Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 564/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 564/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 564/A/2015
Ședința publică din 28 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
Judecător A. L.
Grefier N. M.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. este reprezentat de
Procuror A. F.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpata S. M. împotriva Sentinței penale nr. 159/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă:
- inculpata apelantă S. M., asistată de apărătoarea sa aleasă, avocata A. M. M.;
- pentru intimata persoană vătămată R. V. A., avocata N. V., în substituirea apărătoarei alese, avocatei T. M. I.,
lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocata N. V., care se prezintă în substituirea apărătoarei alese a intimatei persoană vătămată R. V. A., avocatei T. M. I., ca o chestiunea prealabilă, arată că i-a fost comunicat de către partea civilă că în cursul săptămânii trecute societatea de asigurare i-a achitat întreaga sumă la care inculpata a fost obligată în solidar cu societatea de asigurare, de 60.000 lei.
Instanța solicită părților să precizeze dacă mai au cereri de formulat.
Apărătoarele și reprezentanta P. arată că nu au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocata A. M. M., apărătoare aleasă a inculpatei apelantă S. M. arată că s-a criticat sentința doar sub aspectul cuantumului zilei de amendă stabilită în sarcina inculpatei pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și în ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilite de către instanța de fond ca inculpata să le acorde părții civile în solidar cu societatea de asigurări.
În ceea ce privește cuantumul zilei de amendă stabilită, apreciază că instanța de fond nu a stabilit corect acest cuantum, trebuind să țină seama de situația materială a condamnatei. Arată că, într-adevăr, numărul zilelor de amendă a fost dat cel de minim, de 180 de zile pentru infracțiunea stabilită, însă a stabilit un cuantum al zilei de amendă de 50 lei. Apărătoarea arată că la filele 117-118 dosar fond există dovezi privind situația materială a inculpatei, precum și o caracterizare privind situația socială familială a acesteia. Inculpata are o situație grea, este angajată cu venitul minim pe economie, realizează un venit net de la începutul anului 2015 de 684 lei/lună. În aceste condiții, în opinia sa o amendă penală de 9000 lei are un cuantum disproporționat, împovărător raportat la scopul pedepsei. Apărătoarea apreciază că acest scop este îndeplinit prin aplicarea unei amenzi însă solicită reducerea cuantumului zilei de amendă, minimul special prevăzut de lege fiind de 10 lei.
Apărătoarea solicită a se avea în vedere toate circumstanțele concrete în care s-a petrecut fapta și circumstanțele personale ale inculpatei. Aceasta este la prima abatere, are permis de foarte mulți ani, domiciliază pe raza comunei unde s-a produs accidentul, face acel traseu zilnic și nu este vorba de un teribilism. Arată că, din păcate, situația prezentată de inculpată cu ocazia luării celei de-a doua declarații în fața organelor de urmărire penală, că i-a fost tăiată calea de un autoturism în acea curbă acesta fiind motivul pentru care s-a speriat și a tras de volan, producându-se accidentul, nu a putut fi probată.
În ceea ce privește daunele morale, raportat la cele invocate de apărătoarea persoanei vătămate, arată că nu există dovada plății acelei sumei. D. punctul său de vedere suma acordată de instanța de fond este disproporționată și nu este în concordanță cu practica instanțelor judecătorești din raza Curții de A. A. I.. Instanța trebuie să analizeze și să stabilească cuantumul unor despăgubiri morale în baza principiului de echitate și să analizeze toate particularitățile fiecărui caz în parte, prejudiciul suferit și toate suferințele cauzate victimei morale sau persoanei vătămate.
Depune la dosar adeverința de salarizare pentru inculpata S. M..
Avocata N. V., care se prezintă în substituirea apărătoarei alese a intimatei persoană vătămată R. V. A., avocatei T. M. I. solicită respingerea apelului declarat de inculpată ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale nr. 159/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria S..
Apărătoarea arată că, față de atitudinea inculpatei care în fața instanței de fond și-a schimbat declarația inițială și nu a mai beneficiat de procedura simplificată raportat și la toate împrejurările în care s-a produs accidentul din 05.01.2014, lasă la aprecierea instanței soluționarea laturii penale.
În ceea ce privește latura civilă, apreciază cuantumul despăgubirilor acordate de către instanța de fond cu titlu de daune morale ca fiind unul rezonabil și corespunzător prejudiciului moral produs părți civile. Instanța de fond a avut în vedere caracteristicile leziunilor produse, vârsta părții civile, durata internărilor în spital, disconfortul fizic și psihic pe care partea civilă le-a suferit. În prezent nu este în totalitate recuperată, mai resimte dureri pentru care probabil va trebui să facă programe de recuperare. Dincolo de această traumă fizică partea civilă a suferit și o traumă psihică. În perioada de convalescență s-a izolat, nu a mai socializat în nici un fel, în prezent nemaiputând desfășura activitățile pe care le desfășura anterior, fiind o persoană activă. În ce privește serviciul, acesta presupunea deplasări în teren însă, în prezent, prestează doar activități de birou.
Reprezentanta P. solicită admiterea apelului declarat în cauză de către inculpată doar sub aspectul laturii penale și menținerea sentinței penale în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile.
Cu referire la latura penală, apreciază admisibil apelul așa cum a fost formulat și motivat de inculpată prin apărătorul său ales. Consideră că în raport de actele depuse la dosar cuantumul amenzii aplicate inculpatei pentru infracțiunea săvârșită este mult prea ridicat, apreciind că se impune reducerea acestui cuantum prin reducerea cuantumului unei zile amendă undeva în apropierea minimului prevăzut de lege pentru zi amendă, acest consens fiind în acord cu practica instanțelor de judecată în cazuri similare.
Cu privire la latura civilă, în raport și cu cele susținute de apărătorul ales al părții civile consideră că se impune respingerea apelului, cuantumul fiind corect stabilit, mai mult, așa cum a fost arătat, s-a și achitat părții civile.
Depune la dosar chitanța vizând onorariul de avocat.
Inculpata S. M., având ultimul cuvânt, arată că regretă nespus de mult ce s-a întâmplat. Arată că este un traseu pe care îl face de mulți ani și consideră că nu este vina sa pentru că un autoturism i-a tăiat calea și a plecat, lucru pe care nu a avut cum să-l dovedească.
C. DE A.
Asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr.159/2015 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ s-a dispus:
În temeiul art. 396 alin. 1, alin. 4 Cpp raportat la art. 83 NCp stabilirea pedepsei de 9.000 lei amendă penală (180 zile-amendă x 50 lei/zi) în sarcina inculpatei S. M. fiica lui L. V. și L. A., născ. la data de 23.02.1968 în jud. Suceava, căsătorită, cetățenia română, gestionar la . medii,posesoare a CI . nr. nr._, domiciliată în loc. Șelimbăr, .. 298, jud. S., fără antecedente penale,,având CNP_,sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa prevăzută de art.196 alin.2, 3 C.pen. cu aplic.art.5 C.pen.
În temeiul art. 83 alin. 1 NCp s-a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 NCp.
În temeiul art. 85 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune S. la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.86 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune S..
În temeiul art.404 alin.3 C.proc.pen. a fost atrasă atenția inculpatei că în situația nerespectării măsurilor de supraveghere impuse, a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere sau a neîndeplinirii obligațiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere se va revoca amânarea și se va dispune aplicarea și executarea pedepsei.
În temeiul art.19 alin.1 C.proc.pen.,art.25 alin.1 C.proc.pen., art.397 alin.1 C.proc.pen. rap. la art.1357, art. 1391 C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R. V. A. domiciliată în loc. Șelimbăr, ., jud. S. și a fost obligată în solidar inculpata și asiguratorul - parte responsabilă civilmente S. DE A. R. C. I. SA cu sediul în București, ..5-7, Parter Demisol, sector 1, la plata sumei de 1.112 lei daune materiale și a sumei de 60.000 lei daune morale. Au fost respinse celelalte pretenții.
În temeiul art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.397 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.1357 C.civ. rap la art.313 din Legea nr.95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ S. și a fost obligată inculpata în solidar cu asiguratorul – parte responsabilă civilmente la plata sumei de 6.729,44 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care s-a adăugat dobânda legală până la data plății efective.
În temeiul art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.397 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.1357 C.civ. rap la art.313 din Legea nr.95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN S. și a fost obligată inculpata în solidar cu asiguratorul - parte responsabilă civilmente la plata sumei de 400,82 lei, la care s-a adăugat dobânda legală până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr.105/P/2014 al P. de pe lângă Judecătoria S., întocmit la data de 10.09.2014, a fost trimisă în judecată în stare de libertate, inculpata S. M. fiica lui L. V. și L. A., născ. la data de 23.02.1968 în jud. Suceava, căsătorită, cetățenia română, gestionar la . medii,posesoare a CI . nr. nr._, domiciliată în loc. Șelimbăr, ..298, jud. S., fără antecedente penale, având CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 2 și 3 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p.
În actul de sesizare s-a reținut că la data de 5.01.2014, în jurul orelor 10:25, lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier S. au fost sesizați de către ofițerul de serviciu al I.P.J. S. cu privire la faptul că pe . . s-a produs un accident de circulație.
Deplasându-se la fața locului, organele de poliție au identificat în dreptul Căminului Cultural de pe . loc. Șelimbăr, la intersecția cu . implicate în accident, respectiv autovehiculul marca Opel Corsa, cu numerele de înmatriculare_, proprietatea inculpatei S. M. și autovehiculul marca Opel Corsa, înmatriculat cu numerele_, proprietatea martorului R. L..
Totodată, lângă autoturisme, lucrătorii de poliție au identificat-o pe conducătoarea autoturismului înmatriculat cu numerele_, vinovată de producerea accidentului, în persoana inculpatei S. M., iar în ambulanță au identificat-o pe victima accidentului în persoana numitei R. V. A.. La fața locului a fost identificat și martorul ocular R. L., soțul persoanei vătămate.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că la data de 5.01.2014, în jurul orelor 10:25, inculpata S. M. circula cu autoturismul marca Opel Corsa, cu numerele de înmatriculare_ pe . . Grădiniței nr.1 într-o curbă la dreapta, pe motivul neadaptării vitezei de deplasare, inculpata a derapat și a pătruns cu autoturismul în parcarea laterală a Căminului Cultural Șelimbăr, unde a colizionat cu autoturismul marca Opel Corsa, înmatriculat cu numerele_, care se afla staționat în acel moment. În urma coliziunii dintre autoturisme, acesta din urmă a fost proiectat înspre bordură, prinzând piciorul persoanei vătămate R. V. A. între roata mașinii și bordură. La momentul impactului, persoana vătămată tocmai coborâse din autoturism și se îndrepta către trotuar, iar soțul acesteia R. L. se afla la volanul autoturismului marca Opel Corsa,înmatriculat cu numerele_ . În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a numitei R. V. A., care a fost transportată la S. Județean S. în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cu ocazia cercetării locului accidentului, inculpata S. M. a fost testată de către organele de poliție cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, acesteia i-au fost prelevate și probe biologice la S. C. Județean S. în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind de asemenea negativ, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. IX/a/16 din 08.01.2014.
S-a arătat că persoana vătămată R. V. A. a precizat că formulează plângere penală împotriva inculpatei S. M. pentru vătămările corporale suferite în urma accidentului rutier din data de 5.01.2014 și se constituie parte civilă în cauză cu o sumă pe care o va indica în fața instanței, că la data de 05.01.2014, în jurul orelor 10:25 se afla pe locul din dreapta față în autoturismul marca Opel Corsa, înmatriculat cu numerele_, pe care soțul său R. L. tocmai îl parcase în dreptul Căminului Cultural de pe . loc. Șelimbăr. În momentul în care aceasta a coborât din autovehicul, autoturismul condus de inculpată a intrat în coliziune cu autoturismul in care se afla împreuna cu soțul sau și drept urmare, acesta a fost proiectat înspre bordura trotuarului, prinzându-i piciorul persoanei vătămate între roata mașinii și bordură.
S-a menționat ca din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 110/II/b/10 din 07.03.2014 emis de S. Județean de Medicină Legală S. rezultă că: „1. Numita R. V. A. a suferit la data de 5 ianuarie 2014 un sindrom de strivire la nivelul gleznei și piciorului stâng, cu plagă delabrantă și lipsită de substanță. 2. Leziunile s-au putut produce prin compresiune între corpuri dure, în condițiile unui accident rutier și necesită 70-80 (șaptezeci-optzeci) zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații(f.35,36).
Totodată, din actul de completare la raportul de constatare medico-legală nr. 110/II/b/10 din 07.03.2014, emis în data de 28.05.2014 de S. Județean de Medicină Legală S., rezultă că: ”se prelungește durata îngrijirilor medicale necesare vindecării acestora la un total de 140-160 (o sută patruzeci-o sută șaizeci) zile” (f.37).
Martorul ocular R. L., care se afla la volanul autoturismului său în momentul producerii accidentului rutier, confirmă prin declarațiile sale situația de fapt relatată de persoana vătămată cu ocazia audierii.
Prin adresa nr._ din 08.07.2014, S. C. Județean de Urgență S. a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 6729,44 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale numitei R. V. A. (f.51).
Prin adresa nr.1630 din 10.09.2014, S. de Ambulanță Județean S. a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 400,82 lei plus dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii sumei datorate, reprezentând cheltuieli ocazionate cu îngrijirile medicale și transportul cu ambulanța a persoanei vătămate R. V. A. (f.52-54).
S-a arătat că inculpata S. M. a recunoscut fapta comisă și a precizat că o regretă. Totodată, deși inițial aceasta a precizat că datorită carosabilului umed, a derapat și a colizionat cu autoturismul martorului R. L., ulterior a revenit și a declarat că din cauza unui autoturism care circula din sens opus și care a pătruns pe sensul ei de mers, a tras dreapta de volan și a colizionat cu autoturismul martorului mai sus indicat (f.45,47,49).
În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă:
- proces verbal de cercetare la fața locului f.10-12 ;
- planșa fotografică cuprinzând aspectele fixate cu ocazia cercetării la fața locului și schița locului accidentului rutier f. 13-29;
- proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare f. 9;
- procesul – verbal de prelevare a probelor biologice și buletinul de examinare clinică f. 30,31;
- buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. IX/a/16 din 08.01.2014 al Serviciului de Medicină Legală S. f. 34;
- raportul de constatare medico-legală nr. 110/II/b/10 din 07.03.2014 emis de S. Județean de Medicină Legală S. f.35,36;
- completare la raportul de constatare medico-legal nr. 110/II/b/10 din 07.03.2014 emis în data de 28.05.2014 de S. Județean de Medicină Legală S. f. 37;
- declarația persoanei vătămate R. V. A. f. 40;
- declarațiile martorului R. L. f.42,43;
- declarațiile inculpatei S. M. f. 45,47,49;
La termenul din data de 15.12.2014, inculpata a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însa instanța a respins cererea inculpatei raportat la declarația acesteia, (filele 93-95 dos.inst.), având în vedere că nu a recunoscut în totalitate aspectele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, susținând că accidentul s-a produs urmare a faptului că a încercat să evite coliziunea cu un autovehicul ce circula din sens opus și a intrat pe sensul său de mers.
În faza de judecată, au fost administrate următoarele probe: declarația inculpatei S. M. (filele 93-95 dos.), constituirea de parte civilă a persoanei vătămate R. V. (filele 122-125 dos.), au fost audiați martorii: R. L. (filele 103-104 dos.), C. M. (filele 106-109), C. A. Smaralda (filele 111-113 dos.), caracterizare de la locul de muncă al inculpatei și de la P. loc. Șelimbăr (filele 116,118 dos.). De asemenea a fost audiată persoana vătămată.
În faza de judecată persoana vătămata R. V. a depus o cerere de constituirea de parte civilă, prin care a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 1.112 lei reprezentând cheltuieli în perioada 5.01.2014-2.06.2014, conform bonurilor și extraselor de cont anexate cererii și 100.000 lei cu titlu de daune morale, pentru suferința fizică și psihică, urmare a accidentului rutier produs la data de 5.01.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în faza de judecată, instanța a reținut următoarele:
La data de 5.01.2014, în jurul orelor 10:25, inculpata S. M. circula cu autoturismul marca Opel Corsa, cu numerele de înmatriculare_ pe . . Grădiniței nr.1, într-o curbă la dreapta, pe motivul neadaptării vitezei de deplasare, inculpata a derapat și a pătruns cu autoturismul în parcarea laterală a Căminului Cultural Șelimbăr, unde a colizionat cu autoturismul marca Opel Corsa, înmatriculat cu numerele_, care se afla staționat în acel moment. În urma coliziunii dintre autoturisme, acesta din urmă a fost proiectat înspre bordură, prinzând piciorul persoanei vătămate R. V. A. între roata mașinii și bordură. La momentul impactului, persoana vătămată tocmai coborâse din autoturism și se îndrepta către trotuar, iar soțul acesteia R. L. se afla la volanul autoturismului marca Opel Corsa, înmatriculat cu numerele_ .În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a persoanei vătămate R. V. A., care a fost transportată la S. Județean S. în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma testării inculpatei de către organele de poliție cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
Inculpata S. M. in cuprinsul declarației dată în fața instanței, (filele 93-95 dos.) a recunoscut în mare parte dinamica producerii accidentului, însă a susținut că apropiindu-se de curba amplasată în apropierea școlii generale din loc. Șelimbăr, a încetinit, circulând cu viteza a doua, iar din sens opus, dinspre orașul Cisnădie circula un autoturism care a trecut pe sensul de deplasare al autovehiculului condus de inculpată, așa încât s-a speriat și pentru a evita o coliziune frontală a tras puternic de volan înspre dreapta, după care a redresat volanul pentru a se putea reîncadra pe banda sa de mers, dar această comandă nu i-a reușit, intrând în coliziune cu autoturismul staționat în care se afla persoana vătămată împreună cu soțul său, iar mașina sa s-a întors în urma impactului, invers sensului în care circula.
Instanța constată că susținerile inculpatei nu sunt confirmate de nici un mijloc de probă.
Astfel, persoana vătămata R. V. a relatat cu ocazia audierii în fața instanței (filele 122-125 dos.), în esență, că la data de 5.01.2014, soțul său parcase mașina în fața bisericii din loc. Șelimbăr, a coborât din mașină și se afla pe trotuar cu ambele picioare, mașina condusă de inculpată a pătruns pe trotuar și a intrat in coliziune cu mașina din care tocmai coborâse, prinzându-i piciorul între bordură și roata autoturismului, durerile fiind foarte mari; că după ce a căzut jos, a venit la aceasta plângând și spunând că îi pare rău de cele întâmplate; că de la data accidentului și pană la data de 7.02.2014 a fost dependentă de ajutorul acordat de soțul său, întrucât nu se putea ridica din pat decât în șezut iar la toaletă nu se putea deplasa singură; că în spital a stat 2 săptămâni din data de 5.01.2014 până la data de 17.01.2014, la un interval de 2-3 zile venea la pansat la spital, la data de 3.03.2014 s-a internat din nou la secția de chirurgie a Spitalului Jud. S., iar la data de 5.03.2014 a fost supusă unei noi intervenții chirurgicale la nivelul piciorului, după care la data de 26.03.2014 din nou a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru grefă de piele la secția de chirurgie plastică a Spitalului Jud. S.. A arătat totodată că datorită leziunilor suferite se află și în prezent în imposibilitate de a purta o încălțăminte fără ciorap, fiind nevoită să își achiziționeze încălțăminte cu o mărime mai mare decât in mod obișnuit.
Martorul ocular R. L., (soțul persoanei vătămate) care se afla la volanul autoturismului său în momentul producerii accidentului rutier, confirmă prin declarațiile sale (filele 103-104 dos.), situația de fapt relatată de persoana vătămată cu ocazia audierii,
Elocvente sunt și declarațiile martorilor C. M. (filele 106-109),C. A. Smaralda (filele 111-113 dos.), care au relatat că persoana vătămată după ce nu a mai fost imobilizată la pat s-a deplasat cu ajutorul unui cadru metalic, nu a putut sa calce pe picior până în luna mai 2014, la spital pentru pansat se deplasa împreună cu soțul său la un interval de 2-3 zile, în toată perioada fiind ajutată de acesta și susținută fizic, în concediu medical rămânând o perioadă de aproximativ 4 luni de zile; că aceasta în virtutea atribuțiilor de serviciu pe care le avea s-a aflat în imposibilitate de a se deplasa pe teren, în oraș; că persoana vătămată a rămas cu urme vizibile la nivelul piciorului, pe interior, ca urmare a grefei de piele.
Instanța a reținut ca prin Raportul de constatare medico-legală nr. 110/II/b/10 din data de 07.03.2014, emis de S. Județean de Medicină Legală S. s-a stabilit că: „ 1. Numita R. V. A. a suferit la data de 5 ianuarie 2014 un sindrom de strivire la nivelul gleznei și piciorului stâng, cu plagă delabrantă și lipsită de substanță. 2. Leziunile s-au putut produce prin compresiune între corpuri dure, în condițiile unui accident rutier și necesită 70-80 (șaptezeci-optzeci) zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații (f.35,36).
Totodată, prin actul de completare la raportul de constatare medico-legală nr. 110/II/b/10 din 07.03.2014, emis în data de 28.05.2014, de către S. Județean de Medicină Legală S., s-a că se prelungește durata îngrijirilor medicale necesare vindecării acestora la un total de 140-160 (o sută patruzeci-o sută șaizeci) zile” (f.37 dos.u.p.).
Raportat la probatoriul administrat instanța constată că acest probatoriu dovedește existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 2 și 3 Cod pen., cu aplic. art. 5 Cod pen. dar și vinovăția inculpatei în săvârșirea acesteia.
Pentru determinarea legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunea în cauză, constatând că pentru infracțiunea prevăzută de art.196 alin. 2 și 3 Cod pen. în vigoarepedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, iar pentru infracțiunea prevăzută de art.184 alin.1,3 Cod pen. din 1969 este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Având în vedere ca instanța s-a orientat înspre pedeapsa amenzii pe care, ca si modalitate de executare o va amâna,in condițiile art.83 alin.1 Cod pen. în vigoare ,a constatat că legea mai favorabilă este legea nouă.
În drept: fapta inculpatei S. M. care la data de 5.01.2014, în jurul orelor 10:25, a condus autoturismul marca Opel Corsa, cu numerele de înmatriculare_, pe . loc. Șelimbăr, jud. S., și în dreptul Grădiniței nr.1, într-o curbă la dreapta, a derapat și a pătruns în parcarea din partea dreaptă a drumului, colizionând cu autoturismul marca Opel, înmatriculat cu numerele_, care a fost proiectat în persoana vătămată R. V. A., producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 140-160 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 din C.p., cu aplic. art. 5 din C.p.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere prevederile art.74 C.pen. -Criteriile generale de individualizare a pedepsei în sensul că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite-pe fondul neatenției si a neadaptării vitezei de mers, inculpata a pierdut controlul volanului intrând in coliziune cu autovehiculul marca Opel Corsa de culoare albastra cu nr. de înmatriculare_ proprietatea numitului R. L., având ca urmare vătămarea corporală a victimei, leziunile produse necesitând un număr de 140-160 zile de îngrijiri medicale;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită - destul de ridicată;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului,din analiza fisei de cazier a inculpatei (fila 13 dos.);
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal-inculpata a recunoscut în mare parte săvârșirea faptei și a regretat;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Conform art.74 alin.2 C.pen. când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin. (1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.
Accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpată a regulilor de circulație, aceasta pierzând controlul volanului, leziunile suferite de partea civilă fiind destul de grave, necesitând îngrijiri medicale de 140-160 zile și un număr de trei intervenții chirurgicale.
Instanța a constatat în urma probatoriului administrat că recuperarea persoanei vătămate a fost dificilă, datorită leziunilor suferite, rămânând urme vizibile și în prezent.
D. caracterizarea făcută de angajatorul inculpatei (fila 116 dos.) rezultă că acesta își îndeplinește cu seriozitate atribuțiile de serviciu și a dat dovadă de un comportament civilizat în relațiile cu clienții.
Instanța a stabilit pedeapsa amenzii de 9.000 lei amendă penală (180 zile-amendă x 50 lei/zi).
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei având în vedere că: a) pedeapsa stabilită este amenda; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Prin urmare, în temeiul art. 83 alin.1 C. pen. instanța a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin.1 C. pen. se va dispune ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune S. la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Referitor la latura civilăinstanța a reținut că partea civilă R. V. A. a solicitat obligarea inculpatei și a asiguratorului la plata sumelor de 1.112 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, motivat de faptul că timp de 1 lună nu s-a putut ridicat din pat, că a suportat trei operații, a avut și are și în prezent dureri.
D. documentele medico-legale rezultă că partea civilă a suferit în urma accidentului rutier mai multe leziuni la nivelul gleznei piciorului stâng, ce au necesitat imobilizare, partea civilă fiind internată la S. C. Județean de Urgență S. imediat după accident și ulterior, suferind trei intervenții chirurgicale, stând imobilizată la pat timp de 1 lună, în perioada următoare deplasându-se cu cadru metalic, fiind ajutată de soțul său, necesitând un total de 140-160 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. D. declarațiile părții civile și ale martorilor rezultă că după perioada de imobilizare la pat, partea civilă a necesitat un cadru cu ajutorul căruia să se deplaseze și în prezent nu este complet refăcută, rămânând urme vizibile și ca urmare a prelevării de grefă de piele.
Instanța în acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale pentru durerile fizice și psihice resimțite de către partea civilă a ținut cont de caracteristicile leziunilor descrise de către medicul legist, evidențiate mai sus, de vârsta părții civile la momentul agresiunii (55 ani), de durata internărilor în spital, de disconfortul fizic și psihic la care a fost supusă prin intervențiile chirurgicale la nivelul piciorului, precum și suferințele psihice ale părții civile care sunt confirmare de declarațiile martorilor audiați în cauză, dar și de faptul că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, ele neputând constitui nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora, instituția răspunderii civile delictuale neputându-se transforma într-un izvor al îmbogățirii fără just temei.
Față de aceste considerente expuse, instanța s-a orientat spre acordarea unei sume de 1.112 lei cu titlu de daune materiale reținând că partea civilă a dovedit prin chitanțele depuse la dosar (filele 28-40,52-67) achitarea sumelor pretinse și considerând că pretențiile morale de 100.000 lei formulate sunt disproporționate față de întinderea prejudiciului, iar suma de 60.000 lei reprezintă o reparație justă și echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă R. V. A..
Instanța a reținut că S. C. Județean de Urgenta S. s-a constituit parte civilă în cauză solicitând acordarea sumei de 6.729,44 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată părții vătămate plus dobânda legală până la data plății (fila 82 dos.).
S. Județean de Ambulanță S. s-a constituit parte civilă în cauză solicitând acordarea sumei de 400,82 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată părții vătămate plus dobânda legală până la data plății (filele 88-89 dos.inst.)
Conform art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată, iar sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Având în vedere că prin probele administrate s-a dovedit că în urma accidentului cauzat de inculpata partea civilă R. V. A. fost transportată cu ambulanța aparținând Serviciului Județean de Ambulanță S., fiind apoi internată și operată de trei ori la S. C. Județean de Urgență S. – Secția Medicala și Ortopedie, instanța urmează a acordat aceste sume cu titlu de despăgubiri în favoarea acestora.
Referitor la modalitatea de despăgubire, instanța va obliga la plata acestora inculpata în solidar cu asiguratorul – parte responsabilă civilmente S. DE A. R. C. I. SA București în temeiul poliței de asigurare de răspundere civilă auto R.C.A ./25/C25/HP nr._ emisă de S.C. (fila 33 dos.urm. pen.), valabilă la momentul accidentului.
Instanța a avut în vedere disp. art.42 alin.1, 2 din Legea nr.136/1995- privind asigurările și reasigurările în România, conform cărora drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, iar asiguratorul poate fi chemat în judecata de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
În conformitate cu disp.art.44 din Legea nr.136/1995 asiguratorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului.
Conform art.54 alin.1 despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Totodată potrivit art.26 alin.1 din Ordinul nr.5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor -în vigoare la data accidentului, asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpata solicitând desființarea hotărârii și în rejudecare reducerea cuantumului unei zile amendă iar sub aspect civil micșorarea cuantumului daunelor morale. În dezvoltarea motivelor de apel s-a susținut că instanța de fond a stabilit un cuantum exagerat au unei zile amendă și a acordat despăgubiri cu titlu de daune morale într-o sumă nejustificat de mare.
Deliberând asupra apelului prin prisma motivelor invocate C. reține următoarele:
Criticile inculpatei referitoare individualizarea cuantumului unei zile amendă sunt întemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 61 alin.3 din Codul de procedură penală la stabilirea cuantumului zilelor amendă instanța trebuie să aibă în vedere alături de criteriile de individualizare generală a pedepsei și de situația materială a condamnatului și obligațiile legale de întreținere ale acestuia.
În speță, potrivit adeverinței de venit depusă în fața instanței de fond – fila 117 inculpata realizează un venit mediu net lunar de 670 lei, venitul anual al acestei fiind de 8.047 lei. Stabilirea unei amenzi penale în cuantum de 9.000 de lei, superioară venitului realizat într-un an este în mod evident netemeinică. Având în vedere veniturile realizate de inculpată, care se situează la limita minimului pe economia națională C. arată că stabilirea unui cuantum de 10 lei pentru o zi amendă corespunde exigențelor de individualizare a pedepsei.
În ceea ce privesc criticile referitoare la cuantumul daunelor morale acordat părții civile acestea sunt în mod vădit nefondate.
Instanța a acordat acesteia daune morale în sumă de 60.000 lei ținând seama de numărul mare de zile de îngrijiri mediale de care a avut nevoie partea civilă pentru recuperare, de trauma suferită ca urmare a supunerii la trei intervenții chirurgicale, de disconfortul generat de perioada de imobilizare și afectarea capacității de deplasare precum și de prejudiciul estetic produs ca urmare a intervențiilor. În aceste condiții nu se poate susține că desdăunarea acordată reprezintă un izvor de îmbogățire a victimei.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 alin.1 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală C. va admite apelul declarat de inculpata S. M. împotriva sentinței penale nr.159/2015 pronunțate de Judecătoria S. în dosar nr._ .
Va desființa sentința penală în ce privește latura penală a cauzei numai sub aspectul cuantumului amenzii penale stabilite în sarcina inculpatei și procedând la rejudecare în aceste limite.
Va reduce la 1800 lei (180 zile amendă x10 lei pe zi) amenda penală stabilită inculpatei S. M..
Celelalte dispoziții ale sentinței penale vor fi menținute.
În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpata S. M. împotriva sentinței penale nr.159/2015 pronunțate de Judecătoria S. în dosar nr._ .
Desființează sentința penală în ce privește latura penală a cauzei numai sub aspectul cuantumului amenzii penale stabilite în sarcina inculpatei și procedând la rejudecare în aceste limite.
Reduce la 1800 lei ( 180 zile amendă x10 lei pe zi) amenda penală stabilită inculpatei S. M..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 05 2015.
Președinte, Judecător,
L. C. A. L.
Grefier,
N. M.
Red/tehnored. A.L.
2 ex/17.06.2015
Jud.fond C.E.B.
← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 42/2014.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 467/2014. Curtea de... → |
---|