Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 968/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 968/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 4388/110/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.968
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 25 Septembrie 2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: I. N. C.
JUDECĂTOR: A. S.
JUDECĂTOR: A. B.
GREFIER: B. M. D.
Ministerul Public – Parchetul DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU
reprezentat prin procuror: L. E.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul G. D. G. împotriva încheierii de ședință din 20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat G. D. G., în stare de arest, asistat de avocat ales P. A. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat P. A. E. având cuvântul pentru recurentul inculpat G. D. G., solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare si pe fond judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, având în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, faptul că inculp0atul a fost provocat, la momentul altercației și-a pierdut ochiul stâng, cât și persoana i9nculpatului, faptul că nu are antecedente penale.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Recurentul inculpat G. D. G., în ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate, întrucât are doi copii întreținere, respectiv o fată în clasa a XI-a și o fată studentă în anul IV la facultate.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Prin încheierea din 20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13 în baza art.300/1 Cod procedură penală;
S-a menținut starea de arest preventivă a inculpatului G. D. - G., CNP_, fiul lui I. și F., născut la 06 august 1968 în Pitești, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art.20 – 174 alin.1, 175 lit.c, 176 alin.1 lit.b din codul penal.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut următoarele:
G. D. – G. a fost arestat preventiv pe o durată de 29 zile de către Curtea de Apel Bacău, prin ÎNCHEIEREA 64/3 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr._ .
La data respectivă inculpatul G. D. – G. era suspectat de comiterea unei tentative la infracțiunea de omor simplu, constând în aceea că în noaptea de 20/21 iunie 2013 în jurul orei 23,00 în timp ce se afla în locuința din Onești, ./6 județul Bacău, pe fondul unei stări conflictuale cu soția sa G. D. – L. și cu soacra sa BRESCAN PANDELICA a înjunghiat-o pe soacra sa, cu un cuțit în ficat, cauzându-i leziuni traumatice grave care au necesitat internarea sa la Spitalul Municipal Onești.
Pe numele inculpatului s-a emis m.a.p.18 din 3 iulie 2013, de către Curtea de Apel Bacău.
Prin ÎNCHEIEREA 107/Îc/25 iulie 2013, prevenția inculpatului a fost prelungită pe o durată de 30 de zile, începând de pe 1 august 2013 până pe 30 august 2013, inclusiv, măsura fiind confirmată în recurs, prin ÎNCHEIEREA 71/29 iulie 2013 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr._ .
Și cu prilejul primei prelungiri a prevenției, inculpatul era bănuit tot de tentativă la infracțiunea de omor simplu.
Prin ÎNCHEIEREA 127/Î/27 august 2013 a Tribunalului Bacău, s-a dispus o a doua prelungire a prevenției inculpatului pentru alte 30 de zile, începând cu data de 31 august 2013 până pe 29 septembrie 2013, inclusiv. De data aceasta inculpatul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art.20 – 174 alin.1 – 175 lit.c și 176 alin.1 lit.b din codul penal.
Cea de-a doua prelungire a prevenției inculpatului a fost confirmată de instanța de control judiciar, prin ÎNCHEIEREA nr.90/30 august 2013 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr._ .
La data de 17 septembrie 2013 a fost întocmit rechizitoriul de către P. de pe lângă Tribunalul Bacău, caza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr.4388/110/19 septembrie 2013, inculpatul G. D. – G., fiind astfel trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art.20 – 174 alin.1, 175 alin.1 lit.c, 176 alin.1 lit.b din codul penal, constând în aceea că în noaptea de 20/21 iunie 2013 în jurul orelor 23 – 23,30, în timp ce se afla în locuința soacrei sale BRESCAN PANDELICA situată în Onești ./B/7 județul Bacău, pe fondul unei stări conflictuale cu soția sa G. D. – L. și cu soacra sa, a înjunghiat-o pe aceasta din urmă cu un cuțit în zona abdominală (ficat), cauzându-i leziuni traumatice grave care i-au pus viața în primejdie; în aceleași împrejurări, după ce a lovit-o pe soția sa în mod repetat cu pumnii și palmele i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, în încercarea de a o înjunghia pe aceasta în zona toracică, cauzându-i numeroase plăgi tăiate, la nivelul brațului drept, antebrațului și palmei stângi (victima a încercat să se apere cu brațele de loviturile de cuțit aplicate).
Tribunalul Bacău a constatat că a fost legal investit cu soluționarea cauzei, deoarece tribunalelor le revine competența să judece în fond infracțiunile de omor.
La înregistrarea dosarului pe rolul instanței investite, legea obligă să se verifice din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului.
Primul termen pentru judecata pe fond a cauzei a fost fixat pe 22 octombrie 2013.
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive pe marginea actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că la arestarea inițială a inculpatului cât și cu prilejul celor două prelungiri ale prevenției acestuia nu s-a strecurat nici o greșeală.
Arestarea inițială s-a dispus în temeiul art.148 lit.f din codul de procedură penală, care este în continuare valabil, deoarece:
- omorul se pedepsește cu mult peste 4 ani de închisoare;
- inculpatul prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică; victimele fiind
soția și soacra sa, inculpatul este suspectat de comiterea unei fapte grave care face parte din categoria infracțiunilor care presupus întrebuințarea violenței în familie, care trezesc un sever oprobriu în rândul opiniei publice ;
- rezonanța faptei în comunitate nu s-a estompat prin trecerea timpului.
Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a declarat:
Recunoscut agresiunile săvârșite însă sub imperiul unei puternice tulburări
generate de pierderea ochiului, precum și de starea de tensiune existentă anterior.
Într-adevăr, inculpatul și-a pierdut un ochi, însă prin rechizitoriu s-a disjuns cauza
în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea cu exactitate a autorului infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 cod penal, săvârșită asupra inculpatului G. D. – G. și tragerea acestuia la răspundere.
Dacă se va reține sau nu scuza provocării, depășirea legitimei apărări, excesul scuzabil ori legitima apărare, se va vedea după efectuarea cercetării judecătorești, care se anunță laborioasă.
Dacă într-adevăr inculpatul și-a pierdut un ochi în același conflict, fiind la rândul său lovit, nu constituie un motiv de revocare a arestării preventive pentru că există riscul unor răzbunări, răfuieli între membrii familiei sale.
Instanța a avut în vedere că în cadrul marii criminalități, jurisprudența europeană admite o aplicare mai suplă a art.5 alin.(3) din Convenție: lupta împotriva acestui flagel, în anumite cazuri poate impune adoptarea de măsuri care să justifice o derogare de la regula stabilită la art.5, care vizează protejarea, înainte de toate, a securității și ordinii publice, precum și prevenirea comiterii altor infracțiuni grave; în acest context, o prezumție legală de periculozitate se poate justifica, în special în cazul în care nu este absolută, dar poate fi contrazisă prin proba contrarie (CEDO, 6 noiembrie 2003 Pantano C.Italia nr._/00 S69).
Și apoi, nu poate fi ignorat nici pericolul de fugă al inculpatului, având în vedere că atunci când a comis fapta venise în concediu din străinătate, unde lucra de mai mulți ani.
Potrivit art.300/1 alin .3 cod pr.penală, când instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Având în vedere cele de mai sus, se impune menținerea prevenției inculpatului.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul G. D. G., motivele fiind expuse pe larg în preambulul prezentei decizii, astfel încât nu vor mai reluate ci numai analizate.
Analizând recursul declarat, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Sub aspectul temeiniciei analizând actele dosarului și probatoriul administrat până la acest moment al procesului, curtea consideră că măsura arestării preventive se impune a fi menținută întrucât temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „ factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie „, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenție precum și prin art. 23 din Constituția României. De asemenea, în raport de probele aflate în dosar, existând „ suspiciunea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune” măsura luării/menținerii stării de arest este justificată și prin prisma acestei jurisprudențe.
Probele administrate până în prezent pot convinge un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul faptei de care este inculpat, iar acestea pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii pentru care se desfășoară cercetarea judecătorească.
Curtea subliniază că în această fază a procesului, instanța de recurs nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea și temeinicia încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei.
Curtea apreciază că raportat la gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului probele administrate justifică existența unui pericol concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din judecarea inculpatului în stare de libertate.
Prin urmare, organele judiciare trebuie să analizeze probele care să justifice existența unui pericol concret pentru ordinea publică” inclusiv actualitatea pericolului astfel că argumentele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent iar lăsarea în stare de libertate a inculpatului prezintă un pericol concret real și actual pentru ordinea publică.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze materia arestării preventive: în sensul că aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Astfel pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica, in mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă dar și la nivelul întregii ordini sociale, prin declanșarea unor puternice reacții în rândul opiniei publice determinate de faptele săvârșite de inculpat, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul pe fondul unei stări conflictuale cu soția sa G. D. – L. și cu soacra sa, a înjunghiat-o pe aceasta din urmă cu un cuțit în zona abdominală (ficat), cauzându-i leziuni traumatice grave care i-au pus viața în primejdie; în aceleași împrejurări, după ce a lovit-o pe soția sa în mod repetat cu pumnii și palmele i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, în încercarea de a o înjunghia pe aceasta în zona toracică, cauzându-i numeroase plăgi tăiate, la nivelul brațului drept, antebrațului și palmei stângi (victima a încercat să se apere cu brațele de loviturile de cuțit aplicate).
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea inculpatului în libertate în acest moment procesual nu este oportună tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptei neestompându-se și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.
În același timp, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptelor că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei) sunt cercetați în stare de libertate.
Împrejurările în care a fost comisă fapta presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, faptele purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorității publice, menită să vegheze la ordinea și liniștea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă respect și considerație.
Deși inculpatul nu are antecedente penale, acest fapt nu constituie o garanție în sine a lipsei de pericol social concret,dimpotrivă existenta stării de pericol este demonstrată de condițiile concrete în care s-a comis aceasta, modul de operare și mijloacele folosite, natura și gravitatea infracțiunii, consecințele produse precum și rezonanța socială pe care o au astfel de fapte în conștiința cetățenilor, rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un real pericol pentru ordinea publică, existând suficiente probe certe în acest sens la dosarul cauzei.
Având în vedere, faptul că cercetarea judecătorească nu a fost demarată, se constată că perioada de circa 3 luni de când inculpatul este arestat preventiv se circumscrie unui termen rezonabil în raport de natura infracțiunii astfel cum această noțiune este nuanțată de către practica CEDO.
Aprecierea „limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, or, în speță, fapta inculpatului care aduc atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și vieții persoanei reclamă menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate, prin buna administrare a probelor în faza de cercetare judecătorească.
Menținerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate și nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin 2 Cprpen pentru a dispune revocarea măsurii.
Curtea nu poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara întrucât apreciază că interesul de a proteja în mod eficient liniștea publică primează în fața interesului particular al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate.
Având în vedere aceste motive, curtea, în temeiul art.385/15 pct. 1 lit. „b” Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-inculpat G. D. G..
Va constata că recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct. 1 lit. „b” Cod pr.penală, respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul G. D. G. împotriva încheierii de ședință din 20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Constată că recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. N. C. A. S. A. B.
GREFIER,
B. M. D.
Red.înch.M.M.
Red.dec.I.N.C
Tehnored.B.M.D. – 2 ex.
26.09.2013
| ← Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 121/2013.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 151/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
