Ameninţare. Art.206 NCP. Decizia nr. 1146/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 1146/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 08-12-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 1146/A/2015

Ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G.

Judecător A. G. M.

Grefier D. M.

Ministerul Public - P. de pe lângă C. de A. A. I. a fost reprezentat de procuror M. C.

Pe rol apelul declarat de inculpatul R. S. I. împotriva sentinței penale nr. 68/16.09.2015 pronunțată de J. B. în dosar penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant R. S. I., asistat de apărătorul ales, avocat B. N., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Întrebat fiind, inculpatul apelant R. S. I., arată că motivele apelului vizează pedeapsa aplicată, recunoaște faptele, nu dorește să facă declarații în fața instanței de apel și menține declarațiile date.

Instanța solicită părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Avocat B. N., apărătorul ales pentru inculpatul apelant R. S. I., arată că inculpatul a fost indus în eroare, atâta timp cât nu a avut apărător, inculpatul a recunoscut infracțiunea de amenințare. Raportat la aspectele arătate în motivele de apel, solicită reaudierea martorilor L. I. și M. A. G.. În susținerea tezei probatorii arată că nu au fost întrunite condițiile art. 171 C.pen. sub aspectul laturii obiective și subiective. Arată că părțile s-au certat în cadrul comunității de romi, pe fondul unor conflicte mai vechi, cel care i-a făcut plângerea și cu care s-a împăcat, a fost condamnat la 2 ani închisoare cu executare

Instanța solicită părților să formuleze concluzii cu privire la cererea în probațiune formulată de inculpatul apelant R. sorin I., prin apărătorul ales, avocat B. N..

Reprezentantul Ministerului Public, arată că se opune administrării probei solicitate. Apreciază că aceasta nu este utilă cauzei și oportună față de poziția exprimată în fața instanței de fond și față de probele administrate în faza de urmărire penală pe care inculpatul nu le-a contestat și le-a însușit. Solicită respingerea cererii în probațiune.

În deliberare, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea în probațiune formulată de inculpatul apelant R. sorin I., prin apărătorul ales, avocat B. N. având în vedere poziția exprimată în fața instanței de fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, după cum urmează.

Avocat B. N., apărătorul ales pentru inculpatul apelant R. S. I., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin.1 lit.b C.pr.pen. arată că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. În fapt, acesta a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni, respectiv de amenințare și tulburare a ordinii și liniștii publice. Arată că cea din urmă, presupune violențe, amenințări sau atingere gravă adusă demnității unei persoane iar în speța de față nu s-a dovedit că au fost aduse atingeri grave demnității s-au acțiuni de violență din partea inculpatului. Părțile s-au înjurat reciproc, și la nervi, inculpatul a amenințat, dar ulterior, părțile s-au împăcat. În circumstanțiere, arată că inculpatul are o familie pe care trebuie să o întrețină, are un loc de muncă în străinătate și apreciază că din punct de vedere al laturii obiective și subiective, nu sunt îndeplinite condițiile pentru infracțiunea prev. de art. 371 C.pen. arată că cu martorii pe care i-a propus ar fi putut demonstra că inculpatul a fost provocat. Concluzionând, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin.1 lit.b C.pr.pen.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea în parte a sentinței penale atacate. Solicită să se constate că judecătorul fondului a dispus două soluții în ceea ce privește fapta pentru care s-a reținut vinovăția și s-a aplicat art. 396 alin.10 C.pr.pen., respectiv s-a dispus condamnarea și apoi aplicarea amânării pedepsei. Pedeapsa pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri este de 900 lei amendă, stabilită în condițiile Codului penal actual și cu reținerea procedurii simplificate. Ulterior, în baza art. 83 și 84 C.pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ceea ce însemnă că se înlătură orice interdicție sau decădere în această perioadă. De asemenea mai arată că s-a instituit obligație în sarcina inculpatului, dar nicăieri nu este precizat că acesta nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu ci doar că trebuie să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile. Arată că, o altă greșeală a judecătorului fondului este aceea că face aplicarea art. 93 alin.3 C.pen., dispunând suspendarea sub supraveghere a pedepsei impunând obligația ca inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, motiv pentru care solicită înlăturată deoarece aceasta nu este prevăzută nicăieri ca o obligație din cele prevăzute de art. 85 C.pen., aplicat de instanța de fond.

Concluzionând, solicită înlăturarea sintagmei „condamnă” și art. 93 alin.3 C.pen. să rămână în sensul stabilirii de 900 lei amendă, cu amânarea aplicării pedepse împreună cu condițiile obligatorii prev. de art. 85 alin.1 C.pen.

Inculpatul apelant R. S. I., având ultimul cuvânt, arată că are copii în întreținere, trebuie să muncească și va plăti amenda.

Instanța reține cauza în pronunțare.

C. DE A.

Asupra apelului penal de față

I. Constată că prin sentința penală nr. 68/2015 pronunțată de J. B., în baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) Cod procedură penală, cu aplicarea art. 158 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului R. S. I., fiul lui I. și L., născut la data de 13.06.1981 în mun.B., jud. A., cetățean român, cod numeric personal_, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în Cergău M., nr.14, jud. A., pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 206 alin. 1 Cod penal.

A fost condamnat inculpatul R. S. I., la 900 lei amendă penală (120 de zile amendă a câte 10 lei pe zi de amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. și ped. de art.371 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală.

În baza art.83 și art.84 Cod penal, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art.85 alin.1 Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței sau orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei mun. B. sau Primăriei . o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art.91 alin.4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.

S-a luat act că părțile vătămate B. A. și L. B. nu s-au constituit părți civile.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În considerente instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, în data de 13.12.2014, orele 18.00 inculpatul R. S. I. fiind în stare de ebrietate și având un topor în mână a venit la poarta casei lui B. A. din satul Cergău M. nr.16 unde a amenințat-o cu acte de violență pe aceasta și pe concubinul ei L. B. provocând scandal și tulburând liniștea publică. Inculpatul le-a adresat injurii și i-a cerut lui L. B. să iasă afară amenințând că îi va tăia capul.

Inculpatul a aruncat cu pietre înspre locuința lui B. A. și le-a spus că dacă nu iese afară L. B. va intra el în casă.

Cele arătate mai sus reies atât din declarația inculpatului dată atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată. Aceeași situație de fapt reiese și din declarațiile martorilor M. C., B. P. și S. N. din care reiese faptul că în 13.12.2014, orele 18.00 l-au văzut pe R. S. I. făcând scandal în fața casei lui B. A. având un topor în mână, înjurând și amenințând că îi taie capul lui L. B., f.22-24 (dos.up.).

În drept

1. Fapta inculpatului R. S. I. care, fiind în stare de ebrietate, i-a amenințat cu acte de violență pe părțile vătămate B. A. și L. B. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 206 alin.1 Cod penal.

2. Fapta inculpatului R. S. I. care în 13.12.2014, orele 18.00 a făcut scandal în fața casei lui B. A. având un topor în mână, înjurând și amenințând că îi taie capul lui L. B. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța a reținut că inculpatul a avut un comportament sincer pe parcursul procesului penal, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În instanță, părțile vătămate B. A. și L. B. au declarat că s-au împăcat cu inculpatul și nu mai au nici o pretenție de la acesta, dar să fie el cel obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces, poziția acestora fiind consemnată în declarația de la fila 48 din la dosar.

Inculpatul a confirmat faptul că s-a împăcat cu părțile vătămate, declarându-se de acord să achite cheltuielile judiciare ocazionate de acest dosar dar și cu prestarea de muncă în folosul comunității.

Față de acest impediment la continuarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) Cod procedură penală, cu aplicarea art. 158 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R. S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 206 alin. 1 Cod penal în dauna părților vătămate B. A. și L. B..

Instanța a stabilit în sarcina inculpatului o pedeapsă de 900 lei amendă penală (120 de zile amendă a câte 10 lei pe zi de amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. și ped. de art.371 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală.

În baza art.83 și art.84 Cod penal, a dispus amânarea aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art.85 alin.1 Cod penal a obligt inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței sau orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei mun. B. sau Primăriei . o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art.91 alin.4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.

Față de declarația dată în instanță, instanța a luat act că părțile vătămate B. A. și L. B. nu s-au constituit părți civile.

Având în vedere și poziția inculpatului R. S. I., în baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art.410 C.pr.pen. inculpatul R. S. I. solicitând în principal achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b C. pr. pen. iar în subsidiar desființarea sentinței primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare arată că pe fondul unui conflict mai vechi a amenințat partea vătămată L. B., dar a fost achitat pentru această infracțiune. La fond nu și-a pregătit apărarea deoarece polițiștii l-au asigurat că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, ceea ce nu s-a întâmplat.

Consideră că infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 371 C. pen. pentru care a fost condamnat este înglobată în infracțiunea de amenințare prev. de art. 206 C. pen. întrucât nu a comis acte materiale în afara amenințării. A fost provocat de partea vătămată, s-au înjurat și amenințat reciproc, fapt pe care-l poate proba cu martori.

III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de principiile care reglementează soluționarea căii de atac prev. de art.416 – 419 C.pr.pen. C. constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

O primă mențiune ce se impune a fi făcută este aceea că prin sentința atacată s-a reținut corect starea de fapt pe baza probelor administrate în cauză. Declarațiile martorilor audiați se coroborează că declarațiile persoanelor vătămate și atestă indubitabil faptul că în 13.02. 2014 inculpatul a venit cu un topor în mână la poarta casei persoanei vătămate B. A. unde se afla și concubinul acesteia L. B., i-a amenințat pe aceștia cu acte de violență și le-a adus injurii. I-a cerut lui L. B. să iasă afară, amenințându-l că îi va tăia capul. A aruncat cu pietre înspre locuință și a amenințat că va intra în casă.

Martorii au confirmat expres că inculpatul a făcut scandal.

Solicitarea de achitare este nejustificată. Infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 C. pen. nu este înglobată în infracțiunea de amenințare prev. de art. 206 C. pen.

Prin cele două texte de incriminare se ocrotesc valori distincte: în cazul amenințării siguranța persoanei și în cazul infracțiunii prev. de art. 371 C. pen. se ocrotește ordinea și liniștea publică.

Inculpatul a comis amenințări și a adus atingeri grave demnității persoanelor vătămate în public, tulburând în mod evident ordinea și liniștea publică în sensul art. 371 C. pen. Un scandal de amploarea celui provocat de inculpat nu lasă loc de interpretări cu privire la încadrarea juridică a acestei fapte.

Solicitarea de desființarea a sentinței cu trimiterea spre rejudecare este nemotivată.

Soluția instanței de amânare a aplicării pedepsei este legală și temeinică pentru motivele arătate cu aplicarea criteriilor prev. de art. 74 C. pen.

Soluția amânării aplicării pedepsei însă nu presupune o condamnare la o anumită pedeapsă, astfel că în mod nelegal s-a menționat că se dispune condamnarea inculpatului.

S-ar fi impus doar stabilirea unei pedepse așa cum rezultă din disp. art. 83 alin. 1 lit. a C. pen.

Se impune de asemenea înlăturarea dispoziției de obligare a inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității întrucât a fost întemeiată pe disp. art. 93 alin. 3 C. pen., care se aplică în cazul unei alte instituții, respectiv aceea a suspendării executării sub supraveghere.

Față de aspectele reținute, în baza art. 421 pct. 1 lit. a C. pr. pen. se va admite apelul formulat de inculpatul R. S. I. împotriva sentinței penale nr. 68/2015 pronunțată de J. B. în dosar nr._ pe care o va desființa în parte sub aspectul menționării dispoziției de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 371 C. pen., precum și sub aspectul aplicării față de inculpat a disp. art. 93 alin. 3 C. pen. și procedând la o nouă judecată în aceste limite:

Va înlătura dispoziția de condamnare a inculpatului R. S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 371 C. pen.

Va stabili pedeapsa de 900 de lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. pen. de către inculpatul R. S. I..

Se vor menține dispozițiile privind amânarea aplicării pedepsei.

Va înlătură disp. art. 93 alin. 3 C. pen. cu privire la obligarea inculpatului de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței atacate în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii.

În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de inculpatul R. S. I. împotriva sentinței penale nr. 68/2015 pronunțată de J. B. în dosar nr._ pe care o desființează în parte sub aspectul menționării dispoziției de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 371 C. pen., precum și sub aspectul aplicării față de inculpat a disp. art. 93 alin. 3 C. pen. și procedând la o nouă judecată în aceste limite:

Înlătură dispoziția de condamnare a inculpatului R. S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 371 C. pen.

Stabilește pedeapsa de 900 de lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. pen. de către inculpatul R. S. I..

Menține dispozițiile privind amânarea aplicării pedepsei.

Înlătură disp. art. 93 alin. 3 C. pen. cu privire la obligarea inculpatului de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii.

În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 08.12.2015.

Președinte, Judecător,

D. G. A. G. M.

Grefier,

D. M.

Red./tehn./M./DM

7ex./25.01.2016

Jud.fond A. B. Brădosu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ameninţare. Art.206 NCP. Decizia nr. 1146/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA