Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 507/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 507/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 2366/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 507

Ședința publică de la 16 mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. B.

JUDECĂTORI: A. S.

I. N. C.

GREFIER- P. E.

***********

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de –E. C.- procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul S. F., împotriva sentinței penale nr.381 din 04.03.2013, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest asistat de avocat Țaranu A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

Întrebat fiind, recurentul inculpat precizează că nu dă declarație în fața instanței de recurs.

Apărătorul recurentului inculpat si procurorul, pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat Țaranu A. având cuvântul pentru recurentul inculpat invocă netemeinicia sentinței recurate sub aspectul încadrării juridice a faptei și a individualizării pedepsei.

Referitor la încadrarea juridică arată că în cauză este vorba de furt simplu nu furt calificat, deoarece inculpatul a luat borseta cu acea suma de bani din autoturism care era deschis.

Față de această împrejurare solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare si pe fond schimbarea încadrării juridice în furt simplu și a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut fapta, s-a prevalat de dispozitiile art. 320/1 c.p.p., a fost de acord să despagubească partea civilă, reținerea dispozițiilor art. 74 lit. c c.p., menținerea cuantumului pedepsei însă cu aplicarea art. 81 cod penal, acesta având deja o perioada de arestare destul de mare.

Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică și implicit a încadrării juridice, întrucât din practică cât și din teorie rezultă că încadrarea juridică a faptei este corectă. În ceea ce priveste modalitatea de executare consideră că aceasta este corect stabilită avându-se în vedere fapta comisă și persoana inculpatului care nu este recidivist datorită faptului că fapta este din timpul minorității.

Avocat Țaranu A. având cuvântul în replică arată că nu se ține cont de condamnările din minoritate.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului așa cum a fost susținut de apărător.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin s.p. nr. 381 din 6.03.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul_ s-a dispus în baza art.334 C.p.p. respingerea ca nefondată a cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul S. F. prin avocat din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e C.pen. în infracțiunea de furt, prevăzută de art.208 alin.1 C.pen.

În baza art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e C.pen. cu aplicarea art.320/1 alin.7 C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul S. F., zis „ V.” fiul lui T. și G. născut la data de 13.03.1992 în Bacau, CNP_, domiciliat în satul V., ., cetățean român, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 al.2 C.pen.

În baza art. 350 alin. 1 C.proc.pen. s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul S. F..

În baza art. 88 C.pen. s-a scazut din pedeapsa aplicată de 2 (doi) ani închisoare durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 18.01.2013 la zi.

În baza art. 14 C.proc.pen., art. 16/1 alin. 3 C.proc.pen. și art. 346 C.proc.pen. raportat la art.1349 C.civ., art.1357 C.civ. s-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul S. F. la plata sumei de 4500 lei, reprezentând daune materiale, către partea civilă S. P..

În temeiul art.191 alin.1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat .

În temeiul articolului 189 C.proc.pen. suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. M. O., a fost avansat din Fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt

În ziua de 07.01.2013, în jurul orei 11,39, inculpatul S. F. a observat că în dreptul imobilului cu numărul 105, de pe .. Bacău se afla parcat autoturismul marca OPEL Zafira, cu numărul de înmatriculare_, care aparținea părții vătămate/civile S. P., autoturism ce avea portiera dreaptă-față întredeschisă. Văzând aceasta, inculpatul S. F. a pătruns în habitaclul autoturismului de unde a sustras o borsetă. Având asupra sa borseta, pentru a nu fi prins în locul faptei, inculpatul S. F. a fugit pe . moment dat începând a fi urmărit de către partea vătămată/civilă S. P.. În timpul alergării, inculpatul S. F. a luat din interiorul borsetei suma de 4500 lei, aruncând ulterior borseta. Inculpatul S. F. a reușit să fugă cu suma de 4500 lei asupra sa, partea vătămată/civilă S. P. abandonând urmărirea. În interiorul borsetei a rămas suma de 1500 euro care se afla într-un plic.

S-a reținut că fapta reținută în sarcina inculpatului este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului din faza de judecată prin care acesta recunoaște întocmai fapta, așa cum aceasta a fost descrisă anterior, coroborată cu declarația martorei U. A.- V. (aceasta era de serviciu ca vânzătoare la un magazin situat pe . 105, din mun. Bacău, la momentele comiterii faptei, văzându-l mai întâi pe inculpat în magazin și apoi, imediat, și pe partea vătămată care întreba de dacă a văzut cine i-a sustras borseta), a martorei J. B. I. ( aceasta, în calitate de concubină a inculpatului, a observat că acesta, în luna inauarie 2013, a făcut cheltuieli mai mari de cât de obicei), a martorului asistent P. A. Ș. (acesta a asistat la recunoașterea inculpatului după planșe foto efectuată de către partea vătămată/civilă S. P.), dar și cu declarația părții vătămată/civilă S. P.; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice, proces-verbal de reconstituire traseu inculpat și planșe foto aferente, dovada de ridicare a banilor (suma de 6474 lei) de la B.C.R. Bacău de către partea vătămată/civilă S. P. din data de 07.01.2013.

S-a reținut în drept, că fapta inculpatului S. F., astfel cum a fost reținută de către instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1- art.209 alin.1 lit. e C.pen. (sustragerea de bunuri într-un loc public).

La ultimul termen de judecată, apărătorul inculpatului a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e C.pen. în infracțiunea de furt, prevăzută de art.208 alin.1 C.pen.

Instanța a reținut că momentul consumativ al infracțiunii de furt comise de către inculpatul S. F. a avut loc în interiorul autoturismului marca OPEL Zafira, cu numărul de înmatriculare_, ce se afla parcat în loc public, anume în dreptul imobilului cu numărul 105, de pe .. Bacău. În acest loc, inculpatul și-a apropriat fără drept borseta ce conținea suma de 4500 lei. Inculpatul a comis fapta într-un autoturism parcat în loc public, în plină zi. În atare condiții, activitatea infracțională a inculpatului, date fiind anteprecizatele condiții de loc, timp și mijloace, putea ajunge la cunoștința publicului larg, a unui număr nedeterminat de persoane care se puteau deplasa prin acel loc, anume pe .. Sunt respectate astfel condițiile prevăzute de art.152 lit.a, e C.pen. pentru a se putea reține că fapta de furt a fot comisă în loc public.

Pentru aceste motive, în baza art.334 C.p.p. s-a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul S. F. prin avocat din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e C.pen. în infracțiunea de furt, prevăzută de art.208 alin.1 C.pen.

Astfel, în temeiul art.345 al.2 din C.p.p. instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1- art.209 alin.1 lit. e C.pen.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art. 72 din C.pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În concret instanța a constatat că faptele inculpatului prezintă pericol social pentru valorile ocrotite de art.208 - 209 al.1 lit. e din C.pen. (patrimoniul persoanei, dat fiind că inculpatul a comis fapta în loc public, dar și văzând cuantumul prejudiciului produs), iar inculpatul nu se află la prima abatere de la rigorile normelor penale și nu are vreo ocupație constantă din care să își câștige cinstit cele necesare traiului. Este adevărat că inculpatul a fost condamnat pentru comiterea de infracțiuni în timpul minorității care nu atrag decăderi/interdicții, însă aceste condamnări pot furniza indicii cu privire la comportamentului socio-uman al inculpatului.

Totodată instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute la art.208 - 209 al.1 lit. e din C.pen. limite de pedeapsă reduse cu o treime conform art.3201 al.7 din C.proc.pen., fiind aplicabile în cauză regulile pentru procedura simplificată prevăzută de art.3201 din C.proc.pen.

Având în vedere aceste aspecte instanța a apreciat că aplicând o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.208 - 209 al.1 lit. e din C.pen., această pedeapsă a avut aptitudinea concretă de a asigura realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din C.pen. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim privativ de libertate, prin executare efectivă, dat fiind faptul că inculpatul nu se află la prima încălcare a normelor penale, dar și văzând modalitatea concretă de comitere a prezentei fapte.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, reține că natura faptei săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatului conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a și b din C.pen., cu excepția dreptului de a alege.

Inculpatul a fost cercetat în stare de arest, fiind reținut și arestat preventiv în prezenta cauză începând cu data de 18.01.2013, astfel încât, având în vedere și condamnarea acestuia prin prezenta hotărâre, conform art.350 alin. 1 C.proc.pen., instanța va menține această măsură și va deduce perioada executată de la 18.01.2013 la zi, conform art.88 din C.pen.

În ceea ce privește latura civilă, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, dar și faptul că inculpatul a recunoscut pretențiile civile în cuantum de 4500 lei, achiesând la acestea, astfel cum acestea au fost solicitate de către partea civilă S. P., astfel încât, conform art. 14 C.proc.pen., art. 16/1 alin. 3 C.proc.pen. și art. 346 C.proc.pen. raportat la art.1349 C.civ., art.1357 C.civ. s-a admis acțiunea civilă și a obligat pe inculpatul S. F. la plata sumei de 4500 lei, reprezentând daune materiale, către partea civilă S. P..

În temeiul art.191 alin.1 C.proc.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În temeiul articolului 189 C.proc.pen. suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. M. O., s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs inculpatul S. F..

Motivele de recurs au fost consemnate în partea introductivă a hotărârii, astfel că nu vor mai fi reluate ci doar analizate.

Analizând sentința penală recurată, în raport de motive invocate cât și din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins.

Critica de recurentului inculpat referitoare, expusă prin apărătorul său, referitoare la greșita încadrare juridică reținută de prima instanță, nu poate fi primită.

Curtea constată, că în mod corect prima instanță a reținut forma calificată a faptei de furt reținută în sarcina recurentului inculpat, în considerarea împrejurării locului unde a fost comisă- într-un loc public.

Prin „loc public”, se înțelege, având în vedere dispozițiile art. 152 C.p., otice loc care, prin natura sau destinația lui, este în permanență accesibil public( străzi, șosele parcuri), precum și orice alt loc în care publicul are acces în anumite intervale de timp ( magazine restarurante).

În consecință, având în vedere, că inculpatul a sustras borseta părții vătămate din autoturismul acesteia care staționa pe stradă( un loc public), condițiile de existență a agravantei prev. de art. 209 lit. e C.p. sunt întrunite în speța de față, fapta fiind săvârșită în loc public. În ceea ce operațiunile de individualizare judiciară a pedepsei, Curtea în contrast cu opinia inculpatului exprimată prin apărător, consideră că sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate pentru fapta comisă, precum și a modalității de executare ale acesteia, prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanță gradului de pericol social în concret al faptei comise, circumstanțelor reale de săvârșire, urmărilor produse ca și consecință a săvârșirii acestor infracțiuni,atitudinii de recunoaștere a inculpatului care s-a prevalat de procedura simplificată prev. de art.320/1 C.p.p, precum și antecedentelor penale ale inculpatului, care a suferit anterior o condamnare pentru comiterea în timpul minorității a unor infracțiuni contra patrimoniului.

Curtea apreciază că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea comisă, este în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Instanța de recurs nu poate avea în vedere critica formulată de recurentul inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepselor principale aplicate (în sensul stabilirii unei greșite modalități de executare), întrucât, așa cum s-a mai arătat, prima instanță a apreciat în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficiență în mod concret, în funcție atât de împrejurările faptice, cât și de cele privind persoana acestuia, respectând prin cuantumul stabilit și principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât nu se impune suspendarea executării pedepsei aplicate, întrucât ar fi excesiv în raport cu aspectele concrete ale cauzei și ar afecta scopul pedepselor.

În considerarea celor expuse, în baza art 385/15 pct.1 lit. b C.p.p. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art 385/15 pct.1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de S. F. împotriva s.p. nr. 381 din 6.03.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău în dos._

În baza art. 385/17 al.4 cu referire la art. 383 al.2 C.p.p. deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 6.03.2013 la zi.

În baza art. 192 al.3 C.p.p. obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16.05.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. B. Pt. A. S.- plecat la seminar

P. DE COMPLET

I. N. C.

GREFIER

P. E.

Red. Sent. F. J. P

Red/ dec. rec.A.B.

Tehnored.P.E./ 24.05.2013/ 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 507/2013. Curtea de Apel BACĂU