Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 80/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 1526/110/2015/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 80/C
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. C. I.
GREFIER: E. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat – prin procuror: P. V.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpatul D. M. N., împotriva încheierii penale din 04.06.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 15.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat C. C..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av.C. C. – având cuvântul pentru contestatorul inculpat – solicită a se lua în calcul că cercetarea s-a finalizat, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, vârsta tânără a acestuia și faptul că cercetarea în continuare sub control judiciar ar fi o normalitate până la soluționarea definitivă a cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că s-a verificat arestarea preventivă la instanța de fond și, raportat la temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv, s-a constatat că subzistă în continuare, respectiv dispozițiile art.223 al.2 C.p.p., în sensul că există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat.
Evaluând gravitatea faptelor săvârșite, consideră că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică și – în temeiul art.4251 al.7 pct.1 lit.b C.p.p. – solicită respingerea contestației ca nefondată.
Contestatorul inculpat – având cuvântul – solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pentru a putea lucra și a achita despăgubirile civile.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea de ședință din data de 04.06.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 15 în baza art. 208 cpp,
În temeiul art. 208 C.pr.pen., s-a menținut arestarea preventiva a inculpatului D. M. N., aflat în Penitenciarul Bacău.
In temeiul art.215 C.pr.pen. raportat la art. 202 lit.b C.pr.pen. s-au respins ca nefondate cererile de înlocuire a stării de arest preventiv, cu măsura arestului la domiciliu, și de revocare a stării de arest preventiv, formulată de inculpat prin apărător.
S-a constatat că inculpatul a avut apărător desemnat din oficiu.
În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Bacău a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, nr. 306/P/2015 din 29.04.2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. M. N., în stare de arest preventiv.
Instanța a fost sesizată la data de 30.04.2015 astfel că potrivit art. 207 al. 2 din Codul de procedură penală la data de 04.05.2015 a fost verificată starea de arest a inculpatului.
Se reține că prin încheierea din data de 07.04.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. M. N. pe o durată de 30 de zile.
Inculpatul a fost arestat preventiv în baza încheierii, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.25 din 07.04.2015.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul D. M. N. a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. de art. 32 C.p., rap. la art. 188 alin.1 – 189 alin.1 lit. a, f C.p., furt calificat prev. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit.b, alin.2 lit.b C.p. și violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin.1, 2 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin.1 C.p.
Se poate constata în raport de situația de fapt prezentată că inculpatul D. M. N. a fost cercetat și trimis în judecată pentru fapte care prin natura lor și prin modalitatea în care se reține că au fost concepute și săvârșite prezintă un grad sporit de pericol social.
Inculpatul D. M. N. a fost arestat preventiv, fiind reținute ca temei legal al acesteia, dispozițiile art. 223 al. 2 C.p.p., din probe rezultând presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt indicate expres la acest alineat, iar, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani închisoare și se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Raportat la modalitatea de comitere a faptelor, urmarea produsă, poziția inculpatului, instanța apreciază ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea acestuia în libertate.
Aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudența CEDO).
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudența CEDO la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, instanța reține că menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesele inculpatului, impun privarea în continuare de libertate a acestuia.
Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.
Mai mult prin faptele presupuse a fi comise au fost vătămate valori deosebit de importante, ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, prin lăsarea în libertate a inculpatului, în aceeași comunitate cu partea vătămată și rudele victimei, s-ar induce un puternic sentiment de temere în rândul comunității, de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ceea ce practic ar echivala cu încurajarea făcută acestora și la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului, fapt ca în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
În aceste condiții instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în acest stadiul al procesului penal când nici nu s-a declanșat cercetarea judecătorească, ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și ar genera o stare de insecuritate socială.
De asemenea raportat la probele existente la dosar până în acest moment, al procesului penal, s-a constatat că termenul rezonabil al privării de libertate nu a fost depășit, menținerea inculpatului în arest preventiv fiind justificată.
În ceea ce privește existența interesului ca cercetarea judecătorească să fie continuată cu inculpatul în stare de arest și necesitatea respectării dreptului de libertate a acestora, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei și din consecințele acesteia.
În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate, deoarece, securitatea și liniștea persoanelor ar fi amenințate și prin aceasta, în mod evident, ordinea publică.
Temeiurile care au determinat luarea măsurii actuale nu s-au modificat de-a lungul timpului, astfel că susținerea apărătorului ales al inculpatului legat de faptul că inculpatul a cooperat cu organele judiciare încă de la momentul reținerii sale, nu poate constitui un motiv ce poate fi interpretat ca revocare a stării de arest preventiv sau de înlocuire a acestei măsuri cu una mai puține restrictivă de drepturi, atâta vreme cât încă de la soluționarea propunerii de arestare preventivă aceste împrejurări, comportamentul sincer al inculpatului a fost analizat și avut în vedere. Același motiv – al sincerității și cooperării sale, nu poate fi reținut ca temei pentru înlocuirea arestului preventiv cu altă măsură, nu s-au schimbat temeiurile inițiale analizate de judecătorul de drepturi și libertăți cu ocazia luării măsurii și a prelungirii ei.
Pe de altă parte, se apreciază că măsura preventivă este, în continuare proporțională cu gravitatea acuzației, în sensul că inculpatul D. M. N. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de faptă care se caracterizează în concret printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 202 al. 3 din C.p.p..
Față de considerentele expuse, apreciind că măsura preventivă dispusă față de inculpatul D. M. N. este legală și temeinică, precum și verificând subzistența elementelor care au determinat luarea acestei măsuri, caracterul necesar și proporțional al acesteia cu gravitatea acuzației și scopul urmărit, în baza art. 207 al. 2 din C.p.p. s-a menținut starea de arest a inculpatului D. M. N.
Pentru motivele arătate, „per a contrario”, nu poate fi admisă revocarea măsurii preventive actuale sau înlocuirea ei cu arestul la domiciliu/control judiciar.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestație inculpatul D. M. N., motivele fiind expuse pe larg în preambulul prezentei decizii, astfel încât nu vor mai reluate ci numai analizate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii atacate sub aspectul motivelor de contestație invocate cât și din oficiu, conform art.205 c.pr.pen. sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept, curtea apreciază ca nefondată contestația, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează:
În mod corect, Tribunalul Bacău a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au dispărut - împrejurare care a condus la menținerea măsurii arestului preventiv luată față de acesta.
La momentul la care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului s-au avut în vedere dispozițiile art.223, alin.2 c.pr.pen., temeiuri care se mențin în continuare, nu s-au schimbat și fac necesară privarea de libertate în continuare a inculpatei.
Prin gravitatea lor deosebita si prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detenție provizorie cel puțin o perioada de timp. In circumstanțele excepționale, acest element poate fi avut in vedere in lumina prevederilor convenției, insa așa cum însăși dispozițiile Conventiei arata si practica CEDO, un asemenea element nu trebuie interpretat ca fiind pertinent si suficient decât daca se bazează pe fapte de natura sa arate ca eliberarea inculpatului ar tulbura in mod real ordinea publica, aspect care raportat la speța de fata se confirma pe deplin.
Infracțiunile de tentativă la omor, furt calificat și violare de domiciliu aduce atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv relațiile privind dreptul la viață al persoanei, inviolabilitatea domiciliului și integritatea patrimoniului, cu impact social deosebit iar lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional, și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Trebuie avut în vedere faptul că prin modalitatea în care a fost comisă fapta și natura relațiilor socio–umane afectate,s-au produs încălcări grave ale dreptului la viață al persoanei, astfel că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de insecuritate reprezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, curtea are în vedere și faptul că scopul măsurilor preventive, prevăzut în dispozițiile art.202 c.pr.pen. nu se poate realiza prin luarea măsurii de prevenție a controlului judiciar sau arestului la domiciliu, mai ales la acest moment procesual, tocmai datorită argumentelor expuse pe larg în cele ce preced.
Este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana judecată se bucură de prezumția de nevinovăție, însă legiuitorul a stabilit ca în cazul în care se regăsesc anumite condiții expres prevăzute, să se poată lua una din măsurile preventive, indiferent dacă acuzatul recunoaște sau nu săvârșirea faptelor pentru care este judecat, dacă are sau nu antecedente penale, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu dispozițiile art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, pe de o parte judecătorul este obligat să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal, pe de altă parte.
În consecință, Curtea apreciază în concordanță cu prima instanță că lăsarea inculpatului în libertate, în acest stadiu al soluționării cauzei, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol ridicat pentru ordinea publică.
Având în vedere, faptul că cercetarea judecătorească nu a fost finalizat, se constată că perioada de circa 2 luni și jumătate de când inculpatul este arestat preventiv se circumscrie unui termen rezonabil în raport de natura infracțiunilor astfel cum această noțiune este nuanțată de către practica CEDO.
Aprecierea „limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, or, în speță, fapta inculpatului care aduc atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și vieții persoanei reclamă menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Protejarea libertății individuale împotriva ingerinței arbitrare a autorităților nu trebuie să stânjenească eforturilor instanțelor în administrarea probelor în vederea atingerii scopului procesului penal (art. 1 cpp), constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală (cauza Tomasi c. Franței), iar în cauză, în raport de persoana inculpatului, de fapta săvârșită, complexitatea cauzei, îndeplinirea acestui deziderat se poate face cu menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Menținerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, întrucât curtea apreciază că interesul de a proteja în mod eficient liniștea publică primează în fața interesului particular al inculpatei de a fi judecată în stare de libertate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. „b” noul Cod pr.penală rap. la art. 206 noul cod pr. Penală, va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D. M. N..
Va constata că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu
În temeiul art. 275 alin.2 noul Cod pr.penală, va obliga inculpatul la plata a sumei de 200 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. „b” noul Cod pr.penală rap. la art. 206 noul cod pr. Penală, respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D. M. N. împotriva încheierii de ședință din 04.06.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 15.
Constată că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.
În temeiul art. 275 alin.2 noul Cod pr.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2015.
PREȘEDINTE,
N. C. I. GREFIER,
E. D.
Red.înch.f. – D.R. D.
Red.d.c. – N.C.I. – 12.06.2015
Tehnored. – E.D. – 2 ex.
15.06.2015
| ← Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 680/2015. Curtea... | Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 612/2015. Curtea... → |
|---|
