Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 373/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 373/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-06-2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 373/2014

Ședința publică de la 16 Iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

Grefier: D. M. H.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. este reprezentat de procuror - I. N.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul F. T. împotriva sentinței penale nr. 328/05 mai 2014 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul contestator F. T., personal și asistat de avocat S. M., apărător desemnat din oficiu pentru condamnat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La interpelarea instanței, condamnatul F. T. învederează că motivul contestației constă în reducerea pedepsei și aplicarea legii penale mai favorabile.

Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.

Apărătorul din oficiu al condamnatului și reprezentantul Parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat S. M., apărător desemnat din oficiu pentru condamnatul F. T. solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând a se dispune reducerea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată. Condamnatul contestator F. T. având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.

C. DE A.

Asupra contestației de față,

Prin sentința penală nr. 328/05 mai 2014 pronunțată de T. A. s-au dispus următoarele:

A fost respinsă sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituite în temeiul HG nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului A. privind pe condamnatul F. T. născut la data de 16.09.1982 deținut în P. A..

În baza art. 275 lin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituite în temeiul H.G. 836/2013 la nivelul Penitenciarului A., s-a solicitat analizarea situației condamnatului F. T., deținut în P. A. prin prisma prevederilor Noul Cod penal.

Din examinarea actelor dosarului s-a reținut că prin sentința penală 60/2013 a Tribunalului Sibiu s-a aplicat condamnatului F. T. pedeapsa rezultantă de 13 ani 4 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal urmare a contopirii pedepselor de:

- 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală ;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală.

și a revocării suspendării condiționate privind pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 25/2011 a Judecătoriei Mediaș.

Verificându-se pedepsele individuale aplicate condamnatului F. T., prin prisma prevederilor art. 6 NCP s-a constatat că prima infracțiune se regăsește la art. 188, iar maximul special al pedepsei este 20 ani închisoare; întrucât pedeapsa aplicată condamnatului nu depășește acest maxim special, nu operează nicio reducere.

În ceea ce privește a doua infracțiune s-a constatat că ea nu se mai regăsește în noul Cod penal, însă această împrejurare nu are relevanță asupra pedepsei rezultante pe care o are de executat condamnatul întrucât chiar fără pedeapsa aplicată pentru infracțiunea la Legea 61/1991, pedeapsa care ar rămâne pentru infracțiunea de omor plus revocarea suspendării pedepsei de 4 luni închisoare, este în același cuantum cu pedeapsa pe care o execută în prezent condamnatul, aplicată în baza legii vechi.

În consecință, T. a respins sesizarea Comisiei și în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul F. T., solicitând reducerea pedepsei în baza legii penale mai favorabile.

Analizând contestația formulată prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, C. de A. constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Condamnatul F. T. se află în executarea pedepsei rezultante de 13 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 60/24.04.2013 pronunțată de T. Sibiu, definitivă la data de 08 iulie 2013 prin nerecurarea deciziei penale nr. 121/A/2013 pronunțată de C. de A. A. I. care include pedepsele:

- 13 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 5 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal din 1969, aplicată pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală;

- 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de port ilegal de cuțit, prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991;

- 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969 prin sentința penală nr. 85/24 martie 2009.

Instanța de fond a constatat în considerentele hotărârii că fapta de port ilegal de cuțit în public a fost dezincriminată, fără a dispune prin minuta hotărârii, deși sesizarea Comisiei a vizat tocmai acest aspect. C. apreciază că în cazul în care se constată incidența art. 4 din Codul penal este obligatorie constarea dezincriminării cu consecința înlăturării condamnării aplicate pentru fapta dezincriminată. Nu are relevanță dacă pedeapsa aplicată pentru fapta dezincriminată a fost contopită cu alte pedepse și că în final înlăturarea acesteia nu are influență asupra pedepsei pe care o execută condamnatul.

C. constată că din copia sentinței de condamnare existentă la dosar reiese că inculpatul F. T. a fost condamnat pentru port de cuțit în loc public. Dispozițiile art. 2 din Legea nr. 61/1991 au fost abrogate, iar fapta condamnatului nu se regăsește în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 372 din Codul penal. Pe cale de consecință sunt incidente dispozițiile art.4 Cod penal și în urma admiterii contestației formulate de condamnat se va constata dezincriminată fapta de port de cuțit în loc public pentru care condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare sentința penală nr. 60/24.04.2013 pronunțată de T. Sibiu, urmând a fi înlăturată această pedeapsă.

Referitor la revocarea suspendării condiționate, raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 care prevăd că regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969, C. va menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969 prin sentința penală nr. 85/24 martie 2009 și în baza art. 83 Cod penal din 1969 va dispune executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa de 13 ani închisoare, în final rezultând pedeapsa de 13 ani și 4 luni închisoare.

Raportat la cele de mai sus, în baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, C. va admite contestația formulată de condamnatul F. T. împotriva sentinței penale nr. 328/05 mai 2014 pronunțată de T. A., pe care o va desființa în întregime și rejudecând:

Se va admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituite în temeiul HG nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului A..

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 13 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 60/24.04.2013 pronunțată de T. Sibiu, definitivă la data de 08 iulie 2013 prin nerecurarea deciziei penale nr. 121/A/2013 pronunțată de C. de A. A. I. și vor fi repuse în individualitate pedepsele astfel:

- 13 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 5 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal din 1969, aplicată pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală;

- 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de port ilegal de cuțit, prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991;

- 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969 prin sentința penală nr. 85/24 martie 2009.

În baza art. 4 alin. 1 din noul Cod penal se va constata dezincriminată fapta de port de cuțit în loc public pentru care condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare sentința penală nr. 60/24.04.2013 pronunțată de T. Sibiu și se va înlătura această pedeapsă.

În baza art. 15 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 se va menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969 prin sentința penală nr. 85/24 martie 2009 și în baza art. 83 Cod penal din 1969 se va dispune executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa de 13 ani închisoare, în final rezultând pedeapsa de 13 ani și 4 luni închisoare.

Având în vedere că pedeapsa complementară își găsește corespondent în noul Cod penal și nu depășește durata maximă prevăzută de art. 66 Cod penal, se va menține pedeapsa complementară de interzicere pe o durată de 5 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal din 1969.

Se va deduce din pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare perioada executată din data de 20.12.2012 până în data de 16 iunie 2014.

Se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 90 emis în data de 11 iulie 2013 în baza sentinței penale nr. 60/24.04.2013 pronunțată de T. Sibiu și emiterea unui nou mandat potrivit prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Se va acorda onorariul în sumă de 100 lei apărătorului desemnat din oficiu, sumă care se va suporta din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația formulată de condamnatul F. T. împotriva sentinței penale nr. 328/05 mai 2014 pronunțată de T. A. pe care o desființează în întregime și rejudecând:

Admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituite în temeiul HG nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului A..

Descontopește pedeapsa rezultantă de 13 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 60/24.04.2013 pronunțată de T. Sibiu, definitivă la data de 08 iulie 2013 prin nerecurarea deciziei penale nr. 121/A/2013 pronunțată de C. de A. A. I. și repune în individualitate pedepsele astfel:

- 13 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 5 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal din 1969, aplicată pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală;

- 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de port ilegal de cuțit, prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991;

- 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969 prin sentința penală nr. 85/24 martie 2009.

În baza art. 4 alin. 1 din noul Cod penal constată dezincriminată fapta de port de cuțit în loc public pentru care condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare sentința penală nr. 60/24.04.2013 pronunțată de T. Sibiu și înlătură această pedeapsă.

În baza art. 15 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969 prin sentința penală nr. 85/24 martie 2009 și în baza art. 83 Cod penal din 1969 dispune executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa de 13 ani închisoare, în final rezultând pedeapsa de 13 ani și 4 luni închisoare.

Menține pedeapsa complementară de interzicere pe o durată de 5 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal din 1969.

Deduce din pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare perioada executată din data de 20.12.2012 până în data de 16 iunie 2014.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 90 emis în data de 11 iulie 2013 în baza sentinței penale nr. 60/24.04.2013 pronunțată de T. Sibiu și emiterea unui nou mandat potrivit prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Acordă onorariul în sumă de 100 lei apărătorului desemnat din oficiu, sumă care se va suporta din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

A. P. D. M. H.

Red. A.P.

Tehnored. D.M.H.

2 ex/24 iunie 2014

J. Fond G. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 373/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA