Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 565/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 565/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 2599/103/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 565
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 24 MAI 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. A. A. - judecător
JUDECĂTORI: V. M.
P. D.
GREFIER - S. G.
Ministerul Public – Parchetul DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU –
legal reprezentat prin procuror E. C.
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul L. F., împotriva încheierii din data de 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat asistat de avocat G. D., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-inculpat, întrebat fiind, a precizat că își menține recursul declarat.
Avocat G. D. depune un memoriu din partea recurentului si arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea, a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul părților, pentru dezbateri.
Avocat G. D. având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara întrucât temeiurile nu mai subzistă și nu mai sunt întemeiate, având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, are probleme psihice și la acel moment nu și-a luat tratamentul. Față și de modalitatea de săvârșirea a faptelor, poziția de regret a acestuia, solicită cercetarea în stare de libertate.
Depune la dosar referatul privind plata onorariului din oficiu în sumă de 100 lei din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, referat avizat favorabil de instanță.
Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului, apreciind că se impune menținerea stării de arest preventiv având în vedere faptele săvârșite, vârsta minorilor și perioada de 2 luni în care a săvârșit faptele, fapte care prezintă un grad de pericol social ridicat.
Recurentul-inculpat L. F. personal în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului si cercetarea în stare de libertate întrucât regretă faptele și nu va mai săvârși alte infracțiuni.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând –
Prin încheierea din data de 01.03.2011 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 13 în temeiul art. 300/1 Cod procedură penală raportat la art. 143, art.148 al. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a menținut ca fiind legală și temeinică arestarea preventivă a inculpatului L. F., fiul lui M. și Tincuța, născut la data de 07.08.1994 în municipiul G., jud. G., cu domiciliul în ., CNP-_, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 210/P/2013 din 17.05.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul N., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, a fost avansat către Baroul de Avocați N., din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul N. nr. 210/P/2013 din 17.05.2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. F., fiul lui Măricel și Tincuța, născut la data născut la data de 07.08.1994 în municipiul G., jud. G., cu domiciliul în ., CNP-_, Braniștea, județul G., cetățenie română, CNP_3, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. art. 197 al. l și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și art. 33 lit. „a" Cod penal, constând în aceea că a întreținut, în mod repetat, în perioada ianuarie-februarie 2013, relații sexuale anale cu victimele minore M. G. și C. C. C., în vârstă de 9 ani și, respectiv, 8 ani, prin constrângere fizică și morală și profitând de imposibilitatea lor de a-și exprima în mod valabil voința, (două acte materiale în cazul victimei M. G. și cinci acte materiale în cazul victimei C. C. C.).
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul N., Secția Penală, cu nr._ 13 din 21.05.2013.
La primirea dosarului, instanța a procedat din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive care s-a luat în sarcina inculpatului, în cursul urmăririi penale, prin încheierea nr./U din 29.04.2013 a Tribunalului N., definitivă, conform cadrului dispozițiilor art. 300/1 Cod procedură penală.
Analizând întreg probatoriul administrat în urmărirea penală, constatările rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul N. nr. 210/P/2013 din 17.05.2013, precum și susținerile părților se rețin următoarele considerente:
Prin încheierea nr.9/U din 29.04.2013 a Tribunalului N., care a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului L. F., pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 29.04.2013 până la27.05.2013, în stabilirea cerințelor cumulative care trebuie stabilite în luarea măsurii arestării preventive, potrivit dispozițiilor art. 143, art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, s-au reținut următoarele temeiuri:
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului L. F. că, în perioada ianuarie-februarie 2013, acesta profitând de faptul că locuința sa se învecinează cu cea a victimelor minore M. G., în vârstă de 9 ani, și C. C. C., în vârstă de 7 ani, aceștia fiind frați, le-a ademenit în locuința sa din comuna D. Roșie, ., și a întreținut cu aceștia relații sexuale anale, actele fiind săvârșite simultan asupra celor doi minori, ori în împrejurări separate, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Prin motivele încheierii, s-a constatat că faptele care se rețin în sarcina inculpatului rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului, conducere în teren și planșe foto, rapoartele de constatare medico legale nr. 246 și nr. 247 din 28.04.2013 emise de Serviciul Județean de Medicină Legală N., care atestă existența unor leziuni în zonele anale a victimelor minore, plângerile și declarațiile părților vătămate, declarații de martori și declarațiile inculpatului, acestea constituind indicii temeinice pentru instanță la data luării măsurii arestării preventive, în sensul dispozițiilor art. 68/1 Cod procedură penală.
În același timp, instanța a avut în vedere și cadrul jurisdicției europene, reținând că în interpretarea art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța europeană a considerat că existența unor motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, presupune fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracțiunea pentru care se solicită a fi arestată.
De asemenea, s-a reținut că prin ordonanța din 29.04.2013, s-a dispus luarea față de inculpatul L. F. a măsurii reținerii pentru 24 ore, acesta fiind reținut efectiv începând cu data de 28.04.2013 ora 21.00, iar prin ordonanța nr. 210/P/29.04.2013 P. de pe lângă Tribunalul N., a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului L. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă agravată prevăzută de de art. art. 197 al. l și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și art. 33 lit. „a" Cod penal, încadrare juridică ce a fost menținută și prin actul de sesizare a instanței, respectiv rechizitoriul prin care s-a finalizat urmărirea penală în dosarul penal nr. 210/P/2013.
Cât privește îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în procedura soluționării propunerii de arestare preventivă, instanța a reținut că faptele de viol în formă agravată pentru care este cercetat inculpatul, în încadrarea juridică ce a fost stabilită prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din gradul de pericol social concret al faptelor pentru care acesta este cercetat.
De asemenea, rezonanța socială a faptelor comise, induce în rândul opiniei publice o stare de temere și justifică excluderea inculpatului, pentru o perioadă de timp din comunitate. Pentru înlăturarea pericolului public concret, luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin severă, în acest stadiu al procesului penal este insuficientă, avându-se în vedere importanța valorilor sociale lezate prin comiterea infracțiunii, respectiv viața sexuală, integritatea corporală și dezvoltarea normală a victimelor minore.
Aceste temeiuri analizate în concret, care au fundamentat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului L. F., potrivit considerentelor încheierii nr.9/U din 29.04.2013 a Tribunalului N., se mențin în continuare și în acest stadiu al procesului penal în care instanța a fost sesizată cu trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul N. nr. 210/P/2013 din 17.05.2013.
Astfel, prin rechizitoriu, în baza întregului probatoriu administrat în urmărirea penală, se menține aceiași situație de fapt și aceiași încadrare juridică a faptelor care s-au reținut în sarcina inculpatului, iar pericolul public concret, astfel cum a fost stabilit la luarea măsurii arestării preventive își păstrează actualitatea, atât prin gravitatea socială ridicată a faptelor, reliefată în primul rând prin vârsta fragedă a victimelor și consecințele importante suferite în plan psihic de către acestea, conform rapoartelor de evaluare psihologică a acestora ( filele 43-45, ds. u.p.), cât și prin perioadă de timp relativ scurtă care a trecut de la data faptelor și până în acest moment al procedurii de verificare din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
Aspectele invocate în apărarea inculpatului prin concluziile apărătorului din oficiu, în sensul că faptele care se rețin în sarcina inculpatului se explică prin existența unor tulburări de ordin psihic, potrivit unui act medical prezentat la fila 85, ds. u.p., și că acesta a avut o poziție procesuală sinceră de recunoaștere și de regret, pot constituie circumstanțe importante în individualizarea judiciară a pedepsei și, chiar eventual a individualizării modalității de executare, însă nu pot infirma existența și în prezent a temeiurilor care au fost analizate în considerentele anterioare, ce impun privarea de libertate a inculpatului prin menținerea măsurii arestării preventive.
Pentru considerentele analizate anterior, în temeiul art. 300/1 Cod procedură penală raportat la art. 143, art.148 al. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a menținut ca fiind legală și temeinică arestarea preventivă a inculpatului L. F., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 210/P/2013 din 17.05.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul N., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, a fost avansat către Baroul de Avocați N., din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, motivele de recurs fiind expuse în preambulul prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanța de recurs constată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect judecătorul de la instanța de fond a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.148 lit. f C .p .p . care au justificat și justifică în continuare arestarea preventivă a inculpatului.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare,pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, au fost corect reținute de către judecător, acestea nefiind înlăturate de probele existente la dosarul cauzei. Instanța de recurs reține că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrate până la acest moment, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Tribunalul a reținut în mod corect atât pericolul social al faptelor presupus a fi săvârșite, cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului recurent (față de modul de săvârșire al faptelor, consecințele grave ale activității inculpatului; lipsa garanțiilor că inculpatul ar abandona comportamentul infracțional;).
Se constată că lucrările dosarului efectuate până la acest stadiu procesual cuprind atât indicii rezonabile că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este acuzat, cât și probe temeinice în învinuirea acestuia.
Pentru cele ce preced constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul recurentului inculpat de a fi pus în stare de libertate, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.. instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – inculpat L. F. împotriva încheierii din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 13.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 al. 2 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. A. A. V. M.
P. D.
GREFIER,
S. G.
Red. înch. – I.M.
Red. d.r. –M.A.A.
Tehnored. – S.G./2 ex
27.05.2013
| ← Consumul ilicit de droguri. Legea 143/2000 art. 4. Decizia nr.... | Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art. 183 C.p..... → |
|---|
