Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 243/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-04-2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 243/2014
Ședința publică din 28 aprilie 2014
Președinte: S. I. M. -judecător de cameră preliminară
T. C. -grefier
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
I. N. - procuror
Pe rol se află soluționarea contestațiilor formulate de inculpații D. I. M. și B. R. G. împotriva încheierii penale a judecătorului de cameră preliminară din 23.04.2014 pronunțate de T. S. în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă:
- inculpatul contestator D. I. M., în stare de arest din Penitenciarul Aiud, asistat de avocat M. L., apărător ales;
- inculpatul contestator B. R. G., în stare de arest din Penitenciarul Aiud, asistat de avocat B. V., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că apărătorii aleși ai inculpaților au depus la dosar motivele contestațiilor.
Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorii aleși ai inculpaților contestatori și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat M. L., apărătorul ales al inculpatul D. I. M. solicită admiterea contestației în temeiul art. 425/1 alin.7 ptc. 2 lit.a Cod procedură penală, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu prev. de art.218 rap. la art.221 Cod penal.
În susținerea contestației învederează că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive. Arată că se impune ca măsura preventivă să fie proporțională cu gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul.
Precizează că, inițial se putea discuta în cauză despre necesitatea luării măsurii arestării preventive a inculpatului însă în prezent, după trecerea unei perioade de 5 luni nu mai este cazul.
Potrivit dispozițiilor art.242 Cod procedură penală relevă că instanța nu mai este ținută de subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Contrar vechii reglementări aceste condiții trebuie avute în vedere la revocarea măsurii și nu la înlocuire, astfel că în mod eronat a reținut instanța de fond în motivarea hotărârii că se impune respingerea cererii de înlocuire a măsurii preventive întrucât nu au intervenit elemente noi.
Totodată s-a mai reținut în mod greșit de către judecătorul de la instanța de fond că lăsarea inculpatului în libertate ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică, raportat la împrejurarea că nu s-a solicitat punerea inculpatului în libertate, ci doar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Mai arată că impactul social cu referire la faptele de care a fost acuzat inculpatul a fost unul minim.
S-a mai motivat prin încheierea atacată că se impune respingerea măsurii de înlocuire a arestului preventiv pentru o bună desfășurare a procesului penal. Sub acest aspect relevă că prin admiterea cererii inculpatul s-ar fi aflat tot în stare de arest, însă la domiciliu, respectiv față de acesta ar fi operat tot o măsură privativă de libertate, iar cu referire la riscul săvârșirii altor infracțiuni, precizează că acest argument nu poate fi reținut, având în vedere cadrul restrâns impus inculpatului, respectiv cel al locuinței. Nu se poate susține că s-ar crea un climat de nesiguranță pentru cetățeni.
Invocă practica CEDO exemplificând hotărârea J. vs România, în care se prevede că instanța trebuie să explice imposibilitatea de a aplica inculpatului măsuri alternative detenției. Mai invocă deciziile C. vs România și Scundeanu vs. România și arată că potrivit argumentelor acestor hotărâri pe parcursul derulării procedurilor judiciare pericolul pentru ordinea publică descrește, iar instanța trebuie să analizeze necesitatea menținerii măsurii arestării preventive .
Inculpatul se află în stare de arest din 20 decembrie 2013 și nu există riscul de a se sustrage ori de săvârșire a unor noi infracțiuni ori de a pune în pericol ordinea publică.
Conform dispozițiilor art. 202 al.1 Cod procedură penală, instanța trebuie să evalueze împrejurările concrete ale cauzei. Această evaluare presupune și o cercetare a calificării juridice a faptelor.
Sub acest aspect învederează că prin rechizitoriul conținând 30 de pagini au fost descrise toate faptele sub aspectul infracțiunilor de înșelăciune, însă la sfârșit inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de luare de mită.
Susține că, presupune că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă T. Hunedoara cunoaște diferența dintre infracțiunea de înșelăciune și cea de luare de mită.
Cu referire la infracțiunea de înșelăciune arată că s-au redus limitele de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani prin noile reglementări în materie penală.
Se susține că este vorba în cauză despre 76 de fapte, însă cu referire doar la 3 dintre ele se afirmă că inculpatul ar fi primit suma de 100 lei. Cât privește 68 dintre fapte, acestea se bazează doar pe înregistrările audio și video, nu există martori și nu s-au văzut persoanele care au oferit mita.
Precizează că instanța, în soluționarea cererii de înlocuire a măsurii preventive, trebuia să evalueze circumstanțele concrete ale cauzei și să constate că a trecut o perioadă de timp suficientă de când inculpatul se află în arest preventiv iar ulterior, la finalizarea cercetării judecătorești, dacă se dovedește vinovăția, să se dispună în consecință.
Avocat B. V., apărătorul ales al inculpatului B. R. G., solicită admiterea contestației în temeiul art. 425/1 alin.7 ptc. 2 lit.a Cod procedură penală, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu prev. de art.218 rap. la art.221 Cod penal, rap. la art.242 alin.2 Cod procedură penală.
În susținerea contestației arată că sunt îndeplinite condițiile privind admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Critică încheierea atacată pentru următoarele considerente:
S-a reținut că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului luate în temeiul art. 148 lit.f din vechiul Cod de procedură penală, având corespondent în art. 223 alin.2 din noul Cod de procedură penală pentru înlăturarea stării de pericol și pentru buna înfăptuire a actului de justiție. Arată însă că, în raport cu fapta de care este acuzat inculpatul, respectiv cea prev. de art. 289 Cod penal, acesta nu prezintă un pericol social deosebit.
Cât privește riscul de săvârșire a unor altor infracțiuni, relevă că acesta nu există, raportat la împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale și a avut un comportament corespunzător anterior săvârșirii faptelor și ulterior, în timpul arestării preventive.
Susține că inculpatul a fost suspendat din funcție urmare a luării față de acesta a măsurii reținerii, conform dispozițiilor statutului polițistului, astfel că nu există riscul săvârșirii unor fapte de natura celor pentru care este cercetat, respectiv nu mai poate avea calitatea de subiect activ al unor asemenea infracțiuni. Împrejurarea că inculpatul nu deține calitatea de funcționar public și faptul că acesta ar fi arestat la domiciliu, nu i-ar permite să mai săvârșească astfel de fapte.
Cu referire la punerea în pericol a bunei desfășurări a procesului penal arată că în prezent urmărirea penală a fost finalizată.
În ceea ce privește temeiul arestării inculpatului susține că s-a făcut aplicarea dispozițiile art. 148 lit.f vechiul Cod procedură penală care prevăd o pedeapsă mai mare de 4 ani și pericolul concret pentru ordinea publică însă nu s-au reținut temeiurile prev. de lit. b sau c din același text legal.
Cu privire la circumstanțele personale, pentru a-și formula o imagine clară asupra situației juridice a inculpatului, relevă că judecătorul trebuie să tragă concluzia dacă inculpatul reprezintă un potențial pericol, pe baza unei anchete sociale sau a unui referat al serviciului de specialitate, care să concluzioneze că inculpatul este o persoană care prezintă risc sau predispoziție la săvârșirea unor alte fapte penale.
Cu referire la dosarul cauzei, sub aspectul infracțiunii de luare de mită arată că se poate discuta în ceea ce privește elementele constitutive ale acesteia.
Susține că a criticat în fața judecătorului de cameră prelimină, în procedura prev. de art.342 Cod procedură penală neregularitățile din rechizitoriu respectiv faptul că se impuneau a fi analizate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și nu luare de mită și a se observa că lipsește latura obiectivă, întrucât inculpatul nu avea atribuții concrete de serviciu pentru a fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită. Arată că inculpatul nu deținea atestat pentru activitatea în sectorul circulației rutiere și nici ca organ de cercetare penală, acesta doar făcea parte dintr-un echipaj și avea dreptul de a opri un autoturism și a solicita actele.
Se reține în sarcina inculpatului săvârșirea a 70 de fapte, însă pentru 67 s-a solicitat disjungerea întrucât nu se cunosc făptuitorii infracțiunii de dare de mită, respectiv nu se cunoaște mituitorul.
Potrivit dispozițiilor noului Cod de procedură penală se impune a se verifica existența temeiurilor și nu a indiciilor astfel cum de altfel prevede și practica CEDO. Precizează că măsurile preventive se aplică gradual și nu neapărat arestarea preventivă. Potrivit practicii CEDO regula este starea de libertate.
Cu referire la dispozițiile art. 223 alin.2 Cod procedură penală arată că acestea nu sunt incidente în raport cu persoana inculpatului, impunându-se a se realiza o nouă încadrare a măsurilor preventive, respectiv aceea a arestului la domiciliu.
Invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și a curților de apel privind necesitatea analizării aplicării măsurilor preventive prin care nu se afectează buna desfășurare a procesului penal, exemplificând cazul C. și Vlasov.
Concluzionând, susține că scopul procesul penal poate fi atins și cu inculpatul în stare de libertate.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea contestațiilor inculpaților ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată întrucât nu se impune admiterea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive în raport cu acuzațiile grave care planează asupra inculpaților și pluralitatea faptelor.
Inculpatul D. I. M., având ultimul cuvânt solicită admiterea cererii și a se dispune înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu.
Inculpatul B. R. G., având ultimul cuvânt solicită admiterea contestației întrucât îndeplinește condițiile pentru a se înlocui măsura, având în vedere că nu are antecedente penale. Mai arată că nu are un anturaj negativ și este singurul copil la părinți iar mama sa este bolnavă.
Susține că va respecta obligațiile impuse de instanță.
C. DE A.
Asupra contestațiilor de față
În deliberare, constată:
Prin încheierea penală a judecătorului de cameră preliminară din 23.04.2014 pronunțată de T. S. în dosarul nr._ 14, s-au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulate de inculpații:
- D. I.-M., fiul lui I. și E., născut la data de 07.09.1981 în municipiul S., jud. A., CNP_, cetățean român, căsătorit, 1 copil minor, stagiul militar satisfăcut, studii medii, fost agent de poliție, fără antecedente penale, domiciliat în ., ., nr. 413, jud. S., f.f.legale în S., ., ., posesor al C.I. . nr._ eliberat de S.P.C.L.E.P. S., în prezent aflat în Penitenciarul Aiud (mandat de arestare preventivă nr.59/2013 emis de T. S.),
- B. R.-G., fiul lui G. și E., născut la data de 11.10.1986 în municipiul S., județul S., CNP_, cetățean român, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, studii superioare, fost agent de poliție, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul S., ., județul S., posesor al C.I. . nr._ eliberat de S.P.C.L.E.P. S., în prezent aflat în Penitenciarul Aiud (mandat de arestare preventivă nr.60/2013 emis de T. S.).
În baza art. 275 alin.2 C.pr.pen., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:
În 17 aprilie 2014, inculpatul B. R. G., prin apărător ales, a formulat o cerere prin care solicita, în temeiul art.242 alin.2 raportat la art.202 alin.4 lit.d și art.218 C.pr.pen. înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru motivele expuse pe larg în cererea formulată.
De asemenea, la aceeași dată, a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu și inculpatul D. I. M., prin apărător ales, având în vedere dispozițiile art.242 alin.2 C.pr.pen. raportat la art.218 și art.221 C.pr.pen., motivele fiind expuse pe larg în cererea introductivă.
Inculpații D. I. M. și B. R. G. au fost prezentați la dezbateri din penitenciarul Aiud, ambii fiind asistați de apărători aleși.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că la data de 13 martie 2014, sub nr._ 14, a fost înregistrat la T. S. rechizitoriul emis în dosarul nr.894/85/P/2013 al Parchetului de pe lângă T. S., privind pe inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art.289 alin.1 și 2 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal privind legea penală mai favorabilă, reținându-se în fapt că, în perioada 25.10.2013 – 8.12.2013, inculpații, la momentul la care efectuau serviciul de patrulare cu autoturismul de serviciu, au pretins și primit diferite sume de bani sau foloase materiale de la diverși conducători auto opriți în trafic la momentul la care tranzitau municipiul S., pentru a nu le încheia proces verbal de sancționare contravențională după ce, în prealabil, au invocat în mod nereal săvârșirea de către aceștia a unor contravenții la legea circulației sau la regimul transportului de mărfuri și animale.
S-a mai reținut că prin încheierea penală nr. 53/CC/20.12.2013 a Tribunalului S., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților D. I. M. și B. R. G. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 al. 1 și 2 C.p. (în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 al. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 20.12.2013 până la data de 17.01.2014 inclusiv, apreciindu-se că sunt întrunite cerințele cumulativ pretinse de legiuitor, respectiv prevederile art. 143 C.p.p. cu referire la art. 68 ind. 1 C.p.p., întrucât materialul probator administrat până la acest moment în cauză, conturează existența unor indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații D. I.-M. și B. R.-G. ar fi comis fapte incriminate de legea penală.
În acest sens, instanța a constatat că indiciile temeinice sunt concretizate de declarațiile martorilor: T. R. G. ( f 145-146 d.u.p.), T. G.-S. ( f. 136-137 d.u.p. ), D. I. M. ( f. 302 d.u.p. ), N. A. ( f. 129-130 d.u.p. ), I. F. V. ( f. 120-121 d.u.p.), procesele verbale de recunoaștere după planșa foto ( f. 122-127; 132-135; 138-144; 147-152 d.u.p.), planșele foto din zilele de 01.11.2013; 20.11.2013, procesele-verbale de redare în formă scrisă a dialogului ambiental purtat la datele de: 24/25.10.2013, 06.12.2013, 28.10.2013; 31.10.2013 ( f. 29-119 d.u.p.), procesele verbale de percheziție domiciliară și respectiv percheziție la locul de muncă al inculpaților (f. 367-378 d.u.p.) și relevând implicarea inculpaților în comiterea faptelor pentru care se efectuează cercetări, astfel că se justifică presupunerea rezonabilă a săvârșirii unei fapte incriminate de legea penală.
Pe de altă parte, s-a constatat și incidența condițiilor statuate de art. 148 lit. f C.p.p., respectiv pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența probelor potrivit cărora lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta fiind generat de natura și gravitatea faptei pentru care sunt cercetați inculpații (infracțiunea de luare de mită presupus a fi săvârșită de doi agenți de poliție), modul și mijloacele concrete prezumate de concepere și operare (pentru ca să nu fie sancționați în trafic conducătorii auto care nu au înțeles din gesturile și atitudinea inculpaților că se impune să ofere o sumă de bani aceștia o pretindeau în mod direct), scopul urmărit (obținerea injustă de foloase materiale), urmările grave care se puteau produce dacă nu interveneau organele judiciare, rezonanța negativă a acestor acte în rândul comunității, scăderea încrederii populației în activitatea și operativitate organelor de poliție rutieră. Pericol public concret pentru societate, prin însăși persoana lor, dar și prin desfășurarea activității infracționale foarte densă, adică multe acte de executare într-o perioadă scurtă de timp, între 21.10._13, un număr de 21 de acte de executare. De asemenea, s-a reținut că infracțiunile de luare de mită pentru care sunt cercetați prezintă un pericol public generic propriu acestui gen de infracțiuni de corupție, iar calitatea inculpaților, obligațiile oricărui polițist în România stabilite prin lege, măresc acest pericol social concret, aducând prejudicii de imagine atât instituției cât și colegilor acestor inculpați. Măsura preventivă a arestului preventiv este menită să dea un semnal pe linia atingerii scopului legii penale, și anume cel preventiv, datorită rezonanței pe care o are în cadrul polițiștilor din Inspectoratul de poliție S. și nu numai.
S-a reținut că în cauză sunt indicii temeinice suficiente că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, iar luarea măsurii preventive nu este de natură să încalce dreptul la liberă circulație sau liberă exprimare, atâta timp cât această libertate pe care o invocă inculpații aduce atingere altor libertăți ale cetățenilor și este de natură să înfrângă dispoziții imperative ale legii.
Cu privire la competența inculpaților astfel cum aceasta rezultă din fișa postului fiecărui inculpat instanța de fond a reținut că aceasta este generală, putând fi aplicată și altor polițiști din alte servicii sau cu alte grade, deoarece analiza se face raportat la simpla calitate de polițist, care îl plasează în analiză în grupul infracțiunilor de corupție.
Luând în considerare tipul măsurii preventive ce se impune a fi luată față de inculpați, instanța de fond a reținut că, densitatea faptelor pe termen scurt, precum și faptul că nu au fost prelucrat până la acel moment tot materialul probator administrat în baza autorizațiilor de interceptare și înregistrare audio-video, lăsarea în libertate a inculpaților ar putea îngreuna cercetările în cauză, și ar putea în mod real afecta buna derulare a activității de urmărire penală, existând riscul ca liberi fiind, aceștia să influențeze aflarea adevărului, să îngreuneze audierea persoanelor neidentificate până la acest moment.
Circumstanțele personale ale inculpatului D. I.-M. (faptul că nu prezintă antecedente penale, are o soție, un copil minor, are contractat un credit imobiliar) și cele ale inculpatului B. R.-G. (faptul că nu are antecedente penale, a contractat un credit, avut un comportament bun anterior comiterii) au fost considerate că nu justifică, cel puțin la acea dată, luarea unei alte măsuri preventive mai puțin restrictive, interesul public, interesul urmăririi penale – în sensul prevederilor art. 149 ind. 1 al. 1 C.p.p. – prevalând interesului lor personal.
Încheierea penală pronunțată de T. S. a fost menținută urmare a respingerii recursurilor promovate de către inculpați, prin încheierea penală nr. 126/24.12.2013 a Curții de A. A. I..
Măsura arestării preventive luată față de inculpații D. I. M. și B. R. G. a fost prelungită prin încheierea penală nr. 3/13.01.2014 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._ și a rămas definitivă la data de 15.01.2014 prin decizia penală nr. 4/2014 a Curții de A. A. I., iar ulterior și prin încheierea penală nr. 6/CC/12.02.2014 a Tribunalului S., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 12/14.02.2014 a Curții de A. A. I..
Judecătorul de cameră preliminară, verificând actele si lucrările dosarului, a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații D. I. M. și B. R. G., cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere următoarele:
La termenul de judecată din 23.04.2014, inculpatul B. R. G., personal dar și prin apărător ales, a arătat că solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru motive expuse în scris în cererea formulată și întrucât consideră că a stat o perioadă îndestulătoare de timp în stare de arest preventiv și nu prezintă pericol public.
În ceea ce îl privește pe inculpatul D. I. M., acesta a solicitat, atât personal cât și prin apărător ales, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, întrucât îndeplinește toate condițiile în acest sens și dorește să stea cu familia, dar și pentru motive expuse în scris.
Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 și 2 C.p.p. „măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 C.pr.pen.”
În ceea ce privește temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților D. I. M. și B. R. G. acestea au fost cele prevăzute de art.148 lit.f din C.pr.pen. din 1969, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care erau cercetați era mai mare de 4 ani închisoare și existau probe că lăsarea lor în libertate prezenta pericol pentru ordinea publică.
În Codul de procedură penală în vigoare se arată la art.223 alin.2 C.pr.pen. „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Având în vedere prevederile legale susmenționate, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că sunt nefondate cererile inculpaților D. I. M. și B. R. G. și le-a respins, având în vedere faptul că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nici nu au intervenit alte elemente noi care să justifice înlocuirea acesteia.
Este de menționat că la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpaților D. I. M. și B. R. G. s-a avut în vedere riscul pe care îl reprezenta lăsarea inculpaților în libertate întrucât ar fi putut îngreuna cercetările penale, ar fi putut influența aflarea adevărului. În prezent urmărirea penală este terminată dar riscul menționat subzistă în raport cu cercetarea judecătorească ce urmează că se desfășoare în cauză.
S-a apreciat că în cauză subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, avându-se în vedere și faptul că, în jurisprudența CEDO, curtea a stabilit patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune, anume, pericolul ca acuzatul să fugă (cauza Stogmuller c/a Austriei), riscul ca acuzatul să împiedice administrarea justiției ( cauza Wemhoff c/a Germaniei), riscul ca acuzatul să comită noi infracțiuni (cauza Matzenetter c/a Austriei) și riscul de a tulbura ordinea publică (cauza Letellier c/a Franței, cauza Hendriks c/a Olandei).
Cu privire la limitele de pedeapsă ce sunt aplicabile pentru infracțiunea pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată inculpații, s-a menționat că este aceasta mai mare de 5 ani închisoare, iar în ceea ce privește pericolul social concret pentru ordinea publică, în cazul în care inculpații ar fi lăsați în libertate s-a apreciat că acesta subzistă și în continuare, acest pericol fiind dat și de natura faptelor presupus a fi săvârșite, de gravitatea acestora, multitudinea de acte materiale, calitatea pe care o aveau inculpații la momentul presupusei săvârșiri a faptelor, de scopul urmărit dar și de posibilitatea ca alte persoane, preconizând o modalitate facilă de procurare a unor sume de bani în mod ilicit să comită fapte asemănătoare, în lipsa unei reacții ferme a autorităților față de cei care comit sau ajută la comiterea unor astfel de infracțiuni.
Având în vedere jurisprudența CEDO, s-a apreciat de către judecătorul de cameră preliminară că în speță există factori care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpaților în stare de libertate.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul acestora presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității sociale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiției este afectată de acuzații de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.
Referitor la măsura arestării preventive luată față de inculpații D. I. M. și B. R. G., este adevărat că este aceasta cea mai aspră dintre măsurile prevăzute la art.202 alin.4 din Codul de procedură penală însă raportat la persoana inculpaților, numărul mare de acte materiale ce se presupune că le-ar fi săvârșit inculpații, gravitatea și modalitatea de comitere a presupuselor fapte, s-a apreciat că măsura este proporțională cu gravitatea acuzației și contribuie la realizarea scopului urmărit, respectiv pentru o mai bună desfășurare a procesului penal și pentru a se preveni săvârșirea de noi infracțiuni.
Totodată s-a mai apreciat că în speță nu au intervenit alte temeiuri noi care să conducă la o înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpați, iar motivele invocate de către inculpați, în sensul că nu au antecedente penale, au petrecut o perioadă suficient de lungă în stare de arest preventiv, că inculpatul D. I. M. are un copil minor în întreținere, sunt aspecte care au fost cunoscute de către instanță la momentul la care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestora și ele urmează a fi avute în vedere la o eventuală individualizare judiciară, dacă va fi cazul, a pedepsei.
Față de aspectele enunțate anterior, s-a apreciat că o măsură preventivă mai puțin restrictivă nu este, cel puțin la acest moment procesual, suficientă pentru a proteja interesul public ce impune detenția. În acest context, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că față de caracterul repetat al presupusei activități infracționale, precum și față de rezonanța presupuselor fapte în rândul opiniei publice, lăsarea în libertate a inculpaților ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor în posibilitatea autorităților statului de a proteja societatea de astfel de infracțiuni.
Împotriva acestei încheieri, au formulat contestație inculpații D. I. M. și B. R. G., solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.
Inculpatul B. R. G. a criticat încheierea atacată, pe motivul greșitei motivări cu referire la subzistența temeiurilor care au justificat arestarea preventivă. S-a invocat că motivarea judecătorului s-a bazat pe o prezumție relativă legată de posibilitatea reiterării comportamentului anterior, că nu ar exista nici o temere că înlocuirea arestării preventive ar impieta asupra soluționării cauzei, că menținerea acestei măsuri ar încălca grav prezumția de nevinovăție.
Inculpatul D. I. M. a invocat caracterul prea sever al arestării preventive, precum și faptul că o înlocuire cu arestul la domiciliu nu ar produce nici un impact negativ în societate, nu ar contraveni desfășurării procesului penal, nu ar permite inculpatului să se sustragă de la judecată ori să săvârșească alte infracțiuni.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate în contestație, precum și din oficiu, C. constată că prezentele contestații ale inculpaților D. I. M. și B. R. G. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
C. reține că, potrivit dispozițiilor art. 242 noul CPP, măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 CPP.
Ca atare, ceea ce trebuie analizat în această procedură, din perspectiva criticilor formulate de inculpații contestatori, este în ce măsură arestarea la domiciliu, cu care se solicită a fi înlocuită arestarea preventivă, este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 CPP.
Pornind de la aceste premise, cu referire la situația particulară a inculpaților din prezenta cauză, C. constată următoarele:
a)Analiza de legalitate.
C. supune unei prime analize subzistența în cauză a temeiurilor de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia față de inculpații D. I. M. și B. R. G..
Această analiză este prioritară și obligatorie pe tot parcursul subzistenței măsurii arestării preventive, chiar dacă nu se regăsește în conținutul normei de la art. 242 CPP, întrucât ea constituie garanția legalității măsurii preventive instituite.
Aceasta, întrucât exigența unui fundament juridic continuu pentru privarea de libertate a inculpaților se extinde la toată perioada detenției. Această cerință impusă prin art. 5 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului are drept scop să asigure ca nici o persoană să nu fie privată de libertate în mod arbitrar.(cauza Jeeius împotriva Lituaniei, nr._/97, par. 56).
Această argumentație răspunde astfel criticii contestatorilor, privind greșita motivare a judecătorului de cameră preliminară, cu referire la subzistența temeiurilor arestării preventive.
Este în afara oricărei îndoieli că există probe și indicii temeinice care atestă presupunerea rezonabilă că inculpații D. I. M. și B. R. G. au săvârșit faptele reținute în sarcina lor. În acest sens, sunt relevante probele administrate pe parcursul urmăririi penale, materializate în mijloacele probatorii regăsite în dosarul cauzei și care au justificat în opinia Parchetului trimiterea în judecată a inculpaților.
Ținând seama de împrejurările comiterii faptelor la care se referă probele și indiciile temeinice menționate (în baza unor înțelegeri prealabile, de mai multe persoane împreună), de modalitatea se săvârșire (fapte repetate, pretinderea de sume de bani necuvenite), de urmările produse (neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către inculpați, lipsirea de bani a victimelor pretinselor infracțiuni), de calitatea inculpaților (reprezentanți ai autorității statului, angajați ai Poliției Române), C. apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților D. I. M. și B. R. G. ar genera o stare de insecuritate în rândul societății, putând reprezenta o stare de pericol pentru ordinea publică.
b) Ca o analiză de temeinicie și oportunitate, C. este datoare să verifice în ce măsură arestarea preventivă a inculpaților este la acest moment necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și în ce măsură aceasta este proporțională cu gravitatea acuzațiilor penale aduse și cu scopul urmărit – asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpaților de la judecată, prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
În același context, se impune a se verifica dacă o măsură preventivă mai ușoară (arestul la domiciliu solicitat) este suficientă pentru realizarea aceluiași scop, al bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpaților de la judecată și al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Analiza incidenței unei măsuri alternative, respectiv a unor măsuri preventive mai puțin restrictive și care să fie în măsură să ducă la îndeplinirea scopului desfășurării optime a procesului penal constituie o obligație din oficiu a instanței, și din perspectiva art. 5 § 3 din Convenția Europeană (Jablonski împotriva Poloniei, nr._/96, par. 83, 21 decembrie 2000 și Patsouria împotriva Georgiei, nr._/04, par. 75‑76, 6 noiembrie 2007).
În jurisprudența sa, C. Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru plasarea în arest preventiv a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca inculpatul să fugă (Stögmuller împotriva Austriei – 10.11.1969); riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, 27.06.1968), să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, hotărârea din 10.11.1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, hotărârea din 26.06.1991 și Hendriks împotriva Olandei -dec. nr._/04, 5 iulie 2007).
Din perspectiva art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, detenția în penitenciar, ca și arestul la domiciliu, constituie privări de libertate.
Cu toate acestea, ținând seama de gravitatea acuzației care li se impută celor doi inculpați, de numărul mare al actelor infracționale, de calitatea de polițiști a inculpaților, de persoana inculpaților (care nu prezintă antecedente penale, însă pe parcursul profesional au avut aplicate mai multe sancțiuni disciplinare), C. apreciază că înlocuirea arestării preventive cu arestarea la domiciliu nu este suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, arestarea preventivă fiind necesară împiedicării tulburării ordinii publice.
Se apreciază că plasarea inculpaților în arest la domiciliu ar genera în rândul societății un sentiment de insecuritate socială în raport de natura infracțiunilor pretins comise, iar privarea de libertate a inculpaților este apreciată ca o măsură nu numai suficientă, dar și necesară pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale membrilor societății și pentru a asigura desfășurarea procesului penal în bune condiții.
Apărările formulate de inculpați în sensul netemeiniciei acuzațiilor aduse nu sunt, în opinia Curții, suficiente și relevante pentru a admite contestația de față. În acest sens, C. arată că faptele care au dat naștere la bănuielile în discuție nu trebuie să fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar a fundamenta o anumită acuzație, astfel încât autoritățile judiciare, prin prisma art. 5 par. 1 lit. c din Convenție nu sunt obligate să prezinte la acest moment al procedurii, probe suficiente pentru a formula o acuzare completă (cauza Murray vs U.K.).
Față de aceste considerente, în temeiul art. 425 alin. 7 pct. 1 lit. b, art. 347 și 348 CPP, C. va respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații D. I. M. și B. R. G. împotriva încheierii penale a judecătorului de cameră preliminară din 23.04.2014 pronunțate de T. S. în dosarul nr._ 14.
În baza art. 275 a lin. 2 CPP, va fi obligat fiecare inculpat contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în procedura soluționării contestației.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații D. I. M. și B. R. G. împotriva încheierii penale a judecătorului de cameră preliminară din 23.04.2014 pronunțate de T. S. în dosarul nr._ 14.
Obligă pe fiecare inculpat contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în procedura soluționării contestației.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. I. M. T. C.
Red. MIS
Tehnored. CT 2 ex/30.04.2014
J.F. B. C.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 246/2012. Curtea de... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 333/2014.... → |
|---|
