Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 60/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 60/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-01-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENLĂ NR. Nr. 60/2014
Ședința publică din 27 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. B.
Judecător: A. P.
Judecător: S. I. M.
Grefier: D. M. H.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
I. N. - procuror
Conform dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală, ședința a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul R. Ș. împotriva sentinței penale nr. 270/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
La primul apelul nominal făcut în cauză se prezintă partea vătămată intimată O. N., asistat de avocat L. P., apărător ales și inculpatul recurent R. Ș.. A lipsit avocat L. I., apărătorul ales al inculpatului recurent R. Ș..
Instanța, față de lipsa avocatului L. I., apărătorul ales al inculpatului recurent R. Ș., lasă cauza la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în cauză se prezintă partea vătămată intimată O. N., asistat de avocat L. P., apărător ales și inculpatul recurent R. Ș., asistat de avocat L. I., apărătorul ales. Se prezintă avocat G. C., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent R. Ș..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, conform dispozițiilor art.171 alin.5 Cod procedură penală, ia act de încetarea mandatului avocatului G. C. privind asistența juridică obligatorie a inculpatului recurent R. Ș., față de prezentarea apărătorului ales al acestuia și va face aplicarea Protocolului încheiat de Ministerul Justiției cu UNBR.
La interpelarea instanței, inculpatul recurent R. Ș. precizează că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs și își menține declarațiile date anterior în cauză.
La interpelarea instanței partea vătămată intimată O. N. precizează că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs și își menține declarațiile date anterior în cauză.
Instanța solicită participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorii părților și reprezentantul Parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat L. I., apărătorul ales al inculpatului recurent R. Ș., solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, a se dispune schimbarea încadrării juridice și reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.
În susținerea recursului arată că inițial inculpatul R. Ș. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de vătămare corporală, după care instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, în vătămare corporală gravă. Precizează că starea de fapt nu o contestă, inculpatul prevalându-se de dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală și solicită revenirea la încadrarea juridică dispusă prin rechizitoriu, respectiv vătămare corporală.
Mai arată că inculpatul nu are antecedente penale, iar fapta săvârșită de către acesta este un caz izolat, o greșeală.
Avocat L. P., apărător ales al părții vătămate intimate O. N., solicită respingerea recursului și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Precizează că instanța de fond a reținut în mod corect infracțiunea de vătămare corporală gravă, menționând că partea vătămată a rămas fără 6 dinți din față.
Mai arată referitor la comportamentul inculpatului după săvârșirea faptei, că acesta a recunoscut fapta însă nu a depus un minim de efort pentru a plăti refacerea dinților părții vătămate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpatul R. Ș. ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Inculpatul R. Ș., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.
C. DE A.
Asupra recursului penal de față constată:
Prin sentința penală nr. 270/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art.334 Cod de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, reținută în rechizitoriu în sarcina inculpatului R. Ș., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal.
În baza art. 182 alin.2 C.pen., rap. la art.320 ind.1 Cod de pr.pen., a fost condamnat inculpatul R. Ș. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă în dauna părții vătămate O. N..
În baza art.81 și art.82 din Codul penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art.359 Cod de procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C.pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prev de art. 64 lit. a) teza II și art.64 lit.b) din C.pen. pe durata executării pedepsei, însă în baza art.71 alin.5) Cod penal s-a suspendat executarea interzicerii drepturilor anterior menționate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile, în baza art.14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art.998 Cod Civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată O. N. și în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească acestei părți vătămate suma de 20.000 (douăzecimii) lei cu titlu de daune pentru prejudiciul moral cauzat, precum și suma de 6300 lei reprezentând daune materiale, fiind respinse, în rest, pretențiile formulate.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul R. Ș. și i s-a adus la cunoștință acestuia că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de date genetice judiciare a profilului său genetic.
În temeiul art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul acordat apărătorului desemnat din oficiu în cursul judecății, avocat P. A., sumă ce s-a dispus a se avansa din Fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului A..
În temeiul art.193 alin.1 și 2 Cod de pr. penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constat următoarele:
Prin rechizitoriul emis la data de 21.01.2013 în dosar nr. 3697/P/2011 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpatul R. Ș., fiul lui Ș. și A., născut la data de 10.11.1975, în S., jud. A., cu domiciliul în V. de Jos, ..60, jud. A., cetățean român, fără antecedente penale, studii 8 clase, muncitor necalificat, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal.
În actul de sesizare se arată că inculpatul, la data de 13.10.2011 l-a lovit cu pumnii pe partea vătămată O. N. provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv: actul de sesizare (f.6-7), declarații părți vătămate (f.8-10), declarații martori (f.15-17), certificat medico legal (f.18), fișa de cazier judiciar a inculpatului (f.19 și 24), declarațiile inculpatului (f.11-14 și 31), prin care acesta recunoaște și regretă fapta săvârșită și este de acord să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 13.10.2011, în jurul orelor 23,00 inculpatul R. Ș. și Oprușa N. se aflau în barul . V. de Jos, unde au consumat băuturi alcoolice, iar în momentul în care au ieșit în fața localului, între cei doi au apărut discuții contradictorii. În aceste împrejurări inculpatul l-a lovit cu pumnii în zona feței pe partea vătămată O. N..
Între cei doi a intervenit martorul D. P. pentru aplanarea conflictului, reușind să-i despartă.
În urma loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată, a precizat în plângerea penală formulată, faptul că inculpatul l-a lovit și cu o bâtă în zona feței, aspect ce nu rezultă din probele administrate.
Inculpatul a recunoscut faptul că l-a lovit pe O. N. cu pumnul în zona feței, dar fără să-l lovească cu vreun corp contondent.
La termenul de judecată din data de 21.05.2013, prima instanță a pus în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, la solicitarea avocatului părții civile, în sensul reținerii art.182 alin.2 Cod penal, în loc de art.181 alin.1 Cod penal.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice, prima instanță a reținut că în urma agresiunii din data de 13.10.2011, partea vătămată O. N. a suferit un traumatism facial, cu plăgi la limbă și buza inferioară, avulsie traumatică a dinților (ceea ce reprezintă ieșirea completa a dinților cu tot cu rădăcina, din os), acesta prezentând leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corpuri contondente, leziuni ce au necesitat 25-30 de zile îngrijiri medicale și pot data de 13.10.2011, iar ca urmare a leziunilor suferite, susnumitul a pierdut 6 dinți frontali.
La stabilirea împrejurării dacă pierderea dinților a avut ca efect sluțirea părții vătămate prima instanță a avut în vedere, cu prioritate, gravitatea concretă a rezultatului imediat produs prin actul de violență, iar nu situația atenuată prin înlocuirea dinților smulși sau rupți prin protezare. O atare interpretare se impune nu numai pentru că recurgerea la procedeele artificiale nu poate asigura redarea totalității însușirilor anatomice și fiziologice ale dintelui natural, ci și datorită lipsirii celui lezat, cel puțin pentru o anumită perioadă, de înfățișarea sa firească. De asemenea, prima instanță a avut în vedere poziția dinților pierduți, fiind de notorietate că pierderea a 6 dinți frontali modifică esențial fizionomia celui lezat dându-i aspect respingător sau poate avea efecte negative ireversibile asupra funcției fiziologice a masticației. Mai mult, prima instanță a avut în vedere și vârsta părții vătămate, care este o persoană tânără pentru care pierderea a 6 dinți frontali constituie un prejudiciu estetic.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 334 Cod de procedură penală, prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, reținută în rechizitoriu în sarcina inculpatului R. Ș., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal, apreciind că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale acestei din urmă infracțiuni.
Prin urmare, prima instanță l-a condamnat pe inculpatul R. Ș., la o pedeapsă la individualizarea judecătorească a căreia a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolului 72 din Codul penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, prima instanță a avut în vedere dispozițiile părții generale a Codului Penal în ceea ce privește condițiile răspunderii penale, precum și limitele de pedeapsă stabilite în partea specială. A mai abut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, determinat potrivit disp. art. 18 Cod Penal de scopul urmărit (producerea unei vătămări integrității corporale a părții vătămate), împrejurările în care fapta a fost comisă (prin lovire cu pumnii în față), urmarea produsă (atingerea gravă adusă integrității corporale a părții vătămate ce a avut ca urmare sluțirea acesteia).
În raport de aceste criterii, prima instanță, în baza art. 182 alin.2 C.pen., rap. la art.320 ind.1 Cod de pr.pen., l-a condamnat pe inculpatul R. Ș. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.81 și art.82 din Codul penal, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, prima instanță a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art.359 Cod de procedură penală, prima instanță a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C.pen., prima instanță a interzis inculpatului drepturile prev de art. 64 lit. a) teza II și art.64 lit.b) din C.pen. pe durata executării pedepsei, însă în baza art.71 alin.5) Cod penal suspendă executarea interzicerii drepturilor anterior menționate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile, în baza art.14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art.998 Cod Civil, constatând că în cauză sunt pe deplin întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată O. N. și în consecință, l-a obligat pe inculpat să plătească acestei părți vătămate suma de 20.000 (douăzecimii) lei cu titlu de daune pentru prejudiciul moral cauzat, precum și suma de 6300 lei reprezentând daune materiale, respingând în rest pretențiile formulate.
Pentru a hotărî astfel cu referire la latura civilă, prima instanță a reținut că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală fără a diferenția după cum acesta este material sau moral.
În privința daunelor materiale, prima instanță a constatat că acestea sunt întemeiate doar în parte în privința sumei de 6300 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor stomatologice necesare acestuia (f.35 dosar).
În privința daunelor morale, prima instanță a apreciat, în raport de circumstanțele cauzei că prejudiciul este susceptibil de a fi reparat în formă bănească. Prin săvârșirea faptei de vătămare corporală gravă, inculpatul a adus atingere unui drept fundamental al părții vătămate, dreptul la integritate fizică garantat prin art. 22 al. 1 din Constituția României, cauzându-i astfel un prejudiciu de ordin nepatrimonial susceptibil de reparație prin mijloace bănești. Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor condiții legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, toate aceste subordonându-se conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. În raport de probele administrate în cauză rezultă că au existat prejudicii morale decurgând din leziunile produse și din numărul de zile de îngrijiri medicale, a conchis prima instanță.
Având în vedere impactul negativ, de ordin psihologic, pe care îl resimte victima unei fapte săvârșite cu violență, urmările psihologice ale unui astfel de traumatism și necesitatea ca daunele morale să reprezinte o satisfacție echitabilă, pentru prejudiciul suferit, numărul de zile de îngrijiri medicale acordat și finalitatea instituției daunelor morale dar și limita ce impune ca acestea să nu devină o sursă de venit nejustificată, prima instanță, în baza art. 998 C.civ., a admis în parte acțiunea civilă a părții vătămate și a obligat inculpatul R. Ș. la plata către aceasta a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008, prima instanță a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul R. Ș. iar apoi a dat eficiență art. 191 alin. 1 și art. 193 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, recurs inculpatul, solicitând, casarea și, în rejudecare, a se dispune înlăturarea dispoziției primei instanțe de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 din Codul penal și revenirea la încadrare juridică din rechizitoriu, anume infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 din Codul penal, cu motivarea consemnată în partea introductivă a prezentei.
Partea vătămată și procurorul și-au exprimat punctul de vedere în sensul respingerii recursului.
Analizând recursul inculpatului în baza art._ și cu respectarea art. 3856 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, care rezultă din coroborarea aspectelor ce reies din probele administrate la urmărirea penală și pe care, în temeiul art. 3201 din Codul de procedură penală, inculpatul și le-a însușit.
Și încadrarea în drept a faptei inculpatului este una justă, prima instanță reținând în mod corect că pierderea definitivă a șase dinți din partea frontală a cavității bucale reprezintă o sluțire în sensul art. 182 alin. 2 din Codul penal, adică o înrăutățire a aspectului fizic al părții vătămate de natură să ducă la o aparență inestetică, la o urâțire. Deși aparența aceasta inestetică poate fi redusă prin intermediul unei lucrări dentare, curtea reține că în înțelesul legii penale urmarea cerută de textul incriminator al art. 182 alin. 2 din Codul penal s-a produs, diminuarea sau chiar înlăturarea ei ulterioară neavând relevanță cu privire la conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală gravă.
Prima instanță a realizat și o justă aplicare la speță a prevederilor art. 72 C.pen., atunci când a procedat la individualizarea pedepsei aplicate, dând o potrivită relevanță tuturor criteriilor de individualizare prev. de amintitul articol, pedeapsa aplicată fiind în măsură să asigure scopurile prev. de art, 52 din Codul penal.
Analizând, din perspectiva art. 3856 ´alin. 3 din Codul de procedură penală, sentința și sub aspectul laturii civile, deși inculpatul nu a relevat vreo critică expresă în acest sens, curtea reține că prima instanță a dat o justă aplicare dispozițiilor legale și principiilor juridice care guvernează răspunderea civilă delictuală.
Pentru aceste considerente, văzând și prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, C. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. Ș. împotriva sentinței penale nr. 270/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, curtea va obliga inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs și, potrivit art. 5 lit. a și art. 6 din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu, va acorda onorariul parțial apărătorului din oficiu al inculpatului în recurs, în sumă de 100 lei, care, conform art. 189 din Codul de procedură penală, se va avansa din fondul special destinat al Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. Ș. împotriva sentinței penale nr. 270/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Acordă onorariul parțial apărătorului din oficiu al inculpatului în recurs, în sumă de 100 lei, care, conform art. 189 din Codul de procedură penală, se va avansa din fondul special destinat al Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. B. A. P. S. I. M.
Grefier,
D. M. H.
Red. A.B./Tehnored. D.M.H.
26.02.2014, 2 ex.
J. Fond S. P. I. C.
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1093/2015. Curtea de Apel ALBA... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 642/2013. Curtea de... → |
|---|
