Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1028/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1028/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 2796/110/2013/a4
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 1028/2013
Ședința publică de la 11 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
JUDECĂTOR S. A.
JUDECĂTOR N. C. I.
**************
GREFIER M. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR V. G. V.
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpatul R. G. C. împotriva încheierii din 8.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat R. G. C., în stare de arest, asistat de apărător ales – avocat D. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că inculpatul R. G. C. a formulat recurs împotriva încheierii din 8.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău prin care s-a menținut măsura arestului preventiv.
Avocat D. A. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, Curtea, în baza art.385/11 Cod procedură penală, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, potrivit art.385/13 Cod procedură penală.
Avocat D. A., solicită casarea încheierii din 8.10.2013 a Tribunalului Bacău și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligația de a nu părăsi țara sau localitatea, considerând că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri au încetat și nu există temeiuri noi care să determine privarea de libertate.
Arată că până la acest moment au fost audiați 8 martori și toți au declarat că de fapt și de drept, inculpatul R. G. nu a făcut altceva decât să vândă acele substanțe etnobotanice, lucru recunoscut de acesta încă din faza de urmărire penală.
Precizează că martorii se plângeau că în ultima vreme ceea ce cumpărau era de o calitate din ce în ce mai proastă întrucât inculpatul R. amesteca acele substanțe cu făină.
Învederează că expertiza efectuată are 2 puncte total diferite, respectiv, inițial se spune că ceea ce a vândut inculpatul R. nu sunt droguri de mare risc, iar ulterior se revine și se precizează că acele substanțe vândute de inculpatul R. G. fac parte din categoria drogurilor de mare risc.
Arată că în fața instanței de fond a fost audiat și inculpatul I. G. care a precizat că vindea pliculețele către inculpatul R. G., iar acesta mai adăuga suma de 5 lei și obținea astfel un profit pentru el, fără a remite către inc. I. G. vreo sumă de bani.
Învederează că atât ultima încheiere cât și încheierea prin care s-a menținut starea de arest nu sunt motivate. În afară de concluziile avocaților este o motivare generală, fără a prezenta în ce condiții inculpatul R. G. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Precizează că inculpatul R. G. este infractor primar, a recunoscut atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței faptul că a vândut substanțe etnobotanice, motiv pentru care solicită admiterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de inculpatul R. G. și menținerea încheierii Tribunalului Bacău ca fiind legală și temeinică.
Consideră că în mod corect instanța a apreciat că de la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpatul R. G. și până în prezent nu a intervenit nici un aspect care să arate că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au încetat, ci, dimpotrivă, au fost confirmate prin actele efectuate ulterior atât în cursul cercetării judecătorești cât și la urmărirea penală.
Apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat, acesta fiind cercetat pentru infracțiunile de trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, săvârșite în cadrul unei asocieri infracționale. Totodată, având în vedere și valorile sociale lezate, urmările care le astfel de fapte, cu privire la efectele acestor substanțe, faptul că amploarea acestui fenomen al consumului de droguri este în creștere, mai ales în rândul tinerilor și multe infracțiuni se săvârșesc pe fondul consumului acestor substanțe, consideră că inculpatul R. G. prezintă în continuare pericol concret real și actual pentru ordinea publică, motiv pentru care solicită respingerea recursului.
Recurentul inculpat R. G. C., având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate. A reflectat la situația sa și recunoaște că a greșit. Totodată mulțumește reprezentantului Ministerului public pentru faptul că s-a intervenit la timp și nu a ajuns într-o situație mult mai grea.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare;
CURTEA
-deliberând-
Prin încheierea din 8.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13 s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive privind pe inculpatul R. G. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu ref. la art. 323 Cp, trafic de droguri de risc prev de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143 /2000, efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 141/ 2011 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp .
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 160 Cpp instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea si temeinicia arestării preventive si arată motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Potrivit jurisprudenței CEDO detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz in parte: pericolul de săvârșirea unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburata liniștea publica.
Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 ca detenția provizorie nu poate fi ordonata decât daca persoana in cauza este bănuita ca a săvârșit o infracțiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fuga, cel de obstrucționare a justiției ori acela ca acuzatul sa nu comită o noua infracțiune grava.
Pct.4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenta nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși, justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri in care se comite o infracțiune deosebit de gravă. Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor si lucrărilor dosarului instanța a constatat că la dosarul cauzei există dovezi certe privind existenta unuia dintre pericolele apreciate, atât de Codul de procedură penală, Constituția României, CEDO cât și de Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei ca fiind justificative pentru prelungirea măsurii arestului preventiv si anume comiterea unor infracțiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natura sa pericliteze bunul mers al societății civile.
Din probele administrate pană la aceasta data, în cauză au rezultat indicii temeinice că fiecare inculpat a săvârșit infracțiunile pentru care afost trimis in judecată, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista date certe ca lăsarea lor in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica, așa încât judecarea lor in stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise si la influenta pe care o au nu ar face decât sa impieteze desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Având în vedere că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de fiecare inculpat nu s-au modificat și nu au încetat și față de împrejurările concrete ale comiterii infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată, gravitatea lor deosebită – efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, și asociere în vederea comiterii de infracțiuni-, amploarea activității infracționale, consecințele extrem de grave asupra sănătății populației și în special asupra tinerilor și adolescenților, extinderea acestui fenomen infracțional tot mai mult în România, limitele de pedeapsă prevăzute de lege – închisoarea mai mare de 4 ani, instanța apreciază că lăsarea în libertate a oricăruia dintre inculpați reprezintă un pericol real și efectiv pentru ordinea publică, pentru comunitate.
Apărările formulate de inculpați prin apărători, în sensul că ne aflam în prezența unor date care permit înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara s-a apreciat că nu pot fi primite de către instanță în contextul în care rezultă neechivoc condițiile concrete in care s-a desfășurat activitatea infracționala a fiecărui inculpat și mai mult decât atât, din actele dosarului reiese în mod indubitabil existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, ce constituie conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie"; măsura arestării preventive a inculpaților fiind astfel conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
La acest moment procesual instanța verifică datele si indiciile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, date si indicii care converg spre ideea că fiecare inculpat a lezat grav valorile sociale ocrotite de lege, a sfidat orice norma si regula privind siguranța si dreptul persoanelor la sănătate, cunoscut fiind faptul că efectuarea de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive este o infracțiune cu un grad de pericol social extrem de ridicat iar împrejurarea ca unele persoane atentează la sănătatea unor persoane pentru obținerea unor surse ilicite de câștig și de procurare a mijloacelor de trai relevă cu prisosința acest lucru dar în același timp provoacă o tulburare însemnată în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte de același gen, aspect deosebit de grav în condițiile în care numărul persoanelor care comit astfel de infracțiuni este din ce în ce mai mare.
Aceste infracțiuni, de o amploare deosebită, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penala, respectiv dreptul la sănătate a persoanei, reprezentând totodată una dintre cele mai importante forme ale criminalității organizate iar rezonanta sociala a unor asemenea fapte reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret.
In cauza dedusă judecății, tribunalul a apreciat la acest moment procesual, față de aspectele prezentate mai sus, că temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, nu au încetat și nu s-au modificat, infracțiunile pentru care a fost trimis in judecata fiecare inculpat sunt în măsură prin natura lor si consecințele produse sau care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert pe care l-ar reprezenta inculpații pentru ordinea publică.
Alegerea si menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social infracțiunii, de împrejurările concrete în care se presupune ca s-au comis faptele, aspecte care se regăsesc cu prisosința in prezenta cauza. Mai mult decât atât gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care a fost trimis in judecată fiecare inculpat trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei cum ar fi: consecințele grave care le-au avut sau care le-ar fi putut avea asupra consumatorilor de produse cu efecte psihoactive, de frecventa infracțiunilor de același gen, generalizarea acestui fenomen infracțional, și de necesitatea unei prevenții generale, precum si de poziția procesuala a acestora de până acum.
Termenul rezonabil al măsurii arestării preventive nu a fost încălcat (aproximativ 6 luni),CEDO stabilind că la aprecierea caracterului rezonabil trebuie avute în vedere complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpații au prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării, cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare(cauza T. contra Austriei).
S-a apreciat că nici în prezenta cauză nu se poate susține că a fost încălcat caracterul rezonabil al perioadei de când inculpații sunt arestați preventiv (aproximativ 6 luni – urm. penală și cercetarea judecătorească) în condițiile în care prelungirea în timp a anchetei penale se datorează unor împrejurări ce nu sunt imputabile organelor judiciare, precum complexitatea cauzei (în care a fost necesară audierea unui număr mare de persoane – inculpați, martori), numărul infracțiunilor investigate, natura acestora și a atitudinea procesuală a inculpaților.
Tribunalul a apreciat că nu poate reține apărările inculpaților precum că sunt infractori primai, au recunoscut și regretă sincer comiterea faptelor deoarece acestea constituie circumstanțe atenuante judiciare ce pot fi avute în vedere eventual la soluționarea fondului cauzei.
Cercetarea judecătorească este în deplină desfășurare, urmând să fie audiați ultimii martori din lucrări.
Față de toate aceste motive, tribunalul a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate a celor 4 inculpați și în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b al. 3 cod pr. penală a menținut starea de arest a inculpaților.
Așadar, s-a apreciat că cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara sunt nefondate și au fost respinse pentru acest motiv.
Pentru a se putea dispune revocarea măsurii arestării preventive trebuie ca măsura preventivă fie să fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale, fie să nu mai existe vreun temei care să o justifice.
Ori în prezenta cauză, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea întocmai a prevederilor legale, precum și că temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri nu au încetat, nu s-au modificat și că subzistă.
Astfel, instanța a respins și cererea inc. A. M. și I. G. de revocare a măsurii arestării preventive.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul R. G. C..
Motivele de recurs sunt expuse în prezenta încheiere și nu vor mai fi reluate.
Examinând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art. 385/6 alin. 3 Cpp, instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat din considerentele următoare.
Noțiunea de indicii temeinice a fost preluată de legiuitorul român din jurisprudența CEDO, în articolul 68/1 Cpp. Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Dispunerea măsurii arestării preventive este un mijloc menit să faciliteze desfășurarea urmăririi penale și a procesului penal în general. Așa fiind, este evident că înțelesul atribuit art.148 alin.(1) lit.f) Cod procedură penală nu este acela că inculpatului i se impută deja săvârșirea unei infracțiuni, fapt ce nu poate fi stabilit decât prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, ci că există probe sau indicii considerate temeinice, în raport cu stadiul în care se află procesul penal, despre săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, pentru ca, pe acest temei, să se poată lua măsura arestării preventive.
Conformitatea dispozițiilor prevăzute de art.68/1 Cod procedură penală, art.143 Cod procedură penală cu art.5 CEDO, în ceea ce privește lăsarea la latitudinea judecătorului a unei marje de apreciere, pornind însă de la date concrete certe rezultă din chiar practica Curții Europene invocate de autorul excepției, respectiv (cauzele Brogan și alții contra Regatului Unit - 1988, Kurt contra Turciei - 1998, Lukanov contra Bulgariei, 1997), temeiul arestării preventive constă în existența unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune, în acest sens, organele judiciare având obligația să dețină și să învedereze "o explicație credibilă și întemeiată" pentru dispunerea măsurii.
Rezultă așadar că și în opinia CEDO judecătorul are o marjă de apreciere pornind de la repere cu existență faptică certă, însă de la care este chemat să aprecieze dacă aceste date justifică în mod credibil și întemeiat sau potrivit dreptului intern dacă susțin presupunerea rezonabilă că învinuitul ori inculpatul a săvârșit nu o infracțiune, ci o faptă prevăzută de legea penală, sintagmă ce apare ca o garanție în plus față de practica Curții Europene din perspectiva respectării prezumției de nevinovăție, a art.23 din Constituție și art. 5 paragraful 1 CEDO care face vorbire de “motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune” având în vedere că judecătorul este lăsat să aprecieze doar asupra uneia din atributele infracțiunii reglementate de art. art.17 alin.(1) din Codul penal, ceea ce presupune o intervenție mai mică a organului judiciar.
Însăși termenul de bănuială înseamnă părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; suspiciune iar termenul verosimil este sinonim cu aparență de realitate; ceva ce e plauzibil sau verosimil ceea ce presupune o intervenție a factorului uman.
Din materialul probator de la dosar, Curtea constată că în privința inculpatului R. G. C. există suficiente probe sau indicii temeinice care să îndreptățească presupunerea că acesta ar fi săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat reținându-se durata în timp a activităților infracționale, împrejurarea că inculpatul își câștiga existența din vânzarea de astfel de produse .
De asemenea, din probe rezultă că recurentul se află în situația prev de art.148 lit f Cpp în sensul că există presupunerea că ar fi săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Probele administrate până în prezent pot convinge un observator obiectiv că inculpații ar putea fi autorii faptelor de care sunt învinuiți, iar acestea pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care se desfășoară urmărirea penală,
Curtea mai reține și împrejurarea că se reține de către organele de urmărire și faptul că a constituit gruparea infracțională împreună cu inculpatul I. G., fiind astfel într-o poziție de lider .
Întrucât încheierea primei instanțe este legală și temeinică și nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu în temeiul art.385/9 al. 3 Cpp Curtea, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct 1 lit. b Cpp.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cpp;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cpp, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – inculpat R. G. C., împotriva încheierii din data de 8.10.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13
În baza art.192 al 2 Cpp, obligă recurentul să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2013, în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. V. S. A.
N. C. I.
GREFIER,
M. C.
red. înch. C.L.D.
red. dec. M.V.
tehnored.M.C.
2 exemplare
11 Octombrie 2013
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 534/2013.... | Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... → |
|---|
