Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 76/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-04-2012 în dosarul nr. 76/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 76/2012
Ședința publică de la 30 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.
Judecător E. B.
Judecător C. M.
Grefier V. C. V.
Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. Din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost reprezentat de
Procuror - A. F.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații A. R. și G. I. împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul S. la 25 aprilie 2012 în dosar nr._ 12.
La apelul nominal făcut în cauză s-au prezentat inculpații recurenți aflați în stare de arest preventiv și asistați de avocat oficiu H. A..
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care întrebați fiind, inculpații recurenți au învederat instanței că sunt de acord să fie asistați de apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpaților a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza sub aspectul măsurii preventive a solicitat judecarea inculpaților în stare de libertate deoarece nu mai subzistă temeiurile avute în vedere până la acest moment.
În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.
A susținut faptul că inc. G. nu are antecedente penale și dorește a fi lăsat în stare de libertate pentru a-și întreține familia, iar inc. A. regretă foarte mult faptele comise.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate susținând că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că subzistă și impun continuare menținerea stării de arest preventiv, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și sunt întrunite cerințele art. 143 raportat la art. 148 C.pr.penală în sensul că există indicii temeinice că inculpații sunt autorii infracțiunii imputate.
Inculpatul G. I. având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului susținând că a recunoscut și a spus cine este autorul faptei, solicită a fi lăsat în stare de libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Inculpatul A. R. având ultimul cuvânt a precizat că a recunoscut ce a făcut și lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față,
constată următoarele:
Prin încheierea penală pronunțată la data de 25.04.2012 în dosarul nr._ 12 Tribunalul S. – Secția penală a respins cererea formulată de inculpatul G. I. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
A respins cererea formulată de inculpatul A. R. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art. 300 ind. 2 rap. la art. 160 ind. b al. 3 C.pr.pen. cu referire la art. 143 și 148 lit. f C.pr.pen., art. 5 pct. 1 lit. a CEDO, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților G. I., fiul lui N. și P., născut la data de 04.08.1987, deținut în penitenciarul Aiud și A. R., fiul lui R. și A., născut la data de 01.05.1988, deținut în Penitenciarul Aiud.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește cerința pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaților, instanța a apreciat că acesta este dat de natura faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, gravitatea acestora, de modul în care inculpații au conceput și realizat activitatea infracțională (luarea hotărârii comune), împărțirea rolurilor (unul a atacat victimele, le-au legat cu frânghii, altul a sustras bunurile), din presupusa motivație a săvârșirii ei (lipsa mijloacelor materiale necesare traiului) și din faptul că inculpatul A. R. a săvârșit prezenta infracțiune după ce anterior mai fusese condamnat în mai multe rânduri tot pentru infracțiuni vizând patrimoniul.
În atare situație, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C.p.p. și există cazul prevăzut de art. 148 lit. f C.p.p., aceștia săvârșind o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani (tâlhărie de la 7 la 20 de ani) și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Procedând, la acest termen de judecată, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv, tribunalul, față de probatoriul administrat în cauză, a constatat că măsura luată este legală și temeinică, fiind respectate dispozițiile legale în materie.
În ceea ce privește temeinicia acestei măsuri, tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, ele impunând privarea de libertate a inculpaților. În acest sens, actele și lucrările dosarului (procesul verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, procesul verbal de continuare a cercetării la fața locului cu planșa fotografică aferentă, declarațiile proprietarului saivanului Ș. D. L., declarațiile părților vătămate Ș. Liviuț M., S. W., dovada de restituire a telefonului sustras de la partea vătămată Ș. Liviuț M. de către inculpatul A. R., raportul de prezentare a agresiunii cu privire la partea vătămată S. W., procesul verbal de depistare în trafic a conducătorului auto G. I. D., M. I. G. și inculpatul R. N. care au fost opriți de organele de poliție în localitatea C., declarațiile martorilor P. V. M. și I. A. care l-au auzit pe inculpatul A. R. că oferea spre vânzare telefonul; raportul de constatare medico-legală din care rezultă că inculpatul G. I. prezenta leziuni la mână care s-au putut produce ca urmare a acțiunii tangențiale a danturii în cadrul unei mușcături umane; raportul de constatare tehnico-științifică traseologică cu planșa foto aferentă; procesul verbal de transcriere a convorbirilor și comunicărilor interceptate și înregistrate în baza ordonanței de autorizare provizorie din data de 19.11.2011 emisă de către P. de pe lângă Judecătoria S.; procesul verbal de predare a vitelor; declarațiile inculpaților A. R. care recunoaște săvârșirea faptei de către el împreună cu ceilalți inculpați; declarațiile inculpaților R. N. și G. I. care nu recunosc săvârșirea faptei) confirmă existența indiciilor temeinice ale săvârșirii faptei de către inculpați, fiind întrunite astfel, prevederile art. 1491 C.p.p. cu referire la art. 143, 148 lit. f C.p.p.
În ceea ce privește cea de a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. f C.p.p., aceasta este în continuare îndeplinită, ea fiind generată de natura și gravitatea faptelor presupus a fi fost comise, de împrejurările concrete, presupuse de realizare a faptelor de gravitatea acestora, (dată și de pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pentru care sunt cercetați inculpații) de urmările produse, de împrejurările în care se presupune că au fost săvârșite, dar și de ecoul pe care l-a avut fapta în rândul comunității. Este adevărat că de la momentul săvârșirii presupusei fapte a trecut o perioadă de timp însă aceasta nu este apreciată de către instanță ca fiind suficientă pentru a atenua ecoul negativ al presupusei fapte.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților este real și actual și impune privarea în continuare de libertate a acestora. În susținerea cererilor de judecare în stare de libertate a inculpaților aceștia au invocat, și la acest termen de judecată, ca și la termenele anterioare, motive de natură familiară, respectiv, faptul că au familii și minori în întreținere. Aceste aspecte au fost însă avute în vedere de către instanță atât la momentul luării măsurii preventive cât și la momentul verificării acesteia. În acest context, cererile inculpaților de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, tribunalul a apreciat că acestea nu sunt întemeiate în condițiile în care temeiurile de arestare preventivă nu s-au modificat, nefiind îndeplinite astfel cerințele art. 139 alin. 1 c.p.p. Menținerea măsurii preventive luate este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, în condițiile în care inculpații au o poziție procesuală oscilantă, existând astfel posibilitatea că aceștia să îngreuneze desfășurarea procesului penal, iar în cauză urmează a fi administrate probe solicitate de părțile civile.
Pe cale de consecință, tribunalul, a apreciat cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulate de inculpați ca fiind neîntemeiate motiv pentru care au fost respinse.
În baza dispozițiilor art. 3002 C.p.p. și art. 160b alin.3 C.p.p. tribunalul a menținut ca legală și temeinică măsura preventivă luată.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, în termenul legal, inculpații G. I. și A. R., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat privarea de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 6 al. 3 C.pr.pen., Curtea constată că recursurile inculpaților G. I. și A. R. sunt nefondate.
În conformitate cu dispozițiile art. 300 ind. 2 C.pr.pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 ind. b C.pr.pen.
Conform art. 160 ind. b al. 2 C.pr.pen., dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Potrivit art. 160 ind. b al. 3 C.pr.pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Raportat la actele dosarului și dispozițiile legale amintite, Curtea constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive față de inculpați subzistă și impun în continuare privarea de libertate, instanța de fond reținând în mod corect că este în interesul bunei desfășurări de procesului penal derularea procedurilor cu inculpații în stare de arest preventiv.
Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea penală nr. 114/20 noiembrie 2011 a Judecătoriei S., reținându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art . 143 C.pr.penală și existența cazului prev. de art. 148 lit. f C.pr.penală .
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită de Tribunalul S. pe o durată de 30 de zile, prin încheierea nr. 46/CC/14 decembrie 2011, iar prin rechizitoriul din 11 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul S. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 cod penal raportat la art. la art.174 alin.1 și 2 C.p., combinat cu art.176 al.1 lit.d C.p.; tâlhărie – prev. și ped. de art.211 al.1 și 2 lit. b și al.2/1 lit.a,b C.p. și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. și ped. de art.189 al.1 și 2 C.p..
Curtea constată că temeiurile menționate reglementate de art. 143 raportat la art. 148 lit.f C.pr.penală, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească este în fază incipientă.
Până la acest moment, la dosar se regăsesc indicii temeinice în accepțiunea art. 68/1 C.pr.penală evidențiate de judecătorul fondului, din care rezultă presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor de către inculpați, iar aceste indicii nu au fost înlăturate sau infirmate, astfel că ele constituie în continuare temei al privării de libertate.
Având în vedere și împrejurările în care faptele se presupune că au fost comise, gravitatea lor deosebită, modalitatea de săvârșire și scopul urmărit, Curtea apreciază că lăsarea inculpaților în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, soluția adoptată de prima instanță, de menținere a arestului preventiv fiind legală și temeinică din această perspectivă.
Curtea constată că asupra inculpaților planează acuzații grave, astfel că în acest caz prevalează interesul general al societății față de interesul particular al inculpaților.
Analizând și posibilitatea luării unor măsuri alternative detenției, astfel cum impune CEDO, Curtea reține că, cel puțin în acest moment, o măsură preventivă neprivativă de libertate nu este de natură să asigure realizarea scopului prev. de art. 136 C.pr.penală, având în vedere gravitatea faptelor imputate, stadiul actual al procedurilor și necesitatea continuării probațiunii în fața instanței de fond.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit.b C.pr.penală, recursurile deduse prezentei judecăți vor fi respinse cu consecința obligării inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs, conform art . 192 alin.2 C.pr.penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A. R. și G. I. împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul S. la 25 aprilie 2012 în dosar nr._ 12
Obligă inculpații recurenți să plătească statului suma de câte 180 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. A. M. E. B. C. M.
Grefier,
V. C. V.
Red CM
Tehnored. VVC 2 ex/02.05.212
j.f. DM C.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 557/2012. Curtea... | Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art. 271 C.p..... → |
|---|
