Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 38/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-01-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.38/2014
Ședința publică din 20 ianuarie 2014
PREȘEDINTE: S. I. M.
Judecător: A. B.
Judecător: A. P.
Grefier: T. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
I. N. – procuror
Conform dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală, ședința a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de P. de pe lângă J. H. împotriva sentinței penale nr. 171/2013 pronunțată de J. H. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Se prezintă avocat P. C., apărătorul ales al inculpatului intimat S. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, conform dispozițiilor art.171 alin.5 Cod procedură penală ia act de încetarea mandatului av.P. M., apărătorul desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului intimat S. M., față de prezentarea apărătorului ales al acestuia.
Instanța pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului intimat învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, a se dispune condamnarea inculpatului S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt cu consecințe deosebit de grave, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i și alin.4 Cod penal.
Susține motivele de recurs dezvoltate în scris și arată că în mod eronat a dispus instanța de fond achitarea inculpatului cu motivarea că există la dosar o singură probă de vinovăție, care nu se coroborează cu restul probelor și cu poziția procesuală a acestuia.
Mai relevă că inculpatul, prin declarația dată în cauză, a susținut că nu este vinovat, însă a contestat prejudiciul, astfel că declarația acestuia nu este una sinceră, nesinceritate rezultând și din faptul că a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.
Un alt argument în sprijinul motivelor de recurs privind vinovăția inculpatului constă în faptul că acesta a putut acționa deoarece cunoștea topografia locului, respectiv incinta industrială întrucât a lucrat anterior în cadrul acelei unități.
Avocat P. C., apărătorul ales al inculpatului intimat S. M., solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Precizează că parchetul a dispus trimiterea inculpatului în judecată pe baza unei singure probe, respectiv constatarea tehnico-științifică efectuată în faza de urmărire penală.
Sub un alt aspect arată că acuzarea nu a fost în măsură să indice, în concret, data săvârșirii faptei, mărginindu-se doar la a afirma că aceasta s-a petrecut în perioada 17-21.02.2008. Tot sub aspect probatoriu relevă că, inițial, când s-au efectuat verificări în baza de date a IPJ cu referire la amprentele inculpatului, s-a comunicat faptul că urmele papilare prelevate la locul săvârșirii faptei nu-i aparțin acestuia. Sub aspectul stării de fapt s-a reținut de către acuzare că inculpatul ar fi sustras 2-3 km de cabluri electrice de la partea civilă întrucât acesta, în perioada 2004-2005, a fost angajat o perioadă de 6-7 luni la această unitate.
Inculpatul a solicitat încă din faza de urmărire penală efectuarea unei expertize criminalistice dactiloscopice la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj însă această probă a fost respinsă, administrându-se doar în fața instanței de fond. Lucrarea de expertiză efectuată pe parcursul cercetării judecătorești a concluzionat că din două urme papilare una conține 6 puncte divergente iar alte trei, ceea ce nu este suficient fiind necesare 12 puncte pentru a se dovedi cu certitudine că urmele aparțin inculpatului.
Precizează că inculpatul a fost trimis în judecată pe baza constatării tehnico-științifice întocmite în mod neprofesionist, în faza de urmărire penală.
Având în vedere că expertiza criminalistică relevă doar 6 puncte care coincid cu amprenta inculpatului apreciază că în cauză este incident principiul in dubio pro reo iar instanța de fond în mod corect a dispus achitarea inculpatului.
Sub un ultim, aspect învederează că prezentul recurs a fost formulat de către parchet urmare a frustrării față de împrejurarea că nu s-au administrat probele corect. Dacă s-ar fi procedat în acest mod susține că nu s-ar fi ajuns la trimiterea inculpatului în judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față constată:
Prin sentința penală nr. 171/19.09.2013 pronunțate de J. H. în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
In temeiul art. 11 pct. 2 lit.”a” c.proc.pen. raportat la art. 10 alin.1 lit. “c” C.proc.pen., a fost achitat inculpatul S. M. pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. i si alin.4 C.pen.
A fost respinsă cererea de constituire de parte civila formulata de partea civila . H..
S-a dispus punerea de îndată in libertate a inculpatului, daca nu este reținut sau arestat in alta cauza.
In baza art. 192 alin. 3 c.proc.pen, cheltuielile judiciare in suma de 900 lei (din care 600 lei in faza de urmărire penala) s-a dispus a fi suportate de stat.
Pentru a pronunța sentința prima instanță a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. H. dat in dosar nr. 1368/P/2011, s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecată a inculpatului S. M., fiul lui M. si A., născut la data de 27.08.1983, in H., cetățean român, posesor al CI . nr._, CNP_, pentru infractiunea de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. i si alin.4 C.pen.
S-a reținut in actul de sesizare că, in perioada 2004-2005, inculpatul a fost angajat ca agent de paza la ., societate care asigura paza partii vatamate . H..
La data de 21.02.2008, in jurul orei 7,40, martorul U. L. T. V., seful Atelierului electric din cadrul . H., a fost sesizat despre faptul ca in Laminoare benzi, profile usoare si SFI nu ajungea alimentarea electrica pe toate liniile de plecare-sosire, desi din statia 110/6 Kv-SLH pleca tensiune din celule de alimentare ale laminoarelor.
In urma verificarilor efectuate, a rezultat ca, in perioada 17-21.02.2008, printr-o spartura practicata in zidul fostului Laminor 1300 mm, s-a patruns in tunelurile de cabluri electrice, iar de pe paturile de cabluri au fost taiate 12 bucati de cabluri electrice CYYABY 3x120 mm patrati si 6 bucati de cabluri electrice de tipul CYYABY 3x185 mm patrati, pe o lungime de 200 m fiecare, cabluri care se aflau sub tensiune, capetele ramase prezentand pericol de electrocutare.
Cablurile taiate au fost apoi transportate din tunelurile secundare inspre tunelul principal, in zona Laminorului SFI, prin sparturi practicate in zidul tunelului, deoarece aici exista un spatiu mai larg, unde cablurile au fost decojite, iar miezul din cupru sustras.
Pentru a impiedica accesul din exterior si a asigura timpul necesar pentru fuga, usile de acces in subsol au fost gasite blocate pe interior cu panouri si bare metalice.
In locul unde au fost decojite cablurile, au fost gasite mai multe sticle de apa minerala goale si pachete goale de tigari si guma de mestecat.
De pe sticlele de apa minerala au fost prelevate 3 fragmente de urme papilare, una dintre ele, in urma examinarii bazei de date a Sistemului AFIS si, ulterior, compararilor dactiloscopice, rezultând ca apartine inculpatului.
Prejudiciul cauzat partii vatamate . H. este de 720.000 lei si nu a fost recuperat, iar partea vatamata se constituie parte civila cu aceasta suma.
Fapta inculpatului constituie infractiunea de furt calificat cu consecinte deosebit de grave si este dovedita cu: proces-verbal de consemnare a plangerii, procese-verbale de cercetare la fata locului, constituire de parte civila, proces-verbal de constatare, raport de constatare tehnico-stiintifica, adresa AFIS, declaratiile martorului U. L. T. V., declaratiile inculpatului.
Inculpatul nu recunoaste fapta si nu poseda antecedente penale la data comiterii acesteia.
Din analiza materialului probator administrat in cauză, respectiv probele administrate in faza de urmarire penala si cele administrate nemijlocit in instanta, si anume: fisa cazier (f.60; 63; 218), declaratia inculpatului (f.65), planse fotografice cu urme papilare si cu aspecte de la investigarea tehnico-stiintifica (f. 78-89), adresa nr. 4035/42/30.01.2013 (f.105-122), adresa nr._/24.01.2013 (f.124;126), adresa nr._/28.02.2008 (f.127), declaratia martorului U. L. T. V. (f.136-137), fisa dactiloscopica (f.143; 157), raport de expertiza criminalistica (f.186-204), prima instanță a reținut următoarele:
La data de 21.02.2008, Politia municipiului H. a fost sesizata de catre martorul U. L. T. V. cu privire la imprejurarea ca, in perioada 17-21.02.2008, persoane necunoscute au patruns prin efractie in incinta . H., de unde au sustras cabluri electrice cu miez din cupru, conform celor consemnate in procesul-verbal de consemnare a plangerii (f.6).
La aceeasi data, s-a procedat la o cercetare la fata locului (f.7), iar in procesul-verbal de cercetare s-a consemnat ca, in incaperea respectiva, s-au gasit 8 sticle de apa minerala marca Zizin, trei pachete de tigari marca Marlboro, un pachet de tigari marca LM, un pachet de tigari Luky Strike, doua pachete de tigari Kent 8 si unul de Kent lung, un pachet de guma de mestecat Mentos si unul Orbit, toate goale.
Politia municipiului H., Biroul criminalistic, a efectuat o constatare tennico-stiintifica la data de 15.12.2010, concluzionandu-se ca fragmentele de urme papilare ridicate de pe doua sticle din plastic, respectiv fragmentele A si B, au fost create de degetele inelar si mic de la mana stanga a inculpatului S. M., iar fragmentul C este inapt pentru comparari dactiloscopice.
Imprejurarea ca s-a savarsit o fapta de natura penala, care a cauzat prejudicii partii vatamate, nu este de contestat, existenta acesteia rezultand din constatarile efectuate si declaratia martorului U. L. T. V..
Scopul procesului penal, in sensul celor prevazute de art. 1 C.proc.pen., este acela de a se constata la timp si in mod complet faptele ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
De asemenea, procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor, precum si educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor, iar in desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului.
Articolul 66 din Codul de procedură penală prevede în mod expres că învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăția sa.
Potrivit articolului 22, organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia.
Pe de alta parte, nicio probă nu are o valoare prestabilită, iar adevărul nu se poate sprijini pe păreri, probabilități, aproximații ori eventualități.
Procesul penal este guvernat de un principiu fundamental - prezumtia de nevinovatie, prevazuta de art. 5/2 C.proc.pen., principiu in conformitate cu care orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva.
Prezumția de nevinovatei, prevăzuta de art. 23 alin.11 din Constituția României si de art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, este o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil; temeinicia acuzației penale trebuie să se fundamenteze pe dovezi temeinice, convingătoare, de natură a înlătura orice urmă de îndoiala, pe probe directe care să susțină această temeinicie in fapt si in drept a acuzațiilor aduse unei persoane, pentru că stabilirea vinovăției nu se poate face in baza unor prezumții deduse din comportamentul sau din atitudinea persoanei acuzate de săvârșirea unei fapte penale.
In caz de îndoiala intervine, ca o consecință a prezumției de nevinovăție, regula in dubio pro reo, de care beneficiază cel acuzat.
Coroborând probele administrate in cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit in faza de judecată, prima instanță a reținut că probele in acuzare nu au caracter cert.
Singura proba adusa de acuzare este, in fapt, urma papilara prelevata de pe una dintre cele 8 sticle din plastic descoperite la locul faptei.
Desi, initial, in urma efectuarii de catre organele de politie a cercetarii tehnico-stiintifice, care a stabilit ca fragmentele A si B, au fost create de degetele inelar si mic de la mana stanga a inculpatului S. M., iar fragmentul C este inapt pentru comparari dactiloscopice, stabilindu-se ca exista 12 puncte caracteristice coincidente, expertiza criminalistica efectuata in cursul judecatii a concluzionat ca urma papilara A a fost probabil creata de degetul inelar de la mana stanga a inculpatului si nu se poate stabili apartenenta urmelor papilare B.
In cazul urmei A, in figura 5, au fost ilustrate un numar de 6 detalii coincidente, aratandu-se ca, datorita probabil alterarii in timp a urmei papilare, nu se poate formula o concluzie decat in grad de probabilitate.
Or, asa cum se mentioneaza si in cuprinsul expertizei criminalistice, atat in teoria cat si in practica expertizei criminalistice dactiloscopice, pentru stabilirea identitatii este necesar si, totodata, suficient, sa existe un numar de 12 puncte coincidente ale detaliilor desenului papilar, pentru a se formula o concluzie certa de identificare.
Asadar, concluziile de probabilitate nu pot fi folosite, intrucat in activitatea judiciara trebuie sa existe certitudini.
Pe de alta parte, atat constatarile tehnico-stiintifice cat si expertizele criminalistice sunt utile in aflarea adevarului, numai in masura in care se coroboreaza cu alte probe.
In speta, nu exista dovada ca inculpatul s-ar fi aflat in timpul cand se sustine ca ar fi fost savarsita fapta, la locul faptei, ori ca bunurile sustrase s-ar fi aflat vreodata in posesia acestuia sau ca le-a valorificat.
De asemenea, din probele dosarului nu rezulta de unde s-a tras concluzia ca sustragerea s-a efectuat in perioada 17-21.02.2008, aspect relevant pentru a se stabili prezenta inculpatului la locul faptei in acea perioada.
Declaratia martorului U. L. T. V. arunca inca o umbra de indoiala cu privire la vinovatia inculpatului, acesta aratand ca operatiunea de dezizolare a cablurilor (3.600 metri) necesita o manopera considerabila si ca nu putea fi realizata de o singura persoana decat foarte greu si in decurs de 2-3 zile.
Mai mult, sectionarea cablului sub tensiune de 6000 V prezinta un risc deosebit si sunt necesare cunostinte de specialitate pentru a se interveni in aceasta modalitate, a mai aratat martorul. De asemenea, in zona se efectua paza cu patrule mobile, a mai reținut prima instanță.
Concluzionând, instanța a adoptat o soluție de achitare a inculpatului, in temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. „c” C.proc.pen., pentru infractiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. i si alin.4 C.pen. și a dispus punerea de indata in libertate a inculpatului, daca nu este retinut sau arestat in alta cauza.
În ceea ce privește latura civilă, prima instanță aconstatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 736.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, însă, față de soluția de achitare, în baza art. 14 C.proc.pen., raportat la art. 346 al.3 C.proc.pen., a respins acțiunea civilă a părții civile . H. îndreptată împotriva inculpatului.
In baza art. 192 alin.3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare in suma de 900 lei (din care 600 lei in faza de urmarire penala) s-a dispus a fi suportate de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, recurs P. de pe lângă J. H., solicitând casarea ei și, în rejudecare, a se pronunța o soluție de condamnarea a inculpatului pentru infracțiunea sub aspectul căreia a fost trimis în judecată.
În motivarea scrisă a recursului parchetul a arătat următoarele:
Așa cum rezultă din probele administrate la data de 21.02.2008 organele de politie au fost sesizate de către partea vătămată cu privire la comiterea unui furt de cabluri din tunelurile din tunelurile de cabluri în perioada 17.02-21.02.2008, perioada ce acoperă în mod evident data ultimei verificări/ultimului contact cu bunul sustras și data constatării faptei( fila 6 d.u.p.).
Cu ocazia cercetării la fața locului, pe lângă urmele ce au condus la concluzia comiterii unei sustrageri (ușă de acces blocată, zid spart pentru a facilita accesul între tuneluri, lipsa cablurilor, tone de bandaje/ izolație a cablurilor sustrase, ambalaje de țigări, gumă de mestecat, sticle de apă minerală), pe două din sticlele de apă găsite la fața locului au fost identificate și urme papilare.
Având în vedere spațiul necorespunzător de la fata locului, îngust și neiluminat - tunel pentru cabluri - urmele papilare au fost relevate cu praf negru și ridicate prin decuparea zonelor cuprinzând urmele, ulterior fiind fotografiate (fila 124 dosar cercetare judecătorească).
La data de 27.02.2008 urmele au fost implementate în baza de date AFIȘ Morphtrak (sistem devenit operațional la nivel național în cursul lunii iulie 2007), un sistem automat de codificare, stocare și comparare a amprentelor și urmelor papilare.
La data de 24.11.2010, în urma reexaminării bazei de date, operatorul AFIS a stabilit că două din urmele ridicate de la fața locului prezintă elemente coincidente de identificare cu cele ale inculpatului S. M..
D. urmare se dispune și, la data de 15.12.2010, se efectuează în cauză o constatare tehnico-științifică care concluzionează că două din urmele papilare ridicate de la fața locului aparțin inculpatului.
Din cercetările efectuate în dosar a mai rezultat că inculpatul a fost angajat ca paznic al societății parte vătămată (declarație inculpat fila 38 verso d.u.p.) și, prin urmare, cunoștea amplasamentul.
De altfel, inculpatul nu a putut oferit nici o explicație cu privire la prezența amprentelor sale la fața locului.
În cursul cercetării judecătorești, la cererea inculpatului, se dispune efectuarea unei expertize grafologice privind urmele ridicate de la fața locului.
Potrivit art.115 C.proc.pen., când concluziile raportului nu sunt precise, existând îndoieli asupra exactității lor, se poate dispune refacerea constatării tehnico-științifice sau efectuarea unei expertize și doar când îndoiala nu este înlăturată de alte probe.
Din analiza raportului de constatare tehnico-științifică nu rezultă îndoieli asupra concluziilor acestuia, concluzii susținute prin indicarea metodei și tehnicii utilizate, indicarea punctelor caracteristice coincidente .
De altfel, nici inculpatul în cererea de probațiune (fila 91-92 dosar cercetare judecătorească) și nici instanța care admite expertiza nu indică îndoieli asupra concluziilor raportului. Singura „îndoială” avansată de către inculpat a fost cea cu privire la amprentarea sa în anul 2005, aspect care însă a fost lămurit încă din faza de urmărire penală, confirmat în faza de cercetare judecătorească (fila 32 d.u.p. și fila 126 dosar cercetare judecătorească), mai afirmă parchetul.
In ce privește expertiza efectuată în cauză, se observă că expertul folosește aceeași metodă de lucru cu a specialistului criminalist, cea comparativă, iar la examinarea urmelor în litigiu acesta constată alterarea lor parțială față de imaginile din RCTS, alterare datorată manipulării, transportului și stocării (fila 7 raport expertiză).
Cu toate acestea, procedează la efectuarea expertizei și evidențiază coincidența, în cazul urmei A, a 6 detalii ale desenului papilar cu cele ale degetului inelar al mâinii stângi a inculpatului, de asemenea evidențiate și în RCTS, formulând o concluzie în grad de probabilitate. În cazul urmei B, expertul constată un proces de alterare și mai pronunțat astfel că identifică doar 3 detalii coincidente, de asemenea evidențiate și în RCTS.
Probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar expertizele nu au o forță probantă deosebită față de a celorlalte mijloace de probă, aprecierea acestora făcându-se prin prisma tuturor probelor administrate.
Prin urmare, expertiza criminalistică nu anulează și nu poate anula raportul de constatare tehnico-științifică (al cărui rol este tocmai acela de a înlătura pericolul alterării mijloacelor de probă), asupra căruia nu planează îndoieli, ci chiar în condițiile deteriorării în timp a urmelor, evidențiază aceleași puncte coincidente evidențiate și în RCTS, iar concluzia de probabilitate este motivată pe deteriorarea în timp a urmelor, urme a căror prezență la fața locului este dincolo de orice dubiu, mai susține parchetul.
In ce privește celelalte critici aduse de instanța de fond, prezența inculpatului la locul faptei este dată de prezența urmelor papilare și de imposibilitatea inculpatului de a oferi o justificare la acuza adusă, mai conchide parchetul.
Perioada comiterii faptei este aceea indicată de partea vătămată, singura care o poate preciza raportat la ultimul contact cu bunul sustras, iar dacă instanța avea nelămuriri legate de acest aspect ar fi trebuit lămurite, cu atât mai mult cu cât martorul U. L. T. V. (angajat al părții vătămate la data comiterii faptei) a și fost audiat în faza de cercetare judecătorească, o concluzie bazată pe dubiu necesitând epuizarea probatoriului.
În ce privește „părerea” martorului U. L. T. V. cum că operațiunea de „dezizolare” a cablurilor (3600 metri) ar necesita o manoperă considerabilă ce nu putea fi realizată de o singură persoană decât foarte greu și în decurs de 2-3 zile, nu poate arunca nici o umbră de îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, ci ar putea doar determina o schimbare de încadrare juridică, în sensul reținerii și literei „a” a art. 209 C.pen., iar paza, cu atât mai mult cu patrule mobile, nu poate constitui o justificare a unei soluții de achitare.
Inculpatul nefiind arestat în prezenta cauză, dispoziția instanței de punere de îndată în libertate este greșită, mai afirmă parchetul.
În drept, parchetul a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 17 C.proc.pen.
Cu ocazia dezbaterii recursului, procurorul de ședință a mai susținut și că vinovăția inculpatului ar rezulta din faptul că acesta critică cuantumul sumei pe care partea civilă o solicită ca despăgubiri și din faptul că a solicitat, la prima instanță, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.
Inculpatul și-a exprimat, prin intermediul apărătorului ales, poziția procesuală în sensul respingerii recursului, cu motivarea, în esență, că sentința primei instanțe este legală și temeinică și că nu se poate reține vinovăția inculpatului din atitudinea procesuală de a cere restituirea cauzei la parchet și de a critica cuantumul daunelor civile solicitate. O consemnare pe larg a apărărilor inculpatului se regăsește și în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând recursul pe baza motivelor invocate, Curtea reține că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a pronunțat, pe temeiul art. 10 lit. c (fapta nu a fost săvârșită de inculpat) o soluție de achitare a inculpatului S. M. de sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i și alin. 4 din Codul penal.
Motivarea primei instanțe este deosebit de pertinentă, de logică și de concludentă, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 62 și urm din Codul de procedură penală, prin prisma prevederilor art. 1, și art. 52 din Codul de procedură penală.
În acord cu prima instanță și cu parchetul, Curtea constată, din probele administrate în cauză (procesul verbal de cercetare la fața locului, declarația martorului), că a avut loc, fără dubiu, o acțiune de sustragere de cabluri electrice din patrimoniul părții vătămate constituite parte civilă, sustragere care s-a produs astfel cum se arată în actul de sesizare, prin pătrunderea în tunelul care proteja cablurile respective, urmată de tăierea lor de la rețea, decojirea și, în final, scoaterea componentei de cupru printr-o spărtură din zidul tunelului.
O dată probată existența faptei, este necesar a se identifica făptuitorul care, în speță, se pretinde de către parchet că este inculpatul, aspectul esențial de dovedit în speță fiind acela că inculpatul este cel care a săvârșit furtul.
Acest furt nu a fost descoperit la momentul producerii lui ci doar după acest moment, când s-au constatat sincope în alimentarea cu energie electrică a laminoarelor aparținând părții vătămate, astfel că nu au fost identificați martori oculari ai furtului.
O altă probă directă, în lipsa unor martori oculari, ar fi fost aspectele ce ar fi reieșit dintr-o eventuală recunoaștere a inculpatului, dar atitudinea acestuia a fost una constantă de negare a săvârșirii faptei.
În lipsa unor probe directe care să lege inculpatul de faptă, parchetul se întemeiază pe o probă indirectă, anume aspectul că pe o două sticle de plastic descoperite cu ocazia cercetării la fața locului au fost găsite două urme papilare ce conțin elemente de similitudine cu amprentele inculpatului.
Prima instanță a argumentat în mod convingător că, pe lângă faptul că identitatea dintre amprentele inculpatului și urmele papilare ridicate de la fața locului este stabilită doar cu putere de probabilitate, ca regulă, probele indirecte trebuie să se coroboreze cu alte probe de același fel sau măcar să nu fie umbrite de alte probe indirecte, explicând cum din declarația martorului U. L. T. V. (angajat al părții vătămate la data comiterii faptei) se desprinde concluzia că operațiunile de tăiere, decojire și transport de cabluri presupuneau manopere importante, greu de realizat de o singură persoană într-un timp scurt și care presupuneau buna cunoaștere a locului și chiar anumite cunoștințe de electrician.
Aceste declarații sunt, într-adevăr, apte să inducă dubiul în ceea ce privește săvârșirea faptei de către inculpat deoarece
- nu se poate trage în mod convingător concluzia, astfel cum o face acuzarea, că, din realitatea că inculpatul a lucrat ca paznic la partea vătămată, timp de câteva luni, cu mai bine de 3 ani înainte de perioada presupusă a faptei, rezultă buna cunoaștere a topografiei întreprinderii de unde au fost sustrase cablurile,
- nu există vreo dovadă că inculpatul ar fi deținut cunoștințe despre rețelele electrice care să-i permită să secționeze fără a se electrocuta cablurile aflate sub tensiune.
P. mai argumentează în sensul că urmele papilare găsite pe sticlele de la locul faptei îl plasează pe inculpat în acel loc și că inculpatul nu poate oferi nici o explicație despre prezența acelei sticle purtând urmele lui papilare la locul faptei.
Analizând mijloacele de probă ale dosarului, în special procesul verbal de cercetare la fața locului și declarația martorului U. L. T. V. (angajat al părții vătămate la data comiterii faptei), Curtea reține unele elemente importante în legătură cu modul concret de săvârșire a faptei, anume: după ce cablurile au fost tăiate, au fost scoase din tunelurile secundare în tunelul principal, care oferea un spațiu mai mare, ce a permis efectuarea operațiunilor de decojire. Aici, în acel tunel principal, au fost găsite sticlele respective, alături de alte 6, de trei pachete de tigari marca Marlboro, de un pachet de tigari marca LM și de un pachet de tigari Luky Strike. Aceste obiecte apar în planșele foto ce însoțesc procesul verbal de cercetare la fața locului, efectuată la data de 21.02.2008 (f. 7-16 din dosarul de urmărire penală).
La dosarul de primă instanță, la filele 106-121, se află alte planșe foto, reprezentând locul faptei, depuse de partea vătămată. Din analiza acestor planșe foto, care poartă data de 20.02.2008, deci cu o zi înainte de data cercetării locului faptei, se desprinde concluzia că în respectivul tunel în discuție se mai găseau și alte ambalaje gen sticle de plastic, neconsemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului, aspect ce poate duce la concluzia că respectivul tunel era folosit și ca un loc unde se aruncau diferite deșeuri menajere, ceea ce poate constitui o explicație a găsirii sticlei purtând urmele papilare ale inculpatului.
Curtea nu poate fi de acord nici cu argumentul că atitudinea procesuală a inculpatului, de a cere restituirea cauzei la parchet și de a contesta întinderea prejudiciului, este un element din care ar rezulta vinovăția acestuia, cererile inculpatului neconstituind decât manifestări normale ale drepturilor procesuale ale inculpatului.
Nu în ultimul rând Curtea mai observă că deși urmele papilare au fost ridicate cu ocazia cercetării la fața locului din data de 21.02.2008, raportul de constatare tehnico-științifică referitor la respectivele urme a fost întocmit abia la data de 15.12.2010 (f. 21 din dosarul de urmărire penală), deci după aproape 3 ani de zile de la prelevare, o întârziere inexplicabilă, în condițiile în care inculpatul a fost amprentat încă din data de 26.02.2005 de către un post de poluție din județul în care a avut loc sustragerea în discuție, astfel cum rezultă din adresa de la fila 32 a dosarului de urmărire penală. Această întârziere, care nu poate fi justificată nici prin adresa de la fila 126 a dosarului de urmărire penală, unde se arată că urmele papilare prelevate de la locul faptei au fost introduse în sistemul electronic de evidență a amprentelor AFIS în două rânduri, o dată la data de 27.02.2008, cu rezultat negativ și o dată la data de 24.11.2010, cu rezultat pozitiv, este de natură să contribuie și ea la dubiul la care s-a referit prima instanță, în condițiile în care în această perioadă de aproape 3 ani de zile în cauză nu a fost efectuat nici un alt act de urmărire penală.
Concluzionând, Curtea consideră că prima instanță a dat o justă aplicare în speță a principiului conform căruia dubiul profită inculpatului, drept pentru care, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. H. împotriva sentinței penale nr. 171/19.09.2013 pronunțate de J. H. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, stabilită cf. art. 5 lit. a și art. 6 din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu, va fi avansată, potrivit art. 189 din Codul de procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. H. împotriva sentinței penale nr. 171/19.09.2013 pronunțate de J. H. în dosarul nr._ .
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
S. I. M. A. B. A. P.
GREFIER
T. C.
Red. BA/Tehnored. CT
2 ex., 29.01.2014
J.F. N. C.
| ← Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 148/2012. Curtea de... → |
|---|
