Omor (art.188 NCP). Decizia nr. 40/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 40/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 2810/110/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.40

Ședința publică din data de: 15 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. D.

JUDECĂTOR: A. S.

GREFIER: B. M. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat prin PROCUROR:G. M.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de inculpatul S. E. și părțile civile S. G. M. și S. F., împotriva sentinței penale nr. 438/D din 30.09.2014, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 al. 1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat: apelantul – inculpat S. E. aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. G. I., lipsă fiind apelanții - părți civile: S. G. M., S. F. și intimatele – părți civile S. M. Onești și S. de Ambulanță Bacău.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat G. I., pentru apelantul – inculpat S. E., învederează instanța că apelantul – inculpat mai dorește un termen de judecată să își angajeze apărător ales întrucât nu a luat legătura cu familia.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de amânare formulată de apelantul inculpat întrucât inculpatul a avut suficient timp pentru a-și angaja apărător.

Curtea, având în vedere cererea de amânare formulată de apelantul – inculpat S. E. în vederea angajării unui apărător ales, văzând dispozițiile art. art. 356 alin. 3 Cod procedură penală conform cărora părțile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat și pentru pregătirea apărării, termen care a fost acordat la 20.11.2014, respinge cererea de amânare a cauzei pentru angajare avocat.

Fiind întrebat, apelantul – inculpat S. E. învederează că nu este de acord să dea o nouă declarație în fața instanței de control judiciar.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat G. I., pentru apelantul – inculpat S. E., având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond reducerea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată de instanța de fond.

Consideră că pedeapsa aplicată este prea mare raportat la fapta săvârșită și persoana inculpatului, faptul că apelantul – inculpat a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și s-a prevalat de dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.

Solicită respingerea apelurilor declarate de apelanții-părți civile S. G. M. și S. F., ca nefondate.

Depune la dosar referatul pentru acordarea onorariului pentru asistența juridică în sumă de 200 lei, din fondurile Ministerului Justiției, referat ce a fost avizat prin semnătura președintelui de complet.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelurilor declarate de apelantul inculpat și apelanți părți civile ca nefondate, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

Apelantul – inculpat S. E., în ultimul cuvânt, precizează că regretă fapta comisă.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința penală nr. 438/D/30.09.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului S. E., fiul lui P. și R., născut la 7.01.1989 în Onești, jud. Bacău, domiciliat în Onești, ., jud. Bacău, cetățean român, studii - 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, C.N.P.-_, pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal.

I s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal pe durata și în condițiile prevăzută de art. 65 al. 3 Cod penal.

Potrivit art. 72 al. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 10.03.2014 la zi.

Conform art. 399 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 raportat la art. 4 lit. b din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Conform art. 197 Cod procedură penală s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate în urma examinării obiectelor de îmbrăcăminte, a efectuării necropsiei și a cercetării la fața locului și depuse la Camera de corpuri delicte a instanței - coletele nr. 1, 2, plicurile nr. 3-13, coletele nr. 1 și 14 și plicurile 2 și 3 - până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 112 al. 1 lit. b Cod penal s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la comiterea faptei (depusă la camera de corpuri delicte a instanței în plicul nr. 6).

În temeiul art. 19, art. 397 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S. G. M. suma de 10.000 lei daune materiale și părții civile S. F. suma de 5000 lei daune morale.

În baza art. 19, art. 397 Cod procedură penală și art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006 inculpatul a fost obligat să plătească suma de 312,20 lei către S. de Ambulanță Bacău reprezentând cheltuielile de transport ale victimei C. E. de la domiciliu - Onești, jud. Bacău - la S. M. Onești în data de 9.03.2014.

Conform art. 274 al. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2100 lei cheltuieli judiciare din care 1600 lei sunt în faza de urmărire penală (200 lei onorariu av. oficiu, 689 lei contravaloare necropsie și 135 lei taxă expertiză medico-legală).

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu în faza procedurii camerei preliminare și a cercetării judecătorești (av. V. V.).

Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că inculpatul S. E. era vecin cu victima C. E., ambele persoane locuind pe .. Onești, jud. Bacău. Inculpatul locuiește la nr. 21, împreună cu fratele său D. A. și cu mama acestora. Victima locuia la nr. 23, împreună cu fiul acesteia S. G. – M., cu concubina acestuia S. M. și cu patru copii minori, doi aparținând lui S. G. – M., iar ceilalți doi unui alt fiu, S. F..

Relațiile dintre victimă, pe de o parte, și inculpat și fratele acestuia, pe de altă parte, erau bune, nu existau stări conflictuale, iar victima îi ajuta pe cei doi frați cu alimente, și uneori cu diverse sume de bani. De asemenea, numitul D. A. efectua diverse activități gospodărești la locuința victimei. Aceasta manifesta, totuși, o reticență față de inculpat, deoarece acesta avea obiceiul de a consuma cantități mari de alcool, precum și substanțe halucinogene (prenadez, aurolac).

În seara zilei de 09.03.2014, inculpatul a consumat la locuința sa aproximativ 2 l de vin roșu, precum și substanță halucinogenă de natura celei menționate mai sus. Pe fondul acestei stări, în jurul orei 22:00, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit și a pătruns în curtea și apoi în locuința victimei. Aceasta se afla în pat în prima cameră a locuinței și dormea, iar în aceeași încăpere se aflau și nepoții săi, fiii lui S. F.. În camera alăturată se aflau fiul victimei, S. G. – M., concubina sa S. M., împreună cu cele două fiice minore.

În momentul în care inculpatul a pătruns în prima cameră, victima C. E. s-a trezit și a strigat la inculpat să părăsească locuința. Acestea, fără a adresa vreun cuvânt, a înjunghiat-o pe C. E. cu un cuțit, în mod repetat, în zona toracică, cauzându-i acesteia leziuni traumatice grave care au condus la deces.

Alarmat de zgomotele produse, numitul S. G. – M. a pătruns în camera mamei sale, unde a observat-o pe aceasta căzută la pământ și sângerând, precum și pe inculpat înarmat cu un cuțit. Fiul victimei s-a repezit la inculpat și l-a lovit cu pumnii, iar acesta a abandonat cuțitul în cameră și a fugit.

Victima C. E. a fost transportată cu ambulanța la S. M. Onești, însă aceasta era deja decedată.

Inculpatul s-a ascuns, mai întâi, într-o casă părăsită, situată în același cartier, apoi s-a întors la locuința sa. După scurt timp, inculpatul a ieșit în stradă și la scurt timp a fost reperat de mai multe rude și cunoștințe de-ale victimei, aflate într-un autoturism, care l-au capturat pe inculpat, l-au agresat fizic, iar apoi l-au condus la sediul Poliției Mun. Onești, unde se afla și echipa de anchetă sosită din mun. Bacău.

Din concluziile raportului de autopsie medico-legală nr. A3-O/10/10.03.2014, emis de SJML Bacău – CML Onești, rezultă că: moartea numitei C. E. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute în evoluția unui șoc hemoragic, consecința unor plăgi înjunghiate toracice cu interesare pulmonară, hemotorax, aspirat sanguin în căile digestive și hemoragie externă. Leziunile traumatice constatate la necropsie au putut fi produse prin loviri repetate cu corp tăietor-înțepător, posibil cuțit sau obiect similar, în condițiile stabilite de anchetă. Între leziunile traumatice constatate la examenul medico-legal al cadavrului și cauza medicală a decesului există legătură de cauzalitate directă necondiționată. Examenul toxicologic nu a detectat alcool. S-au recoltat tampoane cu secreție vaginală pentru examen citologic care nu a evidențiat spermatozoizi. Sângele recoltat de la cadavru este de grup 0. Moartea susnumitei poate data din 09.03.2014, urmând ca cercetările să confirme.

Având în vedere modul în care inculpatul S. E. a comis fapta, astfel cum a fost descris mai sus, modul său obișnuit de viață, bazat pe consum excesiv de alcool și de substanțe halucinogene (prenadez, aurolac), s-a constatat existența unor îndoieli cu privire la discernământul inculpatului, astfel încât s-a apreciat ca fiind necesară efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. În acest sens, inculpatul și-a dat acordul scris, în prezența apărătorului din oficiu, cu privire la expertizarea sa.

La data de 15.04.2014, inculpatul S. E. a fost prezentat, în vederea expertizării, în fața comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică din cadrul SJML Bacău, care a considerat ca fiind oportună internarea inculpatului în secția de psihiatrie a Spitalului Penitenciar Jilava, pentru evaluarea clinică a pacientului și reconstituirea stării psihice la momentul comiterii faptei, cu efectuarea expertizei solicitate în cadrul INML „M. Minovici” București.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A_ din 23.05.2014, emis de INML „M. Minovici” București, rezultă că inculpatul S. E. prezintă diagnosticul: Tulburare mixtă de personalitate. Toxicomanie la substanțe volatile. Abuzuri etilice. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat. Împrejurarea consumului de alcool și inhalarea de aurolac este voluntară și tranzitorie și nu poate fi luată în discuție în aprecieri asupra discernământului.

La reținerea situației de fapt, instanța a avut ca mijloace de probă: proces – verbal de cercetare la fața locului; planșe foto; declarație persoană vătămată S. G. – M.; concluzii preliminare ale necropsiei cadavrului victimei C. E.; raport de autopsie medico-legală; declarații suspect/inculpat S. E.; înregistrare audio-video ale declarațiilor suspectului/inculpatului S. E.; declarații martori S. M. și D. A.; adresă a SJML Bacău privind expertizarea psihiatrică a inculpatului S. E.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpatul S. E. toate coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut și regretă fapta.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 al. 1 Cp pentru care va fi condamnat.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere împrejurările comiterii faptei, gravitatea ei deosebită, faptul că s-a încălcat cea mai importantă valoare socială ocrotită de lege – viața unei persoane, precum și periculozitatea inculpatului care posedă antecedente penale, se afla sub influența alcoolului și a substanțelor halucinogene, a recunoscut și regretat fapta comisă. Față de aceste criterii de individualizare, precum și făcând aplicarea dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse privativă de libertate orientată spre mijlocul limitelor de pedeapsă reduse ci o treime este necesară și suficientă pentru reeducarea inculpatului.

De asemenea, instanța i-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în cuantum de 3 ani.

S-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 al. 3 Cod penal.

Conform art. 72 al. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 10.03.2014 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului potrivit art. 399 Cod procedură penală.

În baza art. 7 raportat la art. 4 lit. b din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Conform art. 197 Cod procedură penală s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate în urma examinării obiectelor de îmbrăcăminte, a efectuării necropsiei și a cercetării la fața locului și depuse la Camera de corpuri delicte a instanței - coletele nr. 1, 2, plicurile nr. 3-13, coletele nr. 1 și 14 și plicurile 2 și 3 - până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 112 al. 1 lit. b Cod penal s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la comiterea faptei (depusă la camera de corpuri delicte a instanței în plicul nr. 6).

Persoana vătămată S. G. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de_ lei daune materiale reprezentând cheltuielile cu înmormântarea mamei sale și nu solicită daune morale.

De asemenea, persoana vătămată S. F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de_ lei daune morale pentru pierderea mamei sale.

Prin adresa nr. 8535/04.09.2014 S. de Ambulanță Bacău s-a constituit parte civilă cu suma de 312,20 lei reprezentând transportul victimei C. E. de la domiciliu la S. Onești în ziua de 09.03.2014.

Pe lângă răspunderea penală a inculpatului este angajată și răspunderea civilă a acestuia fiind obligat să repare prejudiciul produs prin fapta sa.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, partea civilă S. G. M. nu a făcut dovada prejudiciului efectiv suferit și anume cât a cheltuit exact cu înmormântarea și pomenile ulterioare. Notele de plată depuse la dosar nu reprezintă dovezi în sens juridic, nu au forță probantă a cheltuielilor, ele putând fi întocmite de oricine fără vreo consecință fiscală.

Ca atare instanța nu le-a putut avea în vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului. Însă este evident că partea civilă S. G. M. a suferit o pagubă materială apreciată de instanță, în echitate, și față de costul mediu actual efectuat cu o înmormântare la suma de_ lei.

De asemenea, instanța a apreciat în raport de pierderea suferită de partea civilă S. F. și a relațiilor normale, firești, care trebuie să existe între o mamă și fiul ei (relații care nu au fost combătute că nu existau) că prejudiciul moral este în cuantum de 5000 lei.

Față de toate acestea, instanța în baza art. 19 și art. 197 Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească părții civile S. G. M. suma de_ lei daune materiale și părții civile S. F. suma de 5000 lei daune morale.

În baza art. 19, art. 397 Cod procedură penală și art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006 inculpatul a fost obligat să plătească suma de 312,20 lei către S. de Ambulanță Bacău reprezentând cheltuielile de transport ale victimei C. E. de la domiciliu - Onești, jud. Bacău - la S. M. Onești în data de 9.03.2014.

Conform art. 274 al. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2100 lei cheltuieli judiciare din care 1600 lei sunt în faza de urmărire penală (200 lei onorariu av. oficiu, 689 lei contravaloare necropsie și 135 lei taxă expertiză medico-legală).

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu în faza procedurii camerei preliminare și a cercetării judecătorești ( av. V. V.).

În cauză au formulat în termen legal apel inculpatul S. E. și părțile civile S. F. și S. G. M., nemotivate în scris.

Prin apărător desemnat de instanță din oficiu a solicitat inculpatul reducerea pedepsei aplicate, întrucât a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate de apelanți, precum și sub toate aspectele, Curtea de Apel reține următoarele:

Prima instanță a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, respectând întocmai dispozițiile art. 403 Cod procedură penală, care prevăd mențiunile pe care trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri. Astfel, Tribunalul Bacău a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpați, dar și mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței, care au confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în considerentele rechizitoriului.

Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor art. 403 Cod procedură penală, atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.

Rezultă din întregul materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, la care se adaugă pledoaria de vinovăție a inculpatului, că în seara zilei de 09.03.2014, inculpatul, după ce a consumat la locuința sa aproximativ 2 l de vin roșu și o substanță halucinogenă, s-a înarmat cu un cuțit și a pătruns în curtea și apoi în locuința victimei. În momentul în care inculpatul a pătruns în prima cameră, victima C. E. s-a trezit și a strigat la inculpat să părăsească locuința. Acesta, fără a adresa vreun cuvânt, a înjunghiat-o pe C. E. cu un cuțit, în mod repetat, în zona toracică, cauzându-i acesteia leziuni traumatice grave care au condus la deces.

În ceea ce privește motivul de apel al inculpatului, privitor la tratamentul sancționator aplicat de prima instanță, Curtea îl găsește neîntemeiat. Astfel, în contextul cauzei, nu se justifică reducerea pedepsei, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 74 Cod penal se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea. Instanța reține pericolul social însemnat al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, circumstanțele de fapt și modul concret de comitere a acestora. Inculpatul prezintă antecedente penale, iar conduita sa agresivă s-a manifestat mai ales pe fondul unui consum abuziv de alcool și de alte substanțe halucinogene. Ținând seama de toate aceste împrejurări care potențează periculozitatea inculpatului, atitudinea sa de recunoaștere nu are menirea de a reduce din pedeapsă. Uciderea unei persoane cu un cuțit anume luat cu el, continuarea activității infracționale la locuința învecinată, constituie elemente de ordin agravant și care justifică opțiunea primei instanțe la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Exemplaritatea sancțiunii produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Necesitatea aplicării unei sancțiuni și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care, în acest domeniu, înseamnă aplicarea unei pedepse corespunzătoare, adecvată pericolului social al faptei și persoanei inculpatului, aptă să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ-preventivă.

Sub aspectul rezolvării laturii civile a cauzei, Curtea reține că părților civile care au formulat apel le-au fost acordate despăgubiri pentru prejudicii corect evaluate, pe baza probelor administrate și a prezumțiilor simple, decurgând din rezultatul socialmente cel mai grav produs, dar și obiceiurile și ritualurile care se realizează la astfel de evenimente. Instanța de apel nu identifică elemente factuale sau probatorii pe baza cărora să realizeze o reevaluare a cuantumului acestora, considerentele primei instanțe fiind elocvente sub toate aspectele. Notele de plată depuse nu au natura unor documente fiscale justificative, emise de o persoană juridică înregistrată fiscal, astfel că nu pot fi opuse cu succes inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantele-părți civile S. G. M. și S. F. și de apelantul-inculpat S. E. împotriva sentinței penale nr. 438/D/2014 din data de 30.09.2014, pronunțată de Tribunalul Bacău.

În temeiul art. 422 Cod procedură penală, se va deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat și perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv, de la data de 30.09.2014, la zi.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, apelantele-părți S. G. M. și S. F. vor fi obligate să plătească statului suma de câte 200 lei, iar apelantul-inculpat suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantele-părți civile S. G. M. și S. F. și de apelantul-inculpat S. E. împotriva sentinței penale nr.438/D/2014 din data de 30.09.2014, pronunțată de Tribunalul Bacău.

În temeiul art.422 Cod procedură penală, deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat și perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv, de la data de 30.09.2014, la zi.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantele-părți S. G. M. și S. F. să plătească statului suma de câte 200 lei, iar apelantul-inculpat suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.01.2015, în prezența apelantului-inculpat.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

P. D. A. S.

GREFIER,

B. M. D.

Red. sent. D. C. L.

Red. dec. A.S. – 9.02.2015

Tehnored. – B.M.D. – 2 ex.

11.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor (art.188 NCP). Decizia nr. 40/2015. Curtea de Apel BACĂU