Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 151/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 781/829/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 151
Ședința publică din data de 14 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A. M.
JUDECĂTORI: M. V.
C. C.
GREFIER: E. D.
***********
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de – E. L. – procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de contestatorul R. G., împotriva deciziei penale nr. 756 din data de 04 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită, fără citarea părții.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă întrucât motivul invocat nu se încadrează în dispozițiile legale.
CURTEA
- deliberând –
Asupra cauzei penale de față constată următoarele;
Prin decizia penală nr. 756/04.07.2012 a Curții de Apel Bacău s-a dispus:
În baza art. 38515, pct.1 lit.b Cod pr.penală, respingerea recursului formulat de recurentul-inculpat R. G., împotriva sentinței penale nr. 20/02.02.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P. T., ca nefondat.
În baza art. 38516, alin.2 Cod pr.penală, raportat la art.381, alin.1 Cod pr. penală, s.a dedus în continuare arestul preventiv de la 02.02.2010 la 22.03.2012.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În baza art. 192 alin.2 și 4 Cod pr.penală, a fost obligat recurentul la plata a 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre penală instanța de recurs a reținut:
Prin sentința penală nr. 20/02.02.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P. T. s-a dispus în baza art. 211 alin 1, 211 alin 2 lit c C.p., cu reținerea circumstanțelor atenuante constând în starea de beție incompletă și lipsa condamnărilor anterioare, condamnarea inculpatului R. G., fiul lui I. și V., născut la 12.08.1980 în . Bacău, domiciliat în comuna P. T., . Bacău, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, CNP_, în prezent in stare de arest preventiv la Penitenciarul Bacău, la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie într-un mijloc de transport.
În baza art. 76 alin 1 lit. b C.p. s-a dat eficienta efectelor circumstanțelor atenuante.
În baza art. 71 C.p. s-au interzis inculpatului R. G., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p. cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 350 alin 1 C.p.p. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C.p. s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 20.10.2011 la zi.
S-a luat act de faptul ca partea vătămată S. V. a renunțat la constituirea de parte civilă în cauză.
În temeiul art. 191 alin. 1 C.p.p.a fost obligat inculpatul să plătească suma de 800 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în care se includ onorariu avocat din oficiu și cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.
În baza art.189 Cod proc.pen. s-a dispus plata din fondurile MJLC către Baroul Bacău a sumei de 300 lei onorariu avocat din oficiu A. A..
Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că inculpatul R. G. domiciliază în localitatea P. T., fiind o persoană foarte bine cunoscută în comunitate datorită faptului că deși are o statură fizică mai solidă și nu are posibilități materiale deosebite, nu are un loc de muncă, consumă destul de des băuturi alcoolice și își petrece mult timp în fața liceului din localitate solicitând bani fie de la elevi fie de la alte persoane. Fiind o comunitate relativ restrânsă, se cunoștea din vedere cu partea vatămată S. V., care deși locuiește fără forme legale pe raza comunei Boghești, judetul V., frecventa localitatea P. T. în mod special pentru cumpărături uzuale. În data de 19.10.2011, în jurul orelor 17.00, partea vatămată, înspoțit pe bancheta din față de Donie G. C., s-a deplasat înspre localitatea P. T., cu autoturismul personal marca Mercedes. La intersecția dintre drumul proncipal din localitate si cel care duce către satul Dănceni, partea vătămată și martorul l-au vazut pe inculpat postat în mijlocul drumului, în stare de ebrietate, motiv pentru care, deoarece nu venea nici o mașină, l-au ocolit, oprind apoi la magazinul Steaua Nordului, unde vânzătoare era doamna M. A.. Când partea vătămată a intrat în magazin, a fost urmat de inculpat și a cumpărat niște produse cu bani pe care îi ținea în mână. Inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i dea suma de doi lei. Martora M. A. nu a auzit discuția purtată între cei doi, însă a remarcat că inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice, era foarte insistent și îi soptea la urechea partii vatămate. Acesta a încercat în mod vident să-l evite pe inculpat, îndreptându-se înspre ieșire, fiind urmat de R. G.. Partea vătămată a ieșit în stradă, întrând ulterior într-un alt magazin, aparținând ., unde vânzătoarea era martora S. A.. Deși inculpatul nu l-a amenințat explicit pe S. V., astfel încât să fie auzit de vânzătoare, adresându-i-se în mod repetat, de doua trei ori, cu formula « prietene », avea o pozitie nefirească fată de partea vătămată, fiind practic lipit de acesta și având o atitudine foarte insistentă. Probabil insistența nefirească a trezit suspiciuni fiicei patroanei magazinului, S. M., deoarece nu acesta era comportamentul obisnuit față de clienții are nu cumparau din magazin, si aceasta i s-a adresat lui R. G. cerându-i să iasa din magazin. Dupa achitarea cumpărăturilor, a ieșit si partea vătămatpă care, la masină, i-e relatat martorului că i se ceruseră bani de către R. G., acesta având o atitudine nepotrivită. Afectat de cele întâmplate, partea vătămată a dorit să alerteze organele de poliție, însă negăsind pe nimeni, s-a deplasat în continuare cu autoturismul, si a revenit către sectia de polite locală. În drum spre aceasta, în apropierea barului Gelibo, l-a găsit din nou pe inculpat, postat în mijlocul carosabilului, motiv pentru care a oprit autoturismul, de frica sa nu cauzeze vreun accident, intrucât remarcase starea de ebrietate a lui R. G.. Inculpatul s-a deplasat către geamul șoferului, care era lăsat, fiind o seară calduroasă de toamnă. Inculpatul a început să amenințe, in sensul că are « gașca, sabie, topor, cutit, » ca ii va « tăia » pe cei doi. Ulterior, a deschis portiera mașinii și s-a urcat pe bancheta din spate unde a continuat amenințările solicitând în aceasta formă bani părții vătămate. După câteva minute de amenințări, inclusiv legate de familia lui S. V., partea vătămată și martorul Tonie G., fiind întorși înspre bancheta din spate a autoturismului, au văzut cum inculpatul a luat două bancnote de 100 lei aflate în spațiul dintre cele două banchete, acesta fiind locul obișnuit unde S. V. își tinea banii când mergea la cumpărături cu masina. Cei doi nu au reacționat de frică, cunoscând notorietatea de care se bucura inculpatul . R. G. a ieșit din mijlocul de transport și a continuat să folosească un limbaj agresiv, trântind ușa de la mașină, moment în care partea vătămată a pornit motorul și a plecat, fiind sesizate organele de poliție.
Situatia de fapt mentionata anterior a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, atât din declarațiile părții vătămate, dar mai ales din depozitia martorilor audiati cu preponderență martorul ocular Donie G. C..
Fapta inculpatului care in data de 19.10.2011 în jurul orelor 17,30 în timp ce se afla în magazinele Steaua Nordului si . din localitatea P. T., a exercitat acte de amenințare împotriva lui S. V. în scopul deposedării de bani, după care, în stare de ebrietate, a patruns în autoturismul aceleiași părți vătămate si amenințandu-l cu acte de violență, i-a sustras suma de 200 lei, a întrunit elementele constitutive ale infractiunii de tâlhărie prevăzută de art 211 alin1, alin 2 lit c Cp.
Inculpatul nu a avut o poziție procesuala corectă si nu a recunoscut săvârșirea faptelor nici în cursul urmăririi penale și nici în fața instanței de judecată. A prezentat completului de judecată o altă variantă, care însă nu a fost constantă, suferind modificări pe parcursul fazelor procesuale. Astfel, dacă in cursul urmăririi a susținut că îl cunoștea doar din vedere pe S. V. (caz în care oricum nu se justifica insistența cu care i-a cerut acestuia bani, urmarindu-l prin două magazine, aspect necontestat de inculpat)- filele 40-48 dosar urmarire, în cursul cercetarii judecătorești a afirmat că era prieten cu partea vătămată, solicitând și audierea de martori cu privire la acest aspect. Daca în cursul urmăririi penale a infirmat că ar fi avut vreun limbaj violent, in cursul cercetarii arată ca în momentul în care a eșit din masina a început sa-l injure si sa strige la partea vătămată, admitând posibilitatea amenințării cu bătaia. Si in fața instanței inculpatul și-a modificat varianta in sensul ca in declarația de inculpat a recunoscut că i-a făcut semn cu mâna partii vătămate cerându-i să oprească mașina, și ulterior oprind-o- fila 33,34, dar în același timp și-a propus martori, care, audiați fiind, au declarat că partea vătămată a oprit autoturismul.
Dintre toate probele administrate instanta a retinut ca declaratia partii vătămate, a martorului ocular Donie G. si a martorului G. T. I. sunt singurele care iși mențin consecvența pe parcursul întregului proces penal, fiind relevante pentru aflarea adevărului cu privire la inculpat, vinovăția acestuia si fapta comisă si confirmând situația de fapt reținută.
Totodata, multe dintre declarațiile martorilor date în cursul urmăririi penale s-au modificat, invocându-se difeite abuzuri ale organelor de cercetare penală. Analizndu-le temeinic, s-a constatat că declarațiile date ulterior, in cursul cercetării judecătorești, apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpatului, ridicând astfel ipoteza, confirmată de declaratiile martorilor Donie si G., ca datorită notorietății negative a inculpatului, persoanele audiate să își fi atenuat declaratiile (în acest sens sunt declaratiile date în cursul urmăririi si în faza cercetării judecătorești de către martorii, M. A., P. V., I. F.). Din aceste considerente instanta, in lumina disp art 63 alin 2 Cp, va da eficiență declarațiilor date în cursul urmăririi penale. In faza cercetării judecătorești, declarația martorei S. M. nu poate fi reținută de instanță, fiind infirmată atât de către inculpat, partea vătămată, martora S. A., martorul Donie G.. Declaratiile martorilor I. F. si E. S. reflectă adevărul doar în măsura a ceea ce au văzut, respectiv . in mașina parții vătămate a inculpatului, fără a fi martori la amenintari sau sutragerea sumei de bani. Declaratia martorului S. R. I. nu confirmă varianta inculpatului, existând neconcordanțe între data la care cei doi se presupune că au fost împreună la bar, R. G. susținând că aceasta a avut loc în seara în care avusese loc incidentul, în timp ce martorul afirmă că a avut loc într-o miercuri, seara în care s-a jucat meciul Steaua V..(aspect verificat de instanță prin mijloace media).
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat în cauza instanta a avut în vedere criteriile de individualizare prevazute de art 72 Cp.
Astfel, s-a tinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei si de periculozitatea infractorului R. G..
Situația generată de trimiterea sa in judecată este justificată de inculpat printr-un complot al polițiștilor si al părții vătămate, care din motive necunoscute i-au întins o capcană.
Instanta a retinut că inculpatul nu a facut nici cea mai mica dovada a acestei situatii, neexistind nici macar vagi indicii despre asemenea complot.. Declaratiile inculpatului nu sunt sustinute deci de niciun element probator.
Din analiza pozitiei subiective a infractorului pe timpul savirsirii infractiunii instanta a retinut ca acesta a dat dovada de indrazneala si perseverență in atingerea scopului sau.
Inculpatul nu este la primul raport de conflict cu legea penala, si cu toate că nu este recidivist, a mai fost sancționat cu amendă cu caracter administrativ pentru fapte impotriva persoanei, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, amenintare sau fapte care aduc atingere unor relatii privind conviețuirea socială- ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii și liniștii publice.
La analiza pericolului social al faptei si periculozitatii infractorului instanta a avut in vedere si rezonanta sociala majora a unor astfel de fapte, persoana lui R. G. precum si persoanele din cercul său de cunoștințe cu care intimidează creând o stare de temere in rindul destinatarilor legii penale, in special al membrilor acestei comunităti restrânse
În aceste conditii instanța s-a orientat spre o pedeapsa mai ferma, aptă a îndeplini scopurile si functiile pedepsei.
In afara functiei de exemplaritate, explicitată anterior, s-a avut in vedere si functia educativa a pedepsei. Aceasta urmeaza a fi satisfacuta prin aplicarea unei pedepse care sa implice o stare mai mare de detentie. In aceasta perioada infractorul va avea posibilitatea sa-si insuseasca in mod temeinic– elementele de instruire invederate de factorii educativi din penitenciar (psihologi, consilieri, clerici etc). Va avea posibilitatea sa invete si o meserie, potrivit aptitudinilor sale si isi va forma o atitudine corecta fata de munca si celelalte valori sociale.
Functia eliminatorie a pedepsei va fi indeplinita la rindul sau prin inlaturarea temporara din societate a infractorului R. G..
Instanta a dat însă si dovada de clementa fata de inculpat, expresie a principiului umanismului ce caracterizeaza procesul penal si practica prezentului complet, în sensul reținerii circumstanțelor atenuante a starii de beție incompletă si a lipsei condamnărilor. S-a dat de asemenea eficiență efectelor circumstanțelor atenuante.
In ceea ce priveste starea de arest a inculpatului instanta a apreciat ca urmeaza a fi mentinuta deoarece nu s-au schimbat temeiurile ce au stat la baza luarii acestei masuri, iar lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publică.
În cauză a formulat recurs în termen legal inculpatul R. G..
În motivele scrise de recurs, redactate de către avocatul ales, se reține că:
In fapt, prin sentința penală nr.20 din 2.02.2012 inculpatul fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 al.l, 211 al.2 lit.c cod penal cu reținerea unor circumstanțe atenuante.
În baza art.71 cod penal i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a Ii-a și lit.b cod penal, iar în baza art.350 al.l cod procedură penală s-a menținut starea de arest, în temeiul art.88 cod penal deducându-se perioada executată prin arest preventiv, de la 20 octombrie 2011 la zi.
Sub aspectul laturii civile s-a luat act că partea vătămată S. V. a renunțat la constituirea de parte civilă în cauză.
În esență, s-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 19 octombrie 2011, în jurul orelor 17,30, în timp ce se afla în magazinele „Steaua Nordului și S.C „Gim Vox” S.R.L. din localitatea P. T. ar fi exercitat acte de amenințare împotriva lui S. V. în scopul deposedării de bani, după care, în stare de ebrietate a pătruns în autoturismul aceleiași părți vătămate și, amenințând-o cu acte de violență, i-ar fi sustras suma de 200 lei.
S-a considerat că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică din următoarele considerente:
1.- Atât în actul de sesizare al instanței cât și în considerentele hotărârii recurate s-a reținut că ar fi exercitat amenințări la adresa părții vătămate în mod repetat mai întâi în cele două magazine și ulterior în autoturismul acesteia fără ca să se rețină dispozițiile art.41 al.2.
După cum este știut infracțiunea de tâlhărie este complexă, deoarece reunește în conținutul său două acțiuni incriminate distinct, respectiv: acțiunea principală de furt și cea de constrângere, în speță reținută ca fiind realizată prin amenințare.
Pentru ca ambele acțiuni să intre însă în conținutul infracțiunii de tâlhărie este necesar ca între ele să existe relația mijloc - scop, mai exact amenințarea să constituie mijlocul prin intermediul căreia se realizează acțiunea de sustragere.( C.S.J. Secția penală, decizia penală nr.642 din 8.02.2001).
În cauză, din probele administrate rezultă însă că pretinsele amenințări nu au fost exercitate cu scopul de a sustrage sau de a o deposeda pe partea vătămată de vreo sumă de bani. Astfel, cu privire la conduita inculpatului din cele două magazine, niciuna dintre cele două martore prezente, respectiv Muchie A. și S. A. nu au confirmat susținerile părții vătămate potrivit cărora ar fi amenințat-o ca să-i dea bani. Dimpotrivă, din declarația martorei S. A. rezultă că în mod pașnic i-a cerut părții vătămate să-mi dea 2 lei adresându-se acesteia cu apelativul „ prietene" de vreo 2-3 ori, partea vătămată răspunzându-i „ G. lasă-mă în pace că ți-am dat odată 2 lei „ ( fila 78 dosar instanță, fila 21 dosar urmărire penală ). Nici martora Muchie A. nu a declarat că ar fi amenințat-o în vreun fel pe partea vătămată, precizând doar că era destul de insistent ( poate chiar sâcâitor) și că m-am apropiat nepotrivit de mult de partea vătămată.
Cu privire la acest episod, așa cum s-a relatat și în cursul procesului penal este adevărat că i-a cerut părții vătămate bani, dar nu a amenințat-o. De altfel o știa pe aceasta pentru că venea frecvent la cumpărături în P. T. și într-o împrejurare anterioară chiar băuse cu ea și alte persoane o cafea.
După consumarea acestui incident partea vătămată s-a urcat în autoturism și s-a îndepărtat el presupunând că a intenționat să-l reclame la postul de poliție, intenție confirmată ulterior chiar de partea vătămată. La întoarcerea acesteia el se afla în stradă, partea vătămată a oprit autoturismul și i-a cerut să urce certându-l pentru conduita sa anterioară, lucru ce l-a iritat având în vedere că era și în stare de ebrietate. A intenționat chiar să-i restituie părții vătămate cei 2 lei pe care îi dăduse anterior, iar la cererea acestuia a ieșit din autoturism continuând să-și manifeste supărarea inclusiv pentru că aceasta a intenționat să îl reclame. Nu este adevărat că în interiorul autoturismului ar fi proferat amenințări la adresa părții vătămate în scopul de a-i da bani și că la ieșire din autoturism ar fi sustras din lăcașul dintre banchete două bancnote de câte 100 lei.
Revenind la relația dintre acțiunea de amenințare și cea de sustragere, pretinse a fi comise, solicită a se constata că, chiar în ipoteza descrisă de partea vătămată și de martorul Donie G. între cele două nu există nici o legătură. Deși pe parcursul procesului penal partea vătămată a dat declarații contradictorii, din examinarea acestora și a declarațiile martorului Donie G. rezultă că la a doua întâlnire el ar fi amenințat partea vătămată atât când se afla în afara autoturismului cât și ulterior în autoturism. Însăși partea vătămată a recunoscut că era supărat și că a întrebat-o dacă l-a reclamat la poliție, iar ea a negat acest lucru. Această afirmație se coroborează cu declarația martorului E. care în cursul cercetării judecătorești a declarat că l-a auzit pe inculpat reproșându-i părții vătămate „ ce măi, răpănosule, te duci la poliție „. Acesta este de fapt motivul conduitei inculpatului recalcitrante față de partea vătămată, o dovadă în plus constituind-o faptul că a avut aceeași conduită după ce a ieșit din autoturism și chiar mai târziu când a fost condus la postul de poliție.
Împrejurarea că între cele două acțiuni nu există relația mijloc - scop rezultă și din descrierea făcută de partea vătămată și martorul Donie G. cu privire la săvârșirea acțiunii de sustragere. Astfel, într-una dintre declarații partea vătămată a susținut că la ieșire din autoturism „a smuls" suma de 200 lei dintre scaune ( fila 19 dosar urmărire penală ), aceeași exprimare având-o și martorul Donie G. ( fila 24 dosar urmărire penală). Faptul că amândoi au folosit verbul „ a smuls" (acțiune ce nu era necesară având în vedere că banii se aflau în lăcașul dintre banchete) denotă fie că aceștia au fost audiați unul în prezența celuilalt, fie că anterior audierii s-au pus de acord asupra ceea ce urmează să declare. Pe lângă această semnificație, folosirea verbului are menirea însă și de a descrie acțiunea de sustragere ca fiind un act intempestiv, neașteptat la ieșirea inculpatului din autoturism, ulterior exercitării pretinselor amenințări. Aceeași caracterizare de act imprevizibil rezultă și din alte declarații ale părții vătămate: „ acesta a sustras repede suma de 200 lei"(fila 13 dosar urmărire penală), „ a ieșit brusc"(fila 29 dosar instanță).
Din considerentele arătate în temeiul art.334 cod procedură penală roagă a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.211 al. 1, 211 al.2 lit.c în infracțiunile de amenințare prevăzută de art.193 al.l și cea de furt prevăzută de art.208 al.l cod penal.
In acest context s-a apreciat că în mod greșit fapta reținută în hotărârea recurată a fost încadrată în art.211 al.2 lit.c care incriminează tâlhăria comisă într-un loc public sau într-un mijloc de transport. Așa cum s-a menționat, deși în sarcina acestuia au fost reținute și pretinsele acte de amenințare din cele două magazine, acestea nu se reflectă și în încadrarea juridică a faptei nefiind menționate dispozițiile art.41 al.2 cod penal, ceea ce înseamnă că încadrarea juridică a avut în vedere numai episodul din autoturism, care nu îndeplinește însă cerințele săvârșirii într-un loc public sau într-un mijloc de transport. Nu există aceste împrejurări deoarece interiorul unui autoturism este un spațiu privat și acesta nu are nici calitatea de mijloc de transport. In susținerea acestui argument menționează că cele mai multe forme agravate ale infracțiunii de tâlhărie sunt determinate de forma agravată a acțiunii de furt ce intră în conținutul acesteia. Chiar dacă în art.211 al.2 lit.c legiuitorul nu menționează în mod expres „ într-un mijloc de transport în comun", așa cum o face în art.209 al.l lit.f cod penal, în mod cert și în primul caz a avut în vedere tot un mijloc care prin natura sau destinația lui realizează transportul mai multor persoane.
2.- In ce privește infracțiunea de furt, din probele administrate în cauză nu rezultă existența acesteia. Singurele persoane care în cursul urmăririi penale au pretins că ar fi sustras suma de 200 lei dintre banchetele autoturismului sunt partea vătămată S. V. și martorul Donie G., declarațiile părții vătămate fiind însă contradictorii privind detaliile împrejurărilor în care ar fi comis faptele. In ordine cronologică; în prima declarație pe care a dat-o chiar la data de 19 octombrie cu privire la cel de al doilea episod partea vătămată a afirmat că a oprit autoturismul din proprie inițiativă deoarece inculpatul îi tot făcea semn și că ar fi dorit să-i spună că poate îl confundă.
Relevant este însă că în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată a precizat că nu a văzut când i-a sustras banii, ceea ce înseamnă că singura probă în acuzare rămâne declarația martorului Donie. Neexercitându-și rolul activ instanța nu a cerut explicații cu privire la schimbarea declarației, dar în orice caz nu se poate reține că aceasta ar fi rezultatul unei înțelegeri frauduloase dintre inculpat și partea vătămată. Menționează că ulterior punerii în libertate nu a avut nici o discuție cu partea vătămată, dimpotrivă a făcut plângere împotriva acesteia, a martorului Donie G. și chiar a organelor de urmărire penală. Mai degrabă bănuiește că partea vătămată și-a schimbat declarația deoarece și-a dat seama ce consecințe grave poate avea asupra inculpatului o acuzație nedreaptă.
In ce privește pe Donie G., este adevărat că acesta și-a menținut declarația, fiind posibil însă să i se fi adus la cunoștință că, în calitate de martor, retragerea declarației anterioare ar fi putut conduce la cercetarea sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Deosebit de semnificativă este lipsa unui mijloc de probă pe care organul de urmărire penală avea obligația de a-1 întocmi și anume procesul verbal de identificare a inculpatului imediat dună sesizarea lor de către partea vătămată și de percheziție corporală, asupra acestuia nu s-a găsit decât suma de 4 lei. Este în afara oricărui dubiu că această percheziție a avut loc, cu privire la ea făcându-se referire în rechizitoriu, iar martorul Donie G. și partea vătămată au confirmat că la scurt timp după incidentul din autoturism inculpatul ar fi fost condus la postul de poliție. Însuși faptul că organele de poliție l-au lăsat să plece acasă fiind chemat a doua zi când a și fost reținut dovedește că la acel moment nu a existat certitudinea cu privire la veridicitatea susținerilor părții vătămate. Pe de altă parte, omisiunea de a se întocmi procesul verbal, care prin constatările consemnate i-ar fi fost favorabil, denotă că cel puțin în faza de început al cercetărilor, organele de poliție și-au propus să strângă doar probe în acuzare. De altfel, așa cum a și susținut în repetate rânduri consideră că i s-a înscenat infracțiunea de tâlhărie, motivat poate și de faptul că anterior, mai exact la 26.07.2011 formulase o plângere penală împotriva agentului de poliție G. A., așa încât motivarea instanței că nu există nici măcar vagi indicii cu privire la un „ complot" din partea polițiștilor este nereală, la fila 109 dosar instanță existând rezoluția de neînceperea urmăririi penale împotriva acestui lucrător de poliție.
Dispunând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, prima instanță a ignorat dispozițiile art.63 al.2 cod procedură penală, potrivit cărora aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. In plus, prima instanță a făcut o radiografie extrem de severă doar a declarațiilor date de inculpat, reținând că nu a avut o conduită procesuală corectă, omițând că pe temeiul prezumției de nevinovăție e nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Mai mult decât atât, prin acest gen de motivare instanța i-a negat în mod expres dreptul consacrat prin dispozițiile art.14 paragraf 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit cărora orice acuzat are dreptul să nu fie forțat să depună mărturie contra lui însăși sau să-și recunoască vinovăția.
Conchizând, solicită să se constatate că acțiunea de sustragere a sumei de 200 lei nu este dovedită, declarațiile martorului Donie G. necoroborându-se în prezent cu nicio altă probă. Chiar dacă din fișa de cazier precum și din celelalte înscrisuri ( hotărâri, soluții de netrimitere în judecată) rezultă că anterior ar fi fost sancționat, solicită a se observa că faptele reținute au avut un grad redus de pericol social, apreciere făcută de înseși organele judiciare, care i-au aplicat sancțiuni administrative. Deși consideră că aceste înscrisuri au fost depuse în scopul acuzării, ele au un efect contrar dovedind că de fapt în situații izolate s-a manifestat cu oarecare agresivitate, dar niciodată nu a fost cercetat pentru infracțiune de furt. In plus, caracterizările depuse în cauză atestă că în general este o persoană liniștită care își câștigă în mod onest mijloace de trai, cu precizarea personală că toate manifestările necorespunzătoare le-a avut pe fondul consumului de alcool și în mod izolat.
Existența unei singure probe în sprijinul învinuirii sale și imposibilitatea administrării altora noi impune aplicarea regulii in dubio pro reo, urmând ca instanța să constate că îndoiala în ce privește vinovăția este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție ( I.C.C.J., Secția penală, decizia penală nr. 3465 din 27.06.2007. În ce privește infracțiunea de amenințare, consideră că actele exercitate de inculpat nu au fost de natură să creeze părții vătămate o stare de temere, situație ce rezultă chiar din conduita acesteia. Astfel, după ce și-a făcut cumpărăturile partea vătămată s-a urcat în autoturism având posibilitatea să pună capăt oricărui incident. A preferat însă, după ce a intenționat să anunțe organele de poliție, să oprească autoturismul, să-l invite să urce și să-i reproșeze conduita anterioară. Lipsa unei temeri este dovedită și de afirmațiile făcute de partea vătămată în prima sa declarație, dată la 19 octombrie 2011, potrivit cărora la un moment dat i-a cerut să părăsească autoturismul, iar el s-a conformat acestei solicitări, ceea ce înseamnă că partea vătămată nu s-a considerat nici un moment „ la cheremul său" ci dimpotrivă ea a fost singura în măsură să pună capăt situației.
Din considerentele arătate, în temeiul art._ pct.2 lit.d a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare.
Pe fond, a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.211 al.2 lit.c în infracțiunile de amenințare prevăzută de art.193 cod penal și 208 al.l cod penal, iar în temeiul art.l 1 pct.2 lit.a combinat cu art.10 lit.a să se dispună achitarea pentru infracțiunea de furt. Cu privire la infracțiunea de amenințare roagă să se dispună achitarea în temeiul art.l 1 pct.2 lit.a coroborat cu art.10 lit.d cod procedură penală.
In subsidiar, în situația în care se va considera că sunt îndeplinite condițiile de existență ale infracțiunii de amenințare, a solicitat să se dispună condamnarea la pedeapsa amenzii având în vedere și circumstanțele atenuante reținute de prima instanță și să se constate că această pedeapsă este executată prin arestul preventiv din perioada 20 octombrie 2011 - 22 martie 2012.
Sub aspectul laturii civile solicită să se constate că partea civilă a renunțat la despăgubiri civile, cerere care de altfel potrivit art.346 al.3 cod procedură penală era inadmisibilă
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală recurată, prin prisma motivelor invocate de recurent, a celor care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art. 3859, alin.3 Cod pr.penală, precum și sub toate aspectele, Curtea de Apel reține următoarele:
Prima instanță a apreciat în mod corect că din probele administrate legal și declarațiile date în cauză, mai puțin cele date de inculpat, rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale recurate și vinovăția inculpatului. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanță cu faptele reținute.
În primul rând se critică încadrarea juridică dată activității infracționale reținute în sarcina inculpatului și se pretinde că între amenințările și conduita acestuia anterior urcării sale în autoturism, precum și atitudinea de „smulgere” a banilor nu ar exista niciun fel de legătură. Curtea, în acord cu prima instanță, nu poate fi de acord cu o astfel de variantă. Atât partea vătămată, cât și inculpatul relatează cum S. V. s-a deplasat la Poliția P. T. pentru a reclama amenințările la care a fost supus, tocmai pentru a-i da banii lui R. G.. Acesta din urmă a devenit și mai agresiv verbal și în gesturi, atunci când când a oprit mașina, iar toate manifestările descrise au avut caracter intimidant și au determinat partea vătămată să nu reacționeze în prezența inculpatului. O disociere netă, între ceea ce s-a întâmplat atâta timp cât partea vătămată a făcut cumpărături și cele petrecute în mașină, nu poate fi făcută de instanță, ele întâmplându-se într-un timp foarte scurt și fiind determinate de același scop al inculpatului, acela de a obține bani de la partea vătămată, chiar dacă modalitatea concretă în care s-a realizat acest lucru nu a fost premeditat sub toate aspectele.
Tot legat de încadrarea juridică, tocmai datorită unei activități infracționale desfășurate și anterior urcării inculpatului în autoturism și chiar și imediat coborârii sale, care a avut loc în public, elementul circumstanțial agravant prevăzut de lit.c a alin.2 a art.211 C.penal este pe deplin aplicabil.
În ceea ce privește acțiunea de sustragere a banilor din autoturism, de către inculpat, Curtea a reținut că nu are niciun motiv pentru a înlătura declarația martorului D. G., care relatează în ambele faze ale procesului penal cum a văzut inculpatul că a luat suma de 200 lei din locul situat între scaunele din față ale autoturismului. Pe de altă parte, nu se poate identifica nici în persoana părții vătămate un interes major de a acuza de furt pe inculpat, dacă acesta nu ar fi sustras banii cu adevărat.
Apărarea lui R. G., cum că nu poate fi condamnat că a luat banii deoarece nu au fost găsiți asupra lui, nu poate fi reținută de instanță întrucât de la acest moment și până a fost imobilizat de organele de poliție au trecut 15-20 de minute, timp suficient pentru acesta de a ascunde banii sau de a-i înmâna altei persoane.
Alte persoane care să fi văzut cele petrecute în autoturism nu au mai fost, însă atitudinea anterioară a inculpatului, care, cu insistență, se adresa părții vătămate și-i cerea bani, cum singur a recunoscut, este dovedită prin declarațiile martorilor Muchie A. și S. A., vânzătoare în magazinele în care a intrat partea vătămată.
Ceilalți martori audiați au prezentat elemente probatorii circumstanțiale, care nu au menirea de a contribui efectiv la aflarea adevărului.
Cu toate acestea Curtea consideră că mijloacele de probă arătate anterior au făcut dovada vinovăției inculpatului, coroborate aceste probe și cu atitudinea lui S. V. care a fost și el nevoit de a se adresa organelor de poliție în două rânduri, prima oară fără succes, pentru a reuși să oprească activitatea infracțională a lui R. G..
Nu poate fi reținută nici ideea unei răzbunări față de inculpat a agentului de poliție Gârmacea A., pe motivul că anterior inculpatul i-ar fi făcut plângere penală într-o altă cauză, întrucât conflictul său judiciar cu un organ de poliție nu poate fi extrapolat doar pe baza unei simple afirmații, la un întreg scenariu de tragere la răspundere penală a lui R. G. pentru fapte inexistente.
În consecință, în principal pe baza depoziției lui Donie G., Curtea reține că inculpatul a sustras banii din autoturism, după ce anterior a adresat amenințări ocupanților mașinii, astfel că în mod corect a fost condamnat de Judecătoria P. T..
Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut în mod just de către prima instanță, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei și consecințele produse, dar și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a suferit anterior patru sancțiuni cu caracter administrativ pentru fapte comise cu violență, fizică sau verbală.
Pentru aceste considerente, neconstatându-se întemeiat niciunul din motivele de recurs invocate de recurent, precum și faptul că, în cauză, nu este incident vreun alt caz de casare, în baza art. 38515, pct.1, lit.b Cod pr.penală, s-a respins ca nefondat recursurile declarate de inculpatul R. G..
În baza art. 38516, alin.2 Cod pr.penală, raportat la art. 381, alin.1 Cod pr.penală, s-a dedus în continuare arestul preventiv de la 02.02.2012 la 22.03.2012.
Promovând prezenta acțiune petentul R. G. invocă incidența în cauză a prevederilor art. 386 alin.1 și următ. c. pr. pen., însă motivele detaliate în acțiune vizează aspecte ce țin de temeinicia soluției în cauza ce a format obiectul dosarului corespunzător sentinței penale nr. 756/04.07.2012, hotărâre rămasă definitivă la data de 04.07.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 386 alin.1 lit. a c. pr. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când a) procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) - i^1), cu privire la care existau probe în dosar;d) împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385^14 alin. 1^1 ori art. 385^16 alin. 1.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestației pentru motivele pe care se sprijină contestația în anulare formulată de petent, relativ la condițiile care reglementează calea extraordinară de atac reglementată la art. 386 lit. a) – e) c. pr. pen., se constată că judecarea cauzei penale (având ca obiect infracțiunea săvârșirea infracțiunii de tâlhărie într-un mijloc de transport), de către instanța de recurs s-a înfăptuit cu respectarea dispozițiilor legale procedurale și că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile admisibilității acestei căi extraordinare de atac.
Invocarea unor motive de netemeinicie a unei soluții pronunțate într-o cauză judecată definitiv și nu relativ la procedura aplicată de instanța de recurs care a condus la pronunțarea deciziei penale contestate, respectiv temeinicia soluției de condamnare, nu se încadrează în cazurile de admisibilitate prevăzute limitativ în art. 386 c. pr. pen., iar pe de altă parte invocarea acelorași motive de netemeinicie a unei soluții pronunțată de instanța de judecată prin uzitarea aceleiași căi de atac atrage inadmisibilitatea contestației în anularea unei decizii penale pronunțate în considerarea dispozițiilor legale mai sus menționate.
Așadar pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.a C.Pr.P.. va respinge ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 c. pr. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.386 Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de petentul R. G., împotriva deciziei penale nr. 756/04.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă petentul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. A. M. M. V.
C. C.
GREFIER,
E. D.
Red.s.p. V.P.
Red.d.r. – S.A.
Red.c.a. – C.C.
Tehnored. – E.D. – 2 ex.
25.02.2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
