Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 215/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-02-2012 în dosarul nr. 215/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 215/2012
Ședința publică de la 09 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. C.
Judecător: A. L.
Judecător: M. E. C.
Grefier: I. P.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, reprezentat de:
Procuror: I. N.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul C. A. L. împotriva sentinței penale nr. 600/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu, avocata H. O. pentru inculpatul recurent C. A. L., partea civilă C. M., asistat de apărătorul ales, B. R., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că s-au primit, la dosar, din partea inculpatului recurent cerere de amânare și motive de recurs.
Instanța pune în discuție cererea formulată de inculpat, prin care acesta solicită amânarea cauzei pentru a i se comunica o copie a cererii de recurs și a motivelor acestuia, declarat de recurenta S.C. A. R. A. V. I. G. S.A. București – Sucursala Hunedoara.
Avocatul părții civile se opune acordării unui nou termen, arătând că este al II-lea termen, iar în penal nu se acordă.
Reprezentantul Parchetului consideră nefondată cererea.
Instanța respinge cererea ca nefondată, având în vedere și motivele de recurs depuse de inculpat la dosar.
Instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului, conform art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. d C.pr.pen.. Avocata arată că din motivele de recurs rezultă că instanța a ținut cont doar de declarația soției părții vătămate, nu și de declarațiile martorilor, fapt pentru care solicită admiterea recursului.
Avocatul părții civile solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii ca temeinică și legală. Avocatul reiterează faptul că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră, nu a recunoscut săvârșirea faptei, nu a avut bunăvoința de a repara prejudiciul cauzat părții civile, nu a depus contractul privind cumpărarea mașinilor în leasing și a circulat cu autovehiculul aprox. 5 ani. Avocatul solicită cheltuieli de judecată, depunând o chitanță la dosar.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 600/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ a fost condamnat inculpatul C. A.-L., fiul lui L. și M., născut la data de 13.05.1975 în V., jud. Hunedoara, cetățean român, CNP_, studii superioare, administrator la . Petroșani, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, are 2 copii minori, fără antecedente penale, domic. în Petroșani, ., ., ., la:
- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin.1 și 3 c.pen.
Au fost interzise inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b și c Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
În baza art. 81, 82 și 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani reprezentând termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 83 c.pen. cu privire la revocarea suspendării condiționate.
În baza art. 14 lit. b și 346 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente . Petroșani, cu sediul în Petroșani, ., . la plata sumei de 37.885,24 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă C. M., domic. în Petroșani, ., ., jud. Hunedoara.
S-a constatat că la plata sumei mai sus menționate partea responsabilă civilmente . a fost obligată prin sentința civilă nr. 7217/13.12.2010.
În baza art. 13 din Legea nr.241/2005 la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, un exemplar al acesteia trebuia comunicat la Registrul Comerțului Județului Hunedoara, iar în baza art. 2 și 6 din OUG nr.75/2001, modificată prin Legea nr.146/2005, un exemplar al prezentei sentințe urma să se comunice și Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara-D., pentru înscriere în cazierul fiscal.
În baza art. 193 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la 1.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă C. M..
În baza art. 191 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 10.06.2008, între . Petroșani, reprezentată de către inculpatul C. A. L. și Porsche Bank România SA s-a încheiat contractul de credit nr. 5901, având ca obiect acordarea unui împrumut de 55.960 euro, pentru cumpărarea de autovehicule marca Skoda O. Tour. Potrivit contractului de credit, s-a instituit garanție reală mobiliară asupra autovehiculelor.
Potrivit contractului, inculpatul avea față de bancă următoarele obligații:
Art. 11 pct.1 lit. d: „Să încheie un contract de garanție reală mobiliară în favoarea băncii asupra autovehiculului achiziționat prin credit”;
Lit. n: „Să depună la bancă în termen de 30 de zile de la livrare, cartea de identitate, în original, a autovehiculului”;
Lit. p: „ Să nu înstrăineze și să nu utilizeze autovehiculul achiziționat prin credit, pentru garantarea oricăror alte obligații către alte instituții de credit, alte persoane fizice sau juridice, până la rambursarea integrală a creditului”(f.17-22).
Tot în data de 10.06.2008, între părți s-a încheiat contractul de garanție reală mobiliară nr. 5902 (f.23-24), contract prin care s-a instituit garanția reală mobiliară asupra a 5 autoturisme marca Skoda O. Tour.
Potrivit art. 2 lit. c din acest contract, debitorul (în cazul de față inculpatul) se obligă: „Să nu transfere, să nu vândă, să nu cesioneze autovehiculele aduse în garanție”.
Inculpatul a înmatriculat autoturismele respective, nu a achitat ratele la credit decât parțial, iar o parte din aceste autoturisme le-a expus spre vânzare în fața localului „Căsuța olandeză” din Petroșani. Partea vătămată le-a văzut expuse la vânzare și a dorit să cumpere autoturismul înmatriculat cu nr._, astfel că a luat legătura cu inculpatul.
În data de 15.06.2009, partea vătămată a achitat suma de 28.298 lei, primind factură și chitanță, precum și cartea de identitate în original, certificatul de înmatriculare în original, cele 2 chei ale autoturismului, și autoturismul respectiv. Inculpatul nu i-a adus la cunoștință părții vătămate că autoturismul respectiv constituie o garanție reală mobiliară în favoarea Porsche Bank, neavând dreptul să-l vândă.
În data de 2.07.2009, partea vătămată a achitat și diferența de 9.857 lei, sumă pentru care i s-a eliberat factură și chitanță. În aceeași dată, părțile s-au deplasat la AF B., unde au încheiat contract de vânzare-cumpărare a autoturismului respectiv, inculpatul neaducându-i la cunoștință părții vătămate, nici de această dată, garanția mobiliară instituită asupra autoturismului respectiv.
Partea vătămată a înmatriculat autoturismul pe numele său, păstrând numărul de înmatriculare_ (f.35).
Deoarece inculpatul nu a restituit cărțile de identitate ale autovehiculelor,în termen de 30 de zile de la livrare, așa cum se stipula în contractul de credit, și cum acest termen fusese cu mult depășit de inculpat, Porshe Bank i-a trimis acestuia o notificare în data de 14.10.2009, pentru ca în termen de 15 zile să trimită cărțile de identitate (f.58). Inculpatul nu a achitat ratele la credit și nu a restituit cărțile de identitate ale autoturismelor respective în original, motiv pentru care, Porsche Bank România SA s-a adresat Biroului executorului judecătoresc O. P. din Petroșani, care a întocmit dosarul execuțional nr.58/2010 și care s-a adresat instanței pentru încuviințarea executării silite. Prin încheierea civilă nr.389/29.01.2010 s-a admis cererea de încuviințare a executării silite a contractului de credit nr.5901/10.06.2008(f.26).
În data de 15.02.2010, executorul judecătoresc a trimis inculpatului o somație, pentru ca acesta în termen de o zi „să achite creditoarei suma de 262.151,20 lei, debit restant(f.27). La 4.03.2010, executorul judecătoresc s-a deplasat la sediul societății A.-A. SRL, administrată de către inculpat, dar nu a găsit nici o persoană, iar inculpatul, contactat telefonic, a comunicat executorului că este plecat din localitate(f.50).
În data de 27.05.2010, executorul judecătoresc a identificat pe ., autoturismul Skoda O. Tour, cumpărat de partea vătămată de la inculpat, procedând la executarea silită a acestuia, conform procesului verbal aflat la f. 8-9 din dosar, fapt care l-a determinat pe partea vătămată să formuleze plângere penală împotriva inculpatului.
De precizat că din cele 5 autoturisme care au făcut obiectul contractului de credit nr. 5901/10.06.2008, doar acest autoturism a fost recuperat, celelalte nefiind găsite, inculpatul nefurnizând executorului judecătoresc informații cu privire la locul unde s-ar afla acestea, arătând doar că „autoturismele sunt închiriate, că predarea lor i-ar cauza penalități și că va informa creditoarea în timp util cu privire la momentul în care ele vor fi predate”. Nu a făcut acest lucru nici până în prezent.
Audiat în cauză, inculpatul a declarat pe tot parcursul procesului penal că i-a adus la cunoștință părții vătămate că autoturismul respectiv este gajat și că partea vătămată a acceptat să îl cumpere și în această situație. Susținerea sa nu este reală, din următoarele considerente:
- partea vătămată a arătat că inculpatul nu i-a spus faptul că autoturismul respectiv este gajat, situație pe care dacă ar fi cunoscut-o nu ar fi dus la cumpărarea autoturismului respectiv, inculpatul inducându-l în eroare tocmai prin predarea cărții de identitate a autovehiculului în original(lucru care a avut loc la data de 15.06.2009, când partea vătămată i-a și achitat suma de 28.298 lei); această susținere este confirmată și de martora C. A., soția părții vătămate;
- potrivit contractului de credit și contractului de garanție reală mobiliară, inculpatul nu avea voie să înstrăineze nici unul din cele 5 autoturisme, până la achitarea integrală a creditului;
- tot potrivit clauzelor contractului de credit nr. 5901/10.06.2008, inculpatul avea obligația să depună la Porsche Bank, în termen de 30 de zile, cărțile de identitate ale autoturismelor, în original, lucru pe care acesta nu l-a făcut;
- dacă inculpatul i-ar fi adus la cunoștință părții vătămate că autoturismul este gajat, ar fi fost normal, ca odată cu predarea acestuia și a cărții de identitate a autoturismului, să-i fi predat și contractul de garanție mobiliară, lucru pe care nu l-a făcut.
Instanța a apreciat că vinovăția inculpatului este dovedită cu certitudine în cauză, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al.1 și 3 Cod penal.
Instanța a aplicat pedeapsa închisorii în cuantumul minim prevăzut de textul incriminator și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit b. Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal și, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81,82 și 71 alin.5 Cod penal, atrăgând atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei: partea vătămată C. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 9.000 euro (f.7 și 152). El i-a achitat inculpatului suma de 37.885,24 lei, reprezentând echivalentul în lei al acestei sume, la data achiziționării autoturismului și pentru care a și acționat pe cale civilă societatea administrată de către inculpat, obținând un titlu executoriu în acest sens, mai exact sentința civilă nr. 7217/13.12.2010 a Judecătoriei Petroșani(f.160).
În dosarul de față, în baza art. 14 lit. b și 346 C.pr.pen. instanța a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata sumei mai sus menționate, cu precizarea că partea responsabilă civilmente a fost obligată deja la plata acestei sume prin sent. civ. nr. 7217/13.12.2010 a Judecătoriei Petroșani, împotriva părții responsabile civilmente existând deja un titlu executoriu, care însă nu-i este opozabil și inculpatului în dosarul civil.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, un exemplar al acesteia urma să se comunice la Registrul Comerțului Județului Hunedoara, iar în baza art. 2 și 6 din OUG nr.75/2001, modificată prin Legea nr.146/2005, un exemplar al prezentei sentințe trebuia comunicat și Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara-D., pentru înscriere în cazierul fiscal.
În baza art.193 C.pr.pen. instanța a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 1.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă C. M., justificate de acesta cu plata onorariului de avocat.
În baza art. 191 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente și la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs inculpatul C. A. L..
Recursul a fost declarat în termen și a fost motivat în scris.
În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată, susținând că în mod greșit prima instanță nu a dat eficiență declarațiilor de martori, care au fost date în favoarea inculpatului, iar fapta nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune și a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d C.pr.pen..
Deoarece prezentul recurs nu este limitat la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. 1 C.pr.pen., în temeiul art. 3856 alin. 3 C.pr.pen. instanța, în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de recurent, va examina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Recursul inculpatului este nefondat, din următoarele considerente:
Prima instanță a administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, reținând corect starea de fapt, din care rezultă că inculpatul C. A. L., în calitate de administrator la . Petroșani a vândut părții vătămate C. M. un autoturism Skoda O. Tour cu suma de 37.885 lei fără să-i aducă la cunoștință că autoturismul face obiectul unui contract de garanție mobiliară către Porsche Bank, autoturismul fiind ridicat de bancă în procedura executării silite.
Raportat la starea de fapt instanța de fond a făcut o justă încadrare juridică a faptelor potrivit art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, precum și o judicioasă individualizare judiciară a pedepsei, aplicându-i inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Susținerile inculpatului că partea vătămată a cunoscut că autoturismul face obiectul unui contract de garanție mobiliară sunt nefondate, deoarece din predarea cărții de identitate a autovehiculului în original, corelată cu nedepunerea în termen de 30 de zile la bancă a cărții de identitate în original, precum și din neprezentarea contractului de garanție sau predarea acestuia părții vătămate, rezultă că inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii contractului, neprezentându-i un aspect esențial, garanția mobiliară și riscul ridicării autoturismului în cazul neplății ratelor, condiții în care partea vătămată nu ar fi încheiat contractul.
Prin fapta inculpatului s-a cauzat părții vătămate un prejudiciu în sumă de 37.885, 24 lei.
Fapta așa cum a fost descrisă mai sus, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, neimpunându-se achitare în temeiul art. 10 alin. 1 lit. d C.pr.pen..
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b C.pr.pen., instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. 2 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpatul recurent.
În temeiul art. 193 C.pr.pen. cheltuielile judiciare făcute de partea civilă vor fi suportate de inculpatul recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr. 600/08.11.2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul penal nr._ .
În baza art.192 (2) Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare din care 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În baza dispozițiilor 193 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească părților civile suma de 1200 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 09.02.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. C. A. L. M. E. C.
Grefier,
I. P.
Red. LC
Dact. IP/2 ex./15.02.2012
Jud. fond J. M.
← Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 214/2012. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 177/2012. Curtea de Apel ALBA... → |
---|