Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 305/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 305/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-04-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 305/AP Dosar nr._

Ședința publică din data de 24 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Complet de judecată A6:

Președinte: M. G. L. - judecător

Judecător: C. E.

Grefier: C. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. A. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelurilor declarate de inculpații B. A. C., F. Z. și B. Z. împotriva sentinței penale nr.124/S din 12 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu S. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 25 martie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 08 aprilie 2015, apoi pentru data de 22 aprilie 2015 și iar apoi pentru data de astăzi, 24 aprilie 2015 când;

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față:

I. P. sentința penală nr.124/12.11.2014, Judecătoria Tg.S. a hotărât:

În baza dispozițiilor art.386 alin.1 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținută prin actul de sesizare, în sarcina inculpatului B. A. C., din instigare la săvârșirea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută și pedepsită de art.25 Cod penal din anul 1969 raportat la art.108 alin.1 lit.”d” și alin. 2 lit.”a” din Legea nr.46/2008, cu aplicarea dispozițiilor art.37 lit. „a” Cod penal din anul 1969 în instigare la săvârșirea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută și pedepsită de art.47 Cod penal raportat la art.108 alin.1 lit.”d” din Legea nr.46/2008, cu aplicarea dispozițiilor art.41 alin.1 Cod penal, cu aplicarea și a dispozițiilor art.5 Cod penal

În baza art. 396 alin.1 Cod procedură penală, stabilește pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare în sarcina inculpatului B. A. C. – fiul lui Janos și al lui Imola, născut la data de 1 iunie 1972 în municipiul Sf. G., județul C., studii universitare, de profesie doctor veterinar, fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii minori, cu stagiul militar nesatisfăcut, recidivist post-condamatoriu, domiciliat în ., județul C., CNP_- sub aspectul instigării la săvârșirea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută și pedepsită de art.47 Cod penal raportat la art.108 alin.1 lit.”d” din Legea nr.46/2008, cu aplicarea dispozițiilor art.41 alin.1 Cod penal, cu aplicarea și a dispozițiilor art.5 Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 83 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea dispozițiilor art.15 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, dispune revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei principale de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului B. A. C., prin sentința penală nr.233 din data de 23 noiembrie 2011 a Judecătoriei Tg. S., definitivă prin nerecurare la data de 6 decembrie 2011.

Dispune executarea în întregime a pedepsei principale rezultante de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza dispozițiilor art.386 alin.1 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținută prin actul de sesizare, în sarcina inculpatului F. Z., din infracțiunea de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută și pedepsită de art.108 alin.1 lit.”d” și alin.2 lit.”a” din Legea nr.46/2008 în infracțiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenul din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, prevăzută și pedepsită de art.108 alin.1 lit.”d” din Legea nr.46/2008, cu aplicarea și a dispozițiilor art.5 Cod penal.

În baza art. 396 alin.1, stabilește pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare în sarcina inculpatului F. Z. – fiul lui O. și al lui M., născut la data de 8 noiembrie 1991, în municipiul Tg. S., județul C., studii 10 clase, fără ocupație și loc de muncă, cu stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, necăsătorit, fără copii minori, domiciliat în ., județul C., CNP_- sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenul din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, prevăzută și pedepsită de art.108 alin.1 lit.”d” din Legea nr.46/2008, cu aplicarea și a dispozițiilor art.5 Cod penal

În baza dispozițiilor art.386 alin.1 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținută prin actul de sesizare, în sarcina inculpatului B. Z., din infracțiunea de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută și pedepsită de art.108 alin.1 lit.”d” și alin.2 lit.”a” din Legea nr. 46/2008 în infracțiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenul din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, prevăzută și pedepsită de art.108 alin.1 lit.”d” din Legea nr.46/2008, cu aplicarea și a dispozițiilor art.5 Cod penal.

În baza art. 396 alin.1, stabilește pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare în sarcina inculpatului B. Z. – fiul lui A. și al lui I., născut la data de 9 august 1991, în municipiul Tg. S., județul C., studii 12 clase, fără ocupație și loc de muncă, cu stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, necăsătorit, fără copii minori, domiciliat în ., județul C., CNP_- sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenul din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, prevăzută și pedepsită de art.108 alin.1 lit.”d” din Legea nr.46/2008, cu aplicarea și a dispozițiilor art.5 Cod penal.

Admite acțiunea civilă:

În baza dispozițiilor art.25 alin.1 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art. 1349, art.1357, art.1381 și art.1382 cod civil obligă pe coinculpații B. A. C., F. Z. și B. Z., în solidar, la plata sumei de 60.934,685( șasezecinouăsutetreizecișipatrulei și șasesuteoptzecișicincibani) lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă O. S. C., cu sediul în orașul C., ., jud. C..

În baza dispozițiilor art.112 alin.1 litera .b Cod penal, dispune confiscarea specială a unui motofierăstrău, cu carcasă de culoare portocalie, fără marcă și . cu o lamă și lanț de tăiere marca „Oregon 325” ridicată de la inculpatul B. A. C., depus la Camera de corpuri delicte al instanței, evidențiat în Registrul corpurilor delicte la poziția nr.60/2013.

În baza dispozițiilor art.25 alin.2 Cod procedură penală, dispune restituirea către partea civilă O. S. C. a unui număr de 96 pomi de crăciun special brad, respectiv a unui număr de 17 pomi de crăciun special brad, ridicați de la inculpatul B. A. C., conform proceselor-verbale de ridicare în vederea confiscării și dare în custodie a materialului lemnos provenit din infracțiuni din data de 19 decembrie 2011, respectiv din data de 20 decembrie 2011.

În baza art. 274 alin.1 și alin.2 Cod procedură penală obligă pe coinculpații B. A. C., F. Z. și B. Z. la plata sumelor de câte 600 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu pentru inculpatul F. Z., în sumă de 300 lei rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca stare de fapt că, prin titlurile de proprietate nr.3748 și nr.3749, ambele emise la data de 12 noiembrie 2003 s-a reconstituit dreptul de proprietate, cu privire la suprafața totală de 7100 mp teren cu vegetație forestieră, situat pe raza comunei Zăbala, pe numele numitului Jakabfi A..

P. antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, datat 14 noiembrie 2010 și depus la dosar la fila nr.87, această suprafață de pădure a fost cumpărată de către numitul B. L. care, la rândul lui, prin antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, datat 24 septembrie 2010 și depus la dosar la fila nr.59, a înstrăinat această suprafață de pădure inculpatului B. A. C., situată în U.P. II- Ghelința M., u.a. 87 D2 și u.a. 87 D 3, la locul cunoscut sub numele de „Fagul Curat”.

După achiziționarea acestei suprafețe de pădure, inculpatul B. A. C., în cursul lunii martie 2011, a încheiat cu O. S. Privat Tg.S. un contract de prestări servicii care nu a fost înregistrat, deoarece respectiva suprafață împădurită era în paza și administrarea Ocolului S. C., în baza contractului de prestări servicii încheiat cu numitul Jakabfi A. și până la data predării pădurii de către O. S. C. către O. S. Privat Tg.S. nu se putea încheia contractul de prestări servicii și nici nu se putea exploata materialul lemnos, inclusiv pom de crăciun.

Deși inculpatul B. A. C. cunoștea faptul că nu poate exploata materialul lemnos, inclusiv nu avea voie să taie pom de crăciun, pentru care era necesar ca prealabil să obțină act de punere în valoare, respectiv autorizație de exploatare, la data de 30 noiembrie 2011 inculpatul B. A. C., împreună cu coinculpații F. Z. și B. Z. s-au deplasat în pădurea situată în U.P. II- Ghelința M., u.a. 87 D2 și u.a. 87 D 3, la locul cunoscut sub numele de „Fagul Curat”, inculpatul B. A. C. având și un motofierăstrău, cu carcasă de culoare portocalie, fără marcă și . cu o lamă și lanț de tăiere marca „Oregon 325”.

La locul respectiv inculpatul B. A. C. a determinat cu intenție pe coinculpații F. Z. și B. Z. să taie pom de crăciun.

În timp ce coinculpații F. Z. și B. Z., cu ajutorul motofierăstrăului mai sus arătat, tăiau, fără drept, pom de crăciun specia brad de la locul indicat de către inculpatul B. A. C., zgomotul produs de motofierăstrău a fost auzit de către martorii T. L. – tehnician silvic și Milinte Jozsef – pădurar, care se aflau în apropiere și care au observat depozitați pe marginea drumului forestier de acces situat în apropierea locului unde coinculpații F. Z. și B. Z. tăiau fără drept pom de crăciun specia brad de la locul indicat de către inculpatul B. A. C..

Coinculpații F. Z. și B. Z. au fost identificați în pădurea respectivă de către martorii de mai sus și la solicitarea legală a acestora de a prezenta actul de punere în valoare, respectiv autorizație de exploatare, coinculpații nu au fost în măsură să prezinte actele cerute de lege, sens în care în cursul aceleiași zi s-a solicitat de la inculpatul B. A. C. ca acesta să prezinte actul de punere în valoare, respectiv autorizație de exploatare, inculpatul recunoscând că nu este în posesia acestor acte.

Cu toate acestea, la data de 9 decembrie 2011, respectiv la data de 10 decembrie 2011 inculpatul B. A. C., împreună cu coinculpații F. Z. și B. Z. s-au deplasat în pădurea situată în U.P. II- Ghelința M., u.a. 87 D2 și u.a. 87 D 3, la locul cunoscut sub numele de „Fagul Curat”, inculpatul B. A. C. având și un motofierăstrău, cu carcasă de culoare portocalie, fără marcă și . cu o lamă și lanț de tăiere marca „Oregon 325”.

La locul respectiv inculpatul B. A. C. a determinat, din nou cu intenție pe coinculpații F. Z. și B. Z. să taie pom de crăciun de la același loc.

La data de 10 decembrie 2012 inculpatul B. A. C. s-a deplasat în fondul forestier, unde se aflau respectivii pomii de crăciun, specia brad, tăiați fără drept în cele două rânduri mai sus arătate și fiind ajutat și de către coinculpații F. Z. și B. Z., a încărcat într-o remorcă un număr de 96 pomi de crăciun, specia brad, abandonând un număr de 17 pomi de crăciun, specia brad, care prealabil au fost distruși de un utilaj forestier.

Toți trei coinculpații au transportat cei 96 pomi de crăciun, specia brad, pe care i-au depozitat în apropierea drumului de acces lângă restaurantul martorului Luka S., profitând de faptul că acesta nu se afla în localitate.

Cei 96 pomi de crăciun, specia brad au fost identificați la data de 19 decembrie 2011 de către lucrătorii de poliție din cadrul IPJ C., conform procesului verbal depus la dosar la filele nr.15-16.

Deși în fața instanței de judecată coinculpații au încercat să acrediteze ideea că la locul respectiv nu s-au tăiat pomi de crăciun, specia brad, făcându-se numai curățirea pădurii în baza planului de amenajament silvic, instanța va înlătura această apărare în sensul că din cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice aferente (filele nr.17 – 39) rezultă cu certitudine că s-au tăiat brazi de la nivelul solului la planșele fotografice nr.18 – 38) fiind identificate cioatele rămase, iar la planșele fotografice nr.7-13 sunt arătați pomii de crăciun abandonați.

De altfel, din cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuat la cererea inculpaților depus la dosar la filele nr.250 – 268, rezultă faptul că arborii tăiați se pot încadra în sortimentul de pomi de crăciun.

În ultimul rând, instanța conchide că inculpatul B. A. C. trebuia să cunoască faptul că nu putea valorifica pomii de crăciun în lipsa sigiliului crotaliu, care se aplică numai pe pomii de crăciun tăiați în mod legal, iar coinculpații F. Z. și B. Z., după ce la data de 30 noiembrie 2011 au fost identificați în pădure și nu au putut să prezinte actul de punere în valoare, respectiv autorizație de exploatare trebuiau să-și pună întrebarea dacă în mod legal sau nu au tăiat respectivii pomi de crăciun, însă aceștia au perseverat în rezoluția infracțională în sensul că au mai tăiat din același loc pomi de crăciun și la data de 9 decembrie 2011 – 10 decembrie 2011.

Prima instanță a apreciat că fapta inculpatului B. A. C., constând în aceea că la data de 30 noiembrie 2011, respectiv în perioada 09 decembrie 2011 – 10 decembrie 2011, cu intenție, i-a determinat pe co – inculpații F. Z. și B. Z. să taie fără drept de pe picior un număr de 113 pomi de crăciun, specia brad, cu diametrele la cioată cuprinse între 3 cm și 13 cm, din pădurea proprietatea personală a inculpatului B. A. C., situată în U.P. II- Ghelința M., u.a. 87 D2 și u.a. 87 D 3, la locul cunoscut sub numele de „Fagul Curat” întrunește elementele constitutive ale instigării la săvârșirea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută și pedepsită de art.47 Cod penal raportat la art.108 alin.1 lit.”d” din Legea nr.46/2008, cu aplicarea dispozițiilor art.41 alin.1 Cod penal, cu aplicarea și a dispozițiilor art.5 Cod penal în urma schimbării încadrării juridice.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii obiect al judecății, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, respectiv în termenul de încercare, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs prin instigarea la tăierea unui număr de 113 pomi de crăciun și crearea unei pagube în sumă de 60.934, 685 lei; motivul instigării și scopul urmărit respectiv tăierea fără drept de pomi de crăciun și valorificarea acestora cu ocazia sărbătorilor de iarnă din anul 2011; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.

În ceea ce privește fapta coinculpaților F. Z. și B. Z., constând în aceea că la data de 30 noiembrie 2011, respectiv în perioada 09 decembrie 2011 – 10 decembrie 2011, cu intenție, la instigarea inculpatului B. A. C., au tăiat fără drept, de pe picior, un număr de 113 pomi de crăciun, specia brad, cu diametrele la cioată cuprinse între 3 cm și 13 cm, din pădurea proprietatea personală a inculpatului B. A. C., situată în U.P. II- Ghelința M., u.a. 87 D2 și u.a. 87 D 3, la locul cunoscut sub numele de „Fagul Curat”, Judecătoria Tg. S. a apreciat că întrunește elementele constitutive ale instigării la săvârșirea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută și pedepsită de art.47 Cod penal raportat la art.108 alin.1 lit.”d” din Legea nr.46/2008, cu aplicarea și a dispozițiilor art.5 Cod penal în urma schimbării încadrării juridice.

La individualizarea pedepselor ce le-au fost aplicate coinculpaților F. Z. și B. Z., Judecătoria Tg. S. a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorilor, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, respectiv la instigarea coinculpatului B. A. C., precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs prin tăierea unui număr de 113 pomi de crăciun și crearea unei pagube în sumă de 60.934, 685 lei; scopul urmărit respectiv tăierea fără drept de pomi de crăciun și valorificarea acestora cu ocazia sărbătorilor de iarnă din anul 2011; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.

II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații B. A. C., F. Z. și B. Z..

Inculpatul B. A. C. a apreciat sentința apelată ca fiind netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, după reexaminarea tuturor probelor administrate în prezentul dosar, a solicitat a se dispune achitarea sa în baza dispozițiilor art. 16 pct. 1 lit. c Cod procedură penală pentru infracțiunea de instigare la săvârșirea de tăierea fără drept de arbori. Apreciază că această infracțiune nu există, respectiv nu există latura subiectivă a acestei infracțiuni.

Consideră că instanța de fond în mod greșit a apreciat starea de fapt, deși au fost administrate puține probe, acestea contrazic starea de fapt reținută în rechizitoriu. Consideră că instanța a ajuns la concluzia greșită cu privire la intenția inculpatului că ar fi instigat pe ceilalți doi coinculpați la tăierea ilegală a pomilor de crăciun în luna noiembrie și începutul lunii decembrie 2011 reținând, în mod greșit, săvârșirea infracțiunii de instigare cu intenție directă.

Solicită a se observa faptul că la dosar nu există nicio probă din care să rezulte faptul că inculpatul ar fi fost cel care i-a instigat pe cei doi coinculpați sau determinat pe aceștia la tăierea pomilor de crăciun, știind faptul că această tăiere este ilegală, ci de fapt era vorba de curățirea porțiuni de pădure și nicidecum de o exploatare, cum a reținut instanța de fond. Aceste aspecte sunt confirmate și de înscrisul depus la acest termen de judecată la dosarul cauzei, prin care însăși O. S. Privat Tg. S. arată și confirmă faptul că pentru curățirea respectivă nu trebuia autorizație de exploatare sau acte de punere în valoare, nefiind vorba de o exploatare forestieră. Potrivit și Raportului de expertiză efectuată în cauză pădurea era foarte densă și trebuia curățată. A se avea în vedere faptul că inculpatul nu a avut niciodată intenția de valorificare a acestor pomi de crăciun, dacă ar fi avut această intenție ar fi ascuns acești puieți.

Cu privire la fapta de instigare a se avea în vedere faptul că inculpatul a spus celor doi coinculpați să meargă și să facă o curățire a unei porțiuni din pădure și să nu taie pomii de crăciun, pădure care de altfel este proprietatea sa. Având în vedere cele solicitate de inculpat celor 2 coinculpați, apreciază că nu poate fi vorba de instigare la tăierea fără drept de arbori.

Inculpatul F. Z. a adus critici de netemeincie, solicitând ca, în urma reaprecierii probatoriului, să se dispună achitarea sa în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b, c sau d, Cod procedură penală, deoarece nu există dovada că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. În cazul în care nu se ia în considerare acest fapt, a se avea în vedere faptul că nu s-a dovedit, fără niciun dubiu, că s-a săvârșit o faptă penală deoarece nu există probe în acest sens. În cazul în care se va considera că s-a săvârșit o faptă penală, acesta a solicitat a se constata că există o cauză de neimputabilitate, ceea prevăzută de art. 30 alin. 1 și 5 Cod penal. Solicită a se avea în vedere faptul că pădurea din care ipotetic s-au tăiat pomi de crăciun aparținea inculpatului B., care în . de respect și beneficiază de o bună reputație, astfel că inculpatul F. nu a putut intui faptul că săvârșește o infracțiune.

Inculpatul B. Z. a adus critici de netemeinicie relativ la interpretarea probelor administrate în cauză, acesta solicitând ca, în urma rejudecării cauzei, să se dispună achitarea acestuia, în temeiul art.16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală. Apreciază că nu există dovezi certe că ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată câtă vreme a avut o înțelegere pe două aspecte cu inculpatul B.: în primul rând, pentru data de 30 noiembrie 2011, așa cum s-a și reținut, să meargă să curețe pădurea în cauză. În acest sens, inculpatul B. recunoaște ( fila 99 dosar urmărire penală) că nu a vorbit cu B., a avut o înțelegere cu coinculpatul F.. Inculpatul F. împreună cu inculpatul B. s-au deplasat în pădure și a participat la curățirea pădurii. B. nu avea niciun instrument de tăiere asupra sa, aspect confirmat de ceilalți inculpați, doar inculpatul F. avea o drujbă. Aceștia s-au apucat de tăiat niște crengi și au fost surprinși în această activitate de martorii T. L. și de Milinte Jozsef . Cei doi martori au declarat în faza de urmărire penală, în momentul în care inculpați au fost surprinși în pădure erau tăiați patru bucăți de puieți de brad ( care pot fi calificați ca pomi de crăciun sau nu). Atunci T., care era pădurar, i-a dus pe cei doi la B., pentru că în prealabil cei doi au arătat că au fost trimiși de B., astfel că s-a lămurit situația. În data de 30 noiembrie nu a existat nicio discuție despre cei 113 pomi de crăciun. Mai mult martorul T., audiat în fața instanței de fond, a arătat că în acel moment nu era defrișată acea parcelă de pădure, nu erau tăiați acei 113 de arbori, ci doar niște crengi. Acest martor nu mai susține în fața instanței că i-a surprins pe cei doi inculpați tăind pomi de crăciun, mai mult arată că l-a văzut doar pe inculpatul F. având asupra lui o drujbă, iar pe inculpatul B., nu l-a văzut inițial, după care la strigat și a văzut că acesta nu avea asupra sa niciun motofierăstrău.

În acest context, în ceea ce privește fapta din 30 noiembrie 2011, apreciază că nu există nicio dovadă că s-a săvârșit fapta de tăiere a celor 113 de arbori din pădure.

O altă faptă s-a întâmplat în data de 10 decembrie 2011, când inculpatul B., la rugămintea coinculpatului B., a transportat o anumită cantitate de puieți din zona respectivă. Cu privire la fapta din data de 10 decembrie 2011, nu este nicio dovadă că s-au tăiat puieți de brad din zona respectivă, ci doar că acest inculpat a ajutat doar la încărcarea lor în tractor și ducerea lor în comună.

Solicită a se avea în vedere declarațiile martorului Milinte și martorului T. care nu mai confirmă că la văzut pe B. în pădure tăind copaci. De asemenea, declarația coinculpatului B., în primele declarați date, în care susține că a săvârșit această faptă, recunoaștere care fost auzită și de martorii Kocsis L. (declarație fila 85, dosar) și martorul T. I. care au confirmat că l-au auzit pe B. că a recunoscut tăierea arborilor.

Consideră că nu există nicio probă directă sau indirectă a săvârșirii de către inculpatul B. a tăierii a 113 de puieți de arbori de esență rășinoasă, doar declarația coinculpatului B., declarație care trebuie privită cu rezervă, pentru că acesta și-a modificat de câteva ori declarația.

Eventual s-ar putea pune în discuție fapta din data de 30 noiembrie 2011, când a fost surprins de acel pădurar T. L., și așa cum a declarat acesta, erau 4 puieți de brad, însă a se avea în vedere faptul că inculpatul F. a spus că s-ar putea ca din greșeală să fi tăiat cei 4 puieți de brad.

Astfel încât, considerând că nu există probe, în sensul săvârșirii infracțiunii de către inculpatul B. Z. a tăierii fără drept a 113 pomi de crăciun, solicită achitarea acestuia.

Având în vedere că prima instanță a trecut peste aceste apărări, solicită, în subsidiar, în contextul în care și instanța de apel va reține că există probe în sensul reținerii vinovăției inculpatului B. Z. și va aplica o anumită pedeapsă, a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Instanța de fond a reținut că inculpatul B. Z. a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin nerecunoașterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, ori apărarea apreciază că nerecunoașterea faptei nu reprezintă o încercare de zădărnicire, a se avea în vedere faptul că inculpatul nu a influențat martorii, nu a făcut să dispară anumite mijloace de probă.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și referatul de evaluare în care se arată că acest tânăr de 20 ani nu are antecedente penale, că este susținut de familie și locuiește cu părinții. De asemenea a se avea în vedere faptul că a avut reprezentarea că dacă merge în pădure și curăță acea bucată de pădure, la solicitarea coinculpatului, primind 50 lei, face un lucru bun că își câștigă existența

III. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, Curtea va admite apelurile declarate în cauză, însă sub aspecte care privesc individualizarea judiciare a pedepsei principale aplicate inculpatului B. A. C. și soluționării acțiunii penale în ceea ce-i privește pe inculpații F. Z. și B. Z., pentru următoarele considerente:

Astfel, C. nu mai reia elementele de fapt ce au fost reținute de prima instanță și pe care și le însușește, ca urmare a unei judicioase interpretări a materialului probator administrat în cauză.

Ceea ce reținem în plus este faptul că, la filele 15-16 dosar urmărire penală se află procesul-verbal prin care lucrătorii de poliție din cadrul IPJ C. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că „pe spațiul verde aferent locuinței numitului Luka Ș. se găsesc mai multe legături de brazi de C., fără sigiliu crotalii”.

Efectuând verificări asupra acestor pomi, s-a aflat că „au fost aduși … de către numitul B. A. C. împreună cu încă două persoane …”, iar în momentul în care s-a încheiat procesul-verbal, B. A. C. a precizat că „în data de 09 și 10.12.2011, împreună cu doi prieteni ai săi, a mers în pădurea de B. unde, cu ajutorul unui motofierăstrău mecanic, a tăiat aproximativ 130 brazi de C. … nu posedă act de punere în valoare sau autorizație de exploatare emisă de O. S. Tg. S. … nu a solici

tat aprobare pentru exploatarea brazilor”, iar „toți pomii de crăciun erau destinați vânzării”.

Este de menționat faptul că inculpatul B. A. C. a semnat procesul-verbal fără să facă obiecțiuni, iar a doua zi i-a însoțit pe lucrătorii de poliție la efectuarea cercetării la fața locului când au fost identificate 113 cioate care provin în urma tăierii a 113 arbori pom de C., cât și faptul că din acest număr au fost transportați cu un tractoraș 96 de pomi de la fața locului până la locul de depozitare lângă restaurantul Luka. Nici cu acea ocazie, inculpatul nu a avut de făcut obiecțiuni (fila 18 dosar urmărire penală).

Ulterior, pe parcursul urmării penale și al cercetării judecătorești, inculpatul nu a mai recunoscut această stare de fapt, revenind asupra poziției inițiale ce viza aspectul potrivit căruia brazii fuseseră tăiați în vederea comercializării, tăierea acestora fiind efectuată pentru a curăța respectiva porțiune de pădure și nicidecum de o exploatare a acesteia.

Curtea reține, după cum în mod corect a facut-o și prima instanță, că pentru exploatarea și valorificarea acestor pomi era necesară aprobarea Ocolului S. C., iar din adresa nr.594/15.02.2012 a acestei din urmă autorități din care rezultă cauzarea unui prejudiciu de 60.934,685 lei, în mod evident această aprobare a lipsit. De altfel, acest aspect rezultă și din cuprinsul declarației martorului T. L. din cursul cercetării judecătorești (filele 193-195), „de regulă nu era(u) necesar(e) obținerea prealabilă a vreunei autorizații de exploatare, aceasta fiind necesară numai dacă materialul lemnos urma să fie valorificat, fiind necesar aviz de însoțire și act de punere în valoare și autorizație pentru transportul materialului lemnos de la locul tăierii …”.

Celelalte aspecte invocate de inculpatul B. A. C. în sensul că s-au efectuat – atât de către acesta (dar la o dată ulterioară comiterii faptei din prezentul dosar – filele 273-274, vol.II dosar instanță), cât și de către o altă persoană juridică – demersuri pentru ca O. S. C. să predea către O. S. Privat Tg. S. suprafața de pădure din care inculpatul a tăiat cei 113 copaci, nu îl exonerează pe acesta de răspunderea penală, existând căi juridice prin care se putea obține obligarea Ocolului S. C. la această predare.

De asemenea, în ceea ce privește înscrisul depus la termenul de judecată din data de 25.03.2015 din apel și la care inculpatul B. A. C. a făcut referire în concluziile orale, prin care O. S. Privat Tg. S. a menționat că, pentru curățirea respectivă, nu trebuia autorizație de exploatare sau acte de punere în valoare, nefiind vorba de o exploatare forestieră, Curtea nu-l va avea în vedere din două motive:

  1. la filele 273-274, vol.II dosar prima instanță, se află adresa nr.3252/23.07.2014 a Ocolului S. Privat Tg. S. la care se află atașată adresa nr.2903/19.06.2012 a aceluiași ocol, adresată Ocolului S. C. și din conținutul căreia rezultă primul ocol solicită celui de-al doilea ocol „… să procedați la predare urgentă a unor suprafețe din lista anexată, având în vedere că proprietarii respectivi și-au exprimat dorința de a încheia contracte de servicii silvice cu unitatea noastră” (fila 275, vol.II prima instanță). În anexa respectivă se observă că, la poziția nr.3, figurează inculpatul B. A. C., fiind evident că O. S. Privat Tg. S. urmărea obținerea unor beneficii dacă se încheia acel contract, astfel că înscrisul administrat în apel este unul pro causa;
  2. probele administrate în cauză au demonstrat faptul că toți pomii de crăciun erau destinați vânzării, iar inculpatul nu a acționat în sensul celor reținute, pro causa, de O. S. Privat Tg. S. în conținutul acestei adrese.

În ceea ce privește concluziile expertizei, în mod corect acestea nu au fost avute în vedere de prima instanță, pentru considerentele menționate în alineatul precedent la pct.2.

Inculpatul a mai susținut că nu i-ar fi instigat pe coinculpați în a comite faptele obiect al prezentei judecăți. Curtea reține că probatoriul administrat în cauză scoate în evidență activitatea inculpatului de a-i determina pe cei doi să comită faptele deduse judecății, pornind chiar de la declarațiile inculpatului B. ce a precizat că „arăt că eu la primul act material le-am arătat coinculpaților locul unde să ia, după care am plecat, iar a doua oară nu (i)-am condus la pădure deoarece deja știau unde să meargă” (fila 172, vol.I dosar prima instanță) la care se adaugă declarațiile martorilor și coinculpaților, cu greutate fiind cea a martorilor T. L. și Milinte Jozsef ce i-au identificat, în data de 30.11.2011, pe autorii F. Z. și B. Z., tăind pomi de C. specia brad, fără a avea acte de punere în valoare și autorizație de exploatare.

În ceea ce privește criticile inculpatului F. Z., printre criticile acestuia – celelalte fiind respinse prin raportare la considerentele avute în vedere la analiza celor aduse de inculpatul B. – se află și cea prin care s-a invocat cauza de neimputabilitate prevăzută de art.30 Cod penal, respectiv eroarea, invocându-se alineatele 1 și 5 ale acestui articol.

Potrivit art.30 alin.1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei, iar potrivit alineatului 5 al aceluiași art.30, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită ca urmare a necunoașterii sau cunoașterii greșite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.

În privința acestor critici, Curtea le va respinge având în vedere faptul că, pe de o parte, potrivit celor reținute mai sus, inculpatul B. a menționat lucrătorilor de poliție care s-au sesizat în data de 19.12.2011, că toți pomii de crăciun erau destinați vânzării, iar pe de altă parte, după ce au fost găsiți, în data de 30.11.2011, tăind pomi și nu au putut prezenta documentele legale care să le permită desfășurarea acestei activități, aceștia au continuat activitatea ilegală ce se circumscrie infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată.

Pe de altă parte, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale aplicate inculpatului B. A. C. și al soluționării acțiunii penale în ceea ce-i privește pe inculpații F. Z. și B. Z., Curtea reține că, în raport de

- împrejurările legate de fapta comisă, pomii fiind tăiați din pădurea proprietatea inculpatului B. A. C. ce a întreprins anumite măsuri pentru a se realiza predarea suprafețelor de pădure între cele două ocoale silvice,

- inculpatul are studii universitare, de profesie medic veterinar, bine integrat în societate, aspecte care diminuează atât gravitatea infracțiunii, cât și periculozitatea acestuia, se impune reținerea în favoarea inculpatului B. A. C. a circumstanței atenuante prevăzute de art.75 alin.2 lit.b Cod penal și efectele prevăzute de art.76 alin.1 Cod penal.

P. reținerea efectelor acestei circumstanțe, se va dispune reducerea cuantumului pedepsei principale stabilite inculpatului B. A. C. pentru comiterea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, sub forma instigării prevăzută de art.47 Cod penal raportat la art.108 alin.1 lit. d din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, art.41 alin.1 Cod penal, art.75 alin.2 lit. b Cod penal, art.76 alin.1 Cod penal, de la 3 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art.15 din Legea nr.187/2012 raportat la art.83 Cod penal 1968, va fi revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B. A. C. prin sentința penală 233/23.11.2011 a Judecătoriei Tg. S. și se va dispune cumularea aceastei pedepse cu pedeapsa principală stabilită mai sus, rezultând o pedeapsă principală de 3 ani și 6 luni închisoare.

Ca urmare a reținerii acestei circumstanțe în favoarea inculpatului B. A. C., cum în mod constant s-a arătat atât în doctrină, cât și în practica judiciară, aceasta va fi reținută și în ceea ce-i privește pe inculpații F. Z. și B. Z..

Pe cale de consecință, fiind îndeplinite condițiile pozitive în care se poate dispune amânarea executării pedepsei, în baza art.396 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.83 Cod penal, se va stabili în sarcina inculpatului F. Z. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută de art.108 alin.1 lit. d din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, art.75 alin.2 lit. b Cod penal, art.76 alin.1 Cod penal.

În baza art.83 Cod penal, va fi amânată aplicarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile art.84 alin.1 Cod penal.

În baza art.85 alin.1 Cod penal, inculpatul F. Z. va fi obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.83 alin.4 Cod penal, i se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.88 alin.1 Cod penal.

Aceleași argumente sunt valabile și în ceea ce-l privește pe inculpatul B. Z., astfel că, în baza art.396 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.83 Cod penal, se va stabili în sarcina inculpatului B. Z. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută de art.108 alin.1 lit. d din Legea nr.46/2008, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.75 alin.2 lit. b Cod penal, art.76 alin.1 Cod penal.

În baza art.83 Cod penal, va fi amânată aplicarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile art.84 alin.1 Cod penal.

În baza art.85 alin.1 Cod penal, inculpatul B. Z. va fi obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

f) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de acesta;

g) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

h) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

i) să comunice schimbarea locului de muncă;

j) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.83 alin.4 Cod penal, i se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.88 alin.1 Cod penal.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, cheltuielile pentru plata interpretului de limbă maghiară Kilyen I. E. în sumă de 170 lei se vor plătii din fondurile Ministerului Justiției, iar în baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

În baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de inculpații B. A. C., F. Z. și B. Z. împotriva sentinței penale nr.124/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.S., pe care o desființează sub următoarele aspecte:

- al individualizării judiciare a pedepsei principale aplicate inculpatului B. A. C.;

- al soluționării acțiunii penale în ceea ce-i privește pe inculpații F. Z. și B. Z..

Rejudecând cauza în aceste limite,

A.1. Reține în favoarea inculpatului B. A. C. circumstanța atenuantă prevăzută de art.75 alin.2 lit.b Cod penal și efectele prevăzute de art.76 alin.1 Cod penal.

2. Reduce cuantumul pedepsei principale stabilite inculpatului B. A. C. pentru comiterea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, sub forma instigării prevăzută de art.47 Cod penal raportat la art.108 alin.1 lit.d din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, art.41 alin.1 Cod penal, art.75 alin.2 lit.b Cod penal, art.76 alin.1 Cod penal, de la 3 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art.15 din Legea nr.187/2012 raportat la art.83 Cod penal 1968, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B. A. C. prin sentința penală 233/23.11.2011 a Judecătoriei Tg. S. și cumulează această pedeapsă cu pedeapsa principală stabilită mai sus, rezultând o pedeapsă principală de 3 ani și 6 luni închisoare.

B. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.83 Cod penal, stabilește în sarcina inculpatului F. Z. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută de art.108 alin.1 lit.d din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, art.75 alin.2 lit.b Cod penal, art.76 alin.1 Cod penal.

În baza art.83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile art.84 alin.1 Cod penal.

În baza art.85 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul F. Z. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.83 alin.4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.88 alin.1 Cod penal.

C. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.83 Cod penal, stabilește în sarcina inculpatului B. Z. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută de art.108 alin.1 lit. d din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, art.75 alin.2 lit.b Cod penal, art.76 alin.1 Cod penal.

În baza art.83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile art.84 alin.1 Cod penal.

În baza art.85 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul B. Z. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

f) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de acesta;

g) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

h) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

i) să comunice schimbarea locului de muncă;

j) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.83 alin.4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.88 alin.1 Cod penal.

D. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, cheltuielile pentru plata interpretului de limbă maghiară Kilyen I. E. în sumă de 170 lei se plătesc din fondurile Ministerului Justiției și rămân în sarcina statului.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. L. C. E.

GREFIER

C. G.

Red.C.E./30.09.2015

Dact.C.G./2.10.2015/ex.2

Jud.fond.L.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 305/2015. Curtea de Apel BRAŞOV