Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art. 271 C.p.. Decizia nr. 601/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 601/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 03-05-2012 în dosarul nr. 601/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.601/2012
Ședința publică din 3 mai 2012
Președinte: E. B.
Judecător A. I. P.
Judecător M. A. M.
Grefier: T. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
Procuror: I. N.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de P. de pe lângă J. D., partea vătămată R. E. L. D. și inculpata P. N. împotriva sentinței penale nr.1831/15.12.2011 pronunțată de J. D. în dosar nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23.04.2012, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față
Constată că prin sentința penală nr.1831/15.12.2011 pronunțată de J. D. în dosar nr._ s-a dispus în baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. rap. cu art.10 lit.d C.pr.pen. achitarea inculpatei P. N. (fostă V.), fiica lui P. și E., născută la data de 03.01.1955, în loc. D., jud. Hunedoara, domiciliat în D., ., jud. Hunedoara, cetățean român, studii superioare, căsătorită, cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 al.1 C.p.
A condamnat pe inculpata P. N. (fostă V.), la:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art. 271 al.2 C.p.
A privat pe inculpată de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza II și art. 64 lit. b C. pen. în condițiile art.71 Cod penal.
În baza art.81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei de mai sus pe durata unui termen de încercare de 3 ani, iar în baza art.71 al.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, suspendă și executarea pedepsei accesorii.
A pus în vedere inculpatei disp. art.83,84 Cod penal.
În baza art. 14,346 C.p.p, a obligat inculpata la plata sumei de 26.670 lei daune materiale, către partea civilă R. E. L. D., domiciliată în D., ..B, ., .;
În baza art. 191 al.1 C.p.p., a obligat pe inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Imobilul nr. 37 situat pe . în CF 5701 D. cu nr. topo 3481-3494 a aparținut inculpatei P. N., care l-a ipotecat în 49/1/19/1favoarea Credit Bank și ca urmare a neachitării la timp a ratelor, banca a scos la licitație casa.
Imobilul a fost adjudecat la data de 31.01.1997 în favoarea . D. – al cărui administrator era R. E. L. D..
De la data cumpărării și până în prezent, inculpata P. N. a continuat să locuiască în casă, împiedicând-o efectiv pe partea vătămată să intre în posesia imobilului. Pentru aceasta a inițiat o . litigii și chiar dacă nu a avut câștig de cauză, a făcut totul pentru a trage de timp și a o șicana pe adevărata proprietară.
Deși inculpata P. N. a fost evacuată prima oară din imobil la data de 13.12.1999, ea a intrat din nou, împiedicând-o prin violență și amenințare pe petentă să-și exercite dreptul de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 2381/2001 a Judecătoriei D., rămasă definitivă conform Deciziei civile nr. 2284/2003 a Curții de Apel A. I., s-a stabilit în favoarea societății părții vătămate R. E. L. D. un drept de superficie în cotă de 153/200 parte asupra terenului pe care era amplasat imobilul, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 200 mp.
Dispozițiile legale instituite potrivit art. 480 Cod civil, referitoare la dreptul de proprietate îi dă posibilitatea beneficiarului de a se bucura deplin de bunul asupra căruia poartă, incluzând și folosința bunului. Acest drept neputând fi îngrădit decât prin lege sau prin acte juridice consimțite de proprietar, ceea ce nu e cazul în speță.
La data de 3.11.2009, partea vătămată R. E. L. D. însoțită de fiica și ginerele ei – fam. Ianceoglu, împreună cu executorul judecătoresc B. A. s-au deplasat la imobilul în cauză în vederea evacuării fostei proprietare - P. N..
Aceasta din urmă, deși fusese înștiințată, despre executarea silită din acea zi, în baza sentinței civile nr.463/2006 și a încheierii civile nr. 280/CC/2009 ale Judecătoriei D., a lipsit de la domiciliu. S-a întors în jurul orelor 16,oo și a pătruns în imobil, deși partea vătămată R. E. L. D. asigurase ușa de acces cu un lacăt. Bunurile mobile ale inculpatei au fost depozitate într-o încăpere și lăsate în custodie părții vătămate.
Inculpata P. N. a refuzat să părăsească imobilul, iar partea vătămată a solicitat sprijinul organelor de poliție.
Cu acea ocazie, au fost întocmite două procese verbale de către agenții de poliție: primul relevă faptul că P. N. a refuzat să părăsească imobilul, având un comportament inadecvat, adresând numeroase jigniri și injurii atât petentei, cât și organelor de poliție; iar cel de-al doilea - încheiat la solicitarea petentei, arată că între orele 20,20 – 20,25 într-o încăpere a imobilului era lumina aprinsă, deși aceasta a declarat că ultima dată când a fost în locuință, a lăsat lumina stinsă și a asigurat ușa cu lacăt.
În data de 4.11.2009, partea vătămată a trecut prin dreptul imobilului de la nr. 37 situat în D., . sora și fiica sa și au văzut lumina aprinsă în interior, iar inculpata se afla pe scările casei.
Și cu această ocazie inculpata pătrunsese fără acordul părții vătămate în imobilul deținut de aceasta în baza unei hotărâri judecătorești.
Instanța de fond a reținut că pentru existența infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești în forma prevăzută de art.271 al.2 Cp, se cere – sub aspectul elementului material, împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință, parte dintr-o locuință sau imobil. Împiedicare se poate realiza fie prin acțiune, fie printr-o inacțiune. Nu interesează mijloacele pe care le folosește făptuitorul, dar el să fie apte să împiedice folosirea unei locuințe, parte dintr-o locuință sau imobil. A folosi o locuință, parte dintr-o locuință sau imobil înseamnă a le avea în posesie.
Partea vătămată R. E. L. D. fusese pusă în posesie de către executorul judecătoresc.
De asemenea,se reține că legea cere pentru existența infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, sub aspectul elementului material, ca locuința, parte dintr-o locuință sau imobil să fie deținute în baza unei hotărâri judecătorești. Cerința impusă de lege își găsește explicația în obiectul juridic al infracțiunii.
Partea vătămată R. E. L. D. solicitase ajutorul executorului judecătoresc pentru efectuarea executării silite, în sensul de a da curs celor stabilite prin sentința civilă nr.463/2006 și prin încheierea civilă nr. 280/CC/2009 ale Judecătoriei D., hotărâri definitive și irevocabile.
Sub aspectul laturii subiective instanța de fond reține că infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești, indiferent de forma în care se realizează, presupune vinovăția inculpatului în forma intenției. Acesta își dă seama că se împotrivește, prin violență sau amenințare, la executarea unei hotărâri judecătorești sau că împiedică o persoană să folosească o locuință, parte dintr-o locuință sau imobil.
Inculpata P. N. a împiedicat-o pe partea vătămată R. E. L. D. să folosească acest imobil timp de 13 ani, utilizând tot felul de tertipuri și având, în același timp, reprezentarea că prin săvârșirea ei creează o stare de pericol pentru buna desfășurare a justiției.
Așadar,reține instanța de fond în privința acestei infracțiuni, pentru realizarea conținutului constitutiv, din perspectiva laturii obiective, este necesară îndeplinirea condiției de deținere a unui imobil în baza unei hotărâri judecătorești, titlu care să-i confere titularului său fie proprietatea, fie o posesie opozabilă titularului dreptului de proprietate.
De altfel, prin prisma elementului material din latura obiectivă a infracțiunii prev. și ped. de art. 271 al. 2 C. penal, dar în această ipoteză (împiedicarea efectivă de folosință a unui imobil folosință pe care titularul-parte vătămată în procesul penal fie nu a avut-o niciodată, fie a avut-o și a pierdut-o), s-a apreciat că se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective.
Fapta, astfel cum a fost prezentată mai sus, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art. 271 al.2 C. penal.
În baza acestor texte de lege, inculpata, a fost condamnată.
La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere disp. art. 52 și art. 72 C.p. disp. părții generale din codul penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatei.
Astfel, instanța a condamnat pe inculpata P. N. (fostă V.), la:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art. 271 al.2 C.p.
A privat pe inculpată de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza II și art. 64 lit. b C. pen. în condițiile art.71 Cod penal.
În baza art.81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei de mai sus pe durata unui termen de încercare de 3 ani, iar în baza art.71 al.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, va suspenda și executarea pedepsei accesorii, în considerarea faptului că, fiind la prima pătrundere în câmpul infracțional, pedeapsa își va putea atinge scopul și fără executarea ei în regim de detenție.
A pus în vedere inculpatei disp. art.83,84 Cod penal.
În baza art. 14,346 C.p.p, a obligat inculpata la plata sumei de 26.670 lei daune materiale, către partea civilă R. E. L. D..
În privința laturii civile a cauzei, instanța a constatat că partea vătămată R. E. L. D. s-a constituit parte civilă cu suma de 30.240 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, pe perioada noiembrie 2006 – octombrie 2010 (vf,47). A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosarul cauzei o ofertă de preț emisă de o agenție imobiliară din D. (. SRL D.), în care se estimează valoarea medie de închiriere a unui imobil (construcție și teren aferent), similar celui deținut de partea civilă, respectiv 250 euro/lună (vf.48).
Instanța a apreciat că părții civile i se cuvin daune materiale reprezentând lipsa de folosință a imobilului doar, pe perioada 03.11.2009 (dată actului inițial în care s-a împiedicat partea civilă să-și folosească imobilul) și 15.12.2011 (data pronunțării prezentei sentințe), prin urmare, este vorba de o perioadă de 25 de luni (25 x 250 euro = 62.50euro) și 12 x 8,33 euro/zi =99,96 euro); total 6.349,96 euro, care transformat în lei la un curs de 4,2 lei/euro, reprezintă 26.670 lei.
În privința aprecierii întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 al. 1 C.penal, instanța a constatat că în latura obiectivă a acestei infracțiunii se regăsește atât elementul material cât (pătrunderea fără drept în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta), dar și condiția specială (fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia).Or, raportat la această faptă, instanța constată că la datele de 03.11.2009 și 04.11.2009, inculpata a pătruns, fără drept, în locuința deținută de partea vătămată, în baza unei hotărâri judecătorești, fără ca aceasta din urmă să fi avut vreodată, în mod efectiv, de la obținerea titlului, folosința sau posesia imobilului respectiv. Pe cale de consecință s-a constatat de către instanță că din latura obiectivă, parte a conținutului constitutiv al infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 al. 1 C. penal, lipsește condiția privitoare la folosință de către partea vătămată a imobilului.
Pe cale de consecință, instanța în baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. rap. cu art.10 lit.d C.pr.pen. a achitat pe inculpata P. N. (fostă V.), pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 al.1 C.p.
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au formulat recurs P. de pe lângă J. D., partea vătămată R. E. L. D. și inculpata P. N..
Parchetul de pe lângă J. D. în recursul formulat solicită casarea sentinței atacate și rejudecând să se dispună achitarea inculpatei P. N. pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești .
În motivarea recursului parchetului se învederează că în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatei pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. și ped. de art.271 al.2 Cod penal, în speță nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Cerința esențială a laturii obiective a infracțiunii prev. și ped. de art.271 al.2 Cod penal este aceea că locuința, partea din locuință sau imobilul să fie deținute în baza unei hotărâri judecătorești astfel că simpla împiedicare a folosirii unui bun imobil nu este suficientă pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii,fiind imperios necesar ca, la baza titlului de proprietate să se afle o hotărâre judecătorească translativă sau constitutivă de drepturi reale (acțiune în revendicare, confesorie, negatorie, hotărâre care să țină loc de act autentic, acțiunea în rezoluțiunea vânzării promovată de vânzător, care potrivit art.1368 din vechiul cod civil aplicabil speței- era o acțiune reală).
În opinia recurentului hotărârea în evacuare nu reprezintă o acțiune reală, întrucât prin aceasta nu se apără o stare de drept dată de justul titlu (dreptul de proprietate însuși sau alt drept real) ci se apără o stare de fapt, respectiv stăpânirea imobilului cu alte cuvinte liniștita posesie.
În acest sens se arată că în timp ce acțiunea în evacuare reprezintă o acțiune personală, care este aplicabilă exclusiv raporturilor de locațiune, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză,acțiunea în revendicare avea ca temei art.480 din vechiul Cod civil. Dimpotrivă acțiunea în evacuare avea ca temei art.1410 și următoarele din vechiul Cod civil.
Se invocă în motivarea prezentului recurs practica Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare.
Cu alte cuvinte jurisprudența a statuat că acțiunea în evacuare nu poate fi promovată împotriva uzurpatorului (care nu deține titlu de proprietate) ci doar împotriva detentorului precar (comodatar, chiriaș), în caz contrar acțiunea în evacuare trebuind respinsă ca inadmisibilă, cea ce de altfel instanța supremă și făcut în decizia nr. 2012/17.03.2011.
D. fiind caracterul personal al acțiunii în evacuare, se apreciază că imobilul din litigu nu este deținut în baza unei hotărâri judecătorești, sentința civilă nr.436/2006 a Judecătoriei D. prin care s-a admis cererea în evacuare a inculpatei și care a fost ulterior pusă în executare silită, neconstituind un just titlu translativ de proprietate.
Acest „just” titlu care a transferat proprietatea de la inculpată către societatea comercială administrată de partea vătămată este actul de adjudecare obținut în urma licitației publice din data de 31.01.1997, care de altfel a și fost înscris în C.F.
Infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. și ped. de art.271 alin.2 Cod penal este încadrată în capitolul infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției prin asigurarea respectării hotărârilor judecătorești.
Actul de adjudecare care a transferat dreptul de proprietate de la debitor la adjudecatar nu reprezintă o hotărâre judecătorească, nefiind ocrotit de prevederile art.271 alin.2 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile însă, se apreciază că partea civilă este îndreptățită la compensarea lipsei de folosință a locuinței timp de peste 13 ani, prin obligarea inculpatei la plata sumei de 26.670 lei cu titlu de daune materiale, astfel cum instanța de fond a și dispus de altfel prin hotărârea atacată.
Partea civilă R. E. L. D. solicită casarea în parte a sentinței atacate, iar în rejudecare, condamnarea inculpatei si pentru infracțiunea de violare de domiciliu și obligarea acesteia la plata sumei de 30,240 lei, reprezentând contravaloarea lipsei culpabile de folosința a imobilului - casa, pentru perioada noiembrie 2006 - octombrie 2010. De asemenea, solicită obligarea ei la cheltuieli judiciare.
În motivarea recursului învederează că inculpata se face vinovată de cele doua infracțiuni pentru care a fost trimisa în judecată, prin admiterea plângerii noastre, in baza art. 278/1 C.p.p.
Astfel, în ce privește violarea de domiciliu (pentru care instanța de fond a achitat-o pe inculpata), este evident că inculpata a săvârșit aceasta fapta penală, atât prin pătrunderea fără drept în imobilul nostru, cat si prin refuzul acesteia de a-1 părăsi, la solicitarea directă sau prin executorul judecătoresc.
Faptul că imobilul nu a fost în posesia părților civile (aspect reținut de instanța de fond) nu prezintă nici o relevanta întrucât textul de incriminare nu prevede o asemenea condiție. Nu în ultimul rând, s-a susținut că lipsa posesiei asupra imobilului se datorează tot inculpatei, care, ocupandu-1 ilegal, nu le-a permis părțile posesia asupra lui. Așadar, elementul constitutiv al infracțiunii care - spune instanța de fond - lipsește, este cauzat chiar de inculpata, care îl invoca acum în sprijinul său.
În ce privește condiția pericolului social al faptelor inculpatei, se arară ca pericolul social nu este doar de natura fizica, al violentei ci pot exista o multitudine de tipuri de pericol social: economic, financiar, pericol social ce tine de relațiile de familie, de proprietate, de diverse activități profesionale etc.
În cauză prezența pericolului social tine de unul din drepturile fundamentale ale omului: dreptul de proprietate ocrotit și garantat in multiple moduri: Codul civil (art. 480 si urm.), Constituția României (art. 44), diverse legi speciale (Legea nr. 18/1991, Legea 247/2005 etc.), C.E.D.O (art. 1 din Protocolul 1). Este, de asemenea evident și cunoscut pe scară largă existenta numeroaselor condamnări pe care statul roman le-a suferit la CEDO pentru nerespectarea dreptului de proprietate (hotărârile Barcanescu, nr._/01; B., nr._/07); I. I. eseu, nr._/03; C., nr._/05; E. si N. I., nr._/02) etc.
Ca o particularizare a dreptului de proprietate, se regăsesc prevederi referitoare la inviolabilitatea domiciliului: Constituția României (art. 27).
Ca stare de fapt, arată că inculpata a ocupat în întregime, fără drept, locuința proprietatea părților civile, de 13 ani.
A ocupa imobilul - locuința altei persoane vreme de 13 ani – constituie un pericol social extrem de ridicat care reclama tragerea serioasă la răspundere penala a autorului faptei mai ales că deși inculpata a fost de mai multe ori evacuata, ea a revenit în casa părților civile. De asemenea, arată că trebuie luat în considerare modul violent în care se manifestă, atât față de partea civilă cât și față de organele de executare, constând în distrugerile pe care le face cu privire la acest imobil, ruperea sigiliului pus de executorul judecătoresc.
Raportat la acest pericol social ridicat, nu se impune aplicarea unei simple amenzi în sarcina inculpatei.
Invocă cauză Ignaccolo - Zenide c/ Romania, în care statul roman a fost aspru sancționat pentru că nu a luat măsurile de rigoare ce se impuneau, in vederea executării hotărârilor judecătorești precum și că deși nu organele de urmărire penala sau instanța se ocupa de punerea in executare a acestor hotărâri, însă, prin condamnarea inculpatei se poate realiza, repunerea părților civile în dreptul de proprietate si mai ales posesie asupra imobilului despre care facem vorbire.
II. Latura civila.
Solicită obligarea inculpatei la plata sumei de 30.240 lei, reprezentând contravaloarea lipsei culpabile de folosința a imobilului - casa, pentru perioada noiembrie 2006 - octombrie 2010,
Modul de calcul este următorul:
- din luna noiembrie 2006 (noiembrie 2009 este luna în care s-a formulat
plângerea penală, deci s-au cerut despăgubiri pe ultimii anteriori trei ani, pentru a fi în acord cu dispozițiile prescripției extinctive) până în luna octombrie 2010 (luna în care inculpata a părăsit, în sfârșit, casa) s-au scurs 48 de luni.
Mai solicită a se avea în vedere adeverința eliberată de agenția imobiliara, care atestă o chirie mult mai mare decât cea solicitată.
Inculpata P. N. prin recursul formulat solicită:
1. In principal, admiterea recursului, casarea parțiala a SP nr. 1831/2011 si rejudecând a se dispune achitarea pt. infracțiunea prev. de art. 271 al. 1 C.P., in temeiul dispozițiilor art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. d din C.Pr.P.
Înlăturarea obligației inculpatei de plată către partea civilă R. E. D. a sumei de 26 670 lei — daune si cheltuieli judiciare.
2. In subsidiar, casarea hotărârii cu trimitere pt. o noua judecată la instanța de fond în ceea ce privește fapta de nerespectarea hotărârii judecătorești prev. si ped. de art. 271 a 1.1 C.P. si a acțiunii civile. Motivele de recurs sunt cele prev. de art. 385 pct. 10, 385 pct. 17 Cod procedură penală.
În motivarea recursului inculpata învederează în primul rând motivul de recurs prev. de art. 385 pct. 10 potrivit căruia instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate de natura sa influențeze soluția procesului.
A invocat astfel, extrasele de carte funciara ( f 41) si cele depuse odată cu concluziile scrise, schița topografica întocmită de expertul topograf F. Comei, care atesta fără tăgada că este proprietara terenului de sub casa de locuit a . si a celorlalte construcții respectiv casa in construcție, garaj si afumătoare, deci are tot dreptul sa se afle în curtea și in construcțiile proprietatea sa.
Potrivit înscrisurilor depuse,inculpata arată că . D. a adjudecat la licitație la 31.01.1997 doar casa de locuit situata in D., . și nu întregul imobil ( dosar execuțional nr. 1560/1996 a Executorului judecătoresc B. A. anexat concluziilor scrise.)
Astfel, mai arată inculpata că nu se poate reține aprecierea instanței de fond potrivit căreia timp de 13 ani a împiedicat-o pe partea civilă să folosească imobilul, utilizând tot felul de tertipuri și că a mai fost evacuată la 13.12.1999, dar a reintrat întrucât s-ar ignora calitatea de proprietar pe teren și celelalte construcții, pe care aceasta o are.
De asemenea inculpata învederează că până la rămânerea definitiva a . Judecătoriei D. prin DC nr. 2284/2003 a Curții de Apel A. I. când s-a stabilit in favoarea . un drept de superficie sub casa de locuit si o cale de acces din stradă, partea civilă nu a avut nici un drept să pătrundă în curtea inculpatei, pe terenul pe care nu l-a cumpărat.
Precizează că societatea a contestat adjudecarea la licitație,susținând că a cumpărat întreg imobilul de pe ., dar contestația s-a respins irevocabil.
Nu s-a analizat nici declarația data de partea vătămata în instanță la termenul din 29.11.2011 unde a arătat ca „ a pus lăcat pe portița de la intrarea din . precizarea că ușa de la casa era prea slabă pt. a putea pune lacăt.”
In legătură cu acest aspect instanța de fonda reținut doar susținereadin plângerea pe care partea vătămata a depus-o la 31.11.2009 unde arata că după ce a fost pusă în posesie prin proces verbal de executare din 31.11.2009 a pus lacăt pe ușa de la .> Declarația data de partea vătămata în instanța deși este elocventă, nu a fost analizată în hotărârea pronunțată și dacă s-ar fi analizat ar fi trebuit să se concluzioneze că partea vătămata nu a avut nici un drept sa pună lacăt pe poarta de la intrarea din . de acces la casa de locuit nu-i dă dreptul să interzică accesul inculpatei recurente in curtea sa si la construcțiile proprietății sale. Echipajele de politie care s-au deplasat la fata locului la 31.11.2009 si au întocmit procesele verbale de la filele 10 si 13 nu menționează prezenta vreunui sistem de închidere pe ușa de acces în casa si nici prezenta
inculpatei înăuntru.
Atestă că a părăsit imobilul casa de locuit, predat părții vătămate încă din anul 2004, locuind la început la martora Linescu D. de a cărei depoziție nu se face nici o referire și apoi stabilindu-se in Italia unde locuiește și in prezent, sens în care a depus la dosar înscrisuri doveditoare.
S-a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale vizând hotărârea judecătoreasca în baza căreia se apreciază că părții vătămate i-a fost atribuită locuința.
In primul rând . Judecătoriei D. aflata la f .36 dosar s-a dispus evacuarea la cererea reclamantei ., iar din extrasul de CF aflat la f 41, cu privire la imobilul înscris in CF 5701Deva, nr. top. 3481- 3494/49/1/19/1 casa este proprietatea lui .. . a fost dizolvată prin voința asociaților si prin încheierea judecătorului delegat din 29.01.2007 s-a dispus radierea din Registrul Comerțului Hunedoara.
Potrivit art. 21pct.2 C.Proc. P.. „ Dacă una din părți este o persoana juridică, în caz de reorganizare a acesteia se introduce in cauza succesorii în drepturi ,iar în caz de desființare sau de dizolvare se introduc în cauza / lichidatorii.
In speță, . Judecătoriei D. s-a pronunțat în favoarea ., prin încheierea din 29.01.2007 s-a dispus radierea acestei societăți din Registrul Comerțului Hunedoara ca urmare a, dizolvării societarii, iar cererea de executare silită este făcută 29.05.2009 de partea vatamata R. E. L. și încuviințata de J. D. prin încheierea nr. 280/CC/5.06.2009 ( f42). Aceasta a fost doar unul din asociații societarii alături de S. G..
Astfel, la data la care s-a pus în executare . Judecătoriei D., . nu mai exista, fiind dizolvată și radiata din Registrul Comerțului,și ca atare cererea trebuia făcută de lichidator deoarece partea vatamata R. E. L. nu mai avea calitatea de asociat si administrator.
Cu privire la al doilea motiv de recurs se invocă împrejurarea că la data de 29 05 2009 când s-a solicitat punerea în executare a sentinței civile nr.463/2006 a Judecătoriei D. era împlinit termenul de prescripție a executării silite ,întrucât au trecut mai mult de 3 ani de la rămânerea ei definitivă,astfel că nu mai era obligatorie respectarea acesteia.
Prin al treilea motiv de recurs se învederează că în cauză lipsește latura obiectivă a infracțiunii prev. de art.271 al.2 Cod pen. întrucât imobilul din litigiu nu este deținut în baza unei hotărâri judecătorești,ci titlul de deținere al imobilului îl constituie procesul verbal de adjudecare la licitație.
Criticile recurentei inculpate vizează și lipsa calității procesuale a părții vătămate R. E. L. de a formula plângere penală întrucât . în favoarea căreia s-a pronunțat sentința civilă 463/2006 a Judecătoriei D. și în baza căreia instanța de fond a apreciat că partea vătămată deține locuința nu mai exista la data de 5 11 2009 data formulării cererii de executare silită,societatea fiind dizolvată și radiată din registrul comerțului prin încheierea judecătorului delegat din 29 01 2007.
În legătură cu acțiunea civilă și obligarea inculpatei la daune materiale reprezentând lipsa de folosința a imobilului pt. perioada 3.11.2009 și 15.12. 2011 - data actului inițial în care a fost împiedicată partea vatamata să-și folosească imobilul si data pronunțării sentinței reculate, arătam următoarele:
La f. 47 se află constituirea de parte civila a părții vătămate R. E. L. prin care aceasta solicita obligarea subsemnatei la plata sumei de 30. 240 lei c/v lipsei de folosința a imobilului pt. perioada mai 2006 - octombrie 2010, iar instanța le-a apreciat întemeiate doar pt. perioada 3.11._10, acordând ceea ce nu s-a cerut, prin încălcarea dispozițiilor art. 14 (3) C.Pr.P. potrivit căruia repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile.
In al doilea rând, exercitarea acțiunii civile pt. societățile dizolvate se face de către lichidator, partea vatamata R. E. L. nu avea aceasta calitate.
Curtea analizând sentința atacată potrivit criticilor formulate de recurenți precum și analizând cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit art.385/6 al.3 385/9 Cod proc.pen.constată că recursul inculpatei este fondat în parte numai în ce privește modul de soluționare a laturii civile ,și nefondate recursurile formulate de parchet și partea vătămată, pentru considerentele ce vor expuse în continuare.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 31 07 1997 imobilul care aparținea inculpatei a fost scos la licitați urmare a neachitării unui credit bancar și adjudecat în favoarea . D. al cărui administrator era partea civilă R. E. L..
Față de refuzul inculpatei de a părăsi de bună voie imobilul a fost formulată o acțiune în evacuare și a fost pronunțată sentința civilă de evacuare nr.436/01 02 2006 pronunțată de J. D.,a cărei executare silită a fost încuviințată prin încheierea civilă nr.280/CC/2009 din 05 06 2009 a Judecătoriei D..
La data de 03 11 2009 partea vătămată însoțită de fiica și ginerele său și de un executor judecătoresc și 2 agenți de poliție în vederea evacuării inculpatei, care nu a fost prezentă la evacuare,executarea fiind efectuată în lipsa acesteia,prin prin evacuarea bunurilor găsite în imobil și depozitarea acestora în imobil și încredințarea în custodia părții civile. Ulterior în cursul aceleiași zile inculpata a intrat în imobil și a refuzat să-l părăsească,ocazie cu care partea civilă a solicitat sprijinul organelor de poliție care au întocmit un proces verbal(fila 13 dos. urmărire) .Aceste împrejurări rezultă din declarațiile părții civile(fila77 dos instanță) precum și ale inculpatei aceasta în declarația dată în cursul cercetării judecătorești(fila 75) recunoscând că s-a deplasat la imobilul din litigiu,din declarațiile martorei Ianceoglu A. R. (filele18-21 dosar urmărire)Ianceoglu A. A.(filele22-23 dosar urmărire)Ulterior așa cum în mod corect a reținut instanța de fond inculpata a continuat să locuiască în imiobil împiedicând-o pe partea vătămată să intre în posesia acestuia.
Analizând criticile formulate de parchet și inculpată privind latura penală a cauzei prin care se invocă lipsa laturii obiective a infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, pentru lipsa unei hotărâri judecătorești care să constituie titlu legal de deținere a imobilului ,Curtea constată contrar acestor susțineri că imobilul este deținut în baza unei hotărâri judecătorești,respectiv sentința civilă nr.436/2006 pronunțată de J. D..
Potrivit art.271 al.2 Cod penal constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești împiedicarea unei persoane de a folosi un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești.
Deși prin hotărârea judecătorească de care se prevalează partea civilă se dispune evacuarea inculpatei din imobilul proprietatea inculpatei acesta constituie în opinia Curții titlu în înțelesul prevăzut de art.271 al.2 Cod pen.
Deși sub aspect civil este corectă susținerea parchetului potrivit căreia apărarea dreptului de proprietate se realizează juridic numai prin acțiunea în revendicare și nu prin acțiunea în evacuare care este o acțiune personală prin care se tinde la apărarea unei stări de fapt –locațiunea și nu a unei stări de drept ,acest aspect nu are relevanță din punctul de vedere al normei penale.
Astfel textul art. 271 Cod pen.prevede ca situație premisă o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus cu privire la deținerea unui imobil. Așadar,cerința textului privind existența laturii obiective a infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești constă în deținerea unei locuințe sau imobil,termen care sub aspect juridic însumează nu numai dreptul de proprietate ci și atributele acestuia respectiv posesia și folosința. Ori prin sentința de evacuare pronunțată în contradictoriu cu inculpata s-a dispus tocmai predarea folosinței imobilului proprietatea părții civile,și contrar dispozitivului titlului executoriu inculpata a continuat să folosească imobilul în litigiu.
Prin urmare, încadrarea juridică a faptei în disp. art. 271 alin. 2 Cod penal este corectă.
Sub aspectul vinovăției inculpatei de menționat că infracțiunea prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal presupune vinovăția făptuitorului în forma intenției.
În speță, inculpata au avut calitatea de pârât în dosarul civil nr1670/2005 în care s-a pronunțat sentința de evacuare nr463/0102 2006 a Judecătoriei D. și a fost înștiințată de punerea în executare a hotărârii judecătorești,chiar de organele de poliție însă chiar de la acel moment a refuzat să recunoască executarea silită
Prin urmare, vinovăția inculpaților sub forma intenției directe, este evidentă și sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se poate dispune achitarea inculpatei nici în temeiul art. 10 lit. d și nici în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală așa cum au solicitat parchetul și inculpata.
În ce privește prescripția executării sentinței de evacuare acest impediment de executare nu are relevanță sub aspectul răspunderii penale,întrucât incidentul prescripției putea fi invocat de inculpată pe cale civilă cu ocazia încuviințării executării silite.
Însă constatând că executarea silită a fost încuviințată de instanță prin încheierea civilă nr280/CC/2009 pronunțată de J. D.,iar formele de executare silită nu au fost desființate ,executarea solicitată de partea civilă este legală .
Nu va fi reținută nici apărarea inculpatei privind lipsa calității părții civile de a formula plângere penală pe considerentul că imobilul cu privire la care s-a dispus evacuarea este proprietatea .,întrucât partea civilă are calitate de asociat al acestei societăți și potrivit legii asociații pot efectua acte de conservare a patrimoniului societății,iar evacuarea constituie potrivit legii civile un act de administrare care nu presupune acordul tuturor coproprietarilor. Nici împrejurarea că societatea respectivă a intrat în procedura lichidării judiciare și astfel partea civilă nu mai are calitatea să o reprezinte nu are relevanță sub aspectul răspunderii penale ,întrucât obiectul juridic al infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești este format din relațiile sociale privitoare la înfăptuirea justiției cărora li se aduce atingere prin nerespectarea autorității hotărârilor definitive ale instanțelor de judecată .
Pe de altă parte în subsidiar obiectul juridic al infracțiunii este format din acele relații sociale privind respectarea drepturilor persoanelor care se realizează prin intermediul hotărârilor date de instanțele de judecată,iar în toate modalitățile normative prevăzute de art.271 Cod pen, nerespectarea hotărârii judecătorești are ca urmare imediată o stare de pericol pentru desfășurarea normală a justiției .De asemenea Curtea subliniază că infracțiunea se urmărește din oficiu astfel că nu are relevanță sub aspect procesual cine formulează sesizarea penală.
De asemenea nu sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpată prin prezentul recurs privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unor probe de care s-a prevalat, respectiv de extrasele de carte funciară ,de schițele topografice privind imobilul în litigiu care dovedesc că inculpata deține numai imobilul construit fără terenul aferent construcției.
Sub acest aspect Curtea constată că probele respective nu au relevanță sub aspectul răspunderii penale a inculpatei pentru infracțiunile reținute în sarcina sa,întrucât sentința de a cărei nerespectare se face vinovată inculpata este irevocabilă și constituie titlu executoriu și ca atare respectarea acesteia este obligatorie,iar eventualele contestații privind întinderea dreptului de proprietate al părților se pot stabili numai pe cale legală.
De altfel ceea ce s-a reținut în sarcina inculpatei constă în folosința în continuare a imobilului construcție,împrejurare dovedită cu declarațiile martorilor audiați și nu a terenului aferent acestuia,astfel că probele la care s-a referit inculpata în mod întemeiat nu au fost avute în vedere de instanța de fond la stabilirea răspunderii penale a acesteia.
Sub aspectul individualizării pedepselor, instanța de fond a dat eficiență tuturor criteriilor prev. de art.72 Cod penal, iar pedepsele aplicate, prin cuantum și mod de executare, sunt în măsură să realizeze scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispozițiile art.52 Cod penal.
Analizând în continuare existența infracțiunii de violare de domiciliu pentru care s-a formulat de asemenea plângere penală,Curtea constată că în mod legal instanța de fond a reținut că lipsește latura obiectivă a infracțiunii care presupune ca partea vătămată să dețină posesia imobilului. Ori în cauză este de necontestat că partea civilă nu a intrat în posesia imobilului,și ca atare soluția de achitare pronunțată de instanța de fond în baza art.11 pct2 lit b rap la art10 lit.dCod proc.pen este legală.
Sub aspectul laturii civile, s-a probat de către partea vătămată cu înscrisuri și martori cuantumul despăgubirilor civile,care însă au fost acordate de instanța de fond pe o perioadă mai mare decât cea solicitată de partea civilă.
Astfel prin constituirea de parte civilă (fila47dosar instanță) despăgubirile constând în contravaloarea chiriei au fost solicitate până în luna octombrie 2010,iar instanța a acordat despăgubiri până la 01 11 2011 încălcând astfel principiul disponibilității care guvernează răspunderea civilă. Instanța de fond a procedat însă în mod legal la stabilirea perioadei de la care au început să curgă aceste despăgubiri respectiv de la data la care s-a dovedit că inculpata a refuzat să predea folosința imobilului.
Pentru considerentele arătate, Curtea constatând că există motive care să conducă la casarea hotărârii,sub aspectul laturii civile în temeiul art. 38515 pct. 1 lit.d Cod procedură penală, va admite recursul formulat de către inculpata P. N. va casa sentința penală atacată numai sub aspectul laturii civile și, procedând la rejudecare în aceste limite, obligă inculpata să-i plătească părții civile R. E. L., cu titlu de daune materiale, contravaloarea în lei a sumei de 900 de euro, calculată la cursul oficial al B.N.R. din ziua efectivă a plății.
Va menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
Va respinge ca nefondate recursurile formulate de P. de pe lângă J. D. și de partea vătămată-parte civilă R. E. L. împotriva aceleiași sentinței penale.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe partea vătămată-parte civilă R. E. L. să plătească suma de 100 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs vor române în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide
Admite recursul formulat de către inculpata P. N. împotriva sentinței penale nr. 1831/15.12.2011 pronunțată de J. D. în dosarul nr._ .
Casează sentința penală atacată numai sub aspectul laturii civile și, procedând la rejudecare în aceste limite, obligă inculpata să-i plătească părții civile R. E. L., cu titlu de daune materiale, contravaloarea în lei a sumei de 900 de euro, calculată la cursul oficial al B.N.R. din ziua efectivă a plății.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de P. de pe lângă J. D. și de partea vătămată-parte civilă R. E. L. împotriva aceleiași sentinței penale.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe partea vătămată-parte civilă R. E. L. să plătească suma de 100 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 3.05.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. B. A. I. P. M. A. M.
GREFIER
T. C.
Red. BE
CT 2 ex/22.05.2012
J.F. C. F.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 729/2012. Curtea... → |
|---|
