Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Sentința nr. 9/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Comentarii

0

Sentința nr. 9/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 62/64/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 9/FDOSAR NR._

Ședința publică din data de 06 aprilie 2015

Instanța constituită din:

- Completul de judecată FOND 9:

- Președinte- M. G. L. - judecător

-Grefier - O. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – A. C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpații: S. A. I. - trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal din 1968 (2 fapte) raportat la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 248/1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal din 1968 (2 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968 și complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal din 1968 (2 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968; C. D.-C. - trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în forma instigării, prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 288 alin. 1 Cod penal din 1968, fals intelectual în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. 2 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal din 1968 (2 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292 Cod penal din 1968, uz de fals în forma prevăzută de dispozițiile art. 291 teza 1 Cod penal din 1968 (2 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal din 1968 (2 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 cu art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 (2 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968 (2 fapte), complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal din 1968 (2 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor combinat cu infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave sub forma complicității, prevăzută de art. 26 Cod penal din 1968 raportat la art. 246 Cod penal din 1968 combinat cu art. 248/1 Cod penal din 1968, (2 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal din 1968 (2 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968 și T. R. - trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în forma instigării, prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 288 alin. 1 Cod penal din 1968, fals intelectual în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. 2 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal din 1968 (4 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, uz de fals în forma prevăzută de dispozițiile art. 291 teza 1 Cod penal din 1968 (4 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 cu art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 (2 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma complicității, prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968 (2 fapte), complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal din 1968 (2 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor combinat cu infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prevăzută sub forma complicității (2 fapte), prevăzută de art. 26 Cod penal din 1968 raportat la art. 246 Cod penal din 1968 combinat cu art. 248/1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal din 1968 (2 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 09 martie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților din prezenta cauză de a depune concluzii scrise la dosar, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de 23 martie 2015 și apoi, pentru a da posibilitatea inculpatului T. R. să depună la dosarul cauzei declarația prin care își manifestă acordul, în baza dispozițiilor art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal, de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 06 aprilie 2015, când,

CURTEA,

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. cu numărul 542/P/2011, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 31.01.2014, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților:

- S. A. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal raportat la art. 248 indice 1 Cod penal (2 fapte), fals intelectual, prevăzută de art. 289 alineat 1 Cod penal (2 fapte) și complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alineatele 1, 2, 3, 5 Cod penal (2 fapte);

- C. D. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în forma instigării, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 288 alineat 1 Cod penal, fals intelectual în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alineat 2 raportat la art. 289 alineat 1 Cod penal (2 fapte), fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art. 291 teza 1 Cod penal (2 fapte), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal, înșelăciune, prevăzută de art. 215 alineat 1, 2, 3, 5 Cod penal, cu art. 41 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal, complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 alineat 1 Cod penal (2 fapte), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecințe deosebit de grave sub forma complicității, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 246 Cod penal și art. 248 indice 1 Cod penal (2 fapte) și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alineat 1, 2, 3, 5 Cod penal (2 fapte);

- T. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în forma instigării, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 288 alineat 1 Cod penal, fals intelectual în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alineat 2 raportat la art. 289 alineat 1 Cod penal (2 fapte), uz de fals, prevăzută de art. 291 teza 1 Cod penal (4 fapte), înșelăciune, prevăzută de art. 215 alineat 1, 2, 3, 5 Cod penal, cu art. 41 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal, complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 alineat 1 Cod penal (2 fapte), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecințe deosebit de grave sub forma complicității, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 246 Cod penal și art. 248 indice 1 Cod penal (2 fapte) și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alineat 1, 2, 3, 5 Cod penal (2 fapte).

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, în fapt, următoarele:

La data de 16.12.2010, inculpatul notar public S. A. I. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1355 având ca obiect imobilul situat în B., . (datele din C.F. dar și identificarea suprafeței locuinței și a terenului aferent ce apar în contractul de vânzare-cumpărare, ca obiect al vânzării, aparțin imobilului situat la adresa .) avându-i ca vânzători pe Fromm Ilse (decedată în anul 2009), în nume propriu și mandatar al altor coproprietari (ce erau decedați la data emiterii procurii) și cumpărător pe inculpatul T. R.. Certificatul de atestare fiscală ce a stat la baza acestei tranzacții viza însă o altă persoană decât proprietarii vânzători și a fost obținut prin falsificarea unei împuterniciri avocațiale de către inculpatul C. D. C., fiind folosit la încheierea contractului în mod nelegal de către notar.

În locul vânzătorului Fromm Ilse s-a prezentat o altă persoană la notar, adusă fiind de inculpatul C. D. C., iar procura prin care Fromm Ilse era mandatată de ceilalți coproprietari să vândă imobilul este de asemenea falsă. Cu privire la aceste falsuri, procurorul a disjuns cauza pentru efectuarea de cercetări privindu-l pe inculpatul C. D. C. pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, fără a-l trimite în judecată pe acest inculpat pentru fals material în înscrisuri oficiale sau uz de fals, relativ la această procură nr. I UR 1119/2010 emisă de notarul Hoffmann, înlocuitorul notarului Rainer Stutz din Germania, Heilbronn.

După ce inculpatul T. R. a devenit proprietar, a vândut imobilul persoanei vătămate P. L., contractul de vânzare-cumpărare nr. 584/14.04.2011 fiind autentificat tot de inculpatul notar S. A. I., folosind un certificat fiscal fals identic cu primul, obținut de inculpatul C. D. C. prin falsificarea unei împuterniciri avocațiale.

Deși obiectul vânzării în raport cu descrierea datelor de identificare a imobilului din C.F., a suprafețelor vândute și a proprietarilor din C.F. este cel situat la adresa ., în fapt, predarea către cumpărătoare a avut ca obiect imobilul aflat la adresa ., ce se afla în proprietatea numitei M. H., ce nu a figurat în contractul de vânzare-cumpărare inițial decât pe certificatul fiscal fraudulos obținut de inculpatul C. D. C..

La data de 01.10.2010, inculpații C. D. C. și T. R. s-au prezentat la biroul notarial F. C. N. însoțiți de o persoană neidentificată ce s-a recomandat A. Y. Almukhtar, au prezentat un pașaport fals aparent emis de statul Kuwait pe numele acestuia și au întocmit o procură autentică prin care A. Y. Almukhtar îl împuternicea pe inculpatul T. R. să-i vândă două apartamente situate în B., . Valea Cetății.

Inculpatul C. D. C. a falsificat două împuterniciri avocațiale ce i-au permis să obțină două certificate fiscale pentru cele două apartamente în vederea înstrăinării acestora.

La data de 25.11.2010, sub nr. 2035, notarul public Beschia G. a autentificat un antecontract de vânzare-cumpărare la care inculpatul T. R. s-a folosit de procura falsă obținută în prealabil, pentru apartamentul situat pe Bulevardul Valea Cetății, promitent vânzător fiind A. Y. Almukhtar prin mandatar T. R. iar promitenți cumpărători soții L., promisiune ce a fost ulterior revocată, iar contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat, dispunându-se disjungerea cauzei pentru cercetarea inculpaților T. R. și C. D. C. pentru infracțiunea de înșelăciune.

Cu aceste acte false, indicate mai sus, inculpații C. D. C. și T. R. s-au deplasat la notarul public F. C. N. unde s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 1039/28.10.2010 cu dobânditorii de bună-credință soții R., pentru apartamentul situat pe . notarul public T. V. unde s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3093/22.12.2010 cu dobânditorul de bună-credință P. G., pentru apartamentul situat pe Bulevardul Valea Cetății, în ambele cazuri vânzător fiind A. Y. Almukhtar prin mandatar T. R.. Persoana vătămată A. Y. Almukhtar, în momentul în care a încercat să pătrundă în cele două apartamente, la întoarcerea în România, a constatat că fuseseră înstrăinate, fiind ocupate de dobânditorii de bună-credință.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: înscrisuri, declarațiile persoanelor vătămate P. C. L., M. H., A. Y. Almukhtar, P. G., R. A. E., R. R., declarațiile martorilor N. M., I. C., M. C., V. M. M., R. M., Ț. C., B. M., B. A., T. D., G. P., I. A., B. R. E., T. G., S. M., A. E., V. A., L. M., P. I. C., P. E. M., G. G. V., C. G., F. C. N., V. R. C., S. V., C. C. L., Ț. G., R. S. A., D. Ute, Tăbușcă C., I. Agota E., M. F. B., P. M., P. M., R. M., C. T., N. G., C. I. G., T. C., declarațiile învinuiților T. R., C. D. C., S. A. I., înscris intitulat raport de consultanță criminalistică întocmit de persoana vătămată P. C. L., procese-verbale de cercetare la fața locului, procese-verbale de confruntare.

Pe latură civilă, în faza de urmărire penală, s-au constituit părți civile P. C. L., M. H., A. Y. Almukhtar, R. R., R. A. E. și P. G., acestea urmând să-și precizeze pretențiile în faza de judecată.

După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, în faza de judecată au fost contestate de către părți și readministrate următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpaților S. A. I. (fila 81, volumul II), C. D. C. (fila 84, volumul II) și T. R. (fila 123, volumul III), declarațiile părților civile M. H. (fila 162, volumul II), P. C. L. (fila 164, volumul II), A. Y. Almukhtar (fila 168, volumul II), R. R. (fila 171, volumul II), R. A. E. (fila 173, volumul II) și declarațiile martorilor V. R. C. (fila 52, volumul III), F. C. N. (fila 55, volumul III), M. E. (fila 58, volumul III), S. V. (fila 130, volumul III), G. G. V. (fila 133, volumul III), C. I. G. (fila 135, volumul III) și R. S. A. (fila 8, volumul IV).

A fost administrată în faza de judecată proba cu expertiză criminalistică, la solicitarea inculpatului C. D. C., fiind întocmite de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B. și depuse la dosar, rapoartele de expertiză criminalistică nr. 161/05.12.2014 (fila 91, volumul III) și nr. 24/16.02.2015 (fila 201, volumul III).

Pe latură civilă, în faza de judecată, părțile civile constituite în faza de urmărire penală și-au precizat pretențiile materiale după cum urmează:

Partea civilă M. H. a precizat în declarația dată la urmărire penală că nu a dorit să vândă imobilul, că s-a trezit fără casă, referindu-se și la persoanele care i-au furat casa, instanța interpretând aceste afirmații ca o solicitare clară, formulată în cadrul procesului penal, de restituire a imobilului vândut fără acordul său, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor. Ulterior, pe parcursul procesului penal, la fila 59 din volumul IV, partea civilă și-a modificat pretențiile civile, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 25.000 de lei cu titlu de daune morale, suma de 19.127 lei reprezentând daune materiale care reprezintă contravaloarea reparațiilor care sunt strict necesare pentru a remedia degradările ce au fost aduse imobilului ca urmare a pătrunderii fără drept și a deschiderii acestuia și suma de 1.200 de lei reprezentând contravaloarea expertizei extrajudiciare de construcții. În susținerea pretențiilor, a depus raportul de expertiză tehnică extrajudiciară de evaluare.

Partea civilă P. G. a solicitat respingerea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. de restabilire a situației anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3093/22.12.2010, autentificat la B.N.P. T. V. și menținerea acestui contract de vânzare-cumpărare, invocând puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6104/27.04.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia civilă nr. 306/23.11.2012 a Tribunalului B. și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 947/30.04.2013 a Curții de Apel B., arătând că prin aceste hotărâri judecătorești pronunțate în materie civilă s-a soluționat cu putere de lucru judecat litigiul dintre părți sub aspectul pretențiilor civile. Au fost depuse hotărârile civile la dosar în susținerea cererii.

Partea civilă A. Y. Almukhtar a solicitat, în principal, restituirea în natură a celor două imobile înstrăinate de inculpați, situate în B., ., ., . Valea Cetății nr. 9, ., . situației anterioare săvârșirii infracțiunilor iar, în subsidiar, în măsura în care nu se va dispune restituirea în natură a celor două apartamente, a solicitat obligarea inculpaților la plata contravalorii celor două apartamente, la prețul de circulație, respectiv 90.000 de euro apartamentul cu 4 camere și 80.000 de euro apartamentul cu trei camere. A mai solicitat partea civilă contravaloarea lipsei de folosință a celor două apartamente, respectiv contravaloarea chiriei pe care ar fi încasat-o începând cu data înstrăinării apartamentelor și până la data restituirii lor, în cuantum de 400 de euro lunar, respectiv 300 de euro lunar, repararea prejudiciului moral suferit prin pierderea celor două apartamente, evaluat la suma de 60.000 de euro și desființarea totală a procurii autentificate sub nr. 905/01.10.2010 la B.N.P. F. C. N. și a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1039/28.10.2010 la B.N.P. F. C. N. și sub nr. 3093/22.12.2010 la B.N.P. T. V.. Au fost depuse la dosar înscrisuri probante, respectiv copii ale contractelor de vânzare-cumpărare, ale pașaportului și ale filelor cu vizele de intrare în România.

Partea civilă P. C. L. a solicitat despăgubirea cu suma de 60.000 de euro, reprezentând prețul vânzării-cumpărării autentificate sub nr. 584/2011 la B.N.P. S. A. I., la care se va calcula dobânda legală de 6% pe an, începând cu data de 14.04.2011 pentru suma de 59.000 de euro și de la data de 14.03.2011 pentru suma de 1.000 de euro, suma de 6481,65 de lei reprezentând toate cheltuielile aferente dobândirii imobilului și întreținerii acestuia și suma de 6.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Părțile civile R. R. și R. A. E. au solicitat, în principal, să nu se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1039/28.10.2010, invocând teoria aparenței în drept, respectiv faptul că buna-credință a acestora nu are doar un efect limitat în sensul de a paraliza acțiunea în revendicare sau pe cea în anulare, ci efectele ei merg atât de departe, încât ea acoperă practic în totalitate lipsa dreptului însuși, prin validarea definitivă a actului nul. S-a susținut că s-au aflat într-o eroare legitimă, comună și invincibilă întrucât le-a fost prezentată o procură autentificată de un notar public. A fost invocată și autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr._/02.07.2013 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia civilă nr. 417/11.07.2014 a Tribunalului B. și irevocabilă prin decizia nr. 885/17.09.2014 a Curții de Apel B., pronunțate în materie civilă, prin care s-a soluționat litigiul civil dintre părți cu titlu irevocabil. În subsidiar, în măsura în care se va constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, părțile civile au solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 47.000 de euro, reprezentând prețul plătit pe apartament, 1500 de euro reprezentând cheltuieli ocazionate de cumpărare, 15.000 de euro reprezentând contravaloarea investițiilor realizate la imobil precum și daune morale în cuantum de 3.000 de euro pentru R. A. E. și 2.000 de euro pentru R. R.. Au fost depuse hotărârile civile la dosar în susținerea cererii și au fost audiați, în dovedirea pretențiilor civile, martorii P. A. I. (fila 119, volumul III) și P. V. S. (fila 121, volumul III).

Statul Român prin M. B., prin Primar și .. au înțeles să exercite acțiunea civilă în cadrul procesului penal, solicitând restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1355/16.12.2010 și nr. 584/14.04.2011, ambele autentificate de inculpatul notar S. A. I. și având ca obiect imobilul situat în B., .. S-a învederat că datele de identificare consemnate de notar în cele două contracte de vânzare-cumpărare aparțin imobilului situat pe ., compus dintr-un spațiu cu o altă destinație decât cea de locuință și un număr de 7 apartamente, aflate în administrarea .., pentru care societatea are încheiate contracte de închiriere și percepe chirii, acest imobil fiind preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 poziția 904, însă statul nu și-a intabulat dreptul de proprietate în Cartea Funciară.

La cererea părții civile P. C. L., a fost introdusă în cauză, ca parte responsabilă civilmente pentru inculpatul notar S. A. I., C. de A. a Notarilor Publici din România.

Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată în fond, instanța reține următoarea situație de fapt:

I. Soluționarea laturii penale și a laturii civile cu privire la imobilul situat pe . B..

În fapt, instanța reține că pe . B. (stradă situată în centrul istoric, unde situația juridică a clădirilor nu este clar stabilită în multe situații, dat fiind faptul că proprietarii de origine germană au plecat din România, locuințele lor au fost preluate de stat, acesta nu s-a intabulat, existând de multe ori și cereri de retrocedare a locuințelor formulate de urmașii foștilor proprietari) există două imobile învecinate, având un zid comun, la adresele poștale menționate pe fațada celor două imobile fiind trecute nr. 24, respectiv nr. 26 (imaginea celor două imobile a fost surprinsă în planșa fotografică aflată la fila nr. 274 din volumul II de urmărire penală – imobilul în fața căruia se află parcat autoturismul marca BMW este cel ce poartă pe fațadă nr. 26, iar imobilul în fața căruia se află parcat autoturismul marca Dacia L. are numărul 24.)

Imobilul ce are pe fațadă trecut nr. 26, era la data faptei nelocuit, fiind într-o stare de degradare evidentă, această situație fiind percepută în mod direct de orice trecător de pe stradă, astfel cum rezultă din planșele fotografice aflate la filele 285 și următoarele din volumul II de urmărire penală, ce a surprins starea imobilului la data de 22.11.2012, coroborate cu declarația părții civile M. H., ce a arătat că nu locuiește la imobilul din ., unde merge din când în când, locuind cu părinții săi la o altă adresă. Instanța consideră deci că starea de nelocuit a acestui imobil era vizibilă pentru orice trecător, deci inclusiv pentru inculpați.

Situația juridică a acestui imobil, situat la numărul 26, este foarte clară, astfel cum rezultă din declarația părții civile M. H. și din extrasul C.F. privind acest imobil (fila nr. 28 volumul I de urmărire penală), respectiv imobilul a fost cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de către M. H., aceasta fiind singurul proprietar al întregului imobil, ce se află înscris în C.F. nr._ la nr. TOP 5370, cu o suprafață de 154,80 mp.

În schimb, imobilul vecin, ce are trecut pe fațadă numărul poștal 24, era locuit la data faptei și este și în continuare, de către chiriași ce au încheiate contracte de închiriere cu .., ce are în administrare imobilul. Acest imobil are 7 apartamente și un spațiu cu o altă destinație decât cea de locuit, situat la parter, a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 poziția 904, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de partea civilă .., aflate la filele 130 și următoarele din volumul I al instanței, statul român nu și-a intabulat dreptul de proprietate, astfel că nu apare în C.F. a imobilului, iar, după naționalizare, a fost dat în administrarea .. B.. Se mai reține că moștenitoarea proprietarei tabulare Hoffmann Annemarie, numita D. Ute, a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, solicitare respinsă de .. Acest imobil figurează în C.F. nr._, are nr. topografic 5369, suprafața este de 272 mp iar ca proprietari figurează mai multe persoane cu nume germane, printre care și Fromm Ilse.

Imobilul aflat în proprietatea părții civile M. H. avea deschis rol fiscal pe numele acesteia, în calitate de proprietară, dar imobilul aflat în proprietatea Statului Român prin M. B. și în administrarea .. nu avea deschis rol fiscal, întrucât este evident că statul nu plătește impozite pentru imobilele aflate în proprietatea sa (art. 251 alineat 1 punctul 1 Codul fiscal - Legea nr. 573/2003).

Instanța reține că în cartea funciară statul român nu se intabulase, figurând ca proprietari tot foștii proprietari, de la care statul preluase imobilul în baza Decretului nr. 92/1950 la poziția 904, numai că imobilul nu avea deschis rol fiscal. Prin urmare, nu se putea realiza o înstrăinare numai pe baza unui extras C.F. care atesta că anumite persoane erau proprietari la un anumit moment dat, din moment ce condiția existenței unui certificat de atestare fiscală la autentificarea unei vânzări-cumpărări este o condiție prevăzută sub sancțiunea nulității absolute iar, pentru acest imobil aflat în proprietatea extratabulară a statului român, nu se putea obține niciodată un asemenea certificat de atestare fiscală din simplul motiv că nu avea deschis rol fiscal.

Cu privire la obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare autentificate de inculpatul notar public S. A. I. sub nr. 1355/16.12.2010 și sub nr. 584/14.04.2011, din analiza conținutul acestor două contracte rezultă că ceea ce s-a vândut, în drept, este imobilul situat la adresa Postăvarului nr. 24, aflat în administrarea .., identificat în cele două contracte prin numele proprietarilor astfel cum apar în cartea funciară a acestui imobil, cu numărul de C.F. de_, cu nr. TOP 5369 și cu suprafața din C.F. a imobilului, respectiv 272 mp, curți construcții.

Prin urmare, deși vizionarea de către partea civilă P. C. L. și preluarea stăpânirii de fapt a avut ca obiect imobilul nelocuit aflat în proprietatea părții civile M. H., pe ., în drept, obiectul vânzării, respectiv ceea ce s-a vândut prin ambele contracte de vânzare-cumpărare autentificate de inculpatul notar public S. A. I., astfel cum rezultă din identificarea obiectului vânzării cuprinsă în ambele contracte, a fost imobilul aflat pe ., aflat în proprietatea extratabulară a Statului Român prin M. B. și în administrarea .., ocupat de chiriași.

Inculpații C. D. C. și T. R. au vândut deci un imobil aflat în proprietatea statului român și au predat în fapt un alt imobil, aparținând proprietarei M. H., cu largul concurs al inculpatului notar public S. A. I., care a acceptat, la autentificarea celor două contracte de vânzare-cumpărare, un certificat de rol fiscal pe numele unei alte persoane decât al proprietarilor ce figurau în Cartea Funciară. Dacă inculpatul S. A. I. ar fi solicitat un certificat de atestare fiscală pentru imobilul ce constituia obiectul vânzării, ar fi observat că nu există deschis rol fiscal, întrucât este în proprietatea statului român, astfel că nu ar fi autentificat vânzarea-cumpărarea.

Această eroare cu privire la identificarea în fapt a imobilului vândut nu are nicio relevanță cu privire la antrenarea răspunderii penale a inculpaților, din moment ce aceștia au vândut, fără drept și fraudulos, un imobil, folosindu-se de acte false cu bună știință în fața notarului public, neavând relevanță dacă au și predat în fapt cumpărătorului, același imobil pe care l-au vândut în această modalitate ilicită.

Cu privire la primul contract de vânzare-cumpărare autentificat de inculpatul S. A. I. sub nr. 1355/16.12.2010, instanța reține că inculpatul C. D. C., împreună cu T. R. și cu o persoană rămasă neidentificată, pentru care s-a disjuns cauza și se efectuează cercetări penale în continuare de procuror, s-au deplasat la notarul public S. A. I. în data de 16.12.2010, pentru autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare, ce avea ca obiect imobilul situat în fapt pe ., ca vânzători pe proprietarii din C.F., Richter P. Adele, Eichhorn Grete A., Hiemesch Richard, Hoffmann A. M., Hildegard Franke, toți prin mandatar Fromm Ilse și Fromm Ilse, iar ca și cumpărător pe inculpatul T. R., prețul fiind de 269.309 lei.

Instanța consideră că această primă vânzare-cumpărare a fost în totalitate fictivă, menită să asigure transferul dreptului de proprietate asupra inculpatului T. R., care ulterior, urma să vândă pe o sumă de bani unui cumpărător imobilul, acesta fiind câștigul obținut în final de inculpații C. D. C. și T. R., întemeindu-și afirmația pe următoarele mijloace de probă:

În primul rând, se reține că toate originalele actelor necesare pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare au fost aduse la notarul S. A. I. de către inculpatul C. D. C. cu o zi înainte de data încheierii contractului (în declarația dată în instanță, inculpatul S. A. I. a precizat că cu două-trei zile înainte de încheierea primului contract vorbisem telefonic cu inculpatul C., iar cu o zi înainte mi-a adus actele). Deși, în mod firesc, vânzătorul este cel ce aduce certificatul de atestare fiscală, procura cu care era împuternicit de ceilalți coproprietari, precum și actul juridic prin care a dobândit anterior dreptul de proprietate, în speță, se observă că inculpații C. D. C. și T. R. s-au ocupat de obținerea, traducerea și aducerea la notar a tuturor acestor acte, asigurând și prezența unui traducător necesar la încheierea actului, din moment ce vânzătoarea nu vorbea limba română.

Astfel cum rezultă din declarația martorei R. S. A., cunoscătoare de limba germană întrucât absolvise liceul Honterus și cunoștință mai veche de-a inculpatului T., a fost sunată de inculpatul T. R. și rugată să traducă niște acte din limba germană în limba română, i-au fost aduse actele de către inculpat, printre ele aflându-se și o procură, au fost traduse și ștampilate cu ștampila colegei sale, martora M. E., ceea ce demonstrează că inculpații au fost în posesia acestor acte și s-au ocupat de traducerea lor pentru a fi folosite la notar.

Inculpatul T. R. a declarat în fața instanței că actele de proprietate ale locuinței de pe . primit direct de la proprietară, iar în faza de urmărire penală, la fila 289 din volumul V, a precizat că a primit de la femeia ce o însoțea pe Fromm Ilse copiile înscrisurilor necesare redactării contractului, arătând că nu a avut și originalele.

Declarația sa nu se coroborează cu declarația martorei R. S. A., analizată mai sus, ce a precizat cu referire la procura pe care i-a adus-o la tradus inculpatul T. R. că „părea o procură originală încheiată în limba germană” și nici cu procesul-verbal de confruntare aflat la fila 254 din volumul V de urmărire penală, în care inculpatul S. A. I. a precizat că inculpatul C. D. C. i-a adus în data de 15.12.2010 toate înscrisurile care au stat la baza redactării și semnării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1355/16.12.2010, exemplare în limba germană în original și traduse în limba română.

Din moment ce rezultă din cele două mijloace de probă că inculpații s-au aflat anterior încheierii contractului în posesia acestor originale, instanța consideră că este foarte puțin probabil ca persoana ce s-a recomandat Fromm Ilse (care, în varianta apărării, nu–l cunoștea pe inculpatul T. R. și care dorea de fapt să-l înșele pe acesta și să-i vândă imobilul adevăratei Fromm Ilse) să îi predea lui T. R. tocmai originalele actelor cu care urma să se realizeze vânzarea, toate false, asumându-și astfel riscul de a fi verificate actele și de a se descoperi falsurile.

Prin urmare, din moment ce inculpatul T. R. a precizat că nu a primit originalele de la persoana ce s-a recomandat cu numele Fromm Ilse, dar totuși, inculpații au deținut originalele actelor folosite de notar, cu câteva zile înainte de încheierea contractului, instanța consideră că inculpații au procurat aceste originale falsificate într-o altă modalitate, ce urmează a fi cercetată în continuare de procuror în cadrul dosarelor penale disjunse.

Vânzătoarea ce s-a recomandat în fața notarului Fromm Ilse nu a avut decât un rol pur decorativ, de a fi prezentă în fața notarului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Nici inculpatul S. A. I. și nici tatăl său, martorul S. V., nu au precizat că ar fi fost contactați sau vizitați anterior autentificării contractului, de către vânzătoarea Fromm Ilse, lucru care ar fi fost absolut firesc, din moment ce se afla în B. și dorea să-și vândă imobilul, venind special pentru acest lucru din Germania. Se observă deci că, în ipoteza prezentată de inculpați, vânzătoarea venise din Germania cu acest scop și, cu toate acestea, instanța observă că nu a întreprins niciun demers în sensul realizării vânzării, toate demersurile fiind efectuate de niște persoane total străine vânzătoarei, în speță inculpații.

Inculpatul C. D. C. a precizat în declarația dată în instanță că singura implicare în vânzarea locuinței de pe . aceea de a merge cu inculpatul T. R. la notar pentru a obține reducerea de taxe legale, deși la urmărire penală, la confruntarea cu inculpatul S. A. I., aflată la fila nr. 255 volumul V de urmărire penală, a recunoscut că a depus înscrisurile necesare autentificării contractului, precizând și că nu a cunoscut-o pe Fromm Ilse decât la data semnării contractului.

Prin urmare, dacă inculpatul C. D. C. a cunoscut-o pe Fromm Ilse abia în data de 16.12.2010, instanța remarcă neconcordanța constând în aspectul că același inculpat, în data de 15.12.2010, a adus notarului public extras C.F. pentru imobil, procura prin care Fromm Ilse era împuternicită să vândă imobilul în numele celorlalți coproprietari, exemplare în limba germană în original traduse în română, precum datele privind identitatea. Toate aceste acte trebuiau depuse de vânzătoare iar nu de către inculpați, cu atât mai mult cu cât nu a existat niciun contact anterior dovedit între aceștia în care să se fi predat aceste acte, sau vreo procură prin care vânzătoarea să-i împuternicească pe inculpați să se ocupe de obținerea, traducerea și depunerea la notar a acestor documente.

Martorul V. R. C., cel prin intermediul căruia inculpatul T. R. a cunoscut-o pe persoana ce s-a recomandat a fi Fromm Ilse, a precizat că a solicitat actele de proprietate ale imobilului dar nu i le-a dat și că nu a văzut niciun moment procura prin care Fromm Ilse era împuternicită de ceilalți coproprietari să vândă imobilul (declarațiile date la urmărire penală, filele 89 și următoarele din volumul V), astfel că se exclude procurarea de către inculpații C. D. C. și T. R. a documentelor predate notarului S. A. I. de la adevăratul proprietar al imobilului înstrăinat.

În aceeași ordine de idei, a procurării actelor necesare autentificării contractului de vânzare-cumpărare din data de 16.12.2010, instanța reține implicarea directă a inculpaților C. D. C. și T. R. la obținerea certificatului de atestare fiscală absolut necesar la autentificarea contractului.

Se reține, din declarațiile inculpaților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul întocmit de administrația fiscală cu ocazia eliberării certificatului de neurmărire fiscală, că inculpatul C. D. C. s-a prezentat în fața acestei instituții ca avocat al părții civile M. H., falsificând o împuternicire avocațială în acest sens, determinând organele fiscale să emită un certificat de neurmărire fiscală pentru imobilul ce aparținea părții civile M. H., iar nu pentru imobilul care urma să se vândă.

Explicația oferită de inculpatul T. R., în sensul că vânzătoarea Fromm Ilse era plecată în Germania pentru 10 zile, iar el se grăbea să cumpere imobilul, pe lângă faptul că nu este dovedită, nici nu poate fi considerată veridică de instanță, în condițiile în care vânzătoarea venise din Germania tocmai cu scopul de a vinde imobilul, exista o urgență în vânzarea acestui imobil, astfel cum declară martorul V. R. C. în fața instanței, astfel că nu apare deloc logică o plecare a acesteia de 10 zile, înainte de încheierea contractului.

Inculpatul C. D. C. a recurs la falsificarea unei împuterniciri avocațiale (nr. 23/16.12.2010) pentru obținerea acestui certificat de neurmărire fiscală și la inducerea în eroare a organelor fiscale, aceasta fiind o activitate riscantă și total disproporționată cu ceea ce ar fi pierdut dacă ar mai fi așteptat 10 zile întoarcerea vânzătoarei din Germania. Pe de altă parte, dacă vânzătoarea ar fi plecat într-adevăr în Germania, firesc ar fi fost să-l împuternicească pe inculpatul T. R. să-i obțină certificatul de neurmărire fiscală, iar nu să se ajungă la falsificarea unei împuterniciri avocațiale. Instanța nu înțelege de ce atâta grabă pentru cumpărarea imobilului din partea inculpaților, din moment ce T. R. nici nu deținea sumele de bani respective și nici nu existau alte persoane interesate de cumpărarea imobilului.

Acest certificat de neurmărire fiscală (nr._/16.12.2010), emis pe numele lui M. H., a fost depus la notarul public S. A. I. tot de către inculpatul C. D. C., cel care îl obținuse în prealabil, astfel cum rezultă din declarația notarului.

Instanța consideră că, practic, în cazul acestei vânzări, inculpații C. D. C. și T. R. au îndeplinit ambele roluri, de vânzător și de cumpărător, ocupându-se de obținerea tuturor actelor pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare și de îndeplinirea tuturor condițiilor pentru perfectarea vânzării, iar persoana ce s-a recomandat Fromm Ilse a avut un rol pur formal, de a fi prezentă fizic la notar.

În al doilea rând, instanța reține că inculpatul T. R., care susține că ar fi plătit prețul de 64.000 de euro către vânzătoarea Fromm Ilse, nu a făcut dovada că deținea această sumă de bani în momentul achiziționării imobilului. Inculpatul a precizat că nu avea bani, dar că s-a împrumutat de 40.000 de euro de la o persoană N. din București, precum și cu alte sume de bani de la alte persoane. Aceste apărări sunt nedovedite, inculpatul neputând indica nicio sursă clară a acestor sume de bani, deși avea această obligație. Inculpatul a declarat inițial că a împrumutat suma de 40.000 de euro de la martorul V. R. C., pentru ca ulterior, după ce martorul a infirmat susținerea inculpatului, să revină și să declare că a împrumutat această sumă de la o persoană pe nume N., din București, ceea ce denotă o inconsecvență în declarații.

Pe lângă faptul că este foarte puțin credibil că o persoană cumpără real, iar nu fictiv, un imobil cu o valoare de 64.000 de euro, fără a deține în prealabil vreo sumă de bani, deci numai pe baza unor împrumuturi, se mai reține, în condițiile în care inculpatul T. R. nu avea nicio sursă de venit legală în acel moment, că devenea absolut necesară dovedirea de către inculpat a sursei acelor bani, ceea ce acesta nu a reușit să facă. Nu în ultimul rând, instanța reține și declarațiile constante ale inculpatului S. A. I. care a arătat că la prima vânzare nu a observat să se predea prețul în prezența sa, dar că la a doua vânzare, unde prețul nu a fost fictiv, ci real, suma de bani s-a predat de către partea civilă P. C. L. inculpatului T. R. în fața sa.

În al treilea rând, instanța reține că vânzătoarea Fromm Ilse era decedată la data efectuării vânzării și că procura prin care era împuternicită de ceilalți coproprietari să vândă acel imobil era falsă, întrucât mandanții erau decedați la data eliberării procurii. Prin urmare, în niciun caz imobilul situat pe . nu a fost vândut de adevărații proprietari, persoana care s-a prezentat la notarul public S. A. I. cu identitatea de Fromm Ilse are bineînțeles o altă identitate, iar înscrisurile folosite de inculpați la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare au un caracter fals.

Este adevărat aspectul că procurorul a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul C. D. C., pentru cercetarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată și față de A.N., care s-a prezentat sub identitatea falsă de Fromm Ilse, pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și fals privind identitatea, relativ la falsificarea și folosirea înscrisurilor menționate mai sus, dar acest aspect nu împiedică instanța să rețină ca false respectivele înscrisuri, fapt probatoriu dovedit pe deplin prin probele administrate. Nu are nicio importanță că încă nu a fost descoperit autorul acestor falsuri sau persoana care s-a recomandat în fața notarului ca fiind Fromm Ilse, din moment ce din probe rezultă clar că atât procura cât și cartea de identitate a vânzătoarei Fromm Ilse sunt false.

Astfel cum rezultă din certificatele de deces aflate la filele 99 și următoarele din volumul V de urmărire penală, mandanta Hildegard Franke decedase la data de 31.08.2000, iar mandanta Annemarie Hoffmann decedase la data de 16.08.1987. Prin urmare, se observă că procura prin care Fromm Ilse fusese împuternicită și de către cele două mandante să vândă imobilul, a fost emisă la mulți ani (în 17.08.2010) după decesul celor două, fiind evident falsă.

Instanța observă că nu numai presupușii mandanți erau decedați la data emiterii acestei procuri, ci și mandatarul Fromm Ilse, astfel cum rezultă din certificatul de deces aflat la fila 2 din volumul VI de urmărire penală. Din acest înscris rezultă că persoana reală Fromm Ilse s-a născut la data de 11.10.1920 în B., a avut numele de Fromm la naștere, dar s-a căsătorit și și-a schimbat numele în Gust, mai avea și prenumele Gertrude și a decedat la data de 11.06.2009 în localitatea Kitzingen, având ultimul domiciliu în Marktsteft, StT Michefeld, Germania. Prin urmare, se constată că persoana care s-a prezentat la notarul public S. A. I. nu putea fi adevărata Fromm Ilse, iar actul de identitate cu care s-a legitimat este unul fals. În acest act de identitate, aflat la fila 81 din volumul I de urmărire penală, sunt menționate date nereale, respectiv este menționată o altă dată de naștere, nu este trecut numele de Gust, dobândit după căsătorie, nu este trecut al doilea prenume, domiciliul este incorect iar fotografia nu corespunde cu cea aflată la dosarul de urmărire penală, fila 3 volumul VI.

Din adresa emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră – Punctul de Contact Oradea aflată la fila nr. 269 din volumul II de urmărire penală, rezultă că Ilse Fromm, născută la data de 1936 nu figurează în fișierele informatizate germane, la adresa menționată în documentul de identitate nu este și nu a fost înregistrată niciodată persoana cu identitatea de Fromm Ilse iar cartea de identitate cu numerele_ (cu care s-a legitimat persoana ce s-a recomandat Fromm Ilse în fața notarului) nu a fost eliberată de autoritățile competente din orașul Baden.

Toate aceste mijloace de probă dovedesc dincolo de orice îndoială că atât procura cât și actul de identitate sunt false. Legătura dintre cele două acte, ce vine în completarea probelor pentru dovedirea caracterului fals, este chiar menționarea, în procura prezentată de inculpați notarului S. A. I., tocmai a datelor de identitate false privind persoana Fromm Ilse. Procura preia toate aceste date false, privind numele și prenumele, data nașterii și domiciliul, ceea ce demonstrează unitatea materială în realizarea în fals a celor două acte, ce au fost întocmite în același scop infracțional, pentru a se completa unul pe celălalt.

În al patrulea rând, instanța reține că, în apărarea inculpaților C. D. C. și T. R., se susține, în esență, că o altă persoană s-a prezentat sub identitatea falsă de Fromm Ilse, fără ca ei să aibă cunoștință, a negociat inițial cu agentul imobiliar, martorul V. R. C., vânzarea imobilului, acesta a transmis prietenilor săi această ofertă, după care inculpatul T. R. a cumpărat imobilul, considerând de bună-credință că încheie actul cu adevăratul proprietar.

Instanța consideră că modalitatea în care a acționat această persoană, în versiunea prezentată de inculpați, creează puternice dubii cu privire la existența sa reală, în această modalitate în care se apără inculpații.

Pentru instanță este neverosimil că o persoană în vârstă, care nu cunoaște limba română, vine în România din Germania, cu o procură falsă și un act de identitate fals, pentru a vinde un imobil care nu-i aparține și nici nu se ocupă personal de întocmirea documentației necesare, respectiv de traducerea actelor false, de obținerea certificatului de atestare fiscală, înțelegând să-i lase tocmai pe inculpații pe care nu-i cunoaște și pe care vrea să-i înșele, să se ocupe de efectuarea demersurilor pentru autentificarea actului de vânzare-cumpărare.

Deși martorul V. R. C., agent imobiliar, precizează că a fost contactat de o persoană mai tânără care vorbea limba română ce era însoțită de o persoană mai în vârstă care vorbea limba germană și care semăna cu cea din fotografia aflată pe actul de identitate prezentat în fața notarului pentru a vinde imobilul, ulterior ajungându-se la contact și negocierea vânzării între această persoană ce s-a recomandat Fromm Ilse și inculpatul T. R., instanța consideră că această declarație a fost dată de martor tocmai în scopul de a le susține apărarea inculpaților, fiind deci nereală, urmând a fi înlăturată.

În primul rând, se reține că în declarația dată la urmărire penală, aflată la fila 87 din volumul V, martorul precizează că îl cunoaște pe inculpatul T. R. de aproximativ 4 ani, precum și pe prietenii săi printre care și inculpatul C. D. C., pe care îl cunoaște mai bine și care, în perioada decembrie 2012, când s-a luat această declarație, se ocupa de firma la care martorul era asociat unic și anume RMX Asimob, în sensul că se ocupa de acte, recuperarea comisioanelor,etc. Prin urmare, se observă existența unei relații de prietenie precum și de serviciu între martor și inculpatul C. D. C., astfel că declarația martorului va fi interpretată și prin prisma acestei relații.

În al doilea rând, dacă ar fi venit o persoană, alta decât adevăratul proprietar, să vândă locuința fără a avea acest drept, cu acte false, instanța se întreabă cum de această persoană care s-ar fi întâlnit inițial cu martorul V. R. C., nu cunoștea nici măcar imobilul pe care dorea să-l vândă, din moment ce s-a recomandat Fromm Ilse, dorea vânzarea frauduloasă a imobilului ce a aparținut cândva și acestei persoane, dar a prezentat în fapt martorului un alt imobil, vecin, ce aparținea părții civile M. H.. Este logic să considerăm că dacă o persoană vine din Germania să vândă cu acte false o locuință ce nu-i aparține, cel puțin ar fi trebuit să fie pregătită și să știe care este locuința pe care vrea să o vândă, pentru că acesta este primul pas pe care trebuie să-l facă o persoană ce vrea să vândă locuința altuia, respectiv să identifice locuința ca obiect material al infracțiunii pe care dorește să o săvârșească.

În al treilea rând, instanța constată că nu există alte probe care să ateste că martorul V. R. C. a mai fost la vizionări și cu alți posibili cumpărători pe care să-i fi pus în contact cu cele două doamne, cum ar fi fost normal dacă lucrurile ar fi stat așa cum a declarat martorul. Ceea ce a făcut martorul a fost publicitatea acestei oferte de vânzare făcută pe site-urile specializate, activitate normală dacă intenționezi să vinzi un imobil.

Pentru aceste motive, expuse mai sus, instanța va înlătura declarația martorului V. R. C. și va considera că apărarea inculpaților formulată în acest sens este nedovedită, urmând a fi înlăturată.

În al patrulea rând, instanța va reține și modul de operare folosit de inculpați și apărarea invocată de aceștia, în ambele cazuri ce fac obiectul dosarului de față. Deși modul de săvârșire a infracțiunii nu constituie prin el însuși mijloc de probă, acesta poate veni în completarea mijloacelor de probă analizate mai sus, pentru a demonstra că inculpații au acționat încă de la bun început cu intenția de fraudare.

Astfel, atât în cazul imobilului de pe . în cazul celor două apartamente din cartierul Răcădău, inculpații au identificat imobile nelocuite, primul părea părăsit, nu era locuit de M. H. de mai mulți ani, iar celelalte două aveau ca proprietar un cetățean kuwaitian ce venea rar în România, în vacanță, nefiind închiriate sau locuite.

În ambele cazuri, inculpații s-au folosit de persoane ce nu au fost încă identificate care s-au prezentat în fața notarilor publici ca fiind adevărații proprietari, reușind astfel, în primul caz, să realizeze o vânzare-cumpărare, deci să treacă proprietatea imobilului de la adevărații proprietari pe numele unui inculpat, iar, în al doilea caz, să obțină o procură autentică prin care adevăratul proprietar împuternicea pe unul dintre inculpați să vândă cele două apartamente. În ambele cazuri, inculpatul T. R. a fost cel care, fie a cumpărat imobilul de pe . fost împuternicit să vândă apartamentele, tot el fiind și cel care a cumpărat și vândut imobilele, numele său figurând în actele autentice. Inculpatul C. D. C. s-a ocupat în ambele cazuri de obținerea în mod fraudulos, respectiv prin falsificarea unor împuterniciri avocațiale, a certificatelor de atestare fiscală, esențiale pentru realizarea vânzărilor, fiind la curent cu întreaga derulare a operațiunilor, astfel cum declară și inculpatul T. R..

În ambele cazuri, inculpații se apără, în esență, în sensul că ei ar fi fost înșelați de o persoană ce s-a recomandat Fromm Ilse, despre care ei n-au știut că nu este adevărata Fromm Ilse, respectiv de către o persoană ce s-a recomandat a fi cetățeanul kuwaitian A. Y. Almukhtar, despre care nu au știut că nu este adevăratul proprietar al celor două apartamente. În perioada octombrie–decembrie 2010, inculpații au obținut procura de vânzare a celor două apartamente și le-au și vândut, iar în 16.12.2010 au cumpărat imobilul de pe . că nu e deloc credibil că, în interval de numai 2 luni, inculpații să fi fost înșelați în aceeași modalitate de două persoane diferite (cetățeni străini amândouă și cu o vârstă mai înaintată, ce presupune o maturitate a psihicului care te împiedică să săvârșești astfel de infracțiuni) care doreau să vândă imobilele deținute de alți proprietari.

În lipsa identificării persoanei care s-a prezentat sub identitatea falsă de Fromm Ilse, instanța a analizat coroborat toate mijloacele de probă arătate mai sus și consideră că toate aceste mijloace de probă și raționamente logice conduc la concluzia că inculpații C. D. C. și T. R. au săvârșit faptele de care sunt acuzați cu privire la înstrăinarea imobilului din . data de 16.12.2010 la B.N.P. S. A. I., prezumția de nevinovăție fiind înlăturată.

Referitor la modalitatea în care s-a pătruns în locuință, instanța consideră, având în vedere că imobilul nu era locuit de proprietarul său, M. H., fiind într-o stare avansată de degradare, că inculpații aveau posibilitatea să pătrundă prin forțarea ușii, fără ca cineva să observe, cu atât mai mult cu cât și unele persoane fără adăpost mai dormeau prin acel imobil.

Astfel, instanța consideră dovedită intenția inculpaților de a dobândi acest imobil, prin aducerea în fața notarului public a unei persoane care s-a prezentat în mod fals cu numele Fromm Ilse, cu ajutorul unei cărți de identitate false, a adus o împuternicire falsă (autentificată sub nr. I UR 1119/2010 de notarul Hoffmann, înlocuitorul notarului Rainer Stutz din Germania, Heilbronn), prin care ceilalți coproprietari o împuterniceau pe Fromm Ilse să vândă imobilul, realizând astfel fraudulos, printr-o vânzare-cumpărare fictivă, transferul dreptului de proprietate de la adevărații proprietari la inculpatul T. R..

Falsificarea împuternicirii avocațiale și folosirea înscrisului fals de către inculpatul C. D. C., care a solicitat și obținut certificatul de atestare fiscală, rezultă din declarațiile părții civile M. H., care a precizat că nu-l cunoaște pe inculpatul C. D. C., coroborată cu declarația acestuia din urmă și cu copiile contractelor de asistență juridică încheiate de inculpat și ridicate de procuror, între care nu se regăsește vreun contract de asistență juridică încheiat cu partea civilă.

Astfel cum rezultă din declarațiile inculpaților T. R. și C. D. C., primul inculpat s-a deplasat la administrația fiscală pentru obținerea certificatului de atestare fiscală și, întrucât nu i s-a eliberat, neavând nicio calitate, i-a solicitat inculpatului C. D. C. să-l ajute să obțină acest certificat, modalitatea aleasă fiind întocmirea în fals a unei împuterniciri avocațiale care atesta neadevărat că inculpatul C. D. C. ar fi fost împuternicit de M. H. să obțină acel certificat de atestare fiscală. Este evident că inculpatul T. R. a cunoscut acest aspect și a urmărit obținerea certificatului în această modalitate frauduloasă, cu ajutorul inculpatului C. D. C., fapta sa fiind calificată ca un sprijin dat inculpatului C. D. C. pentru falsificarea împuternicirii avocațiale.

De asemenea, din moment ce inculpatul C. D. C. este persoana care a adus certificatul de atestare fiscală inculpatului notar S. A. I., pentru a fi menționat în contractul de vânzare-cumpărare, știind că nu are împuternicire de la acea persoană pentru obținerea sa și că persoana ce apărea pe certificat era alta decât persoanele ce figurau ca vânzători în acel contract, existând și discuții cu privire la eventuala calitate de chiriașă a lui M. H., acceptând astfel că se atesta nereal în cuprinsul contractului faptul că vânzătorii au achitate toate taxele și impozitele la zi, instanța consideră că prin această faptă a contribuit și a ajutat la săvârșirea de către inculpatul notar a două infracțiuni, de fals intelectual, respectiv abuz în serviciu, participația inculpatului C. D. C. fiind aceea a complicității.

Cum inculpatul T. R. a avut calitatea de cumpărător, parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat și exista o înțelegere cu inculpatul C. D. C. în sensul folosirii certificatului de atestare fiscală emis pe numele unei alte persoane și inserării în contract a acestor mențiuni neadevărate, acțiunile celor doi inculpați, ce s-au completat reciproc, de punere la dispoziția inculpatului S. A. I. a acestui certificat de atestare fiscală pentru a fi folosit cu încălcarea atribuțiilor de serviciu de către acesta, constituie o activitate de ajutor, de înlesnire a activității infracționale a inculpatului S. A. I., fiind deci o formă de complicitate la fals intelectual și abuz în serviciu.

Pe de altă parte, instanța reține că inculpatul T. R. i-a solicitat martorei R. S. A. să-i traducă actele necesare autentificării contractului de vânzare-cumpărare și să se prezinte în fața notarului public în calitate de traducător, deși știa că nu are autorizație de traducător, martora precizându-i inculpatului că va folosi ștampila colegei sale, martora M. E., inculpatul T. R. fiind de acord cu această folosire ilegală a ștampilei și a numelui unui traducător autorizat, de către martora R. S. A. (astfel cum rezultă din declarația martorei R. S. A. dată în fața instanței, ce se coroborează cu cea dată de martora M. E. în faza de judecată).

Fapta inculpatului T. R., descrisă mai sus, se constituie într-un ajutor dat inculpatului S. A. I. pentru menționarea nereală în cuprinsul încheierii de autentificare a unei alte persoane în calitate de traducător autorizat decât cea care asigurase traducerea în fața sa și care nu avea autorizație și pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare în care vânzător era un cetățean german fără a i se asigura acestuia un traducător autorizat de Ministerul Justiției.

Cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 584/14.04.2011, prin care inculpatul T. R. a vândut imobilul de pe . civilă P. C. L., pe un preț de 60.000 de euro, autentificat la B.N.P. S. A. I., instanța reține că această vânzare nu este altceva decât modalitatea de finalizare a activității infracționale începută de inculpați în decembrie 2010, obținerea unei sume de bani pentru imobil fiind scopul urmărit.

După dobândirea imobilului de către inculpatul T. R., acesta l-a scos imediat la vânzare și prin intermediul martorului V. R. C., care a prezentat câtorva posibili cumpărători imobilul respectiv, astfel cum rezultă din declarațiile celor doi, ceea ce denotă intenția inculpaților de a vinde cât mai repede imobilul.

Din declarația martorului I. C., aflată la fila 93 din volumul IV al dosarului de urmărire penală, rezultă că în luna ianuarie 2011, deci la nici o lună de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului de către inculpatul T. R., imobilul era deja dat la vânzare la agenția imobiliară „ Q Logic”, martorul interesându-se de situația juridică a clădirii în scopul cumpărării ei. Și partea civilă P. C. L. a precizat în declarația dată că încă din luna ianuarie a aflat despre oferta de vânzare a imobilului, astfel că nu se poate susține că inculpatul T. R. a scos la vânzare imobilul, presat fiind de data scadenței împrumutului de 40.000 de euro, din moment ce împrumutul fusese luat, conform susținerii inculpatului, cu nici o lună înainte, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Este puțin probabil ca un împrumut de 40.000 de euro să fie acordat pe un termen de numai o lună, cu atât mai mult cu cât interesul creditorului este acela al plății dobânzii lunare de către debitor, care trebuie să se întindă pe o perioadă cât mai mare.

De asemenea, la data de 11.01.2011, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 71, avându-l ca promitent vânzător pe inculpatul T. R. și ca promitent cumpărător pe martorul Ț. C. I., având ca obiect imobilul din . inculpatul T. R. pe data de 16.12.2010.

Deși există indicii (prețul integral, de 46.000 euro, s-a plătit odată cu încheierea antecontractului, partea civilă P. C. L. a declarat în instanță că „la notar se afla și Ț., despre care a aflat că l-a împrumutat pe T. cu o sumă de bani pe care trebuia să și-o recupereze din acea vânzare”) că respectivul antecontract nu ilustrează voința reală a părților, de a vinde și cumpăra acest imobil, ci mai degrabă reprezintă o formă de garantare a unui împrumut în cuantum de 46.000 de euro obținut de inculpatul T. R. de la martorul Ț. C. I., în lipsa unor mijloace de probă certe care să dovedească această intenție ascunsă a celor două părți contractante, instanța va considera ca reală voința juridică manifestată de părți în cuprinsul actului juridic autentificat sub nr. 71/11.01.2011 la B.N.P. O. U., singurul valabil în lipsa dovedirii caracterului simulat al antecontractului. În măsura în care acest antecontract nu se revoca, el trebuia pus în executare conform clauzelor, astfel că inculpatul T. R. trebuia să vândă imobilul cu suma de 46.000 de euro.

Din cuprinsul acestui act juridic rezultă că inculpatul T. R. a promis că va vinde imobilul lui Ț. C. I., prețul vânzării stabilit de comun acord este de 46.000 Euro, acest preț s-a plătit la data încheierii antecontractului, incluzându-se și clauza conform căreia promitentul cumpărător se obligă să cumpere imobilul descris pe prețul stabilit în antecontract.

Prin urmare, din conținutul antecontractului rezultă că prețul stabilit de vânzare a fost de 46.000 de euro, iar nu avansul, clauzele contractuale fiind clare în acest sens. Încheierea acestui antecontract, cu clauzele respective, ilustrează faptul că inculpatul T. R. intenționa să vândă imobilul cu un preț mult mai mic decât cel pe care susține că l-ar fi plătit, la nici o lună de la dobândirea imobilului, fiind dispus să piardă o sumă importantă de bani, deși nu avea niciun motiv dovedit pentru care ar fi acționat în acest mod.

În urma anunțurilor date privind vânzarea acestui imobil, partea civilă P. C. L. a început negocierile cu inculpatul T. R. și, în cele din urmă, după o scădere a prețului determinată de existența unei notări a unui proces în cartea funciară a imobilului, părțile au convenit asupra vânzării-cumpărării pe un preț de 60.000 de euro. Se observă că și acest preț, solicitat de inculpat și plătit în mod real de partea civilă, este mai mic decât cel cu care inculpatul T. R. dobândise imobilul cu 4 luni înainte (aproximativ 64.000 euro), și acesta fiind un indiciu care, coroborate cu toate celelalte, indică aspectul că prețul de 64.000 euro nu a fost plătit în mod real de către inculpatul T. R..

Această a doua vânzare s-a realizat în aceleași condiții ca și prima, respectiv la același birou notarial, S. A. I., folosindu-se un certificat de atestare fiscală (nr._/14.04.2011) identic cu primul, obținut pe numele M. H., de inculpatul C. D. C. tot prin falsificarea unei împuterniciri avocațiale (nr. 21 din data de 14.04.2011).

Partea civilă M. H. a declarat că nu-l cunoaște pe C. D. C. și nu l-a împuternicit niciodată să-i vândă imobilul sau să solicite eliberarea unui certificat de atestare fiscală, aspect confirmat și de inculpat, care a precizat că a întocmit cele două împuterniciri la solicitarea angajatei de la administrația fiscală. Este firesc ca angajata să-i fi cerut o împuternicire avocațială, în momentul în care inculpatul C. D. C. a invocat în mod fals că are împuternicire din partea proprietarei M. H., din moment ce poate avea calitatea de a solicita un certificat de atestare fiscală numai proprietarul unui imobil sau cel împuternicit de proprietar, aceasta nefăcând altceva decât să-i ceară inculpatului să dovedească cele susținute oral. Fapta inculpatului C. D. C. a constat în afirmarea în mod fals că are calitatea de împuternicit al proprietarului, deși nu avea această calitate, urmată de întocmirea în fals a acelei împuterniciri pentru dovedirea celor afirmate.

Instanța consideră că activitatea infracțională a celor doi inculpați, C. D. C. și T. R., trebuie privită ca un tot unitar, acțiunile inculpaților s-au completat reciproc, au debutat cu dobândirea în mod fraudulos a imobilului în data de 16.12.2010, în condițiile expuse mai sus și au continuat cu vânzarea imobilului către partea civilă P. C. L., banii obținuți de la aceasta din urmă fiind folosiți conform înțelegerii dintre inculpați, în principal pentru restituirea datoriei pe care inculpatul T. R. o avea față de Ț. C. I..

Din acest motiv, chiar dacă numai inculpatul T. R. a figurat ca și vânzător, iar inculpatul C. D. C. nu a fost de față la notar în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre T. R. și P. C. L. (inculpatul S. A. I. a precizat că și inculpatul C. D. C. a fost prezent la încheierea acestui contract, numai că declarația sa nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, nici măcar cu declarația părții civile P. C. L.), nu se poate susține neimplicarea inculpatului C. D. C. în săvârșirea acestei fapte de înșelăciune. Acest inculpat a avut un rol foarte important, atât în alegerea notarului public, S. A. I. fiindu-i prieten și total lipsit de experiență, precum și în obținerea ilicită a certificatului de atestare fiscală pe numele M. H.. Fără acest ajutor, încheierea contractului de vânzare-cumpărare între inculpatul T. R. și partea civilă P. C. L. ar fi fost imposibil de realizat.

În condițiile în care inculpatul C. D. C. discutase încă din luna decembrie 2010, de la data încheierii primului contract de vânzare-cumpărare, cu notarul inculpat S. A. I. despre problema certificatului de atestare fiscală, asigurându-l pe acesta din urmă că totul este în regulă și determinându-l să accepte încheierea contractului cu un certificat de atestare fiscală emis pe un alt nume decât al proprietarului (astfel cum rezultă din declarațiile inculpatului S. A. I., care a precizat că a fost convins că M. H. este chiriașă și că aceasta l-a împuternicit pe C. D. C. să-i obțină certificatul de atestare fiscală), iar toate celelalte acte necesare încheierii contractului erau valabile, prezența inculpatului C. D. C. la notar în ziua autentificării actului era de prisos.

Tot din declarația inculpatului S. A. I. dată în fața instanței, mai rezultă că inculpatul C. D. C. l-a sunat să-i spună că a găsit un cumpărător pentru imobil, i-a spus acestuia de ce acte era nevoie și i-au fost aduse actele de către inculpatul T. R., după care, întrucât era bolnav la domiciliu, a fost sunat de mai multe ori și de către C. D. C. pentru încheierea actului. Inculpatul S. A. I. își exprimă, în declarația sa dată în fața instanței, propria convingere în sensul că ”contractele încheiate în decembrie 2010 și în aprilie 2011 au fost cele mai importante colaborări pe care le-am avut cu C. D.”, dovedind astfel participarea inculpatului C. D. C. la încheierea ambelor contracte.

Prin urmare, contribuția inculpatului C. D. C. la încheierea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare nu putea să fie și nici nu a fost atât de mică cum încearcă să se apere acesta.

Falsificarea împuternicirii avocațiale și folosirea acesteia în fața organelor administrației fiscale rezultă din declarațiile părții civile M. H. coroborată cu declarația inculpatului C. D. C. și cu copiile contractelor de asistență juridică încheiate de inculpat și ridicate de procuror, între care nu se regăsește vreun contract de asistență juridică încheiat cu partea civilă.

Instanța consideră dovedite faptele inculpaților de inducere în eroare a părții civile P. C. L. prin vânzarea către aceasta a unui imobil dobândit anterior de unul dintre inculpați prin săvârșirea de infracțiuni în modalitatea arătată mai sus, scopul fiind obținerea unei sume de bani cu titlu de preț. Partea civilă P. C. L. a fost indusă în eroare de inculpați cu privire la calitatea de proprietar legitim a inculpatului T. R., ascunzându-i acesteia că au dobândit anterior imobilul fraudulos, prin folosirea unor acte false și a unei persoane care s-a prezentat în mod fals în fața notarului drept adevăratul proprietar al imobilului. Dacă i-ar fi expus părții civile P. C. L. modalitatea în care inculpatul T. R. ar fi dobândit imobilul, aceasta nu ar mai fi cumpărat.

Cum și acest al doilea contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat tot prin folosirea nelegală de către notar a unui certificat de atestare fiscală emis de autorități pe numele unei alte persoane decât vânzătorii și pentru un alt imobil decât cel ce s-a vândut, obținut de către inculpatul C. D. C. prin falsificarea unei împuterniciri avocațiale, în înțelegere și în interesul și al inculpatului T. R., ce figura ca vânzător, instanța consideră, pentru aceleași considerente ca și cele expuse la analiza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în decembrie 2010, că faptele inculpaților care au pus la dispoziție inculpatului S. A. I. acest certificat și care l-au asigurat că o să iasă și cel pe numele vânzătorului, deși se depusese numai o cerere de deschidere a rolului fiscal, existând o datorie la fisc de 6.000 de lei, se constituie într-un ajutor dat inculpatului S. A. I. pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu (autentificarea unui contract de vânzare cumpărare fără un certificat de atestare fiscală emis pe numele vânzătorilor) și pentru atestarea în mod nereal în cuprinsul contractului că taxele și impozitele sunt plătite la zi de vânzătorul T. R..

Interesul fiind comun și de această dată, conlucrarea dintre inculpații C. D. C. și T. R. pentru obținerea certificatului de atestare fiscală nr._/14.04.2011, necesar celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, pentru realizarea vânzării, prin falsificarea unei împuternici avocațiale de către inculpatul C. D. C., se constituie într-o formă de complicitate, într-un sprijin dat inculpatului C. D. C. pentru falsificarea și folosirea împuternicirii avocațiale, de către inculpatul T. R., ce avea tot interesul să rezolve cât mai repede problema inexistenței unui certificat de atestare fiscală pentru a vinde imobilul (inculpatul S. A. I. a declarat în faza de judecată că atât cumpărătoarea cât și vânzătorul, în speță T., se grăbeau să încheie contractul).

Din declarația părții civile P. C. L. dată în fața instanței, coroborată cu cea dată de martorul S. V., mai rezultă că, cu doar două zile înainte de data de 14.04.2011, martorul S. V., notar la același cabinet notarial, i-a spus că nu se va încheia contractul până când nu va ieși certificatul de atestare fiscală pe numele lui T. R., ceea ce poate dura, pentru ca, a treia zi să fie solicitată telefonic să se prezinte la notar pentru semnarea contractului de către inculpatul T. R..

Această declarație demonstrează, în opinia instanței, faptul că inculpatul T. R., conștient de faptul că nu avea nici măcar rol fiscal deschis pe numele său, ceea ce presupunea că mai dura ceva timp până la eliberarea pe numele său a certificatului de atestare fiscală și grăbit să încheie contractul de vânzare-cumpărare, a apelat la prietenul său, inculpatul C. D. C., pentru a proceda ca și în cazul primei vânzări, ceea ce s-a și întâmplat. Inculpatul T. R. a depus o cerere pentru deschiderea rolului fiscal pe numele său în data de 13.04.2011 și a prezentat bonul cu numărul de înregistrare inculpatului S. A. I., pentru a-i întări convingerea notarului că va ieși și certificatul de atestare fiscală, lucru care s-a și întâmplat, inevitabil, dar abia în luna decembrie 2011.

Instanța consideră deci că este dovedită conlucrarea dintre inculpații C. D. C. și T. R. pentru obținerea certificatului de atestare fiscală folosit de notar la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 14.04.2011, prin falsificarea și folosirea în fața organelor statului a împuternicirii avocațiale, faptă ce se constituie, într-o complicitate a inculpatului T. R. la folosirea acelei împuterniciri false de către inculpatul C. D. C.. Este evident că inculpatul T. R. cunoștea că M. H. nu este chiriașă în acel imobil din moment ce el preluase stăpânirea în fapt a imobilului încă din luna decembrie 2010 și nu identificase niciun chiriaș acolo, precum și caracterul fals al împuternicirii folosite de inculpatul C. D. C., ce nici nu o cunoștea pe M. H., astfel cum acesta a și declarat.

Fapta inculpatului T. R., descrisă mai sus, reprezintă un ajutor dat inculpatului C. D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ajutor ce îmbracă forma unei complicități.

Cu privire la faptele săvârșite de inculpatul notar public S. A. I. la data de 16.12.2010, instanța reține în primul rând că inculpatul a acceptat să autentifice contractul de vânzare-cumpărare fără existența unui certificat de atestare fiscală emis pe numele vânzătorilor ce erau trecuți în contractul de vânzare-cumpărare.

În al doilea rând, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 16.12.2010, notarul public și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu în sensul că a atestat în cuprinsul încheierii de autentificare că traducerea a fost asigurată de traducătorul autorizat M. E., când, în realitate, s-a prezentat la notar o altă persoană fără autorizație de traducător, respectiv R. S. A., aceasta fiind o prietenă de-a inculpatului T. R. care a fost solicitată pentru a fi prezentă la notar de către acesta, deși știa că nu are atestat de traducător, care s-a legitimat cu actul de identitate al traducătorului autorizat M. E., astfel cum rezultă din declarațiile celor două martore.

Din moment ce ambele persoane audiate ca martori de instanță au arătat că nu seamănă fizic și oricine și-ar fi putut da seama că persoana din actul de identitate nu este aceeași cu cea ce s-a prezentat în fața notarului public, aspect de care s-a convins și instanța cu ocazia audierilor, se consideră că inculpatul notar public și-a îndeplinit defectuos atribuțiile cu intenție, iar nu din culpă, și a acceptat să menționeze în mod fals în încheierea de autentificare că traducerea a fost realizată de către M. E., deși, în realitate, în fața sa s-a prezentat R. S. A..

În contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1355/16.12.2010, notarul public S. A. I. a menționat expres că taxele și impozitele au fost achitate la zi de noi vânzătorii astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr._ din data de 16.12.2010. Această mențiune inserată de notar în cuprinsul actului este falsă, din moment ce respectivul certificat de atestare fiscală dovedea că M. H., ce nu avea calitatea de vânzător în acel contract, fiind total străină de actul juridic încheiat, își plătise taxele și impozitele la zi.

De asemenea, inculpatul nu a observat nici neconcordanța dintre suprafața indicată în certificatul de atestare fiscală emis pe numele M. H. și suprafața din contractul de vânzare-cumpărare ce constituia obiectul vânzării. Dacă ar fi analizat această diferență, inculpatul nu ar mai fi considerat cu atâta ușurință că M. H. este chiriaș în acel imobil ce se înstrăina, întrucât ar fi trebuit să observe că în certificatul de atestare fiscală este vorba despre un imobil, iar în contractul de vânzare-cumpărare se tranzacționează un alt imobil, cu o altă suprafață. Nu exista deci numai o nepotrivire de nume între cel ce plătea impozitele și proprietarii din C.F., dar și o neconcordanță majoră între suprafața imobilului ce se vindea și suprafața imobilului pentru care se eliberase certificat de atestare fiscală.

Toate aceste deficiențe în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost determinate și de lipsa de experiență a inculpatului în profesia de notar public, dar și de încrederea pe care i-o purta inculpatului C. D. C., care îi era prieten, astfel cum declară chiar inculpatul S. A. I., acesta considerând că totul este în regulă, acceptând cu o mare ușurință explicația oferită de inculpatul C. D. C. în sensul că M. H. ar putea fi chiriașă și, totodată, acceptând să se prezinte o altă persoană în locul traducătorului autorizat.

Inculpatul S. A. I. a săvârșit aceste fapte în cunoștință de cauză, iar nu dintr-o regretabilă eroare sau din culpă, cum se apără acesta, întrucât a autentificat actul conștient fiind că nu există certificat de atestare fiscală pe numele vânzătorilor, acceptând să-l treacă pe cel emis pe numele M. H. în contractul de vânzare-cumpărare și a acceptat tot cu bună știință ca traducerea să se realizeze de o prietenă a inculpatului T. R., ce nu avea atestat de traducător.

Nu se poate susține că fapta inculpatului rămâne la stadiul unei simple abateri disciplinare, întrucât urmarea faptelor a fost, în cele din urmă, crearea unei vătămări a drepturilor și intereselor legitime ale părților civile .., Statul Român și M. B. prin Primar. Astfel, cum s-a analizat mai sus, imobilul din . făcut obiectul vânzării-cumpărării autentificate de inculpat, se afla la data vânzării, în proprietatea extratabulară a statului român, a municipiului B. și în administrarea .., astfel că nu se afla în circuitul civil și nu putea face obiectul unui act juridic de înstrăinare.

Dacă inculpatul nu ar fi autentificat contractul cu un certificat de atestare fiscală emis pe numele unei alte persoane și pentru un alt imobil decât cel ce făcea obiectul vânzării și ar fi solicitat certificat de atestare fiscală pe numele vânzătorilor din contractul pe care îl autentifica, putea observa cu ușurință realitatea juridică a acestui imobil, respectiv că nu are deschis rol fiscal, fiind în proprietatea statului.

Faptele inculpatului S. A. I. au creat o vătămare intereselor și drepturilor legitime ale statului român, ce s-a văzut lipsit de proprietate printr-un act juridic nelegal autentificat de inculpat.

Conform art. 249 alineat 1 din Legea nr. 573/2003, orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire. Prin urmare, calitatea de contribuabil o are proprietarul, el având obligația de a plăti impozitul, iar nu chiriașul ce s-ar afla în acel imobil. Conform art. 112 alineat 1 din O.G. nr. 92/2003, certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent la solicitarea contribuabililor. Coroborând cele două texte legale, instanța consideră că numai proprietarul unui imobil poate cere să i se elibereze un certificat de atestare fiscală, iar acest act este menit să ateste faptul plății impozitelor de către proprietar (reglementarea este identică și în Normele de aplicare ale Codului fiscal unde se stabilește că în cadrul impozitului pe clădiri, contribuabilii sunt proprietarii acestora și în cazul în care clădirea este folosită sau închiriată de alte persoane în baza unor contracte de închiriere).

Din moment ce proprietarul imobilului este cel ce vinde imobilul și are calitatea de proprietar, este absolut necesară existența unui certificat de atestare fiscală care să dovedească că proprietarul a achitat toate taxele și impozitele datorate către buget, astfel încât vânzarea bunului să nu se facă cu eludarea obligației de plată a taxelor.

Prin urmare, existența unui certificat de atestare fiscală pe numele unei alte persoane decât proprietarul vânzător al imobilului, echivalează cu lipsa acestuia întrucât nu atestă situația plății impozitelor de către proprietar, acesta fiind și motivul pentru care legea prevede sancțiunea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în lipsa unui certificat de atestare fiscal.

Orice discuții în legătură cu valabilitatea unui certificat de atestare fiscală emis pe numele unei alte persoane, la autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare, nu-și găsesc locul, întrucât legislația este foarte clară în acest domeniu.

Inculpatul S. A. I., nu numai că a autentificat contractul de vânzare-cumpărare în lipsa unui certificat de atestare fiscală emis pe numele vânzătorilor, dar a și considerat fără niciun temei, numai pe cele spuse verbal de inculpatul C. D. C., că M. H. ar fi chiriașă în acel imobil ce se vindea, fără a face minime verificări spre a obține confirmarea acestei susțineri.

Întreaga discuție prezentată de apărătorul inculpatului, ce tinde să dovedească că și un certificat de atestare fiscală emis pe numele unui chiriaș ar fi valabil la efectuarea vânzării-cumpărării imobilului, nu numai că nu poate fi primită în fața unei legislații clare în domeniu, astfel cum s-a arătat mai sus, dar în speță, se reține că M. H. nici nu avea calitatea de chiriaș în acel imobil, ci de proprietar al imobiluui vecin, astfel că nici măcar situația premisă de la care pleacă apărarea inculpatului, nu este întrunită.

Inculpatul S. A. I. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare cu un certificat de atestare fiscală emis pentru un alt imobil decât imobilul ce făcea obiectul vânzării (dacă ar fi comparat suprafețele din actul de vânzare și din certificat ar fi observat că difereau semnificativ, fiind clar vorba despre două imobile diferite) și pentru un alt contribuabil decât vânzătorii din contractul autentificat.

Instanța mai reține că eventualele încălcări ale normelor legale ce reglementează activitatea notarilor publici, constituie o simplă abatere disciplinară numai în situația în care fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte cu un pericol social mai mare, cum ar fi, în speță, o infracțiune.

De asemenea, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16.12.2010 și din cuprinsul încheierii de autentificare nr. 1355 din aceeași dată, rezultă că notarul public, cu bună știință, a inserat în cuprinsul acestor acte oficiale mențiuni neadevărate cu privire la plata taxelor și impozitelor de către vânzători, dovedită prin certificatul de atestare fiscală nr._/16.12.2010 și cu privire la citirea și traducerea actului către vânzătoare de către traducătorul M. E., autorizată în baza Autorizației nr._/04.11.2010. Din moment ce inculpatul a acceptat cu bună știință acel certificat de atestare fiscală emis pe numele unei alte persoane decât vânzătorii și prezența unei alte persoane în locul traducătoarei autorizate, inserările acestor mențiuni în actele oficiale reprezintă acte intenționate, făcute de inculpat.

Cu privire la fapta săvârșită în data de 14.04.2011, instanța reține că inculpatul S. A. I. a autentificat un al doilea contract de vânzare-cumpărare avându-i ca vânzător pe coinculpatul T. R. și ca, cumpărător pe partea civilă P. C. L., acceptând și menționând în contract un certificat fiscal emis tot pe numele de M. H. și pentru un alt imobil decât cel ce se vindea, bazându-se nu numai pe susținerile inculpaților C. D. C. și T. R. în sensul că este o chestiune de timp până va ieși acest certificat de atestare fiscală pe numele lui T. R., dar și pe un bon de înregistrare ce atesta că se înregistrase la administrația fiscală o cerere formulată de T. R., ce s-a dovedit în cele din urmă a fi o cerere pentru deschiderea rolului fiscal.

Din nou, inculpatul și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, cu bună știință acceptând să autentifice contractul de vânzare-cumpărare în lipsa unui certificat de atestare fiscală emis pe numele vânzătorului T. R.. Din declarațiile inculpaților (chiar inculpatul S. A. I. a declarat în fața instanței că a acceptat să încheie actul de vânzare-cumpărare în aceste condiții la insistențele repetate atât ale vânzătorului cât și ale cumpărătoarei…și le-a spus părților că nu va trimite la C.F. pentru intabulare până nu va primi certificatul de atestare fiscală pe numele T.) rezultă că inculpatul S. A. I. cu intenție a acceptat să autentifice actul de vânzare-cumpărare, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu, sperând că va ieși și certificatul de atestare fiscală până va trimite actul la cartea funciară pentru înregistrare.

Justificările oferite de inculpat în sensul că ambele părți contractante s-au grăbit să încheie actul, l-au sunat de mai multe ori în acele zile cât s-a aflat la domiciliu bolnav și au acceptat să încheie actul fără a mai aștepta eliberarea certificatului de atestare fiscală pe numele lui T. R. și că a sunat personal la administrația fiscală pentru a se interesa, nu-l exonerează de răspundere întrucât notarul are obligația de a asigura respectarea legii la încheierea actelor juridice și de a refuza autentificarea acelor acte ce nu întrunesc cerințele legale pentru autentificare.

Acceptând să încheie un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil pentru care nu există dovada că vânzătorul ar fi plătit toate taxele și impozitele datorate, inculpatul a acceptat și că pot fi taxe și impozite neplătite, cauzându-se, încă din momentul autentificării contractului, o vătămare a drepturilor legitime ale autorităților publice locale de a încasa de la proprietarul imobilului taxele datorate până în momentul vânzării.

Și cu această ocazie, inculpatul S. A. I. a inserat în mod nereal în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat, mențiunea că taxele și impozitele au fost achitate la zi de vânzător astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr._ din data de 14.04.2011 (acest certificat era emis pe numele M. H. și pentru un alt imobil).

Cu privire la acuzațiile de înșelăciune, aduse de procuror cu referire la ambele fapte, din decembrie 2010, respectiv aprilie 2011, instanța consideră că nu există suficiente probe care să dovedească înțelegerea frauduloasă intervenită între notar și inculpații C. D. C. și T. R. pentru inducerea în eroare a proprietarului inițial al imobilului și apoi a părții civile P. C. L..

Deși actele folosite la autentificarea primului contract de vânzare-cumpărare au fost false, nu există nicio probă în sensul că notarul ar fi cunoscut acest aspect și că, în cunoștință de cauză, ar fi autentificat actul, având reprezentarea că induce în eroare adevăratul proprietar. Relația de prietenie pe care inculpatul S. A. I. o avea cu inculpatul C. D. C. nu conduce automat la concluzia că notarul a fost în înțelegere cu inculpatul C. D. C. pentru înșelarea adevăratului proprietar și apoi a părții civile P. C. L..

Nu rezultă din probe că notarul ar fi primit vreo sumă de bani de la inculpați în afara taxelor notariale și a onorariului cuvenit, inculpatului i-au fost aduse actele la biroul notarial de către C. D. C. și a făcut verificările ce se impuneau cu privire le revocarea procurii ce i s-a prezentat și referitor la identitatea vânzătoarei Fromm Ilse.

Inculpatul S. A. I. nu putea să observe caracterul fals al actelor prezentate, ce aveau o aparență de veridicitate, cel mult putea deveni suspicios (astfel cum a declarat, a observat că nu este menționată în procură adresa notarului unde se încheiase în Germania) având în vedere faptul că proprietarii erau cetățeni germani, cu o vârstă înaintată, extrasul C.F. cuprindea date vechi privind dobândirea proprietății de către vânzătorii ce nu mai locuiau în România, existând posibilitatea, deloc de neglijat, ca imobilul să fi trecut în proprietatea statului, fără ca statul să se fi intabulat, numai că toate aceste suspiciuni au pălit în fața lipsei de experiență a notarului și a susținerilor făcute de prietenul său, inculpatul C. D. C., că toate actele sunt în regulă.

Atâta vreme cât actele false folosite la autentificarea actului au prezentat o aparență de veridicitate, fiind adusă în fața notarului o persoană ce s-a recomandat a fi vânzătoarea Fromm Ilse, ce vorbea limba germană, a cărei identitate a fost verificată de notar, instanța consideră că inculpatul S. A. I. nu a avut reprezentarea faptului că participă la săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, fiind indus el însuși în eroare cu privire la acest aspect de către ceilalți doi inculpați, astfel că va considera că nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție cu privire la cele două acuzații de înșelăciune aduse prin actul de sesizare.

În drept, faptele inculpatului C. D. C. de a întocmi în fals două împuterniciri avocațiale (nr. 23/16.12.2010 și nr. 21/14.04.2011) ce atestau mincinos că este împuternicit de partea civilă M. H. să obțină certificatele de atestare fiscală și de a folosi aceste împuterniciri la administrația fiscală pentru obținerea certificatelor de atestare fiscală pe numele M. H. (nr._/16.12.2010 și nr._/14.04.2011), întrunesc sub aspectul laturii obiective și subiective elementele constitutive a două infracțiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Elementul material s-a realizat prin plăsmuirea în întregime a unui înscris sub semnătură privată, inculpatul atestând prin respectiva împuternicire în mod fals că ar fi încheiat anterior un contract de asistență juridică cu M. H.. Practica judiciară este constantă în a considera că, nu numai în situația unei plăsmuiri în totalitate a unui înscris oficial avem de-a face cu o infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale (Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. 1 din 28.03.1970), dar și în situația plăsmuirii în întregime a unui înscris sub semnătură privată este realizat elementul material al acestei infracțiuni, în modalitatea legală a contrafacerii.

Se observă că, atât în vechea reglementare cât și în noul Cod penal, articolul ce sancționează falsul în înscrisuri sub semnătură privată face trimitere, în ceea ce privește modalitățile elementului material, la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, elementele materiale ale celor două infracțiuni, fiind, prin voința legiuitorului, identice. Rațiunea logică pentru care practica a considerat și statuat că și plăsmuirea în întregime a unui înscris sub semnătură privată constituie infracțiune, este aceea că prin contrafacere se înțelege atât confecționarea prin imitare fie a scrierii, fie a semnăturilor de pe un înscris, deci denaturarea unui înscris adevărat cât și plăsmuirea în întregime a unuia.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție este reprezentată de intenție indirectă, inculpatul acceptând că poate crea, prin faptele săvârșite, o stare de pericol pentru siguranța raporturilor de drept.

Faptele inculpatului C. D. C., de a-i prezenta coinculpatului S. A. I. înscrisurile false și certificatele de atestare fiscală care nu atestau că vânzătorii înscriși în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1355/16.12.2010 și sub nr. 584/14.04.2011 de B.N.P. S. A. I., au plătit la zi taxele și impozitele, certificatele fiscale fiind folosite de notarul public la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare prin atestarea nereală a faptului că vânzătorii au achitat la zi taxele și impozitele, astfel cum rezultă din certificatele de atestare fiscală nr._/16.12.2010 și nr._/14.04.2011, prezentând notarului public și aspectul că M. H. ar fi chiriașă în respectivul imobil, întrunesc elementele obiective și subiective ale infracțiunilor de complicitate la fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material îl reprezintă prezentarea înscrisului considerat de instanță fals (procură autentificată sub nr. I UR 1119/2010 - la analiza stării de fapt s-a reținut că inculpatul C. D. C. a prezentat acest înscris notarului public), aducerea celor două certificate de atestare fiscală și depunerea tutoror acestor înscrisuri la biroul notarial, pentru autentificarea celor două contracte de vânzare-cumpărare precum și afirmațiile făcute în fața notarului public în sensul că M. H. ar fi chiriașă în acel imobil, autentificare făcută de notarul public în cunoștință de cauză că nu deține un certificat de atestare fiscală corespunzător.

Urmarea imediată în cazul celor două infracțiuni de complicitate la fals intelectual, o constituie o stare de pericol pentru securitatea raporturilor juridice notariale, având în vedere că toate actele autentificate de un notar public trebuie să cuprindă clauze ce corespund realității iar, în cazul celor două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, urmarea imediată a constat în crearea unei pagube părții civile Statul Român prin M. B. prin ajutarea notarului la autentificarea unui contract prin care se vindea un imobil ce aparține statului, fără acordul proprietarului, iar, în cazul celui de-al doilea contract, în prejudicierea cumpărătoarei P. C. L., căreia i s-a vândut un imobil de către o persoană ce dobândise fraudulos acel imobil (coinculpatul T. R.). Deși nu există probe că inculpatul cunoștea că imobilul se afla în proprietatea statului român, instanța consideră că este dovedit faptul că inculpatul cunoștea că-l va prejudicia pe adevăratul proprietar, ce nu avea cunoștință despre vânzarea bunului său.

Prin aducerea acestor certificate de atestare fiscală și prin afirmațiile în sensul că totul este în regulă și că M. H. este chiriaș în imobil, făcute în fața notarului public S. A. I., prietenul său, inculpatul C. D. C. a oferit un sprijin important la autentificarea de către notar a celor două contracte și deci, la perfectarea vânzării bunului altuia, în primul caz, cu consecința firească și directă, acceptată de inculpat, de creare a unei pagube acestui proprietar ce a fost lipsit fraudulos de proprietatea bunului său și, în al doilea caz, vânzarea către o persoană a imobilului dobândit de coinculpatul T. R. în condițiile arătate mai sus, cu prejudicierea acestei cumpărătoare.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor iar forma de vinovăție cu care au fost săvârșite este intenția indirectă, inculpatul acceptând atingerea adusă raporturilor juridice notariale și crearea unei pagube adevăratului proprietar și cumpărătoarei P. C. L. prin autentificare de către notar a contractelor de vânzare-cumpărare.

Faptele inculpatului T. R., de a conlucra cu coinculpatul C. D. C., în scopul obținerii celor două certificate de atestare fiscală, prin folosirea la administrația fiscală a două împuterniciri falsificate în prealabil de către coinculpatul C. D. C., inculpatul T. R. acceptând să se folosească aceste împuterniciri false (niciunul dintre cei doi inculpați nu o cunoșteau pe M. H., astfel cum aceștia au declarat, astfel că este exclus să considerăm că inculpatul T. R. nu a știut că împuternicirile nu corespund realității) pentru obținerea celor două certificate fiscale necesare autentificării celor două contracte de vânzare-cumpărare, faptă descrisă la prezentarea stării de fapt, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, fapte săvârșite în calitate de autor de inculpatul C. D. C..

Elementul material a constat în sprijinul acordat inculpatului C. D. C. prin prezentarea lui T. R. la administrația fiscală, de unde i s-a comunicat că se poate elibera un asemenea certificat fie proprietarului fie unui împuternicit al acestuia, aspecte comunicate inculpatului C. D. C., în înțelegerea prealabilă avută cu acest inculpat, în cadrul căreia s-a convenit să se realizeze cele două vânzări-cumpărări, în care inculpatul T. R. să figureze ca și cumpărător iar, ulterior, vânzător, prin obținerea celor două certificate de atestare fiscală în modalitatea în care s-au obținut, inculpatul C. D. C. beneficiind de sprijinul coinculpatului T. R., în sensul că pe baza acestor acte va fi parte în cele două contracte de vânzare-cumpărare. Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru siguranța raporturilor juridice, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei iar forma de vinovăție îmbracă forma intenției indirecte, inculpatul T. R. cunoscând că nu există niciun contract de asistență juridică încheiat între C. D. C. și M. H..

Explicațiile date la analiza în drept făcută pentru inculpatul C. D. C., cu privire la existența acestei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și atunci când înscrisul este plăsmuit în întregime, sunt valabile și în cazul infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Faptele inculpatului T. R. de a folosi, alături de coinculpatul C. D. C., cele două certificate de atestare fiscală obținute în mod fraudulos, care nu atestau că vânzătorii din contracte au plătit la zi taxele și impozitele, certificate ce vizau și un alt imobil, precum și de a-i solicita martorei R. S. A. să traducă înscrisurile din limba germană în limba română, pe care aceasta a pus ștampila de traducător autorizat cu numele M. E., apoi de a o aduce pe martoră la biroul notarial pentru a asigura traducerea, deși cunoștea că nu deține autorizație de traducător și deci nu poate asigura traducerea în fața notarului public sau traducerea unor acte folosite de un notar public pentru autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare, ajutând astfel notarul public să autentifice cu mențiuni false două contracte de vânzare-cumpărare, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de complicitate la fals intelectual și a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Elementul material a constat în folosirea celor două certificate de atestare fiscală, procurate anterior și aduse la biroul notarial de către coinculpatul C. D. C. și în solicitarea serviciilor de traducere martorei R. S. A., urmarea imediată a faptelor și forma de vinovăție fiind aceleași cu cele ale faptelor identice săvârșite de inculpatul C. D. C., astfel că nu vor mai fi reluate.

Faptele inculpaților C. D. C. și T. R. de a induce în eroare adevăratul proprietar al imobilului prin vânzarea, fără acordul acestuia, a imobilului ce-i aparținea, folosind și înscrisurile false depuse la biroul notarial, precum și de a o induce în eroare pe partea civilă P. C. L., vânzându-i acesteia imobilul dobândit fraudulos de către coinculpatul T. R., ascunzându-i acesteia acest aspect, pe care dacă l-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat tranzacția, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de înșelăciune.

Deși coinculpatul T. R. figurează în ambele contracte de vânzare-cumpărare ca și cumpărător, respectiv vânzător, având în vedere că acțiunile inculpaților C. D. C. și T. R. s-au completat reciproc pentru atingerea scopului final, respectiv obținerea unei sume de bani pentru acel imobil, astfel cum au fost descrise la analiza situației de fapt, instanța consideră că ambii sunt coautori ai celor două infracțiuni de înșelăciune, contribuția ambilor inculpați fiind una de săvârșire de acte materiale directe și nemijlocite, esențiale pentru realizarea infracțiunilor (cum ar fi procurarea de certificate de atestare fiscală de către inculpatul C. D. C., fără de care contractele de vânzare-cumpărare nu s-ar fi încheiat, sau figurarea ca și cumpărător iar, ulterior, vânzător, a coinculpatului T. R.).

Urmarea imediată a constat în producerea unei pagube părții civile Statul Român prin M. B., în a cărei proprietate extratabulară se afla imobilul vândut de inculpați și .., în administrarea căruia era dat imobilul și părții civile P. C. L., căreia i-a fost vândut un imobil dobândit fraudulos, prin folosirea de acte false, cu un titlu de proprietate al vânzătorului, coinculpatul T. R., viciat total, existând riscul, care s-a și materializat în prezenta speță, a dispunerii restabilirii situației anterioare cu consecința pierderii sumei de bani de către partea civilă, pe care aceasta a plătit-o ca preț al imobilului.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, iar forma de vinovăție constă în intenția calificată prin scopul de a obține un folos material injust, respectiv o sumă de bani cu titlu de preț pe imobilul ce aparține altor persoane decât proprietarii. Nu are nicio relevanță modalitatea în care inculpații T. R. și C. D. C. au folosit sau împărțit acești bani, sau dacă, în acest caz, spre deosebire de cazul ce va fi expus mai jos, la punctul II, inculpatul T. R. a folosit cea mai mare parte din suma de bani obținută ca preț, pentru restituirea datoriei către martorul Ț. C. I. (coinculpații fiind foarte buni prieteni, nu este exclusă o înțelegere între aceștia ca banii să fie folosiți de inculpatul T. R. pentru stingerea acestei datorii pe care o avea, cu atât mai mult cu cât ceilalți bani, obținuți anterior, în toamna și iarna lui 2010, din vânzarea frauduloasă a apartamentelor părții civile A. Y. Almukhtar, au fost luați, astfel cum rezultă din declarațiile coinculpaților, de inculpatul C. D. C.).

Susținerea apărătorului inculpatului T. R. în sensul că în mod greșit s-au reținut în concurs infracțiunile de abuz în serviciu și înșelăciune pentru inculpatul notar S. A. I. (cu consecințele de rigoare și asupra încadrărilor juridice stabilite pentru inculpatul T. R.) va fi înlăturată de instanță fără a o mai analiza pe fond, întrucât se va dispune achitarea inculpatului S. A. I. pentru infracțiunile de complicitate la înșelăciune, astfel că situația premisă de la care a plecat susținerea apărătorului nu mai este incidentă în speță. Oricum, în cauză, nu ne aflam în situația unei realizări de către notarul public a activităților specifice elementului material al infracțiunii de înșelăciune de către un subiect activ calificat, întrucât nu au fost probe care să dovedească că notarul public a cunoscut caracterul fals al procurii autentificate în Germania și faptul că o altă persoană s-a recomandat a fi Fromm Ilse, folosind un act de identitate fals (acestea ar fi fost elementele comune ale celor două infracțiuni).

Fapta inculpatului S. A. I. care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1355/16.12.2010, încălcându-și atribuțiile de serviciu, în sensul că a acceptat un certificat de atestare fiscală care nu dovedea că vânzătorii pe care i-a trecut în contract își achitaseră taxele și impozitele la zi și a acceptat asigurarea traducerii din limba română în limba germană și traducerea procurii autentice nr. I UR 1119/2010 de către o persoană care nu deținea autorizație de traducător, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Elementul material a constat în îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea prevederilor din Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, precum și a prevederilor legale privind dreptul de a asigura serviciile de traducere în fața autorităților, dat de Ministerul Justiției numai traducătorilor autorizați, indicate la analiza situației de fapt, urmarea imediată, ce s-a produs la data autentificării contractului, a fost o încălcare a drepturilor legitime ale statului român, de a-și vedea taxele și impozitele plătite de fostul proprietar anterior unei vânzări. Inculpatul S. A. I. a acceptat că poate fi vătămat și dreptul vânzătoarei (despre care nu știa că nu este adevărata Fromm Ilse) de a înțelege ce se discută în biroul notarial cu prilejul încheierii contractului, din moment ce nu l-a interesat că traducerea era asigurată de o altă persoană decât cea din autorizație.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei iar latura subiectivă este reprezentată de intenția indirectă. Inculpatul S. A. I. nu a urmărit să producă rezultatul socialmente periculos, dar a acceptat, această acceptare indiferentă fiind determinată și de prietenia avută cu coinculpatul C. D. C. și de garanțiile oferite de acesta că totul este în regulă. Inculpatul S. A. I., astfel cum rezultă din declarația dată la instanță, a observat că certificatul de atestare fiscală este emis pe un alt nume mai înainte de autentificarea actului, acceptând să-l încheie în acest mod. Cu privire la susținerile sale în sensul că nu și-a dat seama că traducătoarea prezentă este o altă persoană decât cea aflată în fața sa, instanța le va considera neverosimile, întrucât orice persoană rațională și-ar fi dat seama de diferențe, asfel că și inculpatul, cu studii superioare și cu o funcție de notar public, deci o persoană peste medie și care avea ca și obligație de serviciu efectuarea acestei verificări, și-a dat seama cu siguranță.

Fapta aceluiași inculpat, care a inserat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1355/16.12.2010 și a încheierii de autentificare, cu bună știință, mențiuni neadevărate cu privire la plata taxelor și impozitelor de către vânzători, dovedită prin certificatul de atestare fiscală nr._/16.12.2010 și cu privire la citirea și traducerea actului către vânzătoare de către traducătorul M. E., autorizată în baza Autorizației nr._/04.11.2010, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, sub aspect obiectiv și subiectiv.

Elementul material este reprezentat de inserarea neconformă adevărului făcută de notarul public în cuprinsul unui contract de vânzare-cumpărare și al unei încheieri de autentificare, cu ocazia întocmirii actului, urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru siguranța raporturilor juridice consimțite prin încheierea unui act autentic la notarul public, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Cu privire la forma de vinovăție, instanța consideră că inculpatul S. A. I. a acceptat cu bună știință acel certificat de atestare fiscală emis pe numele unei alte persoane decât vânzătorii și prezența unei alte persoane în locul traducătoarei autorizate, astfel că inserările acestor mențiuni în actele oficiale reprezintă acte intenționate făcute de inculpat.

Fapta inculpatului S. A. I., care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 584/14.04.2011, încălcându-și atribuțiile de serviciu, în sensul că a acceptat un certificat de atestare fiscală care nu dovedea că vânzătorul T. R., pe care l-a trecut în contract, își achitase taxele și impozitele la zi, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Elementul material a constat în îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea prevederilor din Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, indicate la analiza situației de fapt, urmarea imediată, ce s-a produs la data autentificării contractului, a fost o încălcare a drepturilor legitime ale statului român, de a-și vedea taxele și impozitele plătite de fostul proprietar, anterior vânzării. Inculpatul S. A. I. a acceptat producerea acestei urmări imediate în momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, neinteresându-se despre situația plății taxelor și impozitelor pentru imobilul ce se vindea, situație absolut necesară mai ales în situația concretă din speță, când proprietari figurau mai mulți cetățeni germani, plecați din România cu vârste foarte înaintate.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, iar latura subiectivă este reprezentată de intenția indirectă. Inculpatul S. A. I. nu a urmărit să producă rezultatul socialmente periculos, dar a acceptat, această acceptare indiferentă fiind determinată și de prietenia avută cu coinculpatul C. D. C. și de garanțiile oferite de acesta că totul este în regulă.

Fapta aceluiași inculpat, care a inserat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 584/14.04.2010, cu bună știință, mențiuni neadevărate cu privire la plata taxelor și impozitelor de către vânzător, dovedită prin certificatul de atestare fiscală nr._/14.04.2011, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, sub aspect obiectiv și subiectiv.

Elementul material este reprezentat de inserarea neconformă adevărului făcută de notarul public în cuprinsul unui contract de vânzare-cumpărare, cu ocazia întocmirii actului, urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru siguranța raporturilor juridice consimțite prin încheierea unui act autentic la notarul public, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Cu privire la forma de vinovăție, instanța consideră că inculpatul S. A. I. a acceptat cu bună știință acel certificat de atestare fiscală emis pe numele unei alte persoane decât vânzătorii, astfel că inserările acestor mențiuni în actele oficiale reprezintă acte intenționate făcute de inculpat.

Pentru motivele expuse la analiza încadrărilor juridice ale faptelor și la analiza situației de fapt, se va respinge sesizarea, formulată din oficiu de instanță, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații C. D. C., T. R. și S. A. I., considerând că infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual au fost săvârșite de inculpatul S. A. I. cu intenție indirectă, iar T. R. și C. D. C. sunt complici la aceste infracțiuni.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, instanța reține, analizând comparativ limitele de pedeapsă pentru infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu în formă calificată, că noul Cod penal este mai favorabil celor trei inculpați și chiar aplicând regulile din noul Cod penal privind concursul de infracțiuni, pedepsele rezultante pot fi stabilite sub limitele minime prevăzute de vechiul Cod penal pentru cele două infracțiuni.

Prin urmare, în stabilirea unitară a legii penale mai favorabile, conform deciziei Curții Constituționale, se va reține încadrarea juridică a tuturor infracțiunilor conform noului Cod penal, fără a mai reține forma calificată a înșelăciunii cu consecințe deosebit de grave sau forma calificată a infracțiunii de abuz în serviciu, se vor stabili pedepsele rezultante conform noilor reguli din Codul penal și vor fi aplicate pedepsele complementare și accesorii conform noului Cod penal.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților T. R. și C. D. C., instanța va avea în vedere criteriile prevăzute la art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor (întreaga activitate infracțională a fost complexă, a implicat realizarea de falsuri a unor acte oficiale, identificarea de către inculpați a unei persoane care s-a recomandat în fața unui notar public drept o altă persoană, folosirea calității de avocat pentru săvârșirea de infracțiuni de către inculpatul C. D. C.), urmarea faptelor, ce a fost gravă (scoaterea din proprietatea unei persoane a unui imobil fără acordul acesteia și vânzarea imobilului către o altă persoană), scopul săvârșirii infracțiunilor (obținerea de resurse financiare importante fără muncă), lipsa antecedentelor penale, conduita inculpaților după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal (inculpații nu au făcut demersuri pentru repararea prejudiciului, nu au recunoscut săvârșirea faptelor și au invocat apărări menite să inducă în eroare organele judiciare și să împiedice aflarea adevărului) precum și nivelul de educație mediu al inculpaților, integrați în societate din punct de vedere familial.

Instanța va ține seama și de aspectul că pedeapsa rezultantă finală ce va fi aplicată ambilor inculpați, stabilită prin aplicarea sporului obligatoriu prevăzut de art. 39 Cod penal, va trebui executată în regim de detenție, astfel că va stabili pedepse principale prin raportare la criteriile sus menționate, astfel încât pedeapsa rezultantă, ce va fi executată, să nu fie disproporționat de mare în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite.

Raportat la aceste criterii, instanța va aplica pedepse cu închisoarea inculpaților într-un cuantum egal cu minimul legal pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu, inculpatului T. R., ce a avut o participație mai scăzută la săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, i se va aplica pedeapsa minimă pentru cele două infracțiuni, iar inculpatului C. D. C., ce a falsificat efectiv cele două împuterniciri avocațiale, i se va stabili câte o pedeapsă peste minimul legal, iar pentru săvârșirea celor două infracțiuni de înșelăciune, li se va aplica ambilor inculpați aceleași pedepse, contribuțiile lor fiind considerate egale, într-un cuantum stabilit peste minimul legal, având în vedere urmarea faptelor, considerată gravă de instanță.

Inculpatului C. D. C., avocat în Baroul B., care s-a folosit de această profesie pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, falsificând cele două împuterniciri avocațiale, i se va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 5 ani, în scopul prevenirii săvârșirii de alte infracțiuni în această modalitate.

Pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, în forma complicității, întrucât legea prevede obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, considerând că persoanele ce săvârșesc astfel de fapte nu sunt demne să mai ocupe funcții publice, prezentând un risc că vor săvârși infracțiuni în legătură cu funcția publică pe care doresc a o ocupa, instanța va aplica ambilor inculpați și această pedeapsă complementară.

Vor fi aplicate inculpaților și pedepsele accesorii corelative pedepselor complementare, fiind necesară interzicerea acestor drepturi și pe perioada executării pedepselor principale rezultante.

Având în vedere cuantumul total al pedepsei rezultante, dar și necesitatea atingerii scopului pedepsei, de reeducare și prevenire a săvârșirii de alte infracțiuni, se va dispune executarea efectivă a pedepsei rezultante finale pentru ambii inculpați.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului S. A. I., instanța va ține cont de aceleași criterii de individualizare prevăzute la art. 74 Cod penal, respectiv de contribuția mai mică a acestui inculpat la săvârșirea infracțiunilor și la producerea rezultatului socialmente periculos, acesta fiind indus în eroare de ceilalți inculpați, de aspectul că faptele au fost săvârșite cu intenție indirectă, fără a urmări producerea rezultatului, dar acceptând realizarea acestuia, acceptare determinată tocmai de relația de prietenie avută cu inculpatul C. D. C., în care inculpatul S. A. I. a avut încredere (acesta fiind și motivul săvârșirii infracțiunilor).

Instanța consideră că inculpatul S. A. I. nu a avut reprezentarea faptului că autentifică un contract de vânzare-cumpărare prin care se vinde imobilul altuia, dar, acceptând să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod defectuos, a și acceptat producerea rezultatului arătat la expunerea situației în drept, iar, prin aceste încălcări a atribuțiilor de serviciu făcute cu intenție indirectă, a ajutat, fără să-și dea seama, la vânzarea lucrului altuia.

Inculpatul este integrat social și profesional și are un nivel de educație ce ar trebui să-i permită să înțeleagă consecințele negative ale faptelor sale, astfel încât pe viitor să nu mai reitereze comportamentul infracțional, cu atât mai mult cu cât se află la începutul carierei de notar public, a avut o conduită relativ bună pe parcursul procesului penal, dând declarații ce au contribuit, coroborate cu alte mijloace de probă, la aflarea adevărului.

Pentru aceste motive, va aplica inculpatului S. A. I. pedepse la nivelul minimului legal pentru infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual (faptele din data de 16.12.2010), urmând a i se aplica și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de notar pe o durată de 5 ani și a dreptului de a ocupa o funcție publică pe o durată de 2 ani, pentru aceleași rațiuni arătate la analiza situației inculpatului C. D. C..

Pentru faptele săvârșite în data de 14.04.2011, instanța va reține în sarcina inculpatului S. A. I. circumstanța atenuantă a eforturilor depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, prevăzută la art. 75 alineat 2 litera a Cod penal, având în vedere că a doua zi după autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, a convocat împreună cu tatăl său, martorul S. V. - asociat la biroul notarial, părțile (pe inculpații C. D. C. și T. R. și pe partea civilă P. C. L.), le-a explicat că s-a făcut o greșeală prin autentificarea actului fără un certificat de atestare fiscală și li s-a propus părților desființarea actului și revenirea în situația anterioară. Acest lucru nu a fost posibil întrucât inculpatul T. R. nu mai era în măsură să restituie prețul primit iar cumpărătoarea nu era dispusă să rezoluționeze contractul fără a primi suma de bani înapoi (înregistrarea convorbirilor purtate la acea dată a fost efectuată de partea civilă P. C. L. și transcrise la dosarul de urmărire penală, volumul I).

Astfel, pentru aceste infracțiuni, i se vor aplica pedepse inculpatului raportate la un minim redus cu o treime, stabilindu-se pedepse la nivelul acestui minim redus pentru ambele infracțiuni.

Se va dispune achitarea inculpatului pentru cele două acuzații de înșelăciune, pentru motivele arătate la expunerea situației de fapt, considerându-se că inculpatul nu a săvârșit faptele cu vinovăția sub forma intenției, directe sau indirecte, ci din culpă, acesta nerealizând că îi ajută pe coinculpați la vânzarea imobilului unei alte persoane decât cea care s-a recomandat a fi proprietarul în fața sa.

Instanța, aplicând regulile de la concursul de infracțiuni stabilite în noul Cod penal, va stabili o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, va observa că sunt îndeplinite condițiile obiective prevăzute la art. 91 Cod penal, literele b și c și va considera că în raport de persoana inculpatului și de modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, există posibilități reale de îndreptare iar aplicarea pedepsei este suficientă, fără a fi nevoie de executarea efectivă a pedepsei. Instanța consideră însă necesară supravegherea conduitei inculpatului pe o perioadă determinată, astfel că se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, inculpatul urmând să respecte mai multe măsuri de supraveghere.

Cu privire la latura civilă, instanța reține că s-au constituit părți civile P. C. L., M. H., Statul Român prin M. B. și .., pretențiile solicitate de aceste părți civile fiind expuse la începutul prezentei hotărâri.

Instanța va considera nule absolute ambele contracte de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P. S., respectiv nr. 1355/16.12.2010 și nr. 584/14.04.2011 pentru următoarele motive:

Primul contract a fost încheiat folosindu-se procura autentificată nr. I UR 1119/2010 considerată falsă de instanță, persoana ce s-a recomandat a fi vânzătoarea Fromm Ilse nu avea această identitate, deci a fost vândut imobilul de către o altă persoană decât proprietarii, iar actul a fost autentificat în lipsa unui certificat de atestare fiscală emis pe numele vânzătorilor, toate fiind motive de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Imobilul se afla în proprietatea extratabulară a Statului Român prin M. B. și dat în administrarea .., cu privire la imobil era formulată de căre moștenitorii foștilor proprietari o cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2000, astfel că nu putea fi vândut, acesta fiind un alt motiv de nulitate absolută.

Dispunându-se anularea primului act de vânzare-cumpărare, efectul constatării nulității este lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, în speță, actul juridic va trebuie desființat în integralitate, retroactiv, de la data încheierii actului.

Cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 584/14.04.2011, este și el nul absolut pentru că a fost încheiat fără certificat de atestare fiscală emis pe numele vânzătorului T. R., acesta fiind un motiv de nulitate absolută (art. 113 alineat 5 din O.G. nr. 92/2003), asfel că anularea acestui contract trebuie dispusă pentru nerespectarea acestei condiții necesare la autentificarae contractului.

În speță, în măsura în care lipsa certificatului de atestare fiscală nu ar fi determinat anularea directă a contractului nr. 584/14.04.2011, se aplica principiul efectelor nulității constând în anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial. Din moment ce prin anularea actului juridic inițial (contractul nr. 1355/16.12.2010) se desființează dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent (care a fost dobânditor al dreptului de proprietate în actul juridic inițial) înseamnă că acesta (T. R.) a transmis un drept pe care nu-l avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept.

În speță, partea civilă P. C. L. nu putea să dobândească dreptul de proprietate al imobilului din moment ce nici inculpatul T. R., transmițătorul dreptului în cel de-al doilea contract, nu-l avea în mod legal la acea dată, fiindu-i desființat retroactiv dreptul de proprietate prin anularea actului inițial.

Excepția, de la acest principiu, a subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil a fost discutată și relativ acceptată în doctrina de specialitate, plecându-se de la dispozițiile art. 36 punctul 1 și art. 38 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data faptelor, dar în practica judiciară au fost dominante soluțiile de nerecunoaștere a acestei excepții, motivate pe neprevederea în Codul civil în vigoare la data faptei a unor dispoziții exprese în acest sens (art. 901 și art. 909 cod civil nou nu-și găsesc aplicarea în speță întrucât fapta este săvârșită înainte de . noului Cod civil, iar art. 76 din Legea nr. 71/2011 limitează aplicarea celor două articole numai raporturilor juridice ce s-au născut după data intrării în vigoare a noului Cod civil).

În lipsa unei prevederi exprese în Codul civil, asfel cum era reglementată excepția de la at. 1909 alineat 1 Cod civil, ce viza bunurile mobile, instanța consideră că subdobânditorul de bună-credință a unui imobil nu poate solicita neaplicarea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis în raport cu adevăratul proprietar, lipsit fără nicio vină de dreptul de proprietate asupra imobilului său.

Instanța mai reține două aspecte, primul ar fi faptul că partea civilă P. C. L. nu a fost de o bună-credință impecabilă la data încheierii contractului (a fost de acord să-l încheie în lipsa unui certificat de atestare fiscală, aspect pe care partea civilă îl neagă, dar rezultă din declarațiile inculpaților S. A. I. și T. R., acceptând deci încheierea unui contract fără îndeplinirea unei condiiții prevăzute sub sancțiunea nulității), astfel că nici nu îndeplinește condiția unui subdobânditor de bună-credință, iar al doilea, însăși solicitarea făcută de această parte civilă în cuprinsul cererii de constituire parte civilă, susținută pe tot parcursul procesului (instanța are în vedere aici principiul disponibilității ce guvernează soluționarea acțiunii civile în procesul penal).

Pentru aceste motive, instanța va admite acțiunile civile exercitate de M. B. prin Primar și .. și va dispune restabilirea situației anterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P. S. V. și S. A. I. sub nr. 1355/16.12.2010 și sub nr. 584/14.04.2011, în sensul că imobilul situat în B., ., înscris în cartea funciară nr._ a municipiului B. (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr._ a localității B.), număr top 5369, compus din curți construcții în suprafață de 272 mp iar din C.F. de hârtie de 271,80 mp, va reveni în proprietatea extratabulară a Statului Român prin M. B. și în administrarea .. Va dispune efectuarea cuvenitelor modificări în Cartea Funciară.

Va dispune anularea și desființarea totală a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P. S. V. și S. A. I. sub nr. 1355/16.12.2010 și sub nr. 584/14.04.2011 și a procurii autentificate sub numărul I UR 1119/2010 de către notarul Hoffman, înlocuitor al notarului Rainer Stutz, la data de 17.08.2010 la Heilbronn, Germania, aflată la filele 85-88 dosar de urmărire penală, volumul II, considerată falsă pentru motivele arătate la analiza situației de fapt.

În virtutea principiului restabilirii situației anterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpăare, va obliga inculpații C. D. C., T. R. și S. A. I. în solidar, la plata către partea civilă P. C. L. a sumei de 60.000 de Euro (la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând prețul plătit pe imobil), la care se adaugă dobânda legală calculată conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 14.04.2011 pentru contravaloarea în lei a sumei de 59.000 de Euro și de la data de 14.03.2011 pentru contravaloarea în lei a sumei de 1.000 de euro și la plata sumei de 7.668 lei, reprezentând impozitele plătite de partea civilă, onorariu notar și taxa către A.N.C.P.I., achitate la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum rezultă din chitanțele depuse și din conținutul încheierii de autentificare.

Vor fi respinse celelalte pretenții formulate de partea civilă P. C. L. ca nedovedite, neexistând la dosar mijloace de probă care să dovedească alte cheltuieli efectuate de această parte civilă, iar solicitarea de calculare a ratei dobânzii conform art. 4 din O.G. nr. 9/2000 va fi respinsă întrucât nu suntem în prezența unui raport juridic cu elemente de extraneitate, simplul fapt al stabilirii unui preț în moneda Euro nu determină un caracter de extraneitate unei vânzări a unui imobil din România, cu ambele părți cetățeni români, ce a avut loc la un birou notarial din România.

În baza art. 17 litera a din Statutul Casei de A. a Notarilor Publici, va respinge ca nefondată cererea de obligare a Casei de A. a Notarilor Publici în solidar cu inculpatul S. A. I. la plata daunelor materiale, formulată de partea civilă P. C. L., având în vedere că asigurătorul răspunde numai pentru daunele provocate din culpă de notar, iar nu și de cele provocate intenționat. Cum inculpatul notar public S. A. I. nu a fost condamnat pentru infracțiuni săvârșite din culpă creatoare de prejudiciu, nu poate fi antrenată răspunderea asigurătorului.

Cu privire la acțiunea civilă exercitată de M. H., instanța reține că nu s-a vândut imobilul acesteia prin cele două contracte de vânzare-cumpărare, astfel că nu i-a fost afectat cu nimic dreptul de proprietate. Atât inculpatul T. R. cât și P. C. L. au pătruns în fapt în imobilul părții civile M. H., au schimbat încuietorile și ușa de la intrare, au aruncat mobila și obiectele găsite înăuntru, fără acordul părții civile, aspecte observate de partea civilă, care a și formulat o reclamație la poliție, ce nu a fost luată în serios de organele de poliție.

Partea civilă M. H., ce a declarat că regimul comunist îi mai demolase o casă în trecut, fiind deci afectată de această măsură abuzivă, auzind în prezent atât de la vecinii de pe . de la P. C. L., ce a vizitat-o la domiciliu și i-a transmis că i-a cumpărat locuința, că locuința sa fusese vândută de niște persoane necunoscute fără acordul său (o nouă preluare abuzivă și ilegală), având în vedere și starea de sănătate a acesteia (în evidență cu boli psihice) și faptul că au trecut mai mulți ani de la evenimente, timp în care situația a rămas incertă, a suferit fără îndoială un prejudiciu moral, ce se impune a fi reparat de inculpați. Viața părții civile M. H., prin stresul acumulat în toată această perioadă, total contraindicat la boala psihică de care suferă, văzându-și a doua locuință luată abuziv, s-a schimbat în rău, trecând și la un grad de handicap mai sever, astfel că suferința și schimbarea negativă petrecută în viața părții civile constituie, în opinia instanței, un prejudiciu moral ce trebuie reparat de inculpați.

Fiind îndeplinite toate condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a inculpaților, în baza art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil vechi, în vigoare la data faptelor, va admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. H. și va dispune obligarea în solidar a inculpaților C. D. C., T. R. și S. A. I., la plata către partea civilă a sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale, sumă considerată suficientă pentru repararea acestui prejudiciu.

Cu privire la solicitarea de obligare a inculpaților la plata sumei de 19.127 lei cu titlu de daune materiale, care reprezintă contravaloarea reparațiilor ce sunt strict necesare pentru a remedia degradările ce au fost aduse imobilului, ca urmare a pătrunderii fără drept și a deschiderii acestuia, instanța le va respinge, considerând că nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre acțiunile inculpaților și producerea acestor stricăciuni, în sensul că nu este dovedită producerea degradărilor prin faptul pătrunderii inculpatului T. R. în acel imobil.

Din declarațiile inculpaților și ale martorului V. R. C. rezultă că imobilul se afla într-o stare de degradare avansată încă de la bun început, în sensul că nu putea fi locuit, iar, ulterior declanșării urmăririi penale, partea civilă M. H. nu a luat măsuri de securizare a imobilului, pe care era obligată să le ia în calitate de proprietar, din moment ce nu locuia nimeni în imobilul ei, permițând astfel tuturor persoanelor fără adăpost să intre, să se adăpostească și să degradeze și mai mult imobilul.

Inculpatul T. R. a efectuat lucrări de curățenie în interior și a rezolvat problema branșării la curent electric și la gaz, acestea fiind lucrări de îmbunătățire iar nu de degradare a imobilului.

Instanța consideră că nu pot fi obligați inculpații să-i aducă părții civile M. H. imobilul într-o stare de locuit, din moment ce nu era într-o asemenea stare când au pătruns în imobil. Pentru aceleași motive, va fi respinsă și solicitarea de obligare a inculpaților la plata onorariului de expert.

II. Soluționarea laturii penale și a laturii civile cu privire la apartamentele aparținând părții civile A. Y. Almukhtar.

În fapt, cu privire la acuzațiile aduse inculpaților T. R. și C. D. C. privind vânzarea apartamentelor deținute de cetățeanul kuwaitian A. Y. Almukhtar, instanța reține următoarele:

Cetățeanul kuwaitian A. Y. Almukhtar, constituit parte civilă în cauză, deținea în proprietate, la momentul septembrie 2010, 2 apartamente situate în B., cartierul Răcădău, unul cu 3 camere situat pe bulevardul Valea Cetății nr. 9 scara A, . și unul cu 4 camere situat pe ., . A, .> Apartamentul situat pe bulevardul Valea Cetății îl dobândise prin cumpărare de la vânzătorii M. I. și M. M., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. T. V. sub nr. 4644/31.08.2000, iar apartamentul situat pe . tot prin cumpărare, de la soții P. I. C. și P. E. M., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2928/16.12.2002 la B.N.P. F. C. – U. O..

În toamna anului 2010, partea civilă A. Y. Almukhtar, care venea în România rar, în scop turistic, nu s-a aflat în România, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 204 din volumul III de urmărire penală, coroborat cu declarația acestuia, a notarului, audiat ca martor, F. C. N., ce a arătat că persoana care s-a prezentat în fața sa cu identitatea de A. Y. Almukhtar la data de 01.10.2010 nu era persoana reală cu acest nume, pe care a cunoscut-o ulterior și cu declarația inculpatului C. D. C. dată în confruntare, ce a arătat că nu l-a văzut niciodată, până la începerea anchetei penale, pe adevăratul cetățean kuwaitian A. Y. Almukhtar.

Prin urmare, este clar dovedit aspectul că nu adevăratul proprietar al celor două apartamente a împuternicit pe inculpatul T. R. să le vândă, ci o altă persoană, care s-a prezentat în fața notarului public F. C. N. la data de 01.10.2010 cu identitatea de A. Y. Almukhtar și care, folosind un pașaport fals, a determinat-o pe martoră să autentifice procura prin care A. Y. Almukhtar îl împuternicea pe inculpatul T. R. să vândă în numele său cele două apartamente.

Astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică nr._/06.04.2011, aflat la fila nr. 31 din volumul III de urmărire penală, semnătura în litigiu de pe înscrisul denumit procură specială, cu încheierea de autentificare nr. 905/01.10.2010, nu a fost executată de A. Y. Almukhtar.

Din analiza comparativă a pașaportului cu care persoana ce s-a prezentat cu identitatea falsă în fața notarului public F. C. N. și a pașaportului original ce-i aparținea părții civile precum și a modelului de pașaport al Statului Kuwait, depus la dosar de către ambasada acestui stat la București, rezultă foarte clar, astfel cum se menționează și în adresa aflată la fila nr. 277 din volumul III de urmărire penală, că pașaportul folosit la autentificarea procurii speciale, autentificată de notarul public F. C. N. prin încheierea nr. 905/01.10.2010 este un fals întocmit în scopul de a permite inducerea în eroare a notarului public pentru autentificarea respectivei procuri.

Concluzionând cu privire la aceste aspecte, instanța reține ca dovedit faptul că nu partea civilă A. Y. Almukhtar a fost prezentă în fața notarului public F. C. N. la data de 01.10.2010 ci o altă persoană, rămasă neidentificată până în prezent, care s-a prezentat cu identitatea de A. Y. Almukhtar, s-a legitimat cu un pașaport fals și a determinat-o pe martoră să autentifice procura specială prin care inculpatul T. R. era împuternicit să vândă cele două apartamente ale părții civile.

Inculpatul C. D. C. a susținut, în apărare, că a fost contactat de o persoană ce s-a recomandat a fi A. Y. Almukthar în vara lui 2010 telefonic, pentru a-i rezolva anumite probleme juridice, după o lună s-a întâlnit cu aceasta în B. și, printre alte probleme discutate, persoana respectivă i-a solicitat să-i vândă cele două apartamente pe care le deținea în B.. Ulterior, s-a întâlnit cu persoana respectivă în zona Maternității, s-au deplasat împreună la B.N.P. F. C. N. unde persoana a prezentat actele pe care le deținea, iar notarul public a comandat cele două extrase C.F. de autentificare. Peste două zile, inculpatul C. D. C. s-a prezentat împreună cu respectiva persoană la B.N.P. F. C. N., cu o copie a actului de identitate a lui T. R., persoana s-a legitimat cu un pașaport, după care notarul public a autentificat procura respectivă. După vânzarea celor două apartamente, banii obținuți cu titlu de preț au fost înmânați într-un plic persoanei respective. Inculpatul C. D. C. a menționat în declarația dată că „nu am avut nicio secundă credința că nu vorbesc cu adevăratul proprietar al celor două apartamente”.

Instanța va înlătura această apărare pentru următoarele motive:

În primul rând, se reține că nu există niciun contract de asistență juridică încheiat între inculpatul C. D. C. și persoana ce s-a recomandat a fi A. Y. Almukhtar, prin urmare nu este dovedită prin nicio probă afirmația inculpatului în sensul că ar fi fost împuternicit de vreo persoană să se ocupe de vânzarea celor două apartamente sau să o reprezinte în fața instituțiilor statului român.

Astfel, din analiza tuturor contractelor de asistență juridică încheiate de inculpatul C. D. C. în perioada 2008-2011, aflate la fila 153 și următoarele din volumul V de urmărire penală, rezultă că toate contractele de asistență juridică, cu excepția celui despre care se susține că s-a încheiat cu persoana ce s-a recomandat A. Y. Almukhtar, sunt semnate de clienți, în acest mod aceștia devenind părți în contractul respectiv, semnarea echivalând cu însușirea clauzelor contractuale.

Întrucât contractul de asistență juridică invocat în apărare de inculpatul C. D. C. este nesemnat de persoana A. Y. Almukhtar, instanța va considera că nu i se poate da nicio valoare juridică, astfel că nu se poate dovedi, prin acest act, existența unui contract de reprezentare a persoanei respective de către inculpat.

În condițiile în care inculpatul C. D. C. susține că s-a întâlnit de mai multe ori în B. cu această persoană, iar obiectul contractului viza și vânzarea a două apartamente pe care se dorea să se primească ca preț, astfel cum susține inculpatul, în total 90.000 de euro, deci contractul de asistență nu ar fi fost lipsit de importanță, instanța consideră că inculpatul C. D. C. ar fi avut și ocazia și motivația necesară pentru a deține un contract de asistență juridică încheiat conform legii, adică semnat de ambele părți. Se observă, din analiza tuturor contractelor, că inculpatul C. D. C. altfel a procedat în toate celelalte cazuri în care a încheiat astfel de contracte, respectiv acestea au fost semnate și de clienți.

Instanța consideră că nu întâmplător, în registrul de evidență a contractelor de asistență juridică, inculpatul C. D. C. a menționat că s-a reziliat pentru neplata onorariului, contractul de asistență juridică pe care îl încheiase cu A. Y. Almukhtar, întrucât în această modalitate de reziliere nu există nicio chitanță de plată a onorariului care să poată fi verificată. Dacă s-ar fi plătit onorariu, inculpatul C. D. C. ar fi trebuit să facă această dovadă cu o chitanță, pe care nu o emisese, astfel că s-a ales varianta convenabilă pentru acesta a rezilierii pentru neplată (din nou se observă din registru că este singurul contract de asistență juridică reziliat pentru neplată).

Se mai reține că, deși inculpatul C. D. C. invocă existența unui contract de asistență juridică, la notar, cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1039/28.10.2010, nu s-a solicitat o reducere la plata taxelor notariale și a onorariului notarial, deși legea prevedea această posibilitate (o solicitare pe care inculpații au făcut-o în cazul contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. S. A. I., unde inculpatul C. D. C. s-a apărat invocând faptul că tocmai pentru această reducere l-a însoțit pe coinculpatul T. R. la notar) tocmai pentru că inculpatul nu a adus notarului public contractul de asistență juridică, astfel cum rezultă din declarația martorei F. C. N..

Nu în ultimul rând, instanța reține că, deși pe contractul de asistență juridică depus de inculpat este indicat nr. 20/17.09.2010, în niciuna dintre împuternicirile avocațiale folosite de inculpat la obținerea certificatelor de atestare fiscală nu este menționat numărul și data acestui contract la rubrica destinată acestei mențiuni, inculpatul menționând de fiecare dată numărul și data împuternicirii avocațiale, deși ar fi trebuit să treacă numărul și data încheierii contractului de asistență juridică. Acest aspect vine în completarea mijloacelor de probă analizate să demonstreze că nu a existat acest contract la data solicitării celor două certificate de atestare fiscală, fiind întocmit abia ulterior, pentru a fi invocat în apărare.

Prin urmare, instanța consideră că nu este dovedită relația avocat – client între inculpatul C. D. C. și persoana ce s-a recomandat cu numele A. Y. Almukhtar, astfel că toate actele juridice încheiate de inculpat în numele acestei persoane vor fi considerate de instanță ca fiind făcute fără împuternicire, iar apărarea inculpatului în sensul că a fost împuternicit de o asemenea persoană să-i vândă cele două apartamente și să o reprezinte în fața instituțiilor publice (cum ar fi formularea unei cereri de obținere a certificatului de atestare fiscală) va fi înlăturată.

În al doilea rând, instanța reține că nu există nicio dovadă că inculpatul C. D. C., după ce a încasat sumele de bani cu titlu de preț ca urmare a vânzării celor două apartamente, le-a și remis vreunei persoane. Nu există nicio chitanță sau înscris care să dovedească că a predat presupusului A. Y. Almukhtar sumele de bani încasate. Prin urmare, instanța va considera nedovedită și această apărare susținută numai de către inculpat.

În al treilea rând, instanța reține o . neconcordanțe în declarațiile inculpatului C. D. C., după cum urmează:

Inculpatul a declarat că a mers pentru prima oară la B.N.P. F. C. N. însoțit de persoana respectivă care a prezentat actele pe care le deținea și a solicitat două extrase C.F. de autentificare, în timp ce martora F. C. N. a declarat că a venit la biroul notarial inculpatul C. D. C. singur, acesta prezentând două contracte de vânzare-cumpărare în original, a indicat că are un contract de asistență juridică cu proprietarul celor două apartamente, care este cetățean străin, pe care însă, la solicitarea notarului public, nu a fost în măsură să-l prezinte.

Pe de altă parte, inculpatul C. D. C. a declarat în faza de judecată că a primit, după întocmirea procurii, cheile ambelor apartamente de la respectiva persoană, pe care le-a predat ulterior inculpatului T. R..

Această susținere nu se coroborează cu modalitatea în care s-a intrat de către inculpatul T. R., în ambele apartamente, care, în opinia instanței, s-a realizat fără a deține vreo cheie.

Astfel, pentru a intra în apartamentul situat în bulevardul Valea Cetății, inculpatul T. R. a solicitat cheia martorului C. G. (acesta, în calitate de șef de scară, o deținea de la proprietarul A. Y. Almukhtar), acesta a refuzat să i-o dea, după care, la solicitarea telefonică dată de inculpatul C. D. C., a spart yala și a pătruns în interior, după care a înlocuit yala.

Organelor de poliție chemate de soția martorului C. G. pentru efectuarea de verificări, li s-a arătat, de către inculpatul T. R., respectiva procură falsă prin care ar fi fost împuternicit să vândă apartamentul, astfel că spargerea ușii a rămas fără consecințe, iar inculpații au reușit în acest mod să pătrundă în apartament și să obțină cheile de la noua yală pe care au instalat-o (situația de fapt rezultă din declarațiile inculpatului T. R. date în faza de judecată ce se coroborează cu cele date de martorul C. G. la urmărire penală).

Cu privire la apartamentul situat pe . au declarat că au fost în posesia cheii cu care s-a pătruns în apartament, numai că instanța reține declarația părții civile R. R., cumpărătorul apartamentului de pe . fila 47 din volumul III de urmărire penală, în care s-a precizat „după ce am semnat contractul de vânzare-cumpărare, am schimbat ușa apartamentului, moment în care am observat că la ușa pe care am schimbat-o se prezintă urme de forțare la cele două încuietori cât și la ușă”.

Se ridică deci un puternic dubiu cu privire la veridicitatea susținerilor inculpaților în sensul că au pătruns în apartament cu cheia adevărată, iar nu prin forțarea încuietorilor, astfel cum au procedat în cazul celuilalt apartament. Instanța nu găsește nicio explicație logică pentru faptul că persoana ce s-a recomandat a fi A. Y. Almukhtar le-a dat inculpaților numai cheia de la apartamentul de pe . și cealaltă cheie, mult mai plauzibilă fiind deci varianta, susținută de declarația părții civile R. R., că inculpații au pătruns în același mod, prin forțare, și în apartamentul situat pe .> Modalitatea în care inculpații au aflat datoriile la întreținere pentru apartamentul de pe bulevardul Valea Cetății, rezultă din declarațiile șefului de scară, martorul C. G., date la urmărire penală, fila 150 din volumul III și fila 74 volumul V, în care se arată că în cursul lunii noiembrie 2010 a fost abordat de un tânăr în vârstă de 30 de ani și întrebat dacă apartamentul nr. 3 este de vânzare, iar, după ceva timp, la domiciliul său a venit inculpatul C. D. C., i-a spus că este avocat și are împuternicire de la A. Y. Almukhtar să vândă apartamentul și l-a întrebat de datoriile la întreținere. Martorul l-a însoțit la sediul Asociației de Proprietari, aici inculpatul C. D. C. a discutat cu președintele asociației, i-a arătat împuternicirea, a achitat diferența de plată, după care a solicitat și obținut ulterior adeverința de la asociație, necesară pentru efectuarea vânzării.

Susținerea inculpatului T. R., făcută în declarația dată în faza de judecată, în sensul că a plătit suma de 1.000 de lei, reprezentând restanțe la întreținere pentru apartamentul de pe bulevardul Valea Cetății, pe loc martorului C. G. în acea seară când i-a cerut și cheia, precum și susținerea inculpatului C. D. C. în sensul că a știut de aceste restanțe de la persoana ce s-a recomandat A. Y. Almukhtar, nu pot fi reale, în primul rând pentru că nu se poate plăti întreținerea unui șef de scară, ce nu are chitanțier, plata întreținerii se face în timpul programului de lucru al contabilului, casierului sau administratorului, în niciun caz într-o seară către șeful de scară ce nu are asemenea atribuții, iar în al doilea rând, pentru că nu se coroborează susținerile cu declarația martorului C. G., ce ilustrează o cu totul altă modalitate în care s-a aflat de existența restanțelor și s-a obținut adeverința necesară.

În al patrulea rând, cu privire la modalitatea în care inculpații au procurat contractele de vânzare-cumpărare originale prin care se dobândise anterior proprietatea celor două apartamente de către partea civilă A. Y. Almukhtar, instanța reține că inculpatul C. D. C. s-a prezentat la notarul public F. C. N. la data de 30.09.2010 și a prezentat acesteia originalele a două contracte de vânzare-cumpărare prin care partea civilă A. Y. Almukhtar a dobândit anterior proprietatea celor două imobile (astfel cum rezultă din declarația martorei F. C. N. audiată în faza de judecată).

Cu privire la originalele celor două contracte de vânzare-cumpărare arătate notarului de către inculpatul C. D. C. în data de 30.09.2010, instanța reține declarația martorei F. C. N. care a arătat că s-a uitat la cele două contracte dar nu a făcut copii de pe ele, astfel că la biroul notarial nu au fost identificate copii ale celor două originale prezentate de inculpatul C. D. C. cu acea ocazie.

În schimb, cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1039/28.10.2010, notarul public F. C. N. a efectuat copii de pe un original ce părea a fi al contractului de vânzare-cumpărare nr. 2928/16.12.2002 autentificat la B.N.P. F. C. (contractul prin care A. Y. Amukhtar dobândise anterior dreptul de proprietate al apartamentului situat pe . inculpați, iar, în urma expertizării acestei copii efectuate de notar, prin rapoartele de expertiză criminalistică nr. 161/05.12.2014 și nr. 24/16.02.2015, s-a constatat că respectiva copie xerox a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2928/16.12.2002 autentificat la notarul public F. C. și aflată la dosarul B.N.P. F. C. N., întocmită cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1039/28.10.2010, nu este o copie xerox de pe cele două exemplare originale ale contractului de vânzare-cumpărare deținute de partea civilă A. Y. Almukhtar, ceea ce demonstrează că originalele prezentate de inculpați la B.N.P. F. C. N. nu proveneau de la partea civilă A. Y. Almukhtar, ci erau obținute de inculpați fie dintr-o altă sursă, fie au fost falsificate.

De asemenea, cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 3093/22.12.2010, notarul public T. V. a efectuat copii de pe un original ce părea a fi al contractului de vânzare-cumpărare nr. 4644/31.08.2000 autentificat la B.N.P. T. V. (contractul prin care A. Y. Amukhtar dobândise anterior dreptul de proprietate al apartamentului situat pe bulevardul Valea Cetății) depus de inculpați, aflată la fila 168 volumul III de urmărire penală, iar, în urma comparării vizuale a acestei copii cu originalul contractului autentificat sub nr. 4644/31.08.2000 deținut de partea civilă A. Y. Almukhtar (depus la fila 20 din volumul V de urmărire penală) se poate constata, fără a fi nevoie de părerea unui expert, că respectiva copie xerox a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4644/31.08.2000 autentificat la B.N.P. T. V. și aflată la dosarul B.N.P. T. V., întocmit cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 3093/22.12.2010, nu este o copie xerox de pe exemplarul original al contractului de vânzare-cumpărare deținut de partea civilă A. Y. Almukhtar.

Sunt vizibile diferențe la numărul indicat în finalul încheierii de autentificare (_-70 în actul original și_-70 în copia efectuată de notar), la scrierea anului 2000 din aceeași încheiere (în actul original ultimele 2 zerouri sunt sub aspectul unei linii continue, în timp ce în copia xerox apar două semne separate ce țin loc de cele două cifre), cifra 7 din cuprinsul numărului indicat în încheierea de autentificare este scrisă diferit în cele două contracte, în copia xerox prezentând o întoarcere spre jos ce nu se regăsește și în original, precum și celelalte cifre din numărul respectiv prezintă diferențe vizibile între original și copia xerox (cifra 2 are o întoarcere spre jos numai în copie, cifrele 3 și 9 diferă în cele două acte, iar cifra 4 de la dată prezintă o linie ce coboară numai în copie).

Instanța consideră, în raport de aceste constatări vizibile pentru orice privitor, că originalul contractului de vânzare-cumpărare prezentat de inculpați la B.N.P. T. V. nu proveneau de la partea civilă A. Y. Almukhtar, ci era obținut de inculpați fie dintr-o altă sursă, fie a fost falsificat.

În al cincilea rând, instanța reține că apărarea inculpatului C. D. C., în sensul că a fost de bună-credință, el fiind cel indus în eroare de persoana care s-a recomandat a fi A. Y. Almukhtar, pe lângă faptul că nu este susținută de alte mijloace de probă decât de declarațiile celor doi inculpați, este identică cu cea invocată și în cazul vânzării imobilului de pe . fel ca și aceea, este considerată neverosimilă de instanță.

Astfel, instanța observă că cele trei vânzări ale imobilelor, ce fac obiectul dosarului de față, au avut loc într-un interval de timp foarte scurt, prima a avut loc pe data de 28.10.2010, a doua pe 16.12.2010, iar cea de-a treia pe data de 22.12.2010, astfel că posibilitatea ca inculpatul C. D. C. să fi fost indus în eroare în acest interval de timp de 2 persoane care i s-au prezentat sub identități false, au prezentat acte false, ambele având ca scop să vândă imobilele altor proprietari, ceea ce s-a și realizat, este, pentru instanță, de necrezut.

Inculpații C. D. C. și T. R. au fost implicați total, alături de niște persoane neidentificate care au fost folosite pentru a se da drept adevărații proprietari, în desfășurarea tuturor operațiunilor ce au condus în final la vânzarea imobilelor fără acordul proprietarilor de drept. Astfel cum s-a precizat și la analiza primului caz, inculpații au îndeplinit ambele roluri, și de vânzător și de cumpărător, în sensul că au obținut toate actele, deși multe dintre ele erau în sarcina vânzătorilor.

Modalitatea concretă în care s-a acționat a fost identică în ambele cazuri și a fost analizată la expunerea situației de fapt de la primul punct, astfel că nu se va mai relua.

Apărarea inculpaților, formulată în acest sens, a fost posibilă datorită faptului că nu s-a reușit, deocamdată, identificarea persoanelor care s-au legitimat în fața notarilor publici cu numele de Fromm Ilse și A. Y. Almukhtar, deși procurorul a efectuat nenumărate demersuri, concretizate într-un volum de urmărire penală, pentru identificarea și audierea acestora.

În măsura în care ar fi fost reală situația de fapt expusă de inculpați, aceștia ar fi trebuit, în fața probelor ce-i acuzau, astfel cum au fost analizate mai sus, să efectueze cele mai mari eforturi pentru identificarea acestor persoane, singurele ce le puteau susține apărarea, astfel încât poziția lor să se coroboreze cu aceste declarații, cu atât mai mult cu cât inculpații au intrat în contact cu aceste persoane. Inculpații nu au întreprins niciun efort în acest sens și nici măcar nu au oferit un minim de indicii procurorului care să-l îndrume spre identificarea persoanelor, ceea ce denotă că ele au fost folosite, probabil în schimbul unei sume de bani, de inculpați, pentru inducerea în eroare a notarilor publici, după care li s-a cerut să nu mai fie de găsit, pentru a nu le da în vileag activitatea infracțională.

Revenind la apărarea formulată în acest caz, al cetățeanului kuwaitian, instanța observă că se susține de către inculpatul C. D. C. că o altă persoană s-a folosit de un pașaport fals, s-a prezentat sub identitatea falsă de A. Y. Almukhtar, a împuternicit o persoană pe care nu o văzuse niciodată (respectiv pe inculpatul T. R. care a și declarat că nu a văzut-o pe persoana ce l-a împuternicit) să vândă 2 apartamente ce aparțineau adevăratului A. Y. Almukhtar, și a avut o încredere atât de mare în inculpatul C. D. C., deși nu-l cunoștea dinainte, încât nu a semnat niciun contract de asistență juridică, nici un alt contract sau înscris prin care să se asigure că urma să mai primească și banii obținuți din vânzarea apartamentelor, iar apoi, după ce misiunea sa a fost dusă la bun sfârșit de inculpatul C. D. C., nici nu i-a mai plătit acestuia onorariu, într-un cuantum minuscul față de profitul obținut din vânzarea apartamentelor altei persoane. Întregul scenariu creat de inculpatul C. D. C., în raport cu lipsa totală a probelor care să-l susțină și în raport cu existența de probe care, în schimb, atestă lipsa unei asemenea legături dintre cei doi, este neverosimil.

Instanța consideră că orice persoană cât de cât rațională, dacă ar fi venit în România să vândă apartamentele unui alt proprietar, din moment ce deținea atât un pașaport falsificat cu fotografia sa, dar cu numele proprietarului, cât și acte de vânzare-cumpărare originale falsificate cât și cheile apartamentelor (după cum susține inculpatul C. D. C.) ar fi procedat ea însăși la vânzarea directă a celor două apartamente și nu ar fi apelat la niște intermediari pe care nu-i cunoștea, cu care să nu încheie niciun act juridic de colaborare și pe care să-i și plătească în total cu mai multe mii de euro.

Pentru aceste motive, instanța va înlătura apărarea inculpatului C. D. C. ca nedovedită și va considera că persoana ce s-a prezentat la notarul public F. C. N. cu identitatea falsă de A. Y. Almukhtar și cu pașaport fals cu fotografia sa dar cu numele părții civile A. Y. Almukhtar, a fost adusă de inculpatul C. D. C. tocmai cu intenția de a-l induce în eroare pe notarul public spre a se autentifica o împuternicire prin care să fie mandatat coinculpatul T. R. să-i vândă părții civile A. Y. Almukhtar cele două apartamente, ceea ce s-a și întâmplat, notarul public F. C. N. autentificând procura specială nr. 905/01.10.2010.

După obținerea acestei procuri, activitatea infracțională a devenit mult mai simplă, practic fiind de îndeplinit niște formalități privind publicitatea prin toate căile posibile a scoaterii la vânzare a celor două apartamente și obținerea actelor necesare pentru înstrăinare, respectiv certificat de atestare fiscală și adeverință de la asociația de proprietari.

Modalitatea în care inculpații au intrat în cele două apartamente, modalitatea în care au aflat restanțele la întreținere și au obținut adeverințele de la asociațiile de proprietari și folosirea a două originale a contractelor de vânzare-cumpărare prin care partea civilă A. Y. Almukhtar dobândise anterior apartamentele, ce nu sunt aceleași cu originalele deținute de partea civilă, au fost analizate mai sus.

Inculpații au invocat faptul că vânzarea celor două apartamente a fost cât se poate de publică în sensul că au fost date anunțuri pe internet, au fost date la agenții imobiliare, existând mai multe vizionări cu diverși posibili cumpărători, aspecte dovedite și prin declarațiile martorilor, agenți imobiliari, ce i-au condus pe aceștia la vizionări precum și prin modalitatea în care s-au vândut apartamentele, prin agenții imobiliare.

Cu privire la această susținere, instanța reține în primul rând că inculpații nici nu aveau de cine să se ferească din moment ce proprietarul era cetățean kuwaitian, venea în România foarte rar, nu avea prieteni în România, iar apartamentele erau nelocuite, neavând deci cine să sesizeze că i-au fost scoase la vânzare apartamentele, iar, în al doilea rând, interesul major al inculpaților era să vândă cât mai repede aceste apartamente, ceea ce nu se putea realiza decât în două modalități, respectiv o campanie de promovare a vânzării agresivă, cu darea anunțului la cât mai multe agenții imobiliare și stabilirea unui preț sub prețul pieței, exact ceea ce au și făcut inculpații, având ca rezultat vânzarea celor două apartamente în nici 3 luni de la data încheierii procurii.

Pentru obținerea certificatelor de atestare fiscală necesare înstrăinării celor două apartamente, inculpatul C. D. C. a întocmit și folosit în fals (cum s-a arătat mai sus, nu este dovedit contractul de asistență juridică între inculpat și persoana ce s-a recomandat A. Y. Almukhtar) două împuterniciri avocațiale pe care le-a folosit la administrația fiscală, ce i-a eliberat, la fiecare vânzare, certificatul de atestare fiscală necesar la notar pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.

În acest mod, inculpatul C. D. C. a falsificat împuternicirea avocațială nr. 23/30.09.2010, a formulat la administrația fiscală cererea nr._ prin care a cerut în calitate de mandatar al părții civile A. Y. Almukhtar eliberarea unui certificat de atestare fiscală necesar pentru înstrăinare bunuri și i s-a eliberat certificatul de atestare fiscală nr._/30.09.2010, ce a fost folosit, alături de celelalte acte, la autentificarea, la data de 28.10.2010, a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat pe . B.N.P. F. C. N., în care vânzător a figurat A. Y. Almukthar, prin mandatar T. R. și cumpărător R. R., căsătorit cu R. A. E., părți civile în prezenta cauză, prețul plătit de acestea din urmă fiind de 47.000 de euro.

De asemenea, inculpatul C. D. C. a falsificat împuternicirea avocațială nr. 24/16.12.2010, a formulat la administrația fiscală cererea nr._ prin care a cerut în calitate de mandatar al părții civile A. Y. Almukhtar eliberarea unui certificat de atestare fiscală necesar pentru vânzare notar și i s-a eliberat certificatul de atestare fiscală nr._/16.12.2010, ce a fost folosit, alături de celelalte acte, la autentificarea, la data de 22.12.2010, a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat pe bulevardul Valea Cetății, de către B.N.P. T. V., în care vânzător a figurat A. Y. Almunkthar, prin mandatar T. R. și cumpărător P. G., parte civilă în prezenta cauză, prețul plătit de aceasta din urmă fiind tot de 47.000 de euro.

Faptele inculpatului C. D. C., de a falsifica două împuterniciri avocațiale, pe care le-a folosit la administrația fiscală pentru a solicita 2 certificate de atestare fiscală, ce au fost utilizate la autentificarea celor două contracte de vânzare-cumpărare, sunt dovedite cu înscrisurile aflate la dosarele întocmite de administrația fiscală (filele 231 și următoarele din volumul III de urmărire penală), în care sunt prezente atât cererile formulate de inculpat cât și împuternicirile avocațiale folosite.

Din moment ce inculpatul C. D. C. a adus în fața notarului public pe persoana ce s-a recomandat a fi A. Y. Almukhtar, pentru a-l determina pe acesta să autentifice în fals procura nr. 905/01.10.2010, persoană ce s-a legitimat cu pașaportul fals nr._, instanța consideră că inculpatul C. D. C. este singurul care avea interesul să instige un autor necunoscut să falsifice respectivul pașaport, fără de care nu se putea realiza procura.

Nu există dovezi directe pentru această instigare, dar instanța consideră că este dovedită, având în vedere că toată activitatea infracțională realizată de inculpat, descrisă mai sus, avea nevoie pentru a începe de o persoană care să se prezinte drept cetățean străin și de un pașaport fals cu care să inducă în eroare notarul public, coroborat cu aspectul că inculpatul este cel ce a însoțit-o pe această persoană la notar în momentul întocmirii procurii, folosindu-se, împreună cu această persoană, de pașaportul fals. Cel ce a falsificat pașaportul nu putea primi comanda de falsificare decât de la cel ce dorea să folosească respectivul fals și nu putea realiza falsul decât primind, de la aceeași persoană, atât datele de identitate ale adevăratului titular al pașaportului cât și fotografia persoanei care urma să preia identitatea primului, informații deținute de inculpatul C. D. C..

Din declarația martorei F. C. N. coroborată cu cele date de părțile civile R. R. și R. A. E., rezultă că inculpatul C. D. C. s-a prezentat în data de 01.10.2010 și a solicitat întocmirea procurii autentice nr. 905/01.10.2010, deși știa că nu adevăratul proprietar urma să-l împuternicească pe coinculpatul T. R., determinându-l pe notarul public să încheie în fals respectiva procură iar, în data de 28.10.2010, a prezentat, împreună cu inculpatul T. R., aceluiași notar, procura autentică nr. 905/01.10.2010, despre care știa că nu corespunde realității, alături de alte acte și ele false (contractul de vânzare-cumpărare nr. 2928/16.12.2002 autentificat la B.N.P. F. C. - caracterul fals rezultă din cele două rapoarte de expertiză întocmite în cursul judecății), determinându-l astfel să autentifice în mod fals un contract de vânzare-cumpărare prin care se atesta mincinos că proprietarul A. Y. Almukhtar, prin mandatar T. R., vinde apartamentul cumpărătorului parte civilă R. R., fapte ce constituie o participație improprie la fals intelectual.

De asemenea, fapta de a folosi un pașaport fals în data de 01.10.2010, faptă săvârșită împreună cu persoana ce s-a legitimat a fi A. Y. Almukhtar în fața notarului public și de a folosi procura autentică falsă în data de 28.10.2010, cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1039/28.10.2010, reprezintă fapte de uz de fals, dovedite prin declarațiile martorei F. C. N. coroborată cu declarațiile părților civile R. R. și R. A. E..

Cu privire la activitatea infracțională a inculpatului T. R., instanța consideră că este strâns legată de cea realizată de inculpatul C. D. C. și nu se poate susține că nu a știut că procura prin care era împuternicit să vândă acele apartamente nu era falsă, activitățile celor doi completându-se reciproc, ca și în situația primului caz analizat în sentință, pentru vânzarea ilicită a apartamentelor ce aparțineau părții civile A. Y. Almukhtar.

Din modalitatea concretă în care s-au săvârșit infracțiunile, respectiv prin împărțirea atribuțiilor pentru fiecare dintre cei doi inculpați și prin implicarea ambilor în vederea atingerii scopului propus, având în vedere și relația de prietenie dintre cei doi veche de 15 ani, astfel cum rezultă din declarația inculpatului T. R. aflată la fila 192 din volumul V de urmărire penală, în care a arătat că „sunt prieten bun cu acesta și de aceea am intrat în toată treaba”, instanța consideră că planul infracțional a fost pus la punct de ambii inculpați încă de la bun început și a fost realizat în cunoștință de cauză de amândoi.

Astfel, inculpatul T. R. a figurat ca mandatar în procura falsă autentificată de B.N.P. F. C. N. ca urmare a inducerii în eroare de către inculpatul C. D. C., înmânându-i acestuia din urmă actul său de identitate pentru a fi folosit de notar, ulterior a efectuat toate operațiunile de publicitate a vânzării acestor apartamente, a mers la vizionări ori de câte ori a fost solicitat pentru a descuia ușa apartamentelor, a negociat prețul cu potențialii cumpărători și a fost prezent la notar în calitate de mandatar al vânzătorului, încasând prețul pe care l-a predat ulterior inculpatului C. D. C. (astfel cum rezultă din declarațiile inculpatului T. R. coroborate cu cele date de părțile civile R. R. și R. A. E. și cu cele date de martorii G. G. și T. C.).

Instanța consideră dovedit faptul că inculpatul T. R. a acționat în deplină cunoștință de cauză atunci când a acceptat să-i înmâneze inculpatului C. D. C. actul de identitate spre a fi folosit la autentificarea procurii prin care T. R. era împuternicit să vândă cele două apartamente, cunoscând că nu adevăratul proprietar îl împuternicea, astfel că această faptă este considerată de instanță un ajutor dat cu intenție notarului public F. C. N., care a acționat din culpă, la realizarea în fals a procurii.

Având cunoștință despre caracterul fals al acestei procuri, toate folosirile acestui înscris oficial falsificat la autentificarea de către notarii publici F. C. N. și T. V. a celor două contracte de vânzare-cumpărare ale apartamentelor aparținând părții civile A. Y. Almukhtar și la autentificarea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 2035/25.11.2010 la notar public Beșchia G. (prin care promitentul vânzător A. Y. Almukhtar, prin mandatar T. R., se obliga să vândă promitenților cumpărători L. M. și L. V. I. apartamentul situat pe bulevardul Valea Cetății pentru suma de 156.400 de lei) sunt dovedite prin înscrisurile aflate la dosarele notariale întocmite de notarii publici ce au autentificat respectivele contracte, folosind de fiecare dată procura autentică falsă înmânată de inculpatul T. R., înscrisuri notariale depuse la dosarul de urmărire penală, volumul III.

Inculpații C. D. C. și T. R. au indus în eroare atât pe partea civilă A. Y. Almukhtar, căreia i-au vândut cele două apartamente fără acordul acesteia, utilizându-se înscrisuri false și folosindu-se de o altă persoană care s-a legitimat în fața notarului public în mod fals ca fiind adevăratul A. Y. Almukhtar, dar și pe părțile civile R. R. și R. A. E. (deși numai R. R. a figurat ca și cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare, patrimoniul amândurora a fost afectat prin achiziționarea ca bun comun a apartamentului situat pe . o procură falsă, astfel că ambii soți au fost induși în eroare și păgubiți prin acțiunile inculpaților) și pe partea civilă P. G., ce a achiziționat apartamentul situat pe bulevardul Valea Cetății în aceleași condiții.

Cu privire la fapta de instigare a unui autor necunoscut să falsifice pașaportul nr._, cu care persoana ce s-a recomandat a fi A. Y. Almukhtar s-a legitimat în fața notarului public F. C. N., instanța reține că nu există niciun mijloc de probă care să dovedească această acuzație în ceea ce-l privește pe inculpatul T. R.. În afara faptului că inculpatul T. R. i-a înmânat coinculpatului C. D. C. cartea sa de identitate spre a fi folosită la autentificarea respectivei procuri, nu se poate dovedi vreo acțiune a inculpatului T. R. de determinare a celui ce a falsificat acest pașaport să săvârșească fapta. Nu a fost identificat autorul acestui fals și nu există nicio probă care să susțină acuzarea în sensul că inculpatul T. R. l-ar fi instigat pe acest autor să falsifice pașaportul ce ulterior a fost folosit pentru legitimare în fața notarului public de către persoana ce s-a recomandat a fi A. Y. Almuhktar.

De asemenea, cu privire la folosirea pașaportului fals din data de 01.10.2010, instanța reține că inculpatul T. R. avea cunoștință că urma să fie împuternicit de o altă persoană decât adevăratul proprietar, ce se legitima, evident, cu un pașaport fals, dar inculpatul nu a fost prezent la notarul public F. C. N. cu ocazia autentificării procurii nr. 905/01.10.2010, astfel cum rezultă din declarațiile celor doi inculpați, coroborate cu cea dată de martorul F. C. N., astfel că nu se poate susține că a folosit efectiv inculpatul acest pașaport fals. Cel ce l-a folosit pentru autentificarea în mod fals a procurii a fost inculpatul C. D. C., ce s-a deplasat la notar, însoțind-o pe persoana ce s-a legitimat cu acel pașaport.

Este evident că prin folosirea acestui pașaport fals s-a creat posibilitatea autentificării procurii prin care inculpatul T. R. era împuternicit să vândă cele două apartamente iar inculpatul s-a folosit și el de acest fals pentru obținerea împuternicirii, dar instanța consideră că, pentru a fi în prezența infracțiunii de uz de fals, inculpatul trebuia să folosească efectiv și în mod direct acest pașaport fals, nefiind suficient pentru realizarea elementului material al acestei infracțiuni, faptul că a profitat de folosirea acestui pașaport fals, de către alte persoane.

Cu privire la fapta de a declara necorespunzător în fața unei autorități publice, de care este acuzat inculpatul C. D. C., instanța reține că persoana ce s-a recomandat a fi A. Y. Almukhtar a declarat în fața notarului public că este respectiva persoană, folosindu-se de un pașaport fals, declarația aparținând acesteia, iar nu inculpatului C. D. C..

Această persoană, rămasă neidentificată, a declarat neconform adevărului că este adevăratul proprietar al celor două apartamente și că îl împuternicește pe inculpatul T. R. să i le vândă. Inculpatul C. D. C. nu a făcut în fața notarului public nicio declarație, ci doar a însoțit respectiva persoană care a dat declarația neconformă adevărului.

Prin urmare, nu i se poate reține acestui inculpat fapta de fals în declarații, întrucât nu a săvârșit elementul material specific acestei infracțiuni. Prin actul de sesizare s-a și dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l privește pe A.N., mandant al procurii false nr. 905/01.10.2010 și pentru infracțiunea de fals în declarații. Instanța consideră că acest autor necunoscut a săvârșit o singură infracțiune de fals în declarații, iar nu și inculpatul C. D. C., această infracțiune fiind una ce se comite în persoană proprie, nesusceptibilă de coautorat.

În drept, fapta inculpatului C. D. C., care a instigat un autor necunoscut la falsificarea pașaportului nr._ pe numele A. Y. Almukhtar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, elementul material fiind reprezentat de solicitarea făcută de inculpat acestei persoane, rămasă neidentificată, pentru a falsifica pașaportul necesar obținerii procurii autentice, urmarea imediată este reprezentată de o stare de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor juridice în cadrul cărora actele de identificare trebuie să exprime adevărul, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei iar forma de vinovăție este intenția indirectă.

Faptele inculpatului care, în datele de 01.10.2010 și 28.10.2010, folosindu-se prima dată de un pașaport falsificat și de o persoană ce s-a recomandat a fi A. Y. Almukhtar, iar a doua oară de procura falsificată nr. 905/01.10.2010, a determinat notarul public F. C. N. să încheie în fals, fără vinovăție, în data de 01.10.2010 procura autentificată nr. 905, iar în data de 28.10.2010 să autentifice în fals contractul de vânzare-cumpărare nr. 1039, realizează conținutul constitutiv a două infracțiuni de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual.

Elementul material îl constituie prezentarea în fața notarului cu o persoană ce nu avea datele celei din pașaportul fals și depunerea la dosarul notarial, în data de 28.10.2010, a procurii autentice false pe care o obținuse în prealabil, în data de 01.10.2010. Aceste manopere au fost apte să determine notarul public F. C. N. să încheie în fals, dar fără vinovăție, atât procura autentică din 01.10.2010 cât și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1039/28.10.2010. Urmarea imediată este reprezentată de o stare de pericol pentru raporturile juridice constatate în actele oficiale întocmite de notarii publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu, legătura de cauzalitate rezultă ex re iar forma de vinvăție este intenția indirectă, inculpatul neurmărind producerea rezultatului socialmente periculos, dar l-a acceptat cu indiferență.

Faptele inculpatului de a folosi în datele de 01.10.2010 și în data de 28.10.2010 cele două înscrisuri oficiale despre care știa că sunt false (pașaportul nr._ și procura nr. 905/01.10.2010), întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de uz de fals a unui înscris oficial. Elementul material îl reprezintă prezentarea acestor înscrisuri notarului public, folosirea lor efectivă la biroul notarial, urmarea imediată este reprezentată de o stare de pericol pentru raporturile juridice ce se bazează pe niște înscrisuri oficiale, legătura de cauzalitate rezultă ex re, iar forma de vinovăție este intenția indirectă.

Faptele inculpatului de a întocmi în fals două împuterniciri avocațiale (nr. 23/30.09.2010 și nr. 24/16.12.2010) ce atestau mincinos că este împuternicit de partea civilă A. Y. Almukhtar să obțină certificatele de atestare fiscală și de a folosi aceste împuterniciri la administrația fiscală pentru obținerea certificatelor de atestare fiscală pe numele acesteia pentru cele două apartamente, întrunește sub aspectul laturii obiective și subiective, elementele constitutive a unei infracțiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Din momentul obținerii procurii autentice nr. 905/01.10.2010, inculpatul C. D. C. a adoptat rezoluția infracțională unică de a obține, atunci când va fi nevoie, certificatele de atestare fiscală necesare vânzării celor două apartamente, ceea ce a și făcut, fiind îndeplinite și celelalte condiții pentru existența infracțiunii continuate, cerute de noul Cod penal.

Elementul material s-a realizat prin plăsmuirea în întregime a unui înscris sub semnătură privată, inculpatul atestând prin respectiva împuternicire în mod fals că ar fi încheiat anterior un contract de asistență juridică cu A. Y. Almukhtar. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol, legătura de cauzalitate rezultă ex re, iar sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție este reprezentată de intenție indirectă, inculpatul acceptând că poate crea, prin faptele săvârșite, o stare de pericol pentru siguranța raporturilor de drept. Explicațiile oferite la analiza în drept a celor două infracțiuni identice cu acestea, făcută de instanță la punctul I, privind existența elementului material și în varianta plăsmuirii în totalitate a unui înscris sub semnătură privată, sunt valabile și în acest caz, astfel că nu vor mai fi reluate.

În drept, faptele inculpatului T. R. care a folosit procura autentică nr. 905/01.10.2010, despre care cunoștea că este falsă, în trei ocazii diferite (la autentificarea în fals de către notarul public F. C. N. a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1039/28.10.2010, la încheierea în fals de către notarul public Beșchia G. a antecontractului de vânzare-cumpărare atentificat sub nr. 2035/25.11.2010 și la autentificarea în fals, de către notarul public T. V. a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3093/22.12.2010) precum și fapta de a încredința cartea sa de identitate inculpatului C. D. C. pentru a fi folosită la notarul public spre a-l determina să încheie în fals o procură autentică, întrunesc elementele constitutive a patru infracțiuni de fals intelectual în forma participației improprii.

Elementul material îl reprezintă folosirea actului de identitate cu acordul său expres și a procurii autentice pentru a determina notarii publici să încheie niște acte autentice pe baza acestor acte false, actele încheiate de notari, fără vinovăție, fiind deci afectate din punct de vedere juridic, întrucât au avut la bază o procură, respectiv o stare de fapt, ce nu corespundeau realității. Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru siguranța raporturilor juridice consimțite de notari în cuprinsul actelor autentice pe care le încheie, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor iar forma de vinovăție este intenția indirectă.

Faptele inculpatului de a folosi în datele de 28.10.2010, 25.11.2010 și 22.12.2010 înscrisul oficial despre care știa că este fals (procura nr. 905/01.10.2010), întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de uz de fals a unui înscris oficial. Elementul material îl reprezintă prezentarea acestor înscrisuri notarului public, folosirea lor efectivă la biroul notarial, urmarea imediată este reprezentată de o stare de pericol pentru raporturile juridice ce se bazează pe niște înscrisuri oficiale, legătura de cauzalitate rezultă ex re, iar forma de vinovăție este intenția indirectă.

Faptele inculpaților C. D. C. și T. R., care au indus în eroare atât pe partea civilă A. Y. Almukhtar, căreia i-au vândut cele două apartamente fără acordul acesteia, utilizându-se înscrisuri false și folosindu-se de o altă persoană care s-a legitimat în fața notarului public în mod fals ca fiind adevăratul A. Y. Almukhtar, dar și pe părțile civile R. R. și R. A. E., ce au achiziționat ca bun comun apartamentul situat pe . partea civilă P. G., ce a achiziționat apartamentul situat pe bulevardul Valea Cetății, aceștia necunoscând caracterul fals al procurii în baza căreia s-au realizat vânzările, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de înșelăciune. Deși rezoluția infracțională a fost unică, lipsa unicității subiectului pasiv determină, în lumina noului Cod penal, o pluralitate de infracțiuni, iar nu o singură infracțiune continuată.

Deși coinculpatul T. R. figurează în ambele contracte de vânzare-cumpărare ca și mandatar al proprietarului, având în vedere că acțiunile inculpaților C. D. C. și T. R. s-au completat reciproc pentru atingerea scopului final, respectiv obținerea unei sume de bani pentru cele două apartamente, astfel cum au fost descrise la analiza situației de fapt, instanța consideră că ambii sunt coautori ai celor două infracțiuni de înșelăciune, contribuția ambilor inculpați fiind una de săvârșire de acte materiale directe și nemijlocite, esențiale pentru realizarea infracțiunilor (cum ar fi obținerea procurii autentice nr. 905/01.10.2010 și a certificatelor de atestare fiscală de către inculpatul C. D. C., fără de care contractele de vânzare-cumpărare nu s-ar fi încheiat, sau întreaga activitate desfășurată în calitate de mandatar de către coinculpatului T. R.).

Urmarea imediată a constat în producerea unei pagube părții civile A. Y. Almukhtar, în a cărei proprietate tabulară se aflau cele două apartamente, vândute de inculpați fără acordul său dar și părților civile R. R., R. A. E. și P. G., cărora le-au fost vândute cu o procură falsă cele două apartamente, mandatarul T. R. nefiind niciodată împuternicit de proprietarul apartamentelor să le vândă, existând riscul, care s-a și materializat în prezenta speță, a dispunerii restabilirii situației anterioare cu consecința pierderii sumelor de bani de către părțile civile, pe care le-au plătit ca preț al apartamentelor.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, iar forma de vinovăție constă în intenția calificată prin scopul de a obține un folos material injust, respectiv o sumă de bani cu titlu de preț pe cele două apartamente ce au fost vândute fără acordul proprietarului. Nu are nicio relevanță modalitatea în care inculpații T. R. și C. D. C. au folosit sau împărțit acești bani.

Se va dispune achitarea inculpatului C. D. C. de sub acuzația de fals în declarații, pe motiv că fapta nu există, pentru rațiunile expuse la analiza situației de fapt și se va dispune achitarea inculpatului T. R. de sub acuzațiile de instigare la fals material în înscrisuri oficiale (instigarea A.N. la falsificarea pașaportului nr._) și uz de fals (fapta din data de 01.10.2010 constând în folosirea pașaportului falsificat) pentru același motiv, că faptele nu există, rațiunile fiind expuse la analiza situației de fapt.

Legea penală mai favorabilă este considerată de instanță legea nouă, pentru motivele expuse la analiza efectuată la punctul I din prezenta sentință. Prin reținerea Codului penal nou ca fiind mai favorabil, dată fiind neîndeplinirea condiției unicității subiectului pasiv la infracțiunea continuată de înșelăciune (inculpații C. D. C. și T. R. au fost trimiși în judecată pentru o singură infracțiune de înșelăciune în formă continuată), instanța a considerat, asfel cum a reținut la încadrarea juridică, că cele două acte materiale ale infracțiunii de înșelăciune pentru care au fost trimiși în judecată nu mai pot realiza conținutul constitutiv a unei singure infracțiuni de înșelăciune, ci a două infracțiuni distincte de înșelăciune.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților, instanța va avea în considerare aceleași criterii analizate și la punctul I din prezenta sentință, situația, atât din punctul de vedere al modalității de săvârșire a faptelor, a scopului urmărit, a folosirii de căre inculpatul D. C. a calității de avocat pentru săvârșirea de infracțiuni, a lipsei antecedentelor penale, a integrării în societate a inculpaților, a stabilirii unei pedepse rezultante proporțională cu gravitatea faptelor, fiind valabilă și în ceea ce privește infracțiunile de mai sus, astfel că li se va da relevanță și în această situație.

Se vor aplica inculpaților pedepse cu închisoarea pentru infracțiunile de uz de fals, iar nu cu amenda penală, date fiind consecințele grave ale faptelor săvârșite iar, în cazul inculpatului C. D. C., i se va aplica de asemenea pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată dată fiind gravitatea faptei și caracterul continuat al acesteia (inculpatul a falsificat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale de timp diferite, 2 împuterniciri avocațiale pe care le-a folosit la organele fiscale spre a obține certificatele de atestare fiscală necesare vânzării celor două apartamente, subiectul pasiv fiind unic, respectiv statul).

Cuantumul pedepselor va fi stabilit raportat la criteriile indicate mai sus, fie în limita minimului special, fie ușor peste minim, în raport cu gradul de pericol social concret al fiecărei fapte și cu urmarea imediată produsă, în cazul infracțiunilor de înșelăciune, urmarea fiind gravă, se vor aplica ambilor inculpați, ce au avut o contribuție egală, aceleași pedepse, într-un cuantum orientat peste minim.

Inculpatului C. D. C., avocat în Baroul B., care s-a folosit de această profesie pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, falsificând cele două împuterniciri avocațiale, i se va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 5 ani, în scopul prevenirii săvârșirii de alte infracțiuni în această modalitate.

Va fi aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie corelativă pedepsei complementare, fiind necesară interzicerea acestor drepturi și pe perioada executării pedepselor principale rezultante.

În baza art. 38 alineat 1, art. 39 alineat 1 litera b și art. 45 Cod penal, va contopi cele 16 pedepse aplicate inculpatului C. D. C. prin prezenta sentință, pentru faptele descrise la punctele I și II, va aplica pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o va spori cu 6 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă principală rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal și pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, prevăzută de art. 66 alineat 2 Cod penal și interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal.

În baza art. 38 alineat 1, art. 39 alineat 1 litera b și art. 45 Cod penal, va contopi cele 17 pedepse aplicate inculpatului T. R. pentru faptele deduse judecății, descrise la punctele I și II, va aplica pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o va spori cu 6 ani și 8 luni închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă principală rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, prevăzută de art. 66 alineat 2 Cod penal.

Cu privire la latura civilă, instanța reține că s-au constituit părți civile A. Y. Almukhtar, R. R., R. A. E. și P. G., pretențiile solicitate de aceste părți civile fiind expuse la începutul prezentei hotărâri.

Referitor la puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele civile, invocată de părțile civile R. R., R. A. E. și P. G., instanța consideră următoarele:

Cauza diferită a unor cereri de chemare în judecată, chiar dacă finalitatea lor – anularea actului - este aceeași, nu justifică reținerea autorității de lucru judecat, întrucât cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecății, ci și la temeiurile de drept ale cererii, neputând exista putere de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluționat același litigiu pe un alt temei juridic.

Se observă, în continuare, că în hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele civile, invocate cu putere de lucru judecat de părțile civile, s-a analizat cererea de anulare a celor două contracte de vânzare-cumpărare și de restituire a celor două apartamente formulată de partea civilă A. Y. Almukhtar prin prisma principiilor de drept „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis” sau „error communis facit jus”, considerând instanțele civile, în analiza făcută, că ne aflăm în prezența acestor principii ale efectelor nulității și în prezența unei excepții de la primul temei juridic, privind subdobânditorul de bună-credință a unui imobil cu titlu oneros, considerând că părțile civile R. R., R. A. E. și P. G. sunt subdobânditori de bună-credință și cu titlu oneros ai apartamentelor, iar desființarea actului juridic primar (în speță procura nr. 905/01.10.2010) nu ar produce efectul desființării și a celor două contracte de vânzare-cumpărare, operând această excepție.

Instanța penală, în prezenta acțiune civilă, va analiza solicitarea făcută atât de către partea civilă A. Y. Almukhtar cât și de către procuror, privind incidența unui alt temei de drept pentru a dispune anularea celor două contracte și restituirea apartamentelor către primul proprietar, respectiv principiul efectelor nulității al restabilirii situației anterioare.

Analizând acest principiu de drept, instanța observă că este incident în speță, iar analizarea cauzei, prin prisma principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”, ce s-a făcut în fața instanțelor civile, nu-și poate găsi aplicarea în speță.

Acest din urmă principiu presupune existența a două acte juridice succesive, din care cel puțin primul este translativ de drepturi, iar anularea primului act juridic să atragă anularea și actului juridic subsecvent, datorită faptului că transmițătorului din cel de-al doilea act juridic i se desființează dreptul, astfel că nu putea transmite un drept pe care nu-l avea.

În speță se observă că nu suntem sub incidența acestei ipoteze de lucru din moment ce primul act juridic constă într-o procură autentică prin care un fals proprietar împuternicește un mandatar, inculpatul T. R., să-i vândă cele două apartamente. Nu ne aflăm în prezența decât a unui singur act juridic translativ de drepturi și acesta este al doilea, cel prin care s-a și vândut fiecare dintre cele două apartamente. Prin urmare, niciuna dintre părțile civile R. R., R. A. E. și P. G. nu sunt subdobânditori ai apartamentelor ci dobânditori. Numai în situația în care ei ar fi vândut la rândul lor apartamentele unor alte persoane, abia acestea puteau fi considerate subdobânditori de bună-credință și cu titlu oneros și astfel, ar fi fost analizată incidența principiului amintit mai sus și a excepției acceptate de o parte a doctrinei.

Instanța nu va analiza deci latura civilă prin prisma principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”, ci prin prisma principiului restabilirii situației anterioare, acesta fiind un alt temei de drept pentru care se poate dispune anularea celor două contracte de vânzare și repunerea părților în situația anterioară. Se va respinge deci apărarea privind puterea de lucru judecat invocată de părțile civile.

Instanța nu contestă buna-credință a dobânditorilor, dar aceasta nu are nicio relevanță în speță din moment ce nu-și găsește de plano aplicarea excepția de la principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”, din simplul motiv că nici principiul nu este incident în speță.

Instanța va înlătura și apărarea invocată de părțile civile R. privind aplicarea principiului „error communis facit jus” pentru simplul motiv că nu are nicio reglementare legală în materia dobânditorului unui bun imobil cu titlu oneros prin vânzare-cumpărare (singura reglementare legală se referea, la data faptelor, la art. 7 din Legea nr. 119/1996 ce vizează actele de stare civilă – fără legătură cu cauza), este o creație a doctrinei, plecând de la această prevedere legală, este aplicat în practică neunitar, fiind lipsit deci de previzibilitate juridică.

Nu se poate invoca un asemenea principiu lipsit de reglementare legală (nici în noul Cod civil nu este reglementat un asemenea principiu), aplicat neunitar și sporadic în practică, lipsit de previzibilitate, împotriva unui principiu clar reglementat de lege al efectelor nulității, respectiv cel al repunerii părților în situația anterioară, pentru a lipsi de proprietatea a două apartamente o persoană care nu are nici cea mai mică culpă, întrucât ar echivala cu o încălcare gravă a dreptului de proprietate protejat atât de Constituția României cât și de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, echivalând practic cu o preluare abuzivă a apartamentelor.

Având în vedere că procura autentică nr. 905/01.10.2010, ce a stat la baza celor două vânzări ale apartamentelor ce aparțineau părții civile A. Y. Almukhtar, este un fals, iar inculpatul T. R. nu a avut niciodată o împuternicire de la adevăratul proprietar al apartamentelor, care nici nu a ratificat ulterior mandatul, vânzarea imobilelor de către inculpatul T. R. nu poate fi decât lovită de nulitate absolută, întrucât a acționat în numele proprietarului fără niciun mandat de reprezentare.

Nu este incidentă nicio excepție de la principiul efectelor nulității constând în repunerea părților în situația anterioară, asfel că instanța va dispune anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară încheierii actelor.

Se va dispune restabilirea situației anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1039/28.10.2010 la B.N.P. F. C. N., în sensul că apartamentul situat în B., ., ., . C.F. nr._ B., nr. top 6762/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2/3 compus din 4 camere și dependințe, cu cota de 17/1150 din părțile de uz comun, va reveni în proprietatea părții civile A. Y. Almukhtar, acesta redobândind și dreptul de superficie asupra 17 mp reprezentând teren aferent construcției, astfel cum au fost dobândite aceste drepturi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2928/16.12.2002 la B.N.P. F. C.. Se va dispune efectuarea cuvenitelor modificări în Cartea Funciară.

Se va dispune anularea și desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1039/28.10.2010 la B.N.P. F. C. N..

Ca o consecință a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, va obliga inculpații C. D. C. și T. R. în solidar, la plata către părțile civile R. R. și R. A. E. a sumei de 47.000 de Euro (la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând prețul plătit pe imobil), la plata sumei de 15.000 Euro (la cursul B.N.R. din data plății), reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de părțile civile la apartamentul cumpărat, la plata sumei de 3.617 lei reprezentând cheltuieli prilejuite de încheierea contractului de vânzare-cumpărare și la plata sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale.

Contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de părțile civile R. R. și R. A. E. rezultă din declarațiile acestora, ce se coroborează cu declarațiile martorilor P. A. I. și P. V. S., precum și cu declarațiile agenților imobiliari care au vizionat apartamentul și au constatat că era într-o stare de nelocuit, necesitând reparații capitale. Instanța va dispune obligarea inculpaților la acoperirea acestor cheltuieli, deși ele vor profita proprietarului căruia i s-a restituit în natură apartamentul, întrucât există o legătură de cauzalitate între faptele inculpaților, respectiv dacă nu ar fi vândut fraudulos acest apartament părților civile, acestea nu ar fi făcut respectiva investiție în îmbunătățire. Pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, inculpații se pot desocoti cu partea civilă A. Y. Almukhtar ulterior, pe calea unui proces civil.

Cu privire la cuantumul daunelor materiale, instanța le-a acordat pe cele dovedite cu încheierea de autentificare, taxele notariale find plătite de cumpărători, iar cu privire la daunele morale, va avea în vedere declarațiile acelorași martori P. A. I. și P. V. S. care au indicat o stare de stres permanent în care s-au aflat părțile civile după ce li s-a adus la cunoștință că adevăratul proprietar nu a consimțit la această vânzare, stres absolut normal pentru orice persoană care este nevoită să treacă în viață printr-o asemenea situație neplăcută. Nu se poate contesta deci faptul că viața normală a celor două părți civile nu a fost afectată prin faptele inculpaților, iar acest disconfort se constituie într-un prejudiciu moral ce trebuie reparat printr-o despăgubire proporțională, considerată de instanță la cuantumul de 10.000 de lei pentru ambele părți civile.

Pentru aceleași rațiuni, va dispune restabilirea situației anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3093/22.12.2010 la B.N.P. T. V., în sensul că apartamentul situat în B., Bulevardul Valea Cetății, numărul 9, scara A, . C.F. nr._ B., nr. top 6762/2/1/1/2/3 compus din 3 camere și dependințe și cota de 19/266 din părțile de uz comun, va reveni în proprietatea părții civile A. Y. Almukhtar, acesta redobândind și dreptul de superficie asupra a 19 mp reprezentând teren aferent construcției, astfel cum au fost dobândite aceste drepturi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4644/31.08.2000 la B.N.P. T. V.. Va dispune efectuarea cuvenitelor modificări în Cartea Funciară.

Se va dispune anularea și desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3093/22.12.2010 la B.N.P. T. V..

În virtutea principiului repunerii părților în situația anterioară, va obliga inculpații C. D. C. și T. R. în solidar, la plata către partea civilă P. G. a sumei de 47.000 de Euro (la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând prețul plătit pe imobil) și a sumei de 3.405 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Cu privire la solicitările părții civile A. Y. Almukhtar de obligare a inculpaților la plata de daune morale și materiale, instanța reține că în viața părții civile s-a produs o schimbare negativă, suferind un stres puternic atât la momentul aflării că apartamentele sale au fost vândute cât și ulterior, stres care va dăinui, ca și în cazul celorlalte părți civile, până la soluționarea definitivă a cauzei, partea civilă fiind nevoită să vină de mai multe ori în țară tocmai pentru a rezolva această problemă.

Această modificare negativă adusă calității vieții părții civile prin faptele inculpaților se constituie într-un prejudiciu care trebuie reparat de autorii delictului, respectiv de către inculpați. Instanța îi va obliga în solidar pe inculpații C. D. C. și T. R. la plata către partea civilă A. Y. Almukhtar a sumei de 5.000 de lei cu titlu de daune morale.

Acordarea de daune morale tuturor părților civile din această cauză care au solicitat acest lucru s-a făcut în temeiul Codului civil vechi, în vigoare la data producerii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii (Codul civil nou nu permite acordarea de daune morale în această situație) prin analizarea îndeplinirii condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de Codul civil la art. 998 și următoarele. Astfel, instanța a considerat că faptele inculpaților ce au vândut apartamentele fără acordul proprietarului unor cumpărători reprezintă un fapt ilicit, ce a cauzat un prejudiciu ilustrat de stresul ce le-a afectat viața cotidiană, atât proprietarului cât și cumpărătorilor, există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, iar vinovăția inculpaților este stabilită prin prezenta hotărâre. Fiind îndeplinite aceste condiții, instanța a acordat daune morale părților civile.

Instanța va respinge ca nefondate daunele materiale constând în cuantumul chiriei de care a fost lipsită partea civilă A. Y. Almukhtar, întrucât nu s-a făcut nicio dovadă că apartamentele ar fi fost închiriate la momentul vânzării lor frauduloase, sau mai înainte, ci dimpotrivă, unul dintre ele nici nu era în stare de locuit, iar celălalt nu a fost închiriat niciodată. Nici măcar intenția inculpatului de a veni în România și de a închiria cele două apartamente nu a fost dovedită, nicio probă nefiind administrată în acest sens. Nefiind dovedită condiția producerii unui prejudiciu cert, instanța va respinge aceste pretenții.

Instanța va dispune anularea și desființarea totală a procurii autentificate sub nr. 905/01.10.2010 la B.N.P. F. C. N., a pașaportului emis pe numele A. Y. Almukhtar cu nr._, a împuternicirilor avocațiale emise de inculpatul C. D. C. nr. 23/16.12.2010, nr. 21/14.04.2011, nr. 23/30.09.2010 și nr. 24/16.12.2010 și a certificatelor fiscale nr._/16.12.2010, nr._/14.04.2011, nr._/30.09.2010 și nr._/16.12.2010. Aceste înscrisuri sunt false, astfel cum a rezultat din probele administrate și analizate la expunerea situației de fapt.

În baza art. 274 alineat 1 Cod de procedură penală, va obliga pe fiecare dintre inculpați la plata către stat a sumei de 1.800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la judecata în fond.

Va dispune avansarea sumei de 260,40 de lei reprezentând onorariu interpret desemnat pentru partea civilă A. Y. Almukhtar.

În baza art. 276 alineatele 1 și 2 Cod de procedură penală, va obliga pe inculpatul S. A. I. la plata către partea civilă P. C. L. a sumei de 2.000 de lei, iar pe fiecare dintre inculpații C. D. C. și T. R. la plata sumei de 2.000 de lei către partea civilă P. C. L., a sumei de 1.550 de lei către părțile civile R. R. și R. A. E. și a sumei de 310 lei către partea civilă P. G., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de părțile civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 386 Cod de procedură penală, respinge sesizarea, formulată din oficiu de instanță, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații C. D. C., T. R. și S. A. I..

I. În baza art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul C. D. C., fiul lui I. și G., născut la data de 13.01.1982 în B., domiciliat în B., ., județul B., CNP_, avocat în Baroul B., fără antecedente penale, la 2 pedepse principale de câte 9 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (falsificarea împuternicirilor avocațiale nr. 23 și nr. 21 din 16.12.2010 și 14.04.2011) și la două pedepse complementare constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 5 ani, prevăzute de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal.

În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatului două pedepse accesorii constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzute de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal.

În baza art. 48 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la 2 pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 48 Cod penal raportat la art. 297 alineat 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la 2 pedepse principale de câte 2 ani închisoare și la două pedepse complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatului două pedepse accesorii constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, prevăzute de art. 66 alineat 2 Cod penal.

În baza art. 244 alineatele 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune (persoane vătămate Statul Român prin M. B., .. și P. L.).

În baza art. 47 Cod penal, raportat la art. 320 alineat 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 52 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual sub forma participației improprii.

În baza art. 323 Cod penal, teza I, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals a unui înscris oficial.

În baza art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal (două acte materiale), cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (falsificarea împuternicirilor avocațiale nr. 23 și nr. 24 din 30.09.2010 și 16.12.2010) și la pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal.

În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal.

În baza art. 244 alineatele 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune (persoane vătămate R. R., R. A. E., P. G. și A. Y. Almukhtar).

În baza art. 396 alineat 5 Cod de procedură penală, raportat art. 16 alineat 1 litera a Cod de procedură penală, dispune achitarea aceluiași inculpat de sub acuzația de fals în declarații.

În baza art. 38 alineat 1, art. 39 alineat 1 litera b și art. 45 Cod penal, contopește cele 16 pedepse, aplică pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă principală rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal și pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, prevăzută de art. 66 alineat 2 Cod penal și interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal.

II. În baza art. 48 Cod penal raportat la art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul T. R., fiul lui I. și M., născut la data de 06.04.1984 în B., domiciliat în B., ., județul B., posesor al C.I. . nr._, CNP_, fără antecedente penale, la 2 pedepse principale de câte 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma complicității (complicitatea la falsificarea împuternicirilor avocațiale nr. 23 și nr. 21 din 16.12.2010 și 14.04.2011).

În baza art. 48 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la 2 pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 48 Cod penal raportat la art. 297 alineat 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la 2 pedepse principale de câte 2 ani închisoare și la două pedepse complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatului două pedepse accesorii constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, prevăzute de art. 66 alineat 2 Cod penal.

În baza art. 244 alineatele 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune (persoane vătămate Statul Român prin M. B., .. și P. L.).

În baza art. 52 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la patru pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de fals intelectual sub forma participației improprii.

În baza art. 323 Cod penal, teza I, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de uz de fals a unui înscris oficial.

În baza art. 244 alineatele 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune (persoane vătămate R. R., R. A. E., P. G. și A. Y. Almukhtar).

În baza art. 396 alineat 5 Cod de procedură penală, raportat art. 16 alineat 1 litera a Cod de procedură penală, dispune achitarea aceluiași inculpat de sub acuzațiile de instigare la fals material în înscrisuri oficiale (instigarea A.N. la falsificarea pașaportului nr._) și uz de fals (fapta din data de 01.10.2010 constând în folosirea pașaportului falsificat).

În baza art. 38 alineat 1, art. 39 alineat 1 litera b și art. 45 Cod penal, contopește cele 17 pedepse, aplică pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 ani și 8 luni închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă principală rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, prevăzută de art. 66 alineat 2 Cod penal.

III. În baza art. 297 alineat 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă inculpatul S. A. I., fiul lui V. și A. F., născut la data de 14.03.1983 în B., CNP_, domiciliat în B., ., ., ., fără antecedente penale, notar în cadrul B.N.P. S. V. și S. A. I., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, pe o durată de 2 ani și a interzicerii dreptului de a exercita profesia de notar pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (fapta din data de 16.12.2010).

În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, și a dreptului de a exercita profesia de notar, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal.

În baza art. 321 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (fapta din data de 16.12.2010).

În baza art. 297 alineat 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 75 alineat 2 litera a Cod penal și art. 76 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa principală de 1 an și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, pe o durată de 2 ani și a interzicerii dreptului de a exercita profesia de notar pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (fapta din data de 14.04.2011).

În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, și a dreptului de a exercita profesia de notar, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal.

În baza art. 321 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 75 alineat 2 litera a Cod penal și art. 76 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (fapta din data de 14.04.2011).

În baza art. 396 alineat 5 Cod de procedură penală, raportat art. 16 alineat 1 litera b teza a II-a Cod de procedură penală, dispune achitarea aceluiași inculpat pentru cele două acuzații de complicitate la înșelăciune.

În baza art. 38 alineat 1, art. 39 alineat 1 litera b și art. 45 Cod penal, contopește cele 4 pedepse, aplică pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, pe o durată de 2 ani și a interzicerii dreptului de a exercita profesia de notar pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal și pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, conform art. 66 alineat 2 Cod penal, și a dreptului de a exercita profesia de notar, prevăzută de art. 66 alineat 1, litera g Cod penal.

În baza art. 91 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei principale sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alineat 1 Cod penal, obligă inculpatul, pe durata termenului de încercare, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de respectivul serviciu;

- Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- Să anunțe, în prealabil, serviciului indicat, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;

- Să comunice schimbarea locului de muncă;

- Să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. informații și documente de natură a putea fi verificate mijloacele lui de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții comunitare.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S. A. I. trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile și stabilește că instituțiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria Municipiului B. și Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare – Atelierul M.F.C. B..

În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului S. A. I. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 65 alineat 3 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

IV. În baza art. 397 Cod de procedură penală și art. 25 Cod de procedură penală, dispune restabilirea situației anterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P. S. V. și S. A. I. sub nr. 1355/16.12.2010 și sub nr. 584/14.04.2011, în sensul că imobilul situat în B., ., înscris în cartea funciară nr._ a municipiului B. (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr._ a localității B.), număr top 5369, compus din curți construcții în suprafață de 272 mp iar din C.F. de hârtie de 271,80 mp, revine în proprietatea extratabulară a Statului Român prin M. B. și în administrarea .. Dispune efectuarea cuvenitelor modificări în Cartea Funciară.

În baza art. 25 alineat 3 Cod de procedură penală, dispune anularea și desființarea totală a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P. S. V. și S. A. I. sub nr. 1355/16.12.2010 și sub nr. 584/14.04.2011 și a procurii autentificate sub numărul I UR 1119/2010 de către notarul Hoffman, înlocuitor al notarului Rainer Stutz, la data de 17.08.2010 la Heilbronn, Germania, aflată la filele 85-88 dosar de urmărire penală, volumul II.

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil vechi, art. 5 din O.G. nr. 9/2000, obligă inculpații C. D. C., T. R. și S. A. I. în solidar, la plata către partea civilă P. L. a sumei de 60.000 de Euro (la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând prețul plătit pe imobil), la care se adaugă dobânda legală calculată conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 14.04.2011 pentru contravaloarea în lei a sumei de 59.000 de Euro și de la data de 14.03.2011 pentru contravaloarea în lei a sumei de 1.000 de euro și la plata sumei de 7.668 lei reprezentând impozitele plătite de partea civilă, onorariu notar și taxa către A.N.C.P.I. achitate la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare. Respinge celelalte pretenții formulate de partea civilă P. L..

În baza art. 17 litera a din Statutul Casei de A. a Notarilor Publici, respinge ca nefondată cererea de obligare a Casei de A. a Notarilor Publici în solidar cu inculpatul S. A. I. la plata daunelor materiale, formulată de partea civilă P. L..

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil vechi, admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. H. și dispune obligarea în solidar a inculpaților C. D. C., T. R. și S. A. I., la plata către partea civilă a sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 25 Cod de procedură penală, dispune restabilirea situației anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1039/28.10.2010 la B.N.P. F. C. în sensul că apartamentul situat în B., ., ., . C.F. nr._ B., nr. top 6762/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2/3 compus din 4 camere și dependințe, cu cota de 17/1150 din părțile de uz comun, revine în proprietatea părții civile A. Y. Almukhtar, acesta redobândind și dreptul de superficie asupra 17 mp reprezentând teren aferent construcției, astfel cum au fost dobândite aceste drepturi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2928/16.12.2002 la B.N.P. F. C.. Dispune efectuarea cuvenitelor modificări în Cartea Funciară.

În baza art. 25 alineat 3 Cod de procedură penală, dispune anularea și desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1039/28.10.2010 la B.N.P. F. C..

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil vechi, obligă inculpații C. D. C. și T. R. în solidar, la plata către părțile civile R. R. și R. A. E. a sumei de 47.000 de Euro (la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând prețul plătit pe imobil), la plata sumei de 15.000 Euro (la cursul B.N.R. din data plății), reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de părțile civile la apartamentul cumpărat, la plata sumei de 3.617 lei reprezentând cheltuieli prilejuite de încheierea contractului de vânzare-cumpărare și la plata sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale. Respinge celelalte pretenții formulate de părțile civile, ca nefondate.

În baza art. 397 Cod de procedură penală și art. 25 Cod de procedură penală, dispune restabilirea situației anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3093/22.12.2010 la B.N.P. T. V. în sensul că apartamentul situat în B., Bulevardul Valea Cetății, numărul 9, scara A, . C.F. nr._ B., nr. top 6762/2/1/1/2/3 compus din 3 camere și dependințe și cota de 19/266 din părțile de uz comun, revine în proprietatea părții civile A. Y. Almukhtar, acesta redobândind și dreptul de superficie asupra a 19 mp reprezentând teren aferent construcției, astfel cum au fost dobândite aceste drepturi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4644/31.08.2000 la B.N.P. T. V.. Dispune efectuarea cuvenitelor modificări în Cartea Funciară.

În baza art. 25 alineat 3 Cod de procedură penală, dispune anularea și desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3093/22.12.2010 la B.N.P. T. V..

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil vechi, obligă inculpații C. D. C. și T. R. în solidar, la plata către partea civilă P. G. a sumei de 47.000 de Euro (la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând prețul plătit pe imobil) și a sumei de 3.405 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Respinge celelalte pretenții formulate de partea civilă P. G..

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil vechi, obligă în solidar inculpații C. D. C. și T. R. la plata către partea civilă A. Y. Almukhtar a sumei de 5.000 de lei cu titlu de daune morale. Respinge, ca nefondate, celelalte pretenții civile formulate de partea civilă A. Y. Almukhtar.

În baza art. 25 alineat 3 Cod de procedură penală, dispune anularea și desființarea totală a procurii autentificate sub nr. 905/01.10.2010 la B.N.P. F. C., a pașaportului emis pe numele A. Y. Almukhtar cu nr._, a împuternicirilor avocațiale emise de inculpatul C. D. C. nr. 23/16.12.2010, nr. 21/14.04.2011, nr. 23/30.09.2010 și nr. 24/16.12.2010 și a certificatelor fiscale nr._/16.12.2010, nr._/14.04.2011, nr._/30.09.2010 și nr._/16.12.2010.

În baza art. 162 alineat 5 Cod de procedură penală, dispune restituirea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, către Ambasada Statului Kuwait din București, a modelului de pașaport kuwaitian aflat la fila 288 din volumul III de urmărire penală și către partea civilă P. L. a stick-ului depus la dosar la judecată și aflat la camera de corpuri delicte a instanței.

În baza art. 274 alineat 1 Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpați la plata către stat a sumei de 1.800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la judecata în fond.

Dispune avansarea sumei de 260,40 de lei reprezentând onorariu interpret desemnat pentru partea civilă A. Y. Almukhtar.

În baza art. 276 alineatele 1 și 2 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul S. A. I. la plata către partea civilă P. L. a sumei de 2.000 de lei, iar pe fiecare dintre inculpații C. D. C. și T. R. la plata sumei de 2.000 de lei către partea civilă P. L., a sumei de 1.550 de lei către părțile civile R. R. și R. A. E. și a sumei de 310 lei către partea civilă P. G., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de părțile civile.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. G. L. O. S.

Red.N.H./13.03.2011 Dact.O.S./22.03.2011/2ex.

Red. M.G.L./04.06.2015

Dact. O.S./08.06.2015/2ex.

← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice...		Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 236/2015. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Decizia nr. 233/2015. Curtea de Apel BRAŞOV Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 234/2015. Curtea de Apel BRAŞOV Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 284/2015. Curtea de Apel BRAŞOV Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Decizia nr. 249/2015. Curtea de Apel BRAŞOV Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 236/2015. Curtea de Apel BRAŞOV Trafic de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr. 294/2015. Curtea de Apel BRAŞOV