Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 312/2015. Curtea de Apel BACĂU

Comentarii

0

Decizia nr. 312/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 3313/291/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 312

Ședința publică de la 19 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D. P.

JUDECĂTOR – A. A. M.

*

GREFIER – E. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de

procuror – M. G.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de inculpatul M. A., asiguratorul S.C. C. A..S.A. Sibiu și părțile civile M. C. și C. A.-I., împotriva sentinței penale nr. 411 din 05.12.2014, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința de judecată din data de 12 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

CURTEA

- deliberând –

Asupra apelurilor penale de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.411 din data de 05.12.2014, pronunțată de Judecătoria R., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și alin.2 din vechiul Cod penal (C.P.), asupra victimei M. D.-E., cu ultimul domiciliu în mun. R., Al. Revoluției, ., ap. 210, CNP_, decedată la 24 noiembrie 2013, s-a dispus condamnarea inculpatului M. A., fiul lui D. și A., născut la 28 septembrie 1988 în mun. R., cu același domiciliu – . fără forme legale în mun. R., .. 40, studii – superioare (în curs), ocupația – șef formație pază și ordine la S.C. Evoluțion Time S.R.L., starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, CNP_, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, în condițiile art. 375 și art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală (N.C.P.P.).

În condițiile art.12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a prevederilor N.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin.1 și 2 C.P., constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.P. pe toată durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C.P. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii inculpatului timp de 24 de ore, începând cu data de 25 noiembrie 2013, ora 15,30, și durata arestării preventive de la data de 27 noiembrie 2013 la 24 decembrie 2013, perioade considerate deja executate.

Prin aceeași hotărâre, au fost admise, în parte, cererile formulate de reprezentanții legali ai victimei M. D.-E. – părțile civile M. C., domiciliat în mun. R., .. 2, ., cu reședința fără forme legale în mun. R., ., . mun. R., ., CNP_, și C. A.-I., domiciliată în mun. R., Al. Revoluției, ., cu reședința fără forme legale în mun. R., ., CNP_, ultima prin procurator M. Constanțin, conform procurii judiciare autentificate prin încheierea nr. 33 din 23 ianuarie 2014 a Biroului Notarului Public T. S. din mun. R., și, în temeiul art. 397 alin. 1, raportat la art. 19 N.C.P.P., cu aplicarea art. 1357 și urm. din noul cod civil (N.C.C.), coroborat cu art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995, modificată, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă auto C. A. S.A., cu sediul în mun. Sibiu, .. 5, Centrul de afaceri turnul A, . plătească acestora, prin subrogare în obligația de plată a inculpatului și în limitele poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./17/G17/HR nr._ din 1 septembrie 2013, despăgubiri civile după cum urmează:

- părții civile M. C. – suma de 18.500 RON, reprezentând daune materiale (cheltuieli ocazionate de înmormântarea victimei și organizarea praznicelor și pomenirilor tradiționale) și suma de 100.000 EUR în echivalent în monedă națională la data plății la cursul oficial comunicat de Banca Națională a României, reprezentând daune morale și;

- părții civile C. A.-I. – suma de 100.000 EUR în echivalent în monedă națională la data plății la cursul oficial comunicat de Banca Națională a României, reprezentând daune morale.

În condițiile art. 197 alin. 1 și art. 163 N.C.P.P. s-a dispus conservarea mijloacelor materiale de probă ridicate de la locul infracțiunii și aflate în custodia organelor de cercetare penală din cadrul Poliției mun. R. (elastic pentru prins părul, diademă metalică și un nr. de 3 bucăți din material plastic de culoare neagră provenite din ruperea plăcuței cu nr. de înmatriculare).

În temeiul art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008, modificată, s-a dispus prelevarea de către personalul medical al penitenciarului, la introducerea în penitenciar, a probelor biologice de la inculpat în vederea determinării profilului genetic.

Potrivit art.5 alin.5 din Legea nr. 76/2008, modificată, s-a dispus să se aducă la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 276 N.C.P.P. s-a luat act că părțile civile nu au solicitat obligarea inculpatului sau a asigurătorului de răspundere civilă auto la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cauză, iar în temeiul art. 274 alin. 1 N.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Actul de sesizare

Prin rechizitoriul nr.4991/P/2013 din 9 iulie 2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 17 iulie 2014, P. de pe lângă această instanță a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M. A., fiul lui D. și A., născut la 28 septembrie 1988 în mun. R., cu același domiciliu – .. 17, . fără forme legale în mun. R., .. 40, studii – superioare (în curs), ocupația – șef formație pază și ordine la S.C. Evoluțion Time S.R.L., starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și alin. 2 din vechiul Cod penal (CP), asupra victimei M. D.-E., cu ultimul domiciliu în mun. R., Al. Revoluției, ., CNP_, decedată la 24 noiembrie 2013, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.P., cu aplicarea art. 75 lit. a C.P., și port fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a unor obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, prevăzută de art.2 pct.1/1 din Legea nr. 61/1991, modificată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.P.

S-au reținut prin actul de sesizare următoarele împrejurări de fapt:

1. Potrivit procesului-verbal din data de 19 noiembrie 2013 organele de cercetare penală din cadrul Poliției mun. R. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în ziua respectivă pe . mun. R. a avut loc un accident rutier soldat cu accidentarea numitei M. D.-E. în vârstă de 12 ani. În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că la data sus-menționată, în jurul orei 16,40, inculpatul a condus autoturismul marca VW Phaeton cu nr. de înmatriculare_ pe . în care, ajungând în zona Băncii Transilvania, acesta nu a văzut-o pe persoana vătămată M. D.-E., care se angajase în traversarea drumului printr-o zonă prevăzută cu trecere cu pietoni, accidentând-o. După producerea accidentului inculpatul a coborât din mașină și, împreună cu tatăl victimei – M. C., care se afla și el la fața locului, au luat-o pe minoră și au transportat-o la Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea acordării de îngrijiri medicale. La locul săvârșirii faptei nu au fost identificate urme de frânare sau de derapare, însă au fost găsite și ridicate mai multe bucăți de material plastic de culoare neagră, despre care s-a stabilit că fac parte din grila față a autoturismului și din plăcuța de înmatriculare a acestuia.

Fiind realizată verificarea tehnică a autovehiculului, s-a stabilit că acesta era în stare bună de funcționare și nu prezenta defecțiuni tehnice. De asemenea, s-a constatat că autovehiculul prezenta mai multe urme de avarii, respectiv grila radiator spartă, capota motor înfundată și suportul numărului de înmatriculare din față rupt. Accidentul rutier a fost surprins și de către camerele de supraveghere a ordinii publice aparținând Poliției Locale a mun. R., înregistrările fiind atașate la dosar. După vizionarea acestora, s-a constatat că inculpatul trebuia și putea să prevadă producerea accidentului, nu doar ca urmare a indicatoarelor și marcajelor rutiere amplasate pe marginea drumului și pe suprafața carosabilă, ci și observând alte autoturisme care circulau în aceeași direcție, pe altă bandă de circulație, oprite la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate. Conducătorul autovehiculului a fost verificat cu aparatul alcooltest, după care i s-au prelevat probe biologice, stabilindu-se faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

În ceea ce o privește pe persoana vătămată M. D.-E., aceasta a fost internată la Spitalul Municipal de Urgență R., de unde a fost transferată de urgență la Spitalul de Neurochirurgie Iași, unde la data de 24 noiembrie 2013, ora 20,20, a decedat. Din raportul medico-legal de necropsie nr. 4389 din 12 decembrie 2013 emis de către Institutul de Medicină Legală Iași rezultă că moartea numitei M. D.-E. a fost violentă, datorându-se unei come cerebrale traumatice, consecință a unui traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural, hemoragie subrahnoidiană și fractură de boltă și bază craniană, leziuni ce s-au putut produce în cadrul unui accident rutier cu lovirea și căderea victimei.

2. La data de 24 noiembrie 2013, organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție al ., au fost sesizate de către numitul T. M.-C. cu privire la faptul că în noaptea de 23-24 noiembrie 2013 numitul D. G. l-a lovit cu un scaun în cap și l-a amenințat cu moartea.

La aceeași dată numitul T. C.-D. a formulat la rândul său plângere penală împotriva numiților D. G., M. A. și M. O.-C. pentru faptul că în noaptea de 23/24 noiembrie 2013 cei trei l-au lovit cu pumnii în zona feței, iar primii doi i-au distrus ușa de la barul pe care îl administrează, cauzându-i un prejudiciu în cuantum de 2.500 RON.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că în seara zilei de 23 noiembrie 2013, în jurul orei 22,00, D. G. a mers împreună cu vărul său – inculpatul M. A. la discoteca din satul Trifești, unde au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, în jurul orei 00,15, pe fondul consumului de alcool, inculpatul i-a adresat cuvinte jignitoare și a scuipat-o pe numita T. S.-E., soția administratorului barului. Văzând acestea, T. C.-D., administratorul discotecii, a sărit în apărarea soției sale, fiind la rândul său atacat de către inculpat, motiv pentru care l-a lovit pe acesta cu pumnul în față. De cealaltă parte, D. G. a venit în apărarea inculpatului și l-a lovit pe T. C.-D. cu un scaun, după care inculpatul a lovit-o pe aceeași persoană vătămată cu o sticlă în cap. În altercație a fost nevoit să intervină și numitul T. M.-C., fratele lui T. C.-D., care i-a scos afară din discotecă pe cei doi agresori, acesta fiind la rândul său lovit de către D. G. cu un scaun.

În continuare, inculpatul a urcat la volanul autoturismului său VW Phaeton cu nr. de înmatriculare_ și s-a izbit cu acesta în ușa încuiată a discotecii, după care a luat o crosă de lemn din interiorul mașinii și a lovit cu aceasta în geamurile localului. În tot acest timp, D. G. a aruncat la rândul său cu pietre în geamurile clădirii, care au fost sparte de acțiunile violente ale celor doi. Imediat după aceasta, la fața locului au sosit atât organele de poliție alertate prin serviciul de urgență 112 de către cei din interiorul barului, cât și numitul M. C.-O., unchiul inculpatului, însoțit de alți tineri (aprox. 10-15 persoane), acesta lovindu-l și el pe numitul T. C.-D.. Ca urmare a tuturor celor întâmplate, toate persoanele din discotecă (aproximativ 25-30 de persoane) au părăsit localul, fiindu-le teamă ca scandalul să nu degenereze.

În cursul urmăririi penale persoanele vătămate T. C.-D. și T. M.-C. și-au retras plângerile penale formulate împotriva celor trei inculpați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și de distrugere.

Prin rechizitoriu s-a mai dispus:

- clasarea cauzei privind pe inculpații M. A., sub aspectul infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 1 CP, și distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 CP, D. G., sub aspectul infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 1 NCP (două fapte), și distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 NCP, și M. C.-O., sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 1 NCP, ca urmare a retragerii plângerilor prealabile formulate de persoanele vătămate T. C.-D. și T. M.-C.;

- renunțarea la urmărirea penală față de inculpatul M. C.-O. sub aspectul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 alin. 1 NCP, cu aplicarea art. 77 lit. a NCP, și obligarea acestuia la prestarea unui nr. de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Instanța a constatat că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit art. 35 și art. 41 N.C.P.P.

Aspecte privind pretențiile civile

Părinții victimei M. D.-E. – M. C., domiciliat în mun. R., .. 2, . fără forme legale în mun. R., ., . mun. R., ., CNP_, și C. A.-I., domiciliată în mun. R., Al. Revoluției, ., . fără forme legale în mun. R., ., ap. 40, CNP_, au declarat la urmărirea penală că se constituie parte civilă în cauză, fără a indica, însă, sumele reprezentând contravaloarea pretențiilor bănești.

În cursul judecății, anterior citirii actului de sesizare, C. A.-I. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului și a asigurătorului de răspundere civilă auto, conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, modificată, cu suma de 500.000 EUR în echivalent în monedă națională, cu titlul de daune morale (filele 75-78). Motivează că acestea au ca scop compensarea suferinței non-pecuniare suportate în urma decesului minorei, suprasolicitării fizice și psihice generate de pierderea suferită, disconfortului psihic manifestat prin neliniște, descurajare și disperare, în condițiile în care, datorită bolii de care suferă (boala Basedow), nu mai poate avea copii. Motivează că datorită acestei afecțiuni urmează în permanență tratament medicamentos, incompatibil cu posibilitatea menținerii unei sarcini sau a evitării unor malformații ale fătului. Suferința pricinuită de pierderea minorei este incomensurabilă, mai ales că aceasta a intervenit într-un mod atât de brusc și violent, dintr-o neglijență absolut ieșită din comun a inculpatului, care a depășit neregulamentar două mașini oprite la trecerea de pietoni. Decesul minorei i-a provocat un șoc emoțional accentuat, ducând până la izolare și neputința de a accepta realitatea, ceea ce a avut un impact sever asupra modului său de viață, întrucât avea cu minora o relație foarte strânsă. Este adevărat că suferințele fizice și psihice nu pot fi cuantificate cu exactitate, dar în realitate se impune o soluție de reparare a prejudiciului de ordin afectiv suferit, instanța de judecată trebuind să asigure un echilibru raportat la suferințele produse părților vătămate și cuantumul daunelor morale. Cu privire la existența și întinderea prejudiciului moral, dauna morală a fost apreciată în doctrină ca fiind „orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane” sau „prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care le resimte victima sau persoanele apropiate acesteia”. Partea civilă consideră cuantumul daunelor morale rezonabil, raportat la tragedia produsă și urmările colaterale și suferințele fizice și psihice inerente suportate. Trebuie avute în vedere și recomandările făcute de Consiliul Europei și de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Protocolul 11 al Convenției Europene privind Drepturile Omului din 1994, rezoluția nr. 75-7 a C.E.) în ceea ce privește acordarea de despăgubiri prejudiciilor corporale reprezentate prin dureri fizice, insomnii, sentimentele de inferioritate, sau în caz de limitare a anumitor activități recreative. Dimensiunea prejudiciului moral suferit de părinți ca și părți civile se impune a fi stabilită nu doar raportat la intensitatea durerilor psihice, la traumele psihice și la gradul de lezare a sentimentelor de afecțiune care stau la baza relațiilor concrete dintre membrii familiei, dar și la intensitatea și profunzimea acestor relații, existența sprijinului moral, consecințele înregistrate în planul vieții familiale, profesionale și sociale, înregistrarea unor dereglări de ordin psihic. Așa cum a reținut și ÎCCJ prin Decizia nr. 2129/2013, pronunțată în dosarul nr._ **, „este adevărat că dreptul la viață aparține exclusiv titularului său, însă de acest drept se bucură, datorită raporturilor strânse de rudenie, afecțiune și sprijin reciproc, și persoanele aflate în legătură directă cu aceste raporturi, așa cum sunt părinții față de copiii lor. Prin urmare, stingerea dreptului la viață a oricăruia dintre acești subiecți afectează negativ, iremediabil și incomensurabil dreptul la familie și la un mod de viață armonizat unui cadru de familie obișnuit al persoanelor supraviețuitoare, fie acestea părinți sau copii. În aceste împrejurări, atingerea dreptului la viață a victimei generează stingerea unor drepturi inseparabil legate de persoana supraviețuitoare, cum sunt dreptul de a avea și a păstra o familie, dreptul de a acorda și a primi sprijin material și moral la/de la membrii familiei, dreptul de a desfășura împreună cu membrii familiei, părinți și copii, activități domestice, fie acestea organizatorice, de socializare sau de agrement familial.

Prin procura judiciară autentificată prin încheierea nr. 33 din 23 ianuarie 2014 a Biroului Notarului Public T. S. din mun. R. partea civilă C. A.-I. l-a mandatat pe M. C. să o reprezinte în fața instanței în vederea susținerii acțiunii civile.

De asemenea, M. C. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului și a asigurătorului de răspundere civilă auto, conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, modificată, cu sumele de 18.782,13 RON reprezentând daune materiale (cheltuieli ocazionate de înmormântare și achiziționarea celor necesare pentru realizarea parastaselor conform tradiției creștin ortodoxe, de la data decesului până în prezent) și 300.000 EUR în echivalent în monedă națională reprezentând daune morale. Referitor la prejudiciul de natură materială, partea civilă arată că acesta reprezintă cheltuielile ocazionate de înmormântare (sicriu, transport, monument funerar, loc de veci, praznic înmormântare, servicii preot, îmbălsămare și alte servicii potrivit tradiției creștine) și cele efectuate cu respectarea obiceiurilor și tradițiilor după înmormântare (praznice de 9 zile, 40 de zile și 1 an, precum și alte asemenea obiceiuri) – filele 92-95. La ritualul de înmormântare și la pomenirile ulterioare au participat multe persoane, partea civilă fiind nevoită să cheltuie sume importante de bani. În ceea ce privește daunele morale, partea civilă reia integral argumentația expusă de C. A.-I., cu excepția considerentelor referitoare la afecțiunea cu care aceasta din urmă a fost diagnosticată.

La termenul de judecată din 28 noiembrie 2014 partea civilă M. C. și-a majorat cuantumul daunelor materiale la suma de 22.269,13 RON, prin includerea cheltuielilor ocazionate de organizarea praznicului de 1 an (fila 147).

Părțile civile au fost reprezentate de apărător ales.

Asigurătorul de răspundere civilă auto C. A. S.A., cu sediul în mun. Sibiu, .. 5, Centrul de afaceri turnul A, . răspuns acestor solicitări prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 3 decembrie 2014 (filele 168-171). A învederat, referitor la daunele materiale, că acestea pot fi admise doar în măsura probării lor în conformitate cu prevederile art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, respectiv cu documente justificative. Modul în care s-au făcut constituirile de parte civilă și câtimea exagerată a pretențiilor morale, creează un dezechilibru între pierderea suferită și eventuala reparație în cuantumul solicitat, fiind în prezența unei solicitări care ar conduce la o îmbogățire fără just temei, cu atât mai mult cu cât jurisprudența națională și, în particular, a Curții de Apel Bacău, sunt concordante în acordarea unor despăgubiri rezonabile, printr-o justă apreciere a criteriilor obiective desprinse din fiecare caz în parte. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar jurisprudența nu este izvor de drept, cu excepția deciziilor Î.C.C.J. și a hotărârilor C.E.D.O. Jurisprudența națională în materie este absolut neunitară. În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională. Literatura juridică a definit dauna morală sau prejudiciul moral ca fiind atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică și psihică a omului, la sănătate și integritate corporală, la cinste, demnitate, onoare, la prestigiu social și profesional, precum și a altor valori. În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, instanța trebuind să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de victimă, atât în plan fizic cât și psihic, importanța valorilor morale lezate acestuia, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei/părților civile le-a fost afectata situația familială, profesională și socială, contribuția victimei la producerea rezultatului păgubitor etc. Prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 Î.C.C.J. – Secția penală a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. De asemenea, Î.C.C.J. – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011 statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și C.E.D.O., nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit. Prin Decizia nr. 3806 din 7 noiembrie 2013 Î.C.C.J. a arătat că, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate ca daune morale, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să asigure o repare deplină a acestora și, prin urmare, principiul reparării integrale a unui astfel de prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Prin urmare, întrucât atunci când acordă despăgubiri morale nu se poate opera cu criterii de evaluare prestabilite, va trebui judecat în echitate. Repararea daunelor morale este și trebuie sa fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare pentru suferințele îndurate, fără a schimba fundamental situația materială și socială a acesteia. Se poate acorda, astfel, victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, și nu prejudiciul ca atare. Instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. Conform Deciziei nr. 1534 din 21 februarie 2011 problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să dispună repararea prejudiciului moral produs. Î.C.C.J. a mai apreciat că în stabilirea despăgubirilor acordate va trebui să se permită celui prejudiciat sa beneficieze de o reparațiune de natură a atenua suferințele morale suferite, fără a se ajunge însă la situația îmbogățirii fără just temei. În termenii Convenției europene a drepturilor omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată, victima, să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime. Este de necontestat că pierderea încercată de părțile civile este imensă și că aceștia sunt afectați profund.

Asigurătorul de răspundere civilă a fost reprezentat de apărător ales.

Aspecte procedurale

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 17 iulie 2014 sub imperiul prevederilor N.C.P.P. (Legea nr. 135/2010). Potrivit art. 344 N.C.P.P. inculpatului i-a fost înmânată copia rechizitoriului la data de 31 iulie 2014.

Inculpatul a formulat la data de 18 august 2014 prin apărătorul ales excepții în legătură cu legalitatea actului de sesizare, invocând, în esență că nu i s-a adus la cunoștință noua încadrare juridică ca urmare a ordonanței din 1 iulie 2014, considerând că aceasta constituie o încălcare gravă și esențială a dreptului la apărare. Se menționează că aducerea la cunoștință a învinuirii și încadrării juridice constituie o condiție obligatorie, astfel încât toate celelalte acte de urmărire penală ulterioară sunt lovite de nulitate, implicit actul de trimitere în judecată, fiind necesară restituirea cauzei la P. în vederea refacerii lor. Au fost invocate în acest sens dispozițiile art. 311 NCPP și jurisprudența C.E.D.O. în interpretarea art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil. Nu au fost respectate dispozițiile art. 172 alin. 1 din vechiul Cod de procedură penală, întrucât la data de 9 decembrie 2013 avocatul ales al inculpatului a înaintat procurorului de caz o notă de probatorii însoțită de o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 172, prin care solicita să fie încunoștințat despre efectuarea oricărui act de urmărire penală în vederea participării sale. La data de 3 decembrie 2013 procurorul de caz a admis prin ordonanță cererile depuse de apărător, însă nu l-a încunoștințat despre actele de urmărire penală efectuate ulterior datei respective, neasigurând prezența sa la audierea martorilor și încălcând dreptul inculpatului la apărare. Astfel, ulterior datei de 3 decembrie 2013 au fost efectuate mai multe acte de urmărire penală la care prezența apărătorului se impunea pentru stabilirea situației de fapt (la data de 9 decembrie 2013 au fost audiați T. M.-Catălin, T. S.-E., T. I.-I., R. S.-I., G. L.-I., B. M.-I., B. B.-A., H. M.-I., N. I.-A. și Ciustea I.; la data de 17 decembrie 2013 au fost audiați U. V.-C., R. A., I. A.-A., Ciustea M.-E. și I. R.-E.; la data de 4 decembrie 2013 a fost audiat Marunțelu C. și la data de 23 decembrie 2013 a fost audiată C. A.-I.), învederându-se că despre nici unul din acestea avocatul ales al inculpatului nu a fost încunoștințat, fiind astfel în imposibilitate de a-și exercita dreptul la apărare. Consideră că este obligat să recunoască o situație de fapt pentru infracțiunile din data de 23 noiembrie 2013 care nu are corespondent cu realitatea, infracțiunea din . în mod tendențios de organele de urmărire penală, în caz contrar fiind în situația de a nu mai benefica de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă și aceasta deoarece i-a fost încălcat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale. Consideră că actele de urmărire penală efectuate cu nesocotirea normelor legale sunt lovite de nulitate și se impune restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii acestora, ori în ipoteza în care se va constata nulitatea lor dar se va aprecia că se impune continuarea judecății să nu fie avute în vedere la judecarea cauzei.

A mai arătat faptul că la data de 10 iulie 2014 a formulat la dosarul cauzei o notă de probatorii prin scrisoare recomandată intrată în unitatea de parchet la data de 11 iulie 2014, prin care solicita, în vederea aflării adevărului și justei soluționări a cauzei, administrarea probei cu expertiza tehnică auto care să stabilească împrejurările comiterii faptelor din 19 noiembrie 2013 și 23 noiembrie 2013, dar la data de 23 iulie 2014 avocatul ales a fost încunoștințat prin adresa nr. 4991/P/2013 de faptul că procurorul de caz nu s-a mai pronunțat pe cererea de probe întrucât rechizitoriul a fost întocmit și înaintat instanței de judecată înainte de data de 10 iulie 2014. Se arată că verificând la instanța de judecată data la care a fost înaintat rechizitoriul a constatat faptul că acesta a ajuns la Judecătoria R. la data de 17 iulie 2014 și că, prin urmare, procurorul de caz avea posibilitatea de a se pronunța pe cererea de probe, omisiunea acestuia reprezentând o nouă încălcare a dreptului la un proces echitabil, privându-l de posibilitatea exercitării dreptului la apărare. Consideră că dacă solicită administrarea acestor probe în faza de judecată se vede pus în imposibilitatea de a benefica de dispozițiile legale referitoare la judecata în procedură simplificată.

Memoriul a fost comunicat Parchetului de pe lângă Judecătoria R. la data de 25 august 2014, dar, cu toate acestea, la expirarea termenului de 10 zile de la comunicare, Ministerul Public nu a comunicat un răspuns scris cu privire la contestațiile formulate de inculpat prin avocat ales.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 9 septembrie 2014 judecătorul de cameră preliminară a respins ca nefondate cererile și excepțiile invocate de inculpat, constatând competența materială și teritorială a instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, precum și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriu.

Pentru a dispune astfel judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:

În ceea ce privește solicitarea de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii unor acte de urmărire penală și a rechizitoriului, art. 346 alin. 3 NCPP, care statuează soluțiile ce pot fi pronunțate în procedura de cameră preliminară, arată că se impune restituirea cauzei la parchet în următoarele situații, enumerate limitativ și nu exemplificativ:

a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. 3, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății;

b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. 3 ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții.

Analizând motivul de restituire prevăzut de lit. a), din jurisprudența consolidată în analizarea fostului art. 300 alin. 1 din vechiul Cod de procedură penală, referitoare la noțiunea de „neregularitatea actului de sesizare”, coroborată cu jurisprudența edictată în interpretarea fostului art. 332 CPP, referitoare la restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, dispoziții legale care au fost preluate de legiuitor prin instituirea procedurii de cameră preliminară, s-a ajuns la concluzia că aceasta poate fi invocată în două situații:

- atunci când există neregularități organice intrinseci ale rechizitoriului înțeles atât ca act procesual, dar și procedural (spre exemplu, atunci când rechizitoriul nu cuprinde toate mențiunile obligatorii, precum lipsa dispoziției de trimitere în judecată, omisiunea de a se pronunța o soluție cu privire la toate infracțiunile pentru care un inculpat a fost cercetat în cursul urmăririi penale, lipsa semnăturii de verificare a legalității și temeiniciei din partea prim-procurorului sau procurorului ierarhic superior etc.). În aceste situații este necesară doar refacerea rechizitoriului ca act de sesizare, nu și a urmăririi penale;

- atunci când rechizitoriul a fost emis în urma unor încălcări grave ale normelor de procedură penală în cursul urmăririi penale ce trebuie să constituie nulități absolute sau nulități relative, dar care nu pot fi remediate altfel decât prin trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii nu doar a rechizitoriului, dar și a urmăririi penale.

Ori, analizând criticile de nelegalitate formulate, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acestea nu se încadrează în noțiunea de neregularități organice intrinseci ale rechizitoriului, astfel cum au fost acestea interpretate de jurisprudență. Rechizitoriul cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 328 NCPP, lipsind neregularități intrinseci care ar putea atrage sancțiunea refacerii acestuia. În privința argumentelor referitoare la pretinsele încălcări ale dreptului la apărare, judecătorul de cameră preliminară a constatat a priori că acestea nu reprezintă cauze de nulitate absolută, putând reprezenta cel mult situații ce ar putea atrage nulitatea relativă a actelor procesuale și de procedură. Astfel, conform art. 281 NCPP determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată, competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie. Nici una dintre criticile de nelegalitate aduse de inculpat nu se încadrează formal într-o cauză de nulitate absolută, întrucât noțiunea de asistare de către avocat a suspectului sau inculpatului, atunci când asistența este obligatorie se interpretează atât potrivit dispozițiilor din actualul Cod de procedură penală, cât și potrivit fostei reglementări (art. 197 alin. 2 CPP), în mod strict, respectiv nu se poate îndeplini nici un act procesual sau procedural la care ia parte inculpatul în absența unui avocat ales sau din oficiu, atunci când asistența juridică este obligatorie, fără ca această obligație procedurală să se extindă la celelalte părți, participanți sau martori, chiar dacă avocatul ales al inculpatului pentru care asistența este obligatorie a formulat o cerere conform art. 172 alin. 1 CPP sau conform art. 92 alin. 1 NCPP. Audierea unor martori în absența avocatului ales al inculpatului pentru care asistența juridică este obligatorie nu conduce la nulitatea absolută a actului procedural al ascultării martorului, ci poate constitui, cel mult, o cauză de nulitate relativă pentru a cărei eficiență juridică este necesară însă existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. Or, pretinsa vătămare invocată de inculpat, ce ar consta în privarea acestuia de posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, întrucât situația de fapt reținută în rechizitoriu în urma probelor administrate fără participarea avocatului ales nu ar corespunde realității, fiind astfel nevoit să propună probe în cursul unei eventuale cercetări judecătorești de drept comun, ce l-ar priva astfel de procedura simplificată de judecată și efectele acesteia, nu există. Astfel, contrar reglementării prevăzute de fostul art. 320¹ CPP, NCPP statuează în mod expres la art. 396 alin. 10 că atunci când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. 1 și 2, când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. 5 ori art. 395 alin. 2, iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Altfel spus, în actuala reglementare dacă într-o eventuală cercetare judecătorească efectuată în procedura de drept comun și nu în procedura simplificată se ajunge la aceeași situație de fapt cu cea recunoscută de inculpat, se pot aplica dispozițiile referitore la reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 din pedeapsa închisorii și 1/4 din pedeapsa amenzii penale. Pe cale de consecință, ascultarea martorilor și părților în lipsa avocatului ales, chiar atunci când acesta a formulat o cerere conform fostului art. 172 alin. 1 CPP, nu cauzează nici o vătămare, fiind posibilă reducerea limitelor de pedeapsă chiar dacă se respinge formal procedura prevăzută de art. 375 alin. 1 și 2 NCPP și se procedează la efectuarea cercetării judecătorești de drept comun cu ascultarea de martori în condiții de contradictorialitate, cu condiția evidentă ca inculpatul să realizeze totuși o recunoaștere a unor fapte, chiar dacă încadrarea juridică a acestora nu ar fi cea din actul inițial de sesizare.

Contestația formulată de inculpat la data de 16 septembrie 2014 a fost respinsă de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului N. prin încheierea nr. 87/CCP din 25 septembrie 2014.

La termenul de judecată din 31 octombrie 2014, apreciind că este în interesul justiției, cu atât mai mult cu cât inculpatul a învederat că poziția sa procesuală este diferită în raport cu infracțiunile deduse judecății, instanța a dispus disjungerea cauzei, în sensul constituirii unui dosar distinct în ceea ce privește infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 75 lit. a CP, și port fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a unor obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, prevăzută de art.2 pct.1/1 din Legea nr. 61/1991, modificată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a CP (dosar nr._ ). În cauza de față instanța a rămas învestită doar cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă asupra victimei M. D.-E..

Apărările inculpatului

În cursul urmăririi penale inculpatul a adoptat o poziție procesuală sinceră, recunoscând comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

În fața instanței inculpatul și-a reiterat poziția sinceră adoptată anterior, în sensul recunoașterii săvârșirii infracțiunii. Inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP și a solicitat ca individualizarea pedepsei să se facă în limitele prevăzute de art. 396 alin. 10 NCPP. A precizat că nu consumase băuturi alcoolice sau substanțe halucinogene și menționează că în momentele premergătoare accidentului a observat că autoturismele din stânga sa, aflate pe banda de lângă axul drumului, au încetinit la trecerea de pietoni. Cu toate acestea, apariția victimei din partea sa stângă l-a luat prin surprindere și deși avea o viteză redusă, nu a reușit să evite impactul. Inculpatul menționează că pornise de la trecerea de pietoni din fața cofetăriei Tosca și nu a accelerat la o viteză mai mare de 50-60 km/h. În momentul când a ajuns în fața . atras atenția un autoturism care venea din partea dreaptă, iar când a întors privirea spre înainte și a accelerat ușor a fost surprins de apariția victimei, pe care a observat-o de la o distanță de circa 3 m. A acționat imediat frâna, încetinind până la circa 30 km/h, dar nu a putut opri, accidentând victima pe trecerea de pietoni. Mai arată că în momentul respectiv autoturismele de pe banda de lângă axul drumului erau oprite la trecerea de pietoni. După impact a coborât și împreună cu tatăl victimei a urcat minora în autoturism, transportând-o la Spitalul Municipal de Urgență R., fără a anunța organele de poliție. Ulterior, prin intermediul apărătorului a luat legătura cu familia victimei și și-a manifestat disponibilitatea de a plăti despăgubiri, însă nu dispune de sumele care să-i permită plata integrală a pretențiilor formulate. După accident a efectuat ședințe de psihoterapie.

Inculpatul a fost asistat de apărător ales.

După încheierea dezbaterilor orale asupra cauzei inculpatul a formulat concluzii scrise (filele 164-167).

Probe

Având în vedere incidența dispozițiilor art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP, precum și împrejurarea că probele administrate la urmărirea penală nu au fost contestate, soluționarea cauzei s-a făcut fără administrarea de dovezi în cursul judecății. Au fost însușite fără rezerve probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa foto aferentă, procesul-verbal de verificare tehnică a autoturismului cu planșa foto aferentă, procesul-verbal de vizionare a înregistrării video și suportul optic de memorare, rezultatul alcooltest și buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, procesul-verbal de verificare a persoanei internate medical, raportul medical de necropsie nr. 4389 din 12 decembrie 2013 emis de IML Iași, declarațiile martorilor P. S., C. C., R. P.-B. și C. S., declarațiile părților civile M. C. și C. A.-I., fișa de cazier judiciar și declarațiile inculpatului.

Inculpatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere (filele 150-158).

Părțile civile M. C. și C. A.-I. au solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 79-91, 96-108, 148-149) și a celei testimoniale, fiind audiați martorii H. T.-N. (filele 159-160) și C. M.-L. (filele 161-162).

Partea civilă M. C. a fost audiată în mod nemijlocit de instanță la termenul de judecată din 28 noiembrie 2014 (fila 163).

Asigurătorul de răspundere civilă auto nu a solicitat administrarea de dovezi.

Situația de fapt reținută de instanță

În ziua de 19 noiembrie 2013, în jurul orei 16,40, aflat la volanul autoturismului marca VW Phaeton, cu nr. de înmatriculare_, pe . a oprit la trecerea de pietoni din fața Cofetăriei Tosca (intersecția cu . și-a continuat deplasarea pe banda I către Hotelul R.. Inculpatul a accelerat, parcurgând circa 150 m, după care a ajuns la trecerea de pietoni din fața agenției Băncii Transilvania. Deși autoturismele aflate pe banda a II-a, lângă axul drumului, au oprit pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe trecere, inculpatul și-a continuat deplasarea pe banda I, depășindu-le fără a se asigura. În momentul în care a ajuns la mică distanță de trecerea de pietoni a fost surprins de apariția minorei M. D.-E., în vârstă de 12 ani, care traversa . partea stângă a conducătorului auto. Inculpatul nu a încetinit suficient de mult, încât să îi asigure frânarea în condiții de siguranță, astfel că a acroșat victima cu partea frontală a autoturismului, proiectând-o la o distanță de mai mulți metri de trecerea de pietoni (acesta nu a fost stabilită cu ocazia cercetării la fața locului, dar un elastic de prins părul aparținând victimei a fost identificat la o distanță de 8,70 m față de trecerea de pietoni, iar o diademă metalică la 12 m). După producerea accidentului inculpatul a coborât din mașină și, împreună cu tatăl victimei, care se afla în incinta unei case de pariuri din apropiere, au luat-o pe minoră și au transportat-o la Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea acordării de îngrijiri medicale. Minora a suferit multiple leziuni traumatice (traumatism cranio-cerebral, traumatism cervical, fractură cu înfundare temporo-occipitală, hematom subdural acut fronto-temporo-parietal drept, hemoragie subarahnoidiană, contuzie toraco-abdominală și comă de gradul III) și fost transferată cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. O.” Iași, dar, cu toate că a suferit o intervenție chirurgicală, a decedat la data de 24 noiembrie 2013 ora 20,20.

La locul săvârșirii faptei s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției mun. R. ca urmare a apelului la SNUAU 112, inițiat de numitul C. C.. Nu au fost identificate urme de frânare sau de derapare, însă au fost găsite și ridicate 3 bucăți de material plastic de culoare neagră, despre care ulterior s-a stabilit că fac parte din grila față a autoturismului și din plăcuța cu numărul de înmatriculare a acestuia. În urma măsurătorilor s-a stabilit că acestea se aflau la o distanță de 10,50 m de trecerea de pietoni, pe sensul de deplasare a inculpatului.

Conducătorul autovehiculului a fost identificat de organele de poliție în incinta Spitalului Municipal de Urgență R. și testat cu aparatul alcooltest, după care i s-au prelevat probe biologice, stabilindu-se faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Nu s-a procedat, însă, la testarea sa în vederea identificării unui eventual consum de substanțe halucinogene.

La verificarea tehnică a autovehiculului s-a stabilit că acesta era în stare bună de funcționare și nu prezenta defecțiuni tehnice. De asemenea, s-a constatat că autovehiculul prezenta mai multe urme de avarii, respectiv grila radiator spartă, capota motor înfundată și suportul numărului de înmatriculare din față rupt.

Accidentul rutier a fost surprins și de către camerele de supraveghere a ordinii publice aparținând Poliției Locale a mun. R., înregistrările fiind atașate la dosar (fila 39bis dosar UP). Instanța constată, însă, că datorită neglijenței organelor de urmărire penală înregistrările video nu au putut fi vizionate în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, suportul informatic fiind distrus prin găurire.

Prin raportul medico-legal de necropsie nr. 4389 din 12 decembrie 2013 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași (filele 46-50 dosar UP) s-a concluzionat că decesul a fost violent și se datorează comei cerebrale traumatice consecință a unui traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană și fractură de boltă și bază craniană, produse în cadrul unui accident rutier cu lovirea și căderea victimei.

Inculpatul a susținut că în momentele premergătoare accidentului nu a circulat cu o viteză mai mare de 50-60 km/h, la apropierea de trecerea de pietoni reducând viteza la circa 20-30 km/h. În lipsa unei expertize tehnice care să stabilească dinamica producerii accidentului (demers ce ar fi trebuit îndeplinit în cursul urmăririi penale), nu se poate decât specula asupra vitezei de deplasare a autovehiculului. Aceasta este, însă, în orice caz cu mult mai mare decât cea menționată de inculpat, în condițiile în care impactul cu victima a produs înfundarea capotei, spargerea grilei radiatorului și ruperea suportului plăcuței cu nr. de înmatriculare. De asemenea, un elastic de prins părul și o diademă metalică, purtate de victimă în momentul accidentului, au fost identificate la o distanță de 8,70 m, respectiv 12 m de locul impactului, fapt ce atestă că impactul a fost puternic. Chiar în lipsa unor cunoștințe temeinice de specialitate, instanța își exprimă rezerve cu privire la posibilitatea ca un impact la viteza de 20-30 km/h să provoace proiectarea victimei la o asemenea distanță. Mai mult, cele 3 fragmente din material plastic de culoare neagră rezultate în urma deteriorării grilei frontale și a ramei plăcuței cu numărul de înmatriculare au fost identificate la 10,50 m de trecerea de pietoni. În măsura în care impactul s-ar fi produs la viteza de 20-30 km/h frânarea ar fi fost eficientă și nu ar fi putut conduce la consecințele mai sus arătate.

Măsuri preventive

Inculpatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore de organele de cercetare penală din cadrul Poliției mun. R., începând cu data de 25 noiembrie 2013 ora 15,30. Prin încheierea nr. 30A din 27 noiembrie 2013 a Judecătoriei R. (dosar nr._ ) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile. Prin încheierea pronunțată la data de 23 decembrie 2013 în dosarul nr._ Judecătoria R. a dispus prelungirea măsurii arestării preventive. Prin încheierea nr. 98/RAP din 24 decembrie 2013 Tribunalul N. a admis recursul inculpatului și a respins propunerea de prelungire a arestării preventive, inculpatul fiind pus în libertate în aceeași zi. Inculpatul a fost, așadar, arestat preventiv în intervalul 27 noiembrie 2013 – 24 decembrie 2013.

În drept

Instanța a apreciat că, în raport de probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale și de poziția procesuală adoptată de inculpat în faza de judecată (când a invocat prevederile art. 375 NCPP), vinovăția acestuia este pe deplin probată. Nu subzistă nici un echivoc asupra veridicității aspectelor de fapt reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, în condițiile în care acestea rezultă cu prisosință din probele administrate și nu au fost contestate.

Fapta inculpatului de a provoca din gravă neglijență decesul victimei M. D.-E. în condițiile unui accident de circulație produs ca urmare a încălcării dispozițiilor legale referitoare la acordarea priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și alin. 2 din vechiul Cod penal (CP). Codul penal anterior a fost identificat ca lege penală mai favorabilă, în sensul art. 5 NCP, deși limitele speciale ale pedepsei sunt similare, prin compararea condițiilor generale de incriminare și a regimului pedepsei complementare (mai aspru în actuala reglementare).

În legătură cu forma de vinovăție a inculpatului, instanța a opinat că probatoriul administrat în cauză atestă fără echivoc că aceasta este culpa cu prevedere, potrivit art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a CP. Inculpatul a prevăzut eventualitatea accidentării unui pieton în momentul în care în imediata apropiere a trecerii de pietoni s-a angajat în depășirea prin partea dreaptă a autoturismelor care opriseră la trecere, dar a socotit fără temei că nu se poate produce un accident în considerarea calităților și aptitudinilor personale. Conduita inculpatului reflectă o totală lipsă de responsabilitate și o gravă neglijență. Culpa sa este evidentă, reflectând ceea ce în genere este cunoscut sub terminologia de culpa lata, în imediata vecinătate a intenției indirecte. Nimic nu poate scuza conduita inculpatului în momentele imediat premergătoare accidentării victimei, în condițiile în care, observând autoturismele staționate pe banda de lângă axul drumului, acesta a realizat că sunt persoane angajate în traversare pe trecerea de pietoni. În aceste condiții, tratamentul sancționator aplicat de instanță va fi în concordanță cu gradul de culpă al inculpatului.

Individualizarea pedepsei

Instanța de fond a motivat că la stabilirea cuantumului pedepsei închisoarea a ținut seama de criteriile generale de individualizare judiciară enumerate la art.72 C.P., dând eficiență gradului ridicat de pericol social al faptei, modalității concrete în care aceasta a fost comisă (prin raportare la circumstanțele de loc și timp, la importanța prejudiciului moral produs, la forma culpei inculpatului și la gravitatea lezării valorilor sociale ocrotite de legea penală), lipsei conduitei preventive din partea inculpatului și circumstanțelor personale ale acestuia. De asemenea, au fost avute în vedere aspectele referitoare la prezența antecedenței penale și a unei bogate antecedențe contravenționale în materie rutieră (astfel cum rezultă din fișa de evidență DEPABD, atașată la dosarul cauzei din oficiu – filele 144-145), conduita inculpatului anterior comiterii infracțiunii și pe parcursul procesului penal, precum și elemente circumstanțiale cu caracter personal (nivelul de școlarizare, starea de sănătate, situația social-familială, implicarea în raporturi de muncă). Cu toate că inculpatul nu a mai fost condamnat până în prezent, a mai fost sancționat administrativ de organele de urmărire penală și are o bogată cazuistică de încălcări a dispozițiilor legale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice (în principal în ceea ce privește regimul de viteză). Aceasta permite a se concluziona, motivează prima instanță, că neglijența gravă manifestată în cazul de față pe fondul nerespectării dispozițiilor legale referitoare la circulația pe drumurile publice nu reprezintă un incident izolat, ci o constantă în conduita inculpatului. Nu trebuie pierdut din vedere că victima avea vârsta de 12 ani și a fost accidentată pe o trecere de pietoni în centrul mun. R., într-o zonă cunoscută ca intens circulată. Nu în ultimul rând, instanța remarcă o totală lipsă de empatie a inculpatului cu victima, chiar dacă acesta a transportat-o în primă fază la spital cu propriul autoturism și chiar dacă a încercat să acrediteze ideea unei traume psihologice, în condițiile în care în chiar seara decesului victimei inculpatul a fost implicat într-un incident reprobabil în incinta unei discoteci din .> Instanța a arătat că are rezerve în ceea ce privește veridicitatea aspectelor referitoare la trauma psihologică suferită de inculpat și la ședințele de psihoterapie urmate, apreciind că înscrisurile depuse la dosar au fost produse ulterior, pro causa, exclusiv în scopul unei individualizări judiciare favorabile.

Referitor la individualizarea modului de executare a pedepsei, instanța a apreciat că pedeapsa închisorii are ca finalitate restabilirea ordinii juridice încălcate prin săvârșirea infracțiunii. În aplicarea acesteia instanța trebuie să aibă în vedere că, prin natura ei, pedeapsa are o dublă natură, preventivă și în același timp coercitivă. Ea se adresează individului autor al infracțiunii și urmărește să împiedice reiterarea comportamentului infracțional. În același timp, are rolul de prevenție generală, întrucât prin expunerea infractorului la anumite privațiuni membrii comunității pot anticipa consecințele unui comportament similar. Pedeapsa are și un vădit rol aflictiv și retributiv, fiind percepută ca o consecință directă a lezării valorilor ocrotite de legea penală și concretizându-se în restrângerea exercițiului drepturilor civile.

Instanța a considerat că singura modalitate de individualizare execuțională adecvată pentru reeducarea inculpatului și restabilirea ordinii de drept constă în impunerea privării de libertate.

Nu se poate pune problema aplicării unei măsuri de individualizare neprivative, în condițiile în care conduita inculpatului reflectă desconsiderarea normelor de conduită rutieră, iar urmarea vătămătoare are o gravitate ridicată.

În condițiile art. 404 alin. 4 lit. a NCPP cu referire la art. 72 alin. 1 NCP se va deduce din pedeapsa închisorii durata reținerii inculpatului timp de 24 de ore începând cu data de 25 noiembrie 2013, ora 15,30, și durata arestării preventive de la data de 27 noiembrie 2013 la 24 decembrie 2013.

În condițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a prevederilor NCP se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1, 2 CP, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b CP pe toată durata executării pedepsei principale.

Soluționarea laturii civile

Potrivit art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995, modificată, asigurătorul de răspundere civilă auto răspunde în limitele poliței de asigurare de prejudiciile cauzate de asigurat în condițiile unui accident rutier, prin subrogarea în obligațiile acestuia. Asigurătorul răspunde în mod direct și singur, nicidecum în solidar cu autorul prejudiciului, neavând calitatea de parte responsabilă civilmente.

Părinții victimei minore s-au constituit părți civile în cauză cu sume reprezentând daune materiale (cheltuieli ocazionate de înmormântare și achiziționarea celor necesare pentru realizarea pomenirilor ulterioare conform tradiției creștin ortodoxe) și daune morale.

În ceea ce privește daunele materiale, instanța reține incidența dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 136/1995, modificată, cu referire la 49 din Ordinul C.S.A. nr.14/2011, potrivit cărora în caz de deces cheltuielile de înmormântare și cele de îndeplinire a ritualurilor religioase se probează în principal cu documente justificative sau în subsidiar cu prezumții bazate pe obiceiul și datinile locului, în măsura în care subzistă o imposibilitate morală de preconstituire a înscrisurilor. În cazul de față partea civilă M. C. a depus la dosar mai multe bonuri și facturi fiscale, care atestă cheltuielile efectuate pentru organizarea înmormântării și respectarea celorlalte obiceiuri religioase (pomeniri și parastase). Instanța observă, însă, că o parte din acestea nu au o legătură directă cu activitățile desfășurate de partea civilă, referindu-se la achiziționarea unor bunuri destinate altor scopuri decât organizarea unei înmormântări sau a celorlalte obiceiuri religioase (spre exemplu pijama bărbătească în valoare de 2.500 RON, pantofi, pulover bărbătesc – fila 10, cursă taxi în mun. Iași în ziua de 26 noiembrie 2013 – fila 106 etc.). Cu toate acestea, instanța a apreciat că în continuarea probei cu înscrisuri în beneficiul părții civile pot fi valorificate prezumții rezultate din obiceiurile și tradițiile locale, referitoare la natura bunurilor și serviciilor care se achiziționează în astfel de circumstanțe. În raport cu înscrisurile depuse la dosar și cu prezumțiile la care s-a făcut referire, instanța a apreciat că suma de 18.500 RON reprezintă un cuantum rezonabil pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de partea civilă M. C..

În cea ce privește daunele morale, instanța reține că decesul minorei a provocat părților civile o traumă intensă, caracterizată prin suprasolicitare fizică și psihică, disconfort psihic manifestat prin neliniște, descurajare și disperare. Suferința pricinuită de pierderea minorei este cu adevărat incomensurabilă, mai ales că aceasta a intervenit într-un mod atât de brusc și violent, dintr-o neglijență absolut ieșită din comun a inculpatului. Decesul minorei le-a provocat părinților un șoc emoțional accentuat, ceea ce a avut un impact sever și asupra modului lor de viață, ambii având cu minora o relație foarte strânsă.

Pe de altă parte, este unanim recunoscut că prejudiciul de natură morală nu poate fi cuantificat, însă se impune acordarea unei reparații bănești pentru a compensa trauma sau pierderea suferită. Această reparație bănească nu reprezintă echivalentul prejudiciului psihic, ci o modalitate de atenuare a consecințelor acestuia prin crearea unui beneficiu material, de natură să diminueze disconfortul moral produs. D. fiind că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de părțile civile, atât în plan fizic cât și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care părților civile le-a fost afectată situația familială, profesională și socială, etc.

Dimensiunea prejudiciului moral suferit de părinți ca și părți civile se impune a fi stabilită nu doar raportat la intensitatea durerilor psihice, la traumele morale și la gradul de lezare a sentimentelor de afecțiune care stau la baza relațiilor concrete dintre membrii familiei, dar și la intensitatea și profunzimea acestor relații, existența sprijinului moral, consecințele înregistrate în planul vieții familiale, profesionale și sociale sau apariția unor dereglări de ordin psihic.

Întrucât atunci când se acordă despăgubiri morale nu se poate opera cu criterii de evaluare prestabilite, iar gradul de subiectivism riscă să denatureze un proces de evaluare rezonabilă a prejudiciului, va trebui judecat în echitate. Repararea daunelor morale are, într-adevăr, ca scop să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare pentru suferințele îndurate, dar nu poate schimba fundamental situația materială și socială a acesteia. Aceasta legitimează posibilitatea acordării unei reparații bănești, dar suma trebuie stabilită nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior (demers în mod evident irealizabil), cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. Atât timp cât cuantumul reparațiilor ar fi raportat doar la dimensiunea traumei psihice, este evident că nici o sumă de bani nu ar putea înlocui pierderea suferită, iar valoarea despăgubirilor nu ar putea fi limitată. De aceea, în mod constant s-a apreciat că maximizarea acestora reparații bănești nu ar putea fi corectată decât prin corelarea lor cu principiul îmbogățirii fără just temei, neputând fi acceptat, din perspectivă morală, ca o pierdere de natură psihică să poată conduce la acordarea unei reparații patrimoniale într-un cuantum uriaș.

În raport cu toate considerentele ce preced, statuând în echitate, instanța a apreciat că acordarea unor daune morale de câte 100.000 EUR fiecăreia din părțile civile reprezintă o reparație rezonabilă a prejudiciului moral produs prin decesul minorei.

Alte aspecte

Inculpatul va fi îndatorat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, potrivit art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 NCPP. Se va lua act că acesta a fost asistat de apărător ales.

Se va dispune conservarea mijloacelor materiale de probă ridicate de la locul accidentului și aflate în custodia organelor de cercetare penală din cadrul Poliției mun. R. (un elastic pentru prins părul, o diademă metalică, ambele aparținând victimei, și un nr. de 3 bucăți din material plastic de culoare neagră provenite din ruperea plăcuței cu nr. de înmatriculare a autoturismului inculpatului).

În temeiul art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008, modificată, se va dispune prelevarea de către personalul medical al penitenciarului, la introducerea în penitenciar, a probelor biologice de la inculpat în vederea determinării profilului genetic. Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, modificată, se aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Urmează a se lua act că părțile civile nu au solicitat obligarea inculpatului sau a asigurătorului de răspundere civilă auto la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal au declarat apel părțile civile M. C. și C. A.-I., inculpatul și partea responsabilă civilmente C. A. S.A.

În motivarea scrisă a apelului apelantele-părți civile M. C. și C. A.-I. au criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru motivele care vor fi prezentate.

Au solicitat, în temeiul art 421 alin.2 pct a, desființarea Sentinței Penale nr. 411/05.12.2014 pronunțata de Judecătoria R. în dosarul nr._ si rejudecarea atât a acțiunii penale, cât și a acțiunii civile.

Motive de apel vizând latura penala

S-a solicitat instanței de apel să se constate că s-a dat o încadrare greșita faptei în sensul în care ne aflăm în prezența infracțiunii de omor, iar forma vinovăției este intenție indirecta, față de contextul concret în care a fost săvârșita fapta, cauza nefiind cercetată sub toate aspectele;

Principiul de la care s-a plecat în construirea prezentelor motive de apel este acela al aflării adevărului și raportat la acesta la aplicarea unei juste pedepse inculpatului în raport de toate circumstanțele în care a săvârșit fapta. Deși prin hotărârea sa, judecătorul fondului a încercat sa suplinească carențele majore ale urmăririi penale, s-a apreciat că prin admiterea cererii formulate de inculpat în temeiul art. 375 și 374 alin. 4 C.p.p. și în lipsa unui probatoriu adecvat administrat în faza de urmărire penală, au fost puși practic în imposibilitate de a administra probe în ceea ce privește latura penala a cauzei. După cum au arătat în fața instanței de fond și după cum a reținut si instanța în hotărâre, față de declarațiile inculpatului conform cărora ar fi circulat cu aproximativ 20 km/h și față de elementele concrete aflate la dosar (proces verbal de cercetare la fata locului), avariile constatate la autoturismul condus de inculpat la momentul producerii ardentului, consideră ca pentru a se stabili viteza din momentul impactului era imperios necesar administrarea probei cu expertiza tehnica auto.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului a rezultat că la 9 m, respectiv 12 m, față de trecerea de pietoni s-au găsit două obiecte aparținând victimei, o clema de prins părul, respectiv o diadema. În același timp, autoturismul marca VW Phaeton (cel mai performant autoturism vândut sub marca Volkswagen) prezenta capota deformata, grilă motor spartă, suport număr spart. La fața locului nu s-au identificat urme de frânare. Din coroborarea tuturor acestor elemente, se desprinde concluzia că viteza la care s-a produs impactul a fost cu mult mai mare decât viteza declarata de inculpat, respectiv 20 km/h.

Apreciază ca acest element este esențial pentru aplicarea unei pedepse juste față de fapta săvârșita, cu atât mai mult cât din analiza istoricului rutier al inculpatului rezultă că acesta a fost sancționat de foarte multe ori pentru nerespectarea regimului de viteză, operând cel puțin o prezumție simplă, că acesta circula în mod obișnuit cu viteză excesivă, iar elementele arătate mai sus conduc ca presupunerea rezonabilă că viteza cu care circula în momentul respectiv era mult superioară celei de 20 km/h.

În aceiași timp, acest element este esențial în contextul general în care a fost săvârșită fapta. Din declarațiile martorilor și în parte ale inculpatului, rezultă ca minora s-a angajat în traversare, pe trecerea de pietoni, dinspre stânga spre dreapta raportat la direcția de mers a inculpatului. Drumul are patru benzi de circulație, cate doua pe sens. Minora a parcurs trei benzi, fiindu-i acordata prioritate la trecere de alte autoturisme și a fost lovită în plin de inculpat pe ultima bandă pe care trebuia să o parcurgă, prima de lângă trotuar. Pe banda doi au oprit și acordat prioritate la trecere doua autoturisme. Aceste două autoturisme au fost depășite de inculpat prin dreapta, în apropierea trecerii de pietoni, manevra de altfel total ilegală atât ca modalitate de depășite, cât și ca loc, și după depășirea acestora a lovit frontal minora angajată în depășire, proiectând-o pe acesta la o distanță care nu poate fi mai mică de 9 metri prin raportare la obiectele găsite. După cum a arătat nu s-au identificat urme de frânare.

Toate aceste elemente concrete au rezultat din declarații și procese verbale de cercetare la fața locului. În faza de urmărire penală a mai fost administrată înregistrarea accidentului, captată de camerele de supraveghere instalate în intersecție, însă această probă nu a mai putut fi administrată în faza cercetării judecătorești deoarece, după cum a și consemnat instanța în hotărâre, suportul (cd/dvd) pe care se afla înregistrarea a fost deteriorat - găurit, fapt petrecut exclusiv din culpa organelor de urmărire penală.

Un alt argument în sprijinul opiniei noastre, este și voința actuală a legiuitorului, potrivit căreia cauza nu mai poate fi trimisă la organele de urmărire penală pentru completarea urmăririi, acesta fiind atributul instanței în faza de cercetare judecătorească în orice situație în care se constata ca urmărirea penală este incompletă și/sau efectuata în mod defectuos.

Art 420 alin. 5 si 11 C. Proc. P.. permite instanței de apel să readministreze probele administrate la judecata fondului și să administreze probe noi.

Prin urmare, în lipsa unor elemente concrete care să formeze convingerea instanței în ceea ce privește circumstanțele producerii accidentului, pentru aflarea adevărului în cauza și aplicarea unei pedepse proporțională cu forma și gradul de vinovăție și în raport de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, apreciază ca se impune admiterea apelului și rejudecarea cauzei de către instanța de apel, după administrarea probelor.

Motive de apel vizând acțiunea civilă

Solicită instanței de apel admiterea acțiunilor civile astfel cum acestea au fost formulate.

Cu privire la valoarea daunelor materiale, după cum a arătat instanței de fond și a rezultat și din declarațiile martorilor, cheltuielile efectiv suportate de părțile civile din momentul accidentării minorei și până astăzi au fost mult mai mari, însă acestea au solicitat doar acele cheltuieli care au putut fi probate cu înscrisuri. Însă, ulterior accidentului și până la momentul decesului, ambii părinți au suportat costuri de cazare și întreținere la Iași, pentru a îngriji minora, precum și o . alte costuri pentru care nu s-au putut furniza dovezi, iar cu privire la cheltuielile înlăturate de instanța de fond, acelea au fost cheltuieli necesare și impuse de condițiile generate de accidentarea și ulterior decesul fiicei lor minore.

Cu privire la valoarea daunelor morale, firește că suma stabilita de instanța de fond cu titlu de daune morale, respectiv 100,000 euro pentru fiecare parte civilă, este o sumă considerabilă pentru cea mai mare parte a populației. În același timp, față de judecata în echitate a instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere, față de motivarea sa și față de cadrul legal care lasă la aprecierea subiectiva a judecătorului stabilirea sumei cuvenită cu titlu de daune morale, respectă hotărârea instanței în sensul în care judecătorul fondului, conform credinței sale a apreciat că acesta suma este echitabilă față de prejudiciul moral suferit.

Cu toate acestea, solicită instanței de apel să reconsidere argumentele noastre și să se admită acțiunile civile astfel cum au fost formulate cel puțin pentru următoarele considerente:

- părților civile le-a fost omorât singurul copil, moarte datorată nu unor cauze naturale, ci unui comportament absolut iresponsabil al inculpatului; acest fapt nu va putea fi niciodată compensat cu nicio suma de bani, însă acesta este singurul remediu prin care s-a apreciat încă din antichitate că ar putea fi, într-o oarecare măsura, compensata o asemenea tragedie;

- acest eveniment a produs ambelor parți civile niște traume ireparabile și după cum a rezultat din declarațiile martorilor, viata amândurora a luat o turnură total descendenta și nefericită după acest tragic eveniment;

- deși din declarațiile martorilor a rezultat ca părțile civile mai comunică și teoretic ar mai forma un cuplu, totuși realitatea obiectivă este aceea că ei sunt despărțiți, partea civilă Marunțelu C. trăind în mun. R., locuiește la rude și nu se poate adapta schimbării majore intervenită în viața sa, nemaidesfășurând în concret nicio activitate socială sau profesională, iar partea civilă C. Anarnaria-I. locuiește în Japonia (după cum rezultă și din ultimul certificat medical), unde desfășoară o activitate profesională în scopul obținerii de

venituri, însă din declarația martorei audiate a rezultat că acesta se află . și fizică precară, este permanent deprimată și nu se poate adapta acestei noi realități generată de pierderea copilului sau;

- partea civilă C. A.-I. suferă de aproximativ 12 ani de boala „Basedow", boala al cărui tratament este incompatibil cu sarcina, deoarece fie nu poate duce la capăt o sarcina, fie există riscuri extrem de mari ca fatul sa fie malformat. În aceste condiții nu a mai putut naște un alt copil, care să-i aline și să compenseze într-o oarecare măsură pierderea suferită; cu toate că se pregătește de o intervenție chirurgicală la glanda tiroidă care să elimine urmările acestei boli, rezultatul nu este cert, iar pe de altă parte vârsta bilogică în care poate avea un copil s-a diminuat considerabil.

Pentru toate motivele arătate mai sus, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, rejudecarea cauzei în ceea ce privește latura penală, iar în ceea ce privește latura civilă solicită admiterea acțiunilor civile astfel cum au fost formulate.

Apelantul-inculpat nu a motivat în scris apelul formulat.

În motivarea scrisă a apelului apelantul-parte responsabilă civilmente C. A. S.A. a criticat hotărârea apelată pentru motivele care vor fi prezentate.

Instanța de fond, în analiza coerentă și pertinentă a probatoriului administrat cu privire la pretențiile materiale formulate de părțile civile, a acordat atât cât s-a dovedit de către acestea, potrivit principiului actori incumbit onus probandi, deși, în mod voit sau nu, s-a încercat și „strecurarea” unor cheltuieli care nu au avut nicio legătură cu evenimentul prejudicial, cuantumul solicitării fiind de 30.000 lei.

Apreciază, însă, că instanța de fond, în aprecierea despăgubirii nepatrimoniale, nu a făcut o judecată echitabilă, acordând despăgubiri care, cel puțin prin prisma jurisprudenței Curții de Apel Bacău, apar ca fiind excesive.

Nu este o aserțiune cinică însă, raportat la cuantumul daunelor morale solicitate, dar și la cuantumul la care s-a oprit instanța, se poate susține că despăgubirea depășește limita unei compensări echitabile, ajungându-se la schimbarea în tot a situației financiare a părților civile.

Este drept că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare însă instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite, importanța valorilor morale lezate acestuia, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei/părților civile le-a fost afectata situația familială, profesională și socială, contribuția victimei la producerea rezultatului păgubitor, etc.

În speță, relația părților civile cu minora, prezumată a fi una firească, s-a dovedit a fi una corelativă unei familii relativ dezorganizate. Partea civilă C. A.-I. era plecată în Anglia de mai multă vreme, de minoră ocupându-se mai mult partea civilă M. C., Așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, acesta locuia cu minora la rude, acești neavând o locuință proprie.

Mai mult, afecțiunea medicală a părții civile, respectiv boala Basedow, reprezintă un risc pentru o eventuală nouă sarcină doar în cazul în care acesta nu este tratată deloc.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare.

În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabila fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Apreciază că jurisprudența ÎCCJ oferă suficiente elemente sau criterii de evaluare a daunelor nepecuniare ce se vor acorda părților civile, drept care face un scurt comentariu al deciziilor de speță recente.

Decizia nr. 3806 din 7 noiembrie 2013, ICCJ a arătat că, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate ca daune morale, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să asigure o repare deplină a acestora și, prin urmate, principiul reparării integrale a unui astfel de prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Prin urmare, întrucât atunci când acorda despăgubiri morale nu se poate opera cu criterii de evaluare prestabilite, va trebui judecat în echitate (a se vedea Decizia nr. 8801 din 28 octombrie 2009).

Repararea daunelor morale este și trebuie sa fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate, fără a schimba fundamental situația materială și socială a acesteia (a se vedea Decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011).

Se poate acorda, astfel, victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o suma de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.

De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, și nu prejudiciul ca atare.

Pentru aceste considerente, instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată (a se vedea in acest sens Decizia nr._ din 17 decembrie 2009).

Conform Deciziei nr. 1534 din 21 februarie 2011, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexa a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusa puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare.

Conștienți ca prejudiciul moral suferit nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate, magistrații înaltei Curți au stabilit că în stabilirea despăgubirilor acordate va trebui să se permită celui prejudiciat sa beneficieze de o reparațiune de natura a atenua suferințele morale suferite, fără a se ajunge însă la situația îmbogățirii fără just temei ( a se vedea Decizia nr. 1600 din 23 februarie 2011).

Potrivit considerentelor acestei decizii: "În termenii Convenției europene a drepturilor omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată, victima sa primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului p nici venituri nejustificate pentru victime”.

Este de necontestat că pierderea încercată de părțile civile este teribilă și că aceștia sunt afectați profund. Însă, așa cum jurisprudența a arătat, nu există un „curs de schimb" durere-bani, iar acordarea unor sume uriașe drept indemnizații nepecuniare nu au rolul de a stinge sau înlocui efectele pierderii suferite.

Tocmai de aceea, instanța, analizând speța și prin prisma particularităților ei (starea socială și materială a părților civile anterior decesului fiicei, relațiile familiale, etc) trebuia să facă o judecată în echitate și să se oprească asupra unor despăgubiri rezonabile.

S-a solicitat admiterea prezentei căi de atac și, în consecință, cenzurarea soluției instanței de fond cu privire la cuantumul despăgubirilor nepatrimoniale la o limită echitabilă, potrivit și jurisprudenței proprii.

Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele invocare și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.417 alin.2 din noul Cod procedură penală, și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul inculpatului și al părții responsabile civilmente urmează a fi admise, iar apelul părților civile va fi respins, pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite de inculpat o corectă încadrare juridică și a făcut o corectă aplicare a legii penale mai favorabile însă a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepsei sub aspectul modalității de executare.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris fapta săvârșită de inculpat, cu arătarea timpului și locului unde a fost comisă, încadrarea juridică dată acesteia; de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei, atât pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a laturii civile și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.

Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, desigur cu completările și corectivele care vor fi făcute.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția apelantului-inculpat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.

De altfel, instanța de fond a reținut că inculpatul a declarat, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a fost reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, cerere care, în mod corect, a fost admisă de instanța de fond.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepsei, doar sub aspectul modalității de executare.

În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal din 1969, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Sub aspectul gardului de pericol social al faptei săvârșite, în mod corect instanța de fond a avut în vedere faptul că prin fapta comisă a fost curmată în mod tragic viața unei fetițe de 12 ani.

Referitor la persoana inculpatului, din lucrările dosarului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, însă a săvârșit numeroase contravenții la regimul circulației pe drumurile publice.

Curtea constată că nu se impune reținerea în favoarea apelantului-inculpat a circumstanțelor atenuante.

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 Cod penal din 1969, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, minim și așa redus cu 1/3, în conformitate cu dispozițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală, deoarece, din redactarea dată acestui text, rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care a fost săvârșite infracțiunile, de urmările produse, sau care s-ar fi putut produce, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante judiciare este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.

Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora.

Având în vedere gradul de pericol al infracțiunii săvârșite, precum și persoana inculpatului, Curtea constată că faptele comise de apelantul-inculpat are o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, deoarece prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, se ajunge la o pedeapsă vădit disproporționată față de gravitatea faptelor și persoana inculpatului, pedeapsă care nu-și atinge scopul preventiv-educativ.

Având în vedere lucrările dosarului, precum și criteriile de individualizare prezentate mai sus, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului, a fost corect individualizată de instanța de fond.

Așa cum este cunoscut, ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul inculpatului.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român.

Având în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind vorba totuși de infracțiune comisă din culpă, de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, de poziția inculpatului pe parcursul procesului penal, în instanță recunoscând săvârșirea infracțiunii și solicitând aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, precum și faptul că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 alin.1 Cod penal din 1969, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, Curtea va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, Curtea constată că instanța de fond a cuantificat în mod greșit sumele la care a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă către părțile civile M. C. și C. A.-I., cu titlul de daune morale.

Așa cum este cunoscut acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și părții responsabile civilmente, desigur atunci când aceasta este parte în cauza penală, în vederea obligării lor la repararea justă și integrală a pagubelor cauzate prin infracțiunea săvârșită de inculpat.

Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în cadrul procesului penal trebuie îndeplinite, cumulativ, anumite condiții, și anume:

a) infracțiunea săfi cauzat un prejudiciu material sau moral;

b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;

c) prejudiciul trebuie să fie cert;

d) prejudiciul să nu fi fost reparat;

e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu să existe cererea de constituire caparte civilă în cadrul procesului penal.

Despăgubirile bănești, care constă într-o sumă de bani, trebuie să reprezinte valoarea, atât a pierderii suferite (damnum emergens), cât și a folosului de care a fost lipsită partea civilă (lucrum cessans).

Unul dintre principiile de bază ale răspunderii civile este principiul reparării integrale a prejudiciului.

Acest principiu presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei (restitutio in integrum).

Din examinarea probelor administrate în cauză și hotărârea apelată Curtea constată că instanța de fond a motivat considerentele pentru care nu s-a acordat integral suma cu care persoana vătămată M. C. s-a constitut parte civilă, cu titlul de daune materiale, respectiv suma 18.782,13 lei și a motivat corespunzător, considerentele pentru care a acordat doar suma 18.500 lei.

Este adevărat că în cauză partea civilă M. C. a depus la dosar mai multe bonuri și facturi fiscale, care atestă cheltuielile efectuate pentru organizarea înmormântării și respectarea celorlalte obiceiuri religioase (pomeniri și parastase), însă, așa cum a reținut și instanța de fond, o parte din acestea nu au o legătură directă cu activitățile desfășurate de partea civilă, referindu-se la achiziționarea unor bunuri destinate altor scopuri decât organizarea unei înmormântări sau a celorlalte obiceiuri religioase (spre exemplu pijama bărbătească în valoare de 2.500 RON, pantofi, pulover bărbătesc – fila 10, cursă taxi în mun. Iași în ziua de 26 noiembrie 2013 – fila 106 etc.).

Nu se poate susține să ar fi o eroare, atât timp cât în raport cu cele susținute de partea civilă în cererea de constituire ca parte civilă, cât și din susținerile avocatului ales rezultă că cheltuielile efectuate cu aceste bunuri și servicii nu au legătură cu infracțiunea dedusă judecății.

În raport cu înscrisurile depuse la dosar și cu prezumțiile la care s-a făcut referire de instanța de fond, în mod corect s-a apreciat cuantumul despăgubirilor civile cu titlul de daune materiale la suma de 18.500 RON, acesta fiind un cuantum rezonabil pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de partea civilă M. C..

În ceea ce privește acordarea daunelor în dreptul românesc nu sunt criterii de determinare, stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlul fiind lăsată la aprecierea magistratului, dar acest lucru nu înseamnă că acordarea acestor este arbitrară.

De asemenea, față de dovedirea despăgubirilor civile cu titlul de daune morale, unde sunt incidente prevederile din dreptul civil, în sensul că partea civilă trebuie să facă dovada nu numai a prejudiciului suferit prin infracțiunea săvârșită de inculpat, dar și întinderea acestuia, față de faptul că stabilirea cuantumului sumelor acordate cu titlul de daune morale este lăsat la aprecierea magistratului, nu se impune a fi făcute probe exclusive cu privire la întinderea acestui prejudiciu.

Așa cum se arăta, prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și potrivit principiului (restitutio in integrum), cel vinovat de producerea faptului prejudiciabil, trebuie obligat la înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptului ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.

În mod evident, fapta inculpatului îndreptățesc apelantele-părți civile și la acordarea unor daune morale, care să recompenseze cel puțin în parte prejudiciul pe care l-a suferit prin săvârșirea de inculpat a infracțiunii de ucidere din culpă comisă în dauna fiicei lor.

Deoarece atunci când se acordă despăgubiri morale nu se poate opera cu criterii de evaluare prestabilite, iar gradul de subiectivism riscă să denatureze un proces de evaluare rezonabilă a prejudiciului, în mod corect instanța de fond a judecat în echitate.

Repararea daunelor morale are, într-adevăr, ca scop să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare pentru suferințele îndurate, dar nu poate schimba fundamental situația materială și socială a acesteia.

Aceasta legitimează posibilitatea acordării unei reparații bănești, dar suma trebuie stabilită nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior (demers în mod evident irealizabil), cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

Atât timp cât cuantumul reparațiilor ar fi raportat doar la dimensiunea traumei psihice, este evident că nici o sumă de bani nu ar putea înlocui pierderea suferită, iar valoarea despăgubirilor nu ar putea fi limitată.

De aceea, în mod constant s-a apreciat că maximizarea acestora reparații bănești nu ar putea fi corectată decât prin corelarea lor cu principiul îmbogățirii fără just temei, neputând fi acceptat, din perspectivă morală, ca o pierdere de natură psihică să poată conduce la acordarea unei reparații patrimoniale într-un cuantum uriaș.

În raport cu toate considerentele, statuând în echitate, Curtea apreciază că sumele acordate părților civile M. C. și C. A.-I., cu titlul de daune moarle, sunt mult prea mari, putând fi apreciate că ar fi contrare principiului îmbogățirii fără just temei, impunându-se reducerea la suma de câte 150.000 lei.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, vor fi admise apelurile declarate de apelantul-inculpat și de partea responsabilă civilmente – asiguratorul de răspundere civilă, numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei principale aplicate inculpatului și la cuantumul sumelor la care a fost obligată partea responsabilă civilmente – asiguratorul de răspundere civilă S.C. C. A. S.A. Sibiu cu titlul de despăgubiri civile, cu titlul de daune morale către părțile civile C. A.-I. și M. C..

Va fi desființată în parte sentința penală apelată, doar sub aspectele mai sus arătate, se reține cauza spre rejudecare și în fond;

În baza art.81 alin.1 Cod penal din 1969, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului M. A..

Se va fixa, în baza art.82 Cod penal din 1969, un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

Se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 alin.1 Cod penal din 1969, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune, instanța revocă suspendarea condiționată a pedepsei principale aplicate, dispunând executarea în întregime a acesteia, care nu se va contopi cu pedeapsa care i se va aplica pentru noua infracțiune.

În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969, se va dispune suspendarea, pe durata termenului de încercare, a executării și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Se va reduce cuantumul sumei la care fost obligat asiguratorul S.C. C. A. S.A. Sibiu, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune morale către partea civilă C. A. – I., de la 100.000 euro, la suma de 150.000 lei.

Se va reduce cuantumul sumei la care fost obligat asiguratorul S.C. C. A. S.A. Sibiu, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune morale către partea civilă M. C., de la 100.000 euro, la suma de 150.000 lei.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, vor fi respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantele-părți civile.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 și 3 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE :

I. În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de apelantul-inculpat M. A. și de partea responsabilă civilmente – asiguratorul de răspundere civilă S.C. C. A. S.A. Sibiu, împotriva sentinței penale nr.411 din data de 05.12.2014, pronunțată de Judecătoria R., numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei principale aplicate inculpatului și la cuantumul sumelor la care a fost obligată partea responsabilă civilmente – asiguratorul de răspundere civilă S.C. C. A. S.A. Sibiu cu titlul de despăgubiri civile, cu titlul de daune morale către părțile civile C. A.-I. și M. C..

Desființează în parte sentința penală apelată, doar sub aspectele mai sus arătate, reține cauza spre rejudecare și în fond;

În baza art.81 alin.1 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului M. A..

Fixează, în baza art.82 Cod penal din 1969, un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 alin.1 Cod penal din 1969, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune, instanța revocă suspendarea condiționată a pedepsei principale aplicate, dispunând executarea în întregime a acesteia, care nu se va contopi cu pedeapsa care i se va aplica pentru noua infracțiune.

În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969, dispune suspendarea, pe durata termenului de încercare, a executării și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Reduce cuantumul sumei la care fost obligat asiguratorul S.C. C. A. S.A. Sibiu, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune morale către partea civilă C. A. – I., de la 100.000 euro, la suma de 150.000 lei.

Reduce cuantumul sumei la care fost obligat asiguratorul S.C. C. A. S.A. Sibiu, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune morale către partea civilă M. C., de la 100.000 euro, la suma de 150.000 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina statului.

II. În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantele-părți civile M. C. și C. A.-I. împotriva sentinței penale nr.411 din data de 05.12.2014, pronunțată de Judecătoria R..

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantele-părți civile să plătească statului suma de câte 320 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. P. A. A. M.

GREFIER,

E. D.

Red.sent.C. B.

Red.dec.D.P. – 30.03.2015

Tehnoredactat El.D. – 10 ex.

02.04.2015

← Braconaj - (Legea 407/2006). Decizia nr. 289/2015. Curtea de...		Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 292/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 275/2015. Curtea de Apel BACĂU Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 29/2015. Curtea de Apel BACĂU Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 311/2015. Curtea de Apel BACĂU Braconaj - (Legea 407/2006). Decizia nr. 289/2015. Curtea de Apel BACĂU Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 292/2015. Curtea de Apel BACĂU