Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 86/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 86/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-03-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 86/2014

Ședința publică de la 18 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. M.

Grefier L. B.

D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial A. I., reprezentat de:

Procuror - I. D. F.

Pe rol se află soluționarea contestației formulată de persoana condamnată A. D. L. împotriva sentinței penale nr. 154/25.02.2014 pronunțată de T. H. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul A. D. L. asistat de avocat M. R. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat A. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Întrebat fiind condamnatul A. D. L. solicită aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea cuantumului pedepsei ce trebuie executată.

Întrebate fiind părțile și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat M. R., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul A. D. L., avocat A. M., solicită admiterea contestației formulate și pe cale de consecință aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată inculpatului, având în vedere că acest cuantum este apropiat de maximul prevăzut de noua reglementare în vigoare care este de 10 ani închisoare.

Reprezentanta D. – ST A. I. solicită respingerea contestației formulată de condamnatul A. D. L. ca nefondată, având în vedere că pedepse aplicate acestuia nu depășesc limitele maxime prevăzute de noile dispoziții legale.

Având ultimul cuvânt condamnatul A. D. L. arată că a fost condamnat doar pe presupuneri, iar dosarul cauzei nu a fost studiat.

CURTEA DE APEL

Prin sentința penală nr. 154/25.02.2014 pronunțată de T. H. în dosar nr._ s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii formulată de condamnatul A. D. L., fiul lui S. și C. L., născut la data de 18.03.1991, CNP_, deținut în Penitenciarul B. M. de aplicare a legii penale mai favorabile.

În baza art.275 al.2 NCPP s-a obligat condamnatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei soluții a formulat contestație în termenul prev. de art. 23 alin. 9 din Legea nr. 255/2013 persoana condamnată A. D. L. care solicită aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea cuantumului pedepsei ce trebuie executată.

Curtea verificând sentința penală contestată prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în circumstanțele prev. de art. 417 alin. 2 C. pr. pen. constată nefondată contestația pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 6 C. pen. „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”.

T. a examinat situația juridică a persoanei condamnate în raport de noile dispoziții legale care reglementează infracțiunea comisă de acesta și limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal actual.

În mod justificat pe fondul neîndeplinirii condiției reglementate de art. 6 C. pen. T. a apreciat ca neîntemeiată cererea persoanei condamnate.

Incidența legii penale mai favorabile nu presupune o reindividualizare judiciară a pedepsei ci aplicarea efectivă a normei reglementată de art. 6 alin. 1 C. pen. actual, expusă anterior. Persoana condamnată nu se află în circumstanțele reglementate de acest text de lege deoarece i s-a aplicat o pedeapsă de 8 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001, ce nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită (limita maximă este de 10 ani închisoare, conform art. 211 alin. 1 C. pen.).

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile M.J.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată A. D. L. împotriva sentinței penale nr. 154/25.02.2014 pronunțată de T. H. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18.03 2014.

Președinte, Grefier

A. G. M. L. B.

Red M./20.03.2014

Tehn LB/20.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 86/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA