Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1244/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1244/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 8470/279/2012
Dosar nr.8470 /279/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1244
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 21 noiembrie 2013
Complet format din:
PREȘEDINTE: D. P.
JUDECĂTORI: A. B.
: A. A. M.
GREFIER: G. S.
Ministerul Public: P. DE PE L. CURTEA DE APEL BACĂU
- reprezentat prin procuror C. E.
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA PIATRA N., împotriva sentinței penale nr. 391 din 23.08.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N..
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru recurent-inculpat C. D., avocat J. M., apărător desemnat din oficiu, pentru recurent-inculpat G. E., avocat R. C., apărător desemnat din oficiu lipsă fiind aceștia și intimata-parte civilă și intimata-parte responsabilă civilmente.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentului-inculpat, nu a avut alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, nu a avut alte cereri prealabile de formulat.
Curtea, pune în discuție din oficiu, excepția tardivității recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. și nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, a acordat cuvântul părților pe excepție și pe fond.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, a considerat că recursul a fost declarat în termenul de 3 zile de către P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., având în vedere data pronunțării sentinței recurate și data precizată în declarația de recurs, 26.08.2013. Însă, consideră că se impun a se solicita relații cu privire la predarea declarației de recurs.
Față de acest aspect, Curtea a acordat cuvântul pe cererea de amânare.
Avocat J. M., având cuvântul, față de cererea de amânare, precizează că există o notă telefonică din care rezultă că recursul a fost predat la data de 28.08.2013 și de asemenea, copii după acel registru din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N..
Avocat R. C., având cuvântul, a precizat că formulează aceleași concluzii și lasă cererea de amânare la aprecierea instanței.
Curtea, față de faptul că la dosar există copie de pe registrul de predare-primire a corespondenței transmise de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. și adresa Judecătoriei Piatra N., din care rezultă că recursul a fost depus și înregistrat pe data de 28 august 2013, a acordat cuvântul părților.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, a solicitat ca instanța de control judiciar să aprecieze asupra excepției, însă având în vedere declarația de recurs și data pronunțării hotărârii, apreciază că recursul este declarat în termen.
Pe fond, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că în cauză există o nulitate relativă, că există posibilitatea de a întocmi actele și de a verifica, de a lua la cunoștință de materialul de urmărire penală. S-a adus la cunoștința învinuirea la data de 22.11.2011, dată de la care învinuiții puteau să depună toate cererile, indiferent dacă procurorul era prezent sau absent. Nu se poate dovedi faptul că inculpații s-au prezentat la sediu, exista procurorul de serviciu, posibilitatea depunerii de cereri, memorii, probe în scris la dosar cât și la procurorul de serviciu, astfel încât consideră că prin procedarea la începerea cercetării judecătorești nu s-au încălcat drepturile inculpaților și aceștia puteau să ia cunoștință de materialul de urmărire penală.
Inculpații nu au depus niciun demers în cursul urmăririi penale de la data la care s-au început cercetările până la data întocmirii rechizitoriului, de a comunica cu lucrătorii de poliție sau cu procurorul care instrumenta dosarul.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost motivat.
Avocat J. M., având cuvântul, a solicitat admiterea excepției tardivității depunerii recursului având în vedere că sentința penală a fost pronunțată la data de 23.08.2013, cu posibilitatea depunerii recursului în 3 zile, astfel că termenul s-ar fi împlini la data de 27.08.2013. Însă, așa cum rezultă din documentația depusă la dosar, rezultă că a fost depus pe data de 28.08.2013, după termenul stabilit de instanță.
Pe fond, solicită respingerea acestuia și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Piatra N., având în vedere că aceasta în mod corect a dispus în temeiul art. 332 al. 2 Cod pr. penală, restituirea la P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. a documentației pentru refacerea materialului și prezentarea materialului de urmărire penală în prezenta cauză.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului.
Depune la dosarul cauzei, referatul privind plata onorariului pentru asistența juridică din oficiu, potrivit Ordinului comun al Ministerului Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România nr._/1693/2008, art. 9, care atestă prestația efectuată.
Instanța, a procedat la confirmarea referatului și a dispus plata sumei de 300 lei, din fondurile Ministerului Justiției.
Avocat R. C., având cuvântul, a solicitat admiterea excepției tardivității depunerii recursului având în vedere așa cum rezultă din documentația depusă la dosar, că recursul a fost înregistrat peste termenul stabilit de instanță.
Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Piatra N., având în vedere că prin neprezentarea materialului de urmărire penală s-a încălcat dreptul la apărare inculpaților, astfel că aceștia au fost în imposibilitatea de a formula cereri, apărări și nici nu s-au putut prevala de art. 6. Având în vedere că legea prevede, în ceea ce privește infracțiunea dedusă judecății, a se stabili despăgubiri către partea civilă în ceea ce privește efectiv prejudiciul real cauzat, iar nu prejudiciul pretins de partea civilă, consideră că în mod corect instanța de fond a dispus în baza art. 332 Cod procedură penală și art. 197 al. 14 Cod procedură penală, restituirea cauzei la procuror.
Pentru aceste motive, a solicitat respingerea recursului.
Depune la dosarul cauzei, referatul privind plata onorariului pentru asistența juridică din oficiu, potrivit Ordinului comun al Ministerului Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România nr._/1693/2008, art. 9, care atestă prestația efectuată.
Instanța, a procedat la confirmarea referatului și a dispus plata sumei de 300 lei, din fondurile Ministerului Justiției.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 391 din 23.08.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, admiterea excepției nulității relative a urmăririi penale, invocată de inculpații C. D. și G. E. (prin apărătorul ales) la termenul de judecată din data de 11.12.2012.
În temeiul art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, a fost restituită la P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., pentru refacerea urmăririi penale (pentru prezentarea materialului de urmărire penală), cauza nr._ , privind pe inculpații C. D. (domiciliat în Piatra N., ., ., județul N.) și G. E. (domiciliat în .), trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că:
Prin Rechizitoriul nr. 3122/P/2011 din data de 09.10.2012, întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 05.11.2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
- C. D., pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- G. E., pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În esență, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în perioada 01 iulie 2009 – 03 octombrie 2011, inculpații C. D. și G. E., în calitate de administratori ai S.C. N. C. S.R.L. Piatra N., au reținut și nu au virat în termenul legal la bugetul de stat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă aferente acestei perioade, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de 46.720 lei, achitat parțial în cursul urmăririi penale.
În ședința publică din data de 11 decembrie 2012, la primul termen de judecată stabilit în cauză, deși procedura de citare nu era legal îndeplinită cu partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, apărătorul ales al inculpaților a invocat excepția nulității urmăririi penale, fundamentată pe faptul că în cauză nu s-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală inculpaților; s-a arătat că inculpații s-au prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N. la data stabilită, însă li s-a comunicat că procurorul era în concediu medical, iar ulterior nu au mai primit nicio citație în acest scop.
Inculpații, prin apărător, au menționat că intenționau, cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, să solicite completarea probatoriului prin administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru a se stabili valoarea reală a prejudiciului, în vederea achitării acestuia, pentru a putea beneficia de cauza de nepedepsire reglementată de Legea nr. 241/2005 (motive consemnate în Încheierea de ședință din data de 23.04.2013 – fila 70).
În cauză au fost acordate mai multe termene de judecată, în scopul verificării susținerilor inculpaților și al obținerii unor informații suplimentare de la P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., necesare soluționării excepției; răspunsul comunicat instanței la data de 31 iulie 2013 a fost atașat la fila 79.
Apărătorul inculpaților a solicitat admiterea excepției și restituirea cauzei la procuror, în vederea prezentării materialului de urmărire penală, deoarece, deși este incidentă nulitatea relativă, vătămarea cauzată inculpaților constă în imposibilitatea de a mai beneficia de prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, care instituie o cauză de nepedepsire în cazul în care inculpații ar fi achitat prejudiciul în cursul urmăririi penale. Ei aveau intenția de a solicita administrarea probei cu expertiză contabilă pentru stabilirea valorii exacte a prejudiciului, în condițiile în care partea civilă a calculat, în mod greșit, majorări și penalități de întârziere și după . inculpați în procedura insolvenței. În plus, achitarea prejudiciului ce urma a fi stabilit de expert avea drept consecință doar aplicarea unei sancțiuni administrative, iar nu trimiterea în judecată a celor doi inculpați.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea excepției, motivat de faptul că încălcarea dispozițiilor referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală nu este sancționată de lege cu nulitatea absolută, ci doar cu nulitatea relativă, nefiind întrunite cerințele legii pentru incidența acesteia; inculpații nu au făcut dovada că le-a fost adusă o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin refacerea actului, în condițiile în care nimic nu i-a împiedicat să achite prejudiciul anterior sesizării instanței.
Analizând excepția invocată de inculpații C. D. și G. E., prin avocat D. A. D. (apărător ales), prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare atașate la finalul dosarului de urmărire penală, inculpații C. D.șiG. E. au fost citați, în calitate de învinuiți în dosarul nr. 3122/P/2011, pentru a se prezenta la P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. în ziua de 22 mai 2012, la orele 09:30 și, respectiv 10:00.
La data menționată în cuprinsul citațiilor, procurorul care a supravegheat urmărirea penală în acest dosar (doamna procuror C. L.), se afla în concediu medical și niciun alt procuror nu a efectuat, în locul acestuia, activitățile programate pentru ziua respectivă, aspecte ce rezultă din adresa înaintată de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. la solicitarea instanței (fila 79 dosar instanță).
Posterior datei de 22 mai 2012, la data de 10 aprilie 2012, a fost întocmit exclusiv Referatul de terminare a urmăririi penale (filele 1-2 dosar urmărire penală), iar la data de 09 octombrie 2012, fără a se proceda la prezentarea materialului de urmărire penală învinuiților, s-a întocmit de către procuror rechizitoriul prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților C. D. și G. E., pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Inculpații au susținut în mod constant că s-au prezentat la data menționată în citație și că li s-a comunicat că procurorul se află în concediu, iar ulterior nu au primit noi citații în vederea prezentării materialului de urmărire penală, apărări care au fost confirmate, parțial, chiar de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., prin adresa la care instanța a făcut referire mai sus.
Deși din actele dosarului nu reiese, în mod direct, că inculpații s-au prezentat, într-adevăr, la sediul Parchetului în ziua de 22 mai 2012, se poate aprecia, în mod rezonabil, că aceștia nu ar fi putut avea cunoștință despre faptul că procurorul era în concediu medical dacă nu li s-ar fi comunicat acest lucru de către un angajat al instituției, întrucât aceasta nu constituie o informație publică ori ușor accesibilă.
În plus, niciun alt procuror din cadrul aceluiași P. nu a îndeplinit activitățile pe care doamna procuror C. L. le avea programate pentru ziua de 22.05.2012, astfel încât nimeni nu a constatat, în mod direct, că inculpații au lipsit de la prezentarea materialului de urmărire penală.
În cuprinsul rechizitoriului s-a consemnat că învinuiților nu le-a fost prezentat materialul de urmărire penală deoarece aceștia nu s-au prezentat pentru efectuarea actului, deși au fost legal citați, astfel încât au fost întocmite formele de căutare a învinuiților, stabilindu-se că aceștia nu sunt decedați sau încarcerați în unitățile din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Contrar celor menționate în rechizitoriu, instanța a observat însă că toate actele de căutare întocmite în cauză sunt anterioare datei de 22 mai 2012 și că, după această dată, nu a mai fost efectuat niciun demers similar, iar inculpații au fost trimiși în judecată fără a li se prezenta materialul de urmărire penală.
În drept, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 257 raportat la art. 250 Cod procedură penală, procurorul era obligat să procedeze la prezentarea materialului de urmărire penală, și, dacă prezentarea materialului nu ar fi fost posibilă, din cauză că inculpații s-ar fi sustras de la chemarea înaintea organului de urmărire penală pentru data de 22.05.2012, ori ar fi dispăruți, potrivit dispozițiilor art. 254 Cod procedură penală, trebuia să întocmească un referat, în care să arate împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării (obligație impusă de art. 259 Cod procedură penală).
Fiind stabilit cu certitudine faptul că inculpaților nu le-a fost prezentat materialul de urmărire penală, aspect care nu a fost negat de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., se impune a determina care este sancțiunea incidentă într-o atare ipoteză.
În procesul penal, nulitatea absolută poate interveni doar în cazurile expres prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv atunci când sunt nesocotite dispozițiile referitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia, la publicitatea ședinței de judecată, la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Motivul invocat de apărătorul inculpaților (neprezentarea materialului de urmărire penală) nu se regăsește printre cauzele de nulitate absolută expres și limitativ prevăzute de lege, astfel încât nu este incidentă această sancțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală, încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act și dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Astfel, nulitatea relativă intervine atunci când se constată o încălcare a unei dispoziții legale care reglementează desfășurarea procesului penal (în speță, nesocotirea prevederilor care instituie obligația organelor de urmărire penală de a prezenta învinuitului/inculpatului întreg materialul de urmărire penală), când această încălcare a generat o vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului și dacă a fost invocată în cursul efectuării actului (când partea este prezentă) sau la primul termen de judecată cu procedura completă (când partea interesată a lipsit la efectuarea actului).
Instituirea acestor termene privind invocarea încălcării dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal este menită să asigure soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în concordanță cu exigențele constituționale ale asigurării dreptului la un proces echitabil.
Instanța a constatat că inculpații C. D. și G. E., prin apărătorul ales, au invocat nulitatea relativă a urmăririi penale în termenul imperativ prescris de legiuitor, respectiv chiar la primul termen de judecată (în contextul în care ei au lipsit la efectuarea actului contestat), deși procedura de citare nu era legal îndeplinită cu partea civilă; excepția a fost ulterior reiterată și susținută la fiecare termen, fiind pusă în discuție după obținerea relațiilor solicitate de instanță, astfel încât nu există niciun motiv pentru a concluziona că ar fi fost depășit momentul procesual stabilit de textul legal redat mai sus.
Referitor la justificarea de către inculpați a producerii unei vătămări prin omisiunea procurorului de a le prezenta materialul de urmărire penală, instanța observă următoarele:
Dispozițiile art. 250 Cod procedură penală reglementează un moment extrem de important al urmăririi penale, și anume cel al prezentării materialului de urmărire penală, aspect esențial al garantării dreptului la apărare, care permite persoanei învinuite de săvârșirea unei infracțiuni să cunoască faptele de care este acuzată, probele pe care se bazează acuzațiile și încadrarea juridică a faptelor săvârșite, putând să solicite la acest moment procesual administrarea de probe, în vederea completării urmăririi penale.
Totodată, prezentarea materialului de urmărire penală este o instituție care asigură o urmărire penală de calitate, permițând elucidarea acelor aspecte cu privire la care inculpatul, în urma cunoașterii conținutului dosarului, dă noi explicații, propune alte probe sau ridică obiecții cu privire la caracterul complet și legal al urmăririi.
Chiar dacă inculpaților le-au fost aduse la cunoștință învinuirea, încadrarea juridică a faptei pentru care au fost cercetați, drepturile și obligațiile pe durata procesului penal, cunoașterea acestora nu înseamnă cunoașterea întregului material de urmărire penală și nu anihilează obligația care revine organelor judiciare de a le pune la dispoziție acest material, după finalizarea cercetărilor.
În cauză nu s-a procedat la prezentarea actelor de urmărire penală, fiind încălcat în acest mod dreptul fundamental la apărare, prin aceea că inculpaților nu le-a fost asigurată posibilitatea cunoașterii ansamblului probelor administrate în faza de urmărire penală, pentru a formula apărări pertinente, care să poată conduce, eventual, la adoptarea în cauză a unei alte soluții decât trimiterea lor în judecată.
Aceasta în contextul în care, deși nu au solicitat, în mod expres, administrarea probei cu expertiză contabilă, în cuprinsul declarațiilor date în cauză, ambii inculpați au contestat cuantumul prejudiciului pretins de partea civilă, susținând în mod repetat că acesta include sume care nu ar fi trebuit calculate.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, legea le recunoaște învinuiților/inculpaților dreptul a formula cereri noi, inclusiv sub aspectul valorii prejudiciului imputat (ceea ce inculpații susțin că intenționau la data de 22.05.2012), iar procurorul ar fi avut obligația să se pronunțe asupra acestora (posibilitatea exercitării acestui drept trebuia asigurată, indiferent de soluția pe care procurorul ar fi pronunțat-o cu privire la cererile noi).
În speță, vătămarea pe care instanța o consideră dovedită, în acord cu susținerile inculpaților, este determinată de faptul că inculpații au fost privați de posibilitatea de a contesta cuantumul prejudiciului, de a solicita probe care să stabilească dacă suma a fost corect calculată și, în final, de a achita această sumă, în scopul de a beneficia de o cauză specială de nepedepsire.
Este evident că, în cauză, cunoașterea valorii pretențiilor civile ar fi putut influența soluționarea laturii penale a cauzei, întrucât asumarea acestor pretenții de către inculpați, prin achitarea lor, pe parcursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, ar fi putut conduce la aplicarea cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Potrivit dispoziției legale evocate, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, care nu depășește 50.000 Euro în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Reținând că fapta reținută în sarcina celor doi inculpați este o infracțiune reglementată de Legea nr. 241/2005, instanța a apreciat că acestora le-ar putea fi recunoscut beneficiul art. 10, în ipoteza în care ar îndeplini toate cerințele impuse de acest text legal. Infracțiunea reglementată de art. 6 din lege este o infracțiune de rezultat, conexă infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în articolul 9 din același act normativ, însă domeniul de aplicare al legii include și infracțiunile aflate în legătură cu evaziunea fiscală, astfel încât cauza de nepedepsire este aplicabilă și în cazul acestui articol. În plus, o asemenea dispoziție de înlăturare a răspunderii penale nu ar putea fi aplicată exclusiv în cazul infracțiunilor de o gravitate sporită, cum sunt cele prevăzute de art. 9, cu excluderea infracțiunilor mai ușoare, din categoria cărora face parte și fapta descrisă la art. 6.
Legiuitorul a avut în vedere criteriul prejudiciului cauzat, iar nu cel al prejudiciului pretins de partea civilă, astfel încât nu s-ar putea condiționa aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005, în sensul pronunțării unei soluții de încetare a urmăririi penale sau a procesului penal, de achitarea sumei pe care o pretinde partea civilă și pe care inculpatul apreciază că nu o datorează.
Scopul legii este acela de a înlătura răspunderea penală în acele situații în care inculpatul achită prejudiciul pe care îl datorează în realitate și al cărui cuantum a fost stabilit pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar nu exclusiv pe baza susținerilor părții civile, care ar putea solicita sume nedatorate și, dacă inculpatul le-ar contesta, ar face inaplicabilă cauza de nepedepsire analizată.
D. urmare, vătămarea cauzată inculpaților prin neprezentarea materialului de urmărire penală constă în încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, fiindu-le refuzat dreptul de a formula cereri noi cu privire la cuantumul prejudiciului pe care ar fi de acord să îl achite, mai ales în contextul în care ei au făcut referiri la acest aspect în declarațiile anterioare și au achitat o parte din suma solicitată de partea civilă pe parcursul urmăririi penale.
Această vătămare nu ar putea fi înlăturată decât prin restituirea cauzei la procuror, dat fiind faptul că instanța nu ar putea proceda ea însăși la administrarea unor probe suplimentare, la cererea inculpaților, fără a depăși momentul procesual până la care aceștia pot achita prejudiciul și pot beneficia de cauza de nepedepsire (primul termen de judecată). Cu alte cuvinte, administrarea de probe în instanță în vederea stabilirii certe a valorii pagubei ar presupune efectuarea cercetării judecătorești, situație de natură a-i prejudicia iremediabil pe inculpați, care nu ar mai fi exonerați de răspundere penală în ipoteza în care ar achita ulterior prejudiciul.
Având în vedere cele expuse, instanța a admis excepția nulității relative invocată de inculpații C. D. și G. E., prin apărătorul ales, și a restituit cauza la P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., în vederea refacerii urmăririi penale, respectiv a prezentării materialului de urmărire penală inculpaților.
În ceea ce privește temeiul legal al acestei dispoziții de restituire, deși apărătorul inculpaților nu a invocat niciun text din Codul de procedură penală, sunt incidente prevederile art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, care impun o atare măsură în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător. Instanța a apreciat că nu a fost legal sesizată cu soluționarea cauzei de față, în condițiile în care nu a fost efectuată procedura prezentării materialului de urmărire penală inculpaților și nici nu s-a făcut dovada imposibilității prezentării materialului conform art. 254 Cod procedură penală, și, în plus, așa cum s-a detaliat mai sus, a fost nesocotit dreptul la apărare al celor doi inculpați, omisiunea procurorului creându-le o situație vădit defavorabilă, care nu ar putea fi îndreptată de instanță.
Deși restituirea cauzei la procuror atrage inerente întârzieri, prin posibilitatea atacării acestei măsuri cu recurs, prin îndeplinirea formalităților de restituire, prin refacerea unor acte de urmărire penală, urmate, eventual, de reinvestirea instanței printr-un nou rechizitoriu, instanța a apreciat că acesta este singurul remediu eficace în speță, iar realizarea scopului urmărit (asigurarea dreptului inculpaților la un proces echitabil) primează față de imperativul soluționării cu celeritate a cauzelor penale.
Împotriva sentinței a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Piatra N..
Motivele de recurs înaintate în scris odată cu declarația de recurs au fost prezentate în preambulul prezentei decizii.
Din oficiu Curtea a pus în discuție excepția tardivității recursului, care va fi admisă pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 332 al. 4 C.p.p. împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de către orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre în termen de 3 zile de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.
Potrivit art.186 alin.1 Cod procedură penală, la calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul menționat în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel.
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, la calcularea termenului pe ore și pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care acesta începe să curgă, nici ora sau ziua în care se împlinește.
Așadar, în cauză, ultima zi de declarare în termen a recursului de către procuror era 26.08.2013.
Adresa de declarare a recursului înaintată de către P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. a fost înregistrată la Judecătoria Piatra N. la data de 28.08.2013, acesta fiind data certă de depunere.
Prin urmare, față de data înregistrării cererii de recurs la Judecătoria Piatra N., recursul este în mod evident tardiv, impunându-se respingerea acestuia ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385 ind.15 pct.1 lit.a C.p.p. respinge ca tardiv recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. împotriva sentinței penale nr. 391 din 23.08.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. P. A. B.
A. A. M.
GREFIER,
G. S.
Red.s.p..- M.M.B.
Red.d.r. – A.A.M.
Tehnored.- S.G./2 ex.
09.12.2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Accidentul şi catastrofa de cale ferată. Art. 277 C.p..... → |
|---|
