Violul. Art.218 NCP. Decizia nr. 93/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 93/2016 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 93/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 93/A/2016

Ședința publică din 02 Februarie 2016

Completul constituit din:

Președinte: C. M. M.

Judecător: E. B.

Grefier: R. A.

Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 110 alin. 8 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost reprezentat de

Procuror: M. C.

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de către P. de pe lângă Judecătoria D. și inculpatul P. G. împotriva sentinței penale nr. 1283 din 18.11.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul P. G., aflat în stare de arest în Penitenciarul Aiud, asistat de avocat M. M., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat S. I., lipsă fiind persoana vătămată P. C..

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Inculpatul P. G., întrebat fiind, arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu și cunoaște motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria D..

Avocatul inculpatului solicită instanței să întrebe inculpatul cu privire la poziția acestuia față de apelul formulat de el în cauză.

Inculpatul P. G., întrebat fiind, arată că este de acord cu sentința primei instanțe și înțelege să-și retragă apelul.

Se procedează la audierea inculpatului apelant P. G. în condițiile prev. de art.107 și urm. C.pr.pen., declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal, atașat separat la dosarul cauzei(filele 32-33).

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri, acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria D., desființarea în parte a sentinței penale atacate, apelul vizând, așa cum reiese și din motivele de apel, netemeinicia pedepsei rezultante stabilite în privința inculpatului și pe cale de consecință să se dispună majorarea pedepsei pentru cele trei infracțiuni și astfel va rezulta și o majorare a pedepsei rezultante. Mai solicită să se aibă în vedere împrejurările concrete în care au fost comise respectivele fapte, starea de recidivă a inculpatului, neputându-se ignora faptul că acesta a fost condamnat anterior definitiv pentru infracțiuni similare. De asemenea, trebuie avute în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, a părții vătămate și să se dea eficiență efectivă gravității faptelor așa cum rezultă din probe.

Față de poziția procesuală exprimată de către inculpat la acest termen de judecată, solicită să se ia act de retragerea apelului.

Avocata inculpatului cu privire la apelul formulat de către inculpat solicită să se ia act de retragerea acestuia.

Referitor la apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria D. solicită respingerea acestuia împotriva sentinței penale 1283/2015 și menținerea sentința atacată ca temeinică și legală. Consideră că instanța de fond a făcut o corectă individualizarea și aplicare a pedepsei, având în vedere la stabilirea limitelor atât circumstanțele atenuante cât și cele agravante. De asemenea, instanța ținut cont de atitudinea sinceră pe care acesta a avut-o pe tot parcursul procesului penal și de starea de recidivă. Apreciază că pedeapsa stabilită este temeinică și legală.

Inculpatul P. G., având ultimul cuvânt, arată că și-a recunoscut vinovăția, apreciază destul de bună decizia instanței de fond și lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.

CURTEA DE APEL,

I. Constată că prin sentința penală nr. 1283 din 18.11.2015 pronunțată de Judecătoria D. a fost condamnat inculpatul P. G. la:

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 224 alin. 1,2 rap. la art. 41 alin. 1 C.p. și art. 43 alin. 5 C.p., în condițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

- 3 luni închisoare pentru infracțiunea de distrugere, prev. și ped. de art. 253 alin. 1 C.p., rap. la art. 41 alin. 1 C.p. și art. 43 alin. 5 C.p., în condițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

-1 an și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de viol, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 C.p., rap. la art. 218 alin. 1 C.p., rap. la art. 41 alin. 1 C.p. și art. 43 alin. 5 C.p., în condițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b și art. 38 alin. 1 C.p. a contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 3 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. 2 C.p., rap. la art. 67 alin. 2 C.p., rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, n și o C.p. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală și pedepsele complementare privind: interzicerea dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată P. C. și de a se apropia de locuința acesteia, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 45 alin. 5 C.p., rap. la art. 65 alin. 1 și 3 C.p., rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, n și o C.p. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii privind: interzicerea dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată P. C. și de a se apropia de locuința acesteia, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. a amenținut starea de arest a inculpatului, iar, potrivit art. 72 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată perioada de reținere și arest preventiv executată de inculpat de la 15.07.2015 până la 18.11.2015.

A constatat că persoana vătămată P. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 162 alin. 2 C.p.p. a constatat că obiectele atașate prezentului dosar și aflate într-un plic sigilat, la această instanță, la poziția 10/2015 constituie mijloace materiale de probă care nu se vor restitui și vor rămâne atașate prezentului dosar, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În considerente instanța de fond a reținut ca tare de fapt următoarele:

La data de 10.07.2015, în jurul orei 20,00, inculpatul P. G., în stare de ebrietate, a pătruns fără drept în curtea de la imobilul persoanei vătămate și s-a ascuns în vegetația din spatele casei acesteia, de unde a supravegheat activitățile persoanei vătămate și a așteptat lăsarea serii. Acesta a fost observat de către martorii P. Orlando-A., Boliac R.-A., care au alertat-o pe persoana vătămată și aceasta a solicitat sprijinul martorilor C. M. și C. A..

Având în vedere antecedența penală a inculpatului, martorii s-au temut să intervină pentru a-l scoate din curtea imobilului pe inculpat și pentru că la un moment dat inculpatul a dispărut din locul în care s-a ascuns, martorii au plecat la casele lor. Totuși persoana vătămată a apelat SNUAU 112 și a cerut sprijin.

În aceeași seară, în jurul orei 23,40, inculpatul P. G. a pătruns, fără drept, prin distrugerea ușii de acces, în locuința persoanei vătămate P. C., aceasta s-a speriat și a apelat SNUAU 112; inculpatul a smuls telefonul din mâna persoanei vătămate și apoi l-a aruncat, a exercitat acte de violență asupra acesteia prin aceea că a împins-o în pat, s-a așezat peste persoana vătămată și a încercat să o dezbrace pentru a întreține raport sexual cu aceasta, al având deja pantalonii coborâți. Persoana vătămată a reușit să scape doar pentru că a ripostat atacului exercitat asupra sa, prin aceea ca a prins cureaua borsetei pe care agresorul o avea în jurul gâtului și în același timp a reușit să-l lovească pe agresor în zona organelor genitale; persoana vătămată a strigat după ajutor, iar suspectul P. G. a fugit de la fața locului.

Urmare a agresiunii exercitate de inculpat asupra persoanei vătămate, aceasta nu a fost internată în spital, dar și în prezent, de teama acestuia, s-a mutat efectiv la sora ei, declarând că nu înțelege să se împace cu inculpatul.

Constatând că, din probele administrate în cauza penală de față rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele deduse judecății există, constituie infracțiunile de violare de domiciliu și distrugere, dar și tentativă la infracțiunea de viol, prev. și ped. de art. 224 al. 1 și 2 C.p., art. 253 al. 1 C.p. și art. 32 al. 1 C.p. rap. la art. 218 al. 1 C.p.și au fost săvârșite de inculpat, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 396 alin. 2 C.pr.pen. privind pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul prevăzut de art.410 C.pr.pen. P. de pe lângă Judecătoria D. și inculpatul P. G..

II.1. P. de pe lângă Judecătoria D. susține netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului în contextul în care acesta a comis trei infracțiuni concurente intenționate, în stare de recidivă postexecutorie, nu a avut o conduită socială corectă anterior comiterii faptelor reținute în sarcina sa, nu a stăruit pentru înlăturarea rezultatelor infracțiunilor, nu a manifestat o conduită procesuală cooperantă în cursul urmăririi penale.

II.2. Inculpatul P. G. nu și-a motivat apelul iar la primul termen de judecată a declarat că își retrage calea de atac exercitată, sens în care poziția sa procesuală a fost consemnată în cadrul unei declarații ( filele 32-33 ).

III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de principiile care reglementează soluționarea căii de atac prev. de art.416 – 419 C.pr.pen. dar și față de atitudinea procesuală manifestată de inculpat în ședința publică din 02.02.2016, constată că apelul acuzării este nefondat.

Raportat la criticile exprimate de acuzare referitoare la netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului pentru motivele invocate la pct. II.2 din considerentele acestei decizii se impune menționarea faptului că la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite de judecătorul instanței de fond au fost analizate criteriile evidențiate de legiuitor în conținutul art. 74 C.pen., inclusiv acele elemente evidențiate de acuzare drept considerente factuale și, respectiv circumstanțe personale, ce ar justifica majorarea pedepselor.

În apel acuzarea nu a depus dovezi sau argumente suplimentar celor evaluate de jurisdicția inferioară care să justifice în mod rezonabil majorarea limitelor de pedeapsă. În acest context, apelul acuzării este nefondat.

Față de împrejurarea că, în fața Curții de Apel, inculpatul – apelant P. G. a declarat că-și retrage calea de atac exercitată, sens în care poziția sa procesuală a fost consemnată în declarația de la filele 32-33 din dosar. Raportat la atitudinea procesuală manifestată de inculpatul - apelant, coroborat cu dispozițiile art. 415 C.pr.pen. care prevăd posibilitatea apelantului ca, până la închiderea dezbaterilor, să-și retragă apelul declarat iar acest punct de vedere l-a exprimat personal în fața instanței și a fost consemnat în conținutul unei declarații, urmează se lua act de această manifestare de voință a inculpatului - apelant P. G..

IV. Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 421 pct.1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria D. împotriva sentinței penale nr. 1283/18.11.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .

Va lua act de retragerea apelului declarat de inculpatul P. G. împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.

Raportat la prevederile art. 424 alin.2 C.pr.pen. și pentru considerentul că inculpatul apelant s-a aflat sub incidența măsurii preventive a reținerii și arestului preventiv în intervalul 15.07.2015 și până la 02.02.2016, această perioadă de timp va fi dedusă din pedeapsa aplicată acestuia.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga inculpatul să achite statului suma de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, generate de actele procesuale efectuate pe fondul apelului declarat de inculpat.

Suma de 260 lei, reprezentând onorariul acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va fi avansată din fondurile M.J., asistența judiciară fiind impusă de situația în care s-a aflat inculpatul pe perioada soluționării căilor de atac, respectiv arest preventiv, conform prevederilor art. 90 lit.a C.pr.pen.

În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria D. împotriva sentinței penale nr. 1283/18.11.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .

Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul P. G. împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 15.07.2015 și până la 02.02.2016.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul să achite statului suma de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel

Suma de 260 lei, reprezentând onorariul acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va fi avansată din fondurile M.J.

În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 02.02.2016.

Președinte,Judecător,

C. M. ManElena B.

Grefier,

R. A.

Jed./Tehn. MCM/RA

6 ex/ 18.02.2016

Jud.fond. N. D. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violul. Art.218 NCP. Decizia nr. 93/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA