Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1141/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1141/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 3631/291/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 1141/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
JUDECĂTOR C. C.
JUDECĂTOR A. A. M.
**********
GREFIER M. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR E. L.
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA R. împotriva sentinței penale nr. 157 din 16.04.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat C. L. cu delegație de substituire pentru avocat C. L. N. - apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B. P.; lipsă fiind toate părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată în recurs.
Avocat C. L. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, Curtea, în baza art.385/11 Cod procedură penală, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, potrivit art.385/13 Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria R. și casarea sentinței penale nr. 157/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria R. întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cea de-a doua infracțiune prevăzută de art. 272/1 teza a II-a Cod penal – sfidarea organelor judiciare, părți vătămate fiind doi polițiști.
Avocat C. L., având în vedere încadrarea juridică a faptelor și situația de fapt reținută, lasă soluția la aprecierea instanței.
Depune la dosar referatul privind plata onorariului pentru asistența juridică din oficiu pentru apărătorul titular, potrivit Ordinului comun al Ministerului Justiției și Uniunea națională a Barourilor din România nr._/1693/2008, art.9, care atestă prestația efectuată de avocat.
Instanța a procedat la confirmarea referatului și a dispus plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției, către avocat C. L. N..
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare;
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 157/16.04.2013 a Judecătoriei R. s-a dispus:
Pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută și ped. de art.181 alin.1 cp a fost condamnat inculpatul B. P. ( zis P. ) fiul lui D. și E., născut la data de 14 07 1978 în R., jud. N. cu domiciliul în . CNP_ la 1 an închisoare ( parte vătămată B. P. ) .
Pentru săvârșirea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare prev. și ped. de art. 272 ind. 1 teza a II a cp ( părți vătămate B. A. și V. S.) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art 33 lit a, 34 lit b cp s-a aplicat inculpatului executarea pedeapsei cea mai grea, aceea de 1 an închisoare .
S-a aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev de art 71 cp, constând în interzicerea drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a teza a II a și lit b cp pe durata executării pedepsei rezultante.
S-a admis în parte cererea de constituire parte civilă formulată de către partea civilă B. P. și în consecință a fost obligat inculpatul către acesta la plata sumei de 1500 lei cu titlul de despăgubiri civile .
A fost obligat inculpatul către partea vătămată B. A. la plata sumei de 1000 lei daune morale .
A fost obligă inculpatul către S. de ambulanță N. la plata sumei de 385,60 lei cheltuieli de transport .
S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei să fie plătit din fondurile Ministerului de Justiție către dl avocat C. M. din Baroul N. .
Conform art 191 alin 1 cpp a fost obligat inculpatul către stat la 500 lei cheltuieli judiciare .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 4131/P/2011 P. de pe lângă Judecătoria R. a trimis în judecată inculpatul, B. P., pentru comiterea infracțiunilor concurente de vătămare corporală și sfidarea organelor judiciare, fapte prev. și ped. de art.181, al.l Cod penal și art.272 teza a doua Cod penal, cu aplicarea art. 33, al. l lit.a Cod penal. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței cu nr._ .
Din actul de sesizare a instanței s-a reținut faptul că la data de 08 noiembrie 2011, B. P. a formulat o plângere penală prin care sesiza faptul că a fost lovit de către B. P. și D. I., iar la 17 martie 2012, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 R. s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare de către B. P..
Din examinarea probelor administrate în cauză instanța a reținut faptul că la data de 05 noiembrie 2011, în jurul orei 19,30, inculpatul B. P. s-a întâlnit cu partea vătămată, B. P. în barul din comuna Sagna aparținând ..
La un moment dat, între cei doi a izbucnit un conflict spontan cauzat de o datorie bănească pe care învinuitul o avea către partea vătămată și care a degenerat rapid în acte de violență fizică. Inculpatul 1-a lovit pe B. P. cu o sticlă în față și cu pumnii în zona corpului, în scurt timp ambii fiind dați afară din bar de către vânzătoarea, A. L.. În fața barului, inculpatul a continuat să aplice lovituri cu pumnii și picioarele, chiar și după ce partea vătămată a căzut la pământ.
Partea vătămată a chemat ambulanța cu care a fost transportată la Spitalul Municipal R., unde a primit îngrijiri. In urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni (echimoze, escoriații faciale, fractură de piramidă nazală și disjuncție cranio claviculară stângă ), în legătură cu care s-a stabilit prin concluziile Certificatului medico-legal nr. 457 din 07 noiembrie 2011, că au fost produse prin lovire cu mijloace, corpuri și de corpuri contondente și că pentru vindecarea lor sunt necesare 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt astfel cum a fost expusă în aliniatele precedente a fost reținută prin coroborarea declarațiilor părții vătămate cu ale martorilor oculari, respectiv A. L., D. I. și G. I. P. .
B. P. a formulat inițial plângere și față de D. I. P., însă probele administrate au condus la concluzia că acesta nu este autor al infracțiunii, aspect confirmat de altfel și de către partea vătămată în declarațiile sale ulterioare.
Mai departe la 17 martie 2102 în jurul orei 20,00, inculpatul, B. P., aflat în stare avansată de ebrietate, s-a oprit pe . din fața sediului Secției nr. 7 de Poliție Rurală și a urinat, fiind observat de către lucrătorii de poliție care erau în acel moment de serviciu, respectiv agenții Bonat A. D. și V. D..
Aceștia i-au atras atenția asupra faptului că săvârșește o contravenție și i-au cerut să se legitimeze. Inculpatul i s-a adresat vulgar, folosind cuvinte licențioase, agentului Bonat A. D., iar apoi a procedat în aceeași manieră și față de agentul V. S..
Întrucât se comporta violent și refuza să se legitimeze, a fost nevoie ca inculpatul să fie condus în incinta secției de poliție în vederea identificării și sancționării sale contravenționale, iar pentru că s-a opus categoric acestui demers, a fost necesară utilizarea forței de către lucrătorii de poliție, care au folosit sprayul lacrimogen și cătușele.
În interior, inculpatul a continuat să adreseze fără întrerupere cuvinte obsecene, jignitoare și amenințătoare celor doi agenți de poliție.
În momentul în care la sediu a sosit agentul șef de poliție B. I., pentru a-i lua inculpatului declarații în legătură cu faptele comise, acesta, în momentul în care a fost descătușat, a început să se izbească puternic de pereți pentru a-și cauza leziuni pe care să le atribuie ulterior unor presupuse acțiuni ilegale ale polițiștilor.
Întregul comportament al inculpatului a fost sesizat și redat în declarațiile lor de către martorii, B. P. și G. C. A..
În fața instanței de judecată inculpatul nu a putut fi interogat, deși s-a emis mandat de aducere pe numele său, acesta nu a fost adus la îndeplinire, inculpatul nefiind găsit .
În drept faptele inculpatului întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunilor concurente de vătămare corporală și sfidarea organelor judiciare, fapte prev. și ped. de art. 181, al.l Cod penal și art.272 teza a doua Cod penal, cu aplicarea art.33,al. 1 lit.a Cod penal, fiind pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză, respectiv procese - verbale de consemnare a actelor premergătoare efectuate (filele 6 și 20),plângerile penale procesul - verbal de sesizare din oficiu și declarațiile părților vătămate, B. P., B. A. D. și V. S. (filele 7-10, 26-29, 30-34),declarațiile martorilor: A. L., G. I. P. și D. I. ( filele 14 - 17), B. P. și G. C.-A. ( filele 35 - 38 );procese - verbale întocmite de către organele de cercetare ale poliției judiciare (filele 12,22);înscrisuri ( filele 22-25 );certificatul medico legal nr. 457 eliberat părții vătămate, B. P., la 07 noiembrie 2011 ( fila 11),declarațiile date de către învinuit în faza actelor premergătoare la 18.12.2011 și 17.03.2012.
Soluționând latura civilă a cauzei instanța a reținut faptul că partea vătămată, B. P., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 lei.
Partea vătămată, V. S., s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei, reprezentând daune morale în cursul urmăririi penale, iar în timpul judecății a revenit asupra poziției sale și a declarat că nu mai are pretenții de la inculpat .
Partea vătămată, B. A. D., s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 lei, reprezentând daune morale.
Prin adresa nr._ din 09 iulie 2012, S. Județean N. de Ambulanță s-a constituit parte civilă cu suma de 385,6 lei.
În ceea ce privește partea vătămată B. P. acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 2000 lei La dosar a fost depus numai un certificat medico legal prin care atestă leziunile ce i-au fost cauzate și numărul de îngrijiri medicale pentru vindecare. Alte probe nu a mai solicitat în susținerea pretențiilor sale, astfel că instanța a prezumat, în raport de constările făcute în certificatul medico legal că acesta a făcut anumite cheltuieli pentru vindecarea sa dar nu în cuantumul solicitat, situație în care cererea sa a fost admisă doar în parte numai pentru suma de 1500 lei, sumă la care inculpatul a fost obligat în condițiile art 346 alin 1 rap la art 14 alin 3 lit b cpp.
În ceea ce privește partea vătămată B. A. aceasta a solicitat 1000 lei daune morale, sumă pe care instanța a considerat-o întemeiată și justificată raportat la atingerea dusă onoarei și demnității sale prin atitudinea și afirmațiile făcute de inculpat. Inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor d e transport către S. de ambulanță N..
Inculpatului i-a fost desemnat un apărător din oficiu al cărui onorariu a fost plătit din fondurile Ministerului de Justiției.
Conform art. 191 alin. 1 c.p.p. inculpatul a fost obligat și la cheltuieli judiciare către stat .
Împotriva sentinței penale mai sus menționată a declarat recurs în cadrul termenului legal, P. de pe lângă Judecătoria R. pentru nelegalitate, motivele de recurs fiind detaliate în considerentele prezentei decizii penale.
Analizând sentința penală atacată, atât sub aspectul motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept existente, în virtutea caracterului devolutiv al recursului, prevăzut la art. 385/6 C.Pr.P.., Curtea constată că recursul declarat de este fondat, pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite de inculpat o corectă încadrare juridică, a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârșite de inculpat, cu arătarea timpului și locului unde au fost comise, a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluția dată în atât latura penală, cât și în latura civilă a cauzei.
Hotărârea instanței de fond comportă însă o singură critică sub aspect de nelegalitate întrucât au fost nesocote dispozițiile art. 317 C.pr.pen.
Sesizată cu privire la săvârșirea de către inculpatul B. P. a trei infracțiuni concurente, o infracțiune de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin.1 C.pen. și două infracțiuni de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art. 272/1 teza a II a C.pen., părți vătămate, Bonat A. și V. S., lucrători de poliție, instanța avea obligația să se pronunțe cu privire la toate aceste trei fapte descrise în actul de sesizare, infracțiuni pentru care prin rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată ainculpatului, or instanța de fond a dispus condamnarea parțială a inculpatului pentru comiterea a două infracțiuni concurente, una de vătămare corporală și o singură infracțiune de sfidare a organelor judiciare.
În aceste condiții, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 385/15 pct.2 lit. d C.pr.pen. va admite recursul declarat, va casa în parte sentința penală recurată și prin reținerea cauzei spre rejudecare va dispune în sensul celor mai sus înfățișate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 C. pr. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria R. împotriva sentinței penale nr. 157/ 16.04.2013 a Judecătoriei R., cu privire la greșita condamnare a inculpatului B. P. pentru săvârșirea unei singure infracțiuni prevăzute de art. 271/1 teza a II a C.pen.
Dispune casarea sentinței penale mai sus menționate sub acest aspect.
Reține cauza spre rejudecare și în fond
Condamnă inc. B. P., cu date cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272/1 teza a II a C.pen. la câte două pedepse de 6 luni închisoare, părți vătămate B. A. și V. S..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În temeiul art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.10.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. V. C. C.
A. A. M.
GREFIER,
M. C.
red. sent. P.G.T.
red. dec. C.C.
tehnored. M.C.
3 exemplare
6 Noiembrie 2013
| ← Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 634/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








