Contestaţie. Plângere cu privire la măsurile asigurătorii. Art.168 C.p.p.. Decizia nr. 1221/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 1221/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-12-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 1221/2013

Ședința publică de la 04 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. L. O.

Judecător A. I. P.

Judecător S. T.

Grefier A. B.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat de procuror A. P.

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de P. DE PE L. T. H. împotriva încheierii penale pronunțate la 16.10.2013 în dosar penal nr._ 12 de către T. H..

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 27 Noiembrie 2013 care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului declarat în cauză constată următoarele:

P. încheierea de ședință din data de 16.10.2013, pronunțată în dosarul nr._ 12, T. H. - Secția penală, în baza art.168 Cod procedură penală a admis plângerile formulate de inculpatul H. R., domiciliat în D., ..5, jud. H. și de partea responsabilă civilmente S.C. M. E. .., cu sediul în D., ..30, jud. H., împotriva măsurilor asiguratorii dispuse prin Ordonanțele nr.440/P/2008 din data de 11.02.2010 și nr.440/P/2008 din data de 19.02.2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, și aduse la îndeplinire conform proceselor-verbale de sechestru întocmite la data de 11.02.2010 și de 04.03.2010.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra următoarelor bunuri:

- teren în suprafață de 1000 situat în D., . număr, înscris în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr. top. (3377-3378)/10/11/4 și în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr.top. (3377-3378)/10/11/5.

- o armă de vânătoare marca Blaser, model R93, calibrul 243, nr.9/_,

- o armă de vânătoare cu țeava lisă, marca Bereta, model AL 391 Urika, având calibrul 12 și .,

- un autoturism marca Ford, tip Fiesta, cu numărul de identificare WFODXXGAJD3J4421 și numărul de înmatriculare_,

- aportul în numerar al inculpatului H. R. la capitalul social al . sumă de 30.000 lei.

- autoturismul marca BMW model 525XI, având numărul de omologare AABM1J1511C75E4 și numărul de înmatriculare_ .

A respins cererea petentei S.C. M. E. .. de ridicare a măsurii asigurătorii instituite asupra terenului în suprafață de 24 mp situat în D., . fața apartamentului nr.2, înscris în CF nr.5850/2/a D., nr.top. 3755/26/4/1/1.

A dispus ca o copie a prezentei încheieri să se comunice Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară - Birou de Cadastru și Publicitate Imobiliară D., Oficiului Național al Registrului Comerțului și IPJ H. la rămânerea definitivă.

În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această încheiere a reținut T. H. -Secția penală că prin încheierea penală din 10 mai 2013 pronunțată de T. H. în dosarul nr._ 12 s-a dispus respingerea plângerilor formulate de inculpatul H. R. și de partea responsabilă civilmente S.C. M. E. .. împotriva măsurilor asiguratorii dispuse prin Ordonanțele nr.440/P/2008 din data de 11.02.2010 și nr.440/P/2008 din data de 19.02.2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

P. decizia penală nr. 710/26.06.2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile declarate de inculpații Z. F. S. și H. R. și partea responsabilă civilmente . SRL împotriva încheierii penale din 08.05.2013 pronunțată de T. H. în dosar penal nr._ 12.

A casat încheierea penală atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, T. H..

Instanța de recurs a apreciat în esență că în lipsa evaluării bunurilor nu a existat o judecată efectivă.

În rejudecare, s-a efectuat o expertiză tehnico judiciară prin care au fost evaluate armele și autoturismele supuse sechestrului.

Inculpatul Z. F. S., prin declarația din data de 11.09.2013 a declarat că renunță la judecarea contestației împotriva măsurilor asigurătorii și nu înțelege să efectueze evaluarea bunurilor sechestrate.

Rejudecând cauza, cu privire la cererile inculpatului H. R., precum și a părții responsabile civilmente S.C. M. E. .. D., de ridicare a sechestrului asigurator, T. H. – Secția penală a reținut următoarele:

Inculpatul H. R. a formulat plângere împotriva procesului-verbal din data de 11.02.2010, de aplicare a sechestrului penal, în executarea Ordonanței nr.440/P/2008 din data de 11.02.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia (f.222 dosar fond), solicitând anularea în parte a procesului verbal și ridicarea sechestrului asigurator aplicat asupra tuturor bunurilor, cu excepția imobilului casă, situat în D., ..5, fără număr cadastral, în suprafață de 600,95 mp, cu un preț estimativ de circulație de 300.000 Euro (conform valorii minimale de tranzacționare a notarilor publici) și o valoare de impozitare de 1.833.677,59 lei (aprox. 450.000 Euro, conform Certificatului de atestare fiscală).

În motivarea plângerii, inculpatul H. R. a menționat că, la data de 11.02.2010, prin ordonanța procurorului de caz, s-a dispus aplicarea sechestrului asupra bunurilor sale mobile și imobile până la concurența sumei de 5.378.000 Euro, deși, din chiar cuprinsul ordonanței, rezultă că participarea sa penală constă în valorificarea unui tezaur în valoare de 100.000 Euro, iar prejudiciul rămas de recuperat rezidă în contravaloarea a 12 brățări din aur, bunuri în legătură cu care inculpatul afirmă că nu are niciun fel de participare penală, a priori, a posteriori sau de sprijinire.

Chiar și infracțiunea de spălare a banilor reținută în sarcina sa – adaugă inculpatul – are ca obiect material exclusiv două bunuri imobile în valoare de aprox. 50.000 Euro (237.300 lei), deși această infracțiune nu este reținută ca temei al sechestrului.

A concluzionat inculpatul H. R. precizând că măsura sechestrului aplicată asupra bunurilor sale până la concurența unor sume ce reprezintă prejudiciul aferent unor fapte penale și coinculpați, fără nicio conexiune cu participarea sa penală, este netemeinică în drept, întrucât prev. art.163 al.2 C.pr.pen. sunt limpezi în a limita aria de aplicare a măsurilor asiguratorii, până la concurența valorii probabile a pagubei, care în cazul său poate fi în cuantumul maxim de 100.000 Euro și 237.300 lei.

Partea responsabilă civilmente S.C. M. E. .. D., având ca unic acționar și administrator pe inculpatul H. R. a formulat plângere împotriva procesului-verbal din data de 18.02.2010 (f.219 dosar fond) de aplicare a sechestrului penal, în executarea Ordonanței nr.440/P/2008 din data de 11.02.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând anularea procesului verbal, ridicarea sechestrului asigurator și restituirea bunului sechestrat, respectiv a autoturismului marca BMW, cu numărul de înmatriculare_ .

A argumentat partea responsabilă civilmente menționând că, la data de 11.02.2010, prin ordonanța procurorului de caz, s-a dispus aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuitului H. R., astfel că instituirea sechestrului asupra autoturismului respectiv – aflat în proprietatea părții responsabile civilmente, împrejurare arătată de învinuit la momentul aplicării sechestrului – este nelegală, aduce atingere dreptului de proprietate al părții responsabile civilmente și bunului mers al societății.

A adăugat partea responsabilă civilmente că, deși organele judiciare de anchetă pretind, în acuzațiile formulate, că inculpatul H. R. s-a folosit de acest autoturism pentru a se deplasa în Serbia, adică pentru a săvârși infracțiunea de export ilegal de bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul cultural național, prev. de art.87 al.1 din Legea nr.182/2000, a dovedit fără dubiu că acest autovehicul a fost achiziționat ulterior momentului la care se reține că inculpatul s-a deplasat în Serbia.

Partea responsabilă civilmente S.C. M. E. .. D. a formulat plângere și împotriva procesului-verbal din data de 04.03.2010 (f.227 dosar fond) de aplicare a sechestrului penal, în executarea Ordonanței nr.440/P/2008 din data de 11.02.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând anularea procesului verbal și ridicarea sechestrului asigurator aplicat asupra imobilului teren situat în D., . suprafață de 24 mp, înscris în CF nr.5850/2/a, nr.top 3755/26/4/1/1, menționând că acest imobil nu îi aparține, ci se află în proprietatea Consiliului Local al municipiului D., cu care a încheiat contractul de concesiune pe o durată de 49 de ani, contractul având nr.72/05.12.2012.

Examinând plângerile inculpatului H. R. și a părții responsabile civilmente S.C. M. E. .. D., prin prisma criticilor de nelegalitate și netemeinicie formulate, T. H.- Secția penală a reținut următoarele:

P. rechizitoriul nr.300/P/2010 din data de 24.09.2012, P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

1. B. D. L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

- furt calificat cu consecințe deosebit de grave, de bunuri ce fac parte din patrimonial cultural național, prev. de art. 208 al. 1 C.pen., art. 209 al. 1 lit. a, c al. 3 C.pen., cu aplic. art. 2801 al. 2 C.pen., în condițiile art 10 și 13 C. pen.;

- fals în declarații prev. de art. 292 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.(9 acte materiale),

- spălare a banilor prev. de art. 23 al.1 lit. a, b și c din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.,

2. M. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 C. pen.;

- furt calificat cu consecințe deosebit de grave, de bunuri ce fac parte din patrimonial cultural național, prev. de art. 208 al.1 C.pen., art. 209 al. 1 lit. a, c și al. 3 C.pen., cu aplic. art. 2801 al. 2 C.pen., art. 41 al. 2, în cond. art 10 și 13 C. pen.;

- spălare a banilor prev. de art. 23 al.1 lit. a și c din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.;

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 gr./l alcool pur în sânge prev. și ped. de art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată și modificată,

3. Z. F. S., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în declarații prev. de art. 292 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.(9 acte materiale);

- spălare a banilor prev. de art. 23 al.1 lit. a, b și c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.,

4. H. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. și ped. de art. 323 C.pen,

- spălare a banilor prev. de art. 23 al.1 lit. a și c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.;

- operațiuni de export ilegal de bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul cultural național, prev. de art. 87 al. 1 din Legea 182/2000 republicată.

P. Ordonanța nr.440/P/2008 din 19.02.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a fost introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, S.C. M. E. .. D. – administrată de inculpatul H. R..

În sarcina inculpaților s-a reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

1. Inculpatul B. D.-L. a inițiat, în 1998, împreună cu M. M., constituirea unei asocieri în vederea săvârșirii de infracțiuni,la care au aderat ulterior, în perioada 1998-2009, făptuitorii S. T., Cupșenar V., cond. N. I., înv.H. R., Djurić Dusan ș.a.; inculpatul B. D.-L. a sustras, în august 1998, împreună cu M. M., S. T. și Cupșenar V., prin detecții și săpături neautorizate, din situl Sarmizegetusa Regia - Căprăreața, un tezaur antic alcătuit din 3.600 de monede Lysimach și Pharnakes, din aur, în valoare de 3.794.550 euro; bunuri valorificate pe piața internațională a antichităților la Viena, München etc., cu consecința pierderii lor pentru Patrimoniul Cultural Național.

Inculpatul B. D. L. a conceput și a executat, în perioada mai 1999 – septembrie 2009, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite, o schemă de reciclare a sumei de 1.288.532,46 lei RON și 230.000 euro, partea sa, produsă prin valorificarea tezaurului de 3.600 stateri Lysimach, constând în efectuarea următoarelor operațiuni, de introducere în circuitul economic-financiar, schimbare și transfer de sume și bunuri:

- la 25 iunie 1999 a depus la BCR, Sucursala D., 100.000 mărci germane,iar la 29 iunie a schimbat valuta în 1._ lei ROL(102.175 lei RON), a depus apoi numerarul rezultat în două depozite de câte_ lei ROL; la 29 martie 2000 a lichidat cele două depozite de câte_, banii fiind virați în contul curent, de unde au fost retrași; a depus apoi sumele rezultate în depozite la B. Post S.A. – Sucursala H. și B.R.D. S.A. La 5.06.2000 și 9.11.2000 a transferat din depozite la termen și retras de la B. Post S.A. – Sucursala H. suma de_ lei ROL.

- în septembrie 1999 a schimbat la „negru”, în lei, 100.000 mărci germane, suma de_ lei ROL(24.400 lei RON), fiind spălată prin investire la 7.09.1999 în cumpărarea terenului și clădirii spălătoriei auto . D., firmă modernizată cu 119.873,67 lei RON și utilizată apoi pentru spălarea periodică, printr-o schemă de creditare, cu titlu de „aport personal” a sumei de 186.116,01 lei RON, (restituiri de sume spălate: 96.997,99 lei RON) rezultate din valorificarea tezaurului sustras, pe care învinuitul nu le putea justifica legal;

- în perioada 28.04.2001 – 01.10.2002 a transferat din alte depozite lichidate în contul B.R.D. S.A. nr._/ROL, suma de 1._ lei ROL pe care a retras-o în numerar; din această sumă, la 14.11.2002 a investit_ lei ROL în 15.700 acțiuni la BRD pe care le-a revândut la 22-26.09.2003 cu suma de_ lei ROL și a cumpărat terenuri; înv. B. a obținut dobînzi aferente depozitelor bancare în valoare totală 81.658, 78 lei RON.

- în perioada 2000 – 2005 a cumpărat 33 parcele de teren în intravilanul și extravilanul Municipiului D. pe care le-a transferat prin vânzare (nuda proprietate) fictivă concubinei sale R. A., iar la 23.04.2007 le-a „răscumpărat”(conform expertizei contabile anexa 16 nu s-au identificat nici operațiuni bancare privind aceste tranzacții); la 02.07.2007 a vândut 10 parcele prin intermediul mandatarului Z. F. S., iar la 11.02.2009 a transferat prin donație fictivă învinuitului Z. F. S. 5 parcele; în perioada 2000 – 2004 a investit alte sume din produsul infracțiunii în construcția unei case pe care la 26 mai 2005 a vândut-o martorului M. C. la prețul de 160.000 euro; la 26 mai 2005 a cumpărat cu 30.000 euro un imobil în municipiul D., ., pe care l-a revândut, după scurt timp, la 13.07.2005 cu același preț, 30.000 euro; înv. B. a obținut din vânzări de imobile terenuri și construcții suma reciclată de 738.708 lei RON.

- la 7 noiembrie 2007, a declarat fals că cesionează fratelui său Z. F. S. și soției sale, Z. A. M. Rose, capitalul social (20 părți sociale) al . D., păstrând controlul firmei prin mandatarea cu dreptul de administrare;

- în perioada 27 mai 1999 – 31.07.2007 a cumpărat 12 autoturisme și 2 motociclete, pe care ulterior le-a revândut, devenind aparent insolvabil. (vol. VI, f. 41 și urm). Înv. B. a achiziționat autoturisme în valoare declarată de 15.500 lei RON și 130.000 euro.

- în 2004, în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acestor bunuri, a dobândit un tezaur alcătuit din colier cu pandantive și cercei din aur (în valoare de 100.000 euro), sustras din situl cetății dacice de la C., jud. A., valorificat prin C. I., învinuiților H. R. și C. C..

In același scop, al ascunderii și disimulării originii ilicite a bunurilor, precum și în scopul de fi ajutat în calitatea sa de autor al infracțiunii din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, devenind insolvabil, inculpatul B. D.-L. a determinat, cu intenție, alte persoane asupra cărora avea o influență să participe, fără vinovăție, la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, operațiuni de spălare abanilor:

- la 7 noiembrie 2007, a determinat-o pe Z. A. M. Rose, să accepte dobândirea prin cesiune fictivă a unei părți a capitalului social(1/20 părți sociale) al . D.; la 09.05.2008 și 24.09.2009 să dobândească drept bun comun cu fratele său Z. F. S., alte 5 parcele de teren cu bani proveniți din aceeași sursă.

- pe concubina sa R. A., a determinat-o să participe la încheierea unor contracte de vânzare – cumpărare fictive (nr. 2353 din 3 august 2005) prin care i-a transmis, apoi a redobândit (nr. 1262 din 23. 04. 2007), dreptul de proprietate asupra a 17 parcele de teren de pe raza mun. D..

2. Inculpatul M. M. a inițiat, în 1998, împreună cu inculpatul B. D. –L., constituirea unei asocieri în vederea săvârșirii de infracțiuni, la care au aderat ulterior, în perioada 1998-2009, făptuitorii S. T., Cupșenar V., condamnatul N. I., H. R., Djurić Dušan; inculpatul M. M. a sustras, în august 1998, împreună cu B. D. –L., S. T., Cupșenar V., prin detecții și săpături neautorizate din situl Sarmizegetusa Regia-Căprăreața, un tezaur antic alcătuit din 3.600 de monede Lysimach și Pharnakes, din aur, în valoare de 3.794.550 euro; iar singur, în vara anului 2000, din punctul arheologic D. M., un tezaur alcătuit din 35 denari romani din argint și o tetradrahmă, în valoare totală de 35.293.000 lei ROL (recuperat); bunuri pe care le-au valorificat pe piața neagră internațională a antichităților la Viena, München etc., cu consecința pierderii lor pentru Patrimoniul Cultural Național; a condus pe drumurile publice, în octombrie 2008, în mun. D., un autovehicul, având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 gr./l alcool pur în sânge.

Inculpatul M. M. a conceput și a executat, în perioada mai 1999 – septembrie 2009, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite, o schemă de reciclare a sumelor de 379.525 lei RON, 5.000 mărci germane, 20.000 USD și a unei brățări în val. de 500.000 euro, produse prin valorificarea tezaurului de 3.600 stateri Lysimach și Pharnakes, constând în efectuarea următoarelor operațiuni, de introducere în circuitul economic-financiar, schimbare și transfer de sume și bunuri:

-la 09.07.1999, a schimbat sume de mărci germane în lei, apoi a cumpărat cu prețul de 80.000.000 lei ROL, un apartament în mun. D.;

-în septembrie 1999 a investit suma de 5.000 mărci germane, într-un un detector de metale marca Minelab 2200 Superdetector SD,

-la 14. 12. 1999 a schimbat sume de mărci germane în lei și a cumpărat cu prețul de 1._ lei ROL, un autoturism BMW 3201 nou, pe care l-a vândut. La 18. 06. 2001 și 08. 04. 2005, a cumpărat alte două autoturisme BMW, noi, cu câte 1._ ROL/autoturism pe care, de asemenea, le-a vândut.

- la 24. 11. 2000 a deschis un cont la BCR SA, în care a depus suma de 45.255.788 lei ROL, rezultată din schimbul valutar.

- în 2001 a acordat condamnatului N. M. Niu, un împrumut de 20.000 USD, primind în garanție o brățară spiralică din aur în valoare de 500.000 euro, despre care cunoștea că provine din tezaurele sustrase din situl Sarmizegetusa Regia, pe care a vândut-o condamnatului C. I..

- în 4 nov. 2002 a deschis la BCR contul curent nr. 2511.2-_.1 în care a depus suma de_ lei ROL, rezultată din schimbul valutar; a virat-o apoi în contul nr. 2532.23-_.2 în care a constituit un depozit de_ lei ROL lichidat în 17. 01. 2003, când a retras numerarul;

- la 10.02.2005 după schimbarea valutei în lei, a cumpărat al doilea apartament cu_ lei ROL, revândut la 10.02.2006.

3. Inculpatul Z. F. S., în scopul de a-l ajuta pe fratele său uterin, inculpatul B. D.-L. în calitatea sa de autor al infracțiunii din care provin bunurile, să se sustragă de la urmărire, devenind insolvabil, pentru a disimula adevărata natură și proveniență a banilor, bunurilor mobile și imobile obținute în urma valorificării tezaurului sustras, precum și a drepturilor de proprietate asupra acestora, în perioada 2007 – 2009 a efectuat următoarele acte de reciclare privind sume și bunuri în valoare de 343.487,34 lei RON și 54.500 euro:

- la 2.07.2007, în calitate de mandatar al inculpatului B. D.-L., a vândut 10 parcele de teren în mun. D., la prețul simbolic de 3000 lei (cumpărate anterior de inculpatul B. cu 33.500 euro), pentru a-l ajuta să se sustragă de la urmărire, devenind insolvabil;

- la 7.11.2007, a încheiat împreună cu soția sa, Z. A. M. Rose, un act fictiv de cesiune cu fratele său B. D.-L., în temeiul căruia a primit capitalul social (19 părți sociale, iar soția sa o parte) al firmei acestuia din urmă, . D. (cumpărată anterior cu 24.000 lei RON și modernizată cu 119.873,67 lei RON), pentru a disimula drepturile de proprietate asupra acestora și a-l ajuta să se sustragă de la urmărire, devenind insolvabil;

- la 11.02.2009 a incheiat un contract fictiv de donație privind 5 parcele de teren proprietatea inculpatului B. D.-L., cumpărate anterior de acesta cu 21.000 euro, pentru a disimula drepturile de proprietate asupra acestora și pentru a-l ajuta să se sustragă de la urmărire, devenind insolvabil;

- la 09.05.2008 și 24.09.2009 a acceptat să dobândească drept bun comun cu soția sa Z. A. M. Rose, alte 5 parcele de teren cumpărate cu 16.000 lei RON, bani reprezentând produsul infracțiunii;

- în perioada 10.11.2007-iunie 2011, în calitate de administrator al . D., a creditat societatea, cu titlu de „aport personal”, cu suma de 183.613,67 lei RON, bani reprezentând produsul infracțiunii, primiți de la inculpatul B. D.-L. pentru spălare prin cumpărarea autoturismelor Audi A5 2,5TDI,_ (131.194,07 lei RON la 7.10.2008), Renault M. Scenic_ (23.304,60 lei RON la 2.09.2009) și alte operațiuni, recuperați, ulterior spălați, cu titlu de „restituire aport personal”;

4. Inculpatul H. R. a aderat în perioada 2000-2008, împreună cu condamnații N. M.-Niu și N. I., la asociația infracțională inițiată de inculpații B. D.-L. și M. M., în vederea săvârșirii de infracțiuni;

- a dobândit în mod repetat - personal sau prin sotia sa H. L.- după extinderea urmăririi penale, la 29. 03. 2005 și 09. 11. 2005, de la condamnatul N. M.-Niu și a transferat două imobile cu valoarea declarată de 237.300 lei RON, cumpărate și extinse de acesta din urmă pe numele său și al concubinei sale C. C., cu banii obținuți din valorificarea tezaurelor de brățări sustrase din situl Sarmizegetusa Regia, cunoscând că acestea reprezintă o parte din produsul activității infracționale a condamnatului, investită în cele două imobile, în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acestor bunuri, respectiv în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau de la executarea pedepsei;

- a dobândit, a exportat ilegal și a valorificat, în august 2007, împreună cu înv. C. C., în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acestor bunuri, un tezaur alcătuit din colier cu pandantive și cercei din aur (în valoare de 100.000 euro), sustras din situl cetății dacice de la C., jud. A..

P. Ordonanța nr.440/P/2008 emisă la data de 11.02.2010, P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului H. R., până la concurența sumei de 5.378.000 Euro, dispoziție adusă la îndeplinire conform procesului-verbal de sechestru din data de 11.02.2010, până la concurența sumei de aproximativ 524.000 lei (f.397-398, 427-429 vol.IV d.u.p.), dispoziției Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. H. și conform încheierilor Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară D., prin care s-a dispus, la cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, notarea sechestrului asigurator asupra imobilelor aflate în proprietatea codevălmașă a inculpatului H. R. și soției sale – H. L. (f.437-440, 463-467 vol.IV d.u.p.), imobile constând în terenul și clădirea înscrise în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr. top. (3377-3378)/10/11/4 și în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr.top. (3377-3378)/10/11/5.

Au mai fost plasate sub sechestru, conform procesului-verbal sus-menționat, o armă de vânătoare marca Blaser, model R93, calibrul 243, nr.9/_, o armă de vânătoare cu țeava lisă, marca Bereta, model AL 391 Urika, având calibrul 12 și ., un autoturism marca Ford, tip Fiesta, cu numărul de identificare WFODXXGAJD3J4421 și numărul de înmatriculare_, precum și aportul în numerar al inculpatului H. R. la capitalul social al . sumă de 30.000 lei (f.427-429 vol.IV d.u.p.).

P. Ordonanța nr.440/P/2008 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 19.02.2010, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a . de inculpatul H. R.. P. aceeași ordonanță s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 5.378.000 euro (f.383-384 vol.IV d.u.p.).

În executarea acestei dispoziții procesuale, a fost întocmit procesul-verbal de sechestru din data de 04.03.2010, prin care au fost identificate și declarate ca plasate sub sechestru un teren înscris în CF nr.5850/2/a D., nr.top. 3755/26/4/1/1, în suprafață de 24 mp, precum și autoturismul marca BMW model 525XI, având numărul de omologare AABM1J1511C75E4 și numărul de înmatriculare_ (f.444 vol.IV d.u.p.).

Cu privire la imobilul teren în suprafață de 24 mp, în procesul-verbal de sechestru s-a consemnat obiecțiunea inculpatului H. R. – administratorul părții responsabile civilmente – referitoare la faptul că proprietarul terenului este Consiliul Local al Municipiului D., care l-a concesionat părții responsabile civilmente prin contractul nr.72/05.12.2002 (aflat la filele 448-452 vol.IV d.u.p.), destinația concesiunii fiind cea a extinderii și modernizării accesului la spațiul comercial.

Cu privire la autoturismul marca BMW, înmatriculat sub numărul_, în procesul-verbal de sechestru s-a consemnat împrejurarea că acesta a fost indisponibilizat prin procesul-verbal din data de 18.02.2010. Este adevărat că procesul-verbal de sechestru din data de 18.02.2010, cu privire la autoturism (f.409-410 vol.IV d.u.p.) a fost întocmit în executarea dispozițiilor Ordonanței nr.440/P/2008 din data de 11.02.2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de luare a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului H. R., confundându-se patrimoniul inculpatului cu cel al părții responsabile civilmente . de inculpat și în al cărei patrimoniu figurează autoturismul respectiv, însă acest viciu de executare a fost acoperit prin procesul-verbal de sechestru din data de 04.03.2010, dresat în executarea Ordonanței nr.440/P/2008 din data de 19.02.2010, referitoare la partea responsabilă civilmente în discuție, acesta fiind ultimul act procedural care aduce la îndeplinire măsura dispusă de procurorul de caz, în acord cu dispozițiile procesual-penale invocate deja anterior.

Potrivit art. 163 Cod procedură penală, masurile asiguratorii se iau in cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecata si constau in indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile si imobile, in vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum si pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor inculpatului si ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei.

Măsurile de asigurare garantează repararea unui anumit prejudiciu material și trebuie instituite până la concurența valorii probabile a pagubei cauzate de inculpați, iar pe parcursul procesului penal această valoare poate varia prin constatarea unei pagube mai mari sau mai mici decât cea stabilită inițial, astfel încât există posibilitatea extinderii sau ridicării totale sau parțiale a măsurii aplicate.

Instanța a reținut că întinderea prejudiciului cauzat de pretinsele fapte infracționale ce formează obiectul acuzațiilor aduse inculpatului, nu poate fi definitiv stabilit în acest moment procesual, nici de părți, nici de participanții la procesul penal, însă pe baza anumitor dovezi poate opera o estimare a acestui prejudiciu.

Astfel, deși inițial, măsurile asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului H. R. și ale părții responsabile civilmente S.C. M. E. .. au fost luate până la concurența sumei de 5.378.000 Euro, instanța a constatat că inculpatul este acuzat prin actul de sesizare de producerea unui prejudiciu de 237.300 lei prin infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 al.1 lit. a și c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.; și a unui prejudiciu de 100.000 Euro prin infracțiunea de operațiuni de export ilegal de bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul cultural național, prev. de art. 87 al. 1 din Legea 182/2000.

Luând în calcul că 1 Euro valorează 4,4503 lei la cursul valutar al BNR din data de 16.10.2013, prezumtivul prejudiciu este de 153.322 EURO, respectiv 682.328 lei. (237.300 X 4,4503 = 53.322 Euro, 100.000 plus 53.322 = 153.322 Euro).

Din raportul de expertiză tehnico-judiciară reiese că:

- arma de vânătoare marca Blaser, model R93, calibrul 243, nr.9/_, valorează 16.965,79 lei, iar luneta valorează 6.475 lei

- - arma de vânătoare cu țeava lisă, marca Bereta, model AL 391 Urika, având calibrul 12 și ., valorează 6.997 lei,

- autoturismul marca Ford, tip Fiesta, cu numărul de identificare WFODXXGAJD3J4421 și numărul de înmatriculare_, valorează 16.020 lei

- autoturismul marca BMW model 525XI, având numărul de omologare AABM1J1511C75E4 și numărul de înmatriculare_, valorează 31.706,25 lei.

În cazul autoturismelor, expertul evaluator a folosit cursul valutar al dolarului de 3,3 lei. Instanța a refăcut calculele la cursul valutar de 1 Euro = 4,45 lei.

Autoturismul Ford Fiesta a fost evaluat la 4500 Euro X 4,45 =20.025 lei

20.025 X 0,8 = 16.020 lei ( 0,8 gradul de uzură )

Autoturismul BMW a fost evaluat la 9500 Euro X 4,45 = 42.275 lei

42.275 lei X 0,75 = 31.706,25 lei (0,75 gradul de uzură )

TOTAL ARME: 16.965,79 + 6.475 + 6.997,32 = 30.438,11 lei

TOTAL MAȘINI: 16.020 + 31.706,25 = 47.726,25 lei

TOTAL arme ȘI MAȘINI: 30.438,11 + 47.726,25 = 78.164, 25 lei

78.164, 25: 4,45 = 17.565 EURO

Aportul în numerar al inculpatului H. R. la capitalul social al . SRL D., este în sumă de 30.000 lei, respectiv 6.741 EURO.

Terenul în suprafață de 1000 mp, situat în D., . număr, înscris în CF nr._ D. și în CF nr._ D., aparținând în devălmășie soților H. valora la data achiziționării în anul 2001 suma de 80.000.000 lei ROL .

Din adresa nr. 4494/01.10.2013 a Camerei Notarilor Publici A. I. (fila 218 vol II Instanță) reiese că valoarea orientativă a terenului stabilită de un expert evaluator ar fi de 140 lei mp, deci 140 x 1000 = 140.000 lei: 4,45= 31.460 Euro.

În ceea ce privește imobilul casă de locuit cu amprenta la sol de 200 mp, iar suprafața totală construită de aprox. 600 mp, cu ocazia instituirii sechestrului asigurător în data de 11.02.2010 a fost evaluată la 450.000 lei.

Din adresa nr. 4494/01.10.2013 a Camerei Notarilor Publici A. I. reiese că valoarea orientativă minimă a casei stabilită de un expert evaluator ar fi de 1950 lei/mp, deci 1950 X 600 = 1.170.000 lei: 4,45 = 262.921 EURO

La dosar a fost depus și certificatul de atestare fiscală nr._ /19.04.2013 ( fila 229 vol.I instanță) emis de Direcția Economică, Serviciul Impozite și Taxe Locale a Mun. D. din care reiese că valoarea de impozitare a clădirii este de 1.833.677, 59 lei, respectiv 1.833.677, 59: 4.45 = 412.062 EURO .

Având în vedere valoarea prezumată a prejudiciului presupus a fi cauzat de inculpat prin infracțiuni de 153.322 EURO și valoarea estimativă a imobilului casă de locuit situată între 262.921 și 412.062 EURO, precum și faptul că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua până la concurența valorii probabile a pagubei instanța a apreciat că sechestrul asigurător instituit asupra imobilului casă de locuit asigură/garantează recuperarea prejudiciului ce va fi stabilit în ipoteza stabilirii vinovăției și condamnării definitive a inculpatului H. R..

Pe cale de consecință, menținerea sechestrului asigurător asupra celorlalte bunuri – arme, autoturisme, părți sociale - îi privează pe inculpat și pe partea responsabilă civilmente . de proprietate în mod nejustificat și constituie o măsură disproporționată față de scopul urmărit, astfel încât se justifică ridicarea parțială a sechestrului cu excepția sechestrului asupra imobilului casă.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate a proceselor verbale de instituire a sechestrului asigurător instanța a constatat că măsurile asiguratorii au fost dispuse și aduse la îndeplinire cu respectarea dispozițiilor procesual-penale care le reglementează.

Nu are relevanță împrejurarea că autoturismul BMW nu aparținea, la momentul comiterii faptelor, părții responsabile civilmente, fiind achiziționat ulterior, neexistând nici o prevedere legală care să condiționeze instituirea sechestrului asigurător numai asupra bunurilor existente în patrimoniul părților la data comiterii faptelor.

Criticile de nelegalitate a plasării sub sechestru a terenului în suprafață de 24 mp, situat în D., . fața apartamentului nr.2, înscris în CF nr.5850/2/a D., nr.top. 3755/26/4/1/1, a apreciat T. H.- Secția penală că sunt exprimate de o persoană lipsită de interes procesual, în condițiile în care partea responsabilă civilmente . doar dreptul de folosință a terenului, dobândit prin contractul de concesiune nr.72/05.12.2002 (aflat la filele 448-452 vol.IV d.u.p.), proprietarul imobilului teren fiind concedentul Consiliul Local al municipiului D., acestuia aparținându-i și legitimitatea procesuală în a formula plângere contra măsurii asiguratorii.

Analizând clauzele contractului de concesiune, respectiv art. 11 care prevede obligațiile concesionarului . constatat că aceasta nu are îndrituirea să exercite acțiuni de prezervare a dreptului de proprietate în numele concedentului și nici nu are obligația de a notifica apariția unor împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor concedentului, cum ar fi instituirea sechestrului.

Dintr-o altă perspectivă juridică, trebuie consemnat și faptul că un contract de concesiune este constitutiv de drepturi reale, în concret de un drept real de folosință, evaluabil în bani pentru întreaga durată a concesiunii, de 49 de ani (f.446-452 vol.IV d.u.p.).

Față de considerentele expuse mai sus, în baza art.168 Cod procedură penală T. H.- Secția penală a admis plângerile formulate de inculpatul H. R. și de partea responsabilă civilmente S.C. M. E. . împotriva măsurilor asiguratorii dispuse prin Ordonanțele nr.440/P/2008 din data de 11.02.2010 și nr.440/P/2008 din data de 19.02.2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra următoarelor bunuri:

- teren în suprafață de 1000 situat în D., . număr, înscris în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr. top. (3377-3378)/10/11/4 și în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr.top. (3377-3378)/10/11/5.

- o armă de vânătoare marca Blaser, model R93, calibrul 243, nr.9/_,

- o armă de vânătoare cu țeava lisă, marca Bereta, model AL 391 Urika, având calibrul 12 și .,

- un autoturism marca Ford, tip Fiesta, cu numărul de identificare WFODXXGAJD3J4421 și numărul de înmatriculare_,

- aportul în numerar al inculpatului H. R. la capitalul social al . sumă de 30.000 lei.

- autoturismul marca BMW model 525XI, având numărul de omologare AABM1J1511C75E4 și numărul de înmatriculare_ .

A respins cererea petentei S.C. M. E. . de ridicare a măsurii asigurătorii instituite asupra terenului în suprafață de 24 mp situat în D., Aleea Transilvaniei, . parter, în fața apartamentului nr.2, înscris în CF nr.5850/2/a D., nr.top. 3755/26/4/1/1 ca fiind formulată de o persoană care nu justifică interes și calitate procesuală.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, P. de pe lângă T. H. criticând soluția primei instanțe pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea motivelor de recurs, după reiterarea considerentelor încheierii primei instanțe, a arat M. Public că:

1. În ceea ce privește sechestrul asupra terenului în suprafață totală de 1000 m2 situat in D., ., se constată că acesta a fost notat în cele două cărti funciare (CF_/UAT și CF nr._/UAT D.), ambele vizând 112 din suprafața totală, respectiv cate 500 m2.

Din lecturarea conținutului celor 2 cărți funciare și având în vedere și precizarea făcută de OCPI H. prin adresa nr._/24.10.2013, rezultă că în aceste cărți funciare nu figurează înscrise construcții, ceea ce înseamnă că imobilul – casa de locuit – a inculpatului H. R., nefiind înscris în cartea funciară nici sechestrul aplicat asupra acestuia nu a fost notat, nefiind opozabil terților.

P. soluția instanței de fond, de admitere a plângerii formulate de inculpatul H. R. și de ridicare a sechestrului asigurator asupra terenului în suprafață de 1.000 m2 există riscul ca după eventuala rămânere definitivă a acesteia, inculpatul să noteze construcția (casa), în CF și apoi să înstrăineze imobilele (casă + teren), iar dacă terțul cumpărător a fost de bună credință (neexistând publicitate) va rămâne proprietar de drept, situație în care S. român, prin M. C. și P. Național, în cauza penală ce face obiectul dosarului nr._ 12 aflată pe rolul Tribunalului H. în curs de judecată a fondului, să nu-și poată recupera prejudiciul estimat ca fiind produs prin infracțiunile săvârșite de inculpat, pentru care este trimis în judecată, acesta neavând alte bunuri de valoare care să acopere prejudiciul estimat menționat.

2. Deși instanța de recurs a apreciat că în lipsa evaluării bunurilor nu a existat o judecată efectivă, instanța de fond nu s-a conformat întrutotul în sensul de a dispune evaluarea tuturor bunurilor mobile și imobile ce fac obiectul măsurii asiguratorii dispusă, limitându-se în ceea ce-l privește pe inculpatul H. R. să dispună doar o expertiză tehnico - judiciară pentru evaluarea doar a celor 4 bunuri mobile, respectiv 2 autoturisme și 2 arme de vânătoare, (din a căror calcule finale se constată erori în ceea ce privește valoarea comercială transformată din RON în euro).

3. Evaluarea bunurilor imobile ale inculpatului H. R., este incompletă întrucât instanța de fond s-a limitat la faptul de a cere Camerei Notarilor Publici A. I., valorile orientative ale proprietăților imobiliare situate pe teritoriul Județului H., (f. 218 voI. II dosar tribunal), stabilind astfel o valoare estimativă a terenului în suprafață de 1.000 m2 la 140.000 lei, iar în ceea ce privește imobilul casă de locuit, cu amprenta la sol de 200 m2 iar suprafața totală construită de aproximativ 600 m2 evaluată la 450.000 lei.

4. În ceea ce privește aportul în numerar al inculpatului în sumă de 30.000 lei la capitalul social al . SRL D., apreciem că acesta trebuie menținut sub sechestru atâta timp cât societatea a fost introdusă în cauză ca parte responsabilă civilmente și este chemată să răspundă potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin faptele inculpatului.

5. Întrucât cuantumul prejudiciului produs prin infracțiune de către inculpat nu poate fi stabilit definitiv în acest moment procesual, nici de părți și nici de participanții la procesul penal, estimarea neprofesionistă a valorii unor bunuri mobile și imobile de către instanța de judecată comportă un risc foarte mare în ceea ce privește garantarea recuperării prejudiciului cauzat, dacă soluția instanței de fond de ridicare a sechestrului asigurator asupra terenului în suprafață de 1.000 m2 ar rămâne definitivă având în vedere și precizările formulate la punctul 1 din prezentele considerente.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu, conform art.385 ind.6 Cod procedură penală, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Curtea de Apel Alba Iulia constată că recursul exercitat de M. Public este fondat în parte, pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel Alba Iulia, mai înainte de analizarea motivelor de recurs formulate de P. de pe lângă T. H., consideră util a expune câteva considerații de natură teoretică cu privire la caracterul și scopul măsurilor asiguratorii.

Măsurile asiguratorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile care aparțin învinuitului sau inculpatului și părții responsabile civilmente în vederea confiscării speciale, a acoperirii despăgubirilor civile și a executării pedepsei amenzii. Aceste instituții în justifică prezența în cadrul măsurilor procesuale, deoarece, până la soluționarea definitivă a cauzelor penale și rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost admisă acțiunea civilă reparatorie sau prin care s-a pronunțat pedeapsa amenzii, inculpatul s-au partea responsabilă civilmente ar putea să înstrăineze bunurile pe care le au și să devină insolvabili. Odată luată măsura asiguratorie, învinuitul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente față de care s-a luat măsura asiguratorie, nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acestei măsuri, astfel încât partea civilă își poate realiza creanța născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri iar organele de stat pot executa pedeapsa pecuniară la care a fost obligat inculpatul.

P. efectul lor, măsurile asiguratorii garantează executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și a acțiunii civile în cadrul procesului penal.

Bunurile asupra cărora sunt instituite măsuri asiguratorii sunt indisponibilizate,în sensul că cel care le are în proprietate pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini. Uneori, aceste măsuri procesuale anihilează și dreptul de folosință când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu(art. 165 alin. 2 Cpp.) sau când sunt sigilate(art. 165 alin. final Cpp.).

Tocmai pentru a sublinia importanța măsurilor asiguratorii, legea(și ne referim aici la dispozițiile art. 244 Cpen.) incriminează fapta de sustragere a bunurilor legal sechestrate. În același scop dispozițiile art. 243 Cpen. sancționează ruperea de sigilii legal aplicate.

Așa cum rezultă din conținutul art. 163 alin. 1 Cpp. scopul măsurilor asiguratorii este acela de a garanta posibilitatea executării confiscării speciale, acordarea despăgubirilor civile și executarea pedepsei amenzii. Față de această reglementare, nu pot fi luate măsuri asiguratorii pentru garantarea acordării cheltuielilor judiciare către stat. Cum rezultă din însăși natura acestor măsuri procesuale, funcționalitatea lor este numai asiguratorie și nu reparatorie.

În consecință, aplicarea măsurii asiguratorii nu reprezintă acoperirea pagubei, instanța trebuind să oblige, prin hotărâre judecătorească pe inculpat sau pe partea responsabilă civilmente la cauzarea prejudiciului cauzat prin infracțiune.

Inscripția ipotecare constituie o formă specială a sechestrului aplicabilă în cazul bunurilor imobile. Ca și în cazul celorlalte măsuri asiguratorii cu caracter real, inscripția ipotecară are ca obiect indisponibilizarea bunului imobil cu privire la care a fost dispusă măsura. În cazul inscripției ipotecare nu se poate săvârși infracțiunea de sustragere de sub sechestru, deoarece bunurile imobile nu pot fi sustrase de cineva, acestea neputând constitui obiectul material al infracțiunii prev. de art. 244 Cpen.

Revenind la cauza de față, Curtea de Apel Alba Iulia apreciază ca fiind întemeiate susținerile primei instanțe cum că întinderea prejudiciului cauzat de pretinsele fapte infracționale ce formează obiectul acuzațiilor aduse inculpatului, nu poate fi definitiv stabilit în acest moment procesual, nici de părți, nici de participanții la procesul penal, însă pe baza anumitor dovezi poate opera o estimare a acestui prejudiciu.

Constatarea primei instanțe cum că inculpatul H. R. este acuzat prin actul de sesizare de producerea unui prejudiciu de 237.300 lei prin infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 al.1 lit. a și c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și a unui prejudiciu de 100.000 Euro prin infracțiunea de operațiuni de export ilegal de bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul cultural național, prev. de art. 87 al. 1 din Legea 182/2000, pare a fi întemeiată la acest moment. De vreme ce se poate stabili un cuantum estimativ al prejudiciului pe care se susține că l-ar fi acuzat inculpatul se justifică menținerea sechestrului asigurator doar asupra unei părți din bunurile inculpatului și părții responsabile civilmente și nu asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale acestora. În caz contrar dintr-o măsură menită să asigure recuperarea prejudiciului la care inculpatul va fi obligat printr-o eventuală hotărâre de condamnare ,măsura asiguratorie ar deveni una abuzivă.

Pornind de la prevederile art. 163 alin. 2 Cpp. potrivit cărora măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor inculpatului și părții responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a pagubei, Curtea de Apel Alba Iulia, constată că în mod întemeiat prima instanță a menținut măsura sechestrului asigurator asupra imobilul casă de locuit cu amprenta la sol de 200 mp, iar suprafața totală construită de aprox. 600 mp care a fost evaluată la 450.000 lei.

Cu toate acestea însă, măsura sechestrului asigurator asupra acestui imobil ar fi lipsită de orice finalitate dacă nu ar fi suplinită și prin instituirea sechestrului asigurator asupra terenului pe care este edificată această construcție. Spuneam aceasta întrucât imobilul casă de locuit nu este notat în cartea funciară, astfel încât orice înstrăinare a acestuia poate fi realizată oricând după momentul notării în cartea funciară.

Curtea de Apel Alba Iulia constată, în baza propriei sale analize, că în cele două cărți funciare la care face referire M. Public și prima instanță, nu figurează înscrise construcții– în concret, casa de locuit asupra căruia prima instanță a menținut măsura sechestrului– ceea ce înseamnă că nu este înscris în cartea funciară nici sechestrul aplicat asupra acesteia, nefiind opozabil terților. În aceste condiții există riscul ca după ridicarea sechestrului asigurator asupra terenului, inculpatul să noteze imobilul construit în cartea funciară și apoi să înstrăineze imobilele în ansamblul lor, atât casa cât și terenul, către un terț cumpărător. Dacă acest terț cumpărător a fost de bună credință (neexistând publicitate, ca urmare a neînscrierii sechestrului asupra terenului-ridicat de prima instanță și casei-inexistentă din punct de vedere al mențiunilor în cartea funciară) va rămâne proprietar de drept, situație în care partea civilă nu își va mai putea recupera prejudiciul estimat ca fiind produs prin infracțiunile săvârșite de inculpat(aceasta și în condițiile în care restul bunurilor de valoare care ar fi putut acoperi prejudiciul estimat au fost ridicate de sub sechestru și pot fi înstrăinate nestingherit).

Pentru aceste considerente Curtea de Apel Alba Iulia apreciază că pentru garantarea acoperirii eventualului prejudiciu produs prin pretinsele fapte infracționale impune menținerea sechestrului asigurator și asupra imobilului teren pe care este edificată casa de locuit.

Celelalte motive de recurs invocate de M. Public se subsumează ideii că sechestrul asigurator trebuia menținut asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și părții responsabile civilmente. Criticile Ministerului Public sunt nefondate raportat la cuantumul estimat al prejudiciului ce se susține că inculpatul l-ar fi produs prin faptele sale infracționale. Acest prejudiciu poate fi estimativ determinat și sechestrarea celor două imobile este în măsură a asigura repararea eventualului prejudiciu.

Pentru a concluziona, Curtea de Apel Alba Iulia va admite recursul declarat de către P. de pe lângă T. H. împotriva încheierii penale din 16 octombrie 2013, pronunțată de T. H. în dosarul nr._ 12.

Va casa în parte încheierea penală atacată sub aspectul dispoziției de ridicare a sechestrului asigurător asupra imobilului-teren și, rejudecând în aceste limite:

Va înlătura dispoziția de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului - teren în suprafață de 1000 situat în D., . număr, înscris în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr. top. (3377-3378)/10/11/4 și în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr.top. (3377-3378)/10/11/5 proprietatea inculpatului H. R. și a numitei H. L..

Va menține în rest dispozițiile încheierii penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 25 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de către P. de pe lângă T. H. împotriva încheierii penale din 16 octombrie 2013, pronunțată de T. H. în dosarul nr._ 12.

Casează în parte încheierea penală atacată sub aspectul dispoziției de ridicare a sechestrului asigurător asupra imobilului-teren și, rejudecând în aceste limite:

Înlătură dispoziția de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului - teren în suprafață de 1000 situat în D., . număr, înscris în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr. top. (3377-3378)/10/11/4 și în CF nr._ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4873/a D.), nr.top. (3377-3378)/10/11/5 proprietatea inculpatului H. R. și a numitei H. L..

Menține în rest dispozițiile încheierii penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 25 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 4.12.2013.

Președinte, Judecător, Judecător

L. G. O. A. I. P. S. T.

Grefier,

A. B.

Red./tehnored. G.L.O.

2ex/12.12.2013

J.F. T. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Plângere cu privire la măsurile asigurătorii. Art.168 C.p.p.. Decizia nr. 1221/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA