Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 744/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 744/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 5949/279/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.744
Ședința publică din 27 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. A. A.
JUDECĂTOR: V. M.
JUDECĂTOR: C. C.
GREFIER: A. D. - I.
*********************************************
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de L. E. – procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul I. G. împotriva sentinței penale nr.126 din data de 06.03.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul ales al recurentului - inculpat, avocat I. R. E., lipsă fiind recurentul - inculpat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat I. R. E., arată că inculpatul a declarat recurs pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. Precizează că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice. Susține că pedeapsa este excesiv de mare raportat la gravitatea faptei și circumstanțele reale și personale. Afirmă că instanța reține că există contradicții între declarațiile date în faza de urmărire penală și judecată, că agentul constatator a avut o atitudine necorespunzătoare, că a acceptat inițial să i se recolteze probe. Menționează că inculpatul este tânăr, nu a avut comportament antisocial, nu este agresiv iar mama sa este grav bolnavă. Solicită admiterea recursului, reducerea pedepsei de 2 ani aplicată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de recurentul - inculpat, ca nefondat. Arată că inculpatului, pentru infracțiunea de refuz de recoltare, i s-a aplicat minimul de 2 ani, situația acestuia fiind îngreunată de condamnarea anterioară, de 1 an închisoare. Precizează că, având în vedere împrejurările comiterii faptei, că este recidivist, nu se impune reducerea pedepsei.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 126 din 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 37 litera a Cod penal, condamnarea inculpatului I. G. (fiul lui M. și V., născut la data de 31.05.1990 în oraș R., județul N., domiciliat în orașul R., ., scara B, etaj 2, ., CNP_, cetățean român, necăsătorit, cu antecedente penale), la pedeapsa de 2 ani (doi ani) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului I. G. prin Sentința penală nr. 317/14.05.2010 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin neapelare la data de 26.05.2010, și cumulează această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul I. G. să execute în final pedeapsa de 3 ani (trei ani) închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul I. G. la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, în temeiul art. 189 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul N. (pentru d-nul avocat I. A. V. – Delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr. 646/06.11.2012).
Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că prin Rechizitoriul nr. 2009/P/2012 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 09.08.2012, inculpatul I. G. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 litera a Cod penal.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
În data de 06.04.2012, în jurul orelor 09:15, în timp ce conducea autoturismul marca Audi 100 cu număr de înmatriculare NT-_ pe DJ 156A, inculpatul I. G.a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere aflat în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control, iar la solicitarea organelor de poliție a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, precum și prelevării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, având un comportament necuviincios la adresa cadrelor sanitare.
Fiind audiat în cursul actelor premergătoare, inculpatul I. G., admițând că a refuzat să se supună testării cu etilotestul și recoltării probelor biologice, nu a recunoscut că el a condus autoturismul pe drumurile publice în momentul opririi de către organele de poliție, apărare care a fost înlăturată, în temeiul celorlalte probe administrate în cauză, reținându-se că inculpatul se afla singur în autoturism.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează prin intermediul următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila 12 dosar urmărire penală); proces-verbal de constatare a infracțiunii (filele 5-9 dosar urmărire penală); cerere de analiză și proces-verbal de prelevare (fila 10 dosar urmărire penală); buletin de examinare clinică (fila 11); declarațiile martorilor A. D., A. D. și I. C. E. (filele 17-20, 25 dosar urmărire penală); înscrisuri (filele 21-22); declarația inculpatului I. G. (filele 14-15 dosar urmărire penală); procese-verbale de căutare.
Inculpatul I. G. a fost asistat, pe parcursul soluționării prezentei cauze, de apărătorul desemnat din oficiu, d-nul avocat I. A. V. (Delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr. 646/06.11.2012 – fila 32 dosar instanță).
În fața instanței, în cadrul cercetării judecătorești, a fost audiat inculpatul I. G. (declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal de la fila 31) și a fost administrată proba testimonială, constând în audierea martorilor A. D., A. D. și I. C. E., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 06 aprilie 2012, în jurul orelor 09:15, inculpatul I. G. a condus autoturismul marca Audi 100 cu număr de înmatriculare NT-_ pe drumurile publice, respectiv pe DJ 156A (din direcția R. – Tazlău) și, fiind oprit pentru un control de rutină de un echipaj al poliției rutiere care supraveghea traficul în zona respectivă, a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și prelevării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Instanța a reținut această situație de fapt coroborând probele administrate pe parcursul procesului penal, astfel:
În primul rând, în Procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat la data de 06.04.2012, s-a consemnat că, la orele 09:15, în fața sediului .. din orașul R., organele de poliție rutieră au oprit pentru control autoturismul marca Audi 100 cu număr de înmatriculare NT-_, care circula pe DJ 156A, deplasându-se spre .> La fața locului, în prezența martorului asistent A. D., a fost identificat inculpatul I. G., care a declarat că nu are asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate, prezentând doar autorizația provizorie de circulație și polița RCA. I s-a solicitat inculpatului să se supună testării cu aparatul etilotest, dar acesta a refuzat și a devenit agitat, fiind condus la Dispensarul Uman R., în vederea prelevării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei; în prezența personalului medical, inculpatul a refuzat să se supună recoltării probelor biologice, fiind completate în acest sens procesul-verbal de prelevare și buletinul de examinare clinică.
În același context, a fost consemnat faptul căinculpatul se afla singur în autoturism în momentul opririi în trafic și că el a refuzat să semneze procesul-verbal (filele 5-8 dosar urmărire penală).
Conform Buletinului de examinare clinică atașat la fila 11 în dosarul de urmărire penală, personalul medical specializat din cadrul Dispensarului Uman R. a constatat că inculpatul I. G., după ce s-a supus examinării medicale, a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge sau urină, deși a declarat că nu a consumat băuturi alcoolice.
Aspectele reținute sunt confirmate de declarațiile martorilor A. D. și A. D., audiați în cursul urmăririi penale, ambii precizând că au observat momentul în care autoturismul condus de inculpat a fost oprit în trafic, că, în prezența lor, inculpatul I. G. a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la spital unde, de asemenea, a refuzat să se supună recoltării probelor biologice, având un comportament necuviincios (filele 17-20 dosar urmărire penală).
Martorul A. D. a precizat în mod expres, în declarația dată în cadrul cercetării judecătorești, că l-a observat pe inculpat (pe care îl cunoștea de mai multă vreme) conducând autoturismul pe drumurile publice, în apropierea sediului Primăriei Orașului R., că acesta a avut un comportament necorespunzător și că a aflat, de la persoanele care au asistat la incident, că a refuzat testarea cu etilotestul, fiind condus la spital (fila 53).
De asemenea, din declarația martorului A. D. reiese că inculpatul a fost văzut purtând o discuție cu agenții de poliție rutieră și că, în urma acesteia, a solicitat să fie condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, deoarece i s-a reproșat că ar fi consumat băuturi alcoolice (fila 54).
Deși aceste ultime două declarații sunt parțial contradictorii cu cele date de martori în faza de urmărire penală, instanța apreciază că nu există motive pentru a pune la îndoială sinceritatea declarațiilor inițiale, acestea fiind consemnate în ziua săvârșirii faptelor și coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză (procesul-verbal de constatare și buletinul de examinare clinică).
În ceea ce privește declarația dată de martorul I. C. E., fratele inculpatuluiI. G., pe parcursul cercetării judecătorești, instanța o apreciază ca fiind nesinceră și, pentru acest motiv, o va înlătura din ansamblul materialului probator util soluționării cauzei.
Concluzia instanței se întemeiază pe celelalte probe administrate pe parcursul procesului penal, din care rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că inculpatul a fost văzut conducând autoturismul pe drumurile publice din orașul R., că a fost oprit în trafic de echipajul de poliție și că, la momentul respectiv, se afla singur în autoturism.
De altfel, aspectele relatate de acest martor în fața instanței sunt în vădită contradicție cu versiunea prezentată în declarația sa olografă din data de 08.05.2012 (fila 25 dosar urmărire penală), în care nu se regăsesc detaliile redate în cadrul cercetării judecătorești ci, dimpotrivă, martorul precizează că fratele său, inculpatul I. G., a plecat singur cu autoturismul de la domiciliu, el aflând ulterior că acesta a fost oprit pentru control de organele de poliție.
Explicațiile oferite de martor pentru a justifica aceste neconcordanțe (în sensul că declarația inițială a fost scrisă sub amenințarea agentului de poliție) sunt puerile, lipsite de credibilitate și de orice suport probator, martorul urmărind exclusiv exonerarea de răspundere penală a fratelui său, prin confirmarea declarației acestuia în sensul că refuzul de a se supune recoltării probelor biologice a fost justificat.
Astfel fiind, instanța a concluzionat că se poate proceda la soluționarea laturii penale a cauzei, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că fapta expusă în paragrafele anterioare a fost clar stabilită, constituie infracțiune, a fost săvârșită de inculpat și există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite aplicarea unei pedepse.
În drept, fapta inculpatului I. G. care, la data de 06.04.2012, a condus autoturismul marca Audi 100 cu număr de înmatriculare NT-_ în orașul R., județul N., și, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliție rutieră, a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Obligația conducătorilor auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei este impusă de prevederile art. 38 și art. 88 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, obligație care, în contextul stării de fapt reținute în cauză, îi revenea și inculpatului, care a condus autoturismul oprit în trafic pentru control.
Această faptă a fost comisă de inculpat cu intenție directă în sensul art. 19 alin. 1 punctul 1 litera a Cod penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, constând în împiedicarea stabilirii alcoolemiei pe baza probelor biologice, și a acționat în scopul producerii acestui rezultat.
În raport cu datele înscrise în cazierul judiciar al inculpatului și cu data comiterii infracțiunii care formează obiectul prezentei cauze (06.04.2012), instanța a constatat că aceasta a fost săvârșită în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin Sentința penală nr. 317/14.05.2010 a Judecătoriei Piatra N. (definitivă prin neapelare la data de 26.05.2010) și că pedeapsa prevăzută de lege pentru noua faptă, săvârșită cu intenție, este închisoarea de la 3 la 15 ani, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 37 lit. a Cod penal pentru reținerea în sarcina inculpatului a săvârșirii faptei în stare de recidivă postcondamnatorie. Dată fiind această situație, devin incidente și dispozițiile art. 83 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului I. G. instanța a ținut seama de scopul pedepsei, conform art. 52 Cod penal, și de criteriile generale de individualizare enumerate de art. 72 Cod penal, reținând, în acest sens, gradul de pericol social al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestuia.
În concret, instanța a apreciat că infracțiunea reținută prezintă un grad semnificativ de pericol social, având în vedere chiar limitele speciale ale pedepsei (2-7 ani), scopul legiuitorului fiind acela de a incrimina orice atitudine a conducătorului auto prin care ar încerca să evite stabilirea alcoolemiei, în contextul în care există suspiciunea că a condus un autoturism pe drumurile publice având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Prin atitudinea sa, inculpatul a demonstrat o lipsă de respect față de valorile sociale ocrotite de lege, fără un motiv întemeiat, ignorând cu bună știință obligațiile pe care, în calitate de conducător auto, ar fi trebuit să le cunoască și să le respecte.
Sub aspectul circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța a reținut faptul că inculpatul a mai suferit o condamnare definitivă la o pedeapsă cu închisoare, aplicată pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, și a avut o atitudine procesuală nesinceră pe întreg parcursul soluționării cauzei, aspecte care influențează cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată.
Inculpatul a manifestat consecvență în ceea ce privește încălcarea legii penale, suferind anterior o condamnare definitivă pentru comiterea unei infracțiuni, și, deși a beneficiat de clemența organelor judiciare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei, inculpatul nu a adoptat o atitudine de respect în raport cu ordinea de drept, continuând să comită fapte antisociale și lăsând fără ecou șansa și încrederea acordate de instanță pentru îndreptarea sa fără executarea efectivă a pedepsei.
Având în vedere considerentele expuse:
În temeiul prevederilor art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, instanța a condamnat pe inculpatul I. G. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Instanța a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare este proporțională cu gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite și este just individualizată în raport cu toate circumstanțele cauzei, fiind necesară în vederea reeducării inculpatului în sensul adoptării unei atitudini corecte față de ordinea de drept și a unei conduite preventive în trafic.
În temeiul art. 71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și litera b Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei principale.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, deși art. 71 alin. 2 Cod penal impune interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c, în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, instanța a avut în vedere Decizia nr. 74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art. 4145 alin. 4 Cod procedură penală, dispozițiile art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – c Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal. Recursul în interesul legii pronunțat de instanța supremă în materie este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, un exemplu edificator în acest sens fiind hotărârea pronunțată în cauza Hirst c. Marii Britanii.
Ca atare, în prezenta cauză, instanța reține că natura faptei săvârșite duce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și litera b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat – activități ce presupun responsabilitatea civică, încrederea publică sau exercițiul autorității –, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei de 2 ani închisoare.
Având în vedere faptul că infracțiunea ce formează obiectul cauzei a fost săvârșită anterior împlinirii duratei termenului de încercare de 3 ani (stabilit ca urmare a suspendării executării pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 317/14.05.2010 a Judecătoriei Piatra N., termen care s-ar fi împlinit la data de 25.05.2013), în temeiul dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal, instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 317/14.05.2010 a Judecătoriei Piatra N. (definitivă, prin neapelare, la 26.05.2010).
Făcând aplicarea regimului sancționator instituit de aceste dispoziții, a cumulat pedeapsa de 1 an aplicată prin sentința menționată cu pedeapsa de 2 ani stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 3 ani (trei ani) închisoare.
Executarea acestei pedepse se va realiza în regim de detenție, prin privare de libertate, întrucât dispozițiile legale incidente în cazul revocării suspendării condiționate a executării impun o astfel de modalitate de executare, constituind o sancțiune pentru condamnatul care a comis o nouă infracțiune intenționată în termenul de încercare.
In concreto, potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța s-a revocat suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Mai mult, în conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol, dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei, chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei; în acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
Utilizând raționamentul per a contrario, se poate cu ușurință concluziona că, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate (cum este cazul în speță), nu se mai poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, revocarea primei suspendări fiind obligatorie și atrăgând implicit executarea efectivă, prin privare de libertate, a pedepsei rezultante cumulate.
Acest regim sever a fost instituit de legiuitor pentru a sancționa pe condamnatul care nu a înțeles să adopte o schimbare de comportament și să manifeste o conduită corectă, săvârșind o nouă infracțiune intenționată, chiar dacă a beneficiat deja de încrederea organelor judiciare, prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării.
Astfel fiind, în temeiul art. 71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și litera b Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei rezultante de 3 ani astfel stabilite.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat, în temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, dată fiind soluția de condamnare pronunțată în cauză, instanța a obligat pe inculpatul I. G. la plata sumei de 800 lei cu acest titlu, din care, potrivit art. 189 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul N. (pentru d-nul avocat I. A. V. – Delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr. 646/06.11.2012).
Împotriva sentinței a declarat recurs inculpatul I. G., motivele de recurs invocate de către apărătorul recurentului – inculpat fiind expuse în preambulul prezentei decizii.
Procedând la analiza sentinței recurate pe baza motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului Curtea reține următoarele:
Criticile formulate la adresa sentinței recurate vizează netemeinicia soluției de condamnare, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății, raportat la împrejurările concrete ale comiterii faptei.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului nu există motive de casare a sentinței recurate, prima instanță având în vedere în mod justificat pericolul social concret al faptei săvârșite precum și circumstanțele personale ale inculpatului, fapta fiind săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.
În aceste condiții, deși inculpatul a recunoscut parțial comiterea faptei, în mod justificat prima instanță nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului cu consecința reducerii pedepsei în cuantum sub minimul special prevăzut de lege.
Pedeapsa aplicată este modică, situată la limita minimului special, împrejurarea că inculpatul urmează să execute o pedeapsă rezultantă în cuantum mai mare datorându-se exclusiv atitudinii acestuia, care a comis o nouă infracțiune în cadrul termenului de încercare al suspendării condiționate pentru o pedeapsă anterioară.
În consecință, nefiind identificate motive de casare cu privire la sentința recurată, urmează a se respinge ca nefondat recursul, cu consecința obligării recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C .p .p . respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – inculpat I. G. împotriva sentinței penale nr. 126 din data de 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr._ .
Conform art. 192 al. 2 C .p .p . obligă inculpatul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. A. A. V. M.
Pt.C. C., aflat în C.O.
Semnează președintele completului
M. A. A.
GREFIER
A. D. - I.
Pron.sent.pen.B. M.M.
Red.d.r.M.A.A.
Tehnored. A.D.I.
04.07.2013
2 ex.
| ← Falsul privind identitatea. Art. 293 C.p.. Decizia nr. 375/2013.... | Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 86/2013.... → |
|---|
