Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 59/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 59/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 10570/180/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 59/2015

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. – Președinte secție

JUDECĂTOR A. A. M.

***********

GREFIER M. C.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:

PROCUROR C. B.

Pe rol judecarea apelului formulat de inculpatul B. V. B. împotriva sentinței penale nr. 1971 din 8.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat U. C. – apărător ales al apelantului inculpat B. V. B., care lipsește.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 258-262 Cod procedură penală.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată în apel.

Avocat U. C. arată că apelantul inculpat este plecat în Finlanda.

Solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru nelegala citare a inculpatului, aspect ce poate fi dovedit prin audierea în apărare a tatălui inculpatului care a găsit citația și l-a anunțat și înștiințat pe inculpat despre dosar.

Arată că instanța de fond nu a depus toate diligențele necesare și nu a dispus citarea inculpatului cu mandat de aducere pentru a fi audiat și a dispus condamnarea inculpatului fără a administra niciun probatoriu, deși în materialul de urmărire penală s-a indicat o martoră care a fost audiată la parchet.

În subsidiar, dacă se va trece peste motivul de apel referitor la procedura de citare, solicită audierea martorei.

Instanța apreciază că aceste susțineri constituie motive de apel.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, potrivit art.420 Cod procedură penală.

Avocat U. C., pentru apelantul inculpat B. V. B. apreciază că soluția normală ar fi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nelegala îndeplinire a procedurii de citare, în sensul că citația a fost trimisă prin agent procedural, înștiințarea a fost lăsată în ușă, inculpatul nu era acasă și tatăl său l-a anunțat că a găsit înștiințarea.

Învederează că inculpatul a solicitat repunerea cauzei pe rol, dar cererea sa nu a fost luată în considerare și a fost soluționată cauza.

Invocă nelegala citare a inculpatului având în vedere că agentul procedural a lăsat înștiințarea în ușă, inculpatul nu s-a prezentat să ridice plicul, deși codul de procedură penală în dispozițiile privind citarea stabilește că agentul procedural trebuie să facă anumite demersuri. Având în vedere că în prezenta cauză agentul procedural nu a făcut toate demersurile necesare pentru realizarea procedurii de citare, acestea neregăsindu-se la dosar, apreciază că procedura de citare nu a fost corect îndeplinită, iar prin lipsa de apărare și lipsa inculpatului s-a ajuns la condamnarea inculpatului.

Arată că tatăl inculpatului este prezent în sala de judecată și poate confirma aceste aspecte.

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, dacă se va trece pentru primul motiv de apel, invocă neaudierea martorei și solicită admiterea apelului, reținerea cauzei spre rejudecare și audierea martorei audiate în cursul urmăririi penale.

Apreciază că în mod greșit s-a reținut săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism neînmatriculat, având în vedere că mașina era înmatriculată pe numele tatălui său, iar inculpatul nu a știut că era expirată dovada de circulație și în momentul în care a găsit luneta spartă la mașina parcată în parcarea de la stadion, a luat hotărârea de a muta mașina, moment în care a fost surprins de agenții de poliție.

Precizează că nu a comis cu intenția cerută de lege infracțiunea de conducere a unui autoturism neînmatriculat.

Cu privire la infracțiunea de conducere sub influența alcoolului arată că inculpatul a găsit mașina cu luneta spartă și și-a asumat decizia de a muta autoturismul deși consumase 2 beri.

Învederează că alcoolemia inculpatului era la limita dintre infracțiune și contravenție și solicită aplicarea unei sancțiuni administrative, având în vedere că nu s-a produs un accident rutier ci doar a fost depistat inculpatul în trafic de către agenții de poliție.

Consideră că inculpatului i se mai poate acorda o șansă, având în vedere că inculpatul are un loc de muncă și s-a integrat în societate.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, achitarea inculpatului pentru fapta de conducere sub influența alcoolului și aplicarea unei sancțiuni administrative pentru fapta de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea apelului ca fiind nefondat.

Arată că inculpatul a fost legal citat la instanța de fond, iar tatăl inculpatului a fost informat despre existența dosarului.

Apreciază că în cauză există suficiente probe de vinovăție, iar cuantumul pedepsei este proporțional cu gravitatea faptei.

Având în vedere starea de recidivă a inculpatului, consideră că singura modalitate de executare a pedepsei este în regim de detenție.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare;

CURTEA

-deliberând-

Prin sentința penală nr. 1971 din 08.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:

In baza art. 386 C.p.p. s-a admis cererea de schimbarea a incadrarii juridice din art. 336 alin. 1 C.p., art. 334 alin. 1 C.p., fiecare cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin. 2 C.p. in art. 85 al.1 si art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., totul cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. de la 1968 si art. 5 C.p.p.

A-I-In baza art. 85 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 al.1 lit. a C.p. si art. 74 al.1 lit. c C.p. rap la art. 76 al.1 lit. d C.p. si art. 80 C.p. a fost condamnat inculpatul B. V.-B., fiul lui Verginel si A., născut la data de 12.11.1992 în mun. Bacău, domiciliat în mun. Bacău, .,., cetătean român, studii 12 clase, ocupatia student la Univesitatea G. B. - Bacău, necăsătorit, posesor C.I. . nr._, CNP_, recidivist, la pedeapsa inchisorii in cuantum de 4 luni pentru savarsirea infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat.

II-In baza art. 83 C.p. s-a dispus revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata inculpatului prin s.p. 217/D/07.09.2012 pronuntata de Tribunalul Bacau, ramasa definitiva prin d.p. 162/2012 pronuntata de C.A.Bacau și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii supuse judecății în prezenta cauză, inculpatul urmand a executa 3 ani si 4 luni inchisoare.

B-I In temeiul art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 al.1 lit. a C.p. si art. 74 al.1 lit. c C.p. rap la art. 76 al.1 lit. d C.p.. a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa inchisorii in cuantum de 4 luni pentru savarsirea infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala.

II-In baza art. 83 C.p. s-a dispus revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata inculpatului prin s.p. 217/D/07.09.2012 pronuntata de Tribunalul Bacau, ramasa definitiva prin d.p. 162/2012 pronuntata de C.A.Bacau și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii supuse judecății în prezenta cauză, inculpatul având de executat 3 ani si 4 luni închisoare.

In baza art. 33 al.1 lit. b C.p. rap la art. 34 al.1 lit. b C.p. s-au contopit pedepsele astfel cum au fost stabilite la pct. A-II si B-II in pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 4 luni inchisoare.

Pedeapsa de executat 3 ani si 4 luni inchisoare.

S-a aplicat inculpatului B. V.-B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și b din C.p., în condițiile art.71 al.2 din C.p.

S-a menținut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și lit.b din codul penal, pe o durată de 2 (doi) ani.( s.p. nr. 217/D/07.09.2012 a Tribunalului Bacau).

În temeiul art.88 C.p. s-a computat din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 14 mai 2012 până pe 15 iunie 2012 inclusiv.

S-a menținut confiscarea de la inculpatul B. V. – B. a telefonului mobil ridicat la data de 14 mai 2012, potrivit dovezii de la fila 77 vol.II dosar urmărire penală, confiscarea sumei de 143 lei (23 + 120 lei), suma de 23 lei fiind consemnată la Trezoreria Bacău cu chitanța_ din 1 iunie 2012 (fila 159 dosar urmărire penală vol.II), confiscarea sumei de 120 lei (1/2 din 240 lei). (s.p. nr. 217/D/07.09.2012 a Tribunalului Bacau).

Conform art.274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul B. V. – B. să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul aparatorului desemnat din oficiu, avocat M. L., va fi avansat din fondurile MJLC.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 8958/P/2013 din 29.05.2014 înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. V.-B., pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 C.p., si conducerea unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 1 C.p., fiecare cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin. 2 C.p.

În fapt, prin actul de sesizare, s-a reținut că în data de 06.10.2013, inculpatul B. V.-B. a condus pe .. Bacău, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare BC-_, care avea autorizatia de circulatie provizorie expirată, conducătorul auto având o îmbibatie alcoolică de 0, 95 g/l alcool pur în sânge - prima probă, respectiv 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 10.09.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății. Conform art. 374 al.7 C.p.p. probele nefiind contestate în procedura camerei preliminare, nu au mai fost readministrate cu prilejul cercetarii judecatoresti. Legal citat inculpatul B. V.-B. nu s-a prezentat in fata instantei.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 06.10.2013, în jurul orelor 23.30, în timp ce exercitau serviciul de supraveghere si control pe . mun. Bacău, organele de poliție au oprit autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare BC-_. Au constatat ca era condus de inculpatul B. V.-B.. Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus apoi la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din buletinul de analiza toxicologică-alcoolemie nr. 2681-2682/07.10.2013 ( fl. 15 dup) rezultă că avea o alcoolemie de 0, 95 g‰ alcool pur în sânge - prima probă – ora 00.40, respectiv 0,80 g‰ alcool pur în sânge - a doua probă – ora 01.40.

De asemenea, în urma verificării documentelor, s-a stabilit că autorizatia de circulatie provizorie era expirată din data de 05.10.2013.(fl. 9 dup).

Situația de fapt reținută de instanță s-a probat cu:

-procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 7-8);

- declarații inculpat (f. 21, 23)

- declarație martor Dodaru G. (f. 16)

- procesul verbal de prelevare (f. 12)

- rezultat alcooltest (f. 11)

- buletinul de analiza toxicologică-alcoolemie nr. 2681-2682/07.10.2013 (f. 15)

- buletin examinare clinică (f. 13)

Inculpatul a fost audiat în timpul urmăririi penale, recunoscând savarsirea faptelor.

La termenul de judecata din data de 02.10.2014 instanta a pus în discutie, din oficiu, schimbarea incadrarii juridice din art. 336 alin. 1 C.p., art. 334 alin. 1 C.p., fiecare cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin. 2 C.p. în art. 85 al.1 si art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., totul cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. de la 1968 si art. 5 C.p.p. Instanta a admis aceasta cerere având în vedere că tratamentul concursului de infractiuni astfel cum a fost reglementat în Codul penal de la 1968 este mai blând decat cel din Legea 286/2009.

În drept, faptele inculpatului care în data de 06.10.2013 a condus pe .. Bacău, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare BC-_, care avea autorizatia de circulatie provizorie expirată, conducătorul auto având o îmbibație alcoolică de 0, 95 g/l alcool pur în sânge - prima probă, respectiv 0,80 g/l alcool pur în sânge, realizează continutul constitutiv al infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana avand în sânge o imbibatie alcoolica peste limita legala prev de art. 85 al.1 si art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., totul cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. de la 1968 si art. 5 C.p.p.

În temeiul art. 396 al.2 C.p.p., având în vedere că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat cu forma de vinovăție prev. de lege, s-a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cp și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă.

Instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum reiese din declaratia data in timpul urmaririi penale, împrejurare ce a fost reținută ca circumstanță atenuantă conform art. 74-76 Cp în temeiul cărora instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă sub minimul special.

Instanța a constatat că faptele deduse judecății sunt comise în stare de recidivă post condamnatorie, prev. de art. 37 lit. a cp, primul termen al recidivei constituindu-l o pedeapsă cu închisoarea aplicată inculpatului prin sent. pen. nr. 217/D/07.09.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la data de 27.12.2012. Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani.

În baza acestor criterii, instanța a apreciat că o pedeapsă de 4 luni pentru săvârșirea fiecărei infracțiuni deduse judecății ar fi aptă să răspundă scopurilor prevăzute de 52 cp.

În baza art. 83 cp s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicata inculpatului prin s.p. 217/D/07.09.2012 pronuntata de Tribunalul Bacau, ramasa definitiva prin d.p. 162/2012 pronuntata de C.A.Bacau și s-a dispus executarea acesteia alături de fiecare din pedepsele stabilite mai sus, inculpatul având de executat doua pedepse de cate 3 ani si 4 luni inchisoare.

Constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 33 lit. b cp la aplicarea pedepsei rezultante instanța a avut în vedere tratamentul sancționator propriu concursului de infracțiuni prev. de art. 34 lit. b cp și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani si 4 luni inchisoare.

Totodata au fost mentinute o parte dispozitiile din s.p. nr. 217/D/07.09.2012, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și lit.b din codul penal, pe o durată de 2 (doi) ani.( s.p. nr. 217/D/07.09.2012 a Tribunalului Bacau).

În temeiul art.88 C.p. s-a computat din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 14 mai 2012 până pe 15 iunie 2012 inclusiv.

S-a menținut confiscarea de la inculpatul B. V. – B. a telefonului mobil ridicat la data de 14 mai 2012, potrivit dovezii de la fila 77 vol.II dosar urmărire penală, confiscarea sumei de 143 lei (23 + 120 lei), suma de 23 lei fiind consemnată la Trezoreria Bacău cu chitanța_ din 1 iunie 2012 (fila 159 dosar urmărire penală vol.II), confiscarea sumei de 120 lei (1/2 din 240 lei). (.( s.p. nr. 217/D/07.09.2012 a Tribunalului Bacau).

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, solicitându-se prin apărător trimiterea cauzei la rejudecare, pe motiv că judecata cauzei a avut loc în lipsa inculpatului, care nu a fost legal citat. În subsidiar s-a solicitat aplicarea unei sancțiuni administrative pentru faptele săvârșite pe motiv că acestea prezintă un grad de pericol social redus.

Procedând la analiza din oficiu a sentinței apelate pe baza actelor și lucrărilor dosarului Curtea apreciază în sensul necesității respingerii apelului inculpatului, reținând următoarele:

Referitor la motivul de apel care vizează nelegala citare a inculpatului, la dosarul de fond ( filele 12, 14 ) există dovada de afișare a înștiințării privind termenul de judecată din data de 02.10.2014 precum și de afișare a înștiințării privind comunicarea încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, și mențiunea privind motivul afișării, respectiv lipsa de la domiciliu a inculpatului.

De altfel și inculpatul, în memoriul depus la dosar ulterior pronunțării sentinței, arată faptul că în perioada respectivă a lipsit de la domiciliu, fiind plecat la rude în localitatea Târgu M..

În aceste condiții, împrejurarea că inculpatul nu a primit personal citația i se datorează culpei acestui, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 259 Cod procedură penală inculpatul are Obligația de a comunica în 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuiește.

Rezultă astfel că inculpatul a fost citat legal, la adresa cunoscută de către organele judiciare, inculpatul neindicând alt loc unde să fie citat.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, în strictă conformitate cu probatoriul administrat în cauză, necontestat de altfel de către inculpat. Sunt justificate de asemenea și aprecierile privind circumstanțele personale ale inculpatului, în contextul reiterării de către inculpat a comportamentului infracțional.

În cauză nu se impune citarea și audierea martorului de lucrări, prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 10.09.2014, constatându-se legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală, fiind așadar valorificată declarația martorei din faza de urmărire penală.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată, aceasta este pe deplin proporțională cu gradul de pericol social al faptelor. În condițiile în care inculpatul a săvârșit două infracțiuni la regimul circulației în concurs real, iar condamnarea anterioară atrage starea de recidivă nu se poate considera că faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Situația juridică dificilă creată în defavoarea inculpatului, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare și cumularea acesteia cu pedepsele aplicate în cauză, se datorează strict atitudinii inculpatului, care nu s-a abținut de la săvârșirea de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În consecință, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C .p .p . va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul – inculpat B. V. B. și va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C .p .p . respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul – inculpat B. V. B. împotriva sentinței penale nr. 1971 din 08.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. C. A. A. M.

GREFIER,

M. C.

red. sent.R.M.P.

red. dec. MAA

tehnored.M.C.

4 exemplare

19.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 59/2015. Curtea de Apel BACĂU