Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 72/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 72/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 348/110/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 72

Ședința publică de la 16 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – C. C.

JUDECĂTOR – A. A. M.

*

GREFIER – E. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de

procuror – C. B.

La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de inculpatul S. Ș., împotriva sentinței penale nr. 84/D din data de 12.03.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat – în stare de arest – asistat de apărător ales av.M. L., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La interpelarea instanței, apelantul inculpat arată că nu dorește să mai dea nicio declarație.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av.M. L. – având cuvântul pentru recurentul inculpat – solicită admiterea apelului și redozarea pedepsei, în sensul de a fi sub limita prevăzută de lege.

În susținere, arată că inculpatul nu a premeditat săvârșirea faptei, victima era în stare avansată de ebrietate și inculpatul nu a crezut că din două lovituri cu piciorul poate surveni decesul, astfel consideră că este vorba de o intenție indirectă.

Cu privire la circumstanțele personale, arată că a depus la dosar caracterizare de la Primăria B. din care reiese că inculpatul este un bun cetățean. De asemeni, inculpatul nu are antecedente penale, de când este încarcerat i s-a înrăutățit starea de sănătate, motive pentru care consideră că pedeapsa aplicată este prea mare.

Cu privire la starea de arest preventiv, având în vedere că a recunoscut săvârșirea faptei, lasă soluția la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată, având în vedere că instanța de fond a aplicat o pedeapsă ce reflectă fapta săvârșită, orientată sub minimul prevăzut de lege. Cu privire la starea de arest, consideră că se impune menținerea stării de arest și că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.

Apelantul inculpat – având cuvântul – arată că regretă fapta și solicită reducerea pedepsei.

CURTEA

- deliberând –

Prin sentința penală nr. 84/D/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr._ s-a dispus condamnarea inculpatului S. Ș., fiul lui P. și Nița, născut la data de 07.05.1969, cetățean român, studii 10 clase, domiciliat în ., jud.Bacău, CNP_, fără antecedente penale, pentru săvârșireainfracțiunii de omor calificat prevăzută deart. 174 -175 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.320/1 din Cod pr.penală, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 din Cod penal.

In baza art.350 Cod pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

In baza art.88 din Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore și arestul preventiv începând cu data de 6.11.2012 la zi.

In baza art.109 Cod pr.penală s-a dispus păstrarea mijloacelor de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, consemnate în procesul verbal din 15.01.2013 (fila 35 dosar instanță) și aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

S-a luat act că partea vătămată F. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata unei contribuții periodice de întreținere către reprezentantul legal F. T. în favoarea minorului F. I. B., născut la data de 4.11.1999 în sumă de 200 lei lunar, începând cu data de 1.11.2012 și până la data de 4.11.2017.

In baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a constatat ca inculpatul a fost asistat de apărător ales.

In baza art.191 Cod pr.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a avut în vedere că:

În dimineața zilei de 01 noiembrie 2012, S. M. a mers cu căruța trasă de un cal la un teren cultivat cu varză, proprietatea numitului G. I., iar paza terenului și a producției era asigurată de F. Carmil. Acesta i-a cerut numitului F. Carmil să-i dea frunze de Ia varza care fusese recoltată. După ce aceștia au încărcat 3 saci cu frunze de varză și i-au pus în căruță, S. M. i-a spus că pleacă acasă iar F. Carmil că merge și el pentru a-și procura produse alimentare și să revină să asigure paza terenului.

În timp ce se deplasau cu căruța, când au ajuns în satul Bijghir, ., în căruță s-a urcat și inculpatul S. Ș., în timp ce mergeau spre casă, când au ajuns în dreptul locuinței numitei G. T., aceasta i-a solicitat lui S. M. să escaladeze gardul și să-i deschidă poarta, aceasta fiind asigurată prin interiorul curții cu un zăvor, în timp ce S. M. a escaladat gardul și i-a deschis poarta numitei G. T., F. Carmil și inculpatul S. Ș. au coborât din căruță, iar victima F. Carmil a rămas și a discutat în stradă cu G. T..

Inculpatul S. Ș. a coborât și el din căruță, a urmărit victima F. Carmil, iar când acesta a ajuns în dreptul locuinței sale din satul Bijghir, corn. B., deoarece se afla în relații de dușmănie cu privire la un teren și casa părintească, inculpatul S. Ș. l-a lovit cu pumnul în zona feței, iar când acesta era căzut l-a lovit și cu picioarele în zona toracelui și abdomenului.

După aplicarea loviturilor victima F. Carmil a plecat în locuința sa unde ulterior a decedat.

Inițial, nu s-a cunoscut că numitul F. Carmil ar fi fost lovit de către inculpatul S. Ș.,

Înainte de a fi înmormântat cadavrul victimei F. Carmil, fratele său F. I., a constatat că pe corpul acestuia sunt prezente echimoze și excoriații, motiv pentru care a solicitat lucrătorilor de poliței din cadrul Postului de Poliție al ., să facă cercetări cu privire la împrejurările în care a decedat fratele său.

Cadavrul numitului F. Carmil a fost transportat la M. Spitalului Jud. Bacău, unde a fost efectuată necropsia.

Din raportul medico - legal de necropsie nr. 3027/2012 al Serviciului de Medicină Legală Bacău, rezultă că moartea numitului F. Cârmii a fost violentă și s-a datorat traumatismului toraco - abdominal cu fracturi costale C9 - C11 dreaptă și ruptura hepatică lob drept, cu hemotorax drept și hemiperitoneu consecutiv. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp contondent - comprimare între planuri dure.

De menționat că aceste leziuni tanato - generatoare au survenit pe un organism cu patologie preexistentă - ce prezenta ciroză hepatică marcronodulară, într-un stadiu avansat, cardiomiopatice hipetrofică stângă, precum și pe fondul unei stări de ebrietate accentuată (examenul toxicologic a relevat alcoolemia = 2,25 g%o).

Victima prezintă leziuni minore faciale, fără caracter tanato -generator, ce s-au putut produce cel mai probabil prin lovire cu mijloace contondente, fiind contemporane cu moartea decesului.

Situația de fapt reținută este probată cu: procesul verbal de sesizare; procesul verbal de cercetare la fața locului; planșele fotografice; raport medico - legal de necropsie nr. 3027/2012 al S.M.L. Bacău; declarațiile martorilor Ș. G., F. T., F. P. R., S. M., G. T., C. V., M. A. M., I. G. și S. A. E..

Audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut și regretat fapta reținută în sarcina sa.

Prezent în instanță la primul termen de judecată, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște fapta reținută prin actul de sesizare și a solicitat potrivit dispozițiilor art.320/1 din Cod pr. penală ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere care a fost admisă de către instanța de judecată, întrucât din probele administrate rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal - art.175 alin.1 lit. i din Cod penal, text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea sa.

Fiind stabilită vinovăția inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia, urmând a se ține seama la individualizarea pedepsei de criteriile generale de individualizare cuprinse în art.72 din Cod penal, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, urmarea produsă – decesul victimei, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu a mai cunoscut rigorile legii penale și avut o poziție sinceră pe parcursul procesului penal de recunoaștere și regret.

S-a reținut că inculpatul urmează să beneficieze și de dispozițiile art.320/1 alin.7 din Cod pr.penală, respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal.

De asemenea, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 din Cod penal.

In baza art.350 Cod pr.penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 din Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada eținerii și arestul preventiv la zi.

In baza art.109 Cod pr.penală s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

Pe latură civilă s-a lua act că partea vătămată F. I. nu s-a constituit parte civilă.

Victima F. Carmil avea în întreținere un copil minor, respectiv F. I. B. născut la data de 4.11.1999.

Din depozițiile reprezentantului legal al minorului (mama acestuia și soția victimei) se reține că victima nu avea serviciu iar banii aduși în casă erau din munca pe care o presta la diferiți cetățeni din .>

Având în vedere fapta ilicită a inculpatului care a avut drept urmare moartea victimei s-a reținut că se impune obligarea acestuia la plata unei prestații periodice lunare către reprezentantul legal în favoarea minorului ce se afla în întreținerea victimei, până la împlinirea majoratului.

La stabilirea cuantumului contribuției periodice lunare s-a avut în vedere faptul că victima, tatăl minorului nu era încadrată în muncă, desfășurând activități pe la diferiți cetățeni din . ce va fi acordată cu acest titlu să fie stabilită prin raportare la veniturile minime pe economie.

In baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitându-se desființarea sentinței în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale aplicate, respectiv s-a solicitat reducerea acestuia, motivele apelului fiind expuse în preambulul prezentei decizii.

Procedând la verificarea sentinței apelate în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de apel invocate Curtea reține următoarele:

Prima instanță a reținut din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul urmăririi penale o situație de fapt necontestată de către inculpat, ca efect a recunoașterii vinovăției în condițiile art. 320 ind. 1 C.p.p. potrivit căreia la data de 01.11.2012, pe fondul unui conflict privind casa părintească și un teren a lovit victima F. Carmil cu pumnii în zona feței, iar după ce aceasta a căzut, cu picioarele în zona toracelui și abdomenului, victima decedând în urma loviturilor aplicate.

Din datele existente la dosar rezultă că inculpatul a inițiat conflictul cu victima și, mai mult, a comis fapta pe fondul unor relații tensionate preexistente, așadar din răzbunare.

Toate aceste împrejurări de fapt demonstrează periculozitatea crescută a inculpatului și au drept consecință generarea unui grad de pericol social extrem de ridicat al faptei comise.

Gravitatea faptei comise de inculpat rezultă în mod evident și din consecințele pe care fapta acestuia le-a produs, respectiv decesul violent al victimei.

Pe de altă parte, se reține astfel că, într- adevăr, inculpatul și - a recunoscut vinovăția cu privire la faptele reținută în actul de sesizare al instanței.

Această împrejurare a fost însă deja avută în vedere de către prima instanță, prin aplicarea beneficiului conferit de lege inculpatului prin dispozițiile art. 320 ind.1 C .p .p . în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. În condițiile în care poziția procesuală a inculpatului a fost deja avută în vedere prin aplicarea unui tratament sancționator favorabil, în cauză nu pot fi reținute și circumstanțe atenuante față de apelant.

Prin urmare aspectului invocat de către apelant, respectiv poziția sa procesuală, a fost deja avut în vedere de către prima instanță, cu consecința aplicării unei pedepse orientată spre minimul special, astfel cum a fost redus cu o treime în conformitate cu dispozițiile art. 320 ind. 1 al. 7 C .p .p .

În aceste condiții apare evident faptul că o nouă reducere a pedepsei nu ar fi conformă cu atingerea scopului educativ – preventiv al pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut de art. 52 al. 1 C .p

Se reține, în consecință, că hotărârea apelată nu evidențiază motive de casare care să poată fi luate în considerare, atât cu privire la aspectele invocate de inculpat cât și din oficiu, impunându-se respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Având în vedere că inculpatul se află în stare de arest preventiv se va proceda la deducerea acestei perioade de la data pronunțării sentinței apelate, respectiv 12.03.2013 la zi.

Ca o consecință a menținerii soluției de condamnare, va fi menținută starea de arest preventiv a apelantului – inculpat.

În temeiul art. 192 al. 2 C .p .p . va fi obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C .p .p . respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul – inculpat S. Ș. împotriva sentinței penale nr. 84/D/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr._ .

În conformitate cu prevederile art. 383 al. 1 ind. 1 C .p .p . coroborat cu art. 350 C .p .p . menține starea de arest preventiv a apelantului – inculpat.

În conformitate cu prevederile art. 381 al. 1 C .p .p . deduce în continuare arestarea preventivă de la 12.03.2013 la zi.

În conformitate cu prevederile art. 192 al. 2 C .p .p . obligă apelantul – inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. C. A. A. M.

GREFIER

E. D.

Red. sent. f. G. D

Red. dec. rec. M.A.A.

Tehnored.D.E./ 24.04.2013/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 72/2013. Curtea de Apel BACĂU