Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 191/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 191/A/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător S. T.
Grefier C. M. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. T. A. I. este reprezentat de procuror I. F..
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de petentul N. N. împotriva încheierii penale din 5 ianuarie_ pronunțată de Tribunalul A., Secția Penală în dosarul nr._ 2.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apărătorul ales al petentului N. N., avocat Ș. N., lipsă fiind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea prezentei căi de atac.
Apărătorul ales al apelantului N. N., avocat Ș. N., arată că a apreciat că în cauză este vorba de calea de atac a apelului. Solicită admiterea apelului conform formulării și desființarea în parte a încheierii atacate, respectiv a punctului IV, prin care s-a refuzat eliberarea cărții de muncă. Învederează că inculpatului i s-a adus un prejudiciu întrucât nu reușește să-și valorifice dreptul la pensie. Arată că acest act poate fi restituit întrucât nu împiedică soluționarea dosarului. Concluzionând, solicită admiterea apelului și restituirea cărții de muncă pe o perioadă de 60 de zile.
Reprezentanta D. arată că potrivit prevederilor art. 408 alin. 2 din codul de procedură penală încheierea atacată nu este prevăzută cale de atac, motiv pentru care, în temeiul art. 421 al. 1 lit. a din codul de procedură penală solicită respingerea apelului ca inadmisibil.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 5 ianuarie_ pronunțată de Tribunalul A., Secția Penală în dosarul nr._ 2 s-a dispus, printre altele, respingerea cererii formulată de petentul N. N. privind eliberarea cărții de muncă în original, pe considerentul că latura civilă a cauzei nu a fost soluționată și nu au fost făcute mențiunile cuvenite privind anularea filelor falsificate din cuprinsul acestora.
Împotriva acestei încheieri penale a formulat apel petentul condamnat petentul condamnat N. N., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza a se dispune admiterea cererii formulate de petent în sensul de a se dispune eliberarea cărții de muncă în original.
În expunerea motivelor de apel petentul susține că a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal anterior în dosar nr._ și că îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, însă în lipsa cărții de muncă aflată în original la dosar nu poate să demareze formalitățile pentru a putea beneficia de dreptul său legal.
La termenul din data de 18 februarie 2015, reprezentantul parchetului a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a apelului declarat de petent.
Examinând cauza, Curtea de Apel constată că apelul declarat de petent este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 408 alin (2) Cod procedură penală ,, Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.’’
În cauză, încheierea penală atacată cu prezentul apel este o încheiere premergătoare care poate fi atacată numai o dată cu fondul, legiuitorul neprevăzând expres că o atare încheiere poate fi atacată separat cu apel.
Așa fiind, Curtea în baza dispozițiile art. 408 alin. 2 Cod procedură penală va respinge ca inadmisibil apelul formulat de petentul condamnat N. N. împotriva încheierii penale din 5 ianuarie_ pronunțată de Tribunalul A., Secția Penală în dosarul nr._ 2.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, va fi obligat numitul apelant la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat în prezentul apel .
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil apelul formulat de petentul condamnat N. N. împotriva încheierii penale din 5 ianuarie_ pronunțată de Tribunalul A., Secția Penală în dosarul nr._ 2.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă pe numitul apelant la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat în prezentul apel .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
E. BocaSanda T.
Grefier,
C. M. N.
Red. / tehnored. S.T.
2 ex./ 24.02.2015
Jud. fond M.E. F.
← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 208/2015. Curtea... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
---|