Tăinuirea. Art. 221 C.p.. Decizia nr. 1347/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 1347/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 3231/279/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.1347

Ședința publică din 12 decembrie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. A. A.

JUDECĂTOR: V. M.

JUDECĂTOR: C. C.

*********************************************

GREFIER: A. D. - I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de P. V. – procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul A. D. M. împotriva sentinței penale nr.321 din data de 12.06.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - inculpat A. D. M., asistat de apărător ales, avocat M. R. A., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul recurentului - inculpat depune la dosar caracterizare.

Recurentul - inculpat A. D. M. arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.

Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Apărătorul recurentului - inculpat, avocat M. R. A., solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea, rejudecarea și aplicarea unei pedepse diminuate, conform gradului de pericol social al faptei și gradului de participare a inculpatului. Arată că prin sentința penală nr.321/2012 a Judecătoriei Piatra N. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru infracțiunea de furt calificat. Precizează că din punct de vedere al cuantumului, soluția este nelegală, având în vedere că i s-au contopit 2 pedepse și a fost condamnat la executarea efectivă a 2 ani. Susține că inculpatul a executat 2/3 din pedeapsa aplicată în dosarul nr.4602 și în data de 13 iunie 2013, dosar 7750, a fost liberat condiționat. Afirmă că prin aplicarea acestui cuantum al pedepsei, inculpatul trebuie să reintre în închisoare. Menționează că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art.74 al.1 lit.c și 76 al.1 lit.c Cp și cuantumul pedepsei să fie redus sub 2 ani. Învederează faptul că deși inițial instanța a respins procedura prev. de art.320/1 Cpp, pentru că se trecuse la cercetări, totuși prin hotărâre s-a reținut art.320/1 dar nu s-au reținut corect circumstanțele atenuante prev. de art.74, 76 lit.c Cp. Nu s-a ținut cont că a avut o comportare sinceră, că a recunoscut, a indicat participanții. Arată că pedeapsa este discriminatorie în raport de cea aplicată inculpatului C., care a săvârșit multe acte materiale. Precizează că susținerile inculpatului referitoare la gradul de participare la săvârșirea infracțiunii au fost confirmate. Solicită admiterea recursului, casarea și aplicarea unei pedepse diminuată.

Reprezentantul Ministerului Public arată că din adresa penitenciarului nr.C51808/25.06.2013 rezultă că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 18.06.2013. Solicită admiterea recursului și deducerea detenției din 02.06.2016 până la 18.06.2013 și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Recurentul - inculpat A. D. M. arată că regretă.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința penală nr. 321/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr._ s-a dispus, în temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 3201 Cod procedură penală, condamnarea inculpatului A. D.–M., fiul lui D. și C., născut la data de 17.08.1991, în mun. Piatra N., cu domiciliul în mun. Piatra N., ., ., ., posesor al CI ., nr._, eliberat de S.P.C.L.E.P. Piatra N., CNP_, cunoscut cu antecedente penale, aflat în stare de detenție în altă cauză, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (în perioada mai - septembrie 2010) .

În temeiul art.83 alin.1 Cod Penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pentru un termen de încercare de 2 ani, ce i-a fost aplicată inculpatului A. D. – M. prin sentința penală nr. 823/10.11.2008, definitivă prin decizia penală nr. 634/22.10.2009 a Curții de Apel Bacău pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i. Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal și s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 2 ani închisoare ce a fost stabilită față de acesta prin prezenta hotărâre, inculpatul A. D.-M. executând pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II- a și b) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută deart. 208-209 alin. (1) lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, comisă de inculpat în perioada mai - septembrie 2010, pedepsită conform prezentei hotărâri, este concurentă cu infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. e,g,i) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. c și art. 76 lit. d Cod penal, pedepsită conform sentinței penale nr. 517/23.10.2012 a Judecătoriei Piatra N., rămasă definitivă la data de 24.01.2013, prin decizia penală nr. 61/24.01.2013, pronunțată în dos. nr._ al Curții de Apel Bacău.

În temeiul art.36 alin.1 Cod penal coroborat cu art.33 lit. a) Cod penal și art.34 alin.1 lit. b) Cod penal au fost contopite:

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 517/23.10.2012 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Piatra N., rămasă definitivă la data de 24.01.2013, prin decizia penală nr. 61/24.01.2013 a Curții de Apel Bacău.

- pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre,

în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute ca și pedeapsă rezultantă, pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei rezultante de 2 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 357 alin. 2 lit. a, rap. la art. 36 alin. 3 Cod penal și art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare stabilită față de inculpatul A. D.–M. prin prezenta sentință penală, durata reținerii și arestării preventive și pedeapsa executată de inculpat în temeiul sentinței penale nr. 517/23.10.2012 a Judecătoriei Piatra N., rămasă definitivă la data de 24.01.2013, prin decizia penală nr. 61/24.01.2013, pronunțată în dos. nr._ al Curții de Apel Bacău, respectiv durata detenției din data de 02.06.2012 la zi.

S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. nr. 517/23.10.2012 a Judecătoriei Piatra N., rămasă definitivă la data de 24.01.2013, și emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentințe, după rămânerea sa definitivă.

În temeiul art. 221 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.a Cod penal, art. 76 lit.e teza I Cod penal a fost condamnat inculpatul B. V. V. – fiul lui V. și M., născut la data de 09.04.1985, în loc. Tg N., județul N., cetățean român, studii postliceale, căsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, CNP –_, domiciliat în comuna Vînători-N., ., județul N., fără forme legale în mun. Piatra N., Aleea Ulmilor, ., . - la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

În temeiul art. 26 Cod penal raportat la art. 208-209 alin. (1) lit.a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a și art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. V. V. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată.

În temeiul art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II- a și b) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunile de complicitate la furt calificat,în formă continuată prevăzută deart. 26 Cod penal raportat la art. 208-209 alin. (1) lit.a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, și tăinuire prevăzută art. 221 Cod penal, comise de inculpat în perioada mai - septembrie 2010, pedepsite conform prezentei hotărâri, sunt concurente între ele precum și cu cele trei infracțiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. a,e,g,i) Cod penal și infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 Cod penal, pedepsite conform sentinței penale nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău.

În temeiul art.85 alin.1 Cod Penal a fost anulată măsura suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău.

În temeiul art.449 Cod procedură penală raportat la art.36 alin.2 Cod penal a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău și repune în individualitatea lor următoarele pedepse:

- 3 pedepse de câte 9 luni închisoare aplicate pentru comiterea de către acesta a trei infracțiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. a,e,g,i) Cod penal

- pedeapsa de 500 lei amendă penală, aplicată pentru comiterea de către acesta a infracțiunii de tăinuire prev. de art.221 Cod penal

În temeiul art.36 alin.1 Cod penal coroborat cu art.33 lit. a) Cod penal și art.34 alin.1 lit. d) Cod penal au fost contopite:

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre,

- pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre,

- 3 pedepse de câte 9 luni închisoare pentru comiterea a trei infracțiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. a,e,g,i) Cod penal, aplicate inculpatului prinsentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău,

- pedeapsa de 500 lei amendă penală, aplicată pentru comiterea de către acesta a infracțiunii de tăinuire prev. de art.221 Cod penal, aplicată inculpatuluisentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău,

în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute ca și pedeapsă rezultantă, pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 85 alin. 3 raportat la art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate inculpatului B. V. V., pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 1 Cod penal și calculat de la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., respectiv de la data de12.01.2012.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului B. V. V. că, potrivit art. 83 Cod penal, săvârșirea unei alte infracțiuni în termenul de încercare de 4 ani poate avea ca urmare revocarea suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În temeiul art.14 Cod Procedură Penală si art. 346 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.998-999 și 1003 cod civil au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile C. I., I. O. V., P. M., M. I., T. A., B. C., P. I..

A fost obligat inculpatul A. D.-M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău) să plătească părții civile C. I. suma de 1.000 lei, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. D.-M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău), să plătească părții civile I. O. V. suma de 1.100 lei, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. D.-M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău), să plătească părții civile P. M. suma de 5.000 lei, cu titlu de daune materiale.

Au fost obligați în solidar inculpații A. D.–M. și de la comunicare pentru inculpatul B. V. V. (în solidar cu inculpatul C. R.-C., obligat prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău) să plătească părții civile M. I. suma de 700 lei, cu titlu de daune materiale.

Au fost obligați în solidar inculpații A. D.–M. și de la comunicare pentru inculpatul B. V. V. (în solidar cu inculpatul C. R.-C., obligat prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău) să plătească părții civile T. A. suma de 3.000 lei, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul pe inculpatul A. D.-M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău), să plătească părții civile B. C. suma de 200 lei, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. D.-M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău), să plătească părții civile P. I. suma de 200 lei, cu titlu de daune materiale.

S-a luat act că partea vătămată N. I. nu s-a constituit parte civilă în cauza de față, iar partea vătămată O. R. a renunțat la constituirea de parte civilă din cauza de față.

În baza art.118 alin.1 lit. e) Cod penal s-a dispus confiscarea specială a sumei de 50 lei de la inculpatul A. D.-M., respectiv 20 lei provenind din fapta comisă în dauna părții vătămate N. I. și 30 lei provenind din fapta comisă în dauna părții vătămate O. R..

S-a luat act că inculpații au fost asistați de apărători aleși.

În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat: în sumă de 1700 lei pe inculpatul A. D. – M. și în sumă de 1500 pe inculpatul B. V. V..

Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că prin rechizitoriul nr.637/P/2010/28.10.2011, înregistrat pe rolul instanței la data de sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Piatra-N. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A. D. – M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fapta prev. și ped. de art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada mai - sept. 2010, pe timp de noapte, în loc public și prin efracție, a comis, în baza aceleiași rezoluții infracționale,10 furturi, împreună cu inculpatul C. R. C., sustrăgând diverse bunuri, a inculpatului C. R. – C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada febr. - sept. 2010, pe timp de noapte, în loc public și prin efracție, a comis, în baza aceleiași rezoluții unice, 13 furturi, atât singur cât și cu alte persoane, din autoturisme, sustrăgând diverse bunuri, a inculpatului C. C.–D. pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, faptă prev. de art. 221 Cod penal și de complicitate la furt calificat în formă continuată, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în perioada mai - sept. 2010, a primit și valorificat bunuri provenind din furturi cunoscând proveniența lor, iar sumele de bani obținute din înstrăinarea lor le-a împărțit cu autorii furturilor și care a transportat în aceeași perioadă, pe timp de noapte, în mai multe rânduri pe inculpații C. R. C. și A. D.-M. în Piatra N. pentru a comite furturi prin efracție din autoturisme,precum și a inculpatului B. V. – V. pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, faptă prev. de art. 221 Cod penal și de complicitate la furt calificat în formă continuată, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în perioada mai - sept. 2010, a primit și valorificat bunuri provenind din furturi cunoscând proveniența lor, iar sumele de bani obținute din înstrăinarea lor le-a împărțit cu autorii furturilor și care a transportat în aceeași perioadă, pe timp de noapte, în mai multe rânduri pe inculpații C. R. C. și A. D.-M. în Piatra N. pentru a comite furturi prin efracție din autoturisme, a inculpatului O. V., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, fapta prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada aprilie-mai 2010 a ajutat pe inculpatul C. R. C. să comită două furturi, pe timp de noapte, în loc public și prin efracție.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a probat cu următoarele probe administrate în timpul urmăririi penale: plângerile și declarațiile părților vătămate C. I., I. O. V., P. M., M. I., T. A., B. C., P. I., S. M., C. M., F. P., N. I., C. Ș. M., O. R. și N. I., declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, procese-verbale de efectuare actelor premergătoare, procese-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice anexă, dovezile de predare-primire a bunurilor sustrase către părțile vătămate, rapoarte de constatare tehnico-științifică.

În faza de judecată în ședința publică din data de 15.05.2012 inculpații O. V., Cicoiu Cosntantin D. și C. R. C. au arătat prin declarațiile date că recunosc și regretă comiterea faptelor, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în temeiul prevederilor art.3201 Cod procedură penală, respectiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, astfel că pentru inculpații A. D. M. și B. V. D. s-a dispus disjungerea soluționării cauzei, formându-se dosarul nr._ .

Prin sentința penală nr.325 din 28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosarul penal nr._, definitivă prin decizia penală nr. 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău, s-a dispus condamnarea inculpaților O. V., C. R.-C., și C. C.-D., la pedepse cu închisoarea pentru faptele pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată .

În baza art.14 Cod Procedură Penală și art.346 alin.1 Cod Procedură Penală raportat la prevederile Codului civil s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile C. I., I. O. V., P. M., M. I., T. A., B. C., P. I., S. M. și C. M. și s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților la plata de despăgubiri cu titlu de daune materiale.

S-a luat act că părțile vătămate F. P., N. I. și C. Ș. M. nu s-au constituit părți civile, iar părțile vătămate O. R. și N. I. au renunțat la constituirile de părți civile din cauza de față.

În baza art.118 alin.1 lit. e) Cod penal s-a dispus confiscarea specială a sumei de 400 lei de la inculpatul C. R.-C., respectiv 20 lei provenind din fapta comisă în dauna părții vătămate N. I., 60 lei provenind din fapta comisă în dauna părții vătămate C. Ș. M., 30 lei provenind din fapta comisă în dauna părții vătămate O. R. și 290 lei provenind din fapta comisă în dauna părții vătămate N. I..

În cauza disjunsă ce face obiectul dosarului nr._, în faza de judecată, în ședința publică din 10.10.2012 au fost audiați inculpații: inculpatul A. D. M. în prezența apărătorului ales M. R. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, solicitând aplicarea disp. art. 320 ind. 1 C. proc. pen. (fila 77 vol.I dosar fond).

Inculpatul B. V. D. nu a solicitat judecata conform disp. art. 320 ind. 1 Cod precedură penală, însă a fost de acord să dea declarații în fața instanței (fila 78 vol.I)

Instanța a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse de inculpatul B. V.: planificarea acestuia de la locul de muncă din lunile mai-iulie 2010, un înscris în limba germană însoțit de traducere, reprezentând dovada faptului că inculpatul este plecat în străinătate cu contract de muncă, precum și cinci extrase de pe internet, de pe site-uri de specialitate în vânzări electronice auto second-hand, în dovedirea valorii de piață a bunurilor sustrase din autovehicule (filele 101-111 vol.I), precum și înscrisuri în circumstanțiere (filele 153,154 vol.I, 54 vol.II)

A fost audiat martorul V. I. E., pentru inculpatul A. D. M. (fila 152 vol.I) și, din oficiu, instanța a dispus audierea în calitatea de martor a inculpatului C. R. C., condamnat prin sentința penală nr.325 din 28.05.2012 (fila 17 vol.II).

Prin înscrisul depus la data de 18.03.2013 (fila 179 vol.I), partea civilă ., prin administrator P. I., a arătat că nu s-au primit despăgubiri de la niciunul dintre inculpați, menținând constituirea de parte civilă.

Au fost atașate fișele de cazier judiciar actualizate ale inculpaților (fila 39, 42 vol.II), precum și sentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală nr. 35/12.01.2012 a Curții de Apel Bacău, privind pe inculpatul B. V. D. (filele 46-52 vol.II).

Analizând probatoriul administrat în cauză instanța a reținut următoarele:

În fapt, din cuprinsul probatoriului administrat în dosarul de urmărire penală rezultă că:

La data de 14.05.2010, Poliția municipiului Piatra N., a fost sesizată de către C. I. din Piatra N., despre faptul ca în seara zilei de 13/14.05.2010, persoane necunoscute i-au spart geamul triunghiular de la portiera stânga a autoutilitarei FORD cu nr._ , parcată pe . blocului G 8, iar din interior au sustras o stație de emisie-recepție marca STORM, cu antena aferentă, un card emis de Lukoil, un modulator radio FM, valoarea prejudiciului fiind de 1.000 de lei.

În urma probatoriului administrat în cauza, s-a stabilit faptul că autorii furtului sunt inculpații C. R. C. și A. D. M.. Profitând de faptul ca nu erau oameni în zonă, A. D. cu ajutorul unei răngi pe care o avea asupra lui, a lovit geamul triunghiular de la portiera stângă, care s-a spart, apoi pe orificiul creat a introdus mâna și a deschis portiera.

Din interiorul autoutilitarei inculpatul C. R., a sustras o stație emisie-recepție marca STORM, iar de pe cupolă antena aferentă acesteia. A doua zi C. R. C. s-a întâlnit cu C. C. D. căruia i-a dat bunurile pentru a fi valorificate, ceea ce s-a și întâmplat, cei 2 primind de la C. C. D. suma de 80 de lei pe care i-au împărțit; acesta din urmă știind de proveniența bunurilor.

Tot în seara zilei de 13/14.05.2010, folosind același mod de operare, inculpații au mai sustras o stație de emisie-recepție marca Midland, din autoutilitara marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare _ , parcată pe . locuinței părții vătămate, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 1.000 lei.

Persoana vătămată, F. P. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000 de lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat prin furt săvârșit din autoutilitara marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, întrucât prejudiciul a fost recuperat parțial.

La data de 27.05.2010, Poliția municipiului Piatra N., a fost sesizată de către I. O. - V., despre faptul că în noaptea de 26/27.05.2010, o persoană necunoscută i-a spart geamul mic (triunghiular) de la portiera stânga față a autoutilitarei proprietate, marca VW LT 35 cu nr. de înmatriculare _ , iar din interior a sustras un radio-CD marca AIWA și o stație emisie-recepție marca MIDLAND și portofelul care a fost găsit la aproximativ 50 de m de mașină, lipsind din el două carduri bancare.

În urma probatoriului administrat în cauza, s-a stabilit ca autorii furtului sunt inculpații C. R. și A. D., care au recunoscut fapta comisă, modul de operare fiind similar cu cel de la prima faptă, A. D. a spart geamul cu o rangă avută asupra lor, tot acesta fiind cel ce a deschis portiera, iar C. R. a intrat și a sustras bunurile. A doua zi s-a întâlnit cu C. C. D. căruia i-a dat bunurile pentru a fi valorificate, ceea ce s-a și întâmplat, acesta din urmă fiind înștiințat de autorul furtului de proveniența stației de emisie recepție .

La data de 06.07.2011, Poliția municipiului Piatra-N. a fost sesizată de către partea vătămată N. I., domiciliat în Piatra N., că în seara zilei 05/06.07.2010,o persoană necunoscută i-a spart geamul triunghiular de la portiera dreapta față a autoutilitarei marca Renault M., cu nr. de înmatriculare _ , parcat pe . fața blocului unde locuiește, iar din interior i-a sustras o stație de emisie-recepție marca TTI,valoarea prejudiciului cauzat fiind de 800 lei.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că autorii furtului sunt inculpații C. R. și A. D., care au recunoscut fapta comisă, modul de operare fiind același ca la fapte comise anterior, A. D. a spart geamul cu o rangă avută asupra lor, tot acesta fiind cel ce a deschis portiera, iar C. R. a intrat și a sustras bunurile. A doua zi C. R. s-a întâlnit cu C. C. D. căruia i-a dat stația de emisie recepție, pentru care ulterior a primit 40 de lei, sumă împărțită cu A. D..

La data de 15.07.2010, lucrătorii de poliție au fost sesizați de către P. M., domiciliat în municipiul Piatra N., . faptul că în seara zilei de 14/15.07.2010, persoane necunoscute, i-au spart geamul triunghiular de la portiera stânga față a autoutilitarei marca IVECO DAILY, cu nr. de înmatriculare _ , parcată în spatele blocului unde locuiește, iar din interior au sustras un radio CD marca Panasonic, o stație de emisie-recepție marca TTI, două ștampile dreptunghiulare cu inscripția . și un aparat detector radar marca Cobra, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 5.000 lei.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit ca autorii furtului sunt inculpații C. R. și A. D., care au recunoscut fapta comisă, modul de operare fiind același cu cel folosit la faptele anterioare, A. D. a spart geamul cu o rangă avută asupra lor, tot acesta fiind cel ce a deschis portiera, iar C. R. a intrat și a sustras bunurile. A doua zi C. R. s-a întâlnit cu C. C. D. căruia i-a dat bunurile sustrase, pentru care ulterior a primit 100 de lei, sumă împărțită cu A. D..

La data 17.07.2010, Poliția municipiului Piatra N. a fost sesizată de M. I., domiciliat în municipiul Piatra N., . faptul ca în noaptea de 16/17.07.2010, persoane necunoscute, prin spargerea geamului triunghiular de la portiera stânga față a autoutilitarei Mercedes Benz cu nr. _ , au pătruns în interior de unde au sustras o antenă pentru stație emisie-recepție marca Midland, documente și un CD-player auto.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit ca autorii furtului sunt inculpații C. R. și A. D., care au recunoscut fapta comisa, modul de operare fiind similar cu cel folosit la faptele anterioare, A. D. a spart geamul cu o rangă avută asupra lor, tot acesta fiind cel ce a deschis portiera, iar C. R. a intrat și a sustras bunurile. A doua zi s-a întâlnit cu B. V. - V. căruia i-a vândut CD-player-ul auto pentru 80 de lei, sumă împărțită cu coautorul furtului.

La data de 06.07.2010, Poliția municipiului Piatra N. a fost sesizată de T. A., domiciliat în municipiul Piatra N., . că în seara zilei de 05/06.07.2010, persoane necunoscute i-au spart geamului triunghiular al portierei stânga față a autoutilitarei Mercedes Sprinter cu nr. _ , parcat pe . interior i s-a sustras o stație emisie-recepție marca MIDLAND cu antena aferentă și un aparat GPS marca Garmin.

În urma probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit faptul că autorii furtului sunt inculpații C. R. C. și A. D. M.. Profitând de faptul ca nu erau oameni în zonă, A. D. cu ajutorul unei răngi pe care o avea asupra lui, a lovit geamul triunghiular de la portiera stângă, care s-a spart, apoi pe orificiul creat a introdus mâna și a deschis portiera.

Din interiorul autoutilitarei inculpatul C. R., a sustras o stație emisie-recepție marca STORM, iar de pe cupola antena aferenta acesteia. A doua zi C. R. C. s-a întâlnit cu B. V. - V. căruia i-a dat bunurile pentru a fi valorificate, cei doi primind de la 90 de lei pe care i-au împărțit; acesta din urmă știind de proveniența bunurilor.

La data de 27.07.2010, Poliția municipiului Piatra N. a fost sesizată de către numitul O. R., din Piatra N., despre faptul ca în noaptea de 26/27.07.2010, persoane necunoscute i-au spart geamul triunghiular de la portiera dreapta a autoutilitarei marca VW cu nr._ , parcată pe . i-a sustras din interior o stație de emisie recepție marca MIDLAND și documente personale.

În urma probatoriului administrat în cauza, stabilit ca autorii furtului sunt aceeași inculpați C. R. și A. D., acesta din urma fiind cel care a spart cu o rangă pe care o avea asupra sa geamul de la portiera dreapta față, iar stația emisie recepție a fost sustrasă din mașina de învinuitul C. R..

A doua zi s-a întâlnit cu B. V. - V. căruia i-a dat stația de emisie recepție pentru 60 de lei, sumă împărțită cu coautorul furtului.

La data de 15.09.2010, Poliția municipiului Piatra N. a fost sesizata de către numitul B. C., din Piatra N., cu privire la faptul ca în seara zilei de 14/15.09.2010, persoane necunoscute prin forțarea portierei stânga față a autoturismului Dacia 1310 cu nr. _ , parcat pe . interior și i-a sustras un radiocasetofon marca Philips, valoarea prejudiciul cauzat fiind de 200 lei.

În urma probatoriului administrat în cauza, s-a stabilit ca autorii furtului sunt aceeași inculpați C. R. și A. D., ultimul deschizând prin forțare portiera cu o cheie de lacăt, iar C. R. a sustras bunul. Cei doi inculpați au fost aduși la locul comiterii infracțiunii de către complicele C. D., care a și primit radio-cd-ul marca Philips pentru a-1 valorifica, ulterior ei primind 70 de lei, pe care i-au împărțit.

La data de 17.09.2010, Poliția municipiului Piatra N., a fost sesizată de către P. I. din municipiul Piatra N., despre faptul ca în seara zilei de 16/17.09.2010, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în autoturismul proprietate personală, marca Dacia 1310 cu nr. _ , parcat pe . din interior i-a sustras un radio CD marca LG.

În urma probatoriului administrat în cauza, s-a stabilit că autorii furtului sunt aceeași inculpați C. R. și A. D., ultimul deschizând prin forțare portiera cu o cheie de lacăt, iar C. R. a sustras bunul. Cei doi inculpați au fost aduși la locul comiterii infracțiunii de către complicele C. D., care a și primit radio-cd-ul marca LG pentru a-1 valorifica, a doua zi ei primind 70 de lei, pe care i-au împărțit.

Toate bunurile sustrase de cei doi inculpați, au fost date de aceștia inculpaților C. C. D. și B. V. V., care 1-a rândul lor le-au vândut la diferite persoane necunoscute, cunoscând că bunurile primite de la inculpații C. R. C. și A. D. M. provin din furt, fapt confirmat de cei doi autori ai furturilor.

Inculpații C. R. C. și A. D. M., au precizat în declarațiile date, și faptul ca inculpații C. C. D. și B. V. V., i-au transportat în câteva rânduri cu mașina pe raza municipiului Piatra N., iar bunurile sustrase din mașini rămâneau la C. D. și B. V. V., care le valorificau, cunoscând ca provin din furt.

Inculpații C. R. și A. D., primeau de la inculpații C. D. și B. V. V. diferite sume de bani, după ce aceștia valorificau bunurile primite de la C. R. și A. D..

Inculpații C. C. D. și B. V. V. au recunoscut că au primit în cursul anului 2010 de la C. R. C. și A. D. M., stații emisie-recepție, casetotoane, CD playere și detector radar/ bunuri pe care ulterior le-a vândut la persoane necunoscute, precizând însă că nu au cunoscut că aceste proveneau din furturi, așa cum au precizat inculpații de la care a primit bunurile.

Aceste declarații (prin care se neagă cunoașterea provenienței bunurilor) sunt contrazise de declarațiile martorului C. R. -C., dar mai ales de maniera în care inculpatul B. relatează că se întâmplau faptele: cum îl transporta pe inculpatul C. R. C. când acesta săvârșea furturile, dar și de acceptarea de nenumărate ori de a valorifica bunuri de același tip - stații de emisie recepție auto și radio-cd auto care nu puteau decât să ridice mari suspiciuni cu privire la originea bunurilor și la modalitatea mai puțin legală de dobândire a lor.

Pentru aceste motive nu a fost reținută afirmația inculpatului B. V. V. că CD-playerele le-a primit de la C. R., pentru faptul că 1-a transportat pe acesta cu mașina lui personală marca Ford cu nr. de Bulgaria, de mai multe ori pe raza mun. Piatra N., și nu a cunoscut că acesta mergea la furat.

Mai mult, inculpatul B. V. V. a fost condamnat pentru fapte similare, comise în cursul anului 2010, împreună cu inculpații C. R. C. și C. C. D.: prin sentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., definitivă prin decizia penală nr. 35/12.01.2012 a Curții de Apel Bacău, inculpatul B. V. D. a fost condamnat la câte 3 pedepse de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.208, 209 al.1 lit.”a”, „e”, „g”, „i” Cod penal cu aplicarea art.74 lit.”a” Cod penal și art.3201 al.7 Cod procedură penală raportat la art.76 lit.”d” Cod penal și la pedeapsa de 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art.221 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.”a” Cod penal și art.3201 al.7 Cod procedură penală, raportat la art.76 lit.”e” Cod penal. În temeiul art.33 lit.”a” și art.34 Cod penal, s-a aplicat inculpatului B. V.-V. și pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare. (filele 46-52 vol.II).

În drept, faptele inculpatului A. D. - M., care în perioada mai-septembrie 2010, împreună cu inculpatul (condamnat) C. R. C., pe timp de noapte, în loc public și prin efracție, a comis 10 (zece) furturi din autovehicule parcate pe raza municipiului Piatra N., sustrăgând diverse bunuri, care ulterior au fost valorificate de inculpații C. C. - D. și B. V. - V., care au cunoscut ca bunurile pe care le-au valorificat, proveneau din furt, valoarea totală a bunurilor sustrase din cele 10 autoturisme fiind de 11.500 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal .

În drept, faptele inculpatului B. V. - V. constând în aceea că în perioada mai - sept. 2010, a primit și valorificat bunuri provenind din furturi cunoscând proveniența lor, iar sumele de bani obținute din înstrăinarea lor le-a împărțit cu autorii furturilor și care a transportat în aceeași perioadă, pe timp de noapte, în mai multe rânduri pe inculpații C. R. C. și A. D.-M. în Piatra N. pentru a comite furturi prin efracție din autoturisme întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăinuire, faptă prev. de art. 221 Cod penal și de complicitate la furt calificat în formă continuată, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Elementul material al infracțiunii de furt comise de inculpatul A., constă în acțiunea inculpatului de a deposeda persoanele vătămate de bunuri aflate în autovehicule parcate pe raza mun. Piatra neamț, bunuri aflate în posesia legitimă a acestora, imposedându-se cu acestea prin luarea lor. Urmarea imediată a infracțiunii constă în pricinuirea unei pagube în patrimoniul persoanelor vătămate ,între elementul material al infracțiunii și urmarea imediată existând un evident raport de cauzalitate: ca urmare a sustragerii bunurilor, se creează în patrimoniul părților vătămate, un prejudiciu constând în contravaloarea bunurilor sustrase.

Acțiunea inculpatului de sustragere a bunurilor mobile (stații de emisie-recepție, antene și dispozitive GPS) din posesia legitimă a părților vătămate, fără consimțământul acestora, cu scopul de a și le însuși pe nedrept (pentru a le valorifica și obține sume de bani) a fost săvârșită, sub aspectul laturii subiective, cu intenție directă, în sensul art.19 alin.1 pct.1 Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale, respectiv deposedarea părților vătămate de bunurile care le aparțineau, și a acționat în scopul producerii acestui rezultat.

Fapta săvârșită realizează conținutul infracțiunii de furt calificat conform art. 209 alin. 1 literele a, e, g și i Cod penal, având în vedere următoarele considerente:

Furtul se consideră săvârșit în condițiile agravantei prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv săvârșirea prin efracție, dat fiind că a presupus depășirea unui obstacol pe o altă cale decât cea firească pentru a pătrunde în spațiul vizat, în care se aflau bunurile pe care inculpatul intenționa să le sustragă, fapt care sporește pericolul social al infracțiunii.

În ceea ce privește forma agravată privind furtul comis în timpul nopții, această împrejurare este de netăgăduit, inculpatul profitând în mod efectiv de ambianța pe care o creează întunericul, de faptul că noaptea paza bunurilor se realizează în condiții mai dificile, ceea ce i-a permis inculpatului să acționeze cu credința că nu va putea fi descoperit.

Întrucât faptele au fost săvârșite cu privire la bunuri aflate în autoturisme parcate pe raza municipiului Piatra N., instanța a reținut și forma agravată prev. de art. 209 alin. 1 lit. e C. pen., respectiv furtul săvârșit într-un loc public.

Având în vedere că infracțiunea continuată este acea formă a unității legale de infracțiune caracterizată prin săvârșirea de aceeași persoană, la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiași hotărâri infracționale, a unor acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, instanța a reținut aplicabile în cauză dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal privind infracțiunea continuată, deoarece inculpatul a comis faptele indicate la scurt timp una față de cealaltă și cu un mod identic de operare, bunurile fiind sustrase în cursul nopții, din mai multe autoturisme parcate pe raza mun. Piatra N., jud. N., aspecte ce evidențiază rezoluția infracțională unică pe care acesta a avut-o la săvârșirea acestor fapte.

În procesul complex de individualizare a pedepselor care s-au aplicat inculpaților A. D.-M. și B. V.-V. pentru săvârșirea acestor infracțiuni, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, raportat la împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, natura și limitele pedepsei prevăzute de lege, persoana și conduita fiecărui inculpat.

La alegerea și individualizarea pedepsei pentru inculpatul A. D.-M. instanța a făcut mai întâi aplicarea dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală, dat fiind că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată și a dorit ca judecata să aibă loc în baza probelor de la urmărirea penală pe care și le-a însușit și pe care le cunoaște și nu le contestă ca legalitate și temeinicie, astfel încât a redus limitele de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime.

Conform art. 52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul său este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Cu privire la persoana inculpatului, analizând mențiunile din fișa de cazier a acestuia, instanța aconstatat că acesta nu este la primul contact cu legea penală, fiind sancționat anterior tot pentru fapte contra patrimoniului (furt calificat), săvârșite în perioada minorității: astfel, în cursul anului 2008 inculpatul a fost sancționat administrativ de trei ori pentru fapte contra patrimoniului, iar prin sentința penală nr. 823/10.11.2008, definitivă prin decizia penală nr. 634/22.10.2009 a Curții de Apel Bacău a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Prin urmare, deși i s-a acordat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei, în perioada termenului de încercare inculpatul a persistat în activități infracționale de același tip, aspecte ce dovedesc că inculpatul are un comportament deviant și o puternică predispoziție spre săvârșirea de infracțiuni, reeducarea acestuia nefiind posibilă decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate. Având în vedere toate cele expuse instanța a apreciat ca se impune a fi aplicată inculpatului o pedeapsă a închisorii cu executare într-o unitate de detenție pentru săvârșirea infracțiunii care face obiectul prezentei cauze penale, pedeapsă având însă un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de textul sancționator, minim obținut după aplicarea în prealabil a dispozițiilor art.320 ind. 1 Cod procedură penală.

D. urmare, în temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,e g și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 3201 Cod procedură penală, instanța a condamnat pe inculpatul A. D. – M., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat în formă continuată”.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 C. pen., instanța a subliniat faptul că aplicarea acesteia se va face avându-se în vedere deopotrivă criteriile cuprinse în alin. 3 al aceluiași articol, recursul în interesul legii nr. LXXIV/05.11.2007, cât și necesitatea respectării principiului constituțional al proporționalității.

Astfel, ținând cont în cauză de natura și gravitatea faptelor săvârșite, de împrejurările cauzei, precum și de ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța a apreciat existența exclusivă a unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Cod penal, motiv pentru care urmează a se interzice acestuia, pe perioada executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal

Instanța nu a aplicat, însă, inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului tuturor drepturilor electorale, deoarece a apreciat că gravitatea faptelor săvârșite de către acesta nu justifică și interzicerea dreptului de a alege.

În temeiul art.83 alin.1 Cod Penal, instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pentru un termen de încercare de 2 ani, ce i-a fost aplicată inculpatului A. D. – M. prin sentința penală nr. 823/10.11.2008, definitivă prin decizia penală nr. 634/22.10.2009 a Curții de Apel Bacău pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i. Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal și a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 2 ani închisoare ce a fost stabilită față de acesta prin prezenta hotărâre, inculpatul A. D.-M. executând pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În raport de mențiunile din fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța a constatat că infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută deart. 208-209 alin. (1) lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, comisă de inculpat în perioada mai - septembrie 2010, pedepsită conform prezentei hotărâri, este concurentă cu infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. e,g,i) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. c și art. 76 lit. d Cod penal, pedepsită conform sentinței penale nr. 517/23.10.2012 a Judecătoriei Piatra N., rămasă definitivă la data de 24.01.2013, prin decizia penală nr. 61/24.01.2013, pronunțată în dos. nr._ al Curții de Apel Bacău.

În temeiul art.36 alin.1 Cod penal coroborat cu art.33 lit. a) Cod penal și art.34 alin.1 lit. b) Cod penal au fost contopite:

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 517/23.10.2012 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Piatra N., rămasă definitivă la data de 24.01.2013, prin decizia penală nr. 61/24.01.2013 a Curții de Apel Bacău.

- pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre,

în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute ca și pedeapsă rezultantă, pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare .

În temeiul art. 357 alin. 2 lit. a, rap. la art. 36 alin. 3 Cod penal și art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare stabilită față de inculpatul A. D. – M. prin prezenta sentință penală, durata reținerii și arestării preventive și pedeapsa executată de inculpat în temeiul sentinței penale nr. 517/23.10.2012 a Judecătoriei Piatra N., rămasă definitivă la data de 24.01.2013, prin decizia penală nr. 61/24.01.2013, pronunțată în dos. nr._ al Curții de Apel Bacău, respectiv durata detenției din data de 02.06.2012 la zi.

Instanța a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. nr. 517/23.10.2012 a Judecătoriei Piatra N., rămasă definitivă la data de 24.01.2013, și emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentințe, după rămânerea sa definitivă.

În privința pedepsei ce a fost aplicată inculpatului B. V. V., instanța a avut în vedere gradul de pericol social în concret al faptelor comise, circumstanțele reale în care au fost săvârșite (a asigurat transportul inculpaților pentru comiterea de furturi din autoturisme și a valorificat o parte din bunuri le sustrase) și urmările produse ca și consecință a săvârșirii acestor infracțiuni (prejudicierea mai multor părți vătămate, prejudiciul nefiind nerecuperat), precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă anterior comiterii faptelor deduse judecății a avut o bună conduită, și și-a câștigat onest existența prin muncă, aspecte de natură a atrage aplicarea art. 74 lit.a Cod penal.

În consecință, în temeiul art. 221 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.a Cod penal, art. 76 lit.e teza I Cod penal a condamnat pe inculpatul B. V. V. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

În temeiul art. 26 Cod penal raportat la art. 208-209 alin. (1) lit.a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a și art. 76 lit. c Cod penal, a condamnat pe inculpatul B. V. V. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată.

Instanța a constatat că infracțiunile de complicitate la furt calificat,în formă continuată prevăzută deart. 26 Cod penal raportat la art. 208-209 alin. (1) lit.a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, și tăinuire prevăzută art. 221 Cod penal, comise de inculpat în perioada mai - septembrie 2010, pedepsite conform prezentei hotărâri, sunt concurente între ele precum și cu cele trei infracțiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. a,e,g,i) Cod penal și infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 Cod penal, pedepsite conform sentinței penale nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău.

În temeiul art.85 alin.1 Cod Penal s-a anulat măsura suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău.

În temeiul art.449 Cod procedură penală raportat la art.36 alin.2 Cod penal a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău și au fost repuse în individualitatea lor următoarele pedepse:

- 3 pedepse de câte 9 luni închisoare aplicate pentru comiterea de către acesta a trei infracțiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. a,e,g,i) Cod penal

- pedeapsa de 500 lei amendă penală, aplicată pentru comiterea de către acesta a infracțiunii de tăinuire prev. de art.221 Cod penal

În temeiul art.36 alin.1 Cod penal coroborat cu art.33 lit. a) Cod penal și art.34 alin.1 lit. d) Cod penal au fost contopite:

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre,

- pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre,

- 3 pedepse de câte 9 luni închisoare pentru comiterea a trei infracțiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. a,e,g,i) Cod penal, aplicate inculpatului prinsentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău,

- pedeapsa de 500 lei amendă penală, aplicată pentru comiterea de către acesta a infracțiunii de tăinuire prev. de art.221 Cod penal, aplicată inculpatuluisentința penală nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., rămasă definitivă la data de 12.01.2012, prin decizia penală nr. 35/12.01.2012, pronunțată în dos. nr._ a Curții de Apel Bacău,

în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute ca și pedeapsă rezultantă, pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 85 alin. 3 raportat la art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate inculpatului B. V. V., pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 1 Cod penal și calculat de la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 248/11.08.2011 a Judecătoriei Târgu N., respectiv de la data de 12.01.2012.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului B. V. V. că, potrivit art. 83 Cod penal, săvârșirea unei alte infracțiuni în termenul de încercare de 4 ani poate avea ca urmare revocarea suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Cu privire la latura civilă, instanța a reținut că s-au constituit părți civile în procesul penal privindu-i pe cei doi inculpați, după cum urmează:

Persoana vătămată, C. I., a precizat în declarațiile date ca se constituie parte civilă cu suma de 1.000 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat, sumă din care 550 lei reprezintă valoarea stației de emisie - recepție și a antenei aferente, iar diferența de 450 lei valoarea geamului spart.

Persoana vătămată, F. P. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000 de lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat prin furt săvârșit din autoutilitara marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, întrucât prejudiciul a fost recuperat parțial.

Persoana vătămată I. O. - V. a precizat în declarațiile date că valoarea prejudiciului cauzat este de 1.100 lei, sumă pentru care se constituie parte civilă, menționând ca valoarea radio CD-ului și a stației de emisie recepție este de 850 lei, iar a geamului spart este de 250 lei.

Partea vătămată N. loan a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 800 lei, valoarea prejudiciului cauzat, din care 400 lei valoarea stației emisie recepție sustrasă, întrucât aceasta i-a fost restituită, iar 400 lei valoarea geamului distrus a fost remediată în baza contractului de asigurare pt auto fila 76 dos u.p.

Persoana vătămată P. M., a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 5.000 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

Persoana vătămată M. I. a precizat se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 700 lei, din care valoarea geamului sparte este de 250 lei, iar a CD-playerului și antenei sustrase este de 450 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

Persoana vătămată T. A. a precizat că valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 3.000 lei, sumă pentru care se constituie parte civilă, menționând că 500 lei reprezintă valoarea geamului spart, iar 2.500 lei valoarea stației de emisie recepție, antena aferentă și GPS-ul, bunuri sustrase din mașină.

Partea vătămată O. Romei a precizat că valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 900 lei, sumă cu care se constituie parte civilă față de făptuitori, menționând și faptul că valoarea stației de emisie-recepție sustrasă din mașina este de 580 lei.

Partea vătămată B. C. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 200 lei față de făptuitori.

Partea vătămată P. I., a precizat că valoarea prejudiciului cauzat este de 200 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal.

Prin comiterea cu intenție a infracțiunilor pentru care instanța a dispus condamnarea, inculpații A. D. – M. și B. V. V., acționând împreună și cu inculpații/ condamnați C. R.-C. și C. C.-D., au cauzat părților civile C. I., I. O. V., P. M., M. I., T. A., B. C., P. I. un prejudiciu constând în contravaloarea bunurilor sustrase de la acesta și nerestituite și a distrugerilor provocate, fiind întrunite în acest sens condițiile răspunderii civile delictuale.

În consecință, în temeiul art.14 Cod Procedură Penală si art. 346 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.998-999 și 1003 Cod civil, instanța a admis acțiunile civile formulate de părțile civile C. I., I. O. V., P. M., M. I., T. A., B. C., P. I. și drept urmare:

A fost obligat inculpatul A. D. -M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău) să plătească părții civile C. I. suma de 1.000 lei, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. D. -M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău), să plătească părții civile I. O. V. suma de 1.100 lei, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. D. -M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău), să plătească părții civile P. M. suma de 5.000 lei, cu titlu de daune materiale.

Au fost obligați în solidar inculpații A. D. – M. și B. V. V. (în solidar cu inculpatul C. R.-C., obligat prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău) să plătească părții civile M. I. suma de 700 lei, cu titlu de daune materiale.

Au fost obligați în solidar inculpații A. D. – M. și B. V. V. (în solidar cu inculpatul C. R.-C., obligat prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău) să plătească părții civile T. A. suma de 3.000 lei, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. D. -M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău), să plătească părții civile B. C. suma de 200 lei, cu titlu de daune materiale

A fost obligat inculpatul A. D. -M. (în solidar cu inculpații C. R.-C. și C. C.-D., obligați prin sentința penală nr.325/28.05.2012 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia penală 95/31.01.2013 a Curții de Apel Bacău), să plătească părții civile P. I. suma de 200 lei, cu titlu de daune materiale.

Instanța a luat act că partea vătămată N. I. nu s-a constituit parte civilă în cauza de față, iar partea vătămată O. R. a renunțat la constituirea de parte civilă din cauza de față.

În baza art.118 alin.1 lit. e) Cod penal s-a dispus confiscarea specială a sumei de 50 lei de la inculpatul A. D. -M., respectiv 20 lei provenind din fapta comisă în dauna părții vătămate N. I. și 30 lei provenind din fapta comisă în dauna părții vătămate O. R..

În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală, dată fiind soluția de condamnare au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat: în sumă de 1700 lei inculpatul A. D. – M. și în sumă de 1500 inculpatul B. V. V., urmând ca instanța să ia act că inculpații au fost asistați de apărători aleși.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul A. D. M., motivele de recurs fiind expuse în preambulul prezentei decizii.

Procedând la soluționarea recursului din cauză, în urma verificării sentinței recurate în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de apel invocate Curtea apreciază că recursul inculpatului este nefondat:

Se reține astfel că, într-adevăr, inculpatul și-a recunoscut vinovăția cu privire la faptele reținută în actul de sesizare al instanței.

Această împrejurare a fost însă deja avută în vedere de către prima instanță, prin aplicarea beneficiului conferit de lege inculpatului prin dispozițiile art. 320 ind.1 C .p .p . în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.

În condițiile în care faptele săvârșite de inculpat prezintă un grad de pericol social

ridicat, demonstrat de frecvența acestora, de modalitatea de săvârșire ( prin efracție, pe timp de noapte, împreună cu o altă persoană), circumstanțele personale ale inculpatului sunt defavorabile acestuia, fiind condamnat anterior pentru fapte similare, iar poziția sa procesuală a fost deja avută în vedere prin aplicarea unui tratament sancționator favorabil, în cauză nu pot fi reținute și circumstanțe atenuante față de recurent.

Desigur, împrejurarea că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în condițiile art. 320 ind. 1 C .p .p . nu exclude reținerea în favoarea acestuia și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c C .p ., la aprecierea asupra incidenței asupra acesteia urmând însă a se avea în vedere comportamentul inculpatului pe întreg parcursul procesului penal, precum și cooperarea acestuia cu organele judiciare, așadar un ansamblu de circumstanțe ce excede procedurii recunoașterii vinovăției în condițiile art. 320 ind. 1 C .p .p . și care trebuie apreciat de către instanțe în concret, cu privire la speța dedusă judecății.

Tocmai în sensul celor mai sus menționate s-a pronunțat Î.C.C.J. prin decizia penală nr. 754/15.03.2012 prin care s-a arătat că „În cazul aplicării dispozițiilor art. 320 ind. 1 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C .pen

Prin urmare, prima instanță a procedat la o justă individualizare a pedepsei, în strictă conformitate cu prevederile art. 72 C.p., neimpunându-se reducerea pedepsei aplicate recurentului – inculpat.

Recursul inculpatului va fi totuși sub un alt aspect, neimputabil primei instanțe, cu privire la perioada dedusă din pedeapsa rezultantă, urmând a fi precizată data la care acesta a fost pus efectiv în libertate din executarea pedepsei anterioare, pentru a se evita nelămuririle cu privire la executarea sentinței pronunțate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C .p .p. admite recursul declarat de recurentul – inculpat A. D. M. împotriva sentinței penale nr. 321 din 12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .

Casează în parte sentința recurată, sub aspectul perioadei deduse din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. D. M., reține cauza spre rejudecare și, în fond:

În temeiul art. 36 al. 3 C.p. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. D. M. a perioadei executate de la 02.06.2012 la 18.06.2013

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În conformitate cu prevederile art. 192 al. 3 C .p .p . cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. A. A. Pt.V. M., aflată în C.O.

Semnează președintele completului

M. A. A.

C. C.

GREFIER

A. D. - I.

Pron.sent.pen.A. I.E.

Red.d.r. M.A.A.

Tehnored. A.D.I.

3 ex.

23.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tăinuirea. Art. 221 C.p.. Decizia nr. 1347/2013. Curtea de Apel BACĂU