Abuzul în serviciu. Art.297 NCP. Decizia nr. 282/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 282/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-04-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.282/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 16 aprilie 2015
Instanța constituită din:
- Complet de judecată A2:
Președinte – M. D. - judecător
Judecător – R. C. D.
- Grefier – C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror A. P. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA R. și inculpata M. S., împotriva sentinței penale nr.42/S din data de 06 mai 2014, pronunțată de Judecătoria R., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 martie 2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 08 aprilie 2015 iar apoi pentru data de 16 aprilie 2015, când,
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 42 din data de 06.05.2014, Judecătoria R. a hotărât următoarele:
În temeiul art.132 din Legea 78/2000 raportat la art.297 cod penal, cu aplicarea art. 36 și art.5 Cod penal a condamnat inculpata M. S. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu .
În temeiul art.66 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art.12 din Legea 187/2012 a interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani și 8 luni.
În temeiul art.246 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal a condamnat inculpata la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În temeiul art.295 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal a condamnat inculpata la pedeapsa închisorii de 2 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În temeiul art.66 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art.12 din Legea 187/2012 a interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art.290 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal a condamnat inculpata la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În temeiul art.396 alin 5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. b Cod procedură penală a achitat inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art.295 Cod penal.
În temeiul art.33 lit. a și art.34 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, termen de încercare de 4 ani și 8 luni.
A atras atenția inculpatei asupra consecințelor prevăzute de art. 83 Cod penal din 1969.
În temeiul art.397 Cod procedură penală a admis acțiunea civilă formulată de UAT ., D. N. Esztergaroș M., S. A., G. A. M., P. A., J. L. J., G. A., F. R., D. A. și G. Școlar Industrial R. și în consecință, a obligat inculpata să plătească următoarele sume de bani cu titlu de prejudiciu material: 911,85 lei către UAT . de curs valutar, câte 250 lei către R. M. și D. N. reprezentând bursele neridicate, câte 210 euro și 13 lei reprezentând diurnă externă și internă către Esztergaroș M., S. A., G. A. M., P. A., J. L. J., G. A., F. R., D. A. și 4500 lei reprezentând folos nerealizat către Grupul Școlar Industrial R..
În temeiul art.25 alin 5 Cod procedură penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de Magyary E. V., S. E., S. O. D. și E. M..
A obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2000 lei .
În temeiul art.276 alin 1 Cod procedură penală a obligat inculpata la plata către Grupul Școlar Industrial R. a sumei de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria R. nr.149/P/2010 din 29.03.2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimisă în judecată inculpata M. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal (4 acte materiale), delapidare prevăzută de art. 2151 Cod penal cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal (10 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal (2 acte materiale) și delapidare prevăzută de art. 2151 Cod penal cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal (4 acte materiale).
În cauză s-au constituit părți civile UAT . de 911,85 lei reprezentând diferența de curs valutar, Grupul Școlar Industrial R. cu suma de 4500 lei reprezentând folos nerealizat, R. M. și D. N. fiecare cu 250 lei reprezentând bursele neridicate, Esztergaroș M., S. A., G. A. M., P. A., J. L. J., G. A., F. R., D. A. cu câte 210 euro și 13 lei fiecare reprezentând diurnă internă și externă, Magyary E. V. cu 315 lei, S. E. cu 315 lei, S. O. D. 315 lei și Eleseg M. cu 329 lei, sumele reprezentând remunerația pentru programul „școală după școală” .
În cursul judecății a fost audiată inculpata (fila 64), partea vătămată G. A. (fila 94), părțile civile G. A. M. (fila 95), P. A. (fila 96), J. L. J. (fila 97), G. Andreeea (fila 98), S. A. (fila 99), Esztergaros M. (fila 100), Fzakas R. (fila 126), R. M. (fila127), M. E. V. (fila 128), S. E. (fila 129), S. Ottilia D. (fila 130), E. M. (fila 131), martorii A. I. (fila 148), A. O. (fila 149), S. A. (fila 151), Esztergaros M. (fila 152), Depner Emeșe T. (fila 165), P. M. M. (fila 167), Gyero R. (fila 168), Huszar A. (fila 169), C. M. (fila 185), Marossy Adalbert I. (fila 187), C. D. (fila 9 vol 3), S. T. (fila 31 vol.3), S. A. M. (fila 32 vol.3).
De asemenea s-au depus înscrisuri (fila 182 vol. 2 și fila 33 vol.3).
Analizând ansamblul material probator administrat în cauză instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art.248 din vechiul cod penal, conținutul acesteia se regăsește în dispozițiile art.297 din actualul cod penal. Inculpata a avut în perioada septembrie 2006- februarie 2009 calitatea de director la Grupul Școlar Industrial R., iar potrivit art.19 din Regulamentul privind funcționarea consiliului de administrație calitatea de președinte al acestuia. Potrivit art.23 din Regulament consiliul de administrație aprobă propunerile către Consiliul local de scoatere la licitație a unor spații pentru închiriere pe o perioadă limitată, iar potrivit art.19 pct. 4 din Regulament, directorul școlii în calitate de președinte al consiliului de administrație avea ca și atribuție pregătirea și prezentarea proiectelor de documente ce urmau a fi aprobate sau avizate de consiliul de administrație.
Din depoziția martorilor A. O., Gyero R., C. M. a rezultat că din luna septembrie 2006 și până în luna februarie 2009 în școală a funcționat un „chioșc”, în sensul că, într-o sală de clasă ( laborator de tehnologie), într-un colț unde prin construcție exista un zid despărțitor, se comercializau în timpul pauzelor produse de patiserie al Întreprinderii familiale deținute de soțul martorei A. O. dar și produse de papetărie și cafea aduse de directoarea adjunctă de la magazinul său. Comercializarea avea loc în timpul pauzelor și toți profesorii din școală cunoșteau despre existența acestui chioșc, inclusiv membrii consiliului de administrație. Martorul C. M. a arătat în declarația sa (fila 185) că pentru a exista un contract de închiriere era suficient ca A. O. să formuleze o cerere către consiliul de administrație. Martora A. O. a declarat că în nenumărate rânduri i-a solicitat inculpatei întocmirea unui contract de închiriere dar aceasta îi răspundea că este în regulă. Din ansamblul declarațiilor martorilor care au avut sau au calitatea de cadre didactice în școală, a rezultat că situația era foarte tensionată, inculpata exercitându-și funcția în mod abuziv, astfel că este explicabil de ce martora A. O. nu a formulat o cerere către consiliul de administrație, fiindu-i teamă probabil de reacția inculpatei.
Spațiul nu a fost pus la dispoziție gratuit, ci în schimbul unor sume de bani cu titlu de chirie, ce se percepeau martorei în funcție de vânzări. Modul în care se desfășurau evidența și plățile, descris de martora A. O., este confirmat de martora Gyero R. iar din caietul în care își ținea evidența martora A. O., rezultă că directoarea adjunctă semna de primirea unor sume de bani.
Martorul C. M. a fost și dumnealui „comisionar”, ducând fără să știe sume de bani de la A. O. la directoarea adjunctă. În declarația dată în fața instanței (fila 185 vol.2) acesta arată că știe de la Gyero R. ulterior controlului de la Inspectoratul Școlar, că se plăteau anumite sume cu titlu de chirie a căror evidență o ținea și martora, iar banii erau folosiți pentru cheltuieli de protocol. Sumele care erau încasate lunar cu titlu de chirie variau între 150-250 lei lunar și în mod evident inspecții la nivelul întregii școli nu aveau loc lunar, iar caietul cu evidența cheltuirii banilor a dispărut după demisia din funcția de director adjunct a martorei Gyero R., astfel că sumele de bani nu au intrat efectiv în posesia unității de învățământ.
Potrivit art.170 alin 3 din Legea 84/1995-legea învățământului, în vigoare la momentul de referință, instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice. Veniturile obținute din sursele menționate se gestionează și se utilizează integral la nivelul instituțiilor și unităților respective, inclusiv pentru majorarea fondului de salarii, fără vărsăminte la bugetul de stat, la bugetele locale și fără a afecta alocațiile bugetare.
Venituri proprii în condițiile legii îl putea constitui venitul din chirie care putea fi cheltuit de unitatea de învățământ în condițiile arătate, chiar pentru cheltuieli de protocol dacă acest lucru era aprobat de consiliul de administrație. Chiar dacă martora A. O. nu a solicitat încheierea unui contract de închiriere și chiar dacă toți membrii consiliului de administrație aveau cunoștință de funcționarea „chioșcului” inculpata avea obligația de a supune aprobării consiliului de administrație funcționarea acestui chioșc și stabilirea dacă punerea la dispoziție a spațiului să se facă cu titlu gratuit sau oneros. Acest lucru îl recunoaște și în declarația dată în fața instanței (fila 68) dar apreciază că, era de prisos să propună acest fapt consiliului de administrație, din moment ce toată lumea cunoștea funcționarea chioșcului și nimeni nu a avut de obiectat. Faptul că martora A. O. a declarat că a insistat în nenumărate rânduri să i se încheie contract este credibilă, deoarece avea interes, putând să-și deducă aceste cheltuieli în condițiile legilor fiscale.
Întrucât există dovezi că sumele de bani cu titlu de chirie au fost încasate, dar nu sunt dovezi că au fost utilizate exclusiv în interesul unității de învățământ, rezultă că i-a fost cauzat Grupului Școlar o pagubă constând în lipsa sumelor de bani încasate cu titlu de chirie, sume pe care și le-a însușit inculpata, fiind astfel îndeplinite condițiile de existență a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice și de agravare a pedepsei prevăzute de art.13 2 din Legea 78/2000.
2.Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal din 1969 cu corespondență în art.297 Cod penal instanța a reținut următoarele: Din depoziția inculpatei rezultă că elevii cu situație financiară precară beneficiau de anumite sume de bani, burse, numite „bani de liceu” cu condiția să nu aibă mai mult de 20 de absențe într-o lună. Martorul C. D. (fila 9 vol.3) a oferit explicații în legătură cu modalitatea de aprobare și distribuire a acestor bani. Astfel, martorul a făcut parte dintr-o comisie care analiza dosarele elevilor și le trimitea spre aprobare la Inspectoratul Școlar. Situația burselor astfel aprobate putea suferi modificări pe parcursul anului în cazul în care vreun elev avea absențe nemotivate, dirigintele fiind cel care trebuia sa semnaleze aceste aspecte. Statele de plată erau întocmite de secretariat iar elevii își ridicau banii de la secretariat, aspect ce rezultă din depoziția părților vătămate G. A. (fila 94) și R. M. (fila 127). După ce s-a angajat în funcția de casier, martora A. O. declară (fila 149) că a găsit într-un dulap metalic din secretariat la care avea acces o sumă de bani și niște state de plată, bani de liceu neridicați de elevi. De față erau și alte persoane, respectiv contabila și secretara. I-a spus inculpatei despre găsirea acestora iar inculpata i-a spus să-i predea directoarei adjuncte, d-na Huszar A..
Martora Huszar A. (fila 169) declară că nu mai știe cine a venit cu ideea că banii nu mai pot fi returnați la primărie și că de comun acord s-a hotărât să fie cheltuiți cumpărându-se astfel diferite produse. De asemenea arată că s-a stabilit că banii nu au fost achitați elevilor deoarece absentaseră și nu aveau dreptul la ei.
Martora S. A. M. (fila 32) se afla în secretariat când au fost găsiți acei bani și confirmă că A. O. i-a spus inculpatei despre găsirea lor. Martora își mai amintește că inculpata a spus la acel moment că știe de existența banilor și i-a spus casierei să-i predea directoarei adjuncte. Din modul de aprobare și distribuire al burselor descris de martorul C. rezultă că dacă un elev absenta, dirigintele aducea la cunoștință această împrejurare, operându-se modificări, astfel că în luna respectivă elevul nu avea dreptul la bursă, prin urmare nu apărea nici în statul de plată.
Chiar dacă nu se cunoștea motivul neridicării sumelor de bani de către elevi, din moment ce statele de plată erau deja aprobate (filele 282-284), rezultă că elevii nu absentaseră sau nu interveniseră alte modificări în situația lor, beneficiau de sumele respective, astfel că inculpata avea obligația de a dispune înștiințarea beneficiarilor de dreptul de a-și ridica banii respectivi. Împrejurarea că nu mai erau elevii școlii este lipsită de relevanță întrucât în evidențele școlare exista domiciliul acestora.
Mai mult, existat și un tabel cu elevii care nu beneficiau de bursă (fila 309) iar beneficiarii banilor neîncasați nu se află printre acești elevi.
După demisia inculpatei, martorul C. M. (fila 185) a găsit într-o încăpere la etaj o foaie de hârtie (fila 280) pe care se menționaseră sumele cuvenite elevilor și anumite cheltuieli, flipchart, sfoară, mărgele, rezultând astfel cheltuirea sumelor de bani care trebuiau predați elevilor. Și în acest caz inculpata și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, prin faptul că a dispus cheltuirea sumelor de bani în interesul școlii în loc să dispună trimiterea lor beneficiarilor, cauzând astfel un prejudiciu acestora, nefiind important că elevii nu s-au mai interesat de bursele neridicate, aspect ce rezultă din depoziția părților vătămate.
3.Cu privire la infracțiunea de delapidare prevăzută de art.2151 Cod penal cu aplicarea art.41 alin 2 Cod penal ( 10 acte materiale)
Școala de Arte și Meserii R. primește o invitație (fila 248) de a participa la Târgul Fermierilor Europeni din localitatea Schonbach Austria. Prin adresa nr.1064/09.05.2008 (fila 259) inculpata în calitate de director al școlii formulează către Inspectoratul Școlar o cerere privind aprobarea deplasării indicând și persoanele participante.
La data de 13.05.2008 inculpata întocmește către P. . de decont pentru această deplasare prin care solicită suma de 4100 euro, cheltuieli ce vor fi suportate din bugetul local, necesarul de cheltuieli fiind reprezentat de diurnă pentru 10 persoane timp de 7 zile (35 euro/zi), cheltuieli de cazare 1500 euro, taxe autostrăzi 50 euro, parcări 100 euro. Se îndeplinesc formalitățile necesare pentru alocarea sumei (filele 251, 252, 250) fiind alocată pentru deplasarea a 10 persoane în Austria suma de 20.000 lei din care doar suma de 19.869,45 lei este destinată efectiv excursiei. La data de 16.05.2008 se ridică de către contabila primăriei, martora Depner E. T. suma de 19.869,45 lei (fila 255) pentru deplasarea în Austria ( sumă virată în Trezorerie consiliului local cu această destinație –fila 257). Martora Depner Emeșe T. arată (fila165) că din suma de 20.000 lei, suma de 645 lei era afectată unor cheltuieli materiale, tot pentru școală. De la casiera primăriei banii au fost ridicați de casiera școlii, martora A. O., aspect ce rezultă atât din declarația acesteia cât și din declarația contabilei, martora P. M. M. (fila 167).
Din suma totală, s-a reținut de către casieră c-val transportului în Austria, respectiv 4569,60 lei pentru care s-a emis factura fiscală (fila 274), restul fiind înmânați inculpatei. La întoarcerea din Austria, inculpata a întocmit referatul de decont pentru suma ridicată, (fila 258) per total fiind justificate sumele de bani ridicate de la casieria primăriei, respectiv 19.869,45 lei deplasarea în Austria și 645 lei cheltuielile materiale. La referatul de decont întocmit inculpata a anexat copii de pe chitanțe, factura de transport, factura de cazare (fila 273), iar pentru justificarea diurnei a anexat ordine de deplasare.
În perioada 03.06-15.07 2011 are loc la P. . realizat de Curtea de Conturi materializat în Raportul întocmit la data de 15.07.2011 (fila 420).
În urma analizei sumelor alocate și justificate pentru deplasarea în Austria, se constată (fila 423) pe baza documentelor justificative că din suma de 14.777,45 lei cât ar fi trebuit schimbat în valută, s-a schimbat doar suma de 13.865,6 lei, nefiind justifică suma de 911,85 lei iar suma de 414,68 euro a fost cheltuită din diurna externă cuvenită persoanelor care s-au deplasat la târg.
Totodată s-a constat că ordinele de deplasare prezentate ca documente justificative nu sunt întocmite conform prevederilor legale, iar justificarea sumelor cheltuite în valută cu excepția celor reprezentând drepturile de diurnă se face cu documente justificative.
Potrivit art.12 alin 2 din HG 518/1995 justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepția celor reprezentând drepturile de diurnă, se face pe bază de documente și se aprobă de către conducătorii unităților trimițătoare; în cazul cheltuielilor medicale este necesar și avizul policlinicii de specialitate. Din declarația persoanelor vătămate dar și a inculpatei, rezultă că nici cadrelor didactice nici elevilor nu le-au fost înmânate sumele cuvenite cu titlu de diurnă, unele persoane nici nu au știut că au dreptul la diurnă și majoritatea nu știau ce reprezintă diurna. Prin urmare, afirmația inculpatei că au hotărât să țină diurna la comun nu este susținută de vreun alt mijloc de probă. Inculpata declară că știa că pentru diurnă nu trebuie să prezinte documente justificative și că mâncarea la pensiune a plătit-o cash, din banii de diurnă. Toate persoanele vătămate au declarat că la pensiune au avut asigurat micul dejun și cina iar în timpul zilei li se aduceau sandwichuri și nici una din persoane, cu excepția părții vătămate Esztergaros M. nu s-a considerat prejudiciată că nu i s-au înmânat acele sume de bani. Nici una din persoanele audiate nu au declarat că au văzut-o pe inculpata să plătească mâncarea la pensiune și nici nu li s-a adus vreo notă de plată. Prin urmare, rezultă că în prețul cazării a fost inclusă și mâncarea iar banii de diurnă au fost însușiți de inculpata care știa că nu trebuie să prezinte documente justificative pentru diurnă, în caz contrar, inculpata ar fi avut chitanțe cu care să se justifice cel puțin față de cadrele didactice, întrucât dreptul de diurnă este personal, fiecare putând face cu banii ce dorea ( puteau de exemplu să mănânce mai puțin de 35 de euro și să-și păstreze banii, pentru că oricum nu trebuiau să justifice cheltuirea lor potrivit reglementărilor legale). În plus, evident că și pensiunea unde au fost cazați avea nevoie de justificarea cheltuielilor cu mâncarea. Rezultă că prin nepredarea banilor cuveniți pentru diurnă persoanelor îndreptățite și nejustificarea față de aceștia a sumelor cuvenite ( în cazul în care s-ar fi hotărât cheltuirea lor la nivel de grup) inculpata le-a cauzat o pagubă constând în diurna externă.
Nici în ceea ce privește diurna internă sumele nu au fost justificate, toate persoanele audiate declarând că au avut la ei cornuri ( din programul cornul și laptele) cu șuncă și cașcaval, însă chitanțe pentru produsele cumpărate nu s-au depus iar sumele în lei au fost justificate altfel, nici în cazul diurnei interne nefiind necesară prezentarea de documente justificative. Pentru a justifica obținerea diurnei, era necesar să se facă dovada deplasării prin completarea ordinelor de deplasare. După cum rezultă și din Raportul de audit ordinele de deplasare nu au fost completate corespunzător, iar din declarațiile părții vătămate Esztergaros M. (fila 25) și martora Huszar A. (fila 168) rezultă că ordinele de deplasare au fost completate pe verso de către inculpată, și că nici una din ele nu au primit diurna „ nici unul din profesori nu a avut acces la banii respectivi, dânsa știe ce cheltuieli a făcut” ( declară Huszar A.)
Prin faptul că a atestat în fals că persoana respectivă a primit diurna, în condițiile în care acest fapt a fost dovedit că nu s-a realizat, și a depus ordinele de deplasare la primărie pentru justificare, inculpata a săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Relativ la săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art.2151 Cod penal cu aplicarea art.41 alin 2 Cod penal constând în aceea că în calitate de director și-a însușit suma totală de 1274 lei ce se cuvenea părților vătămate Ma gyary E. V., S. E., S. O. D. și E. M. pentru programul european „ Școală după școală” instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Atât din depoziția inculpatei cât și din depoziția părților vătămate și a martorilor cadre didactice audiate a rezultat că profesorii înscriși în programul „școală după școală”erau retribuiți direct de către Inspectoratul Școlar Județean. Pentru a nu se deplasa personal în fiecare lună la Inspectorat pentru ridicarea banilor, părțile vătămate au dat mandat inculpatei care avea locuința în B. și care se deplasa în calitatea sa de director la Inspectorat lunar, pentru a le ridica drepturile cuvenite. Infracțiunea de delapidare presupune că subiectul activ calificat - funcționar-gestionează sau administrează valori sau alte bunuri asupra cărora exercită oricare din acțiunile ce constituie elementul material al acțiunii. Prin urmare, calitatea de subiect pasiv al infracțiunii de delapidare nu poate fi decât o persoană juridică și nu o persoană fizică, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. În speță, prejudiciul cauzat părților vătămate nu poate fi recuperat decât în condițiile contractului de mandat, având în vedere că drepturile salariale erau personale iar gestionarea acestora până la plată era în sarcina Inspectoratului Școlar Județean, inculpata neavând vreo atribuție de gestionare în acest sens, fiind astfel irelevantă calitatea pe care părțile vătămate au avut-o în vedere la momentul mandatării.
Văzând că faptele, cu excepția ultimei, există și au fost săvârșite de inculpata cu vinovăția cerută de lege, instanța în temeiul art. 396 alin 2 Cod procedură penală a pronunțat o soluție de condamnare.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare, instanța a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, art.79 Cod penal și de art. 5 Cod penal referitor la aplicarea legii mai favorabile.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel:
I. P. de pe lângă Judecătoria R. care a criticat sentința apelată atât pentru netemeinicie, cât și pentru nelegalitate. Motivul de nelegalitate vizează modul de aplicare a legii penale mai favorabile, arătându-se că prima instanță a aplicat legea penală mai favorabilă pe instituții autonome, ceea ce contravine deciziei Curții Constituționale nr.265 din data de 06.05.2014. S-a mai arătat că, prima instanță a omis să rețină, în încadrarea juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 290 și art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969, forma continuată, respectiv prevederile art. 41 alin. 2 Cod penal. Un alt motiv de nelegalitate invocat de către P. vizează faptul că, pedeapsa rezultantă, de 2 ani și 8 luni închisoare nu ar fi putut fi suspendată condiționat, ci doar în modalitatea suspendării sub supraveghere.
În privința faptei săvârșite de inculpată, în dauna persoanelor vătămate Magyary E. V., S. E., S. O. D. și E. M., P. a arătat cu ocazia dezbaterilor orale din cauză că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 Cod penal din 1969, însă, având în vedere manifestarea de voință a celor 4 părți vătămate de a nu formula plângere prealabilă, s-a solicitat încetarea procesului penal.
II. Inculpata M. S. a invocat următoarele motive:
1.În principal, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece încheierile de ședință din datele de 15.04.2014, 29.04.2014 și 06.05.2014, nu au fost întocmite potrivit dispozițiilor legale. În acest sens, a arătat că pentru încheierile din datele de 29.04.2014 și 06.05.2014 nu se poate face dovada continuității și a legalei compuneri a completului de judecată. Prin urmare, aceste încheieri sunt lovite de nulitate absolută, neputând fi remediată în nici un mod, și atrăgând această sancțiune și pentru sentința apelată.
Un alt motiv pentru care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost acela că prima instanță nu s-a pronunțat pentru întreaga stare de fapt cu care a fost sesizată, respectiv nu a reținut forma continuată pentru o infracțiune de delapidare și pentru aceea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. S-a arătat că, prima instanță s-a pronunțat pe infracțiuni simple,deși a fost sesizată cu infracțiuni în formă continuată, fără a proceda la schimbarea încadrării juridice. Pentru soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare, a arătat că, nu există nici un temei în acest sens în dispozițiile procedural penale în vigoare și a făcut trimitere la dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și la jurisprudența pronunțată în baza acesteia, respectiv art. 6.
2.Al doilea motiv de apel al inculpatei a vizat solicitarea de achitare pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în temeiul art. 16 lit. c Cod procedură penală, deoarece nu există probe că inculpata le-ar fi săvârșit.
Pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 ind. 2 din legea 78/2000 raportat la art. 248 cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, mijloacele de probă administrate nu dovedesc desfășurarea în mod constant a unei activități comerciale sau existența vreunui chioșc în incinta școlii, inculpata nu avea atribuții să aprobe desfășurarea unei astfel de activități în incinta școlii, această atribuție revenind Primăriei din localitate. Inculpata nu a beneficiat de vreo sumă de bani, din chiria plătită de beneficiarii activității comerciale.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 cod penal din 1969, inculpata a arătat că la dosar nu există mijloace de probă care să ateste faptul că aceasta ar fi avut reprezentarea faptului că acea sumă de bani provine din bursele școlare, atribuții în acest sens având contabila școlii.
Relativ la infracțiunea prevăzută de art. 215 ind. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, legată de deplasarea în Austria a unui grup format din cadre didactice și elevi, s-a arătat că nu există mijloace de probă care să ateste că inculpata și-ar fi însușit sumele de bani, ci dimpotrivă acestea au fost folosite pentru cazare, masă și transport. Obligativitatea depunerii deconturilor și evidențierea cheltuielilor reveneau contabilei și casierei școlii, respectiv numitelor P. M. și A. O..
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 5 acte materiale, a învederat că în principal nu există nicio dovadă a însușirii vreunei sume de bani de către inculpată, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de abuz de încredere prevăzut de art. 213 Cod penal din 1969.
3. Al treilea motiv de apel al inculpatei vizează solicitarea de achitare, în temeiul dispozițiilor art. 18 in. 1 Cod penal din 1969, arătând că niciuna dintre infracțiunile săvârșite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, invocând în principal perioada îndelungată ce a trecut de la data săvârșirii infracțiunilor, prejudiciul extrem de mic, circumstanțele personale ale inculpatei.
Mijloace de probă administrate în fața instanței de apel
În fața instanței de apel au fost administrate următoarele mijloace de probă:
Au fost audiate părțile civile Magyary E. V. S. E., S. O. D., E. M. la termenul de judecată din data de 16 octombrie 2014. Aceste părți civile au fost audiate, având în vedere că, în motivele de apel ale Parchetului s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 – 4 acte materiale, în infracțiunea de abuz de încredere prevăzut de art. 213 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969. Având în vedere că, cererea formulată de către P. privitoare la schimbarea încadrării juridice este întemeiată, pentru considerentele pe care le vom arăta mai jos, dar și împrejurarea că cele patru persoane vătămate la infracțiunea de abuz de încredere nu au formulat plângere prealabilă, nu se va proceda la o expunere amănunțită a declarațiilor acestor patru părți vătămate, cu privire la starea de fapt expusă, cu privire la această infracțiune, instanța de apel, după schimbarea încadrării juridice, urmând a pronunța o soluție de încetare a procesului penal, față de inculpata M. S., ca urmare a lipsei plângerii prealabile.
În apel, au mai fost depuse, ca urmare a solicitărilor în probațiune formulate de către inculpată și următoarele înscrisuri: copia condicii de ședință din data de 29.04.2014, cu privire la sentința apelată, în care se menționează amânarea pronunțării pentru data de 06.05.2014 ( filele 102-103, 105-105). Aceste înscrisuri au fost depuse la dosar având în vedere primul motiv de apel al inculpatei prin care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece încheierile de amânare a pronunțării sunt lovite de nulitate absolută deoarece din acestea nu se poate stabili componența completului de judecată.
S-au mai depus, în fața instanței de apel, înscrisuri, în legătură cu plățile efectuate, în programul Școală după Școală.( filele 125- 128, dosar Curte, 156- 201).
Inculpata a depus în circumstanțiere, mai multe înscrisuri: adeverință din care rezultă că este înscrisă la o formă de doctorat, acte medicale din care rezultă o stare de sănătate precară, certificat de căsătorie, lista lucrărilor publicate, diplome de licență, master, foi matricole, certificat de obținere a gradului didactic, certificate care atestă absolvirea mai multor cursuri de pregătire profesională, certificat de competență lingvistică.
La termenul de judecată din data de 26.02.2014, inculpata a fost audiată nemijlocit în fața instanței de apel, în cuprinsul declarației date aceasta nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, adoptând aceeași poziție procesuală ca și în fața primei instanțe.
Verificând hotărârea apelată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și în baza mijloacelor de probă noi administrate, în fața instanței de apel, potrivit art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, Curtea constată că apelurile declarate în cauză sunt fondate urmând a fi admise, pentru considerentele care vor fi expuse mai jos.
Starea de fapt în care sunt prezentate infracțiunile săvârșite de către inculpată și mijloacele de probă care dovedesc, fără dubiu, săvârșirea acestora și încadrarea juridică a infracțiunilor
Curtea constată că prima instanță a stabilit corect starea de fapt, prin coroborarea judicioasă a mijloacelor de probă, stare de fapt care constă, în esență, în următoarele:
1.Inculpata M. S. a încuviințat, în calitate de director, al Grupului Școlar Industrial R., funcționarea în perioada septembrie 2006- februarie 2009, a unui chioșc cu produse de patiserie, aparținând Asociației Familiale A. I., într-un spațiu din incinta acestui grup școlar condus de către inculpată. Funcționarea acestui chioșc a avut loc fără aprobarea Consiliului de administrație al Școlii sau al Primăriei din localitate, și fără încheierea vreunui contract de închiriere, inculpata primind pentru acest serviciu, sume cuprinse între 150 lei-250 lei lunar de la martora A. O.. Această sumă de bani a fost obținută de către inculpată pentru sine, deși în mod legal ar fi trebuit să intre în condiții legale în bugetul grupului școlar, unde inculpata deținea funcția de director.
Această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 13 ind. 2 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpată, rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă, la care vom face referire mai jos.
Potrivit declarațiilor coroborate ale martorilor A. O., Gyero R., C. M. rezultă că din luna septembrie 2006 și până în luna februarie 2009 în școală a funcționat un „chioșc”, în sensul că, într-o sală de clasă se comercializau în timpul pauzelor produse de patiserie ale unei asociații familiale deținute de soțul martorei A. O..
Martorul C. M. a arătat în declarația dată în faza de urmărire penală, că în urma unor nereguli care s-au constatat în incinta grupului școlar condus de către inculpată, s-a hotărât formularea unei plângeri penale împotriva acesteia. Aceste nereguli, ar fi constat, printre altele în aceea că, inculpata a permis funcționarea respectivului chioșc, în incinta școlii, fără contract de închiriere, fără aprobarea consiliului de administrație. Martorul a arătat că la solicitarea martorei A. O. i-a înmânat inculpatei un plic cu bani, care reprezentau chiria pe care martora A. o plătea personal inculpatei pentru că își desfășura activitatea comercială, în acel chioșc. Martorul a mai arătat că suma de bani a înmânat-o directoarei spunându-i de la cine provine, iar ulterior a asistat la o discuție între martora A. O. și inspectorul Școlar, în care prima îi spunea celei din urmă că în perioada 2006- februarie 2009 i-a plătit inculpatei o chirie lunară, de 150 -250 lei, pentru că i-a permis să își desfășoare respectiva activitate comercială în incinta școlii
Martora A. O. a declarat că și-a desfășurat activitatea comercială, în incinta școlii cu acordul inculpatei, iar pentru această activitate a plătea o chirie cuprinsă între 150 și 200 lei, iar aceste sume de bani le plătea prin intermediul unor colegi ai inculpatei ( Gyero R., C. M.). Martora a mai arătat că în nenumărate rânduri i-a solicitat inculpatei întocmirea unui contract de închiriere dar aceasta îi răspundea că este în regulă. Martora a arătat că pentru sumele primite nu a primit nicio chitanță, ci aceste sume erau trecute într-un caiet. Martora a arătat că, i-a solicitat inculpatei eliberarea de chitanțe pentru sumele plătite cu titlul de chirie, însă, inculpata i-a spus că nu poate face acest lucru, fără a-i aduce alte precizări. Martora a mai arătat că a văzut când martorul C. i-a dat banii inculpatei, spunându-i acesteia că sunt din chirie.
Martorul A. I. confirmă și el derularea activității comerciale, în incinta școlii, cu încuviințarea inculpatei, aceasta din urmă spunând că se va interesa ea pentru întocmirea formelor legale, pentru funcționarea respectivului chioșc. Martorul a arătat că lunar se plăteau inculpatei sume cuprinse între 150-200 lei cu titlul de chirie.
Martora P. M. M. confirmă desfășurarea activității comerciale în incinta școlii arătând că a aflat de la alte persoane că pentru această activitate titularii ei plăteau o chirie lunară inculpatei.
Martora Gyero R. a declarat că, a fost însărcinată cu primirea banilor de la martora A. O., bani care reprezentau chirie, pentru activitatea comercială pe care martora o desfășura în școală, acești bani fiind predați, în cele din urmă inculpatei. Această martoră a arătat că A. O. își ținea evidența banilor predați cu titlul de chirie, într-un caiet în care se semna de predarea și primirea lor, iar o altă evidență era ținută de inculpată, într-un caiet, pe care îl ținea în fișetul său.
Materialul probator în ceea ce privește săvârșirea de către inculpata M. S., a infracțiunii descrise la acest punct este completat de următoarele înscrisuri: declarațiile comune ale mai multor angajați ai Grupului Școlar Industrial R., care au arătat că în perioada septembrie 2006 - februarie 2009, în incinta școlii a funcționat un chioșc, fără autorizație și cu aprobarea directoarei M. S., adresa nr. 530 din data de 20.03.2013 a Primăriei din care rezultă că nu s-a adoptat o hotărâre de consiliu local prin care să se aprobe funcționare chioșcului în incinta școlii, copia caietului martorei A. O. în care aceasta ținea evidența banilor pe care i-a predat cu titlul de chirie inculpatei, în perioada anilor 2006-2007.
Toate aceste mijloace de probă coroborate dovedesc fără nici un dubiu săvârșirea de către inculpata M. S. a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 13 ind. 2 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Apărarea formulată de către inculpată, prin apărător, în sensul că din mijloacele de probă, nu s-a dovedit existența vreunui spațiu amenajat ca magazin sau chioșc, nu poate conduce la înlăturarea răspunderii penale a inculpatei, deoarece aspectul esențial și care a fost dovedit, potrivit mijloacelor de probă dovedite mai sus este acela că în incinta școlii familia A. a desfășurat o activitate comercială, cu încuviințarea inculpatei, pentru care a plătit o chirie pe care o preda inculpatei, fără a exista în acest sens un contract de închiriere, și nici o înregistrare a sumelor de bani primite de către inculpată.
Nu poate înlătura răspunderea penală a inculpatei, nici apărarea invocată de către aceasta, în sensul că nu avea atribuții de a încheia astfel de contracte de închiriere, această atribuție revenind Primăriei sau consiliului local, deoarece inculpata și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, acceptând desfășurarea în incinta școlii a acestei activități, pentru care a încasat sume de bani, personal. Dacă se declară necompetentă pentru încheierea respectivului contract de închiriere, ar fi avut posibilitatea fie să comunice familiei A. că nu are competența în încheierea unui astfel de contract, fie să informeze unitatea administrativ teritorială, despre posibilitatea desfășurării unei astfel de activități, în incinta școlii, iar nu să accepte desfășurarea unei astfel de activități, să perceapă sume de bani cu titlul de chirie, care îi erau predați și pentru care nu a eliberat vreo chitanță. Tocmai acest din urmă aspect reprezintă o îndeplinire în mod defectuos a atribuțiilor de director al unității școlare, deoarece ar fi trebuit să depună demersurile necesare pentru desfășurarea în condiții de legalitate a activității comerciale, iar nu să accepte ca această activitate să se desfășoare, în incinta școlii fără vreo formă legală, prin plata unor sume de bani care nu au intrat în bugetul școlii sau al unității administrativ teritoriale, ci de care aceasta a dispus așa cum a dorit. Așa cum rezultă din declarațiile coroborate ale martorilor mai sus-arătați prin această activitate ilegală a inculpatei, s-a produs un prejudiciu pentru partea civilă Grupul Școlar Industrial R., în cuantum de 4500 lei, reprezentând sumele de bani plătite de către martora A. O. inculpatei și care s-ar fi cuvenit în drept acestei părți civile. Prin urmare este îndeplinită și cealaltă condiție a laturii obiective a infracțiunii săvârșite de către inculpată, privind cauzarea unei pagube în patrimoniul unității școlare unde aceasta era director.
Declarațiile coroborate ale martorilor A. O., Gyero R., C. M., cu înscrisurile depuse, respectiv, caietul martorei, beneficiară a activității comerciale, infirmă apărarea inculpatei, în sensul că nu s-ar fi făcut dovada predării către inculpată a sumelor de bani cu titlul de chirie. Martorul A. I. la care face trimitere inculpata în apărare, nu este un martor direct, însă există ceilalți martori la care am făcut referire mai sus și care atestă predarea respectivelor sume de bani inculpatei cu titlul de chirie. Chiar și martorul A. I. a declarat în faza de urmărire penală că activitatea comercială s-a desfășurat cu încuviințarea inculpatei, aceasta din urmă spunând că se va interesa ea pentru întocmirea formelor legale, pentru funcționarea respectivului chioșc. Martorul a arătat că lunar se plăteau inculpatei sume cuprinse între 150-200 lei cu titlul de chirie, cunoscând acest lucru de la soția sa. În faza de judecată acest martor a arătat că activitatea era desfășurată cu acordul inculpatei, că pentru aceasta se plătea o sumă de bani, soția dând-o martorei Gyero R., însă așa cum am arătat mai sus, în cele din urmă sumele de bani ajungeau la inculpată. Acest martor a mai arătat în fața primei instanțe că soția i-a cerut inculpatei să intre în legalitate, i-a cerut chitanță pentru sumele pe care le plătea. Prin urmare, nici această declarație nu poate conduce la absolvirea de răspundere penală a inculpatei, având în vedere întregul material probator ce s-a administrat cu privire la această infracțiune.
Raportat la toate aceste considerente, Curtea consideră nefondată solicitarea inculpatei de achitare în temeiul art. 16 lit. c Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 13 ind. 2 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
2.Inculpata M. S. în calitatea sa de director al Grupului Școlar din R., în cursul lunii decembrie 2007 a cheltuit suma de 980 lei pentru achiziționarea unor materiale, în interesul școlii, cu toate că acești bani reprezentau bursa socială, pentru perioada mai –iunie 2006 a numiților D. N., R. M., M. M. și Gerco A., sume de bani ce ar fi trebuit să fie date acestor din urmă persoane.
Infracțiunea săvârșită de inculpată și descrisă la acest punct, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, urmând a arăta, în considerentele de mai jos la momentul individualizării pedepselor care sunt motivele pentru care codul penal din 1969 a fost apreciat ca lege penală mai favorabilă, în mod global, în conformitate cu cerințele deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014.
Săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpată, rezultă din coroborarea judicioasă a următoarelor mijloace de probă, la care vom face referire, în cele ce urmează.
Potrivit înscrisului de la fila 280 -281 dosar urmărire penală, suma de 980 lei ce se cuvenea elevilor D. N., R. M., M. M. și Gerco A., ale căror nume sunt menționate în respectivul înscris, pentru lunile mai – iunie 2006, au fost cheltuiți, în interesul școlii pentru achiziționarea următoarelor bunuri, enumerate în cuprinsul acestuia: sfoară, mărgele, lac, ipsos, bambus, sfoară, flex, cuptor cu microunde, flip chart. Alte înscrisuri care dovedesc săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpată și care se coroborează cu cel de la fila 280 dosar urmărire penală sunt următoarele: tabelul care cuprinde numele elevilor care trebuiau să primească bani de liceu și statele de plată, pentru banii de liceu pentru perioada mai –iunie 2006 și actele aferente cheltuirii lor, înscrisuri aflate la filele 282 -307, 309 dosar urmărire penală. Așa cum se poate observa de pe statul de plată care atestă plata burselor școlare pe lunile mai iunie 2006, acesta nu este semnat de elevul Gyerco A., statul de plată de la fila 283, nu este semnat de eleva D. N. și R. M., iar cel de la fila 284 dosar urmărire penală, nu este semnat de M. M.. Aceste înscrisuri se coroborează pe deplin cu declarațiile beneficiarilor burselor D. N., R. M., M. M. și Gerco A., care au arătat că nu și-au încasat bursele școlare pentru perioada mai sus arătată. Mai mult, potrivit tabelului de la fila 309, sunt enumerați elevii care nu beneficiau de bursă, iar beneficiarii banilor neîncasați nu se află printre acești elevi.
În declarația de la fila 289 dosar urmărire penală, martora A. O. angajată a Grupului Școlar a arătat că a găsit în dulapul metalic al școlii suma de bani care reprezenta bursele celor 4 elevi, împreună cu statele de plată. A anunțat conducerea școlii, respectiv pe inculpată, despre această sumă de bani, însă inculpata i-a spus martorei să îi dea directoare adjuncte, iar împreună, cele două directoare nu au restituit sumele de bani elevilor ci i-au cheltuit pentru a achiziționa anumite bunuri, așa cum am arătat mai sus. Aceleași aspecte au fost relatate de martoră și în declarația din fața primei instanțe, de la fila 149, când a precizat că directoare adjunctă era Huszar A.. Din înscrisurile de la fila 292 -305 dosar urmărire penală, respectiv state de plată, rezultă că pentru lunile anterioare lunii mai 2006, cei patru elevi, alături de alții și-au primit în mod corespunzător bursele școlare.
În declarația dată în fața primei instanțe, martora Huszar A., la termenul de judecată din 10.12.2013 a arătat că nu mai știe cine a venit cu ideea că banii nu mai pot fi returnați la primărie, hotărându-se ca aceștia să fie cheltuiți cumpărându-se astfel diferite produse, arătând, în cuprinsul declarației și ce astfel de bunuri.
Martora S. A. a arătat că a primit de la inculpată o sumă de bani, din care a achiziționat diferite bunuri pentru școală, ulterior aflând că aceste sume de bani ce îi fuseseră înmânate de inculpată, proveneau din bursele școlare a 4 elevi.
Potrivit declarației martorei S. A. M. aceasta se afla în secretariat când au fost găsiți acei bani și a confirmat că A. O. i-a spus inculpatei despre găsirea lor. Martora a mai arătat că inculpata a spus la acel moment că știe de existența banilor și i-a spus casierei să-i predea directoarei adjuncte. Martora a mai arătat că, suma de bani găsită de martora A. O. și statele de plată au fost predate inculpatei, martora S. arătând că nu știe ce s-a întâmplat cu suma de bani deoarece a rămas la inculpată.
În mod judicios a statuat prima instanță că și în acest caz inculpata și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, prin faptul că a dispus cheltuirea sumelor de bani în interesul școlii în loc să predea aceste sume beneficiarilor, cauzând astfel un prejudiciu acestora, neprezentând relevanță, sub aspectul antrenării răspunderii penale, faptul că elevii nu s-au mai interesat de bursele neridicate.
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că, este dovedită, fără nici un dubiu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în forma pe care am descris-o mai sus, fiind așadar nefondată solicitarea formulată, în calea de atac a apelului de achitare a inculpatei, în temeiul art. 16 lit. c Cod procedură penală.
Sunt nefondate, susținerile inculpatei din motivele de apel, în sensul că, ar plana un real dubiu cu privire la existența respectivei sume de bani, și proveniența acestora. Așa cum am arătat, s-a dovedit fără nici un dubiu că suma de 980 lei a fost găsită în fișet, că provenea din bursele a 4 elevi, că au fost predați inculpatei și că aceasta a dispus cheltuirea ei în scopurile mai sus arătate. Este neîntemeiată și susținerea inculpatei, în sensul că nu cunoștea că acea sumă provine din bursele elevilor de vreme ce din declarațiile martorilor și din statele de plată rezultă cu certitudine cunoașterea de către inculpată a faptului că respectivele sume proveneau din bursele elevilor, relevantă, în acest din urmă sens, fiind declarația martorei S. A. M., la care am făcut trimitere mai sus. Împrejurarea invocată de către inculpată, în sensul că, o culpă ar aparține și contabilei și casierei școlii, nu o poate exonera pe aceasta de răspundere penală, deoarece, pe de o parte judecata se mărginește la fapta și persoana trimisă în judecată, iar pe de altă parte pentru că, așa cum am arătat inculpata a cunoscut despre proveniența banilor și a dispus ( chiar dacă alături de alte persoane), ca banii să fie cheltuiți în alte scopuri, în loc să îi predea elevilor, sau către Primărie.
3. și 4 Cea de-a treia infracțiune comisă de către inculpată, constă, în aceea că în calitatea sa de director al grupul școlar și-a însușit suma de 911,85 lei de la P. R. și suma de 2100 euro și 130 lei de la alte 9 persoane vătămate ( 3 profesori și 6 elevi), reprezentând diurnă externă și internă ce se cuveneau acestora, ca urmare a unei deplasări în Austria.
Această faptă săvârșită de către inculpată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, în formă continuată cu 10 acte materiale, prevăzută de art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969.
O altă infracțiune comisă de către inculpată în legătură cu deplasarea din Austria și în strânsă legătură cu cea de delapidare, arătată anterior este aceea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, două acte materiale, constând în aceea că, a falsificat ordinele de deplasare ale persoanelor vătămate Esztergaroș M. și Huszar A., semnând și ștampilând aceste ordine prin care a atestat că le-a achitat celor două sumele de bani ce li se cuveneau acestora cu titlul de diurnă internă și externă.
Prin motivele de apel, inculpata a învederat că nu ar exista mijloace de probă care să dovedească săvârșirea acestor infracțiuni, apărare care, însă, este nefondată, urmând a fi înlăturată pentru considerentele pe care, le vom arăta mai jos.
Prima instanță a constatat în mod judicios că este dovedită săvârșirea acestor din urmă infracțiuni, prin coroborarea următoarelor mijloace de probă:
Potrivit adresei nr. 6558 din data de 23.06.2010 a Primăriei C. R., pentru deplasarea efectuată în Austria a fost alocată suma de_ lei, aspect atestat și de hotărârea consiliului local nr. 22 din data de 18.04.2008 ( filele 247-252, dosar urmărire penală).
Efectuarea plății acestei sume de bani este realizată cu înscrisurile de la filele 253-257 dosar urmărire penală, însă inculpata nu a contestat că s-ar fi alocat de către Primărie și Primit această sumă pentru deplasarea din Austria. Ceea ce s-a contestat de către inculpată este faptul că ea a cheltuit banii alocați cu ocazia deplasării, și nu i-a însușit, așa cum susține acuzare, arătând că a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor.
După întoarcerea din această excursie inculpata a depus la serviciul contabilitate ordinele de deplasare, pe două dintre acestea inculpata făcând mențiuni nereale, confirmând predarea către persoanele înscrise în ordin a sumelor de bani reprezentând diurna internă și ce externă. Dovada acestei fapte penale, respectiv infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată rezultă din coroborarea acestor înscrisuri, cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 4700 din data de 27.02.2013, potrivit cărora semnăturile și mențiunile de pe cele două ordine de deplasare aparținând numitelor Esztergaros și Huszar A. au fost executate de către inculpată. Aceste mijloace de probă se coroborează și cu declarațiile celor două persoane vătămate beneficiare ale ordinelor de deplasare.
Mijloacele de probă care atestă săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de delapidare care se adaugă la cele de mai sus sunt următoarele:adresa emisă de către Grupul Școlar condus de către inculpată către Inspectoratul Școlar prin care se solicita aprobarea acestei deplasări, decontul care atestă plata asigurărilor de călătorie, factura care atestă efectuarea cheltuielilor de transport.
Actele la care am făcut trimitere mai sus au fost avute în vedere de către echipa de control care a întocmit raportul de audit financiar aflat la dosarul de urmărire și care atestă însușirea de către inculpată a sumelor de bani mai sus arătate, ca urmare a deplasării în Austria, care ar fi trebuit să fie înmânate persoanelor participante la această excursie.
Potrivit concluziilor acestui raport de audit și a procesului verbal încheiat cu ocazia controlului efectuat, sumele de bani nejustificate de către inculpată, la întoarcerea din excursia din Austria au fost de:
- 911, 85 lei care reprezintă diferența între suma care a fost înregistrată ca avans și suma care se justifică la schimbul valutar și constituie o pagubă în bugetul comunei Rcoș.
- suma de 130 lei, ( valoare diurnă internă);
- suma de 2100 euro reprezentând valoare diurnă externă.
Potrivit raportului de control, aceste din urmă două sume nu au fost justificate de către inculpata M. S. cu documente legale, de aceste sume nu au beneficiat individual fiecare persoană și nu au primit aceste sume înainte de plecare așa cum ar fi fost legal.
La aceste mijloace de probă se adaugă declarațiile participanților în excursia din Austria care au arătat în mod clar că nu au primit nicio sumă de bani, reprezentând diurnă internă sau externă la plecarea în Austria. Declarațiile participanților la excursie și care au calitatea de persoane vătămate se coroborează cu ordinele de deplasare depuse la dosarul de urmărire penală, două dintre acestea fiind falsificate de către inculpată, atestând în mod nereal predarea sumelor de bani cu titlul de diurnă către beneficiari, iar restul ordinelor de deplsare nu au fost completate și nu poară mențiunile necesare.
Potrivit declarației persoanei vătămate ESZTERGAROȘ M. aceasta nu a primit nici înainte de deplasarea în Austria, nici la întoarcere vreo sumă de bani de la inculpată, reprezentând diurnă internă sau externă. Aceasta a mai arătat că a văzut menționat pe ordinul său de deplasare faptul că ar fi primit de la inculpata suma de 13 lei și 210 euro, aspect care nu este real și care este contrazis și de raportul de constatare tehnico-științifică la care am făcut referire mai sus.
S. A., participantă la excursia din Austria a declarat și ea că nu a primit nicio sumă de bani cu titlul de diurnă, că toți banii s-au aflat pe mâna inculpatei. După întoarcerea din Austria și demararea cercetărilor în cauză, persoana vătămată S. A. a declarat că ar fi trebuit să primească suma de 210 euro și 13 lei, bani pe care nici ea, nici ceilalți participanți nu i-au primit.
Persoana vătămată G. A. M., elev participant la excursie a declarat că nici el nici ceilalți participanți nu au primit vreo sumă de bani, de la inculpată, cu titlul de diurnă.
Persoanele vătămate P. A., J. L. J., G. A., F. R., D. A., elevi ai Grupului Școlar, participanți la excursia din Austria, au declarat că nu au primit nicio sumă de bani de la inculpată, constituindu-se fiecare parte civilă cu suma de 210 euro și 13 lei reprezentând diurnă internă și externă ce li se cuvenea dar pe care nu au primit-o de la inculpată.
Prin urmare, Curtea constată că este dovedită pe deplin și săvârșirea acestei din urmă infracțiune de delapidare, constând în însușirea de către inculpată a sumelor de bani, ce li se cuveneau participanților la excursie, cu titlul de diurnă internă și externă.
Inculpata a invocat în fața instanței de apel, în legătură cu această din urmă infracțiune că nu ar fi predat banii elevilor, deoarece aceștia erau minori, însă nu a adus nicio explicație de ce nu a predat banii personal cu titlul de diurnă cadrelor didactice participante la excursie, acestea fiind majore, neexistând nicio justificare pentru nepredarea diurnei. În legătură cu persoanele minore, Curtea nu poate primi apărarea inculpatei, deoarece aceasta avea obligația de a preda sumele de bani minorilor cu titlul de diurnă, să îi încunoștințeze pe aceștia de sumele care li se cuvin, să aducă la cunoștință părinților acestora care sunt sumele ce le revin, și dacă de comun acord s-ar fi hotărât ca sumele ce revin minorilor să fie ținute de inculpată, aceasta trebuia să le justifice cu documente pe ce a cheltuit aceste sume.
A mai arătat inculpata în motivele de apel că a dovedit cheltuielile de cazare și transport, însă nu i-au fost imputate aceste cheltuieli, așa cum rezultă și din raportul de audit, ci doar cele constând în diurna ce trebuia să o înmâneze participanților la excursie iar nu să și-o însușească. Infracțiunea de delapidare se referă la sumele ce reprezentau diurnă externă și internă și în diferența nedovedită de inculpată de la schimbul valutar, în cuantum de 911, 5 lei.
Inculpata a mai susținut că evidența sumelor de bani era ținută de către contabila sau casiera școlii, astfel că inculpata nu avea obligații în depunerea deconturilor și a dovezilor cheltuielilor efectuate cu ocazia deplasării. Într-adevăr, depunerea deconturilor la Primărie revenea celor două angajate, dar inculpata avea obligația să le prezinte la întoarcerea din excursie toate documentele justificative inclusiv cele care vizau, predarea către participanți a diurnei, obligație neîndeplinită de către inculpată. Așa cum am arătat inculpata a falsificat două dintre ordinele de deplasare, celelalte fiind necompletate, tocmai pentru că beneficiari nu și-au primit sumele de bani.
Este nefondată susținerea inculpatei, în sensul că împrejurarea că în fața instanței de judecată mai multe persoane vătămate nu s-au constituit părți civile ar conduce la înlăturarea răspunderii penale a acesteia pentru infracțiunea de delapidare. Pe de o parte că, în faza de urmărire penală, așa cum rezultă din declarațiile acestora s-au constituit părți civile, iar pe de altă parte, atitudinea manifestată de către acestea de a nu se constitui părți civile sau de a nu se considera prejudiciate, nu poate înlătura faptul că inculpata și-a însușit sumele de bani ce se cuveneau acestora cu titlul de diurnă, toate persoanele participante la excursie declarând că nu au primit sumele de 210 euro și 13 lei, iar din documente nici nu rezultă cheltuirea acestor sume de către inculpată, pentru participanți. Atitudinea manifestată de către unii dintre participanții la excursie de a nu se constitui părți civile, produc efecte pe latură civilă, dar nu pot înlătura răspunderea penală a inculpatei, în privința săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată, așa cum am descris-o mai sus.
5. Cea de-a cincea acuzație adusă inculpatei constă în aceea că în calitate de director, al școlii mai sus amintite, și-a însușit suma totală de 1274 lei, ce se cuveneau persoanelor vătămate Magyary E. V., S. E., S. O. D. și E. M., participante la programul Școală după școală, Curtea reține următoarele:
Pentru această acuzație inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 ind. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, 4 acte materiale. Prima instanță a pronunțat o soluție de achitare pentru această din urmă infracțiune, arătând că inculpata nu îndeplinește calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare. Prima instanță a mai reținut, în mod judicios că, din mijloacele de probă a rezultat că profesorii înscriși în programul „școală după școală”erau retribuiți direct de către Inspectoratul Școlar Județean. Pentru a nu se deplasa personal în fiecare lună la Inspectorat pentru ridicarea banilor, părțile vătămate au dat mandat inculpatei care avea locuința în B. și care se deplasa în calitatea sa de director la Inspectorat lunar, pentru a le ridica drepturile cuvenite.
Or, infracțiunea de delapidare presupune că subiectul activ calificat, o persoană care are calitatea de funcționar și gestionează sau administrează valori sau alte bunuri asupra cărora exercită oricare din acțiunile ce constituie elementul material al acțiunii.
În motivele orale de apel, nu s-a mai susținut de către P., condamnarea inculpatei pentru această din urmă infracțiune de delapidare, ci s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică, în infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 Cod penal din 1969.
Potrivit acestui din urmă text de lege constituie infracțiunea de abuz de încredere, însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu. Așa cum rezultă din acuzația adusă inculpatei la acest punct, aceasta și-ar fi însușit sumele de bani, ce se cuveneau, celor patru persoane vătămate din cadrul programului Școală după Școală și pe care inculpata fusese împuternicită să le ridice de la Inspectoratul Școlar, de către cele 4 persoane vătămate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată fondat motivul de apel al Parchetului, urmând a proceda la schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 386 Cod procedură penală din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 ( 4 acte materiale) în infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 213 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale - persoane vătămate - M. E. V.,S. E., S. O. D. și E. M.).
Audiate în fața instanței de apel, cele patru persoane vătămate au declarat că nu înțeleg să formuleze plângere penală împotriva inculpatei, pentru infracțiunea de abuz de încredere. Cum potrivit prevederilor art. 213 alin. 2 Cod penal din 1969, acțiunea penală se pune în mișcare pentru această din urmă infracțiune la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar în cauză acestea nu au formulat plângere, urmează ca, în temeiul art.17 raportat la art.16 lit. e Cod procedură penală să se dispună încetarea procesului penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 213 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale - persoane vătămate - M. E. V.,S. E., S. O. D. și E. M.), deoarece persoanele vătămate nu au formulat plângere prealabilă.
Pronunțând în apel o astfel de soluție, nu se va proceda la analiza mijloacelor de probă ce s-au administrat cu privire la fondul acestei acuzații și nici a apărărilor pe fondul infracțiunii de delapidare cu privire la aceste din urmă 4 persoane vătămate, deoarece, pe de o parte că nu suntem în prezența infracțiunii de delapidare, iar pe de altă parte, pentru că în cazul infracțiunii de abuz de încredere în care s-a schimbat încadrarea există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv lipsa plângerii prealabile.
Individualizarea judiciară a pedepselor și legea penală mai favorabilă
În privința individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatei, trebuie mai întâi precizată legea penală mai favorabilă, în mod global și conform dispozițiilor deciziei Curții constituționale nr. 265/2014.
Curtea apreciază că, legea penală mai favorabilă este codul penal din 1969, pentru următoarele considerente. În primul rând, faptul că inculpata este vinovată de săvârșirea a trei infracțiuni în formă continuată, în care persoanele vătămate sunt distincte, ( infracțiunea prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 – 4 acte materiale, art. 215 ind. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 – 9 acte materiale, infracțiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 2 acte materiale ), ar atrage un număr foarte mare de infracțiuni de sine stătătoare, egal cu numărul persoanelor vătămate, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 1 Cod penal. Prin urmare, dacă pentru aceste infracțiuni s-a aplica regulile de la concursul de infracțiuni, în sensul aplicării obligatorii a sporului de o treime, din restul pedepselor supuse contopirii, s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă foarte mare. Raportat la aceste criterii, Curtea apreciază, că în mod global, legea penală mai favorabilă este codul penal din 1969, deoarece se ajunge la o pedeapsă rezultantă mai mică, decât cea care s-ar aplica potrivit codului penal în vigoare. Având în vedere aceste motive, Curtea constată întemeiată solicitarea Parchetului de aplicare globală a legii penale mai favorabile, în conformitate cu prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014.
Un alt aspect, care conturează faptul că, legea penală mai favorabilă este codul penal din 1969, sunt circumstanțele atenuante, pe care instanța de apel le va reține în favoarea inculpatei. Potrivit dispozițiilor codului penal în vigoare, reținerea de circumstanțe atenuante are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă ( reducere care nu este obligatorie, ci facultativă), pe când, potrivit dispozițiilor codului penal din 1969, reținerea de circumstanțe atenuante are ca efect coborârea obligatorie a pedepsei sub minimul special prevăzut, fără să existe o limitare cu o treime a acestor efecte, pentru infracțiunile săvârșite de inculpată.
Prin urmare, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969.
Având în vedere lipsa de antecedente penale ale inculpatei, comportarea acesteia înainte de săvârșire a infracțiunilor din prezenta cauză, preocuparea constantă a acesteia de a participa la numeroase forme de pregătire și perfecționare profesională, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, Curtea va reține în favoarea acesteia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal din 1969, urmând a coborî, pentru fiecare infracțiune în parte pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, după cum urmează
În temeiul art.13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal va condamna inculpata M. S. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În temeiul art. 246 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal va condamna inculpata M. S. la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În temeiul art. 290 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e, Cod penal din 1969 va condamna inculpata M. S. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În temeiul art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal din 1969 art. 5 Cod penal va condamna inculpata M. S. la o pedeapsă de 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanța de apel va avea în vedere, toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 cod penal din 1969, respectiv atât împrejurările legate de faptă dar și cele care țin de persoana inculpatei. Așa cum se poate observa inculpata a săvârșit infracțiunile pentru care va fi condamnată, în formă continuată, împrejurare de natură să atragă agravarea răspunderii penale a inculpatului. La această împrejurare de natură să atragă agravarea răspunderii penale a inculpatei, se adaugă alte împrejurări de natură să diminueze răspunderea penală a inculpatei, precum prejudiciul redus cauzat prin infracțiunile săvârșite, împrejurarea că de la data săvârșirii infracțiunilor și până la pronunțarea prezentei decizii a trecut o perioadă mare de timp, în care față de inculpată, s-au derulat proceduri judiciare, de natură să contribuie la realizarea primului pas spre reeducarea inculpatei și conștientizarea consecințelor infracțiunilor săvârșite.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal din 1969, va contopi pedepsele mai sus aplicate și dispune ca inculpata M. S. să o execute pe cea mai grea de 2 ani închisoare.
În privința modalității de individualizare a executării pedepsei, Curtea constată că, prin raportare la perioada de timp ce a trecut de la data săvârșirii infracțiunilor, lipsa de antecedente penale, preocuparea constantă a inculpatei de perfecționare profesională atestată prin înscrisurile depuse la filele 205-225 dosar, prezența inculpatei la toate solicitările organelor judiciare, modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei va contribui la atingerea scopului pedepsei, așa cum acesta este definit de dispozițiile art. 52 Cod penal, respectiv reeducarea inculpatei, reintegrarea socială a acesteia.
Curtea constată că neregularitățile invocate prin motivele de apel de către P., în sensul omisiunii reținerii dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 Cod penal din 1969 sau pentru infracțiunea prevăzută de art. 295 Cod penal, vor fi remediate, în calea de atac a apelului, când instanța va proceda, așa cum am arătat mai sus la aplicarea în mod global a legii penale mai favorabile, care așa cum am arătat este codul penal din 1969.
În calea de atac a apelului va fi remediată și chestiunea privitoare la pedeapsa rezultantă care ar putea fi suspendată condiționat, aceasta putând fi de maxim 2 ani închisoare, așa cum se va stabili față de inculpată. În mod nelegal, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 2 ani și 8 luni închisoare.
Este nefondată apărarea inculpatei în sensul că, nu s-ar fi soluționat fondul cauzei, de către prima instanță, prin nereținerea prevederilor art. 41 alin. 2 Cod penal pentru cele două infracțiuni, deoarece pe de o parte, în considerentele sentinței apelate, există trimiteri ale primei instanțe cu privire la fiecare dintre actele materiale ale infracțiunilor, săvârșite de către inculpată, fiind evidentă o omisiune absența acestora din dispozitiv, cu atât mai mult cu cât prima instanță nu a aplicat în mod global legea penală mai favorabilă, ci pe instituții autonome. Nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru acest motiv al neprecizării în dispozitiv a mențiunilor art. 41 alin. 2 Cod penal pentru cele 2 infracțiuni, pe de o parte pentru că nu există un temei legal în dispozițiile codului de procedură penală, iar pe de altă parte pentru că prima instanță a soluționat și motivat cauza pe fond pentru toate actele materiale, iar calea de atac a apelului are un caracter devolutiv. Trimiterile pe care inculpata le-a făcut la art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor Omului sunt unele generice, ipotezele vizate de acest text de lege fiind numeroase, însă în cauză, pentru considerentele mai-sus arătate nu se poate susține că s-ar fi procedat la o încălcare a art. 6 din Convenție cu atât mai mult cu cât procesul nu s-a finalizat, chestiunile de nelegalitate, urmând a fi remediate, în calea de atac.
Este nefondată solicitarea inculpatei de a se dispune în cauză o soluție de achitare pe considerentul că faptele săvârșite de către aceasta nu ar prezenta gradul de pericol al unei infracțiuni, având în vedere următoarele motive.
Potrivit art. 18 ind. 1alin. 2 Cod penal din 1969, la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunii, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
În cauză, Curtea constată că, inculpata a săvârșit infracțiunile mai sus arătate, în împrejurări de natură să agraveze răspunderea penală, precum forma continuată a acestora, mai multe infracțiuni aflate în concurs, pentru a obține sume de bani, a prejudiciat de burse școlare elevi ai școlii al cărei director era. Toate aceste împrejurări, dovedesc gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite de către inculpată, fiind nefondată solicitarea de achitare în temeiul dispozițiilor art. 18 ind.1 din codul penal din 1969. Conduita inculpatei pe parcursul procesului penal, în sensul că nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, nu a acoperit prejudiciul cauzat, sunt împrejurări care, coroborate cu cele privitoare la faptă, nu susțin pronunțarea unei soluții de achitare. Singurul argument invocat de către inculpată, în susținerea motivului de apel de achitare, în temeiul art. 18 ind. 1 Cod penal din 1969 a fost cel legat de perioada de timp ce a trecut de la săvârșirea faptelor. Acest argument, singur, nu poate constitui temei de achitare, ci, așa cum am arătat mai-sus, la individualizarea judiciară a pedepselor, perioada de timp ce a trecut de la dat săvârșirii faptelor, a produs efecte juridice, în sensul că a determinat aplicarea unor pedepse, sub minimul special prevăzut de lege și la aplicarea celei mai simple modalități de individualizare a executării pedepsei, respectiv aceea a suspendării condiționate.
Curtea constată nefondată solicitarea inculpatei, formulată prin apărător ales, în sensul de a se aplica în continuare legea penală pe instituții autonome, iar nu în mod global cu motivarea că decizia Curții Constituționale nr.265/2014 nu a adus modificări deciziei nr.2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Această susținere contravine dispozițiilor constituționale, care prevăd obligativitatea respectării deciziilor pronunțate de instanța constituțională.
Sunt de asemenea nefondate și solicitările inculpatei de trimitere a cauzei spre rejudecare cu motivarea că încheierile de amânare a pronunțării ar fi lovite de nulitate absolută deoarece din acestea nu rezultă componența și continuitatea completului de judecată.
Procedând la analiza acestor încheieri, Curtea reține următoarele:
La data de 15.04.2014 au avut loc dezbaterile pe fond în fața primei instanțe, în încheierea din această dată fiind consemnate numele membrilor completului de judecată, dar și toate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă această încheiere. În această încheiere se precizează că pronunțarea se amână pentru data de 29.04.2014.
În continuarea aceste încheieri, într-adevăr fără a mai exista un capăt în care să se precizeze numele membrilor completului, se dă o altă încheiere în data de 29.04.2014, în care se precizează că se amână pronunțarea pentru data de 6 mai 2014, dată când a fost pronunțată hotărârea apelată.
Din semnăturile aplicate pe încheierile de amânare pronunțate rezultă cu claritate că aceste încheieri au fost date de către completul de judecată în fața căruia au avut loc dezbaterile pe fond. Aceleași aspecte cu privire la continuitatea completului de judecată și respectarea acestui principiu se desprind și din condica de ședință depusă în copie, în fața instanței de apel, la fila 103. Prin urmare, sunt nefondate solicitările inculpatei, de a se constata nulitatea absolută a încheierilor de amânare a pronunțării și pe cale de consecință a sentinței apelate.
Latura civilă a cauzei
Se constată nefondate și motivele de apel ale inculpatei prin care a solicitat respingerea pretențiilor civile deoarece nu ar exista vreo legătură de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea inculpatei și sumele de bani cu care persoanele vătămate s-au constituit părți civile, iar sumele de bani care i se impută inculpatei ar fi fost folosite în interesul școlii.
Pentru suma de bani reprezentând chirie pentru chioșcul care a funcționat în școală, inculpata a invocat că nu se poate vorbi de un beneficiu nerealizat de către unitatea administrativă, iar unitatea de învățământ nu are calitatea procesuală de a solicita daune.
Cu privire la bursele școlare s-a invocat faptul că inculpata nu ar fi cunoscut despre aceste burse, iar banii pentru deplasarea în străinătate au fost schimbați integral în valută și cheltuiți pentru realizarea programului.
Cu privire la sumele de bani provenite din chiria pe care inculpata a perceput-o de la martora A. O. beneficiara activității comerciale desfășurată în școală, așa cum am arătat mai sus s-a dovedit prin declarațiile martorilor, dar și cu înscrisuri, respectiv caietul în care A. O. își trecea însemnări legate de plata chiriei, împrejurarea că lunar inculpata a primit cu titlul de chirie sume cuprinse între 150-250 lei, pentru perioada septembrie 2006- februarie 2009. Suma de bani ce a fost acordată părții civile Grupul Școlar R. în cuantum de 4500 lei reprezintă o medie a chiriilor plătite inculpatei, pe care aceasta le-a perceput așa cum am arătat mai sus în mod direct sau indirect de la beneficiarii activității comerciale. Unitatea de învățământ are calitate procesuală și poate formula astfel de pretenții în cauză având în vedere că aceste sume de bani ar fi trebuit să intre, în mod legal, în bugetul acesteia. Potrivit art.170 alin 3 din Legea 84/1995-legea învățământului, în vigoare la momentul faptelor unitățile de învățământ își pot obține în condițiile legii venituri proprii, în speță cel din chirie. Fiindu-i recunoscut dreptul de a obține venituri proprii în condiții legale, este evident ca unitatea de învățământ are și calitatea de a acționa în instanță și de a solicita astfel de venituri atunci când este prejudiciată, așa cum este cazul, în speță.
Cu privire la banii din bursele școlare, de care inculpata deși avea cunoștință că reveneau unor elevi a dispus ca acestea să fie cheltuite așa cum am arătat la punctul 2 din prezentele considerente, în alte scopuri pentru școală, Curtea constată că s-a făcut dovada că respectiva sumă de bani găsită în fișet provenea din burse școlare, că inculpata a cunoscut acest lucru, dar cu toate acestea împreună cu alte persoane din școală a decis să le folosească pentru achiziționarea unor bunuri pentru școală, pe care le-am enumerat în mod amănunțit mai sus. Persoanele păgubite sunt elevii care nu și-au primit bursele școlare, ca urmare a îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu ale inculpatei, care a dispus cheltuirea în alte scopuri a respectivelor sume de bani. Într-adevăr una dintre persoanele vătămate, R. M. a renunțat la pretențiile civile, dar fără a fi fost despăgubită, urmând ca instanța de apel să ia act de această manifestare de voință, însă fără a proceda la confiscarea sumei de bani de la inculpată, deoarece așa cum am arătat, din respectivele sume ce reprezentau burse școlare, s-au cumpărat bunuri pentru școală. Din acest motiv al constatării renunțării la pretențiile civile din partea persoanei vătămate R. M. este fondat și apelul inculpatei.
Cu privire la sumele de bani însușite de către inculpată și care s-ar fi cuvenit participanților la excursie, Curtea constată că, din mijloacele de probă administrate și analizate la punctele 3 și 4, s-a făcut pe deplin dovada că inculpata este autoarea faptului ilicit care a constat în însușirea respectivelor sume de bani, iar cuantumul acestui prejudiciu rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală și la care am făcut trimitere la punctele trei și patru din considerente. În mod amănunțit în raportul de audit, în care au fost analizate toate înscrisurile ce au stat la baza acordării sumelor de bani pentru excursie, a dovezilor depuse de către inculpată cu privire la excursia efectuată, s-a constatat că, inculpata nu a dovedit cheltuirea sumelor de bani pe care, în mod legal ar fi trebuit să le înmâneze participanților la excursie. În mod judicios a înlăturat prima instanță apărarea acesteia în sensul că a căzut de comun acord cu participanții ca diurna să o țină inculpata, deoarece o astfel de înțelegere nu a existat așa cum rezultă din declarațiile participanților la excursie, care au arătat că nici nu au știut că au dreptul la o astfel de diurnă, prin urmare, nu aveau cum să se înțeleagă asupra acestui aspect. Coroborând declarațiile participanților, cu concluziile raportului de control și înscrisurile care au stat la baza emiterii acestuia, se constată că fiecăruia dintre participanți i s-ar fi cuvenit, așa cum corect a reținut și prima instanță, suma de 210 euro și 13 lei, cu titlul de diurnă externă și internă. Având în vedere că în fața primei instanțe participanții la excursie G. A. M., J. L. J. și F. R. au renunțat la pretențiile civile, raportat și la dispozițiile art. 118 lit. e din codul penal din 1969 se va dispune confiscarea de la inculpată a sumelor cuvenite celor trei persoane vătămate pe care le-am enumerat anterior, respectiv suma de 630 euro și 39 lei, acesta fiind un alt motiv pentru care va fi admis apelul Parchetului.
Așa cum rezultă din raportul de audit suma de 911, 85 lei și care reprezintă prejudiciul cauzat Primăriei C. R., reprezintă diferența dintre suma care a fost înregistrată ca avans și suma care se justifică în urma schimbului valutar.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de către P. de pe lângă Judecătoria R. și inculpata M. S. împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 06.05.2014 a Judecătoriei R., pe care o va desființa sub următoarele aspecte:
- sub aspectul încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpată, în dauna persoanelor vătămate M. E. V.,S. E., S. O. D. și E. M.;
- sub aspectul modului de aplicare a legii penale mai favorabile;
- sub aspectul modului de soluționare a laturii civile.
Rejudecând în aceste limite,
Va constata că legea penală mai favorabilă este codul penal din 1969.
În temeiul art. 386 Cod procedură penală va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 ( 4 acte materiale) în infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 213 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale - persoane vătămate - M. E. V.,S. E., S. O. D. și E. M.).
În temeiul art.17 raportat la art.16 lit. e Cod procedură penală va înceta procesul penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 213 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale - persoane vătămate - M. E. V.,S. E., S. O. D. și E. M.), deoarece persoanele vătămate nu au formulat plângere prealabilă.
În temeiul art.13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal, va condamna inculpata M. S. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În temeiul art. 246 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal, va condamna inculpata M. S. la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În temeiul art. 290 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e, Cod penal din 1969, va condamna inculpata M. S. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În temeiul art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal din 1969 art. 5 Cod penal, va condamna inculpata M. S. la o pedeapsă de 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal din 1969, va contopi pedepsele mai sus aplicate și va dispune ca inculpata M. S. să o execute pe cea mai grea de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 Cod penal din 1969 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din 1969.
Va pune în vedere inculpatei M. S. prevederile art. 83 Cod penal din 1969, în sensul că, dacă în termenul de încercare săvârșește o infracțiune se va revoca suspendarea și se va dispune executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În temeiul art. 71 Cod penal din 1969 va interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 și în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Va constata că persoanele vătămate R. M., G. A. M., J. L. J. și F. R. au renunțat la pretențiile civile.
În temeiul art. 118 lit. e Cod penal din 1969 va dispune confiscarea de la inculpata M. S. a sumei de 630 euro și 39 lei.
Va menține restul dispozițiilor sentinței penale.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, vor rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de către P. de pe lângă Judecătoria R. și inculpata M. S. împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 06.05.2014 a Judecătoriei R., pe care o desființează sub următoarele aspecte:
- sub aspectul încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpată, în dauna persoanelor vătămate M. E. V.,S. E., S. O. D. și E. M.;
- sub aspectul modului de aplicare a legii penale mai favorabile;
- sub aspectul modului de soluționare a laturii civile.
Rejudecând în aceste limite,
Constată că legea penală mai favorabilă este codul penal din 1969.
În temeiul art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 ( 4 acte materiale) în infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 213 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale - persoane vătămate - M. E. V.,S. E., S. O. D. și E. M.).
În temeiul art.17 raportat la art.16 lit. e Cod procedură penală încetează procesul penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 213 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale - persoane vătămate - M. E. V.,S. E., S. O. D. și E. M.), deoarece persoanele vătămate nu au formulat plângere prealabilă.
În temeiul art.13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal condamnă inculpata M. S. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În temeiul art. 246 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal condamnă inculpata M. S. la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În temeiul art. 290 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e, Cod penal din 1969 condamnă inculpata M. S. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În temeiul art. 215 ind. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal din 1969 art. 5 Cod penal condamnă inculpata M. S. la o pedeapsă de 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal din 1969, contopește pedepsele mai sus aplicate și dispune ca inculpata M. S. să o execute pe cea mai grea de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din 1969.
Pune în vedere inculpatei M. S. prevederile art. 83 Cod penal din 1969, în sensul că, dacă în termenul de încercare săvârșește o infracțiune se va revoca suspendarea și se va dispune executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În temeiul art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 și în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Constată că persoanele vătămate R. M., G. A. M., J. L. J. și F. R. au renunțat la pretențiile civile.
În temeiul art. 118 lit. e Cod penal din 1969 dispune confiscarea de la inculpata M. S. a sumei de 630 euro și 39 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04. 2015.
Președinte, Judecător,
M. DarabanăRăzvan C. D.
Grefier,
C. G.
Red.M,D./13.05.2015
Dact.C.Gh./13.05.2015
2 ex.
Jud fond/M. A.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 18/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 302/2015. Curtea de... → |
|---|
