Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1187/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 1187/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 2980/260/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 1187

Ședința publică din 14.11. 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: A. S.

JUDECĂTOR: I. N. C.

JUDECĂTOR: A. B.

GREFIER: P. E.

*******

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - a fost reprezentat legal de - E. C. – procuror.

La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Moinști și inculpatul C. C., împotriva sentinței penale nr.351 din 16.09.2013, pronunțată de Judecătoria Moinești, în dosarul nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat recurentul inculpat C. C., în stare de arest, asistat de avocat P. M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Recurentul inculpat, precizează că își retrage recursul formulat în cauză, sens în care i s-a luat o declarație, care s-a consemnat și s-a atașat la dosarul cauzei.

Apărătorul recurentului inculpat și procurorul, pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul parchetului având cuvântul invocă nelegalitatea sentinței recurate sub aspectul limitelor de pedeapsă, arătând că minimul de pedeapsă care putea fi aplicat inculpatului este de 2 luni.

Față de aceste împrejurări, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare si pe fond, majorarea pedepsei.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpat, solicită a se lua act că acesta și-a retras recursul formulat în cauză.

Avocat P. M. având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită a se lua act că recurentul inculpat și-a retras recursul formulat în cauză.

Referitor la recursul declarat de parchet, solicită admiterea acestuia având în vedere motivul de nelegalitate invocat.

Depune la dosar referatul privind plata onorariului avocat oficiu din fondul M.J., care a fost vizat de instanță.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, solicită a se lua act de declarația de retragere a recursului și a se aprecia asupra recursului declarat de parchet.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin s.p. nr. 351 din 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul_ s-a dispus, în baza art. 321 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, și art. 320¹ Cod procedură penală, condamnarea inculpatului C. C. zis „C.”, fiul lui A. și T., născut la data de 06.05.1966 în Comănești, jud. Bacău, domiciliat în Moinești, ., jud. Bacău, CNP_, cetățean român, fără studii, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit,recidivist, fără ocupație, la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

În baza art. 193 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art. 320¹ Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. C., cu datele de stare civilă de mai sus la o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

În baza art.208 alin.1,209 alin.1 lit. e, g, i C. penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 37 lit. b Cod penal, art. 320¹ Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul C. C. cu datele de stare civilă de mai sus la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.

În baza art.208 alin.1,209 alin.1 lit. e C. penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, art. 320¹ Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul C. C. cu datele de stare civilă de mai sus la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată

În baza art. 33 lit. a cu aplicarea art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Inculpatul execută 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și litera b Cod penal în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei durata reținerii de 24 de ore și a arestului preventiv din data de 21.05.2013 ora 14,00 la zi.

S-a luat act că prejudiciile cauzate sunt parțial recuperate.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 1357 cod civil a fost obligat inculpatul la: 400 către partea civilă Hoaiș T. cu titlu de contravaloare prejudiciu.

S-a luat act că părțile vătămate G. L., S. A., M. M. G. și . nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 lit. e Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 380 lei reprezentând prejudiciu cauzat părților vătămate . și G. L., sume cu care acestea nu s-au constituit parte civilă.

S-a dispus plata onorariului de avocat din oficiu în sumă de 200 lei, pentru avocat Comanac M. pentru urmărirea penală și 200 lei pentru avocat E. G. pentru cercetarea judecătorească, din fondurile MJ către BA Moinești.

În baza art.191 alin.1 C. pr. penală, a fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:

1. În ziua de 20.04.2013, în jurul orei 19:00 inc. C. C. s-a deplasat pe terasa fast-food aparținând . Moinești și fiind sub influența băuturilor alcoolice, a provocat scandal, prin cuvintele triviale și vulgare a tulburat liniștea publică, indignând consumatorii care au fost nevoiți să părăsească terasa. La solicitarea administratorei M. M. G. de a pleca din cafenea, acesta a continuat cu injuriile și a amenințat-o cu moartea, părăsind terasa când a auzit că au fost anunțate organele de poliție.

Numita M. M. G. a solicitat luarea măsurilor legale față de inculpat atât pentru faptul că i-a adresat amenințări cu moartea cât și pentru scandalul provocat, nefiind pentru prima dată când acesta a comis astfel de fapte.

2. În noaptea de 28/29.04.2013, prin escaladarea zidului magazinului aparținând ., inc. C. C. a sustras instalația exterioară de cupru a vitrinelor frigorifice, ce aparțin ., cu intenția de a o valorifica la un centru de colectare deșeuri metalice. În ziua de 29.04.2013 acesta a fost depistat de un echipaj de poliție având asupra lui conductele de cupru sustrase.

. comunică că valoarea prejudiciului cauzat prin furtul instalației de la combinele frigorifice este de 360 lei, dar nu se constituie parte civilă în procesul penal.

3. La data de 04.05.2013 inc. C. C. s-a deplasat într-un salon al Spitalului Municipal de Urgență Moinești și dintr-o noptieră a sustras un telefon mobil și suma de 20 lei aparținând p.v. G. L. după care a părăsit incinta spitalului. Imediat după sesizare, un echipaj din cadrul Poliției mun. Moinești l-a identificat pe inculpat, asupra acestuia fiind găsit telefonul sustras, care a fost ridicat și restituit părții vătămate.

Partea vătămată G. L. a precizat că valoarea telefonului sustras este de aproximativ 150 lei, dar nu se mai constituie parte civilă în procesul penal deoarece l-a recuperat.

4. La data de 17.05.2013, inc. C. C. a urmărit-o pe numita S. A. până pe scara blocului C1 de pe . mun. Moinești unde, profitând de faptul că nu erau și alte persoane, i-a sustras un telefon mobil din poșetă, în valoare de aproximativ 200 lei și a fugit. Ulterior, aflând că este căutat de organele de poliție, a dat telefonul, fără cartela S., numitei C. N. care l-a predat la Poliția mun. Moinești.

Partea vătămată S. A. a precizat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal deoarece și-a recuperat telefonul sustras.

5. În ziua de 20.05.2013, în jurul orei 16:45 inc. C. C. l-a acostat în stația de transport public local de pe . numitul Hoaiș T.. Profitând de faptul că acesta era sub influența băuturilor alcoolice, i-a propus să-i vândă o pereche de pantofi și, când acesta a scos banii din buzunar, i-a sustras din mână suma de 400 lei și a fugit către blocul E2 de pe . vătămată a fugit după acesta și inculpatul i-a restituit suma de 64 lei din cei sustrași.

Partea vătămată Hoaiș T. a solicitat luarea măsurilor legale față de inculpat,precizând că se constituie parte civilă cu suma de 400 lei.

Starea de fapt prezentată este confirmată de materialul probator administrat în cauză.

În cauză a fost audiat inculpatul, care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, în sensul că acesta recunoaște în totalitate faptele imputate lui prin rechizitoriu, își însușește întregul material de urmărire penală, și solicită ca judecarea sa să se efectueze în baza acestuia, nu solicită alte probe în latură penală.

Instanța a admis cererea inculpatului de judecare în baza procedurii simplificate prevăzute de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În fapt, în data de 20.04.2013, în timp ce se afla pe terasa fast-food aparținând . Moinești, a provocat scandal și a tulburat liniștea publică indignând consumatorii care au părăsit terasa, iar la solicitarea administratoarei M. M. G. de a pleca din cafenea, a amenințat-o cu moartea pe aceasta; în noaptea de 28/29.04.2013, prin escaladarea zidului magazinului aparținând ., a sustras instalația exterioară de cupru a vitrinelor frigorifice, prejudiciul 360 lei, nerecuperat; în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 04.05.2013 dintr-un salon al Spitalului Municipal de Urgență Moinești, a sustras un telefon mobil și suma de 20 lei aparținând p.v. G. L., prejudiciul recuperat parțial, la data de 17.05.2013, fiind pe scara blocului C1 de pe . mun. Moinești a sustras un telefon mobil din poșeta aparținând p.v. S. A., prejudiciul 200 lei recuperat parțial și la data de 20.05.2013, în timp ce se afla pe . mun. Moinești, a sustras din mâna p.v. Hoaiș T. suma de 400 lei, recuperat 64 lei.

Inculpatul, în faza de urmărire penală a recunoscut faptele deduse judecății în totalitate. Din coroborarea acestei declarații cu cea a martorilor: M. E. S., Teriș M., C. P., P. C. V., C. A. I. și C. N. date la urmărirea penală, precum și cu recunoașterea inculpatului din faza de urmărire penală, când cu ocazia reconstituirii a descris în mod detaliat modalitatea de săvârșire a faptelor, rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului în privința tuturor faptelor și actelor materiale pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Fapta inculpatului care în mai multe rânduri, la intervale scurte de timp de la mai multe persoane, bunuri, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, noaptea sau din locuri publice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin.1,209 alin.1 lit.e,g,i, C.penal, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal, și 37 lit. b Cod penal pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii. Fapta inculpatului de a provoca scandal și a tulbura liniștea publică indignând consumatorii, care au părăsit terasa, iar la solicitarea administratoarei M. M. G. de a pleca din cafenea a amenințat-o pe acesta cu moartea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și amenințare, iar fapta inculpatului, care a sustras instalația exterioara de cupru a vitrinelor frigorifice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 208-209 alin. 1 lit. e Cod penal, și pentru fiecare dintre acestea se va aplica o pedeapsă cu închisoarea. La data săvârșirii actelor materiale inculpatul se afla în stare de recidivă post executorie, motiv pentru care urmează a se reține prevederile art.37 lit.b, la încadrarea juridică a faptei.

La individualizarea pedepselor conf. art.72 C.penal, s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea de săvârșire, pe timp de noapte și din locuri publice, caracterul continuat atât al infracțiunii de furt calificat cât și a celei de înșelăciune starea de recidivă în care se afla inculpatul dar și poziția sinceră a acestuia atât faza de urmărire penală.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 33 lit.a și 34 lit.b Cod penal și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, pedeapsă rezultantă ce va fi executată în regim de detenție.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II a și litera b ,C. penal în condițiile și pe durata prev. de art.71 C. penal, întrucât raportat la antecedența penală a inculpatului singura modalitate de executare a pedepselor este cea efectivă.

În baza art. 350 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal a dedus din durata pedepsei durata reținerii de 24 de ore și a arestului preventiv din data de 21.05.2013 ora 14,00 la zi.

A luat act că prejudiciile cauzate sunt parțial recuperate.

În privința laturii civile, instanța a reținut că sunt întrunite condițiile acordării de despăgubiri, respectiv există un prejudiciu,o faptă ilicită, legătura de cauzalitate dintre ele vinovăția făptuitorului,precum și condiția suplimentară a constituirii de parte civilă. Față de considerentele sus expuse urmează ca în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 1357 Cod civil va obliga inculpatul la: 400 către partea civilă Hoaiș T. cu titlu de contravaloare prejudiciu.

A luat act că părțile vătămate G. L., S. A., M. M. G. și . nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 lit. e Cod penal a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 380 lei reprezentând prejudiciu cauzat părților vătămate . și G. L., sume cu care acestea nu s-au constituit parte civilă.

A dispus plata onorariului de avocat din oficiu în sumă de 200 lei, pentru avocat Comanac M. pentru urmărirea penală și 200 lei pentru avocat E. G. pentru cercetarea judecătorească, din fondurile MJ către BA Moinești.

În baza art.191 alin.1 C. pr. penală, a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate au declarat recurs în termen legal P. de lângă Judecătoria Moinești și inculpatul C. C..

Procurorul a înțeles să critice sentința recurată sub următoarele aspecte:

A invocat nelegalitatea sentinței recurate, deoarece, prin sentința recurată inculpatul C. C. a fost condamnat în baza art. 193 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală la o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Potrivit art. 320/1 Cod procedură penală, în situația în care inculpatul declară personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizarea instanței și solicită ca judecata să se facă în baza actelor administrate în faza de urmărire penală, în temeiul art. 320 alin. 7 Cod procedură penală instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

In cauză se constată faptul că, potrivit art. 193 alin.lC.pen., infracțiunea de amenințare se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.

Instanța cu ocazia individualizării pedepsei a hotărât faptul că inculpatului îi este aplicabilă pedeapsa cu închisoarea, ale cărei limite puteau fi coborâte cu o treime.

Pedeapsa de o lună închisoare pentru infracțiunea de amenințare aplicată de instanță inculpatul C. C., prin sentința penală nr. 351/16.09.2013, nu este legală, întrucât minimul pedepsei care putea fi aplicată inculpatului este de 2 luni, conform art. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.

La termenul de judecată din data de 14.11.2013, recurentul inculpat C. C. a înțeles să-și retragă recursul.

Analizând sentința penală recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu Curtea constată că recursul declarat în cauză procuror este fondat, urmând a fi admis având în vedere următoarele considerente:

Starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Astfel în mod just instanța de fond pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în raport de voința inculpatului, a aplicat procedura simplificată prev. de art. 320/1 C.p.p., pronunțând condamnarea inculpatului pentru toate faptele reținute în actul de sesizare al instanței.

Curtea constată că deși situația de fapt reținută instanța de fond corespunde adevărului, încadrarea juridică privind faptelor de furt calificat reținute în sarcina inculpatului este greșită.

Raportat la intervalele scurte de timp dintre actele de executare de furt calificat (28/29.04.2013 și 4.05.2013) reținute în actul de sesizare al instanței, Curtea apreciază că acestea s-au consumat ca urmare a unei unități de rezoluție infracțională a acestuia, motiv pentru apreciază că activitatea infracțională a inculpatului se circumscrie unității legale a unor infracțiuni continuate unice, iar nu a unui concurs de infracțiuni astfel cum s-a reținut prin rechizitoriul procurorului și sentința de condamnare recurată.

Este de observat că pentru existența infracțiunii unice continuate este necesar ca acțiunile sau inacțiunile care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleași infracțiuni, să fi fost comise în realizarea aceleași rezoluții sau, cu alte cuvinte, ca inculpatul să-și fi reprezentat activitatea infracțională pe care urm să o desfășoare ulterior, în ansamblul său, cel puțin în linii generale.

În speță, actele de materiale de furt, fiind comise la un interval de doar 6 zile, se impune concluzia că inculpatul a avut reprezentarea activității desfășurate ulterior, în ansamblul său.

În consecință, constatând îndeplinite condițiile de existență a infracțiunii continuate față de cele două actele executare infracțională de furt calificat reținute în actul de inculpare a inculpatului C. C. – unitatea de subiect activ, rezoluție infracțională și conținut, precum și pluralitatea de acte de executare, Curtea, în baza art. 334 cpp va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e, g, i C.p, 208 al.1 -209 al.1 lit. e C.p cu aplic. art. 41 al.2 C.p., într-o singură infracțiune de furt calificat comisă în formă continuată prev. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e,g,i C.p.cu aplic art. 41 al.2 C.p.

Critica procurorului referitoare la nelegalitatea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prev. de art. 193 C.p. supusă judecății este de asemenea fondată.

În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prev. de 193 C.p. imputată inculpatului C. C. redusă cu o treime ca urmare a aplicării art. 320/1 al.7 C.p.p- închisoarea de la 2 luni la 8 luni închisoare, pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată în cauză inculpatului, în absența reținerii unor circumstanțe atenuante, este nelegală situându-se în afara limitelor prevăzute de textul incriminator.

În consecință, Curtea va da curs motivului de recurs invocat de procuror și va condamna inculpatul pentru infracțiunile de furt calificat și amenințare, individualizând pedepsele ce urmează a fi aplicate, ținând cont de criteriile prev. de art.72 C.p. - limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu o treime în conformitate cu dispozițiile art. 320/1 al.7 C.p.p., gradul concret de pericol social al faptelor comise,urmările produse, numărul actelor materiale ce intră în conținutul unității de infracțiune precum și persoana inculpatului care este cunoscut cu multiple antecedente penale afându-se în stare de recidivă postexecutorie.

Pentru considerentele arătate, în baza art 385/15 pct.2 lit. d C.p.p.va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Moinești și va casa în parte sentința penală.

Rejudecând cauza, în baza art. 334 C.p.p. va dispune schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpatului C. C. prin actul de sesizare al instanței din două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e, g, i C.p, 208 al.1 -209 al.1 lit. e C.p cu aplic. art. 41 al.2 C.p., într-o singură infracțiune de furt calificat comisă în formă continuată prev. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e,g,i C.p.cu aplic art. 41 al.2.

Va condamna inculpatul inculpatul C. C., cu date stare civilă cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat comisă în formă continuată prev. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e,g,i C.p.cu aplic art. 41 al.2 C.p., 37 lit.b C.p. și 320/1 C.p.p.

Va majora pedeapsa aplicată inculpatului C. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 C.p.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b C.p.va contopi pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului de instanța de fond pentru infracțiunea prev. de art. 321 al.1 C.p., în pedeapsa cea mai grea.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În baza art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare din recurs vor rămânr în sarcina statului.

Ținând cont de manifestarea de voință a inculpautului, Curtea în baza art 385/4 al.2 rap.la art.369 C.p.p. va lua act de retragerea recursului declarat de acesta, împotriva aceleiași sentinței penale.

În baza art. 192 al.2 C.p.p.va obliga recurentul să plătească statului suma cheltuielile judiciare avansate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art 385/15 pct.2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Moinești împotriva s.p. nr. 351 din 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria Moinești în dos._ .

Casează în parte sentința penală, reține cauza spre rejudecare și, în fond:

În baza art. 334 C.p.p.dispune schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpatului C. C. prin actul de sesizare al instanței din două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e, g, i C.p, 208 al.1 -209 al.1 lit. e C.p cu aplic. art. 41 al.2 C.p., într-o singură infracțiune de furt calificat comisă în formă continuată prev. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e,g,i C.p.cu aplic art. 41 al.2.

Condamnă inculpatul inculpatul C. C., cu date stare civilă cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat comisă în formă continuată prev. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e,g,i C.p.cu aplic art. 41 al.2 C.p., 37 lit.b C.p. și 320/1 C.p.p. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 C.p. de o lună închisoare la 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b C.p. contopește pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului de instanța de fond pentru infracțiunea prev. de art. 321 al.1 C.p., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În baza art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.

II. În baza art 385/4 al.2 rap.la art.369 C.p.p. ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul C. C., împotriva aceleiași sentinței penale.

În baza art. 192 al.2 C.p.p. obligă recurentul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 14.11.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. S. I. N. C.

A. B.

GREFIER

P. E.

Red. sent. pen.G. A.M.

Red. dec. recd.A.B.

Tehnored. P.E./3.12.2013/ 3 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1187/2013. Curtea de Apel BACĂU