Violul. Art.197 C.p.. Decizia nr. 193/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 193/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 13-11-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 193/A/2013

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I. P.

Judecător S. T.

Grefier A. B.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat de procuror A. P.

Pe rol judecarea apelurilor declarate de P. DE PE L. T. S. și inculpatul P. A. V. împotriva sentinței penale număru l21/12.09.2013 pronunțată de T. S. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant P. A. V. aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Aiud, asistat de avocat P. M. în substituire avocat N. G. apărător desemnat din oficiu pentru inculpat și părțile civile intimate B. P. și D. M. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care la solicitarea președintelui completului de judecată inculpatul apelant învederează că nu mai dorește să facă alte declarații în cauză, își menține declarațiile date, este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu și nu are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta parchetului având cuvântul solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă T. S., desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pe fond pronunțarea unei noi soluții.

În ce privește primul motiv de apel susține că bunurile menționate la filele 90 și 88 din dosarul de urmărire penală asupra cărora instanța nu s-a pronunțat trebuiau restituite inculpatului deoarece acesta nu au fost confiscate.

În ce privește cel de a-l doilea motiv de apel invocat precizează că nu-l mai susține, suma dovedită de părțile civile era mai mare decât cea invocată de către parchet iar inculpatul a fost de acord să despăgubească părțile civile, a fost de acord cu sumele solicitate de acestea, în cauză operând principiul disponibilității și corect a fost obligat inculpatul să despăgubească fiecare parte civilă.

Un alt motiv de apel care nu a fost invocat în apelul declarat de parchet dar pe care-l susține oral se referă la eroarea materială privind temeiul juridic al încetării procesului penal reținut de către instanța de fond respectiv art.11 pct.2 lit.a Cod p.p. în loc de art.11, pct.2 lit.b C.p.p. pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

Apărătorul din oficiu al inculpatului apelant având cuvântul pe apelul declarat de parchet solicită admiterea acestuia având în vedere că și inculpatul a formulat recurs pe latură penală.

În ce privește apelul declarat de inculpatul P. A. V. solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza reducerea pedepsei aplicate acestuia raportat la conduita sinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, faptul că acesta s-a prevalat de disp. art.320/1 C.p.p. și este la prima confruntare cu legea penală.

Partea civilă intimată D. M. având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de inculpat, pentru ce a făcut inculpatul nici moarte pentru moarte nu este de ajuns și să i se mențină pedeapsa aplicată.

Partea civilă intimată B. P. având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea pedepsei aplicate acestuia.

Reprezentanta parchetului având cuvântul pe apelul declarat de inculpat solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea pedepsei aplicate de prima instanță ca legală și temeinică având în vedere modul în care inculpatul a conceput comiterea faptelor, faptul că victima era o persoană în vârstă, locuia singură, a profitat de aceasta și a violat-o, a exercitat agresiuni foarte grave asupra acesteia iar victima a decedat în chinuri. Mai mult decât atât inculpatul nu a înțeles să ia nici un fel de măsuri pentru înlăturarea rezultatului faptei sale.

Inculpatul apelant P. A. V. în ultimul cuvânt susține că lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța în cauză.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelurilor declarate constată următoarele:

Constată că prin sentința penală nr. 1321 din 12.09.2013 pronunțată de T. S. în dosarul nr._, s-a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.f C.pr.pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P. A. V. pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

În baza art.174 alin.1 C.pen. combinat cu art.176 alin.1 lit.a C.pen. a fost condamnat inculpatul P. A. V., fiul lui I. și V., născut la data de 18.06.1983 în localitatea Sărmașu jud.M., domiciliat în ., ..11, jud.M., studii 8 clase, ocupația-cioban, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP_, posesor al CI . nr._ eliberat de SPCLEP M., la 23 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav.

În baza art.197 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.320¹ alin.7 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen. pentru infracțiunea de viol.

În baza art.71 alin.2 C.pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen. pe durata executări pedepsei închisorii.

În baza art.34 lit.b și art.35 alin.3 C.pen. au fost contopite pedepsele de 23 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen. și de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen., sporită la 25 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen.

În baza art.88 C.pen. s-au dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu 7 aprilie 2013, la zi.

În baza art.350 C.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

A fost obligat inculpatul să plătească părților civile B. P. domiciliată în Tilișca nr.333 jud.S. și D. M. domiciliată în Tilișca nr.333 jud.S. câte 8.000 lei despăgubiri și câte 50.000 lei daune morale.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, la data eliberării din penitenciar.

În baza art.191 C.pr.pen.a fost obligat inculpatul să plătească statului 3.500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, T. a reținut următoarele:

Începând cu luna februarie 2013 inculpatul P. A.-V. a muncit în gospodăria părții vătămate B. P., din . ca cioban.

Inculpatul a transportat cereale, din imobilul proprietatea părții vătămate B. P., la stâna acesteia din extravilanul localității Tilișca, unde erau iernate oile pe care le-a avut în grijă, iar pe parcursul deplasărilor făcute a luat cunoștință de faptul că T. M., în vârstă de 77 ani, mama părții B. M., locuia singură în imobilul cu nr.106 din satul G., jud.S..

În ziua de 4 aprilie 2013, în jurul orei 14⁰⁰ inculpatul P. A. V. a coborât de la stână la locuința părții vătămate B. P. iar după ce a pregătit porumbul pe care urma să-l transporte la stână, a ieșit în comună pentru a face cumpărături și în jurul orei 15⁰⁰ a intrat în barul S.C. „Tilișcana” unde, alături de mai mulți localnici, a consumat băutură.

Cu aproximație în jurul orei 17³⁰ inculpatul P. A. V. a părăsit barul din . declarată de a ajunge la jocurile mecanice existente la un local din satul G., jud.S., local în care nu a mai ajuns deoarece a intrat, fără drept și fără consimțământul proprietarului în curtea imobilului locuit de T. M., cu care intenționa să întrețină raporturi sexuale.

După ce a găsit victima în curtea locuinței, inculpatul a dus-o în camera de la subsolul imobilului unde, a lovit-o în mod repetat cu pumnii, a trântit-o pe cimentul pardoselii, i-a comprimat corpul cu genunchii și sub greutatea propriului corp și a întreținut cu ea raporturi sexuale vaginale și anale.

Actele de violență exercitate de inculpat s-au soldat cu producerea unor leziuni traumatice grave, respectiv fracturi costale multiple, disjuncție intervertebrală C5-C6, fractură stern, hemotorax, ruptură traumatică de aortă intrapericardică ș.a., leziuni care i-au afectat vizibil starea de sănătate.

Cu toate că inculpatul a realizat că activitatea sa violentă a cauzat victimei leziuni grave, că starea ei de sănătate era deosebit de precară și necesita ajutor medical urgent pentru supraviețuire, a abandonat-o în camera din subsolul imobilului, iar la plecarea din imobil a uitat fesul pe care l-a purtat pe cap și bluza salopetei, obiecte găsite cu ocazia cercetării locului faptei.

În jurul orei 19⁰⁰inculpatul a ieșit din imobilul victimei, fiind văzut de martori cu sânge pe mâini și obiectele de îmbrăcăminte și s-a deplasat în . din care a plecat, locație în care a continuat consumul de alcool, relatându-le celor prezenți că urmele de sânge provin de la o rană de pe mâna sa.

Peste noapte victima a decedat în suferințe chinuitoare și prin ușa, lăsată deschisă de inculpat la plecare, în cameră au intrat animalele și păsările din gospodărie care i-au mâncat țesuturile moi de la nivelul viscerocraniului și regiunilor cervicale.

În noaptea de 4/5 aprilie 2013, după ce și-a revenit din beție și a realizat gravitatea faptelor comise, inculpatul a părăsit teritoriul localității Tilișca, jud. S., nu înainte de a abandona obiectele sale de îmbrăcăminte care purtau urme de sânge în apropierea stânei la care a lucrat, fiind prins în data de 7 aprilie 2013, pe teritoriul orașului Miercurea Sibiului.

Autopsia efectuată victimei T. M. a concluzionat că moartea acesteia a fost de natură violentă și s-a datorat tamponadei cardiace consecutivă unui hemopericard prin ruptură intrapericardică de arteră aortă, care s-a putut produce la data de 5 aprilie 2013, prin compresiunea toracelui între corpuri dure, precum și prin compresiune cu mâna, leziuni care au avut rol favorizant în producerea decesului.

Examenul vaginal și anal efectuat decedatei a evidențiat leziuni traumatice cu caracter vital, produse prin acțiunea unui factor traumatic local, posibil în cadrul unor raporturi sexuale întreținute forțat, în timpul vieții victimei.

S-a arătat că starea de fapt astfel reținută rezultă din recunoașterea inculpatului care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați, cu concluziile raportului de constatare medico-legală nr.III/61/17 mai 2013 al Serviciului de Medicină Legală Județean S. privind autopsia victimei, cu raportul de expertiză medico-legală serologică nr.381/VIII/a/20-25 din 24 mai 2013 al aceluiași serviciu asupra mijloacelor materiale de probă ridicate de la inculpat.

T. a reținut că o primă problemă ce se impune a fi lămurită este cea cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 C.pen. cu care a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, arătând că, în primul rând, este de observat că pentru această infracțiunea nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Prin ordonanța din 7 aprilie 2013 procurorul a pus în mișcare acțiunea penală conform art.235 C.pr.pen. împotriva învinuitului la acea dată doar pentru infracțiunile de omor deosebit de grav și viol. Este adevărat că în ziua emiterii rechizitoriului, 29 mai 2013, printr-o ordonanță distinctă procurorul a dispus în conformitate cu art.238 C.pr.pen. „extinderea urmăririi penale” și pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 C.pen.

S-a arătat că posibilitatea extinderii urmăririi penale nu este reglementată în Codul de procedură penală, articolul invocat, respectiv 238 reglementând „extinderea cercetării penale”, ceea ce nu este același lucru pentru că cercetarea penală nu se confundă cu urmărirea penală. Apoi, pe fondul problemei, se observă că extinderea cercetării penale poate fi făcută doar în două situații, prima când fapte noi descoperite în sarcina inculpatului ori împrejurări noi ar putea duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care era pusă în mișcare acțiunea penală și cea de a doua, când există date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea celei fapte.

Procedând la „extinderea urmăriri penale” nu s-a făcut aplicarea niciuneia dintre cele două ipoteze și nici nu ar fi fost posibil, pentru că despre pătrunderea fără drept a inculpatului în domiciliul victimei s-a știut încă de la începutul urmăririi penale, iar despre participarea unei alte persoane nu poate fi vorba.

Rezolvarea, ipotetic corectă, a unei asemenea situații s-ar fi putut face prin punerea în mișcare a acțiunii penale și pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

Așa fiind și pentru considerentele arătate, s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 C.pen., în condițiile art.10 lit.f C.pr.pen.

T. a mai reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea celorlalte două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată și pentru care urmează a fi condamnat.

Astfel, fapta inculpatului de a fi lovit repetat victima cu pumnii, comprimându-i corpul cu propriul corp pentru a întreține cu aceasta relații sexuale, victima suferind leziuni traumatice grave care i-au produs decesul în urma unor suferințe, constituie infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin.1 rap. la art.176 alin.1 lit.a C.pen.

S-a considerat că problema care se ridică în legătură cu această infracțiune este aceea că acțiunea penală nu ar fi putut fi exercitată decât la plângerea prealabilă a părții vătămate conform art.197 alin.4 C.pen., plângere care obiectiv nu mai avea cum să fie făcută. Dacă judecata s-ar fi desfășurat potrivit procedurii comune, soluția ce ar fi trebuit pronunțată ar fi fost de încetare a procesului penal pentru considerentul arătat.

Inculpatul a ales însă procedura derogatorie prevăzută de art.320¹ C.pr.pen. Din economia acestui text rezultă că soluțiile pe care le poate pronunța instanța sunt doar două, respectiv de condamnare, cum reiese expres din alin.7 și eventual de achitare cum reiese implicit din alin.8, pentru considerentele limitativ enumerate (inexistența faptei, fapta nu constituie infracțiune și nu a fost săvârșită de inculpat).

La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere că, deși tânăr, inculpatul a comis două infracțiuni de mare pericol social, acționând de o manieră extrem de brutală ceea ce denotă lipsa unor sentimente umane elementare. Consumul voluntar de alcool nu poate constitui o împrejurare care să-i atenueze răspunderea penală.

Cu privire la acțiunea civilă, instanța a reținut că fiicele victimei, numitele B. P. și D. M. s-au constituit părți civile cu câte 8.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare. De asemenea, au solicitat și daune morale fără a preciza în ce cuantum. Inculpatul a fost de acord să le despăgubească cu sumele cerute.

T. a apreciat că este întemeiată și cererea pentru acordarea de daune morale fiind mai presus de orice îndoială existența traumelor psihice pe considerent de rudenie maternală.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul prevăzut de art.363 alin.2 și alin.3 teza a II-a Cod procedură penală, P. de pe lângă T. S. și inculpatul P. A. V..

Prin apelul Parchetului de pe lângă T. S. s-au invocat aspecte de nelegalitate a hotărârii, arătându-se că instanța nu a dispus restituirea către inculpat a bunurilor nesupuse confiscării, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, a obligat inculpatul să plătească daune materiale în cuantum mai mare decât cel dovedit, suma de_ lei acordată părților civile fiind exagerată.

În fața instanței de apel, reprezentanta Ministerului Public a invocat un nou motiv de apel referitor la eroarea materială privind temeiul juridic al încetării procesului penal reținut de către instanța de fond respectiv art.11 pct.2 lit.a Cod p.p. în loc de art.11, pct.2 lit.b C.p.p. pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

Inculpatul P. A. V. nu a motivat în scris calea de atac formulată, însă prezent în fața instanței, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza reducerea pedepsei aplicate acestuia raportat la conduita sinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, faptul că acesta s-a prevalat de dispozițiile art.320/1 din Codul de procedură penală și este la prima confruntare cu legea penală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cererilor și temeiurilor invocate, precum și din oficiu, conform art.371 alin.2 din Codul procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, însă în limitele prevăzute de acest articol și de dispozițiile art.372 alin.2 din Codul procedură penală, apelul declarat de procuror fiind în favoarea inculpatului, Curtea de apel reține următoarele:

Din coroborarea probatorului administrat în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță rezultă că, sub aspectul stări de fapt, aceasta a fost corect reținută, probatoriul administrat fiind bine interpretat și coroborat.

Curtea de apel reține că în ziua de 4 aprilie 2013, în jurul orelor 17,30, inculpatul P. A. V. a intrat, fără drept și fără consimțământul părții vătămate T. M., în curtea imobilului locuit de aceasta, intenția de a întreține raporturi sexuale, sens în care a dus-o pe aceasta în camera de la subsolul imobilului unde, a lovit-o în mod repetat cu pumnii, a trântit-o pe cimentul pardoselii, i-a comprimat corpul cu genunchii și sub greutatea propriului corp și a întreținut cu ea raporturi sexuale vaginale și anale.

Actele de violență exercitate de inculpat s-au soldat cu producerea unor leziuni traumatice grave, respectiv fracturi costale multiple, disjuncție intervertebrală C5-C6, fractură stern, hemotorax, ruptură traumatică de aortă intrapericardică, leziuni care i-au afectat vizibil starea de sănătate.

Deși inculpatul a realizat că activitatea sa violentă a cauzat victimei leziuni grave, că starea ei de sănătate era deosebit de precară și necesita ajutor medical urgent pentru supraviețuire, a abandonat-o în camera din subsolul imobilului, fiind văzut ieșind din curtea locuinței părții vătămate în jurul orelor 19,00

În noaptea de 4/5 aprilie 2013 victima a decedat în suferințe chinuitoare iar prin ușa lăsată deschisă de inculpat la plecare, în cameră au intrat animalele și păsările din gospodărie care i-au mâncat țesuturile moi de la nivelul viscerocraniului și regiunilor cervicale.

Raportat la starea de fapt reținută, Curtea de apel constată că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpatului, încadrarea în drept a faptelor săvârșite fiind de asemenea corectă.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de omor deosebit de grav, Curtea reține că în mod corect T. a reținut agravanta prevăzută de art.176 lit.a din Codul penal, care presupune, pe de o parte, ferocitatea acțiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferințe prelungite și de maximă intensitate, iar pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare persoanelor care au cunoștință de fapta de omor și de procedeele folosite.

În sensul celor de mai sus, jurisprudența a definit „cruzimile” care atrag incidența dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. ca fiind acea acțiune violentă comisă într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate care inspiră oroare, groază, atât victimei, cât și persoanelor în a căror prezență se săvârșește.

Raportând la aceste considerațiuni de ordin teoretic starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză este de necontestat că acțiunile desfășurate de inculpat, în data de 4 aprilie 2013, împotriva victimei T. M. sunt de esența dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., așa cum corect a fost condamnat inculpatul.

Maniera de acțiune și momentul ales de inculpat, prin pătrundere fără drept în curtea victimei și apoi forțarea acesteia de a se deplasa în camera de la subsolul imobilului unde, a lovit-o în mod repetat cu pumnii, a trântit-o pe cimentul pardoselii, i-a comprimat corpul cu genunchii și sub greutatea propriului corp și a întreținut cu ea raporturi sexuale vaginale și anale, după care a abandonat-o în camera din subsolul imobilului, unde peste noapte victima a decedat în suferințe prelungite în timp și intense, nu poate constitui decât infracțiunea de omor deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi, fapta inculpatului având aptitudinea de a inspira oroare și groază celor care au cunoștință de aceasta și de procedeele folosite.

Curtea de apel consideră, de asemenea, că în mod corect T. a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, fără a împărtăși însă opinia primei instanțe cu privire la faptul că dacă judecata s-ar fi desfășurat potrivit procedurii comune, soluția ce ar fi trebuit pronunțată ar fi fost de încetare a procesului penal pentru considerentul arătat.

Instanța de apel apreciază - astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Penală în jurisprudența sa - că dispoziția cuprinsă în art. 197 alin. (4) din Codul penal, potrivit căreia acțiunea penală pentru fapta de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) din același cod se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu este incidentă în cazul în care decesul persoanei vătămate - victimă a infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) a fost cauzat prin săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de omor asupra acesteia, întrucât imposibilitatea persoanei vătămate de a formula plângere prealabilă este determinată de activitatea infracțională a inculpatului, iar săvârșirea infracțiunii mai grave de omor nu îi poate crea inculpatului un motiv de impunitate pentru o altă faptă gravă comisă de el. În acest caz, acțiunea penală pentru fapta prevăzută în art. 197 alin. (1) Cod penal se exercită din oficiu ( decizia nr. 2656 din 6 iulie 2010, decizia nr. 3341 din 21 octombrie 2008).

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune și a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, în cuantum de 25 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b din Codul penal, instanța de apel consideră că acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și menite a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prevăzut de art.52 Cod penal.

T. a dat eficiență deplină tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, gradului de pericol social extrem de ridicat al acestora și modului de săvârșire a infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Pedeapsa principală prevăzută pentru infracțiunea de omor deosebit de grav este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 ani la 25 ani, iar infracțiunea de viol prevăzută de art.197 alin.1 Cod penal se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 6 ani și 8 luni (având în vedere că prima instanță, a făcut aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală).

Instanța de apel, raportându-se la criteriile generale prevăzute în art. 72 Cod penal și anume dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, apreciază că solicitarea inculpatului de a se dispune reducerea pedepselor stabilite este neîntemeiată.

Pătrunderea fără drept într-o locuință, violarea unei persoane în vârstă de 77 de ani (despre care inculpatul cunoștea că locuiește singură și are posibilități reduse de ripostă,), urmată de uciderea acesteia în modalitatea expusă, prin cauzarea unor dureri deosebite, prelungite în timp și care inspiră groază, reprezintă fapte cu un grad ridicat de pericol social, ce denotă o periculozitate sporită a persoanei care le-a comis și justifică pedepse într-un cuantum superior minimului special.

Conduita procesuală corectă a inculpatului, faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale care să atragă starea de recidivă, ca și împrejurarea că la momentul comiterii faptelor se afla sub influența băuturilor alcoolice, nu reprezintă circumstanțe de natură a conduce la un tratament sancționator mai blând, ținând seama de circumstanțele reale grave în care faptele au fost săvârșite.

Prin urmare, pedepsele stabilite de instanța de fond răspund imperativelor înscrise în art. 52 Cod penal, iar sporul aplicat la pedeapsa cea mai grea, de doi ani închisoare, este justificat față de natura și gravitatea infracțiunilor comise.

Apelul declarat de inculpatul P. A. V. este fondat însă pentru motivul invocat și în apelul Parchetului de pe lângă T. S. referitor la omisiunea aplicării dispozițiilor art.357 alin. 2 lit. e din Codul de procedură penală.

Astfel, conform proceselor-verbale încheiate la data de 7 aprilie 2013, organele de cercetare penală au ridicat mai multe bunuri aparținând inculpatului, bunuri care nu se încadrează în dispozițiile arrt.118 Cod penal privind măsura de siguranță a confiscării speciale, respectiv obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte (2 ciorapi de lână, de culoare albă, o șosetă de culoare neagră, cu albastru și gri, o cămașă cu dungi orizontale de culoare neagră, gri și albe, având 2 buzunare cu fermoar în zona pieptului și nasturi metalici de culoare argintie, marca COLLECTION JOJOBOY, un hanorac cu glugă având dungi orizontale de culoare alb și negru, cu fermoar, prezentând pe partea din față inscripția UNIES ESITY D. CEMA, o pereche de cizme din cauciuc, de culoare neagră, o pereche de pantaloni de culoare albastră, marca „ ST. A.”, o salopetă cu bretele, de culoare albastră inscripționată în partea din față „OMNIPLUS”, un hanorac de culoare gri, având inscripția „ M. M.”, o jachetă de culoare albastră, prevăzută cu capse, marca „ GUTPEERLE” ).

De asemenea, Curtea constată că este întemeiată și critica Parchetului privind temeiul juridic greșit al încetării procesului penal pentru infracțiunea de violare de domiciliu, acestea fiind cel prevăzut de art. 11 pct. 2, lit. b raportat la art.10 lit.f din Codul de procedură penală.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța consideră că în mod corect T. a dispus obligarea inculpatului la plata sumei_ lei cu titlu de daune materiale, în condițiile în care acesta a declarat că este de acord să despăgubească părțile civile cu sumele cerute, menținându-și poziția procesuală și în fața instanței de apel, raportat și la dispozițiile art.16 ind.1 din Codul de procedură penală.

Pentru toate considerentele ce preced, văzând și dispozițiile art. 379 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, Curtea va admite apelurile formulate de formulate de P. de pe lângă T. S. și de inculpatul P. A. V. împotriva sentinței penale nr. 1321 din 12.09.2013 pronunțată de T. S., secția penală și va desființa sentința penală atacată numai sub aspectul laturii penale privind temeiul juridic al încetării procesului penal și omisiunea aplicării dispozițiilor art.357 alin. 2, lit. e din Codul de procedură penală.

Procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite, va schimba temeiul juridic al încetării procesului penal pentru infracțiunea de violare de domiciliu din art. 11 pct. 2, lit. a în art. 11 pct. 2, lit. b din Codul de procedură penală.

In baza art. 357 alin. 2, lit. e din Codul de procedură penală va dispune restituirea către inculpat a bunurilor nesupuse confiscării.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Constatând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, dat fiind faptul că din materialul probatoriu administrat în cauză reiese că inculpatul a comis fapte incriminate de legea penală și sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, instanța, în baza art.383 alin.l ind. 1 raportat la art.350 alin.1 Cod procedură penală, va menține starea de arest preventiv a inculpatului.

Astfel, cerința pericolului concret pentru ordinea publică apare ca dovedită în cauză, pericol social care rezultă din riscul săvârșirii unor noi infracțiuni de același gen și din necesitatea protejării ordinii publice, având în vedere relațiile sociale periclitate, materialitatea concretă a acțiunilor infracționale precum și urmarea produsă - uciderea, prin cruzimi, a unei persoane.

Curtea mai are în vedere și faptul că arestarea inculpatului s-a dispus și în temeiul dispozițiilor art.148 lit. a din Codul de procedură penală, reținându-se că a fugit și s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire penală.

În baza dispozițiilor art.383 alin. 2 Cod procedură penală va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 7 aprilie 2013 până la data de 13 noiembrie 2013.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod pr.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile formulate de P. de pe lângă T. S. și de inculpatul P. A. V. împotriva sentinței penale nr. 1321 din 12.09.2013 pronunțată de T. S., secția penală și în consecință:

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul laturii penale privind temeiul juridic al încetării procesului penal și omisiunea aplicării dispozițiilor art.357 alin. 2, lit. e Cod pr.p. și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite,

Schimbă temeiul juridic al încetării procesului penal pentru infracțiunea de violare de domiciliu din art. 11 pct. 2, lit. a în art. 11 pct. 2, lit. b Cod pr. p.

In baza art. 357 alin. 2, lit. e Cod pr.p. dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri nesupuse confiscării: 2 ciorapi de lână, de culoare albă, o șosetă de culoare neagră, cu albastru și gri, o cămașă cu dungi orizontale de culoare neagră, gri și albe, având 2 buzunare cu fermoar în zona pieptului și nasturi metalici de culoare argintie, marca COLLECTION JOJOBOY, un hanorac cu glugă având dungi orizontale de culoare alb și negru, cu fermoar, prezentând pe partea din față inscripția UNIES ESITY D. CEMA, ridicate conform procesului- verbal din data de 7 aprilie 2013.

În baza art. 357 alin. 2, lit. e Cod pr.p. dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri nesupuse confiscării: o pereche de cizme din cauciuc, de culoare neagră, o pereche de pantaloni de culoare albastră, marca „ ST. A.”, o salopetă cu bretele, de culoare albastră inscripționată în partea din față „OMNIPLUS”, un hanorac de culoare gri, având inscripția „ M. M.”, o jachetă de culoare albastră, prevăzută cu capse, marca „ GUTPEERLE” și un brăcinar din piele de culoare neagră, ridicate conform procesului-verbal din data de 7 aprilie 2013.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza dispozițiilor art.383 alin.l ind. 1 și alin. 2 Cod pr.p. menține măsura arestării preventive a inculpatului P. A. V. și deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 7 aprilie 2013 până la data de 11 noiembrie 2013.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod pr.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu părțile civile și de la comunicare cu inculpatul.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.

Președinte, Judecător,

A. I. P. S. T.

Grefier,

A. B.

Red./tehnored. A.P.

2ex/02.12.2013

J.F.C-tin B.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DOSAR NR ._ A.-I., 06.12.2013

CĂTRE,

PENITENCIARUL AIUD

Pentru inculpatul P. A. V.

( fiul lui I. și V., născut la data de 18.06.1983)

Având în vedere disp. art. 360 alin.3 C.pr.penală, alăturat vă comunicăm, în extenso, copia deciziei penale nr. 193/A/13.11.2013 pronunțate de Curtea de Apel A.-I. în dosarul nr._ .

Grefier,

A. B.