Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 164/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-10-2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 164/A/2013
Ședință publică din 1 octombrie 2013
A. B. - președinte
A. P. -judecător
T. C. -grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
I. N. - procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă T. H. împotriva sentinței penale nr. 99/2013 pronunțată de T. H. în dosar nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23.09.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față constată:
P. sentința penală nr. 99/25 aprilie 2013, pronunțată de T. H. în dosar nr._, s-au hotărât următoarele:
A fost admisă cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul D. C. și a fost anulată sentința penală nr. 459/2000 pronunțată de T. H. și, în consecință:
A fost condamnat inculpatul D. C. la 4 ( patru) luni închisoare pentru infracțiunea de emitere de cec fără a avea la tras disponibil suficient, prev. și ped. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu apl. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., prin schimbarea încadrării juridice, potrivit disp. art. 334 C.proc.pen., din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 4 și 5 C.pen..
I S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit.”a teza a II-a, b și c” C.pen. în cond. art. 71 C.pen.
În baza art. 81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen., pe durata suspendării pedepsei principale s-a arătat că se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.
I s-au pus în vedere inculpatului prevederile disp. art. 83 C.pen..
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele:
P. sentința penală nr. 459/2000 pronunțată de T. H. în dosarul nr. 459/2000, a fost condamnat inculpatul D. C. la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 4 C.pen., cu apl. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 13 C.pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 C.pen. din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 4 și 5 C.pen., cu apl. art. 41 alin. 2 C.pen..
A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 C.pen. în condițiile art. 71 C.pen..
S-a constatat ca fiind recuperat integral prejudiciul în sumă de 54.371.330 lei cauzat părții vătămate . H..
S-a constatat ca fiind recuperate parțial prejudiciile cauzate părților vătămate . H. (în sumă de 25.663.615 lei) și . H. (în sumă de 48.222.686 lei) și în baza art. 998 C.civ., a fost obligat inculpatul să plătească următoarele despăgubiri civile:
- 9.500.000 lei către partea civilă . H.,
- 18.222.686 lei plus dobânda legală calculată de la data de 09.10.1998 până la acoperirea prejudiciului către partea civilă . H..
În baza art. 348 C.proc.pen. s-a dispus anularea filelor CEC aflate la dosar.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că:
Inculpatul D. C. a fost asociat unic și administrator la . SRL H..
1. În data de 16.09.1998 inculpatul a cumpărat laminate de la . SRL (administrator Tema F. S.) în valoare de 25.663.615 lei.
Inculpatul a emis fila CEC aflată la dosar (f.3) solicitându-i reprezentantului părții civile să o introducă la plata după 25 de zile.
Acesta verificând telefonic la BRD-Sucursala H. situația financiară a societății inculpatului după expirarea termenului convenit, a constatat că societatea inculpatului nu are disponibil în cont și se află sub interdicție bancară.
Ulterior inculpatul i-a achitat reprezentantului părții civile suma de 16.000.000 lei, acesta constituindu-se parte civilă pentru diferența de 9.500.000 lei.
2. În data de 18.09.1998 inculpatul a cumpărat laminate de la . H. (administrator P. I.) în valoare de 62.222.686 lei.
Inculpatul a emis fila CEC aflată la dosar (f. 39) solicitându-i reprezentantului părții civile să o introducă la plată după 30 de zile, urmând ca pe fila CEC să fie trecută suma de bani pe care eventual inculpatul nu o va plăti până atunci prin ordin de plată.
In decursul termenului susmenționat inculpatul a achitat prin ordin de plată suma de 14.000.000 lei, astfel că pentru diferența de 46.222.686 lei fila CEC a fost introdusă la plată la BRD Sucursala H. însă a fost refuzată plata pentru lipsa parțială a disponibilului în cent.
Ulterior (în martie 1999) inculpatul i-a achitat reprezentantului părții civile suma de 0.000.000 lei, acesta constituindu-se parte civilă pentru diferența de 18.222.686 lei plus dobânda legală calculată de la data comiterii faptei (09.10.1998) până la recuperarea prejudiciului.
3. În data de 29.09.1998 inculpatul a cumpărat laminate de la . H. (administrator T. G.) în valoare de 21.160.954 lei.
Inculpatul a emis fila CEC aflată la dosar (f. 15) solicitând să fie introdusă la plată la 19.10.1998.
In data de 08.10.1998 inculpatul a cumpărat laminate tot de la . H. în valoare de 33.210.376 lei.
Inculpatul a emis fila CEC aflată la dosar (f.13) solicitând să fie introdusă la plată la 31.10.1998. Filele CEC au fost introduse la plată la BRD-sucursala H. însă a fost refuzată la plată pentru lipsa disponibilului în cont.
Ulterior la sfârșitul lunii noiembrie 1996 și în cursul lunii februarie 1999 la insistentele reprezentantului părții vătămate inculpatul a achitat în întregime debitul.
Inculpatul a recunoscut faptele comise însă a susținut că nu a avut intenția de înșela pe reprezentanții părților vătămate.
In drept s-a reținut că, faptele inculpatului astfel cum au fost expuse mai sus de a emite cele 4 file CEC, într-o perioadă scurtă de timp deși știa ca nu avea disponibilul necesar, producând o pagubă celor trei părți vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al.4 C.pen., întrucât prejudiciul în cauza nu este mai mare de 1 miliard lei aceasta fiind încadrarea juridică a faptei, având în vedere prev. O.U.G. nr. 207/2000 care au modificat art.146 cp. precum și prev.art.13 cp. ceea ce a dus la schimbarea încadrării juridice al faptei din. infracțiunea prev.de art. 215 al. 4 și 5 cp., conform disp.art.334 cp.p.
Având în vedere cele de mai sus, prev.art.72 C.pen. gradul de pericol social al faptelor inculpatului care nu are antecedente penale dar se sustrage de la judecată instanța i-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare.
Urmare a condamnării în lipsă a inculpatului a fost emis mandat de urmărire internațională pe numele acestuia și, de asemenea, s-a solicitat extrădarea, fiind predat autorităților române la data de 31.01.2013 și încarcerat la data de 07.02.2013.
La data de 07.02.2013, condamnatul formulează cerere de rejudecare, în baza art. 522/1 C.proc.pen., cerere declarată admisibilă în principiu, prin încheierea penală din data de 14 martie 2013.
Analizând pe fond cererea de rejudecare, pe baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, T. a constatat că aceasta este fondată, cu consecința anulării sentinței penale nr.459/2000, pentru următoarele considerente:
Inculpatul, în calitate de reprezentant al . SRL H. a intrat în relații comerciale cu . SRL H., . H. și . H..
În acest context, al derulării raporturilor comerciale, la data de 16.09.1998, inculpatul a cumpărat produse laminate în valoare de 25.663.615 lei de la . I. SRL H., societate administrată de T. F. S., pentru care s-a emis factura nr. 115, pentru suma de 25.663.615 lei.(f.5 u.p.)
Pentru efectuarea plății, inculpatul a emis fila CEC G_ (fila 3 u.p.), fila fiind lăsată ca și garanție pentru plata facturii, aspect recunoscut chiar de reprezentantul . I. SRL H., T. F. S. în declarația dată în faza de urmărire penală la fila 6 verso și, pentru că inculpatul nu și-a onorat obligația de plată, fila CEC a fost introdusă la plată însă a fost refuzată pentru lipsă disponibil. În aceeași declarație, reprezentantul părții vătămate . I. SRL H., arată că inculpatul a achitat sumele de 6.000.000 ROL și 9.500.000 ROL și se mai constituie parte civilă cu suma de 8.500.000 lei.
La data de 18.09.1998, inculpatul a cumpărat produse laminate de la . H., administrată de P. I., produse în valoare de 62.222.686 lei și pentru care s-a emis factura nr._.
Pentru efectuarea plății, inculpatul a emis fila CEC G_ (fila 39 u.p.) cu scadență la 30 de zile. Înainte de scadență, reprezentantul părții vătămate a primit de la inculpat suma de 14.000.000 ROL din valoare produselor laminate iar ulterior, pentru că nu s-a făcut plata și pentru diferența de bani, a introdus fila CEC la bancă însă a fost refuzată la plată pentru lipsă disponibil. După acest incident bancar inculpatul i-a achitat reprezentantului . H. sumele de 20.000.000 ROL cu chitanța_ din 12.03.1999 și 10.000.000 ROL cu chitanța_ din 22.03.1999 rămânând diferența de 18.000.000 ROL cu care s-a constituit parte civilă, potrivit declarației aflată la fila 38 u.p..
În cauză, în faza de urmărire penală, a fost audiată și martora F. M. (fila 43) care arată că atât ea cât și P. I., în calitate de administrator al . H., cunoșteau la data emiterii filei cec, faptul că inculpatul nu avea disponibil în cont.
În data de 29.09.1998 inculpatul a cumpărat produse laminate de la . H. (administrator T. G.) în valoare de 21.160.954 lei iar pentru garantarea plății a emis fila CEC aflată la dosar (f. 15) solicitând să fie introdusă la plată la 19.10.1998.
Ulterior, în data de 08.10.1998 inculpatul a cumpărat laminate tot de la . H. în valoare de 33.210.376 lei, în aceleași condiții. Astfel, inculpatul a emis fila CEC aflată la dosar (f.13) solicitând să fie introdusă la plată la 31.10.1998. Filele CEC au fost introduse la plată la BRD-sucursala H. însă a fost refuzată la plată pentru lipsa disponibilului în cont.
Din declarațiile reprezentantului acestei societăți rezultă că i-a cerut inculpatului garanții pentru plata mărfurilor ridicate de la firma sa iar inculpatul a lăsat filele cec. După incidentele bancare, respectiv refuzul instrumentelor de plată, în cursul lunilor noiembrie 1999 și februarie 1999 inculpatul a achitat în întregime debitul reprezentantului părții vătămate, acesta nemaiavând pretenții materiale de la inculpat.
Starea de fapt, așa cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu apl. art. 41 alin. 2, așa cum s-a reținut inițial prin actul de inculpare, a reținut tribunalul învestit cu cererea de rejudecare.
În același sens este si decizia nr. IX/2005 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, pentru evidențierea infracțiunilor de înșelăciune și cele la legea cecului.
Pentru aceste considerente, tribunalul l-a condamnat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din legea nr. 59/1934, prin schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C.proc.pen., din infracțiunea de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 4 și 5 C.pen., încadrare stabilită prin sentința penală nr. 252/2000 a Judecătoriei H..
La individualizarea pedepselor, tribunalul a arătat că a avut în vedere, în condițiile art. 72 alin. 1 C.pen., persoana inculpatului, care nu avea antecedente penale la data primei sesizări a instanței de judecată, diligențele depuse de acesta pentru a recupera prejudiciul, recuperând, până la momentul trimiterii în judecată, din prejudiciul total de_ ROL suma de_ ROL, ceea ce în procente se traduce în 80,51% prejudiciu recuperat, recunoașterea faptelor, disp. art. 3201 alin. 7 C.proc.pen, față de procedura simplificată a judecății pe care a solicitat-o inculpatul.
i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit.”a teza a II-a, b și c” C.pen. în condițiile art. 71 C.pen., apreciind că o condamnare penală atrage nedemnitatea în exercitarea unei funcții sau autorități publice, iar exercitarea în continuare a unei funcții de care inculpatul s-a folosit în săvârșirea faptei atrage un risc pentru desfășurarea activităților comerciale în condiții de legalitate și încredere.
Având în vedere persoana inculpatului, conduita bună a acestuia înainte de trimiterea în judecată, în baza art. 81,82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare format din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, apreciindu-se că scopul pedepsei, așa cum este reglementat de art. 52 C.pen., poate fi atins și în această modalitate.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen., pe durata suspendării pedepsei principale s-a arătat că se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.
Prima instanță a făcut apoi aplicarea art. 83 din Codul penal și art. 191 din Codul de procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. DE PE L. T. H., solicitând desființarea ei și, în rejudecare:
- în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de rejudecare, cu motivarea, în esență, că inculpatul știa despre procesul pornit împotriva lui, fiind audiat în faza de urmărire penală și fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală și că nu i-au fost încălcate drepturile la apărare în ciclul procesual desfășurat în lipsă; a mai invocat parchetul o decizie de recurs a curții dată într-o speță similară cu privire tot la inculpatul Daragotă C.;
- în subsidiar,
- modificarea sentinței apelate în sensul de a se păstra încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. 4 și 5 din Codul penal cu aplic. a rt. 41 alin. 2 din Codul penal, cu motivarea, în esență, că prima instanță a procedat în mod greșit la schimbarea de încadrare juridică în infracțiunea prev. de art. 84 pct. 1 și 2 din Lg. 59/1934 asupra cecului, fără o justificare temeinică;
- modificarea sentinței apelate în sensul de a se dispune, dacă va fi păstrată condamnarea dată de prima instanță, anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 726/2000.
În ședința de judecată din data de 23.09.2013, procurorul de ședință a arătat că reformulează motivele de apel scrise și că solicită ca instanța de apel să păstreze încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea prev. de art. 84 pct. 1 și 2 din Lg. 59/1934 asupra cecului și să constate intervenită prescripția răspunderii penale, cu consecința încetării procesului penal.
Inculpatul, prin apărător ales, și-a exprimat poziția procesuală în sensul admiterii apelului parchetului astfel cum a fost modificat de procurorul de ședință.
Analizând apelul conform art. 371 din Codul de procedură penală, pe baza motivelor invocate și cu verificarea tuturor aspectelor de fapt și de drept, în limitele învestirii, Curtea reține că acesta este fondat, pentru următoarele considere:
Chestiuni preliminare
Având în vedere că procurorul de ședință nu a mai susținut toate motivele de apel formulate în scris și că a formulat motive proprii, Curtea consideră necesar să arate că, în conformitate cu dispozițiile art. 374 teza ultimă din Codul de procedură penală, conform căreia motivele de apel se pot formula și oral în ziua judecății, va analiza sentința apelată și prin prisma motivelor scrise de apel dar și prin prisma celor formulate oral de procurorul de ședință, analiză care se impune în lipsa unor prevederi legale care să reglementeze vreo instituție intitulată „modificarea apelului” sau „reformularea motivelor apelului”.
Chestiuni principale
Sinteza soluțiilor pronunțate în cauză
Înainte de a trece la analiza propriu-zisă a motivelor de apel, Curtea consideră necesar să expună o scurtă sinteză a soluțiilor pronunțate în cauză:
P. rechizitoriul nr. 439/P/1999 din data de 30.07.1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria H., inculpatul D. C. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 84 pct. 1 și 2 din Lg. 59/1934 asupra cecului cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal.
P. sentința penală nr. 458/29.09.1999, pronunțată în dosarul nr. 2842/1999 al Judecătoriei H., inculpatul a fost achitat, în baza art. 10 lit. b din Codul de procedură penală, de sub acuzarea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 84 pct. 1 și 2 din Lg. 59/1934 asupra cecului cu aplic. a rt. 41 alin. 2 din Codul penal.
P. decizia nr. 1477/1999, pronunțată de T. H. în dosarul nr. 5874/1999, a fost admis apelul parchetului și a fost desființată sentința penală nr. 458/29.09.1999 Judecătoriei H., cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, prin sentința penală nr. 252/13.04.2000, pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr. 302/R/2000, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 4 și 5 din Codul penal și s-a dispus declinarea de competență în favoarea Tribunalului H..
P. sentința penală nr. 459/27.12.2000, pronunțată de T. H. în dosarul nr. 3317/2000, a fost condamnat inculpatul D. C. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 4 din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 13 din Codul penal; pe latura civilă a cauzei, s-a constatat că prejudiciul produs părții civile . a fost acoperit integral și a fost obligat același inculpat să plătească părții civile . suma de 9.500.000 ROL și părții civile . suma de 18.222.686 ROL plus dobânda legală până la data plății. Această din urmă sentință a rămas definitivă prin neapelare.
Analiza propriu-zisă a motivelor de apel
Motivul principal de apel, formulat în scris, este acela referitor la greșita admitere în principiu a cererii de rejudecare după extrădare.
Potrivit art. 5221 alin. 1 din Codul de procedură penală, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, care face trimitere la dispozițiile pertinente ce reglementează calea de atac extraordinară a revizuirii, soluționarea cererii de rejudecare trebuie să parcurgă, în prealabil, filtrul admisibilității în principiu.
Curtea de apel consideră necesar a stabili, mai întâi, care sunt condițiile pe care instanța învestită cu o cerere de rejudecare pe temeiul art. 5221 din Codul de procedură penală trebuie să le cerceteze în faza admisibilității în principiu.
În literatura de specialitate se face referire la originea procedurii de rejudecare a condamnatului după extrădarea acestuia, si anume al doilea Protocol adițional (Strasbourg, 17 martie 1978) al Convenției europene de extrădare, încheiata la Paris, la 13 decembrie 1957. Conform acestui protocol, “când o parte contractanta cere unei alte părți contractante extrădarea unei persoane in vederea executării unei pedepse sau masuri de siguranță pronunțate printr-o hotărâre data in lipsa împotriva sa, partea solicitata poate refuza extrădarea in acest scop daca, după părerea sa, procedura de judecata nu a satisfăcut minimul de drepturi de apărare recunoscute oricărei persoane învinuite de o infracțiune.
Totuși, extrădarea se va acorda daca partea solicitanta da asigurări apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei, a cărei extrădare este ceruta, dreptul la o noua procedura de judecata care sa-i salvgardeze drepturile la apărare. Această hotărâre îndreptățește partea solicitanta fie sa execute judecata in cauza, daca cel condamnat nu se împotrivește, fie sa urmărească pe cel extrădat, in caz contrar.
Când partea solicitata comunica persoanei a cărei extrădare este ceruta hotărârea data in lipsa împotriva sa, partea solicitanta nu va considera aceasta comunicare ca o noua notificare atrăgând efecte fata de procedura penala in acest stat.”
Dreptul la o noua procedura de judecata constituie o condiție pentru acordarea extrădării si prevederile Protocolului de la Strasbourg nu fac distincție după cum condamnatul s-a sustras sau nu de la judecata, fiind indiferent, sub acest aspect, motivul pentru care condamnatul a ajuns pe teritoriul statului solicitat.
Deși Convenția garantează dreptul persoanei de a se apăra ea însăși - ceea ce presupune prezenta inculpatului in fata instanței - in practica Curții Europene a Drepturilor Omului judecata in lipsa nu constituie o încălcare a Convenției, daca statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi si a-l cita pe inculpat. De asemenea, persoana judecata in lipsa are dreptul sa ceara rejudecarea cauzei, cu excepția cazurilor in care s-a sustras de la judecata.
În acord cu cele reținute de instanța de contencios european în materie de drepturi ale omului, Curtea de apel este de acord, până la un punct și cu raționamentul parchetului, în sensul că cererea de rejudecare a inculpatului poate fi calificată ca abuzivă dacă se dovedește că a avut cunoștință de proces și a ales să nu se prezinte personal.
Curtea de apel mai reține însă și că unul din principiile trasate în jurisprudența CEDO este și acela că statele părți ale convenției pot acorda mai multe drepturi decât o face însăși convenția.
În legătură cu reglementarea din art. 5221 din Codul de procedură penală, Curtea de apel consideră că legiuitorul român a ales să acorde inculpaților judecați și condamnaților în lipsă drepturi lărgite în legătură cu posibilitatea de a se proceda la o nou judecare a cauzei lor.
Nu în ultimul rând Curtea de apel mai reține că ori de câte ori se verifică admisibilitatea în principiu a unei cererii, condițiile ce se solicită a fi îndeplinite trebuie să fie unele de formă, care, prin această caracteristică a lor, se pretează a fi analizate într-o procedură lapidară precum cea în discuție.
Conchizând în urma analizei efectuate până la acest punct, Curtea de apel consideră că singurele condiții a căror existență instanța învestită cu o cerere de rejudecare pe temeiul art. 5221 din Codul de procedură penală trebuie să le cerceteze în faza de admisibilitate în principiu sunt:
- ca inculpatul să fi fost extrădat sau predat în baza unui mandat european de arestare și
- ca inculpatul să fi fost judecat și condamnat în lipsă, adică să fi lipsit la toate termenele la care s-a judecat cauza sa de către toate instanțele (primă instanță și căi ordinare de atac) din primul ciclu procesual.
Constatând îndeplinirea celor două condiții, instanța învestită cu cererea de rejudecare nu mai trebuie să cerceteze dacă lipsa s-a datorat relei credințe a inculpatului în sensul că acesta a ales să se sustragă procesului penal.
Cuvântul „poate” folosit de legiuitor în conținutul textului art. 5221 alin. 1 din Codul de procedură penală nu trebuie interpretat în sensul că ar conferii o putere de apreciere a instanței cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare în funcție de buna sau reaua-credință a inculpatului ci trebuie interpretat în sensul că legiuitorul permite, în contextul îndeplinirii anumitor condiții de admisibilitate în principiu, repunerea în discuție a unei cauze definitiv judecate.
Aplicând cele mai sus reținute la speța de față, Curtea de apel constată, ca și prima instanță, că inculpatul a fost predat în baza unei cereri de extrădare și că nu a fost prezent la nici un termen la care cauza a fost judecată în primele cicluri procesuale, astfel că prezenta cerere de rejudecare este admisibilă în principiu, cum corect a apreciat prima instanță prin încheierea de ședință din data de 14.03.2013 (f 21 din dosarul nr._ al Tribunalului H.).
Primul motiv subsidiar de apel, formulat în scris, se referă la greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prev. de art. 215 alin. 4 și 5 (în legătură cu aliniatul 5 al art. 215 din Codul penal, instanța care a pronunțat soluția de condamnare a reținut aplicabilitatea art. 13 din Codul penal și a înlăturat incidența acestui aliniat de la încadrarea juridică a faptelor) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal în infracțiunea prev. de art. 84 pct. 1 și 2 din Lg. 59/1934 asupra cecului cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Curtea apreciază că nici acest motiv de apel nu este întemeiat. Prima instanță de rejudecare după extrădare a apreciat în mod just că în speță devin incidente regulile trasate de Înalta curte de Casație și Justiție în decizia nr. 9/2005, pronunțată în recurs în interesul legii.
Astfel, instanța supremă trasează regula conform căreia, dacă beneficiarul cecului avea cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În speță, faptul că reprezentanții societăților beneficiare ale cecurilor emise de inculpat știau că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras rezultă din
- declarațiile martorei F. M., angajată a părții vătămate . (f. 43 up), care arată că atât ea cât și reprezentanții societății știau că nu există acoperire în bani a cecului;
- declarația reprezentantului părții vătămate ., administratorul T. F. S. (f. 6 up), care arată că a verificat înainte de a introduce cecul la tras dacă există disponibil, vorbind și cu inculpatul despre acest aspect și convenind să mai aștepte introducerea cecului.
Nu în ultimul rând, Curtea mai reține că pentru a fi în prezența infracțiunii de înșelăciune prin cecuri trebuie ca emiterea filelor cec să fie un mijloc prin care se induce în eroare cocontractantul, prin care inculpatul încearcă să câștige încrederea părții vătămate, or, în prezenta speță, din declarațiile reprezentanților părților vătămate rezultă ba că filele cec au fost solicitate ca și garanție (administratorul ., numitul T. G., f. 26 up), ba că s-a știut că nu există acoperire pentru acestea (martora F. M., administratorul T. F. S.). Relevantă pentru concluzia lipsei intenției dolosive a inculpatului este și comportamentul lui ulterior emiterii filelor cec de a se strădui să achite sumele datorate către părțile vătămate explicând în mod plauzibil că a fost, la rându-i, blocat financiar de neîncasarea creanțelor de la debitori ai săi.
Așadar, Curtea apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că faptele inculpatului de a emite cecuri fără a avea suficient disponibil la tras întrunesc doar elementele constitutive ale infracțiunii de emitere de file fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Lg. 59/1934 asupra cecului cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Deși a apreciat că acest motiv de apel este neîntemeiat în substanța lui, Curtea consideră că pe baza efectului agravant al acestui motiv poate să analizeze modalitatea de individualizare a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicate inculpatului de către prima instanță.
Procedând la o astfel de analiză Curtea, considerând că, atunci când individualizează modalitatea de executare a pedepsei, instanța trebuie să se raporteze nu doar la situația inculpatului de la data săvârșirii faptelor ci și la cea de la data pronunțării hotărârii, apreciază că, din moment ce inculpatul este condamnat cu executare printr-o hotărâre definitivă (sentința penală nr. 463/11.10.2011 a Judecătoriei H.) pentru alte infracțiunii, o suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate în prezenta cauză nu se mai impune. În schimb, în cauză se impune contopirea pedepselor pentru infracțiunile concurente, contopire pe care Curtea o va realiza direct în apel, procedeu perfect posibil prin prisma excepției legate de nepronunțarea primei instanțe deși aceasta era legal învestită, având la dosar toate datele pertinente, excepție ce se regăsește în considerentele deciziei nr. 70/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile unite în recurs în interesul legii.
Al doilea motiv subsidiar de apel, formulat în scris, se referă la anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 726/2000.
Acest motiv nu poate fi primit deoarece la momentul emiterii acelui mandat toate condițiile prevăzute de lege pentru întocmirea lui valabilă (în special condiția existenței unei sentințe definitive de condamnare) erau întrunite.
Motivul de apel formulat oral de procurorul de ședință se referă la intervenirea prescripției răspunderii penale.
Nici acest motiv nu poate fi reținut deoarece, așa cum și Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut într-o decizie relevantă de speță (decizia nr. 3735 din 25 octombrie 2010 a Secției penale), în cadrul procedurii de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate și condamnate în lipsă, reglementată în art. 5221 C. proc. pen., dispozițiile legale privitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, între altele, constituie cauză de suspendare a cursului termenului prescripției răspunderii penale, întrucât aceste dispoziții legale exclud, prin ele însele, posibilitatea continuării cursului prescripției răspunderii penale.
Dacă nu s-ar interpreta astfel dispozițiile referitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, condamnații în lipsă ar fi încurajați să se sustragă executării pedepsei atâta timp cât durează termenul de prescripție a răspunderii penale și să provoace o rejudecare prin care să se constate intervenită această prescripție.
În prezenta speță, cum la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (sentința penală nr. 459/27.12.2000, pronunțată de T. H. în dosarul nr. 3317/2000), adică 27.01.2001, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Lg. 59/1934 asupra cecului (termen care, potrivit art. 122 alin. 1 lit. e din Codul penal, este de 3 ani de zile) nu era împlinit (el începând a curge de la data de 08.10.1998, data ultimului act material), nu se poate constata intervenirea prescripției răspunderii penale. Pentru calculul termenului acestei prescripții nu se poate lua în considerare timpul scurs de la data anulării sentinței de condamnare de către prima instanță învestită cu cererea de rejudecare deoarece sentința acestei din urmă instanțe nu este definitivă.
Analizând sentința și prin prisma dispozițiilor art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea mai reține că prima instanță, după ce a anulat sentința de condamnare în lipsă (sentința penală nr. 459/27.12.2000, pronunțată de T. H. în dosarul nr. 3317/2000), nu a pronunțat nici o soluție asupra laturii civile a cauzei, aspect care va fi îndreptat în apel cum mai jos se va arăta.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de P. DE PE L. T. H. împotriva sentinței penale nr. 99/25 aprilie 2013 pronunțată de T. H. în dosar nr._, pe care o va desființa doar în ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei, omisiunea contopirii pedepselor și omisiunea pronunțării asupra laturii civile și, rejudecând în aceste limite:
Va înlătura dispozițiile art. 81, art. 82 și art. 71 alin. 5 din Codul penal referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 4 luni închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal, aplicate inculpatului condamnat D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de file CEC fără respectarea dispozițiilor legale, prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Lg. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, cu aplic. art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală.
Va constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 463/11.10.2011 a Judecătoriei H., definitivă la data de 01.11.2001.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală (de contopire) nr. 72/28.02.2008 a Judecătoriei H., definitivă prin neapelare, în elementele ei componente:
- 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 459/27.12.2000 a Tribunalului H.;
- 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 463/11.10.2011 a Judecătoriei H.;
- 6 luni închisoare spor de pedeapsă, pe care îl înlătură.
Va constatat că sentința penală nr. 459/27.12.2000 a Tribunalului H. a fost desființată prin sentința apelată în prezentul dosar, ca urmare a admiterii cererii de rejudecare în baza art. 5221 din Codul de procedură penală.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 463/11.10.2011 a Judecătoriei H. în elementele ei componente:
- 1 an închisoare pentru infracțiunea de folosire a creditului societății în interes contrar acesteia, prev. de art. 266 pct. 2 din lg. 31/1990;
- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 4 din Codul penal;
- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 4 din Codul penal;
- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 4 din Codul penal.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b din Codul penal, va contopi pedepsele de 1 an închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare, 4 ani închisoare (aplicate prin sentința penală nr. 463/11.10.2011 a Judecătoriei H.) și 4 luni închisoare (aplicată în prezenta cauză) în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa în final.
În temeiul art. 71 alin. 2 din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale inculpatul va executa și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul pena.
Va deduce din pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare perioada executată, respectiv 22.01._13.
Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 81/28.03.2008, emis în baza sentinței penale de contopire nr. 72/28.02.2008, pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._ și va dispune emiterea, pe data rămânerii definitive a prezentei, a unui nou mandat de executare.
Va respinge ca inadmisibile acțiunile civile exercitate de . și ..
Va constatat că . nu s-a constituit parte civilă.
Va constatat că a fost radiată din Registrul Comerțului ., la data de 29.01.2007 și ., la data de 23.03.2005 iar . se află în suspendare de activitate.
Va menține, în rest, dispozițiile sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
Va acorda onorariul parțial apărătorului din oficiu al inculpatului, în sumă de 50 lei, stabilit cf. art. 5 lit. a și art. 6 din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu și care, potrivit art. 189 alin. 1 din Codul de procedură penală, se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. DE PE L. T. H. împotriva sentinței penale nr. 99/25 aprilie 2013 pronunțată de T. H. în dosar nr._, pe care o desființează doar în ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei, omisiunea contopirii pedepselor și omisiunea pronunțării asupra laturii civile și, rejudecând în aceste limite:
Înlătură dispozițiile art. 81, art. 82 și art. 71 alin. 5 din Codul penal referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 4 luni închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal, aplicate inculpatului condamnat D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de file CEC fără respectarea dispozițiilor legale, prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Lg. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, cu aplic. art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală.
Constată că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 463/11.10.2011 a Judecătoriei H., definitivă la data de 01.11.2001.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală (de contopire) nr. 72/28.02.2008 a Judecătoriei H., definitivă prin neapelare, în elementele ei componente:
- 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 459/27.12.2000 a Tribunalului H.;
- 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 463/11.10.2011 a Judecătoriei H.;
- 6 luni închisoare spor de pedeapsă, pe care îl înlătură.
Constată că sentința penală nr. 459/27.12.2000 a Tribunalului H. a fost desființată prin sentința apelată în prezentul dosar, ca urmare a admiterii cererii de rejudecare în baza art. 5221 din Codul de procedură penală.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 463/11.10.2011 a Judecătoriei H. în elementele ei componente:
- 1 an închisoare pentru infracțiunea de folosire a creditului societății în interes contrar acesteia, prev. de art. 266 pct. 2 din lg. 31/1990;
- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 4 din Codul penal;
- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 4 din Codul penal;
- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 4 din Codul penal.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b din Codul penal, contopește pedepsele de 1 an închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare, 4 ani închisoare (aplicate prin sentința penală nr. 463/11.10.2011 a Judecătoriei H.) și 4 luni închisoare (aplicate în prezenta cauză) în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa în final.
În temeiul art. 71 alin. 2 din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale inculpatul va executa și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul pena.
Deduce din pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare perioada executată, respectiv 22.01._13.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 81/28.03.2008, emis în baza sentinței penale de contopire nr. 72/28.02.2008, pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._ și dispune emiterea, pe data rămânerii definitive a prezentei, a unui nou mandat de executare.
Respinge ca inadmisibile acțiunile civile exercitate de . și ..
Constată că . nu s-a constituit parte civilă.
Constată că a fost radiată din Registrul Comerțului ., la data de 29.01.2007 și ., la data de 23.03.2005 iar . se află în suspendare de activitate.
Menține, în rest, dispozițiile sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Acordă onorariul parțial apărătorului din oficiu al inculpatului, în sumă de 50 lei, care se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru părți.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
A. B. A. P.
GREFIER,
T. C.
AB/TC
21.10.2013, 3 ex.
Jud. de primă instanță: C. B.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 932/2013.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 978/2013. Curtea de... → |
|---|
