Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 459/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 459/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-04-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 459/A/2015

Ședința publică din 30 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. C.

Judecător L. C.

Grefier N. M.

P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. este reprezentat de

Procuror A. F.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul L. M. împotriva Sentinței penale nr. 23/06.03.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă:

-inculpatul apelant L. M., aflat în stare de arest preventiv în P. A., asistat de avocata H. C., care se prezintă în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocatul B. H.;

-pentru intimata persoană vătămată minoră C. G. S., avocatul Ș. A., care se prezintă în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocatul R. O.,

lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța solicită inculpatului apelant L. M. să precizeze motivele pentru care a formulat apel.

Întrebat fiind, inculpatul apelant L. M. arată că a formulat apel întrucât consideră că a primit o pedeapsă foarte mare.

Instanța îl întreabă pe inculpatul apelant L. M. dacă dorește să fie ascultat.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul apelant L. M. arată că nu dorește să facă declarații suplimentare.

Instanța solicită părților să precizeze dacă au alte cereri de formulat.

Apărătorii părților și reprezentanta Parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocata H. C., care se prezintă în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocatul B. H. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și în urma reanalizării fondului cauzei reducerea pedeapsei aplicată inculpatului avându-se în vedere faptul că acesta a recunoscut și regretă fapta pe care a săvârșit-o, având în vedere și circumstanțele personale ale acestuia.

Avocatul Ș. A., care se prezintă în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocatul R. O. solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.

Apărătorul consideră că sancțiunea aplicată inculpatului de către instanța de fond în ceea ce privește latura penală este una just individualizată în raport de circumstanțele în care a fost comisă fapta, la vârsta fragedă a părții vătămate, sens în care nu se poate discuta de o necesitate de reducere a cuantumului pedepsei. În ce privește daunele morale și materiale solicitate consideră că acesta au fost just acordate de prima instanță.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea apelului și menținerea sentinței penale atacate ca fiind temeinică și legală. Apreciază că în cauză nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului raportat la infracțiunea săvârșită, la împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii, la consecințele cauzate victimei, la vârsta fragedă a acesteia, precum și la împrejurarea că inculpatul are antecedente penale, respectiv o condamnare anterioară pentru același gen de infracțiune.

Inculpatul apelant L. M., având ultimul cuvânt, pentru că a recunoscut fapta și o regretă foarte mult, având în vedere și vârsta pe care o are, solicită reducerea pedepsei considerând-o exagerat de mare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față,

În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 23/06.03.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ inculpatul L. M. a fost condamnat la:

-11 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin.1 și 2 C.p. combinat cu art. 189 alin. 1, lit. e și h C.p. cu aplicarea art. 43 alin.1 și alin.5 C.p. și art.75 alin.2 lit. a, art. 76 al.1 C.p.

Inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și e C.pen. în baza art. 67 alin. 2 C.pen. pe o perioadă de 4 ani precum și pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a, b și e C.pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 65 C.pen.

În temeiul art. 399 alin. 1 C.pen. raportat la art. 404 alin. 4 lit. b C.pr.pen. și art. 208 alin. 4 C.pr.pen. a fost menținută măsura arestului preventiv luată față de inculpatul L. M..

În temeiul art. 404 al.4 lit. a C.p.p. rap. la art.72 C.p. s-a computat din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore și a arestului preventiv începând cu data de 26.09.2014 la zi.

În temeiul art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J..

În temeiul art.19 al.1 și al.3 C.p., art. 20 al. 1 C.p. și art. 397 al.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de procuror și a fost obligat inculpatul L. M. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, către partea civilă minoră C. G.-S., reprezentată de mama C. A.-E..

În temeiul art. 313 din Legea 95/2006, modificată prin OG 13/2011 au fost admise acțiunile civile formulate de S. C. Județean de Pediatrie Sibiu și S. C. de Urgență Sibiu inculpatul fiind obligat la plata sumei de 2.547,13 lei plus dobânzi și penalități către S. de Pediatrie Sibiu, respectiv suma de 690,03 lei plus dobânzi și penalități către S. de urgență Sibiu.

S-a constatat că S. M. Mediaș nu are calitate de parte civilă în cauză.

În temeiul art. 274 al.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

I.Determinând vinovăția inculpatului L. M. în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare prima instanță a reținut în fapt că în ziua de 25.09.2014, în jurul orei 17,00, fiind în locuință doar cu minora C. G.-S. și enervat de plânsetele acesteia, inculpatul L. M. a prins-o cu mâinile de membrele inferioare și a izbit-o cu capul de dulapul din cameră, violență în urma căreia minora a intrat în stare de comă.

După ce a realizat că în urma violențelor pe care le-a exercitat starea de sănătate a minorei era precară, inculpatul a transportat-o la S. M. Mediaș, unde a negat exercitarea oricărui act de violență asupra victimei, relatând că fetița a leșinat, poziție menținută și față de concubina sa, atunci când s-a deplasat la domiciliul martorei T. R., pentru a o întâlni pe mama fetiței.

Ulterior inculpatul a revenit și a susținut că a ridicat și trântit minora pe patul din cameră, prilej cu care copilul s-a izbit cu capul de dulapul alipit patului.

Constatarea medico-legală efectuată victimei a stabilit că la data de 25.09.2014 a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene și hemo ragie meningo-cerebrală, precum și echimoze la nivelul ambelor picioare, produse prin izbirea capului de un plan dur, în cadrul unei heteropropulsii, cele de la nivelul craniului, respectiv compresiune cu mâna, în cazul unei prinderi, cele de la nivelul picioarelor.

Raportul de constatare medico-legală conchide că leziunile traumatice cranio-cerebrale au pus în primejdie viața victimei. Așa fiind, față de leziunile de la nivelul picioarelor, față de urmele de compresie descrise în actul medico-legal, instanța a apreciat că mecanismul de producere al leziunilor craniene este cel descris în actul de trimitere în judecată și nu cel descris de inculpat.

II.Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale:

- procesul-verbal de cercetare la fața locului, ocazie cu care, în patul din locuința minorei a fost găsit un prosop cu urme biologice asemănătoare sângelui, urme de aceeași natură fiind prezente și pe materialul textil al uneia dintre pernele patului (fila nr.11-33 dosar u.p.),

- raportul de constatare medico-legală nr. 486/II/a/54, din 3.10.2014, al Serviciului de Medicină Legală Județean Sibiu, în care sunt prezentate leziunile traumatice suferite de minora C. G.-S., mecanismul lor de producere și urmările asupra vieții și sănătății victimei (fila nr.38-40 dosar u.p.),

- declarația părții vătămate C. A.-E., mama victimei și concubina inculpatului, referitoare la infracțiunea comisă ( fila nr.34-35 dosar u.p.),

- declarațiile martorilor T. R., R. A., P. A. și S. D., din care rezultă că inculpatul L. M. este o fire violentă, îndeosebi atunci când consumă alcool și că, în mod repetat, a exercitat acte de violență fizică asupra concubinei sale C. A.-E. și a celor două fiice ale acesteia (fila nr. 45-55 dosar u.p.),

- declarațiile inculpatului L. M. în care recunoaște actul de violență exercitat asupra fiicei concubinei sale (fila nr.67-72 dosar u.p.),

cât și în mod nemijlocit și contradictoriu în faza cercetării judecătorești:

-depozițiile martorilor T. R. (fila 114-115), S. D. (fila 116), P. A. (fila 183-184), R. A. (fila 185-186), C. A. (fila 187-188);

-proces verbal de confruntare între martorele P. A., R. A. și C. A.(fila 189);

-acte medicale constând în scrisori medicale, buletin de examinare emise de S. C. de Pediatrie Sibiu (fila 71-75);

-declarațiile inculpatului L. M. (fila 99-102)

III.În drept, fapta inculpatului săvârșită în împrejurările descrise mai sus a fost calificată ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin.1 și 2 C.p, art. 189 alin. 1 lit. e și h C.pen. cu aplicarea art. 43 alin. 1 și alin. 5 C.pen.

În favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 75 alin. 2 lit. a C.pen.

IV.La individualizarea judiciară a pedeapsei prima instanță a dat eficiență criteriilor prev. de art. 74 C.pen. respectiv împrejurările în care s-a comis fapta, gravitatea rezultatului produs, antecedența penală a inculpatului, nivelul său de educație, vârsta, situația socială, așa cum rezultă ele din probele administrate, dar și din cuprinsul referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune A., din caracterizările depuse la dosar (f.112), precum și împrejurările care se constituie în circumstanțe atenuante judiciare, pe care instanța le-a reținut în favoarea inculpatului conform art.75 alin.2 lit.a C.pen.

Astfel din declarațiile martorilor audiați în cauză relevă împrejurarea că inculpatul se ocupa în mod constant de copii concubinei sale atunci când aceasta era plecată de la domiciliu: îi hrănea, îi îmbrăca iar după săvârșirea faptei a transportat minora la spital pentru a primi îngrijiri.

Ca și circumstanță ce pledează în favoarea sa prima instanță a reținut și comportamentul adecvat, onest și corect la locul de muncă, în relația cu colegii și superiorii săi precum și împrejurarea că din 2003 nu a mai săvârșit infracțiuni.

V. Sub aspectul laturii civile, prima instanță a reținut că în cauză acțiunea civilă a fost exercitată de procuror în favoarea minorei C. G. S., pretențiile civile formulate fiind pe deplin justificate în cuantumul de 10.000 lei cu titlu de daune morale și 5.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost de acord cu acoperirea prejudiciului în integralitatea sa.

Au fost constatate și acțiunile civile formulate de S. C. Județean de Pediatrie Sibiu și S. C. de Urgență Sibiu fiind obligat inculpatul la plata sumei de 2.547,13 lei plus dobânzi și penalități către S. de Pediatrie Sibiu, respectiv suma de 690,03 lei plus dobânzi și penalități către S. de Urgență Sibiu.

S-a constatat că S. M. Mediaș nu are calitate de parte civilă în cauză.

*

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal prev. de art. 410 C.pr.pen. inculpatul L. M. fără a expune în scris prin cererea de apel sau separat prin memoriu motivele căii de atac de care a înțeles să uzeze conform dispozițiilor art. 412 alin. 4 C.pr.pen..

Oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat reindividualizarea sancțiunii penale aplicate raportat la conduita sa procesuală adecvată precum și la circumstanțele de ordin personal reținute de instanța fondului.

*

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei în raport cu aspectele de netemeinicie invocate de către inculpat și în limitele statuate de art. 417 alin. 2 C.pr.pen. Curtea constată următoarele:

1.Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în mod nemijlocit și contradictoriu în faza cercetării judecătorești, stare de fapt recunoscută într-o manieră preponderentă de către inculpat.

2. Curtea arată că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei, în conformitate cu exigențele impuse de art. 103 C.pr.penală, stabilind că acuzația adusă inculpatului L. M. a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

3. Curtea va reține în esență la rândul său sub aspectul bazei factuale că în data de 25.09.2014 pe fondul stării de enervare cauzată de plânsul minorei C. G. S. în vârstă de 1 an (fiica concubinei sale), inculpatul a prins-o cu mâinile de ambele membre inferioare și a proiectat-o cu capul în dulapul din camera imobilului în care locuiau, cauzându-i acesteia leziuni traumatice grave care i-au pus viața în primejdie supraviețuirea victimei datorându-se îngrijirilor medicale calificate, acordate oportun, minora fiind transportată la spital de către inculpat imediat după săvârșirea faptei.

4.Curtea precizează că prima instanță a dat o calificare juridică corectă faptei săvârșite de inculpat și care realizează conținutul constitutiv al tentativei de omor calificat prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin.1 și 2 C.p. combinat cu art. 189 alin. 1, lit. e și h C.p. cu aplicarea art. 43 alin.1 și alin.5 C.p.

5.Realizând propriul demers analitic în raport cu criticile de netemeinicie invocate de inculpat Curtea apreciază că în cauză nu există motive pertinente și suficiente care să justifice o atenuare a răspunderii penale a acestuia.

5.1.Curtea arată că prima instanță a dat eficiență atât conduitei manifestate imediat după săvârșirea infracțiunii constând în eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor acesteia, cât și aspectelor de ordin personal invocate cu referire specială la comportamentul inculpatului la locul de muncă, aplicând o pedeapsă sub limita minimului special prevăzut de lege ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 alin. 2 C.pen..

5.2.O atenuare mai accentuată a răspunderii penale ar aduce atingere principiului proporționalității dintre sancțiune și comportament având în vedere gravitatea deosebită a faptei, gravitate imprimată de vârsta victimei (1 an), modul și mijloacele concrete în care inculpatul a acționat (prin izbirea acesteia de dulapul din cameră), urmările produse sau care s-ar fi putut produce (victima a prezentat traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene și hemoragie meningo-cerebrală care i-a pus viața în primejdie).

5.3.Curtea precizează că aspectele invocate de către inculpat în circumstanțiere cu referire specială la faptul că se ocupa în mod constant de victimă nu sunt în măsură să diminueze sau să excludă celelalte elemente ce conturează profilul său socio moral, cu referire specială la potențialul său agresiv, violent, acesta fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.

5.4.Chiar dacă această condamnare a fost pronunțată în anul 2003 iar de la acel moment inculpatul nu a mai intrat sub incidența legii penale, apărările inculpatului nu pot conduce în mod automat la concluzia că funcția de exemplaritate, intransigență și fermitate a pedepsei ar fi realizată prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

6.Față de cele ce preced constatând că pedeapsa stabilită de către instanța fondului corespunde pe deplin criteriilor de individualizare prev. de art. 74 C.pen. în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozițiilor art. 275 alin. 2 C.pr.pen.

În temeiul art. 72 C.pen. din pedeapsa aplicată inculpatului urmează a fi dedusă durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 26.09.2014 la 30.04.2015.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul L. M. împotriva sentinței penale nr. 23/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ .

Compută din durata pedepsei aplicate durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului de la 26.09.2014 la 30.04.2015.

Obligă pe inculpatul apelant să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.04.2015.

Președinte, Judecător,

M. E. C. L. C.

Grefier,

N. M.

Red. M.E.C.

Tehnored. N.M.-2 ex/26.05.2015

Jud.fond C.M.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 459/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA