Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 214/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 214/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-02-2012 în dosarul nr. 214/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 214/2012
Ședința publică de la 09 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
Judecător A. L.
Judecător M. E. C.
Grefier I. P.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
procuror I. N.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul Matyuș G. Z. împotriva sentinței penale nr. 466/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu, avocata R. R., pentru inculpatul recurent Matyuș G. Z., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că s-au primit, la dosar, din partea inculpatului recurent motive de recurs, prin care solicită aprobarea expertizei financiar contabile care să stabilească prejudiciul real din gestiunea sa, însoțite de înscrisuri.
Instanța pune în discuție cererea formulată.
Avocata inculpatului solicită admiterea cererii.
Reprezentantul Parchetului susține faptul că cererea este inadmisibilă.
Instanța respinge cererea ca neconcludentă și neutilă, raportat la art. 3201 C.pr.pen. privind recunoașterea faptei.
Instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, dar doar pentru stabilirea prejudiciului către partea civilă, invocând faptul că art. 3201 alin. 5 C.pr.pen. dă posibilitatea disjungerii acțiunii.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, atrăgând atenția asupra faptului că art. 320 C.pr.pen. vizează atât latura penală, cât și latura civilă.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 466/13.09.2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar penal nr._ inculpatul Matyuș G. Z. a fost condamnat la:
- 1(un) an și 2(două) luni închisoare pentru infracțiunea de delapidare prev. și ped. de art. 2151al.1 c.pen. cu aplic. art. 41 al.2,42 c.pen. și art. 3201c.pr.pen.
S-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a, lit.b și c c.pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 c.pen.
În baza art. 81,82 și 71 al.5 c.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și 2 luni reprezentând termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. cu privire la revocarea suspendării condiționate.
În baza art. 14 lit.b și 346 c.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 85.344,18 lei despăgubiri civile către partea civilă S. U. S. C..
În vederea recuperării de către partea civilă a prejudiciului mai sus menționat, în baza art.353 rap. la art.166 c.pr.pen., a fost menținută măsura asiguratorie, respectiv inscripția ipotecară, dispusă la cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Petroșani, prin încheierea nr.9298/9.07.2010(dosar nr.929/7.07.2010) asupra imobilului situat în Petroșani, .,.,., jud. Hunedoara, cu nr. cadastral_–C1-U4, nr.topografic 643/1/II/II/15, înscris în cartea funciară_-C1-U4(provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr.3229 Petroșani) /UAT Petroșani, având proprietarii Matyuș C., Matyuș G. Z. în cota de 1/1 de sub B1, încheiere prin care s-a întabulat dreptul de ipotecă asupra A1 în favoarea . C. Petroșani, sub C/3 din cartea funciară_-C1-U4(provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr.3229 Petroșani) /UAT Petroșani.
În baza art. 191 c.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Determinând vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul a fost administrator și gestionar al unității nr.31 Bijuterie, aparținând S. U. Petroșani. La inventarul din data de 15.07.2010 s-a constatat lipsa sumei de 33.653,69 lei din casieria unității, lipsa cantității de 455,18 gr.aur adus de clienți pentru prelucrare și lipsa a 171,34 gr.aur preluată din gestiunea anterioară.
Inculpatul a preluat această gestiune la data de 28.05.1993 cu cantitatea de 206 gr.aur de 14 karate, iar până la 17.05.2010, data inventarierii, a avut ieșiri din această cantitate la 4 persoane, rămânând un stoc scriptic de 171,7 gr. La inventarul efectuat acest stoc a fost zero.
După inventariere mai mulți clienți au formulat sesizări la conducerea unității prezentând bonuri de comandă, astfel că s-a mai constatat lipsa cantității de 156,53 gr. De la 7 comenzi neoperate în registrul de comenzi(f.36-39).
Prejudiciul cauzat de către inculpat prin însușirea sumelor de bani și cantității de aur este de 783,05 gr.aur de 14 karate în val. de 49.030,49 lei și suma de 33.653,69 lei.
Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, inculpatul prevalându-se de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală: plângerea părții vătămate (filele 6-7), proces verbal de inventariere (filele 8-35), reclamațiile clienților și chitanțele de plată către aceștia (filele 41-58, 89-134), coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului (fila 163 dosar fond).
În drept, fapta inculpatului, săvârșită în împrejurările descrise mai sus, a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2151 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2, 42 Cod penal și art. 3201 Cod procedură penală.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
Partea vătămată S. U. s-a constituit parte civilă cu suma de 85.344,18 lei, reprezentând:
- 49.030,49 lei contravaloarea a 783,05 gr.aur lipsă în gestiunea unității administrate de către inculpat, aur care a fost returnat clienților păgubiți;
- 2.660 lei suma achitată clienților păgubiți și
- 33.653,69 lei minusul din casieria unității administrate de către inculpat(f.156).
Inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor solicitate.
În baza art. 14 lit.b și 346 c.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata sumei mai sus menționate despăgubiri civile către partea civilă S. U. S. C..
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 3853 Cod procedură penală, inculpatul Matyuș G. Z., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, considerând că despăgubirile acordate părții civile S. U. Petroșani sunt excesive și nu reflectă prejudiciul real produs prin infracțiune.
Inculpatul nu a fost prezent pe parcursul procedurilor în recurs.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele statuate de art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
1. Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe materialul probator strâns în cursul urmăririi penale: plângerea părții vătămate (filele 6-7), proces verbal de inventariere (filele 8-35), reclamațiile clienților și chitanțele de plată către aceștia (filele 41-58, 89-134), coroborate cu declarațiile de recunoaștere integrală a faptelor de către inculpat, care a înțeles să uzeze de procedura abreviată întemeiată pe pledoaria de nevinovăție.
2. Curtea arată că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei, în conformitate cu exigențele art. 63 (2) Cod procedură penală, stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse.
3. Curtea va reține, la rândul său, sub raportul bazei factuale că inculpatul, în calitate de administrator și gestionar al unității nr. 31 Bijuterie, aparținând S. U. Petroșani și-a însușit în perioada 28.05.1993 – 17.05.2010, în mod repetat, din gestiune, suma de_,69 lei și cantitatea de 783,05 gr aur.
4. Curtea precizează că jurisdicția inferioară a dat o calificare juridică corectă faptei săvârșite de către inculpat și a aplicat o pedeapsă ce corespunde pe deplin criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal, aceasta reflectând atât gradul de pericol social semnificativ al faptei, cât și elementele ce au conturat pozitiv profilul socio-moral al inculpatului.
5. Referitor la critica adusă hotărârii atacate, și anume, modul de soluționare a laturii civile a cauzei, Curtea reține că, în speță, cuantumul despăgubirilor materiale stabilite își găsește corespondent în ansamblul probator de la dosar: proces verbal de finalizare și valorificare inventariere (filele 8-9 dup), note explicative date de către inculpat (fila 12), listele de inventariere (filele 13-16 dup), balanța analitică (filele 17-18), proces verbal de inventariere a numerarului din casierie (fila 20), registrele speciale de evidență (filele 30-36 dup), bonurile de comandă (filele 42, 45 dup), declarațiile persoanelor păgubite C. Hortensia și H. M., coroborate cu declarațiile inculpatului date în fața instanței (fila 163 dosar fond) în care acesta și-a manifestat neechivoc dorința de a achita prejudiciul în integralitatea sa.
6. Curtea remarcă faptul că în fața instanței de fond, inculpatul a invocat imposibilitatea achitării imediate a prejudiciului produs prin infracțiune, însă nu a contestat nici un moment cuantumul acestuia și nici nu a propus probe care să ateste susținerile sale.
7. Schimbarea poziției sale procesuale ulterior, în calea de atac a recursului, nu reprezintă, în lipsa unor minime dovezi care să-i confirme susținerile, motive pertinente și suficiente care să justifice admiterea cererii în probațiune.
8. Dintr-o altă perspectivă, această solicitare nu poate fi adusă în discuție în această procedură, inculpatul uzând de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală și care instituie o procedură abreviată, simplificată, ce impune, în situația contestării pretențiilor civile, disjungerea cauzei în fața instanței de fond.
Or, în cauză, inculpatul, prin propria voință și neechivoc a acceptat toate pretențiile indicate de partea civilă, pretenții ce rezultă cu certitudine din actele dosarului.
9. Față de cele ce preced, Curtea, constatând că în cauză nu este incident nici unul din motivele de casare prev. de art. 3859 Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Matyuș G. Z. împotriva sentinței penale nr. 466/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul penal nr._ .
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 09.02.2012.
Președinte, Judecător,Judecător,
L. C. A. L. M. E. C.
Grefier,
I. P.
Red. M.E.C.
Tehnored. I.P.
2 ex./17.02.2012
jud. fond J. M.
← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 109/2012. Curtea de... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 215/2012. Curtea de... → |
---|