Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 128/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 128/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 7619/110/2012/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 128/2013
Ședința publică de la 08 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V. – Președinte Secție
JUDECĂTOR A. A. M.
JUDECĂTOR S. A.
************
GREFIER M. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciu Teritorial Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR V. G. V.
La ordine au venit spre soluționare recursurile formulate de inculpații G. R., BULIBAȘU M., V. A. și V. M. împotriva încheierii din 5.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 12.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat G. R., în stare de arest, asistat de apărător ales – avocat S. D., recurenta inculpată Bulibașu M., în stare de arest, asistată de apărător ales – avocat B. M. și recurenții inculpați V. A. și V. M., în stare de arest, asistați de apărător ales – avocat V. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că inculpații G. R., Bulibașu M., V. A. și V. M. au formulat recurs împotriva încheierii din 5.02.2013 prin care Tribunalul Bacău în baza art. 300/2 Cod procedură penală și art. 160/b Cod procedură penală, a menținut măsura arestului preventiv.
Recurenții inculpați G. R., Bulibașu M., V. A. și V. M., având pe rând cuvântul, arată că își mențin recursurile formulate.
Avocat S. D., avocat B. M., avocat V. G. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu
Nefiind cereri de formulat, Curtea, în baza art.385/11 Cod procedură penală, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, potrivit art.385/13 Cod procedură penală.
Avocat S. D., arată că recurentul inculpat G. R. a formulat recurs împotriva încheierii din 5.02.2013 prin care Tribunalul Bacău a prelungit măsura arestului preventiv.
Precizează că nu contestă încheierea recurată sub aspectul nelegalității ci doar sub aspectul netemeiniciei.
Arată că tribunalul Bacău a motivat menținerea arestului preventiv prin existența în continuarea a temeiurilor ce au determinat arestul preventiv și prin îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 și art. 148 lit.f Cod procedură penală, dar învederează că, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit.f Cod procedură penală, cu privire la infracțiunile de furt de care este suspectat, inculpatul nu recunoaște decât infracțiunea de trafic de droguri pentru care s-a efectuat flagrantul.
Menționează că s-a apreciat de către instanța de fond că lăsarea în libertate a inculpatului G. ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, dar învederează că acel pericol trebuie să fie concret, real și actual și deși inculpatul a adus o tulburare ordinii publice în momentul săvârșirii infracțiunii, acum, după trecerea unei perioade de timp acest pericol s-a diluat.
Apreciază că, deși în momentul săvârșirii infracțiunii, a existat un ecou în rândul opiniei publice, în momentul actual s-a estompat.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestului preventiv.
Apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului G. R. nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal.
Invocă scopul măsurilor preventive, respectiv, buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea inculpatului de a se sustrage sau de a săvârși alte infracțiuni.
Consideră că este posibilă înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul este căsătorit, are copii și este singurul întreținător al familiei.
Solicită admiterea recursului formulat.
Avocat B. M. pentru recurenta inculpată Bulibașu M., achiesează concluziilor formulate de colega sa și precizează că motivele de recurs vizează exclusiv netemeinicia încheierii din 5.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău prin care s-a menținut starea de arest preventiv.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, să nu mei mențină măsura arestului preventiv.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai puțin restrictivă, respectiv, obligarea de a nu părăsi țara – o măsură neprivativă de libertate, și pe care o apreciază ca fiind compatibilă cu implicarea inculpatei în peisajul infracțional.
Apreciază că din septembrie 2013 s-a scurs un timp rezonabil în care inculpata a fost privată de libertate, iar acest termen rezonabil reprezintă un avertisment pentru ca inculpata să nu mai săvârșească astfel de fapte.
Cu privire la măsura punitivă aplicată în cauză, consideră că nu trebuie să se confunde măsura arestului preventiv cu o condamnare.
Învederează că inculpata Bulibașu M. a oferit foarte multe detalii care au condus la identificarea lui A. D., și astfel, s-a întregit peisajul infracțional.
Referitor la prevederile art. 148 lit.f Cod procedură penală, arată că, dacă din perspectiva cuantumului pedepsei este îndeplinită această condiție, cu privire la cealaltă condiție, nu se poate spune că o eventuală punere în libertate a inculpatei ar prezenta pericol pentru ordinea publică, având în vedere că impactul asupra opiniei publice în timp a fost diluat, dar și conduita sinceră a inculpatei care a colaborat cu organele de cercetare penală și nu a mai fost implicată în alte infracțiuni sau fapte penale.
Consideră că o eventuală punere în libertate a inculpatei nu ar influența buna desfășurare a procesului penal și nu se poate reține că inculpata ar pregăti săvârșirea altor infracțiuni.
Învederează că inculpata Bulibașu M. este o persoană tânără și are probleme de sănătate și apreciază că poate fi cercetată în stare de libertate.
Avocat V. G., pentru recurenții inculpați V. A. și V. M., solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 5.02.2013 a Tribunalului Bacău, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii arestului preventiv ci înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Arată că în momentul în care instanța de fond a verificat starea de arest, la momentul când a fost sesizată cu rechizitoriu, s-a invocat de către reprezentantul Ministerului Public că urmează să se facă deplasarea cu privire la efectuarea comisiei rogatorii în Olanda, conform declarației inculpatei Bulibașu pentru a se verifica dacă exista vreo legătură în ce privește fenomenul infracțional, ulterior după comisia rogatorie, declarațiile nu au dus la nicio suspiciune față de inculpații V. A. și V. M..
Consideră că temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii arestului preventiv trebuie cenzurate, având în vedere că declarațiile celor 2 inculpați au fost constante și au motivat deplasarea lor la Bacău.
Apreciază că împrejurarea că DIICOT inițial a reținut și alte infracțiuni în sarcina inculpatului G. R. și, eventual și pentru inculpații V. A. și V. M., nu este în măsură să constituie un motiv să nu poată fi înlocuită măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere că cei 2 inculpați locuiesc în Iași.
Învederează că recent a fost pronunțată o hotărâre de condamnare pentru pierderea a 3 vieți omenești în care s-a aplicat o condamnare la o pedeapsă cu suspendare și apreciază că indiferent dacă fapta a fost săvârșită cu intenție sau din culpă pericolul pentru ordinea publică este evident.
Cu privire la inculpații din prezenta cauză, apreciază că pericolul social pe care-l reprezintă fapta trebuie analizat în contextul social și, deși consumul sau distribuirea de droguri este o faptă gravă, circumscrise în plan social, învederează că nu inculpații sunt cei mai mari consumatori și distribuitori de droguri și având în vedere diletantismul incalificabil al inculpaților în traficul de droguri, consideră că organele de cercetare trebuia să caute „capii rețelei”.
Cu privire la pericolul pentru ordinea publică și a rezonanței faptei în plan social, apreciază că nu poate fi rezumată la inculpații V. A. și V. M., având în vedere că la televizor se vorbește despre distribuție de droguri pentru VIP-uri.
Arată că inculpații au fost ademeniți de mirajul unor bani câștigați și învederează că inculpații nu au antecedente penale, nu au mai fost cercetați sau suspectați pentru alte fapte, astfel încât să se aprecieze că lăsați în libertate ar impieta buna desfășurare a cercetării judecătorești și pericolul pentru ordinea publică.
Menționează că inculpații au domiciliul stabil în județul N., nu s-a schimbat, iar această garanție există în continuare.
Învederează situația familială deosebită a inculpaților, respectiv, tatăl inculpaților este suferind și are nevoie de îngrijire, întrucât inculpații nu au mamă.
Precizează că inculpații V. M. și V. A. cunosc prevederile legale în eventualitatea înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Invocă practica judiciară și arată că alte dosare similare pentru terțe motive, inculpații sunt cercetați în stare de libertate și având alte măsuri preventive și obligații impuse.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, apreciază că nu se impune menținerea măsurii arestului preventiv ci înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, solicită respingerea recursului formulat de inculpați și menținerea încheiereii ca fiind temeinică și legală.
Apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat că temeiurile nu s-au schimbat și au fost consolidate.
Învederează modul strategic de introducere a drogurilor în țară reprezintă aspecte care probează că lăsarea în libertate a inculpaților reprezintă un pericol concret, real și actual, având în vedere și lipsa unor locuri de muncă.
Precizează că traficul de droguri reținut în sarcina inculpaților nu îi afectează doar consumatorii ci și pe cei din jur, astfel încât se impune stoparea acestui gen de infracțiuni.
Având în vedere dispozițiile art. 136 al.1 Cod procedură penală, apreciază că nu poate fi luată altă măsură preventivă împotriva inculpaților și nu se poate raporta la alte cauze, întrucât nu permite nici legea și nici CEDO.
Solicită respingerea recursurilor și menținerea încheierii recurată ca fiind legală și temeinică.
Avocat V. G., în replică, arată că legea permite raportarea la alte cauze, având în vedere că s-au pronunțat recursuri în interesul legii, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat o carte.
Învederează că în sarcina inculpaților s-a reținut că au introdus în țară droguri și că au negociat, dar inculpații V. A. și V. M. nu au introdus droguri în țară și nici nu au negociat.
Recurentul inculpat G. R., având ultimul cuvânt, arată că negocierea a fost făcută de către colaboratorul sub acoperire și el a făcut doar ce i s-a spus.
Recurenta inculpată Bulibașu M., având ultimul cuvânt, lasă soluția la apreciere.
Recurentul inculpat V. A., având ultimul cuvânt, arată că s-a reținut că a transportat droguri, dar vorbea despre țigări.
Cu privire la starea de arest, lasă soluția la aprecierea instanței.
Recurenta inculpată V. M., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul său, nu are nimic de spus și lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare;
CURTEA
-deliberând-
Prin încheierea din data de 05.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 12 s-a dispus:
În baza art. 300/2 Cod procedură penală și art. 160/b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpaților:
1. G. R., fost V., fiul lui P. și G., născut la data de 15.07.1983, în mun. P., jud. Iași, cu domiciliul în Piatra N., . jud. N., CNP_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. 1, 3 din Legea 39/2003, art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 modif. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3 alin. 2 din Legea 143/2000 modif., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen..
2. BULIBAȘU M. zisă “A.”, fiica lui A. și D., născută la data de 31.07.1978 în mun. Piatra N., jud. N., cu domiciliul în mun. Piatra N., ., jud. N., CNP –_, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. 1, 3 din Legea 39/2003, art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 modific. cu aplic. art. 41 al. 2 Cpen, art. 3 alin. 2 din Legea 143/2000 modific., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
3. V. A., fiul lui P. și G., născut la data de 06.10.1990 în mun. P., jud. Iași, domiciliat în mun. Piatra N., ., jud. N., CNP –_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. 1, 3 din Legea 39/2003, art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 modific. (act material din 19.09.2012), totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
4. V. M., zisă L., fiica lui P. și G., născută la data de 02.12.1980, în mun. P., jud. Iași, cu domiciliul în Piatra N., . jud. Bacău, CNP_, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. 1, 3 din Legea 39/2003, art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 modif. (act material din 19.09.2012), totul cu aplic. art. 33 lit. a Cpen.,
măsură dispusă prin încheierea penală nr. 112/ÎC/20.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bacău.
S-a luat act că inculpații au fost asistați de apărători aleși.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere că prin încheierea penală din data de 13.12.2012 pronunțată în prezenta cauză, tribunalul în baza art. 300/1 Cod procedură penală și art. 160 Cod procedură penală a menținut măsura arestului preventiv a inculpaților G. R., Bulibașu M. zisă “A., V. A. și V. M., măsură dispusă prin încheierea penală nr. 112/ÎC/20.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bacău.
Pentru a dispune astfel Tribunalul a apreciat că probele administrate până în acest moment al procesului penal, reflectă existența unor indicii care pot fi echivalate cu motive verosimile de bănuială că inculpații ar putea fi autorii faptelor pentru care sunt cercetați.
S-a reținut în cauză și incidența dispozițiile articolului 148, litera c din Codul de procedură penală, cu privire la inculpații Grigororiu R. și V. A. despre care există date și indicii că pregăteau comiterea unor noi fapte penale.
Privitor la incidența dispozițiile articolului 148, litera f din Codul de procedură penală, care au fost reținute ca temei pentru luarea măsurii arestării preventive față de toți cei patru inculpați, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții pe care acest text legal le impune, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit dispozițiilor art. 300 ind. 2 Cod procedură penală „în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 ind. b.”
Art. 160 ind. b Cod procedură penală „Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății
În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.
Prin prisma acestor dispoziții legale, efectuând verificări privind arestarea inculpaților în prezenta cauză, Tribunalul a constatat că luarea acestei măsuri preventive a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii. Măsura fiind dispusă în mod legal, cu respectarea tuturor garanțiilor instituite de lege se constată că nu există temei pentru a dispune revocarea acesteia, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat să existe.
Sub aspectul temeiniciei, analizând probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută în continuare pentru toți cei patru inculpați întrucât temeiurile care au determinat arestarea impun și în continuare privarea de libertate a acestora.
În acest sens, Tribunalul a apreciat că probele administrate până în acest moment al procesului penal, când nu s-a trecut a cercetarea judecătorească, reflectă existența unor indicii care pot fi echivalate cu motive verosimile de bănuială că inculpații ar putea fi autorii faptelor pentru care sunt cercetați.
Cu privire la dispozițiile articolului 148, litera c din Codul de procedură penală, care au fost reținute ca temei pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpaților Grigororiu R. și V. A. probatoriul administrat în cauză raportat la modul de comitere și succesiunea faptelor, la multitudinea actelor materiale de furt și amploarea luată de activitatea infracțională a acestei grupări într-o perioadă relativ scurtă de timp, având în vedere că ultimul act material de furt a fost comis la data de 18.09.2012 (unul din bunurile sustrase din autoturismul părții vătămate H. Ani C. fiind identificat cu ocazia percheziției domiciliare la locuința inculpaților G. R., V. A., a inc. G. A. și V. D. din Piatra N., ., jud. N.), constituie indicii temeinice că inculpații G. R. si V. A. pregăteau comiterea unor noi fapte penale, iar intervenția organelor statului se impunea pentru stoparea activităților infracționale extinse ale acestei grupări infracționale, pe componenta comiterii furturilor din locuințe și societăți comerciale. Astfel, se retine ca exista date că inculpații G. R. si V. A. pregătesc comiterea de noi infracțiuni, situație fata de care Tribunalul a constatat așadar îndeplinite în cauza penală de față si condițiile prev. de art.148 lit. c Cod procedură penală.
S-a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că în cauză s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la infracțiunea de furt întrucât textul de lege respectiv art. 148 lit. c Cod procedură penală nu prevede condiția judecării împreună a infracțiunilor.
Cu privire la dispozițiile articolului 148, litera f din Codul de procedură penală, care au fost reținute ca temei pentru luarea măsurii arestării preventive față de toți cei patru inculpați, instanța a constatat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții pe care acest text legal le impune, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta, în concret, pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a inculpaților, instanța a avut în vedere gravitatea acuzației formulate împotriva lor, sfera relațiilor sociale lezate vizând sănătatea publică, forma continuata in care exista presupunerea ca au fost săvârșite faptele ce denota perseverenta infracționala si un risc considerabil de reiterare a comportamentului infracțional.
În consecință, instanța a concluzionat că menținerea inculpaților, în stare de arest preventiv se impune pentru a asigura prezervarea ordinii publice, acest interes general prevalând in raport cu dreptul inculpaților de a fi judecați in stare de libertate.
Aspectele invocate de către apărătorii inculpaților referitoare la conduita procesuală a cestora, la contribuția individuală la comiterea presupuselor fapte, lipsa antecedentelor penale s-a apreciat că nu sunt de natura sa înlăture gradul de pericol social al inculpaților pentru ordinea publica, fiind doar circumstanțe ce pot fi avute in vedere de către instanța, daca va fi cazul, cu prilejul judecării fondului.
Mai mult, fata de stadiul cercetării judecătorești, cauza fiind abia înregistrară pe rolul instanței, și pentru buna desfășurare a cursului judecății, astfel cum a statuat si CEDO in cauza Tomasi c. Franta, instanța constată că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franței). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Or în prezenta cauză, apreciind în concret necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv față de inculpați, Tribunalul a constatat că se impune în continuare detenția provizorie, fiind comisă o infracțiune deosebit de gravă - trafic de droguri de mare risc, introducere în țară de droguri de mare risc și grup infracțional organizat - iar raportat la împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite faptele este îndeplinită condiția privind existența în continuare a pericolul public concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților - pentru comunitate.
Infracțiunile îndreptate împotriva patrimoniului prezintă un grad foarte ridicat de pericol social.
Raportat la caracterul grav al faptelor comise, prin însăși natura acestora, prin desfășurarea pe o perioadă îndelungată de timp și prin relațiile și conexiunile cu alte persoane, prin modul de concepere și organizare a activității infracționale, caracterul organizat și minuțios al activității infracționale, cantitatea mare a drogurilor de mare risc, toate acestea în contextul în care, în prezent, fenomenul infracțional privind comercializarea drogurilor de mare risc atinge cote alarmante iar fapte de natura acelora sub aspectul cărora sunt cercetați inculpații cunosc o creștere îngrijorătoare– prin luarea unor măsuri sporite de precauție și încercarea de a îngreuna și zădărnici activitatea de depistare și atragere a răspunderii penale prin implicarea altor persoane există date suficiente care certifică necesitatea menținerii măsurii arestării preventive.
Faptele de trafic de droguri de mare risc, respectiv introducere în țară de droguri de mare risc presupus a fi comise de inculpații G. R., Bulibașu M. zisă A., V. A. și V. M. prezintă un grad ridicat de pericol social datorită naturii acestora, vizând valorile sociale ocrotite de norma penală încălcată, respectiv sănătatea populației. Astfel, studiile de specialitate cât și literatura juridică a arătat faptul că drogurile provoacă dependență și-l împiedică pe consumator să acționeze rațional. Dependența îl determină pe consumator să-și procure droguri în orice fel, fără a ține cont de lege sau de morală, în timp sănătatea acestuia se deteriorează, mintea îi este confuză, comportamentul capătă valențe negative, iar de aici până la izolarea socială și pierderea locului de muncă nu este decât un pas.
În plus, consecințele dezastruoase ale faptelor de trafic de droguri nu pot fi ignorate și impun o reacție fermă a societății cât și a organelor statului desemnate să asigure instituirea ordinii de drept și apărarea valorilor sociale ocrotite de lege, inclusiv prin luarea măsurilor preventive în cazul acestor infracțiuni grave în vederea protejării interesului general al societății, care primează în mod evident interesului personal al inculpaților cercetați în prezenta cauză.
S-a arătat că un argument în plus pentru a sublinia gravitatea faptelor îl constituie însuși faptul că legiuitorul în mod obiectiv a prevăzut pedepse deosebit de aspre, 10/15ani la 20 de ani, în scopul preventiv de a descuraja comiterea unor astfel de infracțiuni.
Tribunalul a constatat că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților - pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea faptei despre care se prezumă că a fost săvârșită de inculpați, aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celei în discuție, în sensul eliminării, izolării din societate a subiectului infracțional.
Prin prisma acestor împrejurări, instanța a apreciat că lăsarea inculpaților în libertate în acest moment procesual nu este oportună tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptei nu s-a estompat și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal, în condițiile în care inculpații prin declarații relevă situații incomplete, uneori contradictorii, aspect ce determină instanța a aprecia că aceștia urmăresc să zădărnicească aflarea adevărului.
Menținerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate și nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin 2 Cod procedură penală pentru a dispune revocarea măsurii.
De altfel de la data ultimei mențineri (13.12.2012) și până în prezent nu a intervenit nici un element nou care să modifice situația în fapt și drept avută în vedere la acea dată.
Pentru considerentele expuse anterior, apreciind că arestarea preventivă este legală iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat și nici nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate instanța în baza art. 300/2 Cod procedură penală și art. 160/b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpaților G. R., Bulibașu M. zisă “A., V. A. și V. M., măsură dispusă prin încheierea penală nr. 112/ÎC/20.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bacău.
S-a luat act că inculpaților au fost asistați de apărători aleși.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații G. R., Bulibașu M., V. A. și V. M., motivele de recurs fiind expuse în preambulul prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanța de recurs constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursurile inculpaților este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect judecătorul de la instanța de fond a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.148 lit.f C .p .p . care au justificat arestarea preventivă a tuturor inculpaților, cât și prevederile art. 148 lit. c C.p.p. pentru inculpații G. R. și V. A..
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C .proc .pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare,pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal, pe de altă parte.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați, au fost corect reținute de către judecător, acestea nefiind înlăturate de probele existente la dosarul cauzei. Instanța de recurs reține că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până la acest moment, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de aceștia ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Suspiciunea că inculpații aflați în stare de arest au săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu justifică pe deplin privarea de libertate, constituind totodată un argument relevant ce pledează pentru menținerea acestei măsuri.
Tribunalul a reținut în mod corect atât pericolul social al faptelor presupus a fi săvârșite, cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților recurenți (față de modul de săvârșire a faptelor consecințele grave ale activității inculpaților; lipsa garanțiilor că inculpații ar abandona comportamentul infracțional demonstrată inclusiv de faptul că aceștia sunt cercetați în mod separat și pentru alte fapte, inclusiv infracțiuni comise cu violență;).
Se constată că lucrările dosarului efectuate până la acest stadiu procesual cuprind atât indicii rezonabile că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt acuzați, cât și probe temeinice în învinuirea acestora.
De asemenea, Curtea, în conformitate cu jurisprudența CEDO, subliniază faptul că probele și indiciile pe care s-a întemeiat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu trebuie să aibă greutatea celor care ar motiva o condamnare.
Pentru cele ce preced constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesele recurenților inculpați de a fi puși în stare de libertate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. instanța va respinge ca nefondate recursurile declarate de aceștia.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C .p .p .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții – inculpați G. R., Bulibașu M., V. A. și V. M. împotriva încheierii din 05.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 12.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 al. 2 C.p.p. obligă fiecare recurent să plătească statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. V. A. A. M.
S. A.
GREFIER,
M. C.
red. înch. A.C.G.
red. dec. M.A.A.
tehnored.M.C.
2 exemplare
11 Februarie 2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|
