Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 197/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 197/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 18357/197/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția penală

DECIZIA PENALĂ NR. 197/APDosar nr._

Ședința publică din data de 12 martie 2014

Instanța constituită din:

Complet de judecată CA4:

Președinte: C. G. - judecător

Judecător: S. F.

Grefier: D. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul O. S. împotriva sentinței penale nr. 2890 din data de 09 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat O. Ș., în stare de deținere din Penitenciarul C., asistat de apărătorul din oficiu, avocat B. Ș. aflat în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. M. G..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul din oficiu, avocat B. Ș. învederează instanței că luând legătura cu apelantul inculpat O. Ș., acesta i-a comunicat că dorește să-și retragă apelul formulat.

Întrebat fiind de instanță, apelantul inculpat O. Ș., personal, menționează că dorește să-și retragă apelul formulat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a lua act de manifestarea de voință a apelantului inculpat O. Ș..

Apărătorul din oficiu, avocat B. Ș., solicită instanței a lua act de manifestarea de voință a inculpatului.

Apelantul inculpat O. Ș., personal, având ultimul cuvânt, precizează că își retrage apelul formulat.

CURTEA,

Constată că prin sentința penală nr. 2890 din data de09 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B., în baza art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală cu aplicarea art. 4 Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatului O. Ș., fiul lui Ș. și E., născut în data de 12.08.1980, în municipiul S., județul B., cetățean român, căsătorit, studii gimnaziale, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, CNP_, domiciliat în comuna Tărlungeni, . cu privire la săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni prevăzută de art. 338 alin. 1 și 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 208 alin. 1 și 4 Cod penal 1968 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal 1968 raportat la art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal 1968, pe durata executării pedepsei principale, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal 1968 raportat la art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal 1968, pe durata executării pedepsei principale, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 87 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal 1968 raportat la art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal 1968, pe durata executării pedepsei principale, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 61 alin. 1 Cod penal 1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2043/22.10.2010 pronunțată în dos. nr._/197/2010 al Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 775/R/10.12.2010 a Tribunalului B. și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 628 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. 1 Cod penal 1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2043/22.10.2010 pronunțată în dos. nr._/197/2010 al Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 775/R/10.12.2010 a Tribunalului B. și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 628 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. 1 Cod penal 1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2043/22.10.2010 pronunțată în dos. nr._/197/2010 al Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 775/R/10.12.2010 a Tribunalului B. și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 628 zile închisoare cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată în cauză aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 628 zile închisoare.

În baza art. 36 alin. 1 Cod penal 1968 raportat la art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal 1968 și art. 5 Cod penal. a contopit pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare și 628 zile închisoare aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul având de executat 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a luat act că persoana vătămată D. S. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat A. R. rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul O. Ș. a declarat apel înregistrat la Curtea de Apel B. sub dosar nr._, iar la data de 12 martie 2015 în ședință publică și în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a precizat că înțelege să își retragă apelul promovat împotriva sentinței penale nr. 2890 din data de 09 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B..

Așa fiind, în baza art. 415 alin. 1 Cod procedură penală, urmează a se lua act de manifestarea de voință a apelantului inculpat O. Ș., în sensul că își retrage apelul formulat în cauză.

În temeiul art. 272 alin. 2 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul O. Ș. împotriva sentinței penale nr. 2890/09.12.2014 a Judecătoriei B..

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

C. G. S. F.

Grefier

D. S.

Red.CG/12.03.2015

Tehnoredact. DS/12.03.2015/5 ex.

Jud.fond.G. S.

- pentru conformitate -

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 197/2015. Curtea de Apel BRAŞOV