Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p.. Decizia nr. 446/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 446/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-03-2012 în dosarul nr. 446/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.446/2012
Sedința publică din 22 martie 2012
Președinte: E. B. -judecător
A. I. P. -judecător
M. A. M. - judecător
T. C. -grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
M. C. - procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de P. de pe lângă T. A. împotriva deciziei penale nr.4/A/2012 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .
mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 19.03.2012, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului penal de față;
Constată că prin sentința penală nr.12/CC/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ /012 s-a dispus în temeiul art. 394 și 403 alin. 3 Cod procedură penală respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate de petenții condamnați T. D. M. și P. N. împotriva sentinței penale nr. 65/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 17/_ modificată prin decizia penală nr. 55/A/2011 a Tribunalului A., Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1120/2011 a Curții de Apel A. I., Secția penală:
În temeiul art. 404 Cod procedură penală s-au respins cererile de suspendare a executării hotărârii de condamnare formulată de revizuienți.
În baza art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală au fost obligați revizuienții la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a expus cele reținute prin sentința supusă revizuirii și hotărârile date în căile de atac, iar sub aspectul motivelor invocate de revizuienți în susținerea cererii lor, instanța a constatat că acestea nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) Cod procedură penală, arătând următoarele:
Potrivit dispozițiile legale de mai sus, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
În această situație este necesar ca să fie noi faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă care nu au putut fi cunoscute de instanță la data soluționării cauzei.
Cu privire la primul motiv al cererii, în esență, revizuienții au precizat că nu a existat prejudiciul în cauză, întrucât pe de-o parte nu exista legătură de cauzalitate între acordarea creditului și schimbarea destinației acestuia de către inculpatul T. D. M., penalitățile fiind consecința schimbării destinației creditului iar pe de altă parte, inculpatul T. D. M. nu a beneficiat de dobânda subvenționată în condițiile art. 8 și 3 din Legea 165/1998 pentru . B. SA. Aceste susțineri au fost analizate de toate instanțele, fond, apel, recurs, astfel încât ele nu pot constitui fapte și împrejurări noi necunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Faptul că instanțele au dat o interpretare a probelor diferită, astfel încât în apel și recurs s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 248, 248 indice 1 C.pen. respectiv art. 26 raportat la art. 248, 248 indice 1 C.pen., nu poate constitui motiv de revizuire. Nu se poate ajunge astfel pe calea revizuirii la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză pe aspecte avute în vedere de instanțele care au judecat cauza.
În privința celui de al doilea motiv de revizuire invocat în cauză, în sensul că sunt incidente dispozițiile art. 74 indice 1 C.pen. raportat la art. 13 C.pen. întrucât inculpatul T. D. M. a achitat prejudiciul imputat revizuienților la scurt timp după rezilierea contractului de credit prin plata în regres a acestei sume către Fabrica de Zahăr B. SA, sens în care au fost depuse în cursul actelor de cercetare efectuate de procuror în procedura revizuirii mai multe înscrisuri, instanța a reținut că pentru ca faptele sau împrejurările necunoscute de instanță să constituie temei al revizuirii este necesar să fie îndeplinită și condiția prevăzută de art. 394 alin.2 Cod procedură penală și anume ca pe baza faptelor sau împrejurărilor noi să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetarea a procesului penal ori de condamnare.
Când hotărârea supusă revizuirii este de condamnare cum este speța de față, prin faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire trebuie să se dovedească: fie nevinovăția inculpaților (existența unei dintre situațiile prevăzute în art. 10 lit. a-e Cod procedură penală), fie o cauză de încetare a procesului penal (existența uneia dintre situațiile prevăzute în art. 10 lit. f-j Cod procedură penală).
Art. 74 indice 1 C.pen. a fost introdus în Codul penal prin Legea nr. 202/2010 iar la data de 25.11.2010 acest articol a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 573/2011.
Instituțiile de drept penal cuprinse în art. 74/1 C.pen. raportat la art. 13 C.pen. se pot aplica cu privire la anumite infracțiuni prevăzute în Codul penal printre care și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C.pen., inclusiv când această infracțiune este săvârșită în forma calificată potrivit art. 248 indice 1 C.pen.
În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile care intră în domeniul de aplicarea al art. 74/1 C.pen. se disting următoarele situații:
- dacă prejudiciul este mai mare de 50.000 euro în echivalentul monedei naționale, iar înainte de începerea urmăririi penale, în cursul urmăririi penale sau până la soluționarea cauzei în primă instanță, infractorul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, se reduc la jumătate; în cazul participației penale va beneficia de cauza de reducere a pedepsei doar inculpatul care repară efectiv paguba în mod voluntar; doar în situația în care toți inculpații au contribuit la repararea pagubei, în cazul răspunderii civile solidare, indiferent de proporția în care au contribuit, cauza de reducere a pedepsei se va aplica tuturor;
- dacă prejudiciul cauzat este peste 50.000 euro, dar nu mai mult de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar înainte de începerea urmăririi penale, în cursul urmăririi penale sau până la soluționarea cauzei în primă instanță, infractorul acoperă integral prejudiciul cauzat, poate fi condamnat fie la pedeapsa închisorii ale cărei limite sunt reduse la jumătate, fie la pedeapsa amenzii penale (circumstanță atenuantă legală personală); în cazul participației penale va beneficia de efectele acestei circumstanțe atenuante personale doar inculpatul care repară efectiv paguba în mod voluntar, iar în situația în care toți inculpații au contribuit la repararea pagubei, în cazul răspunderii civile solidare, indiferent de proporția în care au contribuit, circumstanța atenuantă se va aplica tuturor;
- dacă prejudiciul cauzat este până la 50.000 euro în echivalentul monedei naționale, iar înainte de începerea urmăririi penale, în cursul urmăririi penale sau până la soluționarea cauzei în primă instanță, infractorul acoperă integral prejudiciul cauzat, va opera cauza de nepedepsire prevăzută de art. 741 alin. 2 teza a doua C.pen., iar în această situație procurorul va dispune neînceperea urmăririi penale sau încetarea urmăririi penale, iar instanța încetarea procesului penal; totodată legiuitorul a prevăzut și obligația aplicării unei sancțiuni administrative care se înregistrează în cazierul judiciar.
În speța de față, având în vedere că prejudiciul cauzat de petenții condamnați este peste 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, nu poate opera cauza de nepedepsire prev. de art. 741 alin.2 teza a II-a C.pen. pentru ca să existe posibilitatea pentru instanță să poată dispune încetarea procesului penal, singura situație care ar fi făcut posibilă îndeplinirea condiției prevăzute în art. 394 alin.2 Cod procedură penală. Reținerea art. 741 C.pen. raportat la art. 13 C.pen. ar putea constitui cel mult temei pentru individualizarea mai favorabilă a pedepselor aplicate, ceea ce nu presupune însă îndeplinirea condiției prev. de art. 394 alin.2 Cod procedură penală.
În privința măsurii confiscării speciale dispusă prin Decizia penală nr. 55/A/2011 a Tribunalului A. Secția Penală în baza art. 118 lit. e C.pen. (cu privire la inculpatul T. D. M.), această măsură a fost analizată de Curtea de Apel Alba Iulia Secția Penală prin decizia penală nr. 1120/2011, în care s-a arătat în mod corect că probele administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească au dovedit săvârșirea de către inculpatul T. a infracțiunii de împrumut sub orice formă, de la societatea pe care o administrează a unei sume superioară limitei prevăzute de lege și pedepsite de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., prin aceea că în perioada 1998-1999, în calitate de administrator/asociat/acționar la . IMPEX SRL, inculpatul s-a împrumutat de la această societate cauzând un prejudiciu de_,32 lei cu care partea vătămată . s-a constituit parte civilă în cauză.
Faptul că s-a depus la dosarul cauzei procesul verbal de compensare încheiat în data de 06.05.2010 între . Coreli Insolv IPURL și T. D., prin care debitul domnului T. D. în sumă de_,84 Ron se compensează cu obligația față de acesta a . IMPEX SRL, în faliment, nu are relevanță în cauză și nu influențează măsura confiscării dispusă prin sentința de condamnare, atâta timp cât pe parcursul procesului . IMPEX SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză. În plus, măsurile de siguranță și constituirea de parte civilă sunt două instituții total diferite, cu scopuri diferite. Măsura confiscării speciale constă în trecerea silită și gratuită în proprietatea statului a anumitor bunuri ce aparțin persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deținere de către făptuitor, datorită naturii lor ori datorită legăturii acestora cu săvârșirea faptei, prezintă pericolul săvârșirii unei noi fapte prevăzută de legea penală. Pe de altă parte, acțiunea civilă exercitată în procesul penal este mijlocul procesual prevăzut de lege prin care persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni ori succesorii acesteia solicită tragerea la răspundere civilă a inculpatului în vederea reparării integrale a prejudiciului produs prin activitatea infracțională.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel revizuienții T. D. M. și P. N. cu solicitarea de a fi desființată sentința atacată și rejudecând cauza în temeiul art. 405 și urm. Cpp să se admită cererea de revizuire .
Prin decizia penală nr. 4/A/2012 pronunțată de T. A. la data de 16.02.2012 au fost admise apelurile declarate de revizuienții T. D. M. și P. N. împotriva sentinței penale nr. 12/CC/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ și a fost desființată sentința atacată în întregime.
Procedând la o nouă judecată, T. a admis în principiu cererea de revizuire formulată de petenții condamnați T. D. M. și P. N. împotriva sentinței penale nr. 65/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, modificată prin decizia penală nr. 55/A/2011 a Tribunalului A. – Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1120/2011 a Curții de Apel A. I..
În temeiul art. 405 Cod procedură penală a fost trimisă cauza pentru rejudecare instanței de fond, Judecătoria A. I..
În baza art. 404 alin. 1 Cod procedură penală s-a dispus suspendarea executării hotărârii supusă revizuirii.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut următoarele:
I. În ceea ce privește calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe, s-a reținut că, potrivit art. XXIV din Legea nr. 202/2010 hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de . prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute legea sub care a început procesul.
Sentința penală nr. 65/2010 a Judecătoriei Alba Iulia a fost pronunțată înainte de . legii, astfel că a fost supusă apelului și recursului.
În privința sentințelor instanței de revizuire date atât în privința admiterii în principiu (art. 403 alin. 3 Cod procedură penală), cât și în privința rejudecării cauzei există o reglementare cu caracter special, înscrisă la art. 407 Cod procedură penală care prevede că sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.
Reglementarea este în acord cu exigențele art. 6 din CEDO privitoare la un proces echitabil, fiind necesară o simetrie între ciclurile procesuale ale procesului inițial, respectiv revizuirii.
Relevantă este, din acest punct de vedere decizia de recurs în interesul legii nr. XXX/2006 care, chiar dacă nu se referă la căile de atac, ci la competența de soluționare în primă instanță, evidențiază un principiu legat de aplicabilitatea normelor procedurale în vigoare la momentul judecării cauzei în primă instanță.
Pentru aceste considerente cauza a fost calificată ca apel și s-a procedat la soluționarea acestuia.
II. În ceea ce privește apelul revizuienților, T. a reținut că este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța a evaluat în mod greșit faptele și împrejurările noi invocate de revizuienți, cât și probele prezentate în dovedirea acestora.
Astfel, instanța a fost investită cu judecarea în principiu a cererii, ceea ce presupune verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Cererea s-a întemeiat pe disp. art. 394 alin. 1 lit.a Cod procedură penală, astfel că, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, faptele sau împrejurările necunoscute de instanță la soluționarea cauzei pot viza exclusiv netemeinicia hotărârii suspuse revizuiriii.
Instanța era datoare să verifice dacă e vorba despre fapte sau împrejurări noi și dacă acestea sunt de natură să vizeze temeiul faptic pe care s-a bazat soluția pronunțată în cauză, dacă se leagă într-o formă sau alta de acesta.
Este vorba despre o examinare de principiu privitoare la vocația noilor fapte și împrejurări de a schimba starea de fapt, nefiind necesară analiza până la ultimele consecințe pe care le-ar avea acestea față de o rejudecare a fondului. Anumite aspecte au fost analizate de instanță din perspectiva fondului, ceea ce procedura nu permite înainte de admiterea în principiu.
Se impune analiza cererii de revizuire din perspectiva fiecărui motiv în parte.
Primul motiv invocat se referă la inexistența prejudiciului cauzat bugetului de stat, constând în penalitățile datorate organelor fiscale.
Sub acest aspect singurul element probatoriu relevat constă în înscrisul întocmit de ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nr._/16.01.2012 (fila 44, dosar nr. 557/III/6/2011) prin care se comunică aspecte legate de prejudiciul cauzat bugetului de stat prin derularea contractului de credit nr. 32/1999.
Analiza acestui înscris este deosebit de importantă în contextul unei poziții oscilante pe care a adoptat-o această parte civilă în cursul procesului, privitoare la existența prejudiciului, recuperarea lui, introducerea în cauză apoi a . B. SA în calitate de parte responsabilă civilmente și, în fine, cu privire la destinația dată sumei de 398.000 lei, care i-a fost achitată.
Prin această adresă se comunică faptul că în evidențele fiscale nu există vreo decizie sau titlu executoriu cu privire la suma de 398.000 lei și că această sumă plătită de firmă a stins alte obligații fiscale născute anterior și eșalonate. Astfel, direcția nu se poate constitui parte civilă.
Aceste aspecte însă cu fost menționate și în adresele nr._/29.09.2011 (fila 142, dosar recurs) și nr._/30.09.2011 (fila 141, dosar recurs), așadar nu pot fi considerate fapte sau împrejurări necunoscute de instanță, întrucât au putut fi examinate de instanța de recurs.
În adresa de la fila 141 se vorbește despre o sumă de 398.000 lei plătită ca penalități aferente creditului (nu se spune către cine).
În adresa din 16.01.2012 partea civilă afirmă în mod expres că Ministerul Finanțelor Publice prin organele sale fiscale nu a înregistrat nici un prejudiciu din derularea contractului de credit nr. 32/1999. Se precizează că penalitățile în sumă de 398.000 lei s-au datorat și plătit către Banca Agricolă.
Soluția de condamnare a inculpaților pentru abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 și 248/1 C.pen. în forma autoratului, respectiv complicității, dispusă în apel și menținută în recurs, se bazează pe un prejudiciu cauzat statului.
În decizia de recurs se face vorbire în mod expres de un prejudiciu creat în sarcina Ministerului Finanțelor Publice.
În aceste condiții înscrisul menționat are legătură cu starea de fapt reținută și poate constitui temei pentru admiterea în principiu și, ulterior, rejudecarea cauzei, cu privire la ambii revizuienți.
Celălalt argument legat de inexistența prejudiciului, bazat pe împrejurarea că acele penalități nu se datorează faptei imputată revizuienților, de abuz în serviciu, comisă cu ocazia încheierii contractului de credit, ci schimbării destinației creditului, instanța reține că din actele de la dosar rezultă că penalitățile s-au calculat ca urmare a utilizării nelegale și a schimbării destinației creditului, astfel că nu e vorba despre fapte sau împrejurări necunoscute instanței, iar pe calea revizuirii nu se poate reanaliza probațiunea deja existentă (fila 203, dosar fond vol. I).
Cel de-al doilea motiv vizează incidența art. 74/1 C.pen. rap. la art. 13 C.pen. pe motiv că inculpatul T. D. M. a achitat personal prejudiciul cauzat de revizuienți prin fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice, constând în respectivele penalități, prin plata în regres a acestei sume către Fabrica de Zahăr B. SA sens în care au fost depuse mai multe înscrisuri în cursul actelor de cercetare.
Instanța a reținut că faptele și împrejurările noi trebuie să conducă, în cazul unei sentințe de condamnare, la o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal.
Este o părere exprimată în doctrină, însă textul de lege face referire la netemeinicie, fără alte precizări.
În continuare, abordând fondul, instanța a reținut că având în vedere prejudiciul cauzat de petenți, de peste 50.000 euro, nu poate opera cauza de nepedepsire prev. de art. 74/1 alin. 2 teza a II-a C.pen., astfel că instanța nu poate dispune încetarea procesului penal.
Reținerea art. 74/1 C.pen. rap. la art. 13 C.pen. ar putea constitui cel mult temei pentru individualizarea mai favorabilă a pedepselor aplicate.
Concluzia este fundamental greșită.
Disp. art. 74/1 C.pen. pot constitui o lege mai favorabilă în sensul art. 13 C.pen. chiar dacă ulterior au fost declarate neconstituționale. Incidența lor însă nu are nici o legătură cu individualizarea judiciară realizată de instanță (într-adevăr inadmisibilă în revizuire), ci de un text de incriminare distinct, aplicabil pe baza unei împrejurări obiective (plata prejudiciului în cursul urmăririi penale sau a judecății) cu limite de pedepse modificate (reduse la jumătate) și chiar cu posibilitatea aplicării unei noi specii de pedeapsă (amendă).
Din acest punct de vedere, concluziile procurorului de admitere în principiu a cererii, pe baza înscrisurilor care atestă plata prejudiciului de către revizuientul D. M. T. sunt întemeiate, câtă vreme prin decizia de recurs s-a înlăturat aplicarea art. 74/1 C.pen. pe motiv că firma și nu revizuienții au achitat prejudiciul.
Din această perspectivă sunt relevante chitanțele depuse, adresa nr. 375/19.01.2012 de către . B. SA (fila 52, dosar procuror) și nota de constatare din 08.07.2004 întocmită de DGFP B. care atestă că penalitățile în sumă de_ lei pentru schimbarea destinației creditului conform contractului nr. 32/1999 s-au plătit la casieria societății de d-l T. D. M. (fila 51, dosar procuror).
Evaluarea conținutului și a efectelor acestor acte, incidența art. 74/1 C.pen. rap. la art. 13 C.pen. sau intervenția prescripției sunt chestiuni ce nu se pot stabili decât cu ocazia rejudecării.
Înscrisurile invocate însă pot constitui temei de revizuire a sentinței și, ulterior, de rejudecare a cauzei.
Cu privire la cel de-al treilea motiv invocat în cauză referitor la netemeinicia măsurii de confiscare a sumei de_,32 lei, dispusă prin decizia penală nr. 55/A/2011 a Tribunalului A., sumă cu care partea vătămată . Impex SRL nu s-a constituit parte civilă, instanța a reținut că revizuientul T. a comis fapta prev. de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
Procesul verbal de compensare din 06.05.2010 încheiat între societatea aflată în lichidare judiciară și revizuient este nerelevantă, câtă vreme în cursul procesului societatea nu s-a constituit parte civilă.
Concluzia este greșită.
Motivul pentru care societatea nu s-a constituit parte civilă în cursul procesului nu prezintă relevanță față de admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.
Măsura prev. de art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. are ca scop preîntâmpinarea unei stări de pericol constând în păstrarea de către revizuientul T. a unor sume însușite nelegal, în condițiile în care persoana juridică păgubită nu a pretins să fie despăgubită.
Inițial, neconstituirea de parte civilă a putut fi interpretată ca o renunțare la un drept patrimonial izvorât dintr-o faptă ilicită.
Din perspectiva acestui proces verbal de compensare vizat de judecătorul sindic, poziția părții vătămate poate primi și o altă interpretare. Astfel, prejudiciul datorat de revizuient a fost compensat cu o creanță avută de acesta față de societate, astfel că, aparent, societatea nu mai era îndreptățită la despăgubiri.
Analiza conținutului acestui proces verbal de compensare (fila 62) prin care s-a compensat valoarea unei creanțe cu valoarea unui prejudiciu creat printr-o faptă ilicită și a efectelor juridice produse nu se poate realiza decât cu ocazia rejudecării.
Înscrisul constituie temei pentru admiterea în principiu a cererii și, ulterior, pentru rejudecarea cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă T. A., solicitând, în temeiul art._ alin.1 pct.2 lit.d C.pr.pen. rap. la art.3859 alin.1 pct.172C.pr.pen., casarea deciziei penale 4/A/2012 a Tribunalului A., rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și pronunțarea unei noi soluții în sensul respingerii apelurilor revizuienților T. D. M. și P. N. și menținerii sentinței penale 12/CC/2012 a Judecătoriei Alba Iulia.
În expunerea motivelor de recurs P. a arătat că soluția instanței de apel este nelegală și supusă casării, întrucât, raportat la dispozițiile art.394 alin.2 C.pr.pen. și art.403 alin.1 teza a ll-a C.pr.pen., faptele sau împrejurările noi suspuse atenției instanței de revizuire trebuie să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, ducând la pronunțarea unei hotărâri de achitare sau de încetare a procesului penal.
Nici una din faptele sau împrejurările invocate în speță, susținute de înscrisuri, nu pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a celor doi revizuienți, aspect ce se poate constata odată cu examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire. Oricum două din cele 3 motive de revizuire invocate, nu sunt împrejurări sau fapte noi, necunoscute cu ocazia judecării cauzei în fond și în cele două căi de atac.
I. Astfel, în ceea ce privește inexistența prejudiciului cauzat bugetului de stat, constând în penalități datorate bugetului de stat, s-a arătat că prin deciziile penale nr.55/A/2011 a Tribunalului A. și 1120/R/2011 ale Curții de Apel A. I., s-a reținut, fără nici un dubiu, că în cauză există prejudiciu, care a fost reparat pe parcursul cercetărilor.
A prezenta acum un înscris din partea A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (f.44 din dos.557/lll/6/2011) în care se susține că în evidențele fiscale nu există nici o decizie sau titlu executoriu pentru suma de 398.000 lei aferentă contractului de credit nr. 32/1999 și că, în speță, Ministerul Finanțelor Publice, prin organele fiscale, nu a înregistrat nici un prejudiciu, nu poate constitui o împrejurare nouă, care să conducă la admiterea în principiu a cererii de revizuire.
A accepta contrariul, în speța de fața, ar însemna a susține că o hotărâre judecătorească definitivă este pusă sub semnul îndoielii de o adresă emisă de ANAF, pentru o chestiune lămurită încă de la efectuarea cercetării judecătorești în fața instanței de fond, în dosarul_ .
II. Referitor la incidența în speță a prevederilor art.741 C.pen. rap. la art.13 C.pen., pe considerentul că inculpatul (acum revizuientul) T. D. M. a achitat personal prejudiciul, P. a arătat că, pentru simplul motiv că înscrisurile depuse- chitanțe (fotocopii legalizate) nu au fost cunoscute instanțelor care s-au pronunțat în dosarul_, nu trebuie automat să se procedeze la admiterea în principiu a cererii de revizuire, fără a se antama soluția finală, întrucât aceste înscrisuri nu pot dovedi netemeinicia soluției de condamnare.
Chiar dacă s-ar admite că inculpatul este cel care a achitat prejudiciul și i-ar fi aplicabile prevederile art.741 C.pen. rap. la art.13 C.pen., soluția ce se poate adopta este tot una de condamnare ( prejudiciul fiind de peste_ EURO), iar nu de achitare sau încetare a procesului penal .
Dacă se urmărește prescripția răspunderii penale, având în vedere prevederile art.741 altn.1 C.pen., conform cărora limitele pedepsei se reduc cu jumătate, nu trebuie făcută abstracție de art.141 C.pen., care definește ce înseamnă „pedeapsă prevăzută de lege", adică pedeapsa pentru fapta consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere (vezi art.741 alin.1 C.pen.) sau de majorare a pedepsei.
Apoi, aplicarea art.741 C.pen. presupune acoperirea integrală a prejudiciului.
Din fotocopiile legalizate ale chitanțelor reiese însă că există două chitanțe cu același număr, din aceeași zi și pentru aceeași sumă (f.60 și 61 din dosarul 557/_ - chitanțele cu nr.46 33 251/22 octombrie 2003 pentru suma de_ lei ROL).
III.Referitor la netemeinicia măsurii de confiscare a sumei de 4._,32 lei ROL, dovedită prin procesul verbal de compensare din 06.05.2010 vizat de
judecătorul sindic, instanța de apel a omis a avea în vedere că această operațiune de compensare, dovedită de procesul-verbal a fost cunoscută cel puțin instanței de recurs, în dosarul_, procesul verbal fiind depus și la Curtea de Apel Alba Iulia (f. 148 din dosarul acestei instanțe).
De asemenea, măsura confiscării a fost criticată prin motivele scrise de recurs.
Așadar, nu există o împrejurare sau situație nouă, necunoscută cu ocazia judecării cauzei.
În fața instanței de recurs reprezentanta Ministerului Public parchetului a invocat cazul de casare prevăzut de art.385/11 Cod procedură penală, arătând că instanța de apel s-a pronunțat asupra unei căi de atac neprevăzută de lege, competența de soluționare a recursului revenind Curții de Apel.
În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, având în vedere că cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispozițiile art.394 lit.a Cod procedură penală s-a arătat că se impune a fi admisă în principiu, urmând a se aprecia pe fond, cu citarea părților, în contradictoriu cu privire la incidența dispozițiilor art.741 introdus prin Legea nr.202/2010 care prevede modalități alternative: o reducere substanțială a pedepsei până la 1/2 funcție de prejudiciu, condamnare cu amendă penală dacă prejudiciul este până la 100.000 euro și cauza de nepedepsire.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor existente la dosar, Curtea de Apel constată că recursul declarat de către P. de pe lângă T. A., astfel cum a fost completat verbal în fața instanței și care vizează cazurile de casare prevăzute de art.385 ind.9 pct.3 și 11 Cod procedură penală, este fondat, având în vedere următoarele:
I. T. a calificat ca fiind apel calea de atac formulată de revizuienții T. D. M. și P. N. raportându-se la dispozițiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de . prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute legea sub care a început procesul.
Obiectul prezentei cauze vizează calea de atac formulată împotriva sentinței penale nr.12/CC/2012 pronunțată la data de 8 februarie 2012 de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ și nu împotriva sentinței penale nr. 65/2010 a Judecătoriei Alba Iulia, sentință a cărei revizuire se cere și, prin urmare, fiind o hotărâre pronunțată după data de 26 noiembrie 2010-data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010- în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.. XXIV ci ale art.28 ind.1 pct.3 din C.proc.pen., potrivit cărora curtea de apel, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;".
De asemenea, trebuie avute în vedere și alte dispoziții din Codul de procedură penală, respectiv cele ale art. 361 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora nu pot fi atacate cu apel sentințele pronunțate de judecători, aceste sentințe fiind atacabile doar cu recurs, potrivit art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă doar recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. În rest, potrivit art. 281 pct. 3 C. proc. pen., curtea de apel este cea care, ca instanță de recurs, are competența de a judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Este adevărat că dispozițiile art. 407 Cod procedură penală prevăd că sentințele instanței de revizuire sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului, însă aceste dispoziții nu constituie prevederi speciale derogatorii de la dispozițiile mai sus amintite- dispoziții noi care sunt de imediată aplicare- și trebuie coroborate cu normele procesuale penale introduse prin legea nr.202/2010 care consacră competența funcțională exclusivă a curților de apel de a soluționa recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii..
Exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la un proces echitabil, nu impun obligativitatea unei simetrii între ciclurile procesuale ale procesului inițial și cele ale revizuirii, cum în mod greșit a reținut T., iar art.13 din Convenție nu garantează în toate situațiile un dublu grad de jurisdicție, acesta fiind prevăzut doar în situația condamnării unei persoane ( articolul 2 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Decizia de recurs în interesul legii nr. XXX/2006 invocată de Tribunal, după cum de altfel a reținut acesta, nu se referă la căile de atac, ci la competența de soluționare în primă instanță, și la aplicabilitatea normelor procedurale în vigoare la momentul judecării cauzei în primă instanță.
Pentru aceste considerente și văzând dispozițiile art.385 ind.9 pct.3 și 11 Cod procedură penală, precum și decizia de recurs în interesul legii nr.35/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se va admite recursul declarat de către P. de pe lângă T. A. împotriva deciziei penale nr.4/A/16.02.2012 pronunțată de T. A. în dosarul nr._, va fi casată integral această decizie și se va reține cauza spre rejudecare.
II. În ceea ce privește recursurile declarate de revizuienții T. D. M. și P. N. și care au ca obiect sentința penală nr. 12/CC/2012 pronunțată la data de 8 februarie 2012 de Judecătoria A. I., Curtea de Apel reține următoarele:
Cererea de revizuire a fost formulată în temeiul art. 394 alin.1 lit. a C.pr.pen. și vizează, în esență, 3 aspecte:
A. Inexistența prejudiciului în cauză, întrucât pe de-o parte nu exista legătură de cauzalitate între acordarea creditului și schimbarea destinației acestuia de către inculpatul T. D. M., penalitățile fiind consecința schimbării destinației creditului iar pe de altă parte, inculpatul T. D. M. nu a beneficiat de dobânda subvenționată în condițiile art. 8 și 3 din Legea 165/1998 pentru . B. SA.
În sprijinul acestor apărări s-a invocat, drept înscris nou, adresa întocmită de ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nr._/16.01.2012 prin care se arată că Ministerul Finanțelor Publice prin organele sale fiscale nu a înregistrat nici un prejudiciu din derularea contractului de credit nr. 32/1999. și se precizează că penalitățile în sumă de 398.000 lei s-au datorat și plătit către Banca Agricolă.
Curtea de apel constată că în mod corect judecătoria a reținut că aceste
susțineri au fost analizate de toate instanțele, fond, apel, recurs în dosarul nr._ și astfel încât ele nu pot constitui fapte și împrejurări noi necunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Faptul că adresele comunicate pe parcursul soluționării dosarului nr._, precum și adresa din 16.01.2012 nu au conținut identic nu este susceptibil de a conferi acestei din urmă adrese calitatea de înscris nou în sensul dispozițiilor art. 394 alin.1 lit. a C.pr.pen., deoarece stabilirea existenței și a cuantumului prejudiciului, respectiv a existenței pagubei în sensul dispozițiilor art.248 ind.1 rap.la art.248 C.penal și a persoanei care are calitatea de persoană vătămată în cauză constituie atributul exclusiv al instanței de judecată și nu al vreunei dintre părțile din proces, chiar constituită sau nu parte civilă, iar în cauza de față s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă existența unui asemenea prejudiciu, în cuantum de 398.000 lei, în dauna Statului, stabilire care nu s-a făcut în baza unor adrese emise de Ministerul Finanțelor Publice, ci raportat la întregul material probatoriu administrat în cauză..
În aceste sens, s-a reținut de către instanțele de apel și de recurs că prejudiciul a fost cauzat prin acordarea creditului fără respectarea condițiilor prevăzute de Legea 165/1998 și impuse de conducerea Băncii Agricole, iar întâmplarea că ulterior creditul a fost recuperat este fără relevanță juridică sub aspectul existenței elementelor constitutive, lipsa raportului de cauzalitate reținută de prima instanță între prejudiciu și acțiunea inculpatului P. N., fiind de asemenea lipsită de relevanță câtă vreme creditul a fost acordat fără respectarea condițiilor legale.
De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a înlăturat apărarea inculpaților în sensul că penalitățile nu ar putea fi interpretate ca un prejudiciu material ci ar reprezenta o sancțiune prevăzută de lege pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unei îndatoriri, motivând că sumele datorate statului sunt rezultatul exercitării unui act ilicit, sancționat penal.
Or, pe calea revizuirii este inadmisibilă o reluare a acelorași aspecte dezbătute cu ocazia judecării fondului și care nu erau necunoscute instanțelor în dosarul_ .
B.În privința celui de al doilea motiv de revizuire invocat în cauză, privind incidența dispozițiilor art. 74 indice 1 C.pen. raportat la art. 13 C.pen., având în vedere faptul că inculpatul T. D. M. ar fi achitat prejudiciul imputat revizuienților la scurt timp după rezilierea contractului de credit prin plata în regres a acestei sume către Fabrica de Zahăr B. SA, Curtea de Apel constată de asemenea că judecătoria a analizat corect condiția prevăzută de art. 394 alin.2 C.pr.pen. și anume ca pe baza faptelor sau împrejurărilor noi să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetarea a procesului penal ori de condamnare.
Dacă prin faptele sau împrejurările noi nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, ci numai la dovedirea unor elemente care implică menținerea soluției de condamnare, respectiv reducerea pedepsei sau schimbarea modalității de executare, faptele sau împrejurările noi nu constituie motive de revizuire.
De altfel și în cererea de revizuire se arată în acest sens ( filele 31-32 din dosarul nr.557/III/6 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I.).
Astfel, doctrina și practica judiciară în materie sunt covârșitoare în sensul considerării că aceste dispoziții consacră, în cazul prevăzut de alin.1 lit.a C.proc.pen., sistemul revizuirii totale, care limitează incidența acestui caz la situațiile în care faptele sau împrejurările noi conduc la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire. Această condiție privește admisibilitatea cererii de revizuire și nu temeinicia ei.
În practică, instanțele judecătorești au decis că, dacă prin cererea de revizuire, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, s-a urmărit schimbarea încadrării juridice, cu menținerea soluției de condamnare, acestea nu constituie caz de revizuire ori că faptele sau împrejurările noi prin care nu se tinde a se dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare, ci stabilirea unor situații de natură a atenua răspunderea penală, nu constituie motiv de revizuire sau că un act nou atestând existența unui temei pentru individualizarea mai favorabilă a pedepsei nu constituie temei pentru admiterea cererii de revizuire, nefiind de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare( deciziile nr.853/2002, nr.1869/2005, și nr.2101/97 ale Instanței Supreme).
În cauza de față de față, având în vedere că prejudiciul cauzat de petenții condamnați este peste 50.000 euro ( aspect de notorietate, care nu implică efectuarea de verificări cu privire la cursul valutar doar ulterior admiterii în principiu a cererii de revizuire), ar putea avea incidență prevederile de art. 741 alin.1 C.penal având ca efect reducerea la jumătate limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În mod incontestabil dispozițiile amintite constituie o cauză legală de reducere a pedepsei, ( fiind de altfel cuprinse în secțiunea privind circumstanțele atenuante și agravante din Codul Penal) și nu pot avea ca efect decât atenuarea răspunderii penale și nu pronunțarea unei soluții de achitare sau de încetare a procesului penal.
În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, se constată că termenele prevăzute de dispozițiile art.122 C.penal se calculează raportat la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită și nu la pedeapsa rezultată ca urmare a aplicării unor cauze de atenuare a răspunderii penale, întrucât legea nu distinge în acest sens, iar prin art.141 ind.1 C.penal se arată că prin „pedeapsă prevăzută de lege", se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează pentru fapta consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Când legiuitorul a intenționat a consacra dispoziții speciale, de reducere a termenul de prescripție, a prevăzut expres acest lucru, ca în cazul minorilor ( art.129 C.penal).
În legătură cu acest motiv de revizuire, se mai impune o precizare și anume faptul că această cauză legală de reducere a pedepsei consacrată de dispozițiile art.74 ind.1 alin.1 C.penal este o cauză personală, care nu se răsfrânge decât asupra persoanei care a acoperit integral prejudiciul cauzat și, prin urmare, nu ar pute fi invocată de revizuientul P. N., în măsura în care nu a susținut că, la rândul său a contribuit în vreun fel la achitarea acestei sume de bani.
Față de aceste aspecte, Curtea de apel constată că este inadmisibilă cererea întemeiată pe acest motiv, întrucât în mod corect prima instanță a arătat că reținerea art. 741 C.pen. raportat la art. 13 C.pen. ar putea constitui cel mult temei pentru individualizarea mai favorabilă a pedepselor aplicate, ceea ce nu presupune însă îndeplinirea condiției prev. de art. 394 alin.2 Cod procedură penală.
C. În privința măsurii confiscării speciale dispusă prin decizia penală nr. 55/A/2011 a Tribunalului A. Secția Penală în baza art. 118 lit. e C.pen. (cu privire la inculpatul T. D. M.), Curtea reține că este adevărat că această măsură a fost analizată de Curtea de Apel Alba Iulia Secția Penală prin decizia penală nr. 1120/2011 și că operațiunea de compensare, a fost invocată în fața instanței de recurs, în dosarul_, însă procesul verbal de compensare din 06.05.2010 încheiat între . revizuientul T. D. M. a fost depus pentru prima dată în dosarul nr. 557/III/6 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., având ca obiect cererea de revizuire.
Curtea de Apel nu poate împărtăși opinia judecătoriei în sensul că această compensare nu ar avea relevanță în cauză și nu ar influența măsura confiscării dispusă prin sentința de condamnare, doar pentru motivul că pe parcursul procesului . s-a constituit parte civilă în cauză.
Măsura de siguranță prev. de art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. este instituită pentru a înlătura o stare de pericol constând în aceea că inculpatul condamnat și-a îndestulat patrimoniul ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, însă numai în condițiile în care aceste bunuri nu sunt restituite persoanei vătămate sau nu servesc la despăgubirea acesteia..
Faptul că societatea-parte vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză nu trebuie să conducă automat la concluzia că aceasta nu și-a recuperat prejudiciul, respectiv că nu a fost despăgubită de autorul faptei ilicite, iar procesul-verbal de compensare depus pentru prima dată în dosarul de revizuire, chiar dacă în copie, poate constitui un înscris nou în sensul dispozițiilor art.394 alin.1 lit.a C.proc.pen., analiza conținutului acestuia urmând a fi efectuată însă după admiterea în principiu a cererii de revizuire..
Față de toate considerentele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind.15 pct.2 lit.d Cod procedură penală și art. 407 Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de revizuientul T. D. M. împotriva sentinței penale nr. 12/CC/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, va fi casată această sentință numai sub aspectul admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulate cu privire la măsura de siguranță a confiscării speciale prevăzute de art.118 lit.e C.penal și, rejudecând în aceste limite:
Va fi admisă în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul T. D. M. împotriva sentinței penale nr. 65/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, modificată prin decizia penală nr. 55/A/2011 a Tribunalului A. – Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1120/2011 a Curții de Apel A. I., doar în ceea ce privește măsura de siguranță a confiscării speciale de la condamnatul T. D. M. a sumei de_, 32 lei, dispuse în baza art.118 lit.e C.penal.
În temeiul art. 405 Cod procedură penală se va trimite cauza pentru rejudecare instanței de fond, Judecătoria A. I..
Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii, Curtea o va respinge ca nefondată, întrucât, în ceea ce privește primele două motive invocate prin cererea de revizuire au fost apreciate ca inadmisibile, iar în ceea ce privește măsura de siguranță a confiscării speciale, instanța apreciază că procesul-verbal de compensare fiind depus pentru prima dată în dosarul de revizuire și doar în copie și necesitând astfel verificări suplimentare, după admiterea în principiu, cu privire la acesta, la acest moment procesual nu se justifică suspendarea executării hotărârii, urmând ca instanța de fond să aprecieze asupra acestei cereri cu ocazia rejudecării cauzei.
Va înlătura obligarea revizuientului T. D. M. de la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la fond.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
În baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul PN împotriva sentinței penale nr. 12/CC/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul P. N. să plătească suma 75 lei de cu titlu de cheltuielile judiciare parțiale avansate de stat în recurs.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către P. de pe lângă T. A. împotriva deciziei penale nr.4/A/16.02.2012 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .
Casează integral decizia penală atacată și reține cauza spre rejudecare.
Admite recursul declarat de revizuientul T. D. M. împotriva sentinței penale nr. 12/CC/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Casează sentința penală atacată numai sub aspectul admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuientul T. D. M. cu privire la măsura de siguranță a confiscării speciale prevăzute de art.118 lit.e C.penal și, rejudecând în aceste limite:
Admite în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul T. D. M. împotriva sentinței penale nr. 65/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, modificată prin decizia penală nr. 55/A/2011 a Tribunalului A. – Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1120/2011 a Curții de Apel A. I., doar în ceea ce privește măsura de siguranță a confiscării speciale de la condamnatul T. D. M. a sumei de_, 32 lei, dispuse în baza art.118 lit.e C.penal.
În temeiul art. 405 Cod procedură penală trimite cauza pentru rejudecare instanței de fond, Judecătoria A. I..
Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii. Înlătură obligarea revizuientului T. M. D. de la plata cheltuielilor
judiciare avansate de stat la fond.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. N. împotriva sentinței penale nr. 12/CC/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul P. N. să plătească suma 75 lei de cu titlu de cheltuielile judiciare parțiale avansate de stat în recurs.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 22.03.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. B. A. I. P. M. A. M.
GREFIER
T. C.
Red. PAI
CT 2 ex/
J.F.S. P. I. C.
J.A. A. M. ; M. E. C.
| ← Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
