Îndreptare eroare materială. Art.278 NCPP. Decizia nr. 843/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 843/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 17-09-2015

Dosar nr._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BACAU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 843

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.09.2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE – A. ILVIU

JUDECĂTOR – P. D.

GREFIER- P. E.

.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău- legal reprezentat de PROCUROR- S. M.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpata T. N., împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 26.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 al.1 Cod proc.pen., în sensul că au fost înregistrate pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Ț. A. pentru apelanta inculpată, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, pune în discuție tardivitatea apelului declarat de inculpată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat Ț. A. pentru apelanta inculpată solicită respingerea apelului ca fiind tardiv declarat .

Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului declarat de inculpată ca fiind tardiv declarat .

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din 19.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., s-a dispus condamnarea inculpatei T. N., fiica lui N. și M., născută la data de 16.04.1961 în orașul B., județul Bacău, cu domiciliul în orașul B., ., județul Bacău, căsătorită, studii superioare, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

a) delapidare, prevăzută de art. 215/1 Cod penal din 1969, cu art. 5 Noul Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art.396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare;

b) fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 și 2 Cod penal 1969, cu art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea și a art. 374 alin. 4 și art.396 alin. 10 din Noul Codul de procedură penală, la pedeapsa principală de 1 (un) an și 6 (un) luni închisoare;

c) fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal 1969, cu art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 și a art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art.396 alin.10 din Noul Cod de procedură penală, la pedeapsa principală de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare;

d) fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal din 1969, cu art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art.396 alin.10 din Noul Cod de procedură penală, la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare și;

e) uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal din 969, cu art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art.396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a cu 34 lit. b Cod penal din 1969, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, cea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art.81 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, iar în temeiul art.83 Cod penal din 1969, s-a stabilit un termen de încercare 4 ani și s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, a cărei executare a fost suspendată, potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969.

În temeiul art. 19 cu 397 alin. 1 din noul Cod de procedură penală și art. 1357 din Noul Cod Civil, a fost obligată inculpata să-i plătească părții civile U. A. Teritorială B. prin Primar, despăgubiri civile în sumă de_ lei.

S-a luat act că inculpata a fost asistată de apărător ales.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 350 lei către Ministerul Public, iar 150 lei către Ministerul Justiției.

În baza art. 276 din Noul Cod de procedură penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 4000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă U. A. Teritorială B. prin Primar.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr. 499/P/31.01.2014, înregistrat la Judecătoria B. sub nr. 104.199/03.02.2014, s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale și trimiterea in judecată a inculpatei T. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, de fals material în înscrisuri oficiale (29 acte materiale), fals intelectual (94 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 acte materiale) și de uz de fals (129 acte materiale), fapte prev. și ped. de art. 2151, de art. 288 al. 1,2, de art. 289 al. 1, de art. 290 al. 1 și de art. 291 C.pen., având corespondent în Noul Cod Penal în infracțiunile de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 295, art. 320 al. 1, 2, art. 321 al. 1, art. 322 al. 1 și art. 323 N. C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 41 al. 2 C.pen.

S-a reținut în sarcina sa că, în calitatea sa referent în cadrul Serviciului de Protecție și Asistență Socială din cadrul Primăriei B., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin falsificarea sau întocmirea în fals a mai multor înscrisuri oficiale și sub semnătură privată, și-a însușit în interes propriu suma de 58.401 lei din fondurile alocate persoanelor asistate social, reprezentând salarii și indemnizații pentru persoanele care nu aveau calitatea de salariat ori nu aveau dreptul la plata indemnizațiilor de concediu.

Inculpata, legal citată, s-a prezentat în instanță asistată de apărător ales, a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute în rechizitoriu, a fost de acord să despăgubească partea civilă și a solicitat judecarea cauzei potrivit probelor administrate la urmărirea penală, conform procedurii recunoașterii, prevăzută de art. 375C. pr. pen., cerere care a fost încuviințată de instanță.

Partea civilă a fost reprezentată în instanță prin avocat ales. Aceasta s-a constituit parte civilă în timpul urmăririi penale, cu suma de_ lei, actualizată cu dobânda legală la data plății.

Părțile nu au depus înscrisuri la dosarul instanței.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut situația de fapt așa cum a fost descrisă în rechizitoriu și recunoscută de inculpată:

Astfel, s-a reținut că inculpata T. N. și-a desfășurat până la data de 10.06.2010 activitatea ca funcționar public de execuție în cadrul Primăriei orașului B.. respectiv referent superior, treapta 2 de salarizare în cadrul Serviciului Protecție și Asistență Socială - C. de Protecție Socială. Din analiza fișelor postului întocmite pentru inculpată în perioada 2005-2010 rezultă că printre atribuțiile sale de serviciu se numărau: întocmirea de anchete sociale pentru însoțitorii persoanelor cu handicap; întocmirea dosarelor pentru numirea însoțitorilor persoanelor cu handicap gradul I; întocmirea, păstrarea evidenței, completarea carnetelor de muncă ale persoanelor numite ca însoțitori ai persoanelor cu handicap; verificarea periodică a veridicității declarațiilor și a anchetelor sociale referitoare la modul de acordare a asistenței de către însoțitorii persoanelor cu handicap; întocmirea statelor de plată pentru însoțitorii persoanelor cu handicap; reactualizarea anuală a dosarelor asistenților personali; etc.

În calitatea sa de funcționar public, cu atribuțiile de serviciu menționate, inculpata a desfășurat activitate infracțională astfel:

1. Prin dispoziția nr. 423/14.02.2006 a primarului orașului B., s-a acordat pe o perioadă determinată, 02.02._06, numitei B. E. - persoană cu handicap gradul I, o indemnizație lunară de 271 lei. Această perioadă a fost prelungită până la data de 03.12.2007, când, prin dispoziția nr. 6065 a primarului orașului B., s-a dispus încadrarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată a numitului B. I. în funcția de asistent personal pentru B. E..

Din acel moment, B. E. nu mai beneficia de indemnizația lunară primită conform dispoziției nr. 423/14.02.2006.

Inculpata a ignorat acest lucru și, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a înscris-o în fals pe B. E. în foile colective de prezență pentru perioada decembrie 2007 - ianuarie 2010, după care, în baza acestor documente, a întocmit statele de plată cu suma totală de 13.903 lei reprezentând indemnizație de însoțitor și concedii de odihnă necuvenite pe numele B. E.. Aceasta în condițiile în care inculpata cunoștea că din data de 03.12.2007 B. E. avea angajat asistent personal pe B. I. căruia chiar inculpata îi întocmise personal contractul de muncă nr._/05.12.2007( voi. I, fl. 274-291 dosar P.).

Pentru a justifica înscrierea numitei B. E. în statele de plată pentru perioada decembrie 2007 - ianuarie 2010, inculpata a întocmit în fals două acte adiționale la un contract de muncă, ce nu au fost înregistrate, prin care se prelungea contractul de muncă al numitei B. E. pe o perioadă nedeterminată, în condițiile în care persoanelor cu handicap nu li se poate încheia contract de munca și după cum s-a arătat, inculpata cunoștea că din 03.12.2007 pentru B. E. era angajat și plătit ca asistent personal B. I..

De asemenea, inculpata a întocmit în fals, pe numele B. E., cereri de aprobare a concediului de odihnă, nr. 4175/26.02.2009,_/27.10.2009 și_/26.11.2009, deși B. E. nu era angajată a unității și nu putea beneficia de concediu.

Suma totală de 13.903 lei, reprezentând indemnizație de însoțitor și concedii de odihnă necuvenite acordate pe numele B. E. pe statele de plată întocmite în fals de inculpată în perioada decembrie 2007 - ianuarie 2010, a fost virată în contul deschis la CEC Bank pe numele B. E..

Audiată la urmărirea penală în calitate de martor, B. E. a declarat că nu a solicitat niciodată deschiderea unui cont la CEC Bank și nu a ridicat vreun card sau vreo sumă de bani de la această unitate bancară, având în vedere că este imobilizată la pat. De asemenea, a mai precizat că nu a avut nici o înțelegere cu inculpata, nu a rugat-o și nici nu a împuternicit-o să întocmească în numele său vreun document, nu are cunoștință despre modul de virare și încasare a sumei de 13.903 lei (vol I fl. 159-165 dosar P.).

2. Prin dispoziția nr. 838/23.06.2006 a primarului orașului B. numita M. E. a fost încadrată ca asistent personal pentru M. I. -persoană cu handicap gradul I, pe durată determinată de 1 an de zile, conform contractului de muncă nr. 9685/20.06.2006. În data de 02.10.2007 contractul de muncă a încetat ca urmare a decesului numitului M. I. la data de 20.09.2007.

La data de 01.12.2007, urmare a decesului la 01.11.2007 al unei alte persoane cu handicap gradul I M. C., a încetat un al doilea contract de muncă ca asistent personal al aceleiași M. E..

Deși M. C. decedase la 01.11.2007, conform certificatului de deces . nr._, iar inculpata cunoștea acest fapt, întrucât întocmise personal cererea de încetare a contractului de muncă nr._/04.2007 către primar în numele numitei M. E., în care înscrisese inițial încetarea începând cu 01.11.2007, data decesului, inculpata a modificat data decesului în xerocopia certificatului de deces și în cererea nr._, făcând din luna 11 luna 12, pentru a putea salariza încă o lună.

Cu toate că avea cunoștință despre încetarea contractelor de muncă ale numitei M. E. pentru ambele persoane cu handicap, întocmind personal cererile de încetare în numele acesteia, precum și referatul nr._/04.12.2007 prin care propunea încetarea, inculpata a continuat să o înscrie în fals pe M. E. în pontaje, state de plată și borderouri plăți card pentru salariații Consiliului Local B. în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2010.

De asemenea, inculpata a întocmit în fals pe numele M. E. cererile de solicitare a concediului de odihnă nr._/07.08.2008, 7708/06.04.2009, 1533/22.07.2009,_/27.10.2009, deși cunoștea că persoanele cu handicap erau decedate din 2007, iar M. E. nu mai era angajată a Primăriei.

In baza acestor documente, au fost virate în contul deschis la CEC Bank pe numele M. E., drepturi salariale necuvenite în sumă de 15.231 Iei.

Audiată ca martor, la urmărirea penală M. E., a declarat că nu a solicitat niciodată deschiderea unui cont la CEC Bank și nu a ridicat vreun card sau vreo sumă de bani de la această unitate bancară. De asemenea, a mai precizat că nu a avut nici o înțelegere cu inculpata, nu a rugat-o și nici nu a împuternicit-o să întocmească în numele său vreun document, nu are cunoștință despre modul de virare și încasare a sumei de 15.231 lei (vol I fl. 301-304 dosar P.).

3. La data de 30.11.2007, conform dispoziție primarului orașului B.

nr. 6061/04.12.2007, urmare a decesului persoanei cu handicap gradul I Savinoi G., a încetat contractul de muncă ca asistent personal al numitei Savinoi E., soția acestuia.

Deși cunoștea acest aspect, întrucât întocmise personal pentru Savinoi E. cererea nr._/04.12.2007 de încetare a contractului de muncă, precum și referatul nr._/04.12.2007 prin care propunea încetarea, învinuita a continuat să o înscrie pe Savinoi E. în fals în pontaje, state de plată și borderouri plăți card pentru perioada decembrie 2007 - decembrie 2008 cu suma totală de 6.532 lei, care a fost virată în contul deschis la CEC Bank pe numele Savinoi E..

Audiată ca martor la urmărirea penală, Savinoi E. a declarat că nu a solicitat niciodată deschiderea unui cont la CEC Bank și nu a ridicat vreun card sau vreo sumă de bani de la această unitate bancară. De asemenea, a mai precizat că nu a avut nici o înțelegere cu inculpata, nu a rugat-o și nici nu a împuternicit-o să întocmească în numele său vreun document, nu are cunoștință despre modul de virare și încasare a sumei de 6.532 lei (vol II fl. 1-5 dosar P. ).

Pe lângă acestea, Savinoi E. a mai declarat că, la aproximativ un an de zile de la decesul soțului ei, a primit o înștiințare de Casa Județeană de Pensii Bacău, prin care i se comunica că figurează cu pensie, dar și ca angajat al Primăriei B.. Pentru clarificarea situației a luat legătura cu inculpata care i-a spus că s-a făcut o greșeală, dar se va rezolva. CJP Bacău a sistat pensia martorei, astfel că aceasta a contactat-o din nou pe învinuită pentru a merge la primar deoarece nu primise pensia pe două luni. Inculpata a rugat-o să nu se ducă la primar „că e caz de pușcărie și că va rezolva ea problema. La scurt timp, inculpata i-a adus martorei la domiciliu pensia pe două luni, spunându-i că a rezolvat.

4.In luna iunie 2006, V. L., fostă colegă de școală generală cu inculpata, a rugat-o pe aceasta să o ajute în găsirea unui loc de muncă. După o perioadă de timp, inculpata i-a solicitat cartea de muncă, copie după actul de

identitate și după certificatul de căsătorie, în vederea întocmirii unui contract de

muncă ca asistent social. La câteva zile, inculpata a prezentat-o unei bătrâne,

P. P., din orașul B., pentru a-i face menajul. V. L. a

îngrijit bătrâna până la jumătatea lunii septembrie 2006, când a comunicat fiului

acesteia, P. G., care o plătea lunar, că nu mai vine la muncă pentru că

dorește să plece în Italia, la soțul său. A încunoștiințat-o despre același aspect și

pe inculpată care, la începutul lunii octombrie 2006, a chemat-o la primărie și i-a

spus că o poate angaja cu contract de muncă să aibă grijă de un copil cu

handicap. V. L. a fost de acord și a semnat, pe încredere, fără să

citească, contractul de muncă nr._/03.10.2006, cererea de angajare nr.

_/03.10.2006 și angajamentul nr._/03.1.2006, întocmite de inculpată.

In mod eronat, în aceste documente, ca și în referatul de anchetă socială întocmit

tot de ea, inculpata a înscris numele Wolfman L., în loc de V. L..

In consecință, prin dispoziția nr. 1415/04.10.2006 a primarului orașului B., s-a dispus încadrarea numitei Wolfman L. cu contract de muncă pe perioadă determinată de o lună de zile (03.10._06) în funcția de asistent personal pentru V. B. C..

După angajare, V. L. a cerut inculpatei să o prezinte familiei copilului de care trebuia să aibă grijă, însă inculpata i-a spus că momentan de copil are grijă mama lui, dar că ea va trebui să vină lunar la casieria primăriei să ridice banii pentru a-i preda mamei copilului.

În perioada noiembrie - decembrie 2006, V. L. s-a prezentat la casierie de unde a ridicat drepturile salaríale și le-a predat inculpatei. Din sumele ridicate, învinuita i-a dat 100 lei, cu titlu de avans pentru munca ce urma să o desfășoare.

Nemaifiind de acord cu întârzierea începerii activității, la sfârșitul lunii decembrie 2006, V. Lucía a comunicat inculpatei că pleacă în Italia la muncă, inculpata a asigurat-o că nu este nici o problemă și că va rezolva ea încetarea contractului de muncă.

Deși inculpata cunoștea că V. L. fusese angajată pe perioadă determinată de o lună de zile, precum și că ulterior a plecat din țară, a întocmit în fals patru acte adiționale la contractul nr._/03.10.2006, prin care a prelungit valabilitatea contractului până la data de 03.11.2010, în condițiile în care, legal, valabilitatea unui contract se prelungea prin dispoziția primarului, iar în acest caz nu exista un astfel de act. Mai mult, actele adiționale nu sunt în original la dosar, așa cum ar fi trebuit, ci în xerocopie.

Totodată, inculpata a efectuat mențiuni false în cartea de muncă a numitei V. L., rămasă la ea, până la data de 01.01.2010, mențiuni constând în majorări salaríale, deși contractul încetase din 07.11.2006.

La analiza actelor adiționale la contractul de muncă nr._/2006, se observă că la rubricile primar și salariat acestea poartă aceeași semnătură, precum și același amplasament al semnăturii și ștampilei față de mențiunile „primar I. T." și „salariat", fapt ce conduce către concluzia că au fost obținute prin xerocopiere de pe alte documente, cu scopul de a le da o tentă de legalitate. Din acest motiv, nici un act adițional încheiat de învinuită fără dispoziția primarului nu se află la dosar în original, ci doar în xerocopie.

In baza acestor acte adiționale, inculpata a înscris-o în statele de plată, pontaje și borderouri plată card pe V. L. în perioada noiembrie 2006 -ianuarie 2010 cu suma necuvenită de 22.735 lei, în condițiile în care cunoștea că din data de 16.09.2008 pentru persoana cu handicap V. B.-C. a fost angajată mama acestuia N. C. conform dispoziției primarului nr. 2993/22.09.2008.

Pentru perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2007, drepturile salariale pe numele Wolfman L. au fost înscrise în statele de plată din perioada decembrie 2006 - decembrie 2007 și ridicate de la casieria primăriei. Cu excepția primelor două luni, când s-a prezentat V. L. în împrejurările arătate mai sus, și a lunii ianuarie 2007, când salariul a fost încasat de N. C., banii au fost ridicați personal de inculpată. Aceasta a rugat-o pe casiera primăriei, Riter I.-I., să-i dea ei banii, pe bază de semnătură, deoarece V. L. nu se poate prezenta, îi este rudă și locuiește în apropiere. Casiera nu a observat că inculpata a aplicat o altă semnătură decât a sa și i-a dat banii, având încredere în inculpată despre care știa că ține evidența persoanelor cu handicap și că tot ea a întocmit statele de plată, neexistând totodată sesizări din partea numitei V. L. că nu și-ar fi primit banii. Pentru a întări casierei convingerea de bună-credință cu privire la destinația banilor, inculpata introducea sumele într-un plic pe care scria numele persoanei pentru care a ridicat banii.

Din declarația numitei V. L. audiată la urmărirea penală, coroborată cu investigațiile efectuate de organele de anchetă, a rezultat că din luna februarie 2007, până în luna octombrie 2010, aceasta a fost plecată în Italia, întorcându-se la solicitarea organelor de anchetă. A precizat că nu a solicitat niciodată deschiderea unui cont la CEC Bank și nu a ridicat vreun card sau vreo sumă de bani de la această unitate bancară, precum și că nu a avut nici o înțelegere cu inculpata, nu a rugat-o și nici nu a împuternicit-o să întocmească în numele său vreun document, nu are cunoștință despre modul de virare și încasare a sumei ridicate de la CEC Bank.(vol II fl. 46-59 dosar P.).

Pentru cele patru persoane care nu mai aveau dreptul să primească indemnizație de însoțitori pentru perioada decembrie 2007 - ianuarie 2010, drepturile acestora au fost înscrise în statele de plată întocmite în fals de inculpată și au fost achitate nu prin casierie, ci prin conturile deschise la CEC Bank pe numele persoanelor, alimentate în baza borderourilor de plăți card întocmite tot de către inculpată.

Conform atribuțiilor de serviciu, inculpata trebuia să întocmească statele de plată ale asistenților personali. In acest sens întocmea foile colective de prezență cu prezența zilnică a asistenților sociali după care, pe motiv că nu se descurcă cu sistemul informatic îl ruga pe informaticianul primăriei, Vaman D., să o ajute să implementeze în programul de salarii prezența angajaților, în vederea generării statelor de plată și a borderourilor plăți card. Acesta, după implementare, îi prezenta inculpatei statul de plată pentru verificare și, dacă nu erau neconcordanțe între foile de prezență și documentul întocmit, îi solicita generarea statului de plată și a borderourilor plăți card, documente pe care învinuita le semna la rubrica „întocmit T. N.".

În cadrul Primăriei au fost identificate în original foile colective de prezență întocmite de inculpată în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2009 în care inculpata a înscris în fals prezența zilnică a numitelor B. E., M. E. și V. L..

Pentru clarificarea situației privind deschiderea la CEC Bank a conturilor pentru B. E., M. E., Savinoi E. și V. L., organele de anchetă au solicitat efectuarea de verificări de către reprezentanții CEC Bank și au audiat angajații de la acel moment din cadrul Agenției B., care au deschis conturile de card.

Din declarația martorei T. N. (fostă B.), administrator de cont la CEC Bank - Agenția B., care avea ca atribuții în fișa postului vânzarea produselor și serviciilor bancare de activ, pasiv, inclusiv carduri către clienții persoane fizice și juridice, a rezultat că martora o cunoștea pe învinuită din cadrul Primăriei, instituție care era de altfel client al băncii. Pentru a-și realiza targetul impus în acea perioadă de conducerea băncii, martora a rugat mai multe persoane, printre care și inculpata, să o contacteze în cazul în care cunosc alte persoane care sunt interesate să deschidă conturi cu card.

Inculpata a contactat martora și i-a spus că are patru persoane, rude de-ale sale, care doresc să-și deschidă conturi de card, dar că acestea sunt în vârstă și nu se pot deplasa. Având încredere în inculpată, martora a înmânat acesteia patru formulare tip cerere de deschidere cont și emitere a cardului pe care inculpata trebuia să le prezinte solicitanților care urmau să le completeze și să le semneze.

Sub motivația că nu a știut să le completeze, inculpata a returnat cererile semnate în fals de ea la rubrica titular, însoțite de actele de identitate în xerocopie. Martora, care răspundea de activitatea agenției, având convingerea veridicității semnăturilor de pe cererile care erau însoțite și de xerocopii ale actelor de identitate, l-a rugat pe martorul T. R., angajat în cadrul agenției, să o ajute și să completeze cele patru cereri pe baza xerocopiilor. După completare, cererile au fost implementate în sistemul informatic și au fost înaintate împreună cu xerocopiile actelor de identitate Sucursalei Bacău pentru înregistrare.

După deschiderea conturilor și emiterea cardurilor, martora T. a anunțat-o pe inculpata că titularii pot veni să-și ridice cardurile. Motivând din nou că titularii nu se pot deplasa, inculpata a convins martora să-i înmâneze ei cardurile, asigurând-o că vor ajunge la aceștia.

Ulterior, în baza borderourilor plăți pe card întocmite în fals de inculpată, cele patru conturi au fost alimentate în perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2010.

La expirarea valabilității cardurilor, în luna ianuarie 2010, acestea au fost reînnoite automat, urmând ca titularii să le ridice personal de la agenția bancară. Potrivit declarațiilor martorilor T. R. și C. S., funcționari bancari, la începutul anului 2010 T. R., ca responsabil al Agenției B., a fost contactat de mai multe ori de inculpată care 1-a rugat în mod insistent să-i elibereze ei cele patru carduri, întrucât persoanele titulare nu se pot deplasa la agenție. Fiind refuzată, cardurile au rămas la bancă, în plicuri sigilate, urmând a fi anulate conform reglementărilor interne.

Din acest motiv, neintrând în posesia noilor carduri și pinuri aferente, începând cu luna februarie 2010, inculpata nu a mai întocmit alte borderouri pentru virarea banilor în cont și nu a mai putut efectua operațiuni de retragere, astfel că la data de 28.02.2010 în trei dintre cele patru conturi se afla suma totală de 1.672,26 lei.

In urma verificărilor efectuate de reprezentanții CEC Bank cu privire la modul de deschidere a conturilor de card pentru B. E., M. E., Savinoi E. și V. L., a rezultat că aceasta s-a realizat în contradicție cu prevederile normelor interne ale băncii, aspect materializat prin procesul-verbal nr. 27/U/17.01.2012(vol. III fl. 86-95 dosar P.).

Din acest proces-verbal mai reiese că la data de 27.02.2008 la ghișeul agenției CEC B. s-a efectuat o operațiune de restituire numerar pe cardul aparținând numitei M. E., conform chitanței nr._. Specimenul de semnătură aplicat pe chitanță nu concordă cu cel de pe cererea de emitere card. Din declarația martorului C. S., casier bancar, care a efectuat plata operațiunii de restituire, a rezultat că la ghișeu s-a prezentat inculpata care a solicitat suma de 385 lei urmare a chitanței emise de POS pentru cardul numitei M. E..

Deoarece o cunoștea pe inculpată, având în vedere că aceasta cunoștea codul PIN și era emisă chitanță de POS, martorul a eliberat inculpatei suma de bani. Inculpata a semnat în fața lui de primire în locul titularei cu semnătura personală pe care martorul o cunoștea de pe alte documente pe care inculpata le semnase cu ocazia deschiderii unui cont de salarii în nume propriu(vol. III fi. 278-295 dosar P.).

Prin urmare, reiese fără dubiu că inculpata a solicitat în fals emiterea celor patru carduri cu pinurile aferente, a întocmit în fals borderourile de plată pentru virarea banilor și a efectuat retrageri în numerar. Acest aspect este întărit și de faptul că extragerile de pe toate cele patru carduri se efectuau la intervale de timp de câteva secunde, fapt ce relevă folosirea lor de către o singură persoană. Mai mult, întrucât nu a reușit să intre în posesia noilor carduri, după expirarea perioadei de valabilitate, din februarie 2010 inculpata nu a mai alimentat conturile la CEC Bank.

5. Din acest motiv, inculpata s-a gândit să angajeze fictiv alte persoane pe care să le salarizeze și să le încaseze necuvenit salariile. In acest sens, a înscris fictiv în statele de plată aferente lunii februarie 2010 pe numiții P. M. și P. C. și ulterior în borderouri de card către Raiffeisen Bank pentru P. C. și către Banca Transilvania pentru P. M., prin care a virat pentru fiecare persoană suma de 534 lei, sperând ca ulterior să poată proceda la cele două bănci similar cu CEC Bank.

Pentru a justifica înscrierea celor două persoane în statele de plată, inculpata a întocmit fictiv mai multe înscrisuri. Pentru P. M. a întocmit în fals un referat social din 24.02.2010 în care a menționat că a efectuat o anchetă socială la domiciliul acesteia și a constatat că locuiește cu sora sa și folosește imobilul proprietate personală, în condițiile în care P. M. era decedată din data de 08.03.2004. La referat inculpata a anexat o xerocopie după buletinul de identitate al numitei P. M. și după un certificat de încadrare în grad de handicap nr. 275/08.02.2010. Certificatul este falsificat prin xerocopierea unui certificat al unei persoane necunoscute și înscrierea datelor defunctei.

Tot pe 24.02.2010, inculpata a întocmit în fals și un referat de anchetă socială efectuată la domiciliul lui P. C., stabilind că acesta locuiește cu mama sa și are o sănătate șubredă, în condițiile în care și acesta era decedat din 21.10.2005. La referat a anexat o xerocopie după un certificat de încadrare în grad de handicap nr. 296/12.02.2010, falsificat prin xerocopierea unui certificat al unei persoane necunoscute și înscrierea datelor defunctului, precum și o xerocopie a cărții de identitate . nr._, falsificată prin aplicarea pe fotografia originală a unei fotografii vechi de buletin ce avea aplicat timbrul sec cu mențiunea RSR.

Toate documentele sunt în xerocopie, pentru a crea confuzie și a induce în eroare reprezentanții Primăriei B., inculpata ignorând că prin fișa postului avea atribuții în întocmirea dosarelor și ținerea evidenței persoanelor cu handicap, folosindu-se de acestea în scop infracțional.

Întrucât nu s-a reușit finalizarea activității infracționale la Raiffeisen Bank și Banca Transilvania, nefiind deschise conturi pe numele persoanelor pentru care se viraseră banii, sumele au fost virate înapoi în contul Primăriei în data de 18.03.2010 (vol III fl. 203-208 dosar P.).

6. Referitor la salarizarea nelegală cu 252 lei a numitei S. P. în perioada 21.01 – 28.02.2009, din verificările efectuate de organele de anchetă a rezultat că aceasta a fost angajată ca asistent personal pentru S. T.-G. până la 21.01.2009, însă a fost trecută de inculpată în pontaje și state de plată până la 21.01.2009. Cu chitanța . nr._, S. P. a depus la casierie suma încasată nelegal (vol. II fl. 308 dosar P.).

Situația de fapt a fost reținută așa cum a rezultat din coroborarea declarației de recunoaștere dată de inculpată în fața instanței, coroborată cu probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv plângerea părții vătămate, inclusiv raportul comisiei de disciplină; documente înaintate de Primăria B. privind dosarele B. E., M. E. Savinoi E. și V. L. - state de plată, borderouri și foi colective de prezență, alte documente întocmite de învinuită; documente CEC Bank SA pentru deschiderea conturilor, raport cu verificările efectuate și situația operațiunilor efectuate prin cele 4 conturi și declarațiile martorilor audiați în cauză.

În drept, faptele inculpatei, astfel reținute, întrunesc condițiile constitutive ale infracțiunilor de delapidare, de fals material în înscrisuri oficiale (29 acte materiale), fals intelectual (94 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 acte materiale) și de uz de fals (129 acte materiale), fapte prev. și ped. de art. 2151, de art. 288 al. 1,2, de art. 289 al. 1, de art. 290 al. 1 și de art. 291 C.pen., având corespondent în Noul Cod Penal în infracțiunile de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 295, art. 320 al. 1, 2, art. 321 al. 1, art. 322 al. 1 și art. 323 N. C. pen.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 5 N. C. pen., instanța a constatat că limitele de pedeapsă prevăzute de Noul Cod Penal sunt mai reduse față de Codul Penal anterior doar pentru infracțiunea de delapidare, pentru celelalte infracțiuni de fals noile limite de pedeapsă fiind mai mari; având în vedere și posibilitățile de individualizare a pedepsei și a modalității de executare, instanța constată că legea mai favorabilă este Codul Penal din 1969, astfel încât, urmează a o condamna pe inculpată la pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre infracțiunile reținute, în raport de vechile dispoziții.

S-a dat eficiență prevederilor art. 396 al. 10 N. C. pr. pen., în sensul de a se reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere multitudinea și periculozitatea socială a faptelor și valoarea mare a prejudiciului, dar și lipsa antecedentelor penale ale inculpatei și atitudinea sinceră a acesteia, precum si celelalte criterii generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. 1969.

Faptele de fals și uz de fals fiind săvârșite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, infracțiunile au formă continuată, instanța a reținut aplicarea dispozițiilor art. 41 al. 2 C. pen.

Faptele fiind săvârșite anterior condamnării definitive a inculpatei pentru vreuna dintre ele, acestea sunt concurente conform dispozițiilor art. 33 lit. a, pedepsele aplicate urmând a fi contopite conform dispozițiilor art. 34 lit. b C. pen. 1969, în pedeapsa cea mai grea.

Având în vedere faptul că inculpata nu mai are antecedente penale, a recunoscut fapta și a fost de acord să repare prejudiciul produs părții civile, dând astfel dovadă că a realizat consecințele faptelor sale, instanța a considerat că pedeapsa aplicată își va atinge scopul preventiv-educativ și fără executarea ei efectivă. Constatând îndeplinite și celelalte dispoziții ale art. 81 C. pen. 1969, instanța va dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei rezultante aplicate, în temeiul art. 82 C. pen. 1969 s-a stabilit termenul de încercare.

Instanța a atras atenția inculpatei că în situația în care va săvârși alte fapte penale înlăuntrul termenului de încercare stabilit, în temeiul art. 83 C. pen. 1969 se va dispune revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa aplicată în prezenta cauză, pedeapsă ce se va executa integral alături de pedeapsa aplicată pentru noua faptă.

În temeiul art. 71 al. 2 C. pen. 1969 și în lumina hotărârilor CEDO în cauzele S. și P. împotriva României și Hirst contra Marii Britanii, aceleiași inculpate i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a și lit. b C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, exercitarea funcțiilor publice la care se referă textul arătat fiind incompatibilă cu executarea unei pedepse privative de libertate, pedeapsă ce va fi de asemeni suspendată potrivit art. 71 al. 5 C. pen.

În latura civilă, faptele săvârșite și prejudiciul produs fiind dovedite astfel cum s-a arătat anterior, în temeiul art. 19 cu 397 N. C. pr. pen. și 1357 N. C. civ, inculpata a fost obligată să plătească părții civile despăgubirile civile în cuantumul solicitat, ce vor fi actualizate cu dobânda legală la data plății.

Întrucât în instanță inculpata a fost asistat de apărător ales, s-a luat act de acest fapt.

Față de condamnarea inculpatei, aceasta a fost obligată în temeiul art. 274 al. 1 N. C. pr. pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în temeiul art. 276 N. C. pr. pen. și la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocat, către partea civilă.

Împotriva acestei sentințe penală a declarat apel în termenul legal apelantul - P. de pe lângă Judecătoria B..

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr.322 din data de 24.03.2015, în baza art. 421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a admis apelul declarat de apelantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. împotriva sentinței penale nr. 62 din 19.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr.104/ 199/2014, a desființat sentința penală atacate, doar cu privire la cuantumul pedepsei principale, a duratei termenului de încercare și omisiunea aplicării pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal din 1969, a reținut cauza spre rejudecare și, pe fond, a dispus condamnarea inculpatei T. N., fiica lui N. și M., născută la data de 16.04.1961 în orașul B., județul Bacău, cu domiciliul în orașul B., ., județul Bacău, căsătorită, studii superioare, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea următoarelor infracțiunii:

a) delapidare, prevăzută de art. 215/1 Cod penal 1969, cu art.5 din noul Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, la pedeapsa principală de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsă complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de care s-a folosit inculpata la săvârșirea faptelor – referent în cadrul Primăriei B.;

b) fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, cu art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art.396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, la pedeapsa principală de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare;

c) fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal 1969, cu art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 și a art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art.396 alin.10 din Noul Cod de procedură penală, la pedeapsa principală de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare;

d) fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal din 1969, cu art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art.396 alin.10 din Noul Cod de procedură penală, la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare și;

e) uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal din 969, cu art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 din Noul Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art.396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a cu 34 lit. b Cod penal din 1969, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, cea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Pedeapsă rezultantă: 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsă complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de care s-a folosit inculpata la săvârșirea faptelor – referent în cadrul Primăriei B..

În baza art.86/1 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere pedeapsa rezultantă, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat în baza art.86/2 Cod penal din 1969.

În baza art.86/3 Cod penal, s-a impus inculpatei ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatei asupra nerespectării prevederilor art. 86 /4 Cod penal din 1969.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969, în condițiile și pe durata art.71 alin. 2 Cod penal din 1969, a cărei executare a fost suspendată, potrivit art.71 alin.5 Cod penal din 1969 și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că instanța de fond, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispozițiile art. 356 Cod procedură penală, care prevăd mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină considerentele hotărârii. Astfel, instanța de fond a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpați cât și a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și nemijlocit în fața instanței și care au confirmat pe deplin situația de fapt expusă în considerentele rechizitoriului .

Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.

Motivele de apel ale parchetului cu privire la netemeinicia sentinței sunt întemeiate.

B. Sentința penală pronunțată în cauză este netemeinică pentru

următoarele motive:

1. Pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei este mult prea mică raportat la modul de săvârșire a infracțiunii și la atitudinea acesteia față de procesul penal desfășurat împotriva sa.

In cauză avem de a face cu o multitudine de acte materiale infracționale, întinse pe o perioadă de câțiva ani de zile, cu un mod complex de operare care a ajuns până la determinarea unor funcționari bancari să-și încalce atribuțiile de serviciu, nefiind deloc de neglijat în acest ansamblu valoarea prejudiciului provocat părții civile. Totodată, nu se poate face abstracție în circumstanțialitatea săvârșirii faptelor, cu consecință în individualizarea judiciară a pedepsei, de imoralitatea de care a dat dovadă inculpata, care. deși responsabilă pe linie de protecție și asistență socială, a profitat și s-a folosit de situația medicală și socială derizorie a unor persoane din comunitate pentru a încasa bani în numele acestora.

Pe tot parcursul urmării penale inculpata a refuzat să dea orice declarație și nu a cooperat cu organele de urmărire penală.

In latura civilă a cauzei, în afara celor 10.000 lei restituiți părții civile odată cu declanșarea anchetei interne, după sesizarea organelor de urmărire penală nu a mai întreprins nici un demers pentru acoperirea prejudiciului cauzat, bani care, fiind deja alocați ca destinație Serviciului de Protecție și Asistență Socială, ar fi putut fi direcționați către persoanele care au nevoie de ajutor specific.

Raportat la argumentele invocate mai sus, chiar dacă a recunoscut faptele așa cum au fost reținute prin rechizitoriu, inculpatei ar fi trebuit să-i fie aplicată o pedeapsă mai mare, chiar cu executare efectivă, orientată spre maximul special prevăzut de textul legal, care este de 15 ani închisoare C.pen. 1969, respectiv de 7 ani închisoare în Noul C.pen., având în vedere că în fapt s-a aplicat legea penală mai favorabilă și. prin contopire, s-a dat eficiență unei singure pedepse aplicate, cea mai grea, de doar 2 ani închisoare.

2. Instanța ar fi trebuit să aplice inculpatei și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 al. 1 Ut. c C.pen. 1969. de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor.

Aceasta se impunea având în vedere faptul că inculpata a săvârșit faptele în exercitarea funcției de referent în cadrul Serviciului de Protecție și Asistență Socială al Primăriei B.. scopul aplicării pedepsei accesorii fiind tocmai acela de a preveni comiterea unor noi infracțiuni de același gen.

Cu privire la pedeapsa accesorie, atâta vreme cât potrivit art 71 alin 5 Cp pe durata termenului de încercare executarea pedepsei accesorii se suspendă, Curtea, apreciază ca mai eficientă aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia de are s-a folosit inculpata la săvârșirea faptelor – referent la Primăria B..

Raportat la împrejurările săvârșirii faptei, a prejudiciului cauzat, Curtea constată că se impune majorarea pedepsei principale a pedepsei aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia de are s-a folosit inculpata la săvârșirea faptelor – referent la Primăria B..

Cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei rezultante Curtea, constată că modalitatea de executarea fără privare de libertate nu poate fi decât suspendarea sub supraveghere în temeiul art.86/1 Cod penal, cu stabilirea unui termen de încercare de 4 ani.

Prin încheierea din data de 26.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă sesizarea privind înlăturarea omisiunii vădite și în temeiul art.19, cu art.397 alin.1 Cod procedură penală și art.1357 Cod civil, a fost obligată inculpata să plătească părții civile U. A. Teritorială B., prin Primar, despăgubirile civile în sumă de 48.401 lei, actualizate cu dobânda legală la data plății.

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut următoarele.

Asupra cererii de înlăturare omisiune formulată de partea civilă UAT B. cu privire la dispozitivul sentinței penale nr. 62/19.06.2014 a Judecătoriei B., constată următoarele:

Prin sentința arătată, s-a dispus condamnarea inculpatei T. N. la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, precum și obligarea acesteia la plata de despăgubiri civile către partea civilă UAT B..

Din eroare, în cuprinsul dispozitivului, instanța a omis a se pronunța asupra cererii părții civile, de acordare a dobânzii legale calculată la suma solicitată cu titlu de despăgubiri civile, până la data plății efective.

Copia minutei acestei încheiere a fost comunicată inculpatei la data de 30.06.2014-fl.49 dosar fond.

Așa cum se arăta mai sus, sentința penală nr.62 din data de 19.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., prin care a fost condamnată inculpata și a fost obligată la plata sumei de 48.401 lei, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă U. A. Teritorială B. a fost apelată doar de P. de pe lângă Judecătoria B., nu și de inculpată.

În vederea utilizării căilor de atac legea prevede intervale de timp determinate în care cei abilitați pot declara, apel, precum și momentul de la care începe să curgă termenul de recurs.

Fixarea unui termen de apel se justifică prin necesitatea de a se asigura realizarea principiului promtitudinii represiunii.

Potrivit art.410 Cod procedură penală, termenul de apel este de 10 zile și curge de la comunicarea copiei minutei.

Așa cum se arăta mai sus, copia minutei încheierii din data de 26.06.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, a fost comunicată inculpatei la data de 30.06.2014-fl.49 dosar fond.

Așa cum se menționa mai sus, inculpata nu a declarat apel împotriva sentinței penale nr.62 din data de 19.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., prin care a fost condamnată inculpata și a fost obligată la plata sumei de 48.401 lei, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă U. A. Teritorială B..

Apelul împotriva acestei încheieri a fost declarat la data de 03.06.2015, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.421 pct.1 lit.a Cod procedură penală, va fi respins ca fiind tardiv declarat apelul formulat de apelantă.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE :

În temeiul art.421 pct.1 lit.a Cod procedură penală, respinge ca fiind tardiv declarat apelul formulat de apelanta T. N. împotriva încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din data de 26.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelanta să plătească statului suma de 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

S. A. D. P.

GREFIER,

E. P.

Red.sent. și încheierea A. M. C.

Red.dec.D.P.

Tehnoredactat El.P.

06.10/06.10.2015/ 5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îndreptare eroare materială. Art.278 NCPP. Decizia nr. 843/2015. Curtea de Apel BACĂU