Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 302/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 302/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-05-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.302/2014

Ședința publică din 20.05.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. M.

Grefier: C. F. B.

Parchetul de pe lângă C. de A. A. I., reprezentat de

Procuror: I. N.

Pe rol se află soluționarea contestației formulată de condamnatul G. I. împotriva sentinței penale nr. 147/3.03.2014 pronunțată de T. A. în dosarul penal nr._

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul contestator G. I., aflat în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat S. I.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată faptul că prezentul dosar a fost repus pe rol întrucât a încetat temeiul care a determinat suspendarea cauzei, ca urmare a pronunțării de către ÎCCJ - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 1/ 14 aprilie 2014 – dosar nr._ /HP/P.

Apărătorul condamnatului contestator și reprezentantul parchetului arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul G. I. solicită admiterea contestației în măsura în care se consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea mai favorabilă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, în raport de Decizia nr.1/14 aprilie 2014 a ÎCCJ, respingerea contestației ca nefondată.

Având ultimul cuvânt condamnatul G. I. solicită aplicarea legii penale mai favorabile.

C. DE A.

Asupra contestației de față

I. Prin sentința penală nr.147/03.03.2014 pronunțată de T. A. în dosar nr._, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală s-a admis contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud privind pe condamnatul G. I. ns. la 06.05.1983, și în consecință:

S-a constatat că prin sentința penală nr. 265/S/2011 pronunțată de T. B. în dosar nr._/62/2011 s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 13 ani închisoare alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o perioadă de 6 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II,b Cod penal.

În baza art. 6 alin.6 Cod penal raportat la art. 66 Cod penal s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b Cod penal de la 6 ani, la 5 ani.

S-a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

S-a dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 514/2011 emis de T. B..

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Instanța a reținut că prin sentința penală nr. 265/S/2011 pronunțată de T. B. definitivă prin decizia penală nr. 125/. de A. B. inculpatul S. V. a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II, b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală.

Alături de pedeapsa principală a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr514/2011 de către T. B., executarea pedepsei începând la data de 25.08.2011.

Potrivit art. 6 alin. (1) Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod procedură penală, instanța a analizat aspecte referitoare la aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzută de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța a stabilit limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

Astfel, instanța a reținut următoarele:

Infracțiunea de omor prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală este reglementată de dispozițiile art. 188 Cod penal, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 10 la 20 ani, iar în actualul Cod penal de la 10 ani la 20 ani.

A constatat că pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 20 ani închisoare.

Având în vedere prevederea că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Codul penal din 1969 este prevăzută și de legea nouă, instanța a aplicat pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal.

În privința pedepselor complementare aplicate prin hotărârea menționată, instanța a reținut că, deși, acestea au corespondent în noul cod penal, nu sunt însă aplicate în limitele de timp prevăzute de art. 66 alin.1 din Cod penal (durata maximă a aplicării acestora fiind de 5 ani), argument pentru care sunt incidente prevederile art. 6 al. 6 din Noul Cod Penal.

II. Împotriva acestei soluții a formulat contestație în termenul legal prevăzut de art.23 alin.9 din Legea nr.255/2013 persoana condamnată G. I., care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.

III. C. verificând hotărârea contestată în raport de dispozițiile art.23 din Legea nr.255/2013 raportat la art.6 alin.1 C. pen și cu referire la art.425 1 C.pr.pen constată că această contestație este nefondată pentru următoarele motive:

Potrivit disp. art. 6 C. pen. „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”.

T. a examinat situația juridică a persoanei condamnate în raport de noile dispoziții legale care reglementează infracțiunea comisă de acesta și limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal actual.

În mod justificat pe fondul neîndeplinirii condiției reglementate de art. 6 C. pen. în ceea ce privește pedeapsa principală T. a apreciat că este aplicabilă dispoziția reglementată de art.6 C. pen doar în ceea ce privește pedeapsa complementară a cărui cuantum aplicat de către instanța de fond ( 6 ani) depășește maximul prevăzut de art.66 C. pen actual ( maximul fiind de 5 ani).

Incidența legii penale mai favorabile nu presupune o reindividualizare judiciară a pedepsei ci aplicarea efectivă a normei reglementată de art. 6 alin. 1 C. pen. actual, expusă anterior. Persoana condamnată nu se află în circumstanțele reglementate de acest text de lege în ceea ce privește pedeapsa principală deoarece i s-a aplicat o pedeapsă de 13 ani închisoare ce nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită (limita maximă este de 20 ani închisoare).

IV. În raport de dispozițiile art.4251alin 7.pct.1 lit.b C.pr.pen va respinge ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată G. I. împotriva sentinței penale nr. 147/03.03.2014 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală va obliga contestatorul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din bugetul Ministerului Justiției în favoarea Baroului de avocați A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată G. I. împotriva sentinței penale nr. 147/03.03.2014 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din bugetul Ministerului Justiției în favoarea Baroului de avocați A..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2014.

Președinte, Grefier,

C. M. M. C. F. B.

Red.CMM

Tehnored.CFB/2ex/22.05.2014

Jud.f.T. Ț..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 302/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA