Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 54/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 54/2016 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 54/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 54/A/2016

Ședința publică din 26 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

JUDECĂTOR: S. I. M.

Grefier: D. M. H.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost reprezentat de procuror I. N.

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de revizuentul I. Ș. M. împotriva sentinței penale nr. 384/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față,

În deliberare, constată:

Prin sentința penală nr. 384/16.10.2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ , s-au hotărât următoarele:

În baza art. 459 alin. 5 rap. la art. 453 C.pr.pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul I. Ș. M. (fiul lui Ș. și F., născut la data de 14.02.1971 în B., jud. B., domiciliat în Mun. Oradea, ., ., jud. Bihor, cu domiciliul procesual ales în Mun. Oradea, .. 49, ., CNP_) împotriva hotărârilor judecătorești pe motiv că nu se pot concilia- Sentința penală nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.08.2010 și Sentința penală nr. 88/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 781/18.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în același dosar penal, ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel A. I. la data de 13.05.2015, sub dosar nr._, revizuentul I. Ș. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să revizuiască două hotărâri judecătorești ireconciliabile, respectiv decizia penală nr. 781/2012 a Curții de Apel A. I. și sentința penală nr. 204/2010 a Judecătoriei Sânnicolau M..

În motivarea cererii sale a arătat revizuentul că se adresează Curții de Apel A. I. ca fiind instanța competentă, ca fiind instanța cea mai înaltă în grad de soluționare a celor două hotărâri judecătorești ce sunt ireconciliabile din următoarele motive:

-a fost acuzat că ar fi condus un autoturism pe drumurile publice la data de 27.08.2007 fără a poseda permis de conducere, acuzație care s-a bazat pe numeroase mențiuni în fals existente în istoricul abaterilor rutiere, iar ca urmare a judecării cauzei ce face obiectul dosarului penal nr._ s-a constatat că deși a condus la data respectivă, a avut dreptul de a conduce autovehicule, însă interpretarea dată de organele de poliție rutieră a condus la deschiderea dosarului. Arată că prin Decizia penală nr. 781/2012 Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea sa stabilind implicit că avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice;

-în intervalul scurs între anii 2007-2012, deși s-a constatat că avea dreptul de a conduce, Judecătoria Sânnicolau M., în lipsa sa, a hotărât condamnarea sa pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere în dosarul penal nr._, deși nu intervenise nici un eveniment care să îi suspende acest drept în perioada respectivă; principala acuză adusă era o prevedere a codului de procedură penală existentă la data respectivă și anume art. 111 lit. b) care prevedea: până la rămânerea definitivă a procesului inculpatul poate conduce dacă posedă o dovadă de prelungire a dreptului de circulație, ori nu avea cum să obțină o astfel de dovadă, având în vedere numeroasele falsuri din cazierul auto de către persoane necunoscute în încercarea de a acoperi greșeala din anul 2007; mențiunea făcută de IPJ C. S. în anul 2007 era de dosar penal și s-a transformat într-o înștiințare de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule cu nr._/07.06.2012 pentru o contravenție săvârșită anterior cu circa 5 ani și o lună în urmă;

-deși Curtea de Apel Alba Iulia statuase că a respectat legislația în vigoare, consecințele achitării sale devin nule ca urmare a condamnării aplicate prin sentința Judecătoriei Sânnicolau M..

După expunerea motivelor de revizuire invocate, revizuentul a arătat că situația sa incertă a dat naștere la numeroase procese în care este acuzat că a condus autoturisme pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere sau cu permisul de conducere anulat.

În susținerea cererii sale revizueentul a depus la dosar fotocopiile hotărârilor judecătorești la care face trimitere în cuprinsul cererii sale și fotocopiile unor adrese emise de organele de poliție rutieră(filele 2-16).

În drept cererea nu a fost motivată.

Prin Decizia Penală nr. 4/R/17.06.2015, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus declinarea cauzei spre competență soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul condamnat I. Ș. M., în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 25.06.2015 sub dosar nr._ .

La termenul de judecată din data de 28.07.2015, revizuentul a depus la dosar precizare a cererii de revizuire prin care a solicitat repunerea sa în drepturi, casarea sentinței pronunțate de Judecătoria Sannicolau M., anularea deciziilor de sancțiunea pe cale administrativă sau penală date de către Parchetele de pe lângă Judecătoria A. I., Judecătoria Caransebes și Judecătoria Târgu M., constatarea reabilitării de drept și restituirea permisului de conducere, anulat prin sentința penală nr. 204/2010 a Judecătoriei Sannicolau M.. A arătat, în esență, că deși s-a dispus achitarea sa prin Decizia Curții de Apel A. I., consecințele grave ale cercetării penale defectuoase continuă să se producă, întrucât trimiterea sa în judecată în urma unui rechizitoriu discutabil, cât și anularea permisului de conducere și sentința pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. produc în continuare efecte, neputând intra în posesia permisului de conducere, neavând posibilitatea de a solicita reabilitarea de drept și neavând dreptul de a trăi până la urmă.

La dosarul cauzei, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, a revizuentului condamnat, precum și din oficiu s-a depus la dosar fișa de cazier auto in extenso al revizuentului emis de IPJ Bihor- Serviciul Rutier, dosarul penal nr. 1084/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. și un referat întocmit de Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Sânnicolau M. privind S.p. nr. 204/2010.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul-condamnat I. Ș. M., actele și lucrările dosarului nr._ a Judecătoriei Alba Iulia și nr._ a Judecătoriei Sânnicolau M., instanța de fond a reținut următoarele:

  1. În fapt:

Prin Sentința penală nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._ , revizuentul I. Ș. M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se în sarcina acestuia că în data de 17.10.2009, a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare STA-_ pe drumurile publice, prin Punctul de trecere al Frontierei Cenad, pe sensul de intrare în țară, având permisul de conducere reținut ca urmare a suspendării din data de 31.12.2007.

În baza art. 71 alin. 1 Cod penal s-au interzis revizuentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală și litera b) Cod penal anterior pe durata executării pedepsei, iar potrivit art. 81, art. 82 Cod penal anterior s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Sentința penală antemenționată a rămas definitivă prin neapelare la data de 30.08.2010, potrivit referatului întocmit de Biroul Executări penale din cadrul Jud. Sânnicolau M. (f. 69 ds. inst.).

La data de 10.06.2013, condamnatul I. Ș. M. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale antemenționate înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau M. sub dosar nr._, iar prin Sentința penală nr. 194/24.09.2013 Judecătoria Sânnicolau M. a dispus potrivit dispozițiilor art. 397 C.pr.pen. anterior, desesizarea instanței și trimiterea cererii la P. de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M..

Prin Adresa nr. 83/III/6/2013 P. de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. a dispus înaintarea cererii de revizuire însoțită de referatul procurorului la Judecătoria Sânnicolau M., înregistrată sub dosar nr._ .

Prin Sentința penală nr. 51/14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._ s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul I. Ș. M., iar prin Decizia penală nr. 457/A/22.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în același dosar penal s-a respins ca tardiv formulat apelul declarat de revizuent împotriva Sentinței penale antemenționate.

Prin Sentința penală nr. 88/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ , revizuentul I. Ș. M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat, în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal anterior, raportat la art. 39 alin. 4 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că a condus în data de 27.08.2007 autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, pe DN 7, pe raza localității V. de Jos, având permisul de conducere suspendat din data de 17.12.2006 ca urmare a reținerii de către organele de poliție pe o perioadă de 90 de zile prelungită cu încă 30 zile până la data de 16.04.2007.

Potrivit dispozițiilor art. 85 alin. 1 Cod penal anterior s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată revizuentului prin Sentința penală nr. 204/2010 a Judecătoriei Sânnicolau M. și în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) Cod penal anterior s-au contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 71 Cod penal anterior s-au interzis revizuentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și art. 64 lit. b) Cod penal anterior pe durata executării pedepsei și s-a dispus comunicarea hotărârii către Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ A. în vederea anulării permisului de conducere.

Împotriva Sentinței penale antemenționate, a formulat recurs în termenul legal revizuentul condamnat I. Ș., iar prin Decizia penală nr. 781/18.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a admis recursul și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) C.pr.pen. a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa, respectiv -conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 (fapta din data de 27.08.2007).

Împotriva celor două hotărâri judecătorești mai sus arătate, respectiv: Sentința penală nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.08.2010 și Sentința penală nr. 88/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 781/18.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a formulat cerere de revizuire pe motiv că nu se pot concilia condamnatul revizuent I. Ș. M., cerere ce face obiectul prezentei cauze.

  1. În drept:

Instanța a reținut că potrivit reglementării cuprinse în Capitolul V, Secțiunea a-3-a din Codul de procedură penală, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin intermediul căreia se tinde la desființarea unor hotărâri judecătorești definitive ce conțin erori grave de fapt.

Astfel, ținând seama de natura sa juridică, revizuirea poate fi exercitată numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. 1 lit. a-f C.pr.pen (ce au corespondent în art. 394 alin.1 lit.a – e din vechiul C.pr.pen.-sub regimul căruia au fost pronunțate cele două hotărâri penale definitive privind revizuentul I. Ș. M.), care, în plus trebuie supuse unor interpretări restrictive.

Astfel, conform art. 453 din Codul de procedură penală, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză ;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată ;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; ;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Așadar, atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din cuprinsul articolului 459 C.pr.pen. care reglementează sub denumirea marginală „Admiterea în principiu”- condițiile în care se poate dispune admisibilitatea unei cereri de revizuire printre care și cele privind: invocarea unor temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, arătarea faptelor și mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea și care conduc în mod evident la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanța a constatat că cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat I. Ș. M., pentru motivele invocate prin aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea determina admisibilitatea unei cereri de revizuire.

În raport de motivele invocate de către revizuent în cerere, dintre cazurile reglementate de prevederile art. 453 C.Pr.P.., cererea sa de revizuire, după cum însuși petentul arată, nu s-ar putea încadra, formal, decât în cel reglementat de lit. e) al acestui articol, singurul caz de revizuire de altfel, de competența Judecătoriei Alba Iulia, potrivit art. 458 C.pr.pen. și raportat la situația concretă din speță, revizuentul figurând cu o hotărâre de condamnare definitivă pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M., hotărârea judecătorească pronunțată de Judecătoria A. I. astfel cum a fost modificată de Curtea de Apel Alba Iulia privind o soluție de achitare.

Pentru a putea determina admisibilitatea unei cereri de revizuire, cazul prevăzut de art. 453 alin.1 lit.e) C.pr.pen. trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții: a) să existe două sau mai multe hotărâri penale definitive și b) hotărârile să nu se poată concilia. Dacă prima condiție așa cum rezultă din cele expuse în secțiunea-I-a din prezenta, este îndeplinită în cauză, revizuentul în cererea sa făcând referire la două hotărâri penale definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, respectiv: Sentința penală nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.08.2010 și Sentința penală nr. 88/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 781/18.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, cât privește cea de-a doua condiție, instanța a constatat că aceasta nu este îndeplinită în cauză. Aceasta deoarece, starea de ireconciabilitate trebuie să rezulte din dispozitivele hotărârilor judecătorești în sensul că se exclud una pe cealaltă.

Astfel, nu orice deosebire între modul de soluționare a cauzelor penale constituie un motiv de ireconciabilitate, ci hotărârile trebuie să se excludă una pe cealaltă. Or, în cazul concret din speța dedusă judecății, s-a apreciat că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. 1 lit. e) C.pr.pen., chiar în situația pronunțării unei hotărâri judecătorești de condamnare și a uneia de achitare, ambele definitive, pentru infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, săvârșite de aceeași persoană. Faptele în legătură cu care au fost pronunțate cele două hotărâri penale nu sunt aceleași, ci sunt fapte diferite săvârșite la intervale de timp diferite, având situație premisă diferită, respectiv: prin Sentința penală nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._, revizuentul I. Ș. M. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se în sarcina acestuia că: „ în data de 17.10.2009, a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare STA-_ pe drumurile publice, prin Punctul de trecere al Frontierei Cenad, pe sensul de intrare în țară, având permisul de conducere reținut ca urmare a suspendării din data de 31.12.2007”, iar prin Sentința penală nr. 88/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 781/18.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, același revizuent a fost achitat pentru fapta ce constă în aceea că: „în data de 27.08.2007 autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, pe DN 7, pe raza localității V. de Jos, având permisul de conducere suspendat din data de 17.12.2006 ca urmare a reținerii de către organele de poliție pe o perioadă de 90 de zile prelungită cu încă 30 zile până la data de 16.04.2007”.

Prin urmare, de vreme ce, cele două hotărâri penale definitive, deși, se referă la aceeași persoană, vizează, fapte diferite, respectiv -una săvârșită la data de 17.10.2009 și cealaltă la data de 27.08.2007, în locuri diferite, deși una din soluțiile pronunțate este de achitare și cealaltă de condamnare, neexistând identitate de infracțiuni, fapta pentru care a fost condamnat nefiind una și aceeași pentru care revizuentul a fost achitat definitiv, însăși situația premisă pe baza căreia s-a constatat ca fiind suspendat dreptul de conducere al persoanei vizate, fiind una diferită, ele nu se exclud una pe cealaltă.

Or, acest caz de revizuire nu presupune încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, în sensul că instanța, în speță- Judecătoria A. I. pe calea unei cereri de revizuire astfel cum a fost formulată de revizuentul I. Ș. M. și pentru motivele invocate, nu ar putea pronunța o soluție de desființare a unei hotărâri judecătorești rămase definitive și pronunțată de o instanță de pe teritoriul țării, atâta timp cât aceasta nu conține dispoziții care nu se pot concilia cu S.p. nr. 88/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 781/18.06.2012, referindu-se la o altă faptă, reținută în sarcina aceleiași persoane, aceasta bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Împrejurarea că instanțele au apreciat în mod diferit asupra chestiunilor de drept supuse deliberării, precum și asupra existenței sau inexistenței faptei, ori chiar modul de calcul și de interpretare a dispozițiilor legale privind perioada de suspendare a dreptului de a conduce, nu constituie un motiv de ireconciabilitate a hotărârilor penale, Sentința penală nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă prin neapelare bucurându-se de autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cât împotriva acesteia nu s-a formulat de însuși revizuentul condamnat cale de atac.

Celelalte critici privind Sentința penală nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M., ori orice alte motive prin care revizuentul tinde la desființarea hotărârii penale de condamnare, ce s-ar putea încadra formal în cazurile de revizuire prev. de art. 453 lit. a)-d) și f) C.pr.pen., se pot invoca pe calea unei cereri de revizuire îndreptate instanței - care a judecat cauza în primă instanță, în speță- Judecătoria Sânnicolau M., singura competentă să aprecieze asupra acestei căi extraordinare de retractare, prezenta cerere de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. e) C.pr.pen. presupunând analiza exclusiv a celor două condiții mai sus enumerate, care în speța de față s-au constatat a nu fi îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât pe calea acestei procedurii să se desființeze o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat, instanța nefiind în măsură să aprecieze asupra chestiunilor de fapt și de drept și modul de interpretare dat dispozițiilor legale de către Judecătoria Sânnicolau M. prin S.p. nr. 204/2012, rămasă definitivă în judecarea faptei dedusă judecății ce a făcut obiectul dosarului penal nr._ .

Mai mult, instanța, așa cum a expus în secțiunea precedentă, a constatat că revizuentul a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._, înregistrată pe rolul acestei instanțe prin care a invocat în esență aceleași motive inserate în prezenta, cererea fiind respinsă prin Sentința penală nr. 51/14.03.2014 în considerentele căreia s-au analizat efectele pronunțării hotărârii penale de achitare prin Decizia penală nr. 781/18.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia asupra Sentinței penale nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă prin neapelare, astfel că s-au apreciat aplicabile în cauză și dispozițiile art. 464 C.pr.pen. conform cărora în cazul respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă sau neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive. Or, în speță, chiar dacă revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel A. I. și ulterior declinată în favoarea Judecătoriei Alba Iulia spre competentă soluționare, pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. 1 lit. e) C.pr.pen., motivele invocate au fost în esență aceleași, fiind analizate și prin Sentința penală nr. 51/2014 a Judecătoriei Sânnicolau M..

În consecință, față de cele ce preced, în baza art. 459 alin. 5 rap. la art. 453 C.pr.pen., instanța a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul I. Ș. M. împotriva hotărârilor judecătorești pe motiv că nu se pot concilia- Sentința penală nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.08.2010 și Sentința penală nr. 88/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 781/18.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în același dosar penal, ca inadmisibilă.

  1. Cu privire la cheltuielile judiciare din cursul procesului penal:

Potrivit art. 275 alin.2 C. pr. pen. în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea.

Față de cele ce preced și în baza acestui text legal instanța a obligat revizuentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal revizuentul I. Ș. M., invocând faptul că o hotărâre judecătorească întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să-și prelungească existența, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat.

S-a susținut faptul că Judecătoria Sânnicolau M. a reținut o stare de fapt care nu corespunde adevărului. Apoi, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 29.12.2009 a arătat că aceeași faptă comisă constituie o contravenție. Revizuentul a arătat faptul că în realitate, nu i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, al având doar reținut permisul de conducere, fiind nelegală reținerea faptului că el a avut permisul de conducere suspendat din data de 17.12.2006 și până în decembrie 2013, când permisul i-a fost anulat.

În concluzie, revizuentul susține că deși a fost achitat în dosarul penal nr._, achitarea nu și-a produs efectele. Tot dosarul penal nr._ a fost instrumentat ca și cum în perioada anilor 2007 – 2010, revizuentul ar fi avut suspendat dreptul de a conduce, deși din tot materialul existent în toate dosarele nu se face vorbire decât de o singură suspendare, cea din 17.12.2006 – 16.04.2007.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu cu raportare la dispozițiile art. 417 alin. 2 CPP, Curtea de Apel constată că apelul declarat de revizuentul I. Ș. M. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În urma analizării dosarelor cauzelor supuse prezentei proceduri și a ansamblului probatoriu administrat, Curtea de Apel reține că susținerile apelantului sunt întemeiate, însă ele nu pot fi valorificate pe calea prezentei căi de atac a revizuirii, pentru următoarele motive:

Vom expune soluțiile dispuse față de revizuentul apelant, în ordinea cronologică a faptelor comise de acesta, astfel:

  1. Fapta din 27.08.2007

Prin sentința penală nr. 88 din 28 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ , s-a dispus, în temeiul art.334 Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.86 alin.2 din OUG nr. 195/2002 rep., reținută în sarcina inculpatului M. I. Ș., fiul lui Ș. și F., născut la data de 14.02.1971 în mun.B., jud. B., cetățean român, domiciliat în Timișoara, . nr.37, jud. T., CNP:_ în infracțiunea prev. de art.86 alin.2 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal.

În baza art.86 alin.2 din OUG 195/2002 rep, cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal, rap.la art.39 alin.4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. I. Ș. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat, în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art.85 alin.1 Cod penal, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.204/2010 a Judecătoriei Sânnicolau M., def. la data de 02.09.2010.

În baza art. 33 lit.a) Cod penal rap. la art.34 lit.b) Cod penal, s-au contopit următoarele pedepse:

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep.

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.204/2010 a Judecătoriei Sannicolau M., def. la data de 02.09.2010, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin. 2 din OUG 195/2002, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, fără aplicarea vreunui spor, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an închisoare în regim de detenție.

În temeiul art.71 din Codul penal,s-au interzis acestui inculpat drepturile prevăzute de articolul 64 lit. a) teza a II-a și art.64 lit.b) din Codul penal pe durata executării pedepsei.

.În baza art.357 alin.2 lit.f) Cod de procedură penală, raportat la art.203 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, s-a dispus comunicarea hotărârii la data rămânerii definitive, către Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ A. în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului cf. art.114 din OUG 195/2002.

În temeiul art.191, alin.1 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut ca stare de fapt că la data de 27.08.2007 inculpatul M. I. Ș., în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca VW PASSAT cu nr. de înmatriculare_, pe DN7, pe raza comunei V. de jos a intrat în coliziune cu autoturismul marca Ford, cu nr. de înmatriculare_, condus de B. I., în condițiile în care inculpatul avea permisul de conducere suspendat din data de 17.12.2006.

Numiții B. I. și B. C. nu au suferit leziuni corporale care să necesite îngrijiri medicale și nu au formulat pretenții civile.

S-a arătat că, din probele administrate în cauză rezultă că, la data accidentului rutier, inculpatul avea permisul de conducere suspendat din data de 17.12.2006, fiind reținut de organele de poliție ( fl.22-24,27,28), perioada de suspendare fiind de 90 de zile, care a fost prelungită cu încă 30 de zile, până în data de 16.04.2007.

Instanța a înlăturat susținerea inculpatului în sensul că perioada de suspendare ar fi expirat la data de 16.04.2007, pe motiv că legislația a fost modificată în acea perioadă pentru următoarele motive:

- potrivit art.106 al.1,2 din OUG nr.195/2002 în vigoare la data de 16.04.2007,(…) conducătorul de autovehicul trebuie să se prezinte obligatoriu pentru verificarea cunoașterii regulilor de circulație,iar în cazul nepromovării testului, perioada de suspendare se prelungește până la promovarea testului.

- art.106 al.2 din OUG nr.195/2002, în vigoare la data de 27.08.2007, data comiterii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, prevede următoarele: perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se prelungește cu 30 de zile dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaștere a regulilor de circulație sau nu se prezintă la Serviciul Poliției Rutiere pentru susținerea verificării cunoașterii regulilor de circulație; din dispozițiile anterioare nu se poate trage concluzia că la expirarea celor 30 de zile perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule a încetat, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.219 al.1 lit. b din H.G 1391/2006, astfel cum era în vigoare la 27.08.2007 și cum este în vigoare și în prezent, „ restituirea permisului de conducere se dispune la expirarea termenului de suspendare, când sancțiunea a fost aplicată ca urmare a săvârșirii unei contravenții pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30,60 sau 90 de zile sau, după caz, a fost majorată cu 30 de zile, dacă titularul a promovat testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație”, ori în cazul de față, inculpatul nu a promovat testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art.86 al.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, instanța, a arătat că fapta ce formează obiectul prezentei cauze a fost comisă după executarea pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 3500/2001 a Judecătoriei Timișoara, acesta fiind liberat condiționat în 21.12.2001, cu un rest de 252 zile.

În drept, s-a arătat că fapta inculpatului descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.86 al.2 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art.37 lit.b cod penal.

La stabilirea și individualizarea sancțiunii și proporționalitatea acesteia, instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C.pen, și anume de gradul de pericol social al faptei săvârșite (nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice), de persoana infractorului, care este recidivist precum și de împrejurările de atenuare sau de agravare a răspunderii penale.

S-a arătat că prin sentința penală nr.204/2010 a Judecătoriei Sânnicolau M., definitivă prin neapelare la data de 02.09.2010, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 ( un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 al.2 din OUG nr.195/2002, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Având în vedere că fapta pentru care este cercetat în prezenta cauză a fost comisă înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr.204/2010, în baza art.85 alin.1 Cod penal, instanța a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.204/2010 a Judecătoriei Sânnicolau M., def. la data de 02.09.2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal, motivat în scris, inculpatul M. I. Ș., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art.10 lit.a C.proc.pen.pentru infracțiunea prev.de art.86 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a dat o interpretare greșită a legii, întrucât reglementarea privind testul de verificare a cunoștințelor prin OUG 63/2006, a fost ulterior modificată prin OUG 69/2007 de modificare a OUG 195/2002,prin modificarea art. 106 din OUG 195/2002 și abrogarea alin. 2 al art. 106, textul legal prevăzând doar faptul că perioada de suspendare a exercitării dreptului de conducere a autovehiculelor se prelungește cu 30 de zile dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul avea permisul de conducere suspendat din data de 17.12.2006 și a condus fără permis la data de 27.08.2007, fără a promova testul de verificare a cunoștințelor, iar inculpatul a dovedit în cursul judecății faptul că la data de 05.02.2007 nu el a fost persoana care a condus și a depășit viteza legală, motiv pentru care nu s-a început urmărirea penală împotriva sa în acea cauză.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.385 ind.9 pct.14 rap.la art.385 ind.15 pct.2 C.proc.pen.

Prin decizia penală nr. 781/18.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr._ , s-a admis recursul declarat de inculpatul M. I. Ș. împotriva sentinței penale nr. 88/28.02.2012, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, s-a casat sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la a art. 10 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul M. I. Ș., fiul lui Ș. și F., născut la data de 14.02.1971 în mun. B., jud. B., cetățean român, domiciliat în Timișoara, ., nr.37, jud. T., CNP:_, în privința infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 (faptă comisă la data de 27.08.2007).

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate pe întreg parcursul procesului penal de către stat s-a dispus să rămână în sarcina acestuia.

Instanța de recurs a reținut că inculpatul nu se mai încadra în ipotezele prevăzute de art. 106 lit. a și b din OUG nr. 195/2002 în forma în vigoare la data suspendării, întrucât i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule la data de 17.12.2006 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, dar care nu a produs un accident de circulație și astfel perioada de suspendare expirase la data de 2.07.2007- data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 69/2007 conform art.78 din Constituția României-inculpatului nefiindu-i astfel aplicabile nici prevederile alin. 2.

Aceasta deoarece, în aplicarea principiului consacrat de art.15 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În cauza de față, dacă la data săvârșirii contravenției se prevedea obligativitatea promovării testului de cunoaștere a regulilor de circulație, în situația conducerii sub influența băuturilor alcoolice, ulterior acestei date a intervenit o lege mai favorabilă care condiționează această obligație de producerea unui accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Totodată, legea nouă a înlăturat prelungirea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule sine die, până la promovarea testului de cunoaștere, aspect de asemenea favorabil inculpatului din prezenta cauză.

Aceste prevederi noi introduse prin O.U.G.nr.69/2007 constituie, fără dubiu, dispoziții contravenționale mai favorabile, întrucât se referă la condițiile, modalitatea și durata pentru care se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Instanța de recurs a constatat astfel că, raportat la starea de fapt reținută, la informațiile comunicate la dosar și la succesiunea în timp a reglementărilor privind circulația rutieră, în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului M. I. Ș. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.86 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002, fiind incidente cazurile de casare prevăzut de dispozițiile art.385 ind.9 pct.17 ind.2 și pct.18 C.proc.pen., întrucât prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probatoriu o susține.

Pentru aceste motive, constatând că faptei inculpatului îi lipsește o cerință esențială privind latura obiectivă a infracțiunii amintite, respectiv aceea ca exercitarea dreptului de a conduce, la data săvârșirii faptei, să-i fi fost suspendată acestuia, în cauză se impunea o soluție de achitare a inculpatului M. I. Ș. în privința săvârșirii infracțiunii deduse judecății, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.proc.pen.

În fapt, se impunea a se reține că în temeiul noului conținut al art. 106 din OUG nr. 195/2002, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 69/2007, în situația inculpatului, suspendarea dreptului de a conduce autovehicule a expirat după 120 zile de la momentul instituirii măsurii, de vreme ce inculpatul nu se prezentase la serviciul poliției rutiere pentru susținerea verificării cunoașterii regulilor de circulație, respectiv la data de 16.04.2007.

Ca atare, în acest dosar penal, cu privire la fapta de conducere din 27.08.2007, situația premisă care a fost avută în vedere a reprezentat-o suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, din intervalul 17.12.2006 – 16.04.2007.

  1. Fapta din 4.03.2009.

Prin ordonanța procurorului din 29.12.2009 dispusă în dosarul nr. 1084/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a Cod Procedură Penală din 1969, art. 10 lit. b/1 Cod Procedură Penală din 1969, art. 91 Cod Penal din 1969 și art. 18/1 alin. 3 Cod Penal din 1969, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M. I. Ș. M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 și aplicarea unei amenzi administrative de 1.000 lei.

S-a reținut că învinuitul a condus în 4.03.2009 pe drum public – DN1, pe raza localității Cunța, jud. A., autoturismul cu numărul de înmatriculare_, având suspendat dreptul de a conduce. S-a apreciat că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar învinuitul poate fi reeducat și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ – amenda.

În motivarea ordonanței nu se indică temeiurile de fapt și de drept care au justificat concluzia că învinuitul ar fi avut la data conducerii permisul de conducere suspendat.

Din examinarea materialului de urmărire penală al cauzei, reținem că din procesul – verbal întocmit de organele de poliție în 5.03.2009, în urma verificării în baza de date a Serviciului Rutier A., învinuitul figura la acel moment cu permisul de conducere reținut.

Din cazierul rutier anexat în fotocopie, la acel moment rezulta că învinuitul figura cu permisul de conducere reținut, pentru comiterea accidentului din 27.08.2007, faptă pentru care era cercetat în dosarul penal nr. 3017/P/2007, că învinuitul nu predase permisul de conducere și nu i se eliberase dovadă. Din același cazier rutier, mai rezulta că învinuitul a fost cercetat în cadrul unui dosar penal pentru altă abatere rutieră comisă în 18.05.2007, reținându-se că a condus autoturismul având permisul de conducere suspendat din data de 17.12.2006 și că nu i s-a reținut în fapt permisul de conducere, întrucât nu l-a prezentat.

Ca atare, în lipsa unei motivări explicite a ordonanței, se poate doar deduce că reținerea vinovăției nepenale care a justificat aplicarea sancțiunii administrative a avut în vedere faptul că învinuitul avea permisul de conducere suspendat, cu începere din 17.12.2006, iar la momentul depistării în trafic – 4.03.2009 – se afla în această perioadă de suspendare. O altă logică nu ar avea temei în probele de la urmărire penală.

Ca atare, situația premisă pe care se întemeiază soluția de scoatere de sub urmărire penală și sancționare administrativă a învinuitului, o constituie tot suspendarea dreptului de a conduce autovehicule din 17.12.2006, despre care s-a apreciat că este valabilă și la data de 4.03.2009.

În fapt, la o atentă analiză, s-ar fi observat, pentru aceleași considerente ca și cele reținute în recursul anterior menționat în dosarul nr._ al Curții de Apel A. I., că perioada de suspendare a dreptului de a conduce, incidentă din 17.12.2006, expirase în 16.04.2007 și nu mai era incidentă la momentul conducerii din 4.03.2009. O asemenea concluzie trebuia să determine procurorul să constate lipsa de vinovăție a învinuitului și să pronunțe pentru această faptă o soluție de scoatere de sub urmărire penală, întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d Cod Procedură Penală din 1969.

  1. Fapta din 17.10.2009.

Prin sentința penală nr. 204/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ , a fost condamnat inculpatul M. I. Ș. M. la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.

Sentința a rămas definitivă prin neapelare în 27.08.2010.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în 17.10.2009, inculpatul a fost depistat la Punctul de trecere a frontierei de la Cenad, jud. T., pe sensul de intrare în țară, conducând autoturismul marca Audi înmatriculat în Germania cu numărul de înmatriculare STA –_, în condițiile în care a rezultat din verificări că „avea permisul de conducere reținut din data de 31.12.2007”. S-a reținut că fapta sa de a conduce autoturismul în data de 17.10.2009, „după suspendarea exercitării dreptului de a conduce”, constituie infracțiunea prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.

În motivarea sentinței de condamnare, instanța nu face alte mențiuni.

Prin rechizitoriul întocmit în 15.02.2010 de P. de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M., s-a susținut că inculpatul avea permisul de conducere reținut din data de 31.12.2007. Această susținere are la bază ca mijloc probatoriu procesul – verbal întocmit de organele de poliție în 17.10.2009 (fila 10 dosar urm. pen.), cu ocazia depistării inculpatului în trafic, în conținutul căruia se menționează „în urma verificărilor efectuate, rezultă faptul că acesta figurează cu permisul de conducere reținut din data de 31.12.2007”.

Ca atare, inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptul că a condus în data de 17.10.2009, în condițiile în care avea permisul de conducere reținut din data de 31.12.2007.

Prin urmare, situația premisă pe care se întemeiază soluția de condamnare a inculpatului pentru fapta din 17.10.2009 o constituie faptul reținerii permisului de conducere cu începere din 31.12.2007.

În realitate, la o analiză atentă, se impunea a se observa că susținerea potrivit căreia permisul de conducere al inculpatului figura reținut cu începere din 31.12.2007, nu are nici un suport real. O asemenea reținere a permisului de conducere nu a avut loc, comunicarea din verificările în baza de date cu privire la acest fapt fiind eronată.

La dosarul de urmărire penală, se mai găsește o adresă emisă de IPJ A. – Serviciul Rutier (fila 25), din conținutul căreia rezultă că la data de 5.03.2009, inculpatul a fost depistat conducând pe un drum public un autovehicul în timp ce avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule (fapta nr. 2 anterior expusă). S-a menționat că în conformitate cu art. 111 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, inculpatul nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice, deși nu predase permisul de conducere.

Tot la dosarul de urmărire penală (fila 27), se regăsește o adresă emisă de Instituția Prefectului jud. T., Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din conținutul căreia reiese că inculpatul figurează cu permisul reținut în vederea anulării, în 5.03.2009, dar nu a predat permisul de conducere.

Dacă instanța de judecată ar fi analizat în detaliu aceste mențiuni, ar fi constatat că inculpatului nu îi fusese suspendat dreptul de a conduce, iar dispoziția de reținere a permisului de conducere în vederea anulării, pentru faptul conducerii din 4.03.2009, se întemeia tot pe situația premisă a suspendării dreptului de a conduce cu începere din 17.12.2006, care expira de drept în data de 16.04.2007.

Ca atare, nu exista nici o justificare legală a interdicției ca inculpatul să conducă vehicule în data de 17.10.2009, la acel moment inculpatul nefiind în vreo perioadă de suspendare a dreptului de a conduce.

După achitarea sa definitivă în dosarul nr._ al Curții de Apel A. I., inculpatul s-a adresat Judecătoriei Sânnicolau M. cu o cerere de revizuire, invocând în esență faptul că pentru aceleași argumente cu cele avute în vedere în dosarul Curții de Apel A. I., se impunea ca instanța de la Sânnicolau M. să constate că hotărârea sa de condamnare s-a raportat la o perioadă în care inculpatul nu avea suspendat dreptul de a conduce, astfel că fata sa de a conduce în data de 17.10.2009 nu constituie infracțiune.

Prin sentința penală nr. 51/14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, s-a respins cererea sa de revizuire a sentinței penale nr. 204/18.06.2010 pronunțate de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ .

În motivarea soluției, instanța a susținut că achitarea inculpatului pentru fapta din 27.08.2007 nu are nici o înrâurire asupra soluției de condamnare dispuse de Judecătoria Sânnicolau M., întrucât soluția de condamnare pentru fapta din 17.10.2009 se întemeiase pe faptul că inculpatul fusese depistat conducând în data de 4.03.2009 (fapta nr. 2 pentru care fusese sancționat cu amendă contravențională). S-au invocat prevederile art. 111 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora în situația cercetării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.

S-a mai reținut în motivare că prin adresa nr. 1084/P/7.11.2013, P. de pe lângă Judecătoria A. I. a comunicat faptul că pe parcursul cercetărilor efectuate în dosarul nr. 1084/P/2009 (fapta nr. 2), procurorul nu a dispus măsura prelungirii dovezii de circulație a revizuentului, situație în care „este în afară de orice dubiu că la data de 17.10.2009, revizuentul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”.

Ori, instanța de revizuire putea să constate că deși revizuentul a fost sancționat pentru fapta nr. 2 și titlul juridic (ordonanța procurorului) nu era desființată, această sancționare nu era legal întemeiată, de vreme ce la momentul comiterii faptei nr. 2 (4.03.2009), revizuentul nu avea suspendat dreptul de a conduce.

Această analiză a temeiniciei soluțiilor dispuse față de revizuent a fost necesară, pentru a constata, pe de o parte, dacă susținerile de fond ale revizuentului se confirmă, iar pe de altă parte, pentru a se putea stabili cadrul procedural legal care să-i permită acestuia îndreptarea nelegalităților.

Din această perspectivă, Curtea de Apel reține următoarele:

Sentința penală nr. 88/2012 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 781/2012 a Curții de Apel A. I., date în dosar nr._ și sentința penală nr. 204/2010 a Judecătoriei Sânnicolau M. din dosar nr._, definitivă prin neapelare, nu sunt hotărâri judecătorești ireconciliabile, astfel încât revizuirea acestora pe motivul prev. de art. 453 alin. 1 lit. e Cod Procedură Penală să fie admisibilă.

Cele două hotărâri judecătorești nu se află în situația de a nu se putea concilia, pentru că cele două infracțiuni imputate revizuentului, respectiv cea din 27.08.2007 și cea din 17.10.2009, nu se raportează la aceeași situație premisă, adică nu au în vedere aceeași perioadă de suspendare a dreptului de a conduce, care încălcată fiind, a determinat formularea acuzațiilor penale.

Sentința penală nr. 88/2012 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 781/2012 a Curții de Apel A. I., date în dosar nr._ se raportează la perioada de suspendare a dreptului de a conduce din 17.12.2006, care expirase în 16.04.2007.

Sentința penală nr. 204/2010 a Judecătoriei Sânnicolau M. din dosar nr._, definitivă prin neapelare se raportează la reținerea permisului de conducere cu începere din 31.12.2007 (în rechizitoriu și motivarea sentinței), respectiv la interdicția dreptului de a conduce aferent sancționării pentru fapta nr. 2 (așa cum se constată din probele administrate în dosarul de urmărire penală).

E foarte adevărat că o examinare atentă a probațiunii ar fi impus instanței de la Sânnicolau M. să constate că situația premisă pe care s-a întemeiat era eronată, că în fapt nu exista o reținere a permisului de conducere cu începere din 31.12.2007 și că, retrospectiv, nici urmare a comiterii faptei nr. 2 din 4.03.2009, revizuentul nu se afla în situația legitimă a suspendării dreptului de a conduce, pentru aceleași argumente care au determinat achitarea revizuentului pentru prima faptă.

Ca atare, se constată că eroarea de judecată comisă pe rolul Judecătoriei Sânnicolau M., cu ocazia judecății faptei din 17.10.2009, poate fi îndreptată tot pe calea unei revizuiri, însă numai a sentinței penale nr. 204/2010 a Judecătoriei Sânnicolau M. din dosar nr._, definitivă prin neapelare.

Curtea de Apel apreciază că o nouă revizuire împotriva acestei sentințe penale este admisibilă (pentru că una a fost deja formulată și judecată), iar ca faptă sau împrejurare care să nu fi fost cunoscută la soluționarea cauzei și care să nu fi fost prezentată în cererea anterioară de revizuire, se poate invoca nelegalitatea constatată a soluției de sancționare administrativă a revizuentului pentru fapta de conducere din 4.03.2009.

Aceasta presupune, însă, prealabil, ca revizuentul să conteste mai întâi pe cale separată, ordonanța procurorului din 29.12.2009, pentru a se constata că în mod nejustificat a fost sancționat contravențional pentru fapta conducerii din 4.03.2009, de vreme ce perioada de suspendare a dreptului său de a conduce expirase la data de 16.04.2007 și la data de 4.33.2009, revizuentul nu mai era supus nici unei interdicții cu privire la conducere.

O nouă ordonanță de clasare, care să excludă vinovăția revizuentului pentru fapta nr. 2 poate constitui, așa cum am arătat, motiv pentru declanșarea unei noi cereri de revizuire a sentinței de la Sânnicolau M., întrucât soluția de condamnare pentru fapta din 17.10.2009 s-a întemeiat în mod direct pe reținerea că revizuentul nu mai era îndreptățit să conducă, cercetat fiind pentru fapta din 4.03.2009. Ar fi aplicabil, așadar, principiul „quod nullum est, nullum producit efectum”.

Pentru argumentele expuse, Curtea de Apel va respinge ca nefondat apelul revizuentului, cu mențiunea că neregulile constatate nu pot fi îndreptate în prezenta procedură a revizuirii unor hotărâri ireconciliabile, dar pot face obiectul unei noi cereri de revizuire, care să vizeze doar hotărârea nelegală a Judecătoriei Sânnicolau M..

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

În consecință,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul I. Ș. M. împotriva sentinței penale nr. 384/16.10.2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă revizuentul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2016.

Președinte, Judecător,

A. P. S. I. M.

Grefier,

D. M. H.

Red. M.I.S.

Tehnored. D.M.H.

4 ex/28.01.2016

J. Fond B. M. D.

← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 10/2016....  Accesul ilegal la un sistem informatic. Art.360 NCP. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 54/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA