Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1029/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1029/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 3714/103/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1029
Ședința publică din 14 octombrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. A. A.
JUDECĂTOR: P. D.
JUDECĂTOR: I. N. C.
*********************************************
GREFIER: A. D. - I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de P. V. – procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul R. F. R. împotriva încheierii din data de 09.10.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - inculpat R. F. R., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat E. A. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat E. A. M., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, revocarea măsurii arestării preventive și în subsidiar înlocuirea acesteia cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. Solicită să fie avut în vedere faptul că măsura arestării preventive este una de excepție, inculpatul a recunoscut, nu are antecedente penale, că fapta a fost determinată de consumul excesiv de alcool. Precizează că nu mai subzistă temeiurile care au impus luarea acestei măsuri și solicită revocarea ei. Depune la dosar referatul pentru plata onorariului de apărător desemnat din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că subzistă temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri. Precizează că există indicii și probe certe că inculpatul a aplicat lovituri victimei, care au determinat decesul acesteia. Susține că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică și este realizat și criteriul limitei de pedeapsă, prev. de art.148 lit.f Cpp. Afirmă că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.300/2 și 160/b alin.1 și 3 Cpp de către prima instanță. Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Recurentul - inculpat R. F. R. solicită să fie judecat în libertate, precizând că părinții săi sunt bolnavi.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din data de 09.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ s-a dispus, în temeiul art. 300 ind.2 raportat la art. 160 b alin. 1 și 3 Cod procedură penală, menținerea ca legală și temeinică a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul R. F. R., fiul G. și D., născut la data de 07.04.1990 în municipiul Piatra N., jud. N., CNP –_, prin încheierea nr. 12/U din 29.05.2013, pronunțată de Tribunalul N...
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul nr.174/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul N. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului R. F. R., (fiul lui G. și D., născut la data de 07.04.1990 în Piatra N., domiciliat în . Văii, . nr. 134, Județul N., CNP -_), pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 176 al.1 lit. „a" Cod penal. Dosarul de urmărire penală a fost înaintat acestei instanțe prin adresa nr. 174/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul N., formându-se astfel dosarul penal nr._ 13.
La înregistrarea dosarului în instanță, în cadrul dispozițiilor art. 300/1 Cod procedură penală instanța a procedat din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului și prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 01.04.2013, în temeiul art. 300¹ Cod procedură penală raportat la art.160 Cod procedură penală, art. 148 alin. 1 lit. f și art. 143 Cod Procedura Penală, a dispus menținerea măsura arestării preventive a inculpatului R. F. R..
De asemenea, la acest termen examinând actele și lucrările dosarului în temeiul art. 300/2 Cod procedură penală pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luate față de inculpat în această cauză, instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 12/U/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul penal nr._ s-a dispus, în temeiul art. 148 lit. f și art. 143 Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului R. F. R., cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 176 al.1 lit. „a" Cod penal, pe o durată de 29 zile, de la data de 29.05.2013 și până la data de 26.06.2013.
S-a reținut că inculpatului i se pune în sarcina faptul că în ziua de 03.04.2013 inculpatul R. F. R., împreună cu învinuitul B. Ș. au consumat băuturi alcoolice cu victima N. B. în locuința numitului A. V. din Piatra N., ., apt.3, după care pe fondul unui conflict spontan cu victima N. B., i-au aplicat acesteia lovituri peste cap și corp, cu un picior de scaun dar și cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni (plăgi contuze, echimoze, excoriații, infiltrat hemoragic la nivel cranio-facial, echimoze, fracturi costale la nivel toracic, echimoze, excoriații, fracturi multiple ale oaselor membrelor superioare și inferioare), ce i-au cauzat decesul ca urmare a șocului traumatic.
Săvârșirea faptei de către inculpat rezultă din adminsitrarea următoarelor probe: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică anexă, concluziile provizorii medico-legale ale decesului victimei, declarațiile de martori, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului și corpul delict.
Cu privire la situația de fapt, din actele ulterioare începerii urmăririi penale s-a reținut că fapta de omor a fost descoperită la data de 8.04.2013, când, în garsoniera din Piatra N., ., apt.3, au fost găsite cadavrele victimei N. B. și ale proprietarului garsonierei, A. V..
Necropsia efectuată de SJML N. a stabilit că în cazul victimei N. B., cauza morții a fost șocul traumatic rezultat din leziunile traumatice suferite ca urmare a lovirii cu și de corpuri dure, în timp ce moartea lui A. V. a fost patologică, deși prezenta traumatisme fără cauzalitate în deces.
Alcoolemia ambelor victime era de peste 2 gr%o.
Cercetările efectuate au stabilit că victimele făceau parte din anturajul unor persoane fără adăpost, care nu aveau mijloace de existență, fiind izolate de vecinii din imobilul respectiv, întrucât locuința lui A. V. era frecventată de astfel de persoane.
Verificările făcute în mediul persoanelor fără adăpost din Piatra N., au condus la identificarea inculpatului R. F. R., a învinuitului B. Ș. și a martorului I. C., care-și stabiliseră temporar reședința, împreună cu victima N. B., în garsoniera lui A. V..
În ziua de 03.04.2013, după ce au consumat băuturi alcoolice cu bani procurați din vânzarea unui calorifer, inculpatul, învinuitul și martorul I. C. au revenit în garsonieră, unde inculpatul R. F. R. a început să lovească atât pe N. B. cât și pe A. V., inițial cu pumnii și palmele.
În timp ce A. V. s-a îndepărtat, inculpatul a continuat să lovească pe victima N. B. cu un picior de scaun peste cap, corp și membre.
După încetarea actelor de agresiune, inculpatul, învinuitul și martorul I. C. au adormit, iar a doua zi, pe 04.04.2013, constatând că N. B. și A. V. au decedat, cei trei au părăsit locuința.
S-a stabilit că toate persoanele prezente în locul săvârșirii infracțiunii au consumat în exces băuturi alcoolice, dar și spirt medicinal, decesul victimelor fiind favorizat și de starea lor fiziologică precară, iar ancheta a fost îngreunată și de promiscuitatea în care sus-menționații conviețuiau.
În cauză, există probe și indicii temeinice că inculpatul R. F. R. a săvârșit infracțiunea de omor deosebit de grav pentru care s-a în urmărire penală, astfel încât sunt respectate exigențele prevăzute de dispozițiile procesual penale, analizate și prin prisma dispozițiilor art.23 din Constituția României și art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, prin încheierea Tribunalului N. nr. 12/U din 29.05.2013 s-a reținut că se impune arestarea preventivă a inculpatului R. F. R., față de importanța valorii sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii, respectiv viața persoanei, dar și împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă lăsarea acestuia în libertate.
Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.136, 146 și 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, parchetul a solicitat arestarea preventivă a inculpatului R. F. R., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal.
De asemenea, s-a reținut din declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile inculpatului, că în ziua de 03.04.2013, inculpatul R. F. R., împreună cu învinuitul B. Ș. au consumat băuturi alcoolice cu victima N. B. în locuința numitului A. V. din Piatra N., ., după care, pe fondul unui conflict spontan cu victima N. B., i-au aplicat acesteia lovituri peste cap și corp, cu un picior de scaun dar și cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni (plăgi contuze, echimoze, excoriații, infiltrat hemoragic la nivel cranio-facial, echimoze, fracturi costale la nivel toracic, echimoze, excoriații, fracturi multiple ale oaselor membrelor superioare și inferioare), ce i-au cauzat decesul ca urmare a șocului traumatic.
Necropsia efectuată de SJML N. a stabilit că în cazul victimei N. B., cauza morții a fost șocul traumatic rezultat din leziunile traumatice suferite ca urmare a lovirii cu și de corpuri dure.
Din actele de cercetare penală, efectuate până în această fază a urmăririi penale, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor este închisoarea în cuantum cu mult mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, și în conformitate cu dispozițiile art. 5 din CEDO, măsura privării de libertate a unei persoane, se poate dispune atunci când există motive certe că s-a săvârșit o infracțiune, fiind necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
S-a reținut că pericolul pentru ordinea publică a inculpatului, rezultă și din gravitatea faptei pentru care acesta este cercetat și chiar dacă gravitatea faptei nu poate fi considerată, în sine, ca reprezentând pericol concret pentru ordinea publică, nu poate fi ignorat faptul că infracțiunea de omor a produs consecințe deosebit de grave, prin suprimarea vieții unei persoane, iar lăsarea în libertate a inculpatului, care anterior a mai comis fapte penale, ar putea încuraja și alte persoane să săvârșească infracțiuni asemănătoare.
Având în vedere și criteriile complementare menționate în art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că pentru realizarea scopului general prevăzut în art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, este necesară luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Potrivit art. 3002 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, procedând potrivit prevederilor art. 160/b Cod procedură penală. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut că nu s-au modificat în niciun mod temeiurile avute în vedere de completul de judecată care a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, precum ți menținerea măsurii arestării preventive la înregistrarea dosarului în instanță.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 176 al.1 lit. „a" Cod penal.
Pentru această infracțiune legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar în lumina faptei puse în sarcina inculpatului, a modului în care acesta ar fi săvârșit-o și a persoanei inculpatului, lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, rezultat prin raportare la circumstanțele în care s-a reținut că inculpatul ar fi săvârșit fapta pentru care urmează a fi judecat (pe fondul consumului excesiv de alcool), la urmările ce s-a produs prin această faptă (suprimarea vieții unei persoane, victima fiind un cunoscut al inculpatului), la persoana inculpatului (care este o persoană fără adăpost și care era găzduită ocazional de către proprietarul locuinței în care s-a săvârșit fapta), la rezonanța socială a faptei comise de inculpat (reacția negativă a colectivității față de o astfel de împrejurare care ar produce perturbări la nivelul disciplinei publice, stimulând temerea că împotriva unor fapte cu un pericol social deosebit de ridicat organele judiciare nu reacționează în mod eficient), în cauza fiind întrunite astfel condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. f Cod Procedură Penală.
De asemenea, potrivit art. 136 Cod procedură penală, unul din scopurile principale ale măsurilor preventive îl reprezintă buna desfășurare a procesului penal. Raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, o altă măsură preventivă nu ar fi eficientă, având în vedere și situația specială a inculpatului, care este o persoană fără adăpost.
Ca urmare, instanța, în temeiul art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art.160/b alin. 1 și 3 Cod procedură penală, art. 148 alin. 1 lit. f și art. 143 Cod Procedura Penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R. F. R., judecat penal în dosarul nr._ 13 al Tribunalului N. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 176 al.1 lit. „a" Cod penal.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, motivele de recurs fiind expuse în preambulul prezentei decizii
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanța de recurs constată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect judecătorul de la instanța de fond a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.148 lit. f C .p .p . care au justificat și justifică în continuare arestarea preventivă a inculpatului.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare,pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, au fost corect reținute de către judecător, acestea nefiind înlăturate de probele existente la dosarul cauzei. Instanța de recurs reține că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrate până la acest moment, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Suspiciunea că inculpatul aflat în stare de arest a săvârșit faptele imputate, modalitatea extrem de agresivă în care a acționat inculpatul în scopul și cu rezultatul uciderii victimei reprezintă aspecte care justifică pe deplin, privarea de libertate, constituind totodată un argument relevant ce pledează pentru menținerea acestei măsuri.
Tribunalul a reținut în mod corect atât pericolul social al faptelor presupus a fi săvârșite, cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului recurent (față de modul de săvârșire a faptei,consecințele grave ale activității inculpatului; lipsa garanțiilor că inculpatul ar abandona comportamentul infracțional;).
Se constată că lucrările dosarului efectuate până la acest stadiu procesual cuprind atât indicii rezonabile că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este acuzat, cât și probe temeinice în învinuirea acestuia.
De asemenea, Curtea, în conformitate cu jurisprudența CEDO, subliniază faptul că probele și indiciile pe care s-a întemeiat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu trebuie să aibă greutatea celor care ar motiva o condamnare.
Pentru cele ce preced constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul recurentului inculpat de a fi pus în stare de libertate, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.. instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta..
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C .p .p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – inculpat R. F. R. împotriva încheierii din 09.10.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 13.
În conformitate cu prevederile art. 192 al. 2 C .p .p . obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. A. A. P. D.
I. N. C.
GREFIER
A. D. - I.
Red.înch.M. I.
Red.dec.rec. M.A.A.
Tehnored.A.D.I.
2 ex.
15.10.2013
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1214/2013. Curtea... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 272/2013.... → |
|---|
