Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 641/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 641/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 4508/279/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.641/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. S.
JUDECĂTORI: I. N. C.
A. B.
P. G.- grefier
***********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de
–E. C.- procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul D. V. S., împotriva sentinței penale nr.80/2012.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest asistat de avocat ales V. G. lipsind intimatul parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
La solicitarea instanței, recurentul inculpat a răspuns că își menține recursul declarat în cauză.
Curtea a adus la cunoștința recurentului inculpat prevederile art.70 alin.2 Cod procedură penală, respectiv, faptul că are dreptul să nu facă nicio declarație la instanța de control judiciar, că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar dacă acceptă să dea declarații are obligația să spună tot ce știe cu privire la învinuirea care i se aduce.
Recurentul inculpat a răspuns că nu are aspecte noi de declarat în fata instanței de recurs, menține primele declarații date în cauză.
Recurentul inculpat prin apărătorul ales și procurorul au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, Curtea a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales V. G. având cuvântul pentru recurentul inculpat a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței cu reținere spre rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei așa cum a solicitat și la instanța de fond. În subsidiar, față de conținutul dosarului, că nu el a săvârșit fapta a pus concluzii de achitare și într-un alt subsidiar diminuarea pedepsei aplicate.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de loviri și alte violențe, ar fi trebuit ca instanța să rețină că a existat o altercație. Declarațiile date de inculpat, partea vătămată și martori nu au condus la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Telefonul a fost găsit la locul altercației fiind pierdut în condițiile arătate de inculpat. Inculpatul, la acel moment avea un telefon mult mai bun precum și o sumă mare de bani asupra sa. Nu a deposedat direct partea vătămată și nu i se poate reține infracțiunea de tâlhărie.
În principal a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei.
Pe fond a solicitat achitarea inculpatului în raport de schimbarea de încadrare juridică și situația reținută. A fost o altercație și nu s-a stabilit cine a lovit partea vătămată. Există declarații de martori din care rezultă că partea vătămată și tovarășii lui au consumat alcoole, s-au descumpănit și cu căzut într-un șanț de beton, loviturile justificându-se prin căderea în șanț. De asemenea, nu se poate reține că inculpatul ar fi vrut să influențeze martorii.
O soluție de achitare în cauză l-ar putea ajuta.
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Având în vedere probatoriul administrat în cauză, încadrarea juridică a faptei este corectă iar pedeapsa și modalitate de executare au fost judicios stabilite.
Martorul P. a declarat că a văzut la inculpat telefonul părții vătămate. S-a făcut dovada violenței astfel că încadrarea juridică este cea corectă.
Avocat ales V. G. pentru inculpat a ținut să mai adauge că telefonul dat la 112 nu poate conduce la vinovăția inculpatului, nu poate fi o probă indubitabilă. Partea vătămată nu a reclamat că nu avea cartelă în telefon.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a învederat instanței că martorul N. și-a schimbat declarațiile, toți patru au lovit iar telefonul era parțial distrus, a fost găsit pe jos. El avea asupra sa suma de 21 milioane lei și un telefon mult mai bun. El doar a lovit nu a sustras nici un ban și nici un telefon mobil.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr.80/20.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra-N. s-a dispus în temeiul art. 334 Cod procedură penală respingerea cerererii inculpatului D. V. S. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal.
În temeiul art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal a fost condamnat inculpatul D. V. S. - fiul lui I. și D., născut la data de 18.11.1978 în ., cu domiciliul în ., CNP_, cetățenie română, fără ocupație, studii gimnaziale, necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale - recidivist, arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 13 din data de 29.05.2012, emis de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ - la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (parte vătămată B. I.).
În temeiul art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a doua, lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 17/13.02.2004, pronunțată în dosarul penal nr. 534/2004 al Tribunalului N., definitivă prin decizia penală nr. 3429/22.06.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și s-a contopit restul de executat de 1301 zile cu pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani, pe care o sporește cu 1 (unu) an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) ani închisoare.
În temeiul art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a doua, lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13 din data de 29.05.2012, emis de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 28.05.2012 la zi.
În temeiul art. 14- 15 și art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 1357, precum și art. 1381 din Noul cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. I..
A fost obligat inculpatul D. V. S. să plătească părții civile B. I. suma de 500 lei, cu titlu de daune materiale.
În temeiul art.189 Cod procedură penală s-a dispus avansarea sumei de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul de Avocați N. (pentru domnul avocat C. C. în cuantum de 300 lei).
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul D. V. S. la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că în cursul zilei de 27 mai 2012 partea vătămată B. I. a consumat băuturi alcoolice împreună cu P. I., în barul din Podoleni, aparținând numitului A. C. C. .
Conform declarațiilor concordante ale părții vătămate, ale martorului P. I. și ale martorului A. C. C., cei doi au vrut să se deplaseze la barul din Negritești pentru a continua consumul de băuturi alcoolice, iar partea vătămată a solicitat patronului barului din Podoleni să-i transporte cu mașina, contra cost, însă au fost refuzați de acesta.
Astfel, martorul A. C. C. ( fila 212 vol. I dos. instanță), administratorul barului din Podoleni, a arătat că în cursul serii îi văzuse pe partea civilă B. I. și pe martorul P. I. în bar, consumând băuturi alcoolice, iar aceștia în jurul orelor 19,00 i-au cerut să îi transporte la barul din Negrițești, însă i-a refuzat.
Ulterior, în jurul orelor 19,30 - 20, 00 partea vătămată B. I., P. I. și B. G., au fost transportați de către martorul G. Palea cu căruța, din Podoleni la barul din Negritești, acesta primind în schimb suma de 50 lei de la partea vătămată. Conform declarațiilor martorului Palea G. (fila 147 vol. I dos. instanță), cei trei ,, erau ușor băuți, P. I. fiind într-o stare de ebrietate mai avansată”, iar partea vătămată i-a spus că îi oferise suma de 100 lei patronului barului din Podoleni ca să-i transporte, însă a fost refuzat.
Prezența părții civile în incinta barului din satul Negritești, în seara de 27 mai 2012 este confirmată și de declarațiile martorului P. D. (fila 145 vol. I dos. instanță), care a arătat că în seara zilei de 27 mai 2012, partea vătămată/civilă B. I. a venit în barul pe care-l deține martorul în satul Negritești, însoțit de P. I., Palea G. și B. G., care ,,erau deja beți, au consumat vin pe terasă”, iar la acel moment, în bar era și inculpatul D. V. S., care a consumat suc și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
După ce a consumat băuturi la bar cu cele trei persoane pe care le transportase, martorul Palea G. a plecat spre Podoleni, iar ,, la plecare l-a luat pe inculpatulD. V. S., care nu era băut și pe încă o persoană cu căruța și i-a transportat la Podoleni .”
Martorul B. G. (prieten cu inculpatul și văr cu partea vătămată) a confirmat că în seara zilei de 27 mai 2012 a consumat două sticle de vin cu partea vătămată și Palea G., iar partea vătămată a achitat consumația, martorul neputând face precizări în legătură cu sumele de bani pe care le deținea în acea seară partea vătămată asupra sa. De asemenea, martorul a arătat că Palea G. a plecat cu căruța, iar el a plecat cu scuterul lui V. A. M. la barul din Podoleni, unde a jucat biliard cu acesta, cu inculpatul D. V. S., care nu era sub influența băuturilor alcoolice și cu încă o persoană al cărei nume nu îl cunoaște ( fila 146 vol. I dos. instanță).
Declarațiile martorului B. G. se coroborează cu ale martorului V. A. M., (declarațiile date în fața instanței fila 209 vol.I), care a arătat că în acea seară a oprit la barul din Negrițești care-i aparține martorului P. D., unde se afla și inculpatul D. V. S., sub influența băuturilor alcoolice. V. A. M. l-a transportat pe B. G. cu scuterul la barul din Podoleni, unde a băut suc și au jucat biliard, iar după un timp, în bar a apărut și inculpatul D. V. S., însoțit de N. M. și V. A. G..
Cu prilejul audierii, martorul V. A. G. (fila 36 vol. II dos. instanță) a declarat că l-a cunoscut în acea seară pe inculpat la bar în Negritești, unde a mers cu N. M., iar în ora cât a stat în bar la Negritești nu l-a văzut pe inculpat să consume băuturi alcoolice. Ulterior au plecat toți trei la barul din Podoleni unde au stat 3-4 ore, au jucat biliard, inculpatul a consumat vin și bere, iar N. M. a consumat la rândul său bere.
Deși martorul A. C. C., administratorul barului din Podoleni a declarat în fața instanței că l-a văzut pe inculpat în jurul orelor 21,30 alături de alte persoane și nu a remarcat ca vreo persoană din grupul inculpatului să fie sub influența băuturilor alcoolice, deoarece aceștia se manifestau civilizat ( fila 212 vol. I dos. instanță), același martor a arătat și că își menține declarațiile de la filele 58-59 dosar urmărire penală și e posibil să nu mai țină minte unele detalii din cauza trecerii timpului.
Prin urmare, instanța a reținut la conturarea situației de fapt și declarațiile date în faza de urmărire penală de martorul A. C. C., care a arătat că în jurul orelor 22,30 în bar au intrat inculpatul, însoțit de B. G., N. M. și V. A. M. și ,,toți patru erau băuți”. Totodată acesta a menționat că într-adevăr cei din grupul inculpatului au vrut să cumpere o navetă de bere, dar i-a refuzat ,,văzând cât de băuți sunt” (fila 58 verso dosar u.p.), precum și pentru că ,,nu vinde fără ambalaj la schimb”( fila 212 vol. I dos. instanță) .
Martorul V. A. G. (fila 36 vol. II dos. instanță) a declarat că la circa 20 minute după sosirea acestora, au trebuit să părăsească barul pentru că se închidea, iar martorul V. A. M. l-a dus pe B. G. cu scuterul către locuința acestuia din Podoleni, ulterior, la ieșirea din Podoleni întâlnindu-se cu inculpatul D. V. S., N. M. și V. A. G., pe care i-a luat pe scuter pentru a-i transporta spre Negritești.
Conform declarațiilor martorilor V. A. M. și V. A. G. (filele 209 vol. I, respectiv 36 vol. II dos. instanță), scuterul era condus de V. A. M., în spatele acestuia fiind așezat N. M., apoi V. A. G., inculpatul fiind cea din urmă persoană care se afla pe scuter.
Pe drum, în jurul orelor 00,30 – 01,00 cei patru s-au întâlnit cu partea vătămată/civilă B. I., aflat sub influența băuturilor alcoolice, care se întorcea pe jos către casă, pe DJ 157J de la Negritești spre Podoleni, fiind însoțit de martorul P. I., aflat de asemenea într-o stare avansată de ebrietate, aspecte ce rezultă din declarațiile concordante ale părții vătămate și ale martorului P. I. (fila 83 vol. I, fila 148 vol. I dos. instanță).
Astfel cum rezultă din declarațiile părții vătămate (fila 83 vol. I), ajunși în dreptul lor, cei patru au oprit scuterul în fața lor, au stins farul, iar unul dintre ei le-a cerut o țigară și cum nici partea vătămată și nici martorul P. I. nu aveau țigări asupra lor, unul dintre cei patru a împins partea vătămată care a căzut în șanț. Martorul P. I. a reușit să fugă, iar partea vătămată a rămas căzută la pământ și a fost lovită de persoanele care veniseră cu scuterul.
Aceste aspecte rezultă și din susținerile martorului P. I., care, în declarația aflată la fila 148 vol. I dos. instanță, a arătat că într-o noapte de duminică spre luni, în jurul orelor 00,30 - 01,00 venea pe jos către casă cu partea civilă de la un bar din Negritești spre Podoleni, ambii aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Martorul a arătat că în acea seară consumase băuturi alcoolice în exces și se afla într-o stare de ebrietate mai avansată decât partea civilă. Din sens opus a venit un scuter pe care se aflau patru persoane, în dreptul lor scuterul s-a oprit, s-a stins farul, iar cei patru s-au îndreptat spre ei, unul i-a cerut o țigară și i-a zis să o ia la vale, iar el a fugit într-o plantație de duzi aflată la circa 1 km de acel loc.
După ce a stat circa 5 min în plantația de duzi unde se refugiase, P. I. a pornit către casă, iar la puțin timp a ajuns și partea civilă care i-a zis martorului ,, să nu se culce că a dat telefon la poliție, că a fost bătut, că nu mai are nici bani nici telefon, iar persoanele care l-au lovit i-au luat tot” precum și că, doi l-au luat de gât și l-au dat în șanț și toți patru l-au lovit și i-au luat telefonul și banii fără să poată spune cine i-a luat bunurile.”(fila 83 vol. I dos. instanță).
Aflată sub influența băuturilor alcoolice, partea vătămată nu a putut preciza câte persoane și care persoane l-au lovit, însă a arătat că în mod sigur nu a fost agresat de o singură persoană. În timp ce era lovită, partea vătămată B. I. a auzit cum una dintre persoane i-a îndemnat pe ceilalți să-i ia telefonul, fără a putea preciza dacă aceeași persoană i-a sustras telefonul, însă a presupus că este inculpatul din moment ce telefonul său a fost găsit asupra acestuia (fila 83 vol. I). Totodată B. I. a arătat că în timp ce era căzut la pământ, lovit cu pumnii și picioarele ,,a simțit când i-a fost băgată mâna în toate buzunarele de la pantalonii cu care era îmbrăcat”, fără a putea preciza ,,câte persoane l-au buzunărit”, fiindu-i ,, sustrași și banii pe care-i avea în buzunar, o sută și ceva de lei”.
Modul în care partea vătămată descrie fapta în declarațiile sale se coroborează cu constatările organelor de poliție care au efectuat cercetarea la fața locului, imediat după producerea infracțiunii (filele 18-25 dosar urmărire penală), cu declarațiile martorului P. I. (filele 49-52 dosar de urmărire penală) menținute în faza de cercetare judecătorească (fila 148 vol. I dos. instanță), precum și cu ale martorilor V. A. G. și V. A. M. .
Astfel, potrivit susținerilor martorului V. A. M., scuterul se deplasa încet, drumul fiind în rampă, iar când au ajuns în dreptul celor doi, inculpatul D. V. S. și N. M. au sărit de pe scuter și s-au îndreptat spre partea civilă. Scuterul, care nu se pornea cu cheia, ci cu o sârmă, s-a oprit fără voia persoanei care îl conducea atunci când au sărit de pe el inculpatul D. V. S. și N. M., martorul V. A. M. precizând că de aceea s-a stins și farul.
V. A. M. a încercat să pornească scuterul, deplasându-se către deal, la circa 100- 150 m, timp în care,, inculpatul înjura și atât inculpatul cât și N. M. strigau să-i aștepte.” Ulterior au venit toți trei la scuter și l-au ajutat să-l pornească, iar ,, la lumina farului din spate a văzut că inculpatul avea în mână un telefon care nu-i aparținea și întrebându-l despre acest telefon, inculpatul l-a înjurat și nu i-a spus nimic.”
La solicitarea instanței de a lămuri contradicțiile existente între declarațiile date în faza de urmărire penală, martorul V. A. M. a arătat că în cea de-a doua declarație de la urmărire penală (filele 38-39) a spus că N. M. nu a participat la agresiune, întrucât întâlnindu-se cu acesta, N. M. i-a spus că el doar a mers după inculpat pentru a-l opri să lovească pe cele două persoane cu care se întâlniseră, însă ulterior a revenit și a arătat că faptele s-au petrecut așa cum a declarat la filele 38-39 dos. u. p., în sensul că ,,atât inculpatul cât și N. au sărit de pe scuter și s-au repezit la cele două persoane și au plecat în urmărirea lor, când au văzut că acestea încearcă să fugă, iar când le-au ajuns din urmă au început să le lovească”. Totodată acesta a arătat că el singur ,,a încercat să pornească scuterul în timpul în care inculpatul și N. agresau pe partea civilă”, iar partea civilă a fost agresată doar de inculpat și de N. M. (,,nu am participat toți patru la agresarea părții civile, eu i-am văzut doar pe inculpat și pe N.”).
De asemenea, martorul V. A. G. a arătat că atunci când au ajuns în dreptul părții civile și a lui P. I., inculpatul, fără să spună nimic, a sărit de pe scuter și a lovit cu piciorul în cap pe partea civilă, iar cealaltă persoană care însoțea pe partea civilă a fugit. N. M. s-a dus și el spre inculpat, iar martorul V. A. G. a rămas să vorbească la telefon, timp în care V. A. M. a urcat spre deal, încercând să pornească scuterul.
Totodată, deși martorul V. A. G. a negat implicarea lui N. M., declarând că a crezut inițial că și N. M. plecase să lovească persoanele cu care s-au intersectat pe drum, însă apoi i-a dat seama că doar inculpatul a fost implicat în săvârșirea faptelor care fac obiectul cauzei deduse judecății deoarece vărul lui, V. A. M., i-a zis ulterior că N. M. se dusese să-i despartă pe cei implicați în altercație, instanța nu va reține declarațiile acestuia în sensul neimplicării lui N. M. în . părții vătămate, dat fiind că martorul V. A. M. a arătat că l-a văzut pe N. M. lovind partea vătămată, iar declarațiile acestuia se coroborează sub acest aspect cu ale părții civile și ale martorului P. I..
După ce i-a sustras telefonul mobil și banii părții vătămate, inculpatul a revenit la scuter, potrivit declarațiilor martorului V. A. G., primul care a revenit la scuter fiind N. M., apoi inculpatul, care avea un telefon mobil pe care l-a desfăcut și i-a aruncat cartela, iar când a fost întrebat de N. M. ce e cu telefonul, inculpatul a zis că îi aparține, pentru ca ulterior, când au ajuns în . spună lui N. M. ,, că luase telefonul părții vătămate și că o să-l socotească a doua zi”.
Cu privire la bunurile pe care partea civilă le-a reclamat a-i fi fost sustrase, martorul P. I. a arătat că partea civilă avea un telefon mobil marca Nokia și o sumă de bani al cărei cuantum nu îl poate preciza, însă în cursul zilei partea civilă schimbase o bancnotă de 200 lei, iar partea civilă i-a zis că avea 100 lei asupra sa la momentul agresării sale.
Deși inculpatul a negat constant că scopul agresării părții vătămate a fost deposedarea de bunuri, declarațiile sale sunt contrazise atât de declarațiile părții vătămate, cât și ale martorilor P. I., V. A. G. și V. A. M., iar motivația oferită de inculpat pentru exercitarea violențelor asupra părții vătămate - i-a dat ,,doi pumni și un picior pentru că acesta îl înjurase”, deși inculpatul ,,a scos partea vătămată de la bătaie în urma unei altercații” – apare ca neverosimilă, nefiind susținută de niciuna dintre probele administrate în cauză.
Mai mult, din conținutul adresei nr._/21.12.2012 emisă de IPJ N. (fila 188 vol. Idos. instanță)precum și al înregistrării audio a convorbirilor telefonice purtate cu operatoarea din cadrul Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 N. și cu operatorul aparținând Dispeceratului de Urgență al IPJ N. (CD nr. 2534-572/05.02.2013 fila 32 vol.II dos. instanță) rezultă că martorul P. I. la ora 02,56 a sesizat de pe telefonul mobil faptele petrecute în noaptea de 28.05.2012 pe raza drumului județean Negritești - Podoleni, reclamând că în timp ce se întorcea la Podoleni însoțit de finul său, B. I., au fost luați la bătaie de 4 persoane care se deplasau cu un scuter și ,,tot zicea de bani de telefoane”, iar el a fugit într-o plantație de duzi și nu știe ce s-a mai întâmplat cu partea vătămată, care nu i-a răspuns la telefon când a încercat să o contacteze și nici n-a mai găsit-o la fața locului, când s-a întors ulterior.
Potrivit declarației martorului, imediat au sosit organele de poliție și în jurul orelor 03,00- 04,00 s-au deplasat la fața locului, însă nu i-au găsit pe agresori.
Astfel, cu ocazia cercetării la fața locului, potrivit procesului verbal încheiat de organele de poliție (filele 18-25 dosar u.p.), « la cca 6 m distanță de marginea carosabilă, se observă vegetația strivită, cu pete de culoare brun roșcat cu aspect de sânge, pe o suprafață de 1x1 m ».
Atât partea vătămată cât și martorul P. I. au arătat că în dimineața ce a urmat incidentului, inculpatul a trecut pe lângă martor și partea vătămată care se aflau la locul faptei cu organele de poliție, și i-a salutat, însă nici martorul și nici partea vătămată nu și-au dat seama la acel moment că inculpatul este unul dintre agresori, pentru că altfel l-ar fi oprit. Polițiștii i-au identificat apoi cu ajutorul unui câine și i-au întrebat dacă îi cunosc.
La sediul organelor de poliție, martorul ocular P. I. a identificat în persoana inculpatului pe autorul faptelor cu care aceștia au sesizat organele de poliție la data de 28.05.2012 (filele 29-30 dos. u.p.) .
Conform procesului verbal de depistare din data de 28.05.2012 (fila 64 dosar u.p.), inculpatul D. V. S. a fost depistat în jurul orelor 12,00 pe câmp la prășit, iar la percheziția corporală sumară asupra acestuia s-a găsit un telefon mobil Nokia, având carcasa neagră și aflat în stare de funcționare, nefiind vorba deci despre telefonul aparținând părții vătămate.
Ulterior, în cursul aceleiași zile de 28.05.2012, în jurul orelor 14,00 conform dovezii de ridicare (fila 29 dosar u.p.), care se coroborează cu declarațiile inculpatului (filele 44-45 dosar u.p.) inculpatul a predat personal telefonul mobil Nokia carcasa negru–gri, aparținând părții vătămate, organelor de poliție.
Totodată, partea vătămată B. I. în declarația din data de 28.05.2012 (filele 26-27 dosar u.p.) atestă că telefonul mobil i-a fost predat de organele de poliție, însă în telefon nu se mai afla cartela Orange, acesta fiind defect, având display-ul deteriorat. De asemenea, în declarația dată în fața instanței de judecată (fila 83 vol. I dos.), partea vătămată a arătat că telefonul care i-a fost restituit era stricat și nu l-a mai putut folosi, iar în buzunar avea 100 și ceva de lei, motive pentru care s-a constituit parte civilă cu suma 500 lei reprezentând daune materiale.
Faptul că telefonul mobil restituit părții vătămate era impropriu pentru folosire rezultă și din declarațiile inculpatului, care a arătat că acesta avea ecranul crăpat, probabil în urma altercației.
Nu în ultimul rând, exercitarea acțiunii violente în vederea săvârșirii sustragerii de bunuri rezultă și din concluziile raportului de constatare medico-legală (fila 32 dosar u.p.), conform căruia partea vătămată prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Deși probatoriul administrat atestă săvârșirea faptei de mai multe persoane împreună, aspect care ar fi fost de natură a atrage la încadrarea juridică a faptelor inculpatului aplicarea disp. art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal și prin urmare sancționarea inculpatului cu o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 7 și 20 de ani, dat fiind că Ministerul Public nu a uzat de prerogativele atribuite de dispozițiile art. 337 Cod procedură penală și nu a solicitat extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, instanța constată că este învestită în limitele actului de sesizare, conform disp. art. 317 Cod procedură penală, neputând analiza din punct de vedere al situației de fapt și al încadrării juridice o altă faptă decât cea cu care este sesizată, judecata mărginindu-se la fapta și persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată.
În ceea ce privește probatoriul administrat în cauză pentru a se stabili dacă inculpatul a încercat să influențeze declarațiile martorilor în cursul instrumentării prezentei cauze penale, instanța a constatat că din adresa nr. C/_/16.10.2012 emisă de Penitenciarul Bacău (fila 112 vol. I) rezultă că acesta nu a fost vizitat de nicio persoană, iar adresa nr. 138.728/16.10.2012 emisă de IPJ N. Centrul de Reținere și Arestare Preventivă ( fila 113 vol. I dos. instanță) atestă că inculpatul a fost vizitat doar de M. D. cât timp acesta s-a aflat în arestul IPJ N..
Prin urmare, declarațiile martorului Ț. D. C. (fila 211 vol. I dos. instanță), care a arătat că a fost în vizită la inculpat împreună cu M. D. și M. B. la arestul IPJ din Piatra N., iar inculpatul i-a zis să-i transmită lui N. să spună exact ce s-a întâmplat ,, că a găsit telefonul jos, că dacă nu spune așa o să fie mai rău”, nu vor fi reținute în conturarea situației de fapt, deoarece nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, dat fiind că vizitarea inculpatului în Arestul IPJ N. de către martorul Ț. D. C. nu rezultă din evidențele acestei instituții.
Apărarea inculpatului
Inculpatul D. V. S. nu a recunoscut comiterea infracțiunii de tâlhărie, recunoscând doar exercitarea actelor de violență asupra părții vătămate B. I. (nu și sustragerea de bunuri), atât în faza urmăririi penale cât și cu prilejul declarațiilor date în fața instanței de judecată.
1. Cu ocazia audierii nemijlocite de către instanța de judecată, la data de 25.06.2012 (fila 8 vol. I dos. instanță), inculpatul a recunoscut că ,,a consumat doar 4 beri” în seara incidentului și a declarat că a lovit partea vătămată ,,dându-i doi pumni și un picior pentru că acesta îl înjurase,” deși inculpatul ,,a scos partea vătămată de la bătaie în urma unei altercații”.
2. În susținerea nevinovăției sale, inculpatul a arătat că este posesorul unui telefon mobil în valoare de 1000 lei și nu ar fi avut trebuință de telefonul părții vătămate în valoare de 100 lei, că avea în seara aceea bani asupra sa, aspect dovedit de faptul că ar fi intenționat să cumpere o navetă de bere la barul din Podoleni, precum și de împrejurarea că în perioada săvârșirii faptelor lucra în construcții.
3. Cu privire la telefonul părții vătămate, inculpatul a arătat că acesta, având ecranul crăpat în urma altercației, a fost găsit pe sol de către V. M., iar inculpatul l-a luat și l-a pus în buzunar, cu intenția de a-l restitui ulterior părții vătămate, (,,i-am spus lui V. M. că trebuie să ducă înapoi telefonul părții vătămate pentru că știam că puteam fi acuzați de tâlhărie”) astfel că bunul despre care s-a reținut a fi fost sustras este un bun găsit și nicidecum un bun provenit din săvârșirea unei fapte de tâlhărie.
4. De asemenea, inculpatul a declarat că a doua zi a mers la domiciliul părții vătămate pentru a-i înapoia telefonul, însă acesta nu era acasă, iar mai târziu când a zărit partea vătămată la locul faptei, însoțită de un agent de poliție și a vrut să vorbească cu partea vătămată pentru a-i restitui telefonul, a fost refuzat de acesta. Totodată, inculpatul a arătat că a predat de bunăvoie telefonul mobil aparținând părții vătămate organelor de poliție, care la solicitarea inculpatului l-au însoțit pe acesta la domiciliul său în vederea predării telefonului mobil.
5. Cu privire la declarațiile martorilor, inculpatul a arătat că aceștia sunt rude și au declarat împotriva sa ca urmare a relațiilor de dușmănie în care se află cei trei martori cu fratele inculpatului.
6. Totodată, inculpatul a arătat că agentul de poliție P. Ermil își exercită abuziv atribuțiile de serviciu și are prejudecăți în privința persoanei inculpatului date fiind antecedentele penale ale acestuia.
Instanța nu reține, însă, apărarea formulată de inculpat întrucât aceasta este infirmată de probatoriul administrat în cauză, după cum urmează:
1. Susținerile inculpatului conform cărora a lovit partea vătămată ,,dându-i doi pumni și un picior pentru că acesta îl înjurase,” deși inculpatul ,, a scos partea vătămată de la bătaie în urma unei altercații” vor fi înlăturate ca necorespunzătoare adevărului, deoarece nu există date sau indicii cu privire la existența vreunui conflict în care să fie implicată anterior partea vătămată; niciunul dintre martorii audiați nu a făcut vorbire nici despre existența vreunui conflict anterior în care să fie implicată partea vătămată și nici despre faptul că partea vătămată i-ar fi adresat injurii inculpatului. Mai mult, partea vătămată a declarat că nu a avut niciodată vreo altercație cu inculpatul și nu cunoaște motivul pentru care a fost agresat.
Totodată, inculpatul nu este consecvent în explicațiile furnizate de la o fază procesuală la alta, dat fiind că în declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpatul a arătat inițial că partea vătămată a fost ,,lovită fără nici un motiv”, astfel că prezentarea mai multor versiuni ale aceleiași împrejurări de către inculpat, duce la înlăturarea acestor apărări ca nesincere.
2. În ceea ce privește apărările conform cărora inculpatul ar fi fost posesorul unui telefon mobil de o valoare net superioară celui sustras de la partea vătămată, precum și că acesta ar fi avut bani asupra sa în acea seară, potrivit declarațiilor martorilor V. A. G. și A. C. C., inculpatul a vrut să cumpere o navetă de bere în acea seară, dar a fost refuzat, aspecte de natură a contura presupunerea rezonabilă că într-adevăr acesta avea bani asupra sa. De asemenea, martorul Ț. D. C. a arătat că inculpatul a prestat anterior treburi în gospodăria acestuia, a refuzat să primească bani pentru munca prestată și nu i-a lipsit nimic din gospodărie cât timp inculpatul a lucrat la el, iar martorul V. A. M. a arătat că într-adevăr inculpatul era posesorul unui telefon Nokia N73.
Cu toate acestea, instanța a constatat că aceste aspecte nu sunt de natură a intra în contradicție cu probatoriul administrat în cauză, din care s-a reținut evidența săvârșirii cu vinovăție a infracțiunii de tâlhărie de către inculpat. Astfel, simplul fapt că inculpatul deținea asupra sa diverse sume de bani la momentul săvârșirii faptei, că deținea un telefon mobil superior calitativ celui sustras și că a avut o conduită ireproșabilă cât timp a prestat diverse treburi gospodărești pentru martorul Ț. D. C., nu este suficient pentru a înlătura probatoriul care a demonstrat fără dubiu vinovăția inculpatului în comiterea faptelor.
A reține că nevinovăția inculpatului este demonstrată de aceste aspecte, echivalează cu a reține că o persoană care posedă bani și bunuri asupra sa și a avut o conduită ireproșabilă anterior săvârșirii unei fapte penale (ceea ce oricum nu este situația inculpatului, date fiind mențiunile din fișa sa de cazier) nu ar putea fi capabilă de săvârșirea unei infracțiuni contra patrimoniului, întrucât nu ar avea o motivație.
3. Referitor la susținerile inculpatului conform cărora în urma altercației telefonul mobil ar fi fost găsit pe sol de către V. M., iar inculpatul l-a luat și l-a pus în buzunar, cu intenția de a-l restitui ulterior părții vătămate, (,,i-am spus lui V. M. că trebuie să ducă înapoi telefonul părții vătămate pentru că știam că puteam fi acuzați de tâlhărie”) astfel că bunul despre care s-a reținut a fi fost sustras este un bun găsit și nicidecum un bun provenit din săvârșirea unei fapte de tâlhărie, instanța constată că explicațiile furnizate de acesta sunt în mod vădit neconvingătoare și nu se coroborează cu niciuna dintre probele administrate în cauză.
Astfel, partea vătămată a arătat că a auzit cum una dintre persoanele care se deplasau cu scuterul i-a îndemnat pe ceilalți să caute banii și telefoanele mobile, a simțit cum a fost buzunărit, fiindu-i sustras telefonul mobil și banii pe care-i avea în buzunarele laterale ale pantalonilor, iar martorul P. I., atât în declarațiile date pe parcursul procesului penal, cât și prin apelul de urgență efectuat în noaptea de 27/28 mai 2012 la serviciul 112, a arătat că persoanele care au agresat partea vătămată au exercitat aceste agresiuni în scopul sustragerii de bunuri (,, zicea de bani și telefoane”).
Totodată, niciunul dintre martorii audiați nu a confirmat susținerile inculpatului, conform cărora telefonul mobil ar fi fost găsit de martorul V. M., iar pe de altă parte telefonul părții vătămate a fost găsit la domiciliul inculpatului și dacă acesta ar fi avut într-adevăr intenția să-l restituie l-ar fi luat cu sine a doua zi și l-ar fi înapoiat când a trecut pe lângă partea vătămată aflată la fața locului cu organele de poliție și nicidecum nu l-ar fi lăsat la domiciliul său.
4. În ceea ce privește apărarea inculpatului conform căreia ar fi intenționat să-i restituie telefonul mobil părții vătămate, nici acestea nu sunt de natură a înlătura vinovăția acestuia, dat fiind că pentru existența infracțiunii de tâlhărie, nu are relevanță restituirea bunului ulterior sustragerii acestuia prin exercitarea de violențe, fapta consumându-se la momentul imposedării inculpatului cu bunurile sustrase de la partea vătămată.
Mai mult, partea vătămată a declarat că în cursul zilei de 28 mai 2012 când inculpatul a trecut pe lângă el cu căruța, acesta nu l-a chemat la el, ci doar l-a întrebat ce s-a întâmplat și nu și-a manifestat intenția de a-i înapoia telefonul.
Totodată, martorul P. I. a arătat că în dimineața zilei de 28 mai 2012, inculpatul a trecut pe lângă el și partea vătămată în timp ce aceștia se aflau la locul faptei cu organele de poliție, și i-a salutat, însă martorul nu a relatat nimic despre vreun gest al inculpatului prin care acesta să-și fi manifestat intenția de a-i înapoia telefonul părții vătămate.
Deși declarațiile martorei B. E. (fila 213 vol. I dos. instanță) pot fundamenta presupunerea că inculpatul ar fi căutat partea vătămată la domiciliul acesteia (a doua zi și în zilele următoare au venit persoane cărora martora nu le cunoaște identitatea și au strigat la poartă căutând pe partea civilă) nici acest aspect nu este de natură a infirma probatoriul administrat în cauză, care relevă comiterea faptei de sustragere a bunurilor părții vătămate, prin exercitarea de violențe asupra acesteia, de către inculpat.
5. În ceea ce privește apărările inculpatului conform cărora cei trei martori care îl însoțeau la momentul comiterii faptei, ar fi declarat împotriva sa din cauza unor relații de dușmănie existente între aceștia și fratele inculpatului, instanța reține că, chiar și înlăturarea din probatoriu a depozițiilor celor 3 martori, nu ar duce la reținerea unei alte situații de fapt, depoziția părții vătămate, coroborată cu depoziția martorului P. I., cu conținutul apelului telefonic la serviciul 112, cu mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului precum și ale dovezii de ridicare a telefonului mobil aparținând părții vătămate, precum și declarațiile inculpatului însuși (în speță contradicțiile existente între declarațiile date de inculpat de la o fază procesuală la alta, precum și contradicțiile existente între declarațiile inculpatului și restul materialului probator), sunt suficiente pentru a fundamenta convingerea instanței că inculpatul este autor al infracțiunii de tâlhărie pentru care este cercetat.
6. Referitor la plângerea penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N. sub nr. 1887/VIII-I/2012 la data de 10.12.2012 prin care inculpatul reclamă săvârșirea de către agentul de poliție P. E. a infracțiunilor prevăzute de art.246, art. 261 și art. 261 ind. 1 Cod penal, cu prilejul cercetărilor efectuate în prezenta cauză penală (fila 215 vol. I dos. instanță) instanța constată că aceste aspecte sunt susținute parțial și de depoziția martorului Palea G. (fila 147 vol. I dos. instanță) care a arătat că nu își însușește declarația de la filele 33- 34 dosar u.p., acesta susținând că șeful de post face abuzuri.
Examinând actele de urmărire penală aflate în dosarul de urmărire penală nr. 2652/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N., instanța a constatat că acestea nu au fost efectuate în exclusivitate de agentul de poliție P. E., ci și de către alte organe de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N..
Mai mult cu prilejul examinării vinovăției inculpatului în raport de faptele pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, inculpatul a beneficiat de toate garanțiile specifice unui proces echitabil, instanța dispunând audierea martorilor care au dat declarații în faza de urmărire penală și administrând probe noi pe parcursul cercetării judecătorești, atât din oficiu, cât și la solicitarea inculpatului.
Din cele de mai sus instanța reține ca dovedit că inculpatul este autor al infracțiunii de tâlhărie pentru care este cercetat a cărei victimă este partea vătămată B. I. .
Dată fiind situația de fapt reținută de instanță, respectiv nu doar exercitarea de către inculpatul D. V. S. a unor acte de violență asupra părții civile, ci exercitarea acestora în scopul deposedării părții vătămate de bunurile pe care aceasta le avea asupra sa, instanța, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată cererea inculpatului D. V. S. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal.
În dreptfapta inculpatului D. V. S. care, în noaptea de 27/28.05.2012, în jurul orelor 00, 30 - 01, 00 aflându-se pe DJ 157J Negritești – Podoleni, prin exercitarea de acte de violență fizică asupra părții vătămate B. I., aflată în stare de ebrietate, a deposedat-o de un telefon mobil Nokia și de suma de 100 lei, provocându-i leziuni la nivelul feței, pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c Cod penal.
Din punct de vedere al laturii obiective, elementul material al infracțiunii de tâlhărie este unul complex, fiind constituit din acțiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenția unei persoane în scopul însușirii pe nedrept și din acțiunea de întrebuințare de violențe, raportul dintre acțiunea de întrebuințare de violențe și cea de luare fiind acela de la mijloc la scop. Elementul materialal infracțiunii de tâlhărie este reprezentat de două activități, strâns legate între ele, dintre care, una – furtul - este principală, iar a doua – folosirea violenței - apare în raport cu cea dintâi, ca fiind secundară.
Acțiunea principală, corespunzătoare furtului, constă în acțiunea inculpatului de a deposeda partea vătămată B. I. de un telefon mobil marca Nokia și de suma de 100 lei, aflate în posesia legitimă a acesteia, imposedându-se cu acestea prin luarea lor din buzunarul pantalonilor, fără drept și fără consimțământul acesteia – și părăsind locul faptei având asupra sa bunurile însușite.
Acțiunea secundară constă în violențele exercitate asupra părții vătămate, acte de violență recunoscute de altfel de inculpat, și menționate în cuprinsul raportului de constatare medico-legală nr. 702/2012 al SJML N. (fila 32 dosar u.p.), între cele două acțiuni, existând o legătură de la mijloc la scop.
Urmarea imediată a infracțiunii constă, pe de o parte, în pricinuirea unei pagube în patrimoniul părții vătămate (partea vătămată apreciind că nu i-au fost restituite bunurile sustrase în totalitate, și deși telefonul mobil i-a fost restituit acesta este deteriorat, fiind impropriu pentru funcționare, astfel încat i s-a produs un prejudiciu de 500 lei), iar, pe de altă parte, în atingerea adusă integrității morale și corporale a părții vătămate, astfel cum rezultă din mențiunile raportului de constatare medico-legală nr. 702/2012 al SJML N..
Între elementul material al infracțiunii și urmarea imediată există un evident raport de cauzalitate: ca urmare a sustragerii bunurilor, se creează în patrimoniul părții vătămate, un prejudiciu constând în contravaloarea bunurilor sustrase. De asemenea, ca urmare a agresării părții vătămate prin îmbrâncirea și lovirea acesteia, este lezată integritatea corporală și morală a părții vătămate.
Circumstanțele comiterii faptelor atrag încadrarea juridică în forma agravată a infracțiunii de tâlhărie. Întrucât faptele au fost săvârșite, în jurul orelor 00, 30 - 01, 00 se constată că inculpatul a profitat de ambianța pe care o creează lăsarea întunericului, împrejurare care denotă o periculozitate sporită a acestuia și, pe cale de consecință, atrage incidența agravantei prev. de art. 211 alin. 2 lit. b Cod penal.
De asemenea, infracțiunea fiind săvârșită într-un loc public în sensul prevăzut de art. 152 lit. a Cod penal, respectiv drumul comunal Negritești – Podoleni, astfel cum rezultă din declarațiile părții vătămate și ale martorului P. I., coroborate cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto corespunzătoare, prin care partea vătămată a indicat locul în care s-a consumat fapta, „loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană”, se demonstrează încă o dată periculozitatea sporită a inculpatului care a avut curajul și încrederea de a săvârși fapta într-un asemenea loc, motiv pentru care instanța reține incidența și a agravantei prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. c Cod penal.
Vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, întrucât acesta a prevăzut și a urmărit consecințele faptei sale. Intenția este calificată printr-un dublu scop. Acțiunea de deposedare este săvârșită de inculpat cu scopul de a-și însuși pe nedrept bunurile părții vătămate, căci, după ce l-a deposedat prin acte de violență și amenințare pe B. I. de telefonul mobil și suma de 100 lei, inculpatul a părăsit locul săvârșirii faptei cu bunurile însușite.
Referitor la încadrarea juridică, instanța a reținut și existența stării de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, deoarece infracțiunea dedusă judecății a fost comisă după condamnarea definitivă a aceluiași inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 17/13.02.2004 a Tribunalului N., definitivă prin decizia penală nr. 3429/22.06.2004 a ÎCCJ și înainte de considerarea ca executată a acestei pedepse, inculpatul fiind eliberat condiționat la data de 19.04.2012 și având de executat un rest de pedeapsă de 1301 zile închisoare. Această condamnare anterioară reprezintă primul termen al recidivei, potrivit disp. art.37 alin.1 lit. a Cod penal.
Totodată, din fișa de cazier judiciar (fila 26 vol. II), rezultă că fapta dedusă judecății este comisă în stare de recidivă postexecutorie, conform dispozițiilor art. 37 lit. b) Cod penal,primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 104/15.09.1999 pentru infracțiuni contra persoanei, aspect ce probează perseverența acestuia în comiterea faptelor penale de acest gen. Astfel, infracțiunea cercetată în cauză și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, constituie cel de-al doilea termen al recidivei, fiind săvârșită de inculpat la data de 27/28.05.2012, după ce acesta a executat pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 104/15.09.1999 a Tribunalului N., definitivă prin decizia penală nr. 356/16.12.1999 a Curții de Apel Bacău, astfel că prezenta infracțiune constituie al doilea termen al recidivei mari postexecutorii.
În vederea individualizării judiciare a sancțiunilor ce-i vor fi aplicate inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare, prevăzute de art.72 Cod penal („La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.”).
În acest context, instanța constată că gradul de pericol social al faptei este evaluat nu numai în raport cu consecința imediată, patrimonială produsă părții vătămate și concretizată în prejudiciul material, ci și în raport cu starea de pericol ce rezidă din acțiunea inculpatului apreciată in extenso, coroborată cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cu circumstanțele personale ale inculpatului.
Astfel, cu privire la pericolul social al faptei se impun a fi analizate valorile sociale lezate – respectiv patrimoniul, dar și relațiile sociale privind integritatea fizică a persoanei și libertatea acesteia de a acționa conform propriei sale voințe, valoarea prejudiciului - apreciată de către partea civilă la echivalentul sumei de 500 lei, dar și împrejurările săvârșirii infracțiunii, respectiv într-un loc public, în timpul nopții, asupra unei persoane aflate în stare de ebrietate. Toate aceste aspecte sunt de natură a conferi infracțiunii un grad ridicat de pericol social.
Cu privire la persoana inculpatului, se reține că anterior comiterii acestei infracțiuni, acesta a mai fost condamnat pentru săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, la pedepse cu închisoarea într-un cuantum ridicat, comportamentul său antisocial necunoscând vreo modificare pozitivă în urma executării pedepselor în regim privativ de libertate.
Pentru individualizarea pedepsei instanța a ținut cont și de atitudinea inculpatului față de faptele comise - acesta a negat săvârșirea faptelor și nu a cooperat cu organele de cercetare, respectiv instanța de judecată, iar în ceea ce privește gravitatea concretă a infracțiunii comise, instanța va reține că acesta a folosit violența în scopul realizării rezoluției infracționale.
Față de mențiunile din fișa de cazier a inculpatului, instanța a constatat incidența disp. art. 37 lit. a și b Cod penal, ceea ce în condițiile art.39 alin. 4 Cod penal, va atrage o pedeapsă mai mare față de antecedența infracțională a acestuia.
În consecință:
În temeiul art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal a fost condamnat inculpatul D. V. S. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (parte vătămată B. I.).
În ceea ce privește pedepsele accesorii, aplicarea acestora inculpatului trebuie realizată atât în baza art.71 și 64 Cod penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - în special Cauza S. și P. contra României și cauza Hirst contra Marii Britanii - care, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr.30/1994.
Natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, precum și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64, alin.1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
D. urmare, în temeiul dispozițiilor art. 71 Cod penal, instanța a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a si b) Cod penal.
De asemenea, instanța a constatat că noua infracțiune a fost comisă în intervalul de timp dintre liberarea condiționată și data la care pedeapsa ar fi fost considerată executată, impunându-se, conform disp. art. 61 Cod penal, revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 17/13.02.2004, pronunțată în dosarul penal nr. 534/2004 al Tribunalului N., definitivă prin decizia penală nr. 120/22.06.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, restul de executat de 1301 zile urmând a fi contopit cu pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani, pe care instanța o va spori cu 1 (unu) an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) ani închisoare, cu aplic. art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
Inculpatul D. V. S. a fost reținut prin ordonanța nr._/28.05.2012 a Secției Nr.2 Poliție Rurală R., pe o durată de 24 de ore, începând cu orele 12,00, ora depistării . Prin ordonanța din 29.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N. a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului D. V. S., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal.
Prin Încheierea nr. 13/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dos. nr._ s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul D. V. S. pe o durată de 29 zile, în baza art. 1491 alin.9 Cod procedură penală raportat la art. 148 alin. 1 lit. „f” Cod procedură penală.
Prin încheierile de ședință din datele de 25.06.2012, 25.07.2012, 12.09.2012, 21.11.2012, 19.12.2012 și 23.01.2013, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a constatat că subzistă temeiurile ce au impus arestarea preventivă a acestuia și a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului D. V. S., acesta fiind în arest preventiv în Penitenciarul Bacău, la momentul pronunțării prezentei hotărâri.
D. urmare, în temeiul dispozițiilor art. 88 Cod procedură penală instanța a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la data de 28.05.2012 la zi.
În temeiul dispozițiilor art. 350 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului D. V. S., apreciind că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, având în vedere natura infracțiunii comise, gradul de pericol social ridicat al acesteia și modalitatea de comitere (acționând într-un loc public destul de izolat, respectiv drumul comunal Negritești-Podoleni și profitând de lăsarea întunericului, prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate aflate într-o stare avansată de ebrietate), dar și circumstanțele personale ale inculpatului: acesta a săvârșit fapta în stare de recidivă post-condamnatorie și postexecutorie (din fișa de cazier a acestuia reieșind că a mai fost anterior condamnat pentru fapte de o gravitate deosebită - infracțiuni de viol, tentativă de tâlhărie, perversiuni sexuale, inculpatul fiind liberat condiționat la data de 19.04.2012 cu un rest de executat de 1301 zile) și deși i-au fost aplicate pedepse cu închisoarea pentru faptele comise anterior, inculpatul a persistat în activitatea infracțională.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că partea vătămată B. I. s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal cu suma de 500 lei reprezentând despăgubiri materiale.
Astfel, partea vătămată B. I. în declarația din data de 28.05.2012 (filele 26-27 dosar u.p.) atestă că telefonul mobil sustras de inculpat i-a fost predat de organele de poliție, însă în telefon nu se mai afla cartela Orange, acesta fiind defect, având display-ul deteriorat. De asemenea, în declarația dată în fața instanței de judecată, (fila 83 vol. I dos.) partea vătămată a arătat că telefonul care i-a fost restituit era stricat și nu l-a mai putut folosi, iar în buzunar avea 100 și ceva de lei. Faptul că telefonul mobil restituit părții vătămate era impropriu pentru folosire rezultă și din declarațiile inculpatului, care a arătat că acesta avea ecranul crăpat, probabil în urma altercației.
De asemenea, faptul că în seara ce a precedat săvârșirea faptei penale cercetate, partea vătămată a consumat băuturi alcoolice, achitând băuturile alcoolice consumate împreună cu martorul P. I., precum și transportul din Podoleni la Negritești, coroborat cu declarațiile martorului P. I., conform cărora partea vătămată schimbase o bancnotă de 200 lei, precum și conținutul apelului de urgențe 112 prin care se reclama furtul de ,,bani și telefoane”, sunt de natură a duce la concluzia că partea vătămată avea asupra sa suma de 100 lei despre care a reclamat că i-a fost sustrasă în noaptea de 27/28.05.2012.
În consecință, instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul cert (contravaloarea telefonului mobil sustras și suma de 100 lei) și nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre faptele ilicite și prejudiciul produs, vinovăția inculpatului sub forma intenției directe.
În temeiul art. 14- 15 și art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 1357, precum și art. 1381 din Noul Cod civil instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. I. și va obliga pe inculpatul D. V. S. să plătească părții civile B. I. suma de 500 lei, cu titlu de daune materiale.
În temeiul art.189 Cod procedură penală a dispus avansarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul de Avocați N. (pentru domnul avocat C. C.).
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, dată fiind soluția de condamnare, instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1000 lei, cheltuieli pentru efectuarea actelor de procedură, pentru administrarea de probe și pentru remunerarea apărătorului desemnat din oficiu inculpatului în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei.
În cauză a formulat recurs în termen legal inculpatul D. V.-S., nemotivat în scris. Oral, prin apărător ales, arată că susține schimbarea încadrării juridice și faptul că inculpatul nu se face vinovat de tâlhărie. Telefonul a fost găsit la fața locului, D. V.-S. având un telefon mult mai performant și o sumă mare de bani asupra sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală recurată sub toate aspectele, Curtea de Apel reține următoarele:
Prima instanță a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, respectând întocmai dispozițiile art.356 c.pr.pen., care prevăd mențiunile pe care trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri. Astfel, Judecătoria Piatra-N. a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat, dar și mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței, care au confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în considerentele rechizitoriului.
Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor art.356 c.pr.pen., atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora. Curtea își însușește întru-totul considerentele primei instanțe, acestea rămânând valabile și în faza recursului față de criticile aduse de inculpat prin apărător, critici ce nu prezintă elemente de noutate. Legătura de cauzalitate dintre violențele exercitate asupra victimei și deposedarea sa de telefon este evidentă, în contextul în care B. I. era la pământ când a fost buzunărit și nu s-a putut apăra în niciun fel contra acțiunii de sustragere comisă de inculpat.
Cu referire la pedeapsa aplicată, Curtea constată că aceasta corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 c.pen., mai ales că inculpatul D. V.-S. este dublurecidivist (recidivă postexecutorie, postcondamnatorie), fapt pentru care au fost avute în vedere și prevederile art.37, lit.a și b c.pen. Curtea, la rândul său, pe baza propriei reevaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta comisă, cât și a pedepsei rezultante, consideră că, în contextul cauzei, nu se justifică diminuarea pedepsei, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art.72 c.pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea. Raportat la gravitatea faptei săvârșite, la împrejurările săvârșirii acestora și persoana inculpatului, pedeapsa aplicată de prima instanță este temeinic stabilită și corespunde tuturor acestor criterii și funcției de reeducare și prevenire a pedepsei.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care, în acest domeniu, înseamnă aplicarea unei pedepse severe și a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ-preventivă.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.385/15, pct.1, lit.b c.pr.pen., se va respinge recursul formulat de recurentul-inculpat D. V.-S., împotriva sentinței penale nr.80/20.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra-N., ca nefondat.
În baza art.385/16, alin.2 c.pr.pen., raportat la art.381, alin.1 c.pr.pen., se va deduce în continuare arestul preventiv de la 20.02.2013 la zi.
Văzând și dispozițiile art.192, alin.2 c.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15, pct.1, lit.b c.pr.pen., respinge recursul formulat de recurentul-inculpat D. V.-S., împotriva sentinței penale nr.80/20.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra-N., ca nefondat.
În baza art.385/16, alin.2 c.pr.pen., raportat la art.381, alin.1 c.pr.pen., deduce în continuare arestul preventiv de la 20.02.2013 la zi.
Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192, alin.2 c.pr.pen., obligă recurentul la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. I. N. C.
A. B.
GREFIER,
P. G.
red. sent.I.E. A.
red. dec. recurs S.A.
tehnored. P.G.,
2 ex.
02.07.2013
| ← Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art. 183 C.p..... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
