Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art. 183 C.p.. Decizia nr. 143/2013. Curtea de Apel BACĂU

Curtea de Apel BACĂU - Sentințe și decizii penale / 2013

Decizia nr. 143/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 4077/110/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 143

Ședința publică de la 10 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. P.

Judecător: C. C.

Grefier: E. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public: P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU

- reprezentat prin procuror: B. G.

La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de inculpatul C. C., împotriva sentinței penale nr. 156/D/2013 din data 16.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.D. D. – în substituire pentru av.D. O., apărător desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av.D. D. – având cuvântul pentru apelantul inculpat – arată că nu a luat legătura cu apelantul inculpat și nu cunoaște motivele de apel, însă înțelege să susțină concluziile de la instanța de fond în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu motivat de faptul că acesta a intrat în locuința victimei – fără drept – determinat fiind de strigătele surorii părții vătămate despre care știa că are probleme de sănătate.

În ce privește infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, arată că nu împărtășește părerea apărătorului de la instanța de fond, însă față de împrejurările în care s-a săvârșit fapta, faptul că inculpatul era în stare de ebrietate, apreciază că poate fi redus cuantumul pedepsei, iar ca modalitate de executare să fie aplicate dispozițiile suspendării condiționate în loc de suspendarea sub supraveghere.

Depune la dosar referatul pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiției, pentru avocatul titular, instanța procedează la avizarea referatului și dispune plata sumei de 200 lei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică.

Instanța pune în discuție motivul de desființare cu trimitere spre rejudecare, prevăzut de art.379 pct.2 lit.b C.p.p. cu art.197 al.2 C.p.p., determinat de faptul că judecarea cauzei, administrarea tuturor probatoriilor la instanța de fond s-au făcut în lipsa inculpatului, care era arestat într-o altă cauză.

Av.D. D. este de acord cu motivul de casare și îl susține.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază – față de situația inculpatului arestat în altă cauză la data la care au avut loc dezbaterile pe fond și nefiind prezent la instanță – că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lovită de nulitate absolută și solicită a se proceda în consecință.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.156/D/2013 din data de 16.05.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului C. C., fiul lui C. și V., născut la data de 18.11.1981, în municipiul Onești, jud. Bacău, domiciliat în municipiul Onești, jud. Bacău, ., C.N.P._, studii 11 clase, căsătorit, fără copii, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea următoarelor infracțiunii:

a) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și b și art.76 alin.2 Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și;

b) violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și b și art.76 lit.c Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, în pedeapsa cea mai grea, cea de 3 (trei) ani închisoare.

PEDEAPSĂ PRINCIPALĂ DE EXECUTAT: 3 (trei) ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II- a și lit. b Cod penal.

În temeiul art.86 ind.1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.86 ind.2 Cod penal, s-a stabilit un termen de încercare de 6 (șase) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86 ind.4 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării și a pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

S-a dispus încredințarea supravegherii inculpatului pe durata termenului de încercare Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău și a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art.86 ind. 3 Cod penal și anume:

să se prezinte de câte ori este chemat la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău;
să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și;
să comunice informații cu privire la mijloacele sale de existență.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore, din data de 13 ianuarie 2010.

În baza art. 11 pct.2 lit.b, coroborat cu art.10 lit. h Cod procedură penală, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal, prin împăcarea părților.

S-a dispus păstrarea ca mijloc de probă a bunurilor de la filele 12 – 14 dosar, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

S-a luat act de declarația inculpatului că este de acord cu plata despăgubirilor civile și în baza art.14, 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 lei despăgubiri civile către partea civilă I. R. N..

S-a luat act că partea civilă L. V. și S. de Ambulanță Bacău nu au pretenții civile în cauză.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei, cu cheltuieli judiciare către stat .

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.635/P/2010 din 09 august 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. C., fiul lui C. și V., născut la data de 18.11.1981, în mun. Onești, jud. Bacău, domiciliat în mun. Onești, jud. Bacău, ., C.N.P._, studii 11 clase, căsătorit, fără copii, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal, fapta constând în aceea că în seara zilei de 12.12.2010, în jurul orei 20.00, lovind-o cu pumnul în figură pe victima D. I., inculpatul a determinat decesul acesteia, ca urmare a unei plăgi tăiate cu interesare vasculară la nivelul gambei stângi produsă într-un ciob de sticlă spartă în împrejurările agresiunii.

Prin același act de sesizare, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin. 2 Cod penal, fapta constând în aceea că în seara zilei de 12.12.2010, în jurul orei 20.001 a lovit-o cu pumnul în figură pe persoana vătămată L. V., producându-i leziuni corporale vindecabile într-un număr de 14- 15 zile îngrijiri medicale și a infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin. 2 Cod penal, fapta constând în aceea că, în seara zilei de 12.12.2010, în jurul orei 20.00, inculpatul a pătruns fără drept, pe timp de noapte și folosind calități mincinoase, în locuința victimei D. I..

Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul este frate cu numita C. C., în vârstă de 24 de ani, care deși suferindă de „oligofrenei gradul I -, este absolventă a VIII clase și se poate exprima, într-o anumită proporție și consimțământul la actele sale, nefiind interzisă judecătoresc.

În seara zilei de 12.12.2010, numita C. C. a mers la slujba de seară de la biserică, fiind de religie catolică, însă după terminarea acesteia, în jurul orei 19.00, susnumita nu s-a întors la domiciliu, fapt pentru care inculpatul s-a deplasat în căutarea acesteia cu autoturismul personal.

Pe traseu, i-a întâlnit pe martorii: C. E., Zagariciuc C. și N. P., cărora le-a solicitat ajutorul pentru a o găsi pe sora sa. în cele din urmă, inculpatul a aflat că sora sa se află la domiciliul victimei D. I., care locuiește pe aceeași stradă cu el, la nr. 26.

Aceasta s-a deplasat mai întâi, în jurul orei 20.00, la locuința martorei N. R., bănuind că acesta s-ar afla în locuință, împreună cu partea vătămată L. V. - nepot al gazdei.

Partea vătămată L. V. a fost chemată afară din casă de către unul dintre însoțitorii inculpatului, iar după iminenta discuție ce a urmat, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii în figură, deși sora lui nu se afla acolo. Potrivit examinării medico-legale de către specialiștii C.M.L. Onești, reiese că numitul L. V. prezenta „Fractură piramidă nazală ... Echimoză obraz stg.

Leziunile pot data din 12.12.2010 și au putut fi produse prin lovire cu corpuri și mijloace contondente ... Necesită 14 - 15 zile îngrijiri medicale însă, prezenți în instanță, inculpatul și partea civilă au arătat că se împacă pentru fapta de lovire.

Inculpatul, împreună cu cei trei martori, s-au deplasat apoi la domiciliul victimei D. I. și, în timp ce martorii au rămas la poartă, lângă autoturism, inculpatul a pătruns în curtea victimei, fără a striga și a lovit cu piciorul în ușa de acces a locuinței, spărgând geamul.

În același timp, inculpatul a strigat victimei D. I. să-i deschidă, pretinzând că este un reprezentant al organelor de poliție, iar după ce victima a ieșit, a exercitat acțiuni de violență asupra sa.

Inculpatul pretinde că nu a spart geamul în mod intenționat și că el ar s-ar fi spart geamul, însă marea majoritatea a cioburilor de sticlă au fost identificate cu ocazia cercetării la fata locului ca aflate în interiorul locuinței și nu în afara acesteia.

Inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnul în nas, aceasta a căzut și s-a tăiat în unul dintre cioburile rezultate din spargerea geamului ușii de acces, împrejurare în care i-a fost creată o plagă tăiată cu interesare vasculară la nivelul gambei stângi.

Inculpatul a solicitat ajutorul însoțitorilor săi pentru a-și scoate sora din casă, aceasta fiind complet dezbrăcată, după care au plecat, abandonând-o pe victimă.

Aceasta din urmă se afla în stare de ebrietate, nu a luat măsuri pentru a opri hemoragia declanșată, nu a solicitat nici ajutor medical de specialitate, deși avea la dispoziție aparat telefonic mobil și rămânând singur în locuință, a decedat la foarte scurt timp.

Evenimentul a fost anunțat doar de către inculpat, însă ajungând la fața locului, personalul medical nu a mai putut face altceva decât să constate decesul, survenit cu relativă rapiditate, ca urmare a hemoragiei masive.

Este de precizat faptul că victima era complet dezbrăcată și doar în partea superioară a corpului avea pe ea o giacă. Conflictul a avut loc în fața ușii de acces în locuință, iar ulterior acestuia victima a intrat în casă și nu a ieșit să ceară ajutor, probabil de rușine, având în vedere împrejurarea în care a fost găsită - încercând să aibă raport sexual cu o femeie ce locuia pe aceiași stradă cu el și recunoscută de comunitate ca fiind suferindă de afecțiuni psihice - dar și starea sa de ebrietate.

Victima a căzut apoi în holul locuinței și nu s-a mai ridicat, loc în care a fost și găsită de echipa de cercetare la fața locului, nefiind mutată de personalul medical.

Din raportul de constatare medico-legală (pe cadavru) întocmit în cauză de către specialiștii C.M.L. Onești, reiese că moartea numitului D. I. a fost violentă și că s-a datorat „Hemoragiei externe masive printr-o plagă a gambei stângi cu interesare vasculară.

În absența unor îngrijiri elementare leziunea a fost sigur mortală. Plaga gambei s-a putut produce prin lovirea cu sau de un obiect ascuțit (posibil foaie de sticlă). Lovirea CU bucata de sticlă (geam) s-ar fi putut produce prin căderea (proiectarea) acesteia peste gambă. Lovirea DE bucata de sticlă s-a putut face prin lovirea violentă a acesteia cu piciorul gol (fără haine).

Între momentul producerii plăgii și deces au trecut între 20 și 30 minute. în primele minute victima se putea autoajuta (pansament provizoriu), se putea deplasa (chiar în picioare) și putea chema ajutor. Toate acestea nu au avut loc fie din cauză că a fost împiedicată, fie numai sau din cauza stării de ebrietate. Celelalte leziuni de violență prezente pe cadavru s-au putu produce: prin lovire cu pumnul - cele de la nas prin cădere - cele de la umărul drept, frontal stânga, toracic anterior, genunchi stâng, gamba stângă lovire cu sau de cioburi de sticlă - cele de la piciorul drept. Toate aceste leziuni produse auto sau heteroagresiune sunt minore și s-au produs concomitent sau puțin înaintea plăgii fatale de la gambă. Nu au relevanță tanatogeneratoare.

În momentul decesului victima se afla în stare de ebrietate (alcoolemia = 2g%o)".

Instanța de fond a motivat că situația de fapt rezultă din următoarele mijloace de probă: sesizarea organelor de poliție și plângerea prealabilă - formulată de numita M. M., pentru fiul său, L. V., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, procesul-verbal de examinare obiect de încălțăminte și planșa foto aferentă, dovezi de ridicare alte obiecte și planșă foto aferentă uneia dintre ele;dispoziția de efectuare a necropsiei, concluzii preliminare, raportul te constatare medico-legală (pe cadavru), buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie și planșa foto aferentă; dispoziția de examinare medico-legală a persoanei vătămate, biletul de trimitere și raportul de constatare medico-legală (pe persoană), declarațiile părților vătămate: I. R. - N. (fiica victimei) și L. V., declarațiile martorilor: Negoită P., Zagariciuc C., H. G., N. R., M. M., L. L. - I., C. A. - Ș., M. M., L. V. și B. M. – M., toate coroborate cu declarațiile inculpatului, care recunoaște doar în parte comiterea faptelor.

Instanța de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatului, comise în forma de vinovăție a intenției depășite și respectiv a intenției directe, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal, respectiv violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal și lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, aflate în concurs real de infracțiuni, prevăzut de art.33 lit. a Cod penal.

La termenul din data de 01 noiembrie 2011 inculpatul a arătat că s-a împăcat cu partea vătămată L. V., aspect confirmat și de acesta. Pe cale de consecință instanța, în baza art.11 pct.2 lit.b, coroborat cu art.10 lit.h Cod procedură penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, prin împăcarea părților.

Cu privire la infracțiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 Cod penal, respectiv violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin. 2 Cod penal, instanța reține că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în seara zilei de 12.12.2010, în jurul orei 20.00, căutându-și sora și bănuind că aceasta ar fi împreună cu D. I. s-a deplasat la domiciliul victimei.

Inculpatul a pătruns în curtea victimei fără drept, apărarea sa în sensul că sora sa ar fi supusă unui viol iminent neavând susținere reală, după care s-a recomandat ca fiind polițist, pentru a o determina pe victimă să-i deschidă, după care a agresat-o pe acesta, lovind-o cu pumnul în figură.

Victima a căzut și s-a tăiat într-un ciob de sticlă rezultat din spargerea geamului ușii de acces, care s-a produs fie urmare a lovirii în aceasta cu piciorul de către inculpat, fie în cadrul agresiunii, pentru că - se pare - inculpatul a tras-o pe victimă afară, prin ușă, apucând-o de brațul drept, acesta prezentând leziuni specifice de târâre, anterioare plăgii tăiate vasculare de la nivelul gambei stângi. După ce a scos-o din casă pe sora sa – cu ajutorul celor trei însoțitori ai săi – inculpatul a abandonat-o pe victimă fără a-i mai aplica alte lovituri, însă ulterior, dându-și seama că victima sângerează, a anunțat telefonic evenimentul, dar între timp victima a decedat.

Astfel, deși inculpatul nu a lovit-o pe victimă cu intenția de a o ucide, lovitura cu pumnul în nas neavând nici intensitatea și nici aptitudinea de a produce moartea unei persoane - în condiții obișnuite - totuși, aceasta a fost cea care a determinat proiecția victimei în ciobul de sticlă și producerea plăgii tăiate cu interesare vasculară, care a generat apoi decesul, prin hemoragia masivă.

Astfel, decesul victimei nu i se poate imputa inculpatului decât cu forma de intenție a praeterintenției, motive pentru acesta urmează a fi condamnat.

S-a motivat că la individualizarea pedepselor a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, prin . curtea victimei și prin lovirea acesteia care a căzut și s-a lovit într-un ciob de sticlă, cauzându-i leziuni care au fost de natură să ducă la deces.

S-a avut în vedere și atitudinea provocatoare a victimei, care a abordat-o pe sora inculpatului, a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta, aspect care a creat în conștiința inculpatului o stare de mânie, cu atât mai mult cu cât sora sa are și afecțiuni psihice grave. De asemenea, s-a motivat că instanța a avut în vedere persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, dar și poziția acestuia, care, în parte, a recunoscut faptele.

Instanța de fond a considerat că scopul educativ al pedepsie poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, astfel că, în temeiul art.86 ind.1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art.86 ind. 2 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a dispune încredințarea supravegherii inculpatului pe durata termenului de încercare Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art.86 ind. 3 Cod penal și anume:

să se prezinte de câte ori este chemat la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău;
să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și;
să comunice informații cu privire la mijloacele sale de existență.

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II- a și lit.b Cod penal.

S-a motivat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 Cod penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/ 1994.

Astfel, în Cauza Hirst c. Marii Britanii ( hotărârea din 30 martie 2004 ), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii” ( aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, n. inst. ). Curtea a acceptat: „că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât „legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri”.

În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

În același sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I – c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.

Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia determină instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul art. 71 Cod penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Sub aspectul laturii civile, numita I. R.-N., fiica victimei, a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 8.000 lei, sumă cu care inculpatul este de acord.

S. de Ambulanță Județean Bacău nu s-a constituit parte civilă și nici partea civilă L. V..

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpatul.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atâta timp cât dreptul la apărare a fost respectat.

Prin folosirea probelor administrate în cursul urmăririi penale este încălcat dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât inculpatul pe parcursul procesului penal a avut posibilitatea de a pune întrebări martorilor și de a solicita eventuale confruntări cu martorii audiați.

Mai mult decât atât, este de remarcat că, în viziunea instanței europene, art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, presupune asigurarea completă a egalității armelor în materie, ceea ce înseamnă că, doar sub această rezervă, textul lasă autorităților naționale competente facultatea de a aprecia pertinența unei oferte de probă făcute de acuzat în măsura compatibilității ei cu noțiunea de proces echitabil.

În conformitate cu dispozițiile art. 291 alin.2 Cod procedură penală, judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită, iar neprezentarea părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei.

Potrivit acestor dispoziții legale, regula este deci că judecarea unei cauze poate avea loc și în lipsa părților, cu condiția că acestea să fi fost legal citate și procedura de citare a acestora să fie îndeplinită, însă dispozițiile procedurale au prevăzut și excepții de la această regula.

Una dintre acestea este cea înscrisă în art.314 Cod procedură penală, text potrivit căruia judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere.

Obligativitatea prezenței persoanei deținute asigură exercitarea dreptului acestuia la apărare și asigură contactul nemijlocit al apărătorului persoanei arestate cu aceasta, precum și deținutului cu instanța de judecată, fapt care este de natură să contribuie la aflarea adevărului cu privire la faptă și împrejurările săvârșirii acesteia, precum și cu privire la persoana inculpatului.

Noțiunea de judecată folosită atât de art. 291 alin.2 Cod procedură penală, cât și de art. 314 Cod procedură penală, se referă la toate termenele de judecată, iar nu doar la termenele când cauza se soluționează în fond de prima instanță.

Ori, trebuie observat că prin încheierea nr.22/MEA din data de 15.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a dispus arestarea persoanei solicitate C. C. pentru o durată de 5 (cinci) zile, începând cu data de 15.12.2011, iar prin sentința penală nr.148/MEA din data de 19.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, s-a admis cererea autorităților judiciare italiene, privind executarea unui mandat european de arestare și s-a dispus predarea inculpatului autorităților judiciare italiene și arestarea acestuia, pentru o durată de 24 de zile, începând cu data de 20.12.2011-fl.86-88 vol.I.

Așa cum rezultă din adresa Ministerului Administrației și Internelor – Inspectoratul General al Poliției Române – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – BIROUL SIRENE - fl.89 vol.I, inculpatul a fost predat autorităților judiciare italiene la data de 05.01.2012 și a fost pus la dispoziția acestora până la data de 02.04.2013.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, aceste aspecte au fost cunoscute de instanța de fond. De altfel, Tribunalul a solicitat Curții de Apel Bacău copia susmenționatei sentințe penale - fl.81 și 84 vol.I.

La termenul de judecată din 10 .01.2012 apărătorul inculpatului a adus la cunoștința Tribunalului că inculpatul a fost arestat de Curtea de Apel Bacău în executarea unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene și a solicitat, față de faptul că inculpatul este arestat și dispozițiile art.314 Cod procedură penală, să nu se procedeze la audierea martorilor: C. E.-fl.77 C. C.-fl.78, H. G.-fl.79 și N. R. - fl.80.

Instanța a respins cererea apărătorului inculpatului și a dispus audierea celor 4 martori sub rezerva reaudierii, în condițiile în care se confirmă susținerea avocatului referitoare la arestarea inculpatului.

La termenul de judecată din data de 27.02.2013, când, de asemenea, inculpatul era tot arestat în Italia, Tribunalul a procedat la audierea martorilor: N. P.-fl.279, Zagarciuc C.-fl.280, M. M.-fl.281, C. A. Ș.-fl.282 și B. M. M.-fl.283, cu toată opoziția apărătorului inculpatului, instanța motivând judecarea cauzei poate avea loc chiar și în lipsa inculpatului, față de dispozițiile Legii nr.2/2013, deoarece acesta are avocat ales.

La termenul de judecată din data de 02.04.2013 avocatul ales al inculpatului a adus la cunoștință instanței că inculpatul a fost eliberat de autoritățile judiciare italiene și a solicitat amânarea cauzei pentru a se prezenta și inculpatul.

În fine, la termenul de judecată din data de 09.05.2013, s-a prezentat inculpatul și a solicitat reaudierea martorilor, deoarece aceștia au fost audiați de instanță în lipsa sa și în timp ce era arestat. Tribunalul a respins cererea inculpatului, motivând că audierea martorilor s-a făcut în prezența avocatului ales, care i-a reprezentat interesele.

Susținerea instanței de fond este fundamental greșită.

În conformitate cu dispozițiile art.291 alin.2 Cod procedură penală, judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită, iar neprezentarea părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei.

Însă de la regula înscrisă în art.291 alin.2 Cod procedură penală, dispozițiile procedurale au prevăzut și excepții.

Este adevărat că prin Legea nr.202/2010, s-au modificat dispozițiile art291 Cod procedură penală, dispunându-se că: „Partea prezentă personal la un termen, prin reprezentant, prin avocat ales ori prin avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătură cu partea reprezentată, la un termen, precum și partea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat în mod legal citația pentru un termen de judecată nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene cu excepția situațiilor în care prezența acestora este obligatorie potrivit legii.”, însă acest text se aplică doar inculpaților aflați în stare de libertate, iar nu și inculpaților arestați, deoarece, așa cum se arăta mai sus, în conformitate cu dispozițiile art.314 Cod procedură penală, judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere.

În condițiile în care legiuitorul ar fi dorit ca dispozițiile art.291 alin.3 Cod procedură penală să se aplice inclusiv inculpaților arestați, în mod evident ar fi abrogat dispozițiile art.314 Cod procedură penală.

De asemenea, legiuitorul ar fi trebuit că modifice și dispozițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală, referitoare la nulitățile absolute și ar fi exclus dintre cazurile de nulitatea absolută cazul referitor la „prezența învinuitului sau inculpatului”, precum și dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală teza finală: „Rejudecare de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art.197 alin.2, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă”, dar și dispozițiile art.385/9 alin.1 pct.5 Cod procedură penală, referitor la cazul de casare referitor la „judecarea a avut loc fără participare procurorului sau inculpatului, când aceasta este obligatorie, potrivit legii” și dispozițiile art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, privind cazurile de trimitere spre rejudecare, respectiv: „dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în cazurile prevăzute de art.385/9 alin.1 pct.3-5, pct.6 teza a doua, pct.7-10 și pct.21 și rejudecarea de către instanța competentă, în cazul prevăzut în art.385/9 alin.1 pct.1.”

Se impune a se mai arăta că legea procesual penală prevede toate garanțiile procesuale pentru realizarea dreptului la apărare al inculpatului, iar printre aceste dispoziții sunt și cele referitoare la prezența inculpatului arestat la judecarea cauzei.

Cercetarea judecătorească nu se poate mărgini la reaudierea martorilor audiați în cursul urmăririi penal, nefiind posibilă pronunțarea unor hotărâri judecătorești de condamnare fără ca inculpatul arestat să fie prezent la audierea martorilor de instanță și să aibă posibilitatea de a pune în mod direct întrebări martorilor.

Așa cum se arăta prin prezența persoanei deținute în fața instanței de judecată se asigură exercitarea dreptului acestuia la apărare și asigură contactul nemijlocit al apărătorului persoanei arestate cu aceasta, precum și a deținutului cu instanța de judecată, fapt care este de natură să contribuie la aflarea adevărului cu privire la faptă și împrejurările săvârșirii acesteia, precum și cu privire la persoana inculpatului.

Dispozițiile procedurale sunt conforme și cu prevederile din pacte și convenții internaționale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Potrivit art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”: „ referitor la prezență”,

În viziunea instanței europene, art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, presupune asigurarea completă a egalității armelor în materie, inclusiv prin prezența inculpatului în fața instanței și audierea martorilor în prezența sa și posibilitatea unei eventuale confruntări cu aceștia.

În conformitate și cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie remarcat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale contravine art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atâta timp cât dreptul la apărare nu a fost respectat.

Deși la termenul din data de 01.11.2011, inculpatul a fost prezent la instanța de fond, dar a lipsit la termenele ulterioare, mai puțin la termenul din data de 09.0._, când cauza s-a judecat pe fond, Tribunalul Bacău nu putea desfășura cercetarea judecătorească, decât respectând dispozițiile art. 314 Cod procedură penală, deoarece acest text nu face distincție după cum persoana deținută se află în încarcerată într-un loc de deținere din România sau din străinătate.

Deoarece instanța de fond a proceda audierea martorilor: C. E. - fl.77 C. C.-fl.78, H. G.-fl.79, N. R.-fl.80, N. P. - fl.279, Zagarciuc C. - fl.280, M. M. - fl.281, C. A. Ș.-fl.282 și B. M. M. - fl.283, în lipsa inculpatului arestat și nu a procedat la reaudierea acestora în prezența inculpatului, Tribunalul a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate absolută.

Este adevărat că, așa cum rezultă din adresa Tribunalului din Brescia - Oficiul Judecătorului pentru Investigații Preliminare – Italia - fl.216, inculpatul a fost ulterior arestat la domiciliu, dar acest lucru nu schimbă datele problemei referitoare la obligația prezenței inculpatului la judecarea prezentei cauze și audierea martorilor în prezența acestuia.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internațională în materie penală că „durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române”.

Dispozițiile art. 26 alin. 1 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre stipulează că statul membru emitent compută din durata totală a privării de libertate care ar trebui executată în statul membru emitent toate perioadele de detenție (fără a se distinge între diferitele tipuri de detenție) ce au rezultat din executarea unui mandat european de arestare.

România a ratificat prin Legea nr. 30/1994 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la această convenție, care împreună cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului au devenit drept intern, formând un . aplicabilitate directă în sistemul de drept român, potrivit art. 20 din Constituția României.

Art. 5 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează dreptul la libertate și la siguranța persoanei. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazurilor limitativ prevăzute la lit. a)-f).

Prin dreptul la libertate, Curtea Europeană înțelege dreptul la libertate fizică al persoanei, care constă în posibilitatea acesteia de a se mișca, de a se deplasa în mod liber.

În jurisprudența Curții Europene nu rezultă o definiție a noțiunii de „privare de libertate”, analiza acesteia fiind făcută în mod concret, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, avându-se în vedere natura și durata măsurii, efectele acesteia sau modalitățile de executare.

Astfel, incidența noțiunii de „privare de libertate” a fost analizată de Curtea Europeană, prin raportare la spațiul ce nu a putut fi părăsit, la constrângerea fizică sau psihică la care o persoană a fost supusă din partea autorităților (Cauzele De Wilde, Ooms și Versyp contra Belgiei, Nielsen contra Danemarcei) sau la timpul în care nu a putut fi părăsit în mod liber un spațiu (Cauza Amuur contra Franței), în cazuri vizând: arestul preventiv, detenția ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse (Cauza V. Droogenbroeck contra Belgiei), arestul la domiciliu (cauzele Mancini contra Italiei, Giulia Manzoni contra Italiei, Vachev contra Bulgariei, Lavents contra Letoniei), internarea pentru motive medicale într-o clinică psihiatrică (cauzele Morsink contra Olandei, Ashingdane contra Marii Britanii), conducerea la sediul poliției în vederea audierii (Cauza X și Y contra Germaniei).

Totodată este de evidențiat faptul că în conținutul art. 5 din Convenție se utilizează atât termenul de „arestare”, cât și acela de „deținere”, acestea fiind concepte care au un caracter autonom, care pot dobândi un înțeles compatibil cu scopurile Convenției, față de sensurile lor din dreptul intern al statelor contractante.

Curtea Europeană, chiar dacă analizează sensurile și domeniul de aplicare a celor două noțiuni prin raportare la sistemele naționale, nu este ținută de o asemenea calificare, ea urmând să aibă în vedere ca obiectiv principal ca lipsirea de libertate a unei persoane să nu fie arbitrară.

În unele legislații europene este prevăzută ca măsură preventivă arestul la domiciliu și în acest sens cu titlu exemplificativ este și legislația italiană.

Astfel, dispozițiile art. 284 din Codul de procedură penală italian prevăd că: „prin prevederea care dispune arestul la domiciliu, judecătorul ordonă inculpatului să nu se îndepărteze de propria locuință sau de o altă locuință privată sau de un loc public de îngrijiri sau de asistență. Când este necesar, judecătorul impune limite ori interdicții dreptului inculpatului de a comunica cu alte persoane decât cele care conviețuiesc cu el sau care îl asistă. Dacă inculpatul nu se poate ocupa altfel de cerințele sale de viață indispensabile sau dacă are o situație materială extrem de precară, judecătorul îl poate autoriza să lipsească în cursul zilei de la arest pentru perioada strict necesară pentru a se ocupa de cerințele de mai sus, pentru a munci. Procurorul sau poliția judiciară, chiar și din proprie inițiativă, pot controla în orice moment respectarea ordinelor impuse inculpatului. Inculpatul aflat în arest la domiciliu se consideră a fi în stare de arest preventiv”.

De asemenea, prevederile art. 384 alin. 5 din Codul de procedură penală italian statuează că persoana care se află în arest la domiciliu este considerată a fi în stare de arest preventiv.

În cauzele Giulia Manzoni contra Italiei, Hotărârea din 1 iulie 1997, §22, Mancini contra Italiei, Hotărârea din 2 august 2001, § 17, Vachev contra Bulgariei, Hotărârea din 8 iulie 2004, § 64, Lavents contra Letoniei, Hotărârea din 28 februarie, § 63, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că gradul de constrângere impus de o asemenea măsură a arestului la domiciliu este suficient pentru ca aceasta să fie considerată „o privare de libertate” în sensul art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În actualul Cod de procedură penală român sunt reglementate în mod concret măsurile preventive în partea generală, titlul IV cap. I, acestea fiind reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara și arestarea preventivă, iar doctrina a evidențiat o clasificare a acestora în două subdiviziuni, și anume măsuri preventive privative de libertate (reținerea și arestarea preventivă) și măsuri preventive restrictive de libertate (obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara).

Așadar, în legislația procesual penală română nu este reglementată măsura preventivă privativă de libertate a arestului la domiciliu, care însă se regăsește în mod expres prevăzută în proiectul Codului de procedură penală în dispozițiile art. 218-222.

Mai mult, în mod accesibil și previzibil se prevede în proiectul Codului de procedură penală român, în conținutul art. 222 alin. 9 teza I, că un inculpat aflat în stare de arest la domiciliu este considerat în stare de arest preventiv. Totodată, conform art. 72 alin. 1 teza I din noul Cod penal se prevede că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate.

Astfel, cu ocazia judecării cauzelor de către instanțele române privind persoane care au fost cercetate în străinătate și cărora le-a fost aplicată măsura preventivă privativă de libertate a arestului la domiciliu, care corespunde accepțiunii art. 5 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aceasta trebuie luată în calcul în cadrul procedurii penale române și în mod concret dedusă din durata închisorii aplicate de instanțele române, în condițiile art. 18 din Legea nr. 302/2004, chiar dacă această măsură nu este reglementată de actualul Cod de procedură penală român, având însă în vedere incidența Convenției și a jurisprudenței Curții Europene, prin procesul de ratificare, acestea constituind drept intern, precum și dispozițiile Deciziei-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene.

În același sens s-a pronunțat și Plenul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr.22 din data de 12.10.2009, publicată în Monitorul Oficial al României – Partea I nr.290 din data de 04.05._, în soluționarea unui recurs în interesul legii, statuând că: „ Durata arestului la domiciliu, executat în străinătate, măsură preventivă privativă de libertate, în accepțiunea art. 5 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie luată în calcul în cadrul procedurii penale române și dedusă din durata închisorii aplicate de instanțele române.”

În aceste condiții, deoarece actele procesuale au fost efectuate de instanța de fond cu nesocotirea dispozițiilor legale, sunt lipsite de valoare, ele fiind caracterizate ca ineficace din punct de vedere juridic.

Din examinarea aspectelor relevate mai sus, rezultă că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, încălcarea acestora are ca urmare producerea unei vătămări procesuale, vătămare procesuală care este prezumată iuris .> vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor îndeplinite prin încălcarea legii.

Încălcările dispozițiilor legale privind desfășurarea procesului penal menționate mai sus sunt prevăzute, potrivit art.197 alin.2 Cod procedură penală, sub sancțiunea nulității absolute, efectele acestora atrăgând ineficiența juridică a actelor întocmite cu încălcarea legii, acestea urmând a fi refăcute de prima instanță.
Se impune a se mai arăta că în cursul urmăririi penale au mai fost audiați și martorii: Lăzărsecu L.-I. și M. M., martori care nu au fost audiați de instanța de fond și nici nu s-a făcut, eventual, aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 Cod procedură penală.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, cu art.197 alin.2 Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de apelantul-inculpat, va desființată în totalitatea sentința penală apelată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe, respectiv, Tribunalul Bacău.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE :
În temeiul art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, cu art.197 alin.2 Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul-inculpat C. C. împotriva sentinței penale nr.156/D/2013 din data de 16.05.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Desființează în totalitatea sentința penală apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe, respectiv, Tribunalul Bacău.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. P. C. C.
GREFIER,
E. D.
Red.sent.G. C.
Red.dec.D.P.
Tehnoredactat D.P. – 3 ex.
16.09.2013

← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr....		Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 641/2013. Curtea de Apel... →

Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art. 183 C.p.. Decizia nr. 143/2013. Curtea de Apel BACĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art. 183 C.p.. Decizia nr. 143/2013. Curtea de Apel BACĂU