Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1269/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1269/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-12-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 1269/2013
Ședința publică de la 18 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L. O.
Judecător A. I. P.
Judecător S. T.
Grefier C. M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
Procuror A. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul B. C. împotriva sentinței penale nr. 452 din 14.10.2013 pronunțată de Judecătoria A. I..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul recurent B. C., aflat în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat S. M., lipsă fiind partea vătămată intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care inculpatul recurent depune la dosar memoriu scris.
Întrebat fiind de instanță, inculpatul recurent B. C. arată că nu dorește să dea altă declarație în cauză.
Instanța constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent B. C.,, avocat S. M., solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 452/2013 și în rejudecare, să se constate că faptele din prezenta cauză (delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată) sunt concurente cu faptele din sentința penală nr. 1037/2002 a Judecătoriei Sibiu.
Învederează că din acte rezultă că sentința penală a Judecătoriei Sibiu a rămas definitivă și irevocabilă la data de 22.12.2002, dată la care inculpatul a început activitatea infracțională pentru care este dedus judecății în prezenta cauză. Solicită aplicarea art. 33, 34 cod penal, contopirea pedepselor, și ca modalitate de executare, aplicarea art. 81 sau 861 cod penal, și anume, suspendarea executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere.
În subsidiar, solicită reindividualizarea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 452/2013, avându-se în vedere atitudinea inculpatului, recunoașterea și regretul, precum și împrejurarea că din anul 2002 inculpatul a locuit în Italia unde a lucrat cu contract de muncă.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 452/2013 a Judecătoriei Alba Iulia și în rejudecare, pronunțarea unei noi soluții în ce privește condamnarea pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată și încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g din codul de procedură penală, art. 122 lit. d și art. 124 cod penal. Apreciază că este prescrisă răspunderea penală, pentru aceste fapte intervenind prescripția specială.
Arată că instanța de fond a reținut la încadrare delapidarea, dar a făcut vorbire de gestiunea frauduloasă și apreciază că în cauză încadrarea corectă este delapidarea.
Consideră că nu există concurs între faptele deduse judecății, ci este recidivă, astfel că în mod corect a fost revocată grațierea.
Inculpatul recurent B. C., având ultimul cuvânt, solicită să se țină cont că din anul 2002 nu a mai avut alte fapte și a muncit pentru a-și întreține familia.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
P. sentința penală nr. 452 din data de 21.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ /2012, Judecătoria A. I., în baza art. 5221 C.p.pen. a admis cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul B. C. și, procedând la o nouă rejudecare, a anulat sentința penală nr. 565/2007 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 422/2008 a Curții de Apel A. I. și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 861/2007 din 05.09.2008.
A admis cererea inculpatului de judecare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În baza art. 3201 C.p.pen. a condamnat pe inculpatul B. C. (CNP_), cetățean român, fiul lui V. și V., născut la data de 02.09.1976 în D., jud. Hunedoara, domiciliat în A. I., .. 66, ., deținut în Penitenciarul B. M., la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă în formă continuată, prevăzută la art. 2151 alin. 1 C.pen. în condițiile art. 41 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a dispus executarea în întregime a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1397/2002 a Judecătoriei Sibiu, care nu se contopește cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 3201 C.p.pen. a condamnat pe inculpatul B. C. (CNP_), la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută la art. 290alin. 1 C.pen. în condițiile art. 41 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a dispus executarea în întregime a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1397/2002 a Judecătoriei Sibiu, care nu se contopește cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 12 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. a contopit pedepsele stabilite inculpatului și a aplicat acestuia pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 15 din Legea nr. 302/2004, republicată, a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului efectuat în Austria în baza mandatului european de arestare din perioada 03.12.2012 – 31.01.2013.
A scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată din pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 565/2007 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin decizia nr. 422/2008 a Curții de Apel A. I. din perioada 31.01 – 21.10.2013.
În baza art. 71 C.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b și c C.pen.
A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . A. I. și a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 55.130,77 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale.
În baza art. 191 C.p.pen. a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință a reținut Judecătoria A. I. că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 02.04.2013 sub nr._, condamnatul B. C. a solicitat, în baza art. 522 ind. 1 C.pr.penală rejudecarea cauzei soluționată de Judecătoria A. I. prin sentința penală nr. 565/2007 pronunțată în dosar penal nr._, definitivă prin decizia penală nr. 422/2008 a Curții de apel A. I..
În motivarea cererii condamnatul a arătat că a fost condamnat definitiv de către instanțele din România, respectiv Judecătoria A. I., Tribunalul A. și Curtea de Apel Alba Iulia la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare cu detenție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 ind. 1 alin. 1 C. penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal și art. 37 lit. a C. penal și de art. 290 alin.1 C. penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal și art. 37 lit. a C. penal ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal. Susține că pe perioada judecării cauzei nu a avut cunoștință de proces, reprezentându-i interesele un avocat din oficiu, în toată această perioada locuind cu forme legale în Italia și având un loc de muncă stabil, iar în baza mandatului european de arestare nr. 2/E/2009 a fost arestat la data de 03.12.2012 și extrădat autorităților românești de către parchetul Innsbruck Austria în vederea executării pedepsei dispuse în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Alba Iulia.
P. încheierea pronunțată la data de 27.05.2013 s-a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare.
P. rechizitoriul nr. 2779/P/2006 al parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. a fost trimis în judecată inculpatul B. C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 ind. 1 alin. 1 C. penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal și art. 37 lit. a C. penal și de art. 290 alin.1 C. penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal și art. 37 lit. a C. penal ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 12.10.2006 sub dosar nr._ .
În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului B. C. s-a reținut că în calitate de angajat ca agent comercial la S.C. L. P. S.R.L. A. I., în perioada 2002-2004 și-a însușit în mai multe rânduri sumele de bani rezultate din încasările pe care trebuia să le depună la casieria societății, prin falsificarea unor facturi și chitanțe, prejudiciind societatea cu suma de_ ROL
Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța nu a reținut niciun impediment față de solicitarea inculpatului, așa încât a procedat la analiza mijloacelor de probă care au fost administrate în faza de urmărire penală, după cum urmează:
- procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 04.11.2004 în care se consemnează că în cursul anilor 2002 - 2004, inculpatul a întocmit în fals mai multe facturi fiscale în care a consemnat operațiuni nereale, respectiv vânzări către diverse societăți, care în realitate cu au achiziționat acele produse
- declarațiile reprezentantului părții vătămate ., din care rezultă că are cunoștință despre faptul că inculpatul a prejudiciat societatea cu suma de 55.100 lei prin falsificarea unor facturi și chitanțe, însușindu-și sumele de bani încasate în urma distribuirii mărfurilor ce le gestiona
- adresa nr. 11/19.01.2005 a ., din care rezultă că inculpatul a lucrat ca agent comercial calitate în care primea produsele din carne în gestiune, urmând a le distribui clienților, a încasa contravaloarea mărfii și a întocmi documente justificative (facturi, chitanțe)
- contractul individual de muncă nr._ din 30.09.2004 din care rezultă că inculpatul era angajatul . în funcția de agent comercial
- declarațiile inculpatului din care rezultă că a lucrat la . în perioada 2001 – ianuarie 2005 ca agent comercial, având ca atribuții vânzarea produselor către diferiți comercianți din țară. În acest scop, prelua marfa de la magaziner pe baza unui aviz de însoțire a mărfii. La beneficiar, preda marfa către acesta și întocmea factura. Dacă beneficiarul achita marfa pe loc, inculpatul întocmea și chitanța pentru primirea prețului. La înapoiere preda marfa nevândută și documentele justificative întocmite. Având în vedere că salariul primit era insuficient,inculpatul a hotărât să își însușească bani din vânzările zilnice. În acest scop, vindea o parte din marfă unor terțe persoane, fără a întocmi documente justificative, iar pentru suma încasată întocmea facturi către alte societăți, care în realitate nu cumpărau produsele respective. Totodată, atunci când încasa prețul de la clienți trecea suma reală pe exemplarul chitanței care rămânea clientului și o sumă mai mică pe exemplarul care îl preda părții vătămate. În acest fel, inculpatul și-a desfășurat activitatea până în martie 2004.
- declarațiile martorei B. A., din care rezultă că inculpatul era angajat ca agent comercial având ca atribuții livrarea mărfii către clienți. La înapoierea din cursă, preda marfa nevândută și facturile întocmite precum și chitanțele și sumele de bani încasate în ziua respectivă. În cursul lunii aprilie 2004i s-a solicitat inculpatului să aducă confirmări de solduri de la clienții din portofoliul său, sens în care i s-au înmânat extrase de cont pentru fiecare client. Inculpatul a venit cu confirmări doar de la o parte din clienți, fapt pe care l-a mai făcut și anterior, în 2003, cu ocazia unei asemenea verificări. Luând legătura cu . alba I., care figura cu o datorie în evidențele părții vătămate, clientul a comunicat că nu are nicio datorie neachitată, aducând ultima chitanță. Verificând acea chitanță în evidențele părții vătămate, s-a constatat că aceasta este întocmită pentru o altă societate precum și pentru o altă sumă de bani. Luându-se legătura cu inculpatul, acesta a recunoscut că a întocmit în fals chitanța iar ulterior s-a constatat că a inculpatul a întocmit mai multe facturi în fals, situație pe care acesta a recunoscut-o, semnând angajamente de plată pentru recuperarea banilor pe care și i-a însușit în mod fraudulos
- declarațiile martorului G. I., din care rezultă că inculpatul a desfășurat activitatea de agent comercial-distribuitor în perioada ianuarie 2002 – 15.09.2004, dar fără a i se întocmi contract de muncă deoarece nu a prezentat carnetul de muncă și actele necesare în acest scop
- declarațiile martorului T. M., din care rezultă că facturile fiscale prezentate de organele de poliție ca fiind întocmite pe numele firmei nu sunt înregistrate în evidența contabilă a . semnătura de primire nu aparține niciunui angajat al acesteia și că nu au ștampila societății. În concluzie, nici marfa înscrisă pe factură nu a fost primită
- declarațiile martorului G. I., din care rezultă că o parte dintre facturile fiscale prezentate de organele de poliție ca fiind întocmite pe numele firmei nu sunt înregistrate în evidența contabilă a ., că semnătura de primire nu aparține niciunui angajat al acesteia și că nu au ștampila societății. În concluzie, nici marfa înscrisă pe factură nu a fost primită
- declarațiile martorului S. M., din care rezultă că factura prezentată de organele de poliție ca fiind întocmită pe numele firmei nu este înregistrată în evidența contabilă a ., că semnătura de primire nu aparține niciunui angajat al acesteia și că nu au ștampila societății. În concluzie, nici marfa înscrisă pe factură nu a fost primită. Societatea respectivă nu a avut relații comerciale cu .
- raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul S. C., prin care s-a stabilit că exisă diferențe între cantitățile de marfă livrate și cantitățile de marfă înscrise pe facturile întocmite beneficiarilor precum și între exemplarul unu și doi al chitanțelor, prin aceste diferențe cauzându-se un prejudiciu de_ lei vechi
Din analiza mijloacelor de proba administrate în cursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada 2002-2004 inculpatul B. C. a fost angajat la S.C. L. P. S.R.L. din A. I. (fără contract de muncă întrucât acesta nu a prezentata cartea de muncă la solicitarea societății angajatoare), în calitate de agent comercial, având ca atribuții de serviciu vânzarea produselor comercializate de către societate, pe care le primea în gestiunea sa pe baza avizelor de însoțire a mărfii, către diferiți cumpărători din județ și din țară.
Astfel, inculpatul prelua marfa de la magazionerul societății pe bază de aviz de însoțire, în care se menționa calitatea și prețul de vânzare al fiecărui produs în parte, după care livra beneficiarilor marfa, întocmind facturi fiscale, în cazul în care plata se făcea numerar se întocmea și o chitanță fiscală care conținea datele de identificare ale plătitorului și suma plătită de acesta, iar banii încasați erau predați pe bază de monetar la casieria societății S.C. L. P. S.R.L..
Marfa care nu era livrată în cursul zilei respective se preda înapoi la magazie, operându-se de către gestionarul magaziei scăderea din gestiunea inculpatului.
Ca agent comercial, inculpatul avea relații cu peste 100 de firme, care se aprovizionau cu marfă de la S.C. L. P. S.R.L.
În perioada martie 2002 - martie 2004, inculpatul a vândut marfă fără a întocmi facturi, însușindu-și sumele de bani încasate, iar pentru a acoperi lipsa în gestiune a întocmit în fals o . facturi pe diferite societăți comerciale, în care se menționa marfa vândută și valoarea acesteia, fără ca în fapt societatea în cauză să primească marfa și factura fiscală aferentă.
De asemenea, tot în scopul însușirii în interes personal a sumelor de bani încasate, inculpatul falsifica exemplarul 2 din chitanțier cu o sumă de bani mai mică decât cea înscrisă în exemplarul 1 care rămânea la beneficiar.
P. operațiunile menționate mai sus, de întocmire în mod repetat a unor facturi și chitanțe în fals, în vederea însușirii sumelor de bani încasate, sume ce au fost folosite în interes personal, inculpatul a prejudiciat S.C. L. P. S.R.L. din A. I. cu suma de 55.130,77 lei.
În drept a apreciat Judecătoria A. I. că ar constitui infracțiunea de gestiune frauduloasă prevăzută la art. 2151 alin. 1 C.pen. însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.
Constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută la art. 290alin. 1 C.pen. falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice.
Potrivit art. 41 alin. 2 C.pen. infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Având în vedere starea de fapt reținută coroborată cu temeiurile de drept incidente în cauză prima instanța a constatat că faptele inculpatului din perioada 2002 – 2004 constând în însușirea în interes propriu de bani din sumele încasate din vânzarea mărfurilor pe care le primea în gestiune în calitate de agent comercial există, au fost săvârșite cu intenție directă și în baza aceleiași rezoluții și întrunesc fiecare în parte elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă prevăzută la art. 2151 alin. 1 C.pen. iar faptele inculpatului din perioada 2002 – 2004 constând în întocmirea în fals de facturi și chitanțe în scopul de a-și însuși sume de bani din vânzări către alte persoane decât beneficiarii aflați în raporturi comerciale cu . există, au fost săvârșite cu intenție directă și în baza aceleiași rezoluții și întrunesc fiecare în parte elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută la art. 290alin. 1 C.pen. motiv pentru care l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă în formă continuată, prevăzută la art. 2151 alin. 1 C.pen. în condițiile art. 41 alin. 2 C.pen..
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății raportate la dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.p.pen. de gradul de pericol social al faptei săvârșite și de persoana inculpatului, reținând că acesta a comis faptele în stare de recidivă postcodamnatorie, prevăzută la art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 instanța a dispus executarea în întregime a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1397/2002 a Judecătoriei Sibiu, care nu va fi contopită cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 3201 C.p.pen. l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută la art. 290alin. 1 C.pen. în condițiile art. 41 alin. 2 C.pen.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății raportate la dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.p.pen. de gradul de pericol social al faptei săvârșite și de persoana inculpatului, reținând că acesta a comis faptele în stare de recidivă postcodamnatorie, prevăzută la art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 instanța a dispus executarea în întregime a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1397/2002 a Judecătoriei Sibiu, care nu va fi contopită cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 12 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului și i-a fost aplicată acestuia pedeapsa de 2 ani închisoare.
Instanța a respins solicitarea inculpatului (prin apărător) de a i se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante, deoarece înscrisurile depuse în acest scop fac referire la activitatea inculpatului posterioară comiterii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, astfel că nu se poate da eficiență art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. care face referire la conduita anterioară săvârșirii infracțiunii.
În baza art. 71 C.pen. inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Instanța a constatat că partea vătămată . A. I. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de_ lei vechi (respectiv, 55.130,77 lei). În fața instanței, inculpatul a recunoscut pretențiile părții civile astfel că, văzând dispozițiile art. 161 alin. 2 C.p.pen. instanța a admis acțiunea civilă formulată în cauză și l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 55.130,77 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul criticând sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor scrise a arătat inculpatul că hotărârea este nelegală de vreme ce în mod greșit prima instanță a reținut în defavoarea sa dispozițiile referitoare la starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cpen. când, în fapt, trebuia să rețină dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni. Susține inculpatul că sentința prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendarea ei condiționată a rămas definitivă la data de 11.12.2002 iar infracțiunea de delapidare pentru care a fost trimis în judecată și condamnat a fost săvârșită în perioada 2002-2004.
În al doilea rând inculpatul solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante(după înlăturarea stării de recidivă și reținerea concursului de infracțiuni). Afirmă inculpatul că o . circumstanțe sociale pledează în favoarea sa: este căsătorit, are doi copii minori, are domiciliu stabil în Italia, un loc de muncă permanent, nu a mai săvârșit infracțiuni, a recunoscut și regretat prezentele fapte și face eforturi susținute pentru recuperarea prejudiciului creat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu, conform art.3856 Cod procedură penală, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Curtea de Apel Alba Iulia constată că recursul exercitat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În mod corect prima instanță, Judecătoria A. I., a reținută că din analiza dosarului în care s-a dispus condamnarea inculpatului B. C. rezultă că în cauză este aplicabilă procedura privind rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare.
Potrivit prevederilor art. 5221 alin. 1 Cpp., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. P. urmare, rejudecarea cauzei de către instanța română nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de condamnat putând fi respinsă dacă instanța constată că cel condamnat a avut cunoștință de procesul penal, întrucât a dat declarații în cursul urmăririi penale, s-a prezentat în primă instanță, apel sau recurs, părăsind ulterior țara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu sau ales.
Prevederile art. 5221 Cpp. nu sunt aplicabile în cazul în care persoana condamnată a fost prezentă la judecata în primă instanță și, la primele termene, la judecata în apel, chiar dacă a lipsit la termenele ulterioare de judecată în apel și la toate termenele de judecată în recurs. Într-un astfel de caz, dreptul la apărare al persoanei condamnate este asigurat, dacă aceasta a fost asistată sau, după caz, reprezentată prin apărător pe parcursul întregului proces penal.
Totodată, persoana condamnată care a fost prezentă la judecarea cauzei în primă instanță și în apel, lipsind numai la judecarea cauzei în recurs întrucât a plecat în străinătate, nu constituie persoană judecată și condamnată în lipsă, în sensul prevederilor art. 5221 Cpp. și, prin urmare, nu poate beneficia de aceste prevederi, referitoare la rejudecarea cauzei în caz de extrădare.
În raport de obiectul cererii deduse judecății, în literatura de specialitate se face referire la originea procedurii de rejudecare a condamnatului după extrădarea acestuia, si anume al doilea Protocol adițional (Strasbourg, 17 martie 1978) al Convenției europene de extrădare, încheiata la Paris, la 13 decembrie 1957. Conform acestui protocol, “când o parte contractanta cere unei alte părți contractante extrădarea unei persoane in vederea executării unei pedepse sau masuri de siguranță pronunțate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, partea solicitata poate refuza extradarea in acest scop daca, dupa parerea sa, procedura de judecata nu a satisfacut minimul de drepturi de aparare recunoscute oricarei persoane invinuite de o infractiune.
Totusi, extradarea se va acorda daca partea solicitanta da asigurari apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei, a carei extradare este ceruta, dreptul la o noua procedura de judecata care sa-i salvgardeze drepturile la aparare. Aceasta hotarare indreptateste partea solicitanta fie sa execute judecata in cauza, daca cel condamnat nu se impotriveste, fie sa urmareasca pe cel extradat, in caz contrar.
Cand partea solicitata comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, partea solicitanta nu va considera aceasta comunicare ca o noua notificare atragand efecte fata de procedura penala in acest stat.”
Dreptul la o noua procedura de judecata constituie o condiție pentru acordarea extrădării si prevederile Protocolului de la Strasbourg nu fac distincție după cum condamnatul s-a sustras sau nu de la judecata, fiind indiferent, sub acest aspect, motivul pentru care condamnatul a ajuns pe teritoriul statului solicitat. Deși Convenția garantează dreptul persoanei de a se apăra ea însăși - ceea ce presupune prezenta inculpatului in fata instanței - in practica Curții Europene a Drepturilor Omului judecata in lipsa nu constituie o încălcare a Convenției, daca statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi si a-l cita pe inculpat. De asemenea, persoana judecata in lipsa are dreptul sa ceara rejudecarea cauzei, cu excepția cazurilor in care s-a sustras de la judecata.
Rejudecarea cauzei după extrădarea condamnatului este o procedura care are ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului. În raport de cele ce preced, instanța subliniază prioritatea principiului garantării dreptului la apărare față de autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare dată in lipsa condamnatului, arătând că judecarea in lipsa pare mai degrabă o procedura menită să asigure administrarea nemijlocita de către instanță a probelor si conservarea acestora pana la identificarea si extrădarea condamnatului, această procedură presupunând că poate fi solicitata exclusiv de către condamnatul extrădat si numai în favoarea sa.
În raport de precizările de mai sus, se constată ca procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului este deschisă doar la cererea persoanei judecate si condamnate in lipsa, indiferent daca judecata in lipsa a avut loc in fata instanței de fond sau numai in fata instanțelor de apel sau de recurs, in cazul in care aceste cai de atac au fost exercitate de procuror.
Cu alte cuvinte, accesul la o noua procedura de judecata nu se justifica in aceeași măsura in situația in care inculpatul a participat la judecarea cauzei in prima instanță si a avut posibilitatea exercitării dreptului la apărare, după care, condamnat fiind, a declarat apel împotriva hotărârii de condamnare, însă nu s-a mai prezentat in fata instanței de apel pentru a-și susține apelul.
Procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului presupune existenta unei faze de admitere in principiu a cererii, chiar daca acest lucru nu este prevăzut in terminis, expres in textul art. 5221 din Codul de procedura penala. In aceasta faza, instanța va examina daca hotărârea de condamnare este definitiva, daca judecata s-a efectuat in lipsa condamnatului si va fixa limitele in care se va efectua rejudecarea, luând act de probele propuse de condamnat si pronunțându-se asupra admiterii lor.
Luând în calcul faptul că dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut în Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice și că art. 6 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale recunoaște celui acuzat „dreptul de a se apăra el însuși” și „dreptul de a interoga martorii”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prezența inculpatului este în principiu obligatorie la soluționarea cauzei. Curtea E.D.O. este constantă în a afirma că în cazul procedurii în apel sau în recurs art. 6 din Convenție se aplică cu mai puțină strictețe, admițându-se chiar regularitatea unor asemenea proceduri în care audiența se desfășoară fără prezența celui acuzat. Se admit însă excepții de la regula prezenței inculpatului atunci când asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă această situație a fost verificată și constatată și dacă inculpatul are o culpă în absența sa.
Revenind acum la cauza de față constatăm noi că inculpatul nu a avut cunoștință de procedura ce se derula împotriva sa în prezenta cauză. Acesta a fost arestat în Austria și predat în baza unui mandat european de arestare. Inculpatul nu a fost prezent la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauza în care a fost inițial judecat și condamnat în lipsă.
Pentru a concluziona apreciem noi că în mod corect Judecătoria A. I. a admis cererea formulată de condamnat și a hotărât rejudecarea cauzei.
În al doilea rând în mod corect Judecătoria A. I. a dat relevanță procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, procedură de care inculpatul a înțeles să uzeze în fața primei instanțe.
Curtea de Apel Alba Iulia reține, în baza propriei sale analize, că din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză rezultă că starea de fapt reținută de către prima instanță este corectă, fiind dovedită săvârșirea de către inculpatul B. C. a infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Astfel, inculpatul, în calitate de angajat ca agent comercial la S.C. L. P. S.R.L. A. I., în perioada 2002-2004 și-a însușit în mai multe rânduri sumele de bani rezultate din încasările pe care trebuia să le depună la casieria societății, prin falsificarea unor facturi și chitanțe, prejudiciind societatea cu suma de_ ROL.
Faptele inculpatului astfel cum ele mai sus au fost descrise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 2151 alin. 1 Cpen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cpen. și respectiv de art. 290 alin. 1 Cpen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cpen.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, solicitând aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală.
Fiind dovedită existența faptelor și săvârșirea acestora cu vinovăție de către inculpat, Curtea de Apel Alba Iulia constată că în mod corect judecătoria a dispus sancționarea acestuia pentru infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.
O precizare se impune a fi făcută aici.
După cum lesne se poate observa din analiza actului de sesizare a instanței(rechizitoriul din data de 11.10.2006, emis în dosarul nr. 2779/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I.) rezultă că inculpatul din prezenta cauză a fost trimis în judecată pentru săvârșire a două infracțiuni: delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracțiuni prev. de art. 2151 alin. 1 Cpen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cpen. și respectiv de art. 290 alin. 1 Cpen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cpen.
La momentul pronunțării primei sentințe de condamnare(sent. pen. nr. 565/06.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Alba Iulia), inculpatul B. C. a fost sancționat cu pedeapsa închisorii pentru săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată: delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cu ocazia rejudecării cauzei, Judecătoria A. I., deși în mod constant face referire la dispozițiile art. 2151 Cpen.(dispoziții ce privesc infracțiunea de delapidare), în cuprinsul expunerii sale de la momentul indicării denumirii infracțiunii prev. de art. 2151 Cpen. face referire la infracțiunea de „gestiune frauduloasă”. Această referire a primei instanțe este din punctul nostru de vedere o simplă eroare materială, eroare pe care Judecătoria A. I. are posibilitatea a o îndrepta prin uzarea de procedura prev. de art. 195 Cpp.
Cu privire la latura civilă a cauzei, prima instanță a dat o rezolvare completă și corectă pretențiilor formulate de partea vătămată, constituită parte civilă în cauză.
Recursul formulat de inculpat este nefondat atât în ceea ce privește critica referitoare la greșita reținere a stării de recidivă cât și în cea ce privește critica referitoare la greșita individualizare judiciară a executării pedepsei aplicate.
Din fișa de antecedente penale ale inculpatului rezultă faptul că prin sentința penală nr. 1397 din data de 11.12.2002 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 8276/2002 a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării ei pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 Cpen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cpen. și a art. 74 lit. c și 76 Cpen. Pedeapsa aplicată a fost grațiată în baza dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543 /2002.
Ulterior inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni deduse judecății în perioada anilor 2002-2004.
În aceste condiții în mod corect prima instanță a reținut în sarcina inculpatului dispozițiile art. 37 lit. a Cpen. referitoare la recidiva postcondamnatorie și nu dispozițiile concursului de infracțiuni. În cazul infracțiunilor continuate, cum sunt cele deduse astăzi judecății, momentul săvârșirii infracțiunii este momentul epuizării activității infracționale, momentul comiterii ultimului act material. În funcție de acest moment al epuizării(situat în anul 2004 în cazul nostru) se stabilește incidența unor alte instituții de drept penal cum este și starea de recidivă.
P. urmare, sub acest aspect, critica inculpatului este neîntemeiată.
Susținerea inculpatului cum că o . circumstanțe personale pledează pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate nu poate fi acceptată. Pe de o parte, așa cum am arătat, în cauză nu sunt incidente dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni ci dispozițiile referitoare la starea de recidivă iar pe de altă parte, odată cu revocarea grațierii condiționate și implicit a suspendării condiționate a executării anterioarei pedepse, pedeapsa rezultantă aplicată nu poate fi decât una cu executare efectivă în penitenciar.
Circumstanțele personale ale inculpatului(circumstanțe legate de atitudinea sa, de familia sa, de atitudinea sa sinceră) au fost valorificate în mod corect de prima instanță la momentul individualizării judiciare a pedepselor stabilite pentru cele două infracțiuni deduse judecății. Mai mult, în mod corect a argumentat prima instanță și considerentele pentru acre nu poate împărtăși solicitarea inculpatului de reținere a circumstanțelor atenuante.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Alba Iulia va respinge ca nefundat recursul declarat de inculpat și îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul B. C. împotriva sentinței penale nr. 452 din 14.10.2013 pronunțată de Judecătoria A. I..
În baza dispoz. art. 88 Cod penal constată că inculpatul a executat din pedeapsa aplicată perioada începând cu data de 03.12.2012 până la data de 18.12.2013.
În baza dispoz. art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. obligă pe numitul recurent inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent în sumă de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. L. O. A. I. P. S. T.
Grefier,
C. M. N.
Red. / Tehnored. G.L.O.
2 ex./ 13.01.2014
Jud. fond T. O.
← Trafic de minori. Legea 678/2001, art. 13. Decizia nr. 206/2013.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1241/2013. Curtea... → |
---|