Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 903/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-09-2012 în dosarul nr. 903/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 903/2012
Ședința publică de la 04 Septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător C. M.
Judecător L. A.
Grefier I.-M. M.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
M. C. – procuror
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de partea civilă D. J. și asigurătorul . G. SRL B. împotriva sentinței penale nr. 110/25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Mediaș La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Se prezintă av. B. L. – cu delegație de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus motive de recurs de către asigurătorul . G. SRL B. la data de 31.08.2012.
Nefiind cereri din partea părților și a reprezentantei parchetului, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat B. L., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat L. A.-A. solicită respingerea recursului declarat de partea civilă, menținerea sentinței penale atacate ca legală și temeinică. În ceea ce privește recursul asigurătorului solicită admiterea doar a punctelor 2 și 3 și respingerea celorlalte.
Reprezentanta parchetului, în ceea ce privește recursul părții civile D. J. solicită admiterea acestuia în ceea ce privește daunele morale acordate de la 16.500 lei la 25.000 de lei față de zilele de îngrijiri medicale, în sensul majorării acestora. În ceea ce privește recursul asigurătorului solicită admiterea acestuia în parte în sensul înlăturării obligației acestuia de a plăti în solidar despăgubirile civile.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. 110/25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Mediaș în temeiul art.14 Cod procedură penală raportat la art. 999,1000 aliniatul 3 cod civil și art. 54 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat inculpatul L. A. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să plătească părții civile D. I. suma de 9175 lei despăgubiri și 16 500 lei daune morale și respinge celelalte pretenții formulate.
În temeiul art.14 Cod procedură penală raportat la art. 999,1000 aliniatul 3 Cod civil și art. 54 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat inculpatul L. A. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să plătească părții civile C. I. suma de 16 500 lei daune morale și au fost respinse celelalte pretenții formulate.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de partea responsabilă civilmente . contra asigurătorului BCR Asigurări V. I. SA.
În temeiul art.313 din Legea nr.95/2006 a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să plătească spitalului M. Mediaș suma de 200 lei cheltuieli medicale.
În temeiul art.313 din Legea nr.95/2006 a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să plătească spitalului C. Județean de Urgență S. suma de 9658,34 lei cheltuieli medicale.
În temeiul art.313 din Legea nr.95/2006 a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să plătească S. Județean de Ambulanță S. suma de 561,07 lei cheltuieli medicale.
A fost obligat inculpatul, partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să plătească părții civile D. I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei hotărâri instanța de fond a reținut următoarele:
Partea civilă D. I. în contradictoriu cu inculpatul L. A. A., partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA a solicitat instanței obligarea celor trei părți să îi plătească suma de 17 000 lei daune materiale și 85 000 lei daune morale (f.173).
Partea civilă C. I. în contradictoriu cu inculpatul L. A. A. partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA a solicitat instanței obligarea celor trei părți să îi plătească suma de 5 000 lei daune materiale și 65 000 lei daune morale (f.222).
Cele două părți civile au arătat că au fost victimele unui accident de circulație produs de către inculpatul L. A. A. în urma căruia au suferit vătămări care au necesitat un număr de 50 – 55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
S. M. Mediaș s-a constituit parte civilă cu suma de 200 lei cheltuieli medicale.
S. C. Județean de Urgență S. s-a constituit parte civilă cu suma de 9658,34 lei cheltuieli medicale.
S. Județean de Ambulanță S. s-a constituit parte civilă cu suma de 561,07 lei cheltuieli medicale.
Partea responsabilă civilmente . a formulat cerere de chemare în garanție a asigurătorului BCR Asigurări V. I. SA solicitând obligarea chematului în garanție să îi plătească sumele de bani cu care eventual va cădea în pretenții. În susținerea cererii arată că chematului în garanție,prin contractul de asigurare tip RCA s-a obligat să plătească toate pagubele care au fost produse de către autovehiculul asigurat,condus de către inculpatul L. A. A..(f.118).
Prin întâmpinare, partea responsabilă civilmente . a solicitat respingerea cererii de constituire de parte civilă formulată împotriva ei deoarece și-a îndeplinit exemplar îndatoririle față de șoferul autovehiculului inculpatul L. A. A..( f.132).
Prin întâmpinare, asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA a solicitat ca instanța să nu îl oblige la plata despăgubirilor și doar să se rezume a constata că este asigurător, să nu stabilească drepturi excesive la daune morale pentru părțile civile și să nu fie obligată la cheltuieli medicale deoarece aceste despăgubiri nu îi incumbă.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală numărul 65 din 27 martie 2012 instanța l-a condamnat pe inculpatul L. A. A. la două pedepse de câte 2 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă a căror victime au fost părțile civile D. Janoș și C. I.. In temeiul disp.art.33 litera a, art.34 litera b Cod penal instanța a contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare cu un spor de 1 lună închisoare .
Pentru a pronunța această condamnare instanța a avut în vedere următoarea stare de fapt:
La data de 09.06.2011, în jurul orelor 1900, inculpatul L. A. A., neînsoțit de vreo altă persoană, a condus ansamblul de vehicule format din autotractorul marca Iveco, înmatriculat sub numărul_, și semiremorca marca L., cu numărul de înmatriculare_, pe DN 14, din direcția municipiului Mediaș către Sighișoara.
În momentul în care a ajuns la km 72 + 200 de metri, între localitățile Șaroș pe Târnave și Dumbrăveni, jud. S., inculpatul L. A. A. nu a adaptat viteza de deplasare în condițiile unui carosabil în rampă, umed, într-o curbă periculoasă la dreapta în direcția sa de deplasare, ce era semnalizată corespunzător.
Ca urmare a acestei împrejurări, semiremorca ansamblului de vehicule condus de inculpat nu a mai putut fi controlată și a pătruns cu partea din spate pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu autoutilitara marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, condusă regulamentar de partea civilă D. Janoș, acesta din urmă fiind însoțit de numiții C. I., B. T., O. T. și B. A..
În urma impactului violent, autoutilitara marca Dacia a fost proiectată în parapetul din beton amplasat lângă acostamentul din dreapta al DN 14, pe sensul de mers Sighișoara – Mediaș, oprindu-se în acel loc. Ansamblul de vehicule condus de numitul L. A. A. a mai rulat pe DN 14 aproximativ 150 de metri, spre orașul Dumbrăveni, după care inculpatul a oprit și s-a deplasat la locul accidentului rutier.
Evenimentul rutier provocat de L. A. A. s-a soldat cu vătămarea corporală a numiților D. Janoș (conducătorul autoutilitarei Dacia) și C. I. (pasager în autoutilitara marca Dacia pe locul din stânga spate), aceștia fiind transportați cu o autospecială aparținând Serviciului Județean de Ambulanță S. la sediul Spitalului M. Mediaș, unde au fost diagnosticați cu politraumatism prin accident rutier, fractură deschisă braț și antebraț stâng traumatism hemitorace stâng, șoc traumatic, și respctiv TCC acut deschis cu plagă mentonieră și temporală stânga, fractură de humerus stâng, luxație cot stâng și traumatism de coloană cervicală.
Ulterior, părțile civile D. Janoș și C. I. au fost transportați la sediul Spitalului C. de Urgență Județean S., unde au primit îngrijirile medicale necesare vindecării, sub supraveghere medicală specializată.
După externare din unitatea spitalicească, părțile civile D. Janoș și C. I. s-au prezentat la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală S. unde au fost examinați de medicul legist.
Astfel, prin certificatul medico-legal nr. I/b/46 din data de 05.07.2011 emis de S.J.M.L. S. s-a concluzionat că, în urma accidentului rutier provocat de inculpatul L. A. A., partea civilă D. J. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, în timp ce, în cazul părții civile C. I., s-a emis raportul de constatare medico-legală nr. 385/II/b/22 din data de 22.07.2011, prin care s-a stabilit că această parte vătămată a suferit vătămări corporale vindecabile în aceiași perioadă de 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Partea responsabilă civilmente . este proprietarul autotractorului marca Iveco, înmatriculat sub numărul_, și a semiremorcii marca L., cu numărul de înmatriculare_ implicate în accident. Inculpatul L. A. A. este salariatul acestei societăți.
Prin contractul de asigurare de tip RCA, valabil la data producerii accidentului asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA s-a obligat să plătească toate pagubele produse de autovehiculul asigurat.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este reglementată de art. 998-999 C. civ. Potrivit art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) existența unui prejudiciu;
b) existența unei fapte ilicite;
c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
d) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul;
Aceste condiții sunt îndeplinite în persoana inculpatului L. A. A. care, din culpă, la data de 09.06.2011, în jurul orelor 1900, prin nerespectarea dispozițiilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, a cauzat părților civile D. Janoș și C. I. leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Pentru a se putea angaja răspunderea comitentului în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., este necesar ca în persoana prepusului, să fie întrunitei toate condițiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998-999 C. civ. Pe lângă condițiile generale analizate mai sus, este necesar să fie întrunite și două condiții speciale:
– existența raportului de prepușenie;
– săvârșirea faptei ilicite și prejudiciabile de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de comitent.
Raportul de prepușenie este un raport ce se caracterizează printr-o relație de subordonare între comitent și prepus și care ia naștere printr-un acord de voințe, în temeiul căruia comitentul are dreptul de a da dispoziții ori instrucțiuni pe care prepușii sunt obligați să le îndeplinească în limite funcției încredințate.
În speță inculpatul L. A. A. era, la data producerii accidentului, salariatul părții responsabile civilmente . și executa un transport pentru această firmă.
Potrivit dispozițiilor Legii asigurărilor numărul 136/1995, conform art. 54, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Conform art. 55 din aceeași lege, despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor fizice sau juridice păgubite.
Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă fără echivoc drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România de a exercita acțiunea civilă direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă. Acest drept nu este acordat victimelor accidentelor de circulație doar cu scopul ca instanța să constate în final calitatea de asigurător ci pentru a stabili obligația de plată „ în limitele obligației acestuia” respectiv a sumei maxime asigurate.
Ad ratione o instanță nu poate cita o parte în calitate de asigurător pentru ca prin hotărâre să se rezume să îi constate această calitate. Același lucru ar putea pretinde și inculpatul sau partea responsabilă civilmente.
Pe de altă parte prin diverse acte s-au stabilit natura despăgubirilor dar enumerarea s-a făcut numai exemplificativ. Doctrina a stabilit îndeobște în ce constau despăgubirile datorate de autorul unui delict civil. În literatura de specialitate s-a statuat că prejudiciul constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. În doctrina veches-a afirmat că pentru a exista responsabilitate în sensul art. 998 C. civ. este necesar ca paguba să fi cauzat o pierdere reală (damnum emergens) sau să-l fi lipsit de un câștig (lucrum cessans).
Asupra cuantumului despăgubirilor:
Partea civilă D. I. a solicitat instanței obligarea celor trei părți: inculpatul L. A. A., partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să îi plătească suma de 5 000 lei daune materiale și 85 000 lei daune morale (f.173). El a depus la dosar chitanțe în valoare de 800 lei, acte medicale din care a rezultat că a fost încadrat în gradul III de handicap și o adeverință din care a rezultat că a fost încadrat cu o jumătate de normă după accident suferind o pierdere salarială lunară de 350 lei. Cum acesta nu a solicitat despăgubiri periodice instanța i-a calculat pierderea salarială pe durata unui an. Astfel instanța l-a obligat pe inculpatul L. A. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să plătească părții civile D. I. suma de 9175 lei despăgubiri (800 + 350 X 12 ) și 16 500 lei daune morale.
Partea civilă C. I. a solicitat instanței obligarea celor trei părți: inculpatul L. A. A., partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să îi plătească suma de 5 000 lei daune materiale și 65 000 lei daune morale (f.222). El nu a dovedit existența prejudiciului material.
Pentru durerea pricinuită celor două părți civile care au suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, suportarea mediului de spital și a intervențiilor medicale instanța le-a acordat daune morale de câte 16 500 lei. (aproximativ 300 lei/zi).
Totodată instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de partea responsabilă civilmente . contra asigurătorului BCR Asigurări V. I. SA având în vedere că a obligat asigurătorul să plătească dauna direct victimei conform dispozițiilor Legii asigurărilor numărul 136/1995. Cererea ar fi fost admisibilă doar în situația în care instanța ar fi obligat la despăgubiri numai partea responsabilă civilmente ..
În temeiul art.313 din Legea nr.95/2006 instanța a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . și asigurătorul BCR Asigurări V. I. SA să plătească spitalului M. Mediaș suma de 200 lei cheltuieli medicale, spitalului C. Județean de Urgență S. suma de 9658,34 lei cheltuieli medicale și Serviciului Județean de Ambulanță S. suma de 561,07 lei cheltuieli medicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs partea civilă D. J. și asigurătorul . G. SRL B..
Prin recursul declarat partea civilă recurentă D. J. a solicitat majorarea daunelor la suma totală de 102.000 lei, respectiv 17.000 lei daune materiale și 85.000 lei daune morale.
În motivarea recursului partea civilă apreciază că în mod greșit instanța de fond a acordat doar o parte din suma cu care s-a constituit parte civilă pentru daunele materiale suferite, considerând a fi fost dovedite toate pretențiile.
La fel, suma de 16.500 lei acordată de către instanța de fond cu titlu de daune morale este mult prea mică în raport de suferințele sale, de numărul de zile necesare vindecării și a urmărilor pe care fapta inculpatului le-a produs. În plus, practica judiciară a stabilit sume cu mult mai mari cu titlu de daune morale decât cele care i-au fost acordate de către instanța de fond.
Prin recursul său asigurătorul . G. SRL B. a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând, a se constata calitatea sa de asigurător în cauză, așa cum a statuat ÎCCJ, deoarece în speță este prezentă răspunderea civilă delictuală și nu cea contractuală. În consecință, asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu asiguratul și cu inculpatul la plata despăgubirilor către victima accidentului.
S-a mai solicitat diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate părților vătămate, în special a daunelor morale, acestea neputând constitui un prilej de îmbogățire fără just temei. S-a mai solicita respingerea pretențiilor civile ale unităților specialități și respingerea obligării la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursurile declarate de partea civilă D. J. și asigurătorul . G. SRL B. sunt fondate și vor fi admise, din următoarele considerente:
În ce privește cuantumul despăgubirilor acordate părții civile D. J.:
Partea civilă a criticat hotărârea atât sub aspectul despăgubirilor materiale care i-au fost acordate, cât și sub aspectul daunelor morale.
În ce privește daunele materiale care i-au fost acordate părții civile recurente, Curtea constată analizând actele existente la dosarul cauzei, că acestea au fost corect acordate, partea civilă nefăcând dovada pretențiilor solicitate, astfel că în mod corect instanța de fond i-a acordat suma de 9175 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Recursul părții civile este însă fondat sub aspectul daunelor morale. Curtea constată că partea civilă D. I. a suferit în urma accidentului leziuni vindecabile în 50-55 zile îngrijiri medicale, a suferit și intervenții chirurgicale și a rămas cu un grad de handicap.
În aceste condiții, raportat și la practica judiciară a Curții se apreciază că părții civile i se cuvine o sumă mai mare cu titlu de daune morale, o sumă de 25.000 lei fiind un cuantum în măsură să satisfacă prejudiciul moral suferit, fără însă să constituie o îmbogățire injustă a părții civile.
În ce privește recursul asigurătorului Curtea constată, în opinie majoritară, că acesta este fondat sub aspectul calității sale în procesul penal.
Instanța de fond a motivat pe larg care sunt considerentele pentru care a obligat asigurătorul, alături de inculpat și partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor materiale și morale către părțile civile.
Opinia instanței de fond raportat la calitatea asigurătorului nu este împărtășită de către Curte, în speță fiind obligatorie aplicarea Deciziei nr. 1/2005 a Înaltei Curți de Casție și Justiție – Secțiile Unite, conform căreia în aplicarea dispozițiilor art. 54 alin. 4 și ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările ulterioare s-a stabilit că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.
Față de acestea, în mod greșit instanța de fond a obligat asigurătorul să plătească în solidar cu inculpatul și partea responsabilă civilmente despăgubirile materiale și morale către părțile civile.
Față de cele expuse, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.p.p. recursurile declarate de partea civilă D. J. și asigurătorul . G. SRL B. vor fi admise în limitele arătate.
Conform art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de partea civilă D. J. și asigurătorul . G. SRL B. împotriva sentinței penale nr. 110/25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Mediaș și în consecință:
Casează hotărârea penală atacată numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părții civile D. J. și a greșitei obligări a asigurătorului . G. SRL B. în solidar cu inculpatul intimat și partea responsabilă civilmente intimată la plata despăgubirilor civile, cu extinderea efectele recursului și în ce privește această dispoziție cu privire la părțile civile C. I., S. M. Mediaș, S. C. Județean de Urgență S. și S. Județean de Ambulanță S. și rejudecând cauza în aceste limite:
Majorează daunele morale acordate părții civile recurente D. J. de la suma de 16.500 lei, la suma de 25.000 lei.
Înlătură obligarea asigurătorului . G. SRL B., în solidar cu inculpatul L. A. A. și partea responsabilă civilmente ., de la plata daunelor materiale și morale acordate părților civile D. J. și C. I. și de la plata cheltuielilor medicale acordate Spitalului M. Mediaș, Spitalului C. Județean de Urgență S. și Serviciului Județean de Ambulanță S. și constată calitatea de asigurător în cauză a . G. SRL B..
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.09.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. G. C. M. L. A.
cu opinie separată doar în ce
privește recursul declarat de .
G. SRL B., în sensul
respingerii recursului declarat de acesta.
Grefier
I.-M. M.
Red. Tehn. DG/17.09.2012
Jud. fond – I. V.
Motivare opinie separată – Judecător L. A.
Apreciez că în mod corect instanța de fond a obligat asigurătorul la plata contravalorii daunelor materiale și morale suferite de părțile civile, precum și a cheltuielilor de judecată.
Argumentația în sprijinul acestei opinii pleacă de la Decizia nr. 1/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii. Aceasta a fost sesizată de P. Înaltei Curți ca urmare a unei practici contradictorii privitor la calitatea în procesul penal a asigurătorului de răspundere civilă. În speța respectivă, nu s-a adus din discuții oportunitatea obligării asigurătorului la plata daunelor ci doar calitatea acestuia în proces. Mai mult, este relevantă motivarea deciziei care începe cu expunerea practicii judiciare contradictorii. Sunt prezentate astfel trei soluții diferite ale instanțelor naționale, Înalta Curte de Casație și Justiție fiind de acord cu ultima dintre ele, în sensul că:
"Societățile de asigurare trebuie citate în procesul penal în calitate de asigurător, deoarece raporturile juridice dintre aceste societăți și asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenție, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă, în baza art. 57 din L 136/1995, despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora, cât și direct asigurătorului de răspundere civilă.
Prin urmare, apreciez că decizia I/2005 a Î.C.C.J trebuie reținută ca argument în sprijinul obligării asigurătorului la plata direct în cadrul procesului penal.
Mai mult trebuie avute în vedere dispozițiile art. 44 C. pr. pen. conform cărora instanța penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluționarea cauzei chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe.
Astfel, pentru a concluziona asupra obligării asigurătorului la plată, instanța penală trebuie să analizeze contractul de asigurare potrivit regulilor din materia civilă, iar dacă acesta este valid din punct vedere juridic nu există nici un impediment în a-i da eficiența prevăzută de lege.
Participarea asigurătorului în procesul penal nu poate fi doar una formală, fără finalitate, iar instanța de judecată este chemată întotdeauna să stabilească niște obligații clare, nu să constate calitatea participanților în proces, care de altfel era dinainte stabilită. Chiar dacă răspunderea asigurătorului este una contractuală, ea devine activă ca urmare a comiterii unui delict și presupune preluarea riscului asigurat.
În speță, inculpatul a comis un delict prin care a produs un prejudiciu. Anterior s-a asigurat prin contract că acest prejudiciu va fi plătit în locul său de un terț, societate de asigurare. Așadar, este esențial ca acesta din urmă să fie obligat la plata daunelor morale și materiale pentru a nu pune partea civilă în situația de a promova un alt proces pentru a-și valorifica drepturile.
Față de considerentele citate, apreciez că s-ar fi impus respingerea recursului asigurătorului . G. SRL.
Judecător
L. A.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 93/2012.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 338/2012. Curtea de... → |
|---|
