Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 422/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 422/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 422/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 29 mai 2015
Instanța constituită din:
- Completul de judecată A5:
- Președinte - M. Ș. - judecător
- Judecător - A. C. M.
- Grefier- R. G.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – A. P. – procuror șef secție în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate inculpații M. M. A. și O. A. împotriva sentinței penale nr. 2970 din 17.12.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 29 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 13 mai 2015, 27 mai 2015 și apoi pentru astăzi, 29 mai 2015, când,
CURTEA
Prin sentința penală nr. 2970 din 17.12.2014 a Judecătoriei B. în temeiul art. 208 alin. 1 Vechiul Cod penal raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Vechiul Cod penal cu aplic. art. 37 lit.b Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin.4 raportat la art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, inculpatul A. I., fiul lui I. și S., născut la data de 16.08.1980, în B., domiciliat în B., ., ., ., CNP_, cetățean român, studii 11 clase, fără ocupație, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 65 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 Vechiul Cod penal, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În temeiul art. 208 alin. 1 Vechiul Cod penal raportat la art. 209 alin. 1 lit.a, e, g, i Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Vechiul Cod penal și art. 37 alin. 1 lit.b Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin.4 raportat la art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, inculpatul A. I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (trei acte materiale).
În temeiul art. 65 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 Vechiul Cod penal, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În temeiul art. 33, art. 34 alin.1 lit. b, art. 35 Vechiul Cod penal, s-au contopit pedepsele în cuantum de 2 ani, 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, urmând ca în final inculpatul A. I. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
S-a constatat că infracțiunile analizate în prezenta cauză sunt concurente cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. I. în baza următoarelor sentințe penale:
- sentința penală nr. 1217/25.06.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._/197/2006, definitivă prin decizia penală nr. 757/R/23.11.2007 a Curții de Apel B.,
- sentința penală nr. 515/02.06.2009 pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._, definitivă prin decizia penală nr. 160/19.02.2010 a Curții de Apel Ploiești,
- sentința penală nr. 238/06.09.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar penal nr._, definitivă prin decizia penală nr. 634/R/27.11.2013.
S-a luat act de faptul că, la data de 12.03.2013 s-a dispus liberarea condiționată a inculpatului A. I. din executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 515/02.06.2009, definitivă prin decizia penală nr. 160/19.02.2010, cu rest rămas de executat 553 zile, beneficiul liberării condiționate fiind menținut prin considerentele sentinței penale nr. 238/06.09.2013, definitivă prin decizia penală nr. 634/R/27.11.2013.
S-a constatat incidența art. 61 alin. 1 Vechiul Cod penal cu privire la pedeapsa în cuantum de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 515/02.06.2009, definitivă prin decizia penală nr. 160/19.02.2010, pedeapsa fiind considerată executată prin efectul liberării condiționate, și prin urmare nu va fi avută în vedere la procesul de contopire al pedepselor aplicate cu privire la situația inculpatului A. I..
În temeiul art. 36 Vechiul Cod penal raportat la art. 34 și art. 35 Vechiul Cod penal, s-au contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, aplicate prin prezenta, cu pedepsele în cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare, aplicate conform sentințelor penale enumerate mai sus, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 luni închisoare, la care va adăuga un spor în cuantum de 1 an (un an), urmând ca în final inculpatul A. I. să execute pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și lit b Vechiul Cod penal, i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 36 alin. 3 Vechiul Cod penal, s-a dedus din pedeapsa stabilită în cauză partea de pedeapsa aplicată prin sentințele anterioare de condamnare, începând cu data de 02.12._08, precum și începând cu data de 19.07.2013 la zi.
În temeiul art. 386 alin. 1 Noul Cod de procedură penală, respinge cererea formulată de inculpatul O. A., prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa din infracțiunile de:
1) complicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e,g,i Cod penal cu aplic. art. 37 lit.b Cod penal;
2) complicitate la furt calificat în forma continuată, faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 art. 209 alin. 1 lit.a,e,g,i Cod penal cu aplic art. 41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale) și art. 37 alin. 1 lit.b Cod penal, ambele cu aplic art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunile de: complicitate la furt calificat, fapte prevăzute și pedepsite de art. 48 Noul Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Noul Cod penal ( două fapte).
În temeiul art. 26 raportat. la art. 208 alin. 1 Vechiul Cod penal, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Vechiul Cod penal cu aplic. art. 37 lit.b Vechiul Cod penal, inculpatul O. A., fiul lui Adalbert și E., născut la data de 03.06.1974, în loc. Baraolt, jud. C., cu ultimul domiciliu cunoscut în loc. B., .. 29, ., CNP_, cetățean român, 10 clase, fără ocupație, stagiu militar satisfăcut, căsătorit, recidivist, cunoscut cu antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 65 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 Vechiul Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În temeiul art. 26 Vechiul Cod penal raportat la art. 208 alin. 1 Vechiul Cod penal, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Vechiul Cod penal cu aplic art. 41 alin.2 Vechiul Cod penal și art. 37 alin. 1 lit.b Vechiul Cod penal, inculpatul O. A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată ( trei acte materiale).
În temeiul art. 65 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 Vechiul Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În temeiul art. 33, art. 34 alin.1 lit. b, art. 35 Vechiul Cod penal, s-au contopit pedepsele în cuantum de 3 ani, 3 ani și 6 luni închisoare, și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, urmând ca în final inculpatul O. A., să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepse închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și lit b Vechiul Cod penal, i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Vechiul Cod penal cu aplic. art. 37 lit.a Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, inculpatul M. M. A., fiul lui Nicușor și M., născut la data de 11.09.1986, în loc. B., domiciliat în loc. B., ., ..23, jud. B., CNP_, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, stagiu militar nesatisfăcut, recidivist, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 65 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 Vechiul Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În temeiul art. 61 Vechiul Cod penal, s-a revocat beneficul liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2569/13.10.2005 pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr. 1652/2005, definitivă prin decizia penală nr. 140/01.03.2006 a Curții de Apel B., acordat la data de 24.10.2006, rest rămas de executat 251 zile.
În temeiul art. 61 alin. 1 Vechiul Cod penal, s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu restul de 251 de zile, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art. 208 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art. 209 alin.1 lit. g, i Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit.a Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, inculpatul M. M. A., a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 65 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 Vechiul Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În temeiul art. 61 Vechiul Cod penal, s-a revocat beneficul liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2569/13.10.2005 pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr. 1652/2005, definitivă prin decizia penală nr. 140/01.03.2006 a Curții de Apel B., acordat la data de 24.10.2006, rest rămas de executat 251 zile.
În temeiul art. 61 alin. 1 Vechiul Cod penal, contopește pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu restul de 251 de zile, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art. 208 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art. 209 alin.1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplic art. 41 alin.2 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin.10 Noul Cod de procedură penală, inculpatul M. M. A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) și 6 (șase) luni ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată
În temeiul art. 65 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 Vechiul Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În temeiul art. 61 Vechiul Cod penal, s-a revocat beneficul liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2569/13.10.2005 pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr. 1652/2005, definitivă prin decizia penală nr. 140/01.03.2006 a Curții de Apel B., acordat la data de 24.10.2006, rest rămas de executat 251 zile.
În temeiul art. 61 alin. 1 Vechiul Cod penal, contopește pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu restul de 251 de zile, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art. 33, art. 34 alin.1 lit. b, art. 35 Vechiul Cod penal, s-au contopit pedepsele în cuantum de 2 ani, 2 ani, 2 ani și 6 luni închisoare, și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, urmând ca în final inculpatul M. M. A., să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului conform următoarelor sentințe penale:
- sentința penală nr. 1217/25.06.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._/197/2006, definitivă prin decizia penală nr. 757/R/23.11.2007 a Curții de Apel B.,
- Sentința penală nr. 123/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosar penal nr._, definitivă prin nerecurare la data de 16.04.2013.
S-a luat act de faptul că, la data de 19.04.2011 s-a dispus liberarea condiționată a inculpatului M. M. A. din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1217/25.06.2007 definitivă prin decizia penală nr. 757/R/23.11.2007, cu rest 226 zile.
S-a constatat incidența art. 61 alin. 1 Vechiul Cod penal cu privire la pedeapsa în cuantum de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1217/25.06.2007 definitivă prin decizia penală nr. 757/R/23.11.2007, pedeapsa fiind considerată executată prin efectul liberării condiționate, și prin urmare nu va fi avută în vedere la procesul de contopire al pedepselor aplicate cu privire la situația inculpatului M. M. A..
În temeiul art. 585 Noul Cod de procedură penală, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 123/07.03.2013, definitivă prin nerecurare la data de 16.04.2013 și s-au repus în individualitatea lor cele două pedepse componente în cuantum de câte 3 ani închisoare.
În temeiul art. 36 raportat la art. 34 art. 35 Vechiul Cod penal, s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză, respectiv pedeapsa în cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, cu două pedepse în cuantum de 3 ani închisoare aplicate conform sentinței penale menționată mai sus, fiind stabilită pedeapsa cea mai grea în cuantum de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul în cuantum de 1 (un) și 6 (șase) luni închisoare, urmând ca în final inculpatul M. M. A. să execute pedeapsa de 4 ( patru) ani și 6 ( șase) luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Vechiul Cod penal, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 1 Vechiul Cod penal raportat la art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și lit b Vechiul Cod penal, i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 36 alin. 3 Vechiul Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată partea de pedeapsă executată începând cu data de 27.04.2013 la zi.
În temeiul art. 19 alin. 3 Noul Cod de procedură penală și art. 397 Noul Cod de procedură penală raportat la prevederile art. 998 Vechiul Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Elekes A., domiciliat în mun. B., ., nr. 4, . consecință:
Inculpații au fost obligați la plata, în solidar, a sumei de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat.
În temeiul art. 19 alin. 3 Noul Cod de procedură penală și art. 397 Noul Cod de procedură penală raportat la prevederile art. 998 Vechiul Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. M. A., domiciliat în mun. B., ., nr. 10, ., ., și în consecință:
Inculpații au fost obligați la plata, în solidar, a sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat.
În temeiul art. 19 alin. 3 Noul Cod de procedură penală și art. 397 Noul Cod de procedură penală raportat la prevederile art. 998 Vechiul Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . SA, cu ultimul sediu cunoscut în mun. București, .-34, sector 6, și în consecință:
Inculpații au fost obligați la plata, în solidar, a sumei de 329,23 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat.
În temeiul art. 19 alin. 3 Noul Cod de procedură penală și art. 397 Noul Cod de procedură penală raportat la prevederile art. 998 Vechiul Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă ., prin reprezentant legal M. P., cu sediul în mun. B., ..22, jud. B. și în consecință:
Inculpatul M. M. A. a fost obligat la plata sumei de 7.500 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat
S-a luat act de faptul că persoanele vătămate N. I., Bruno Zardo și Fabio Milani, prin reprezentant convențional C. G., nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 274 alin. 1,2 Noul Cod de procedură penală, inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, în noaptea de 06/07.11.2006 inculpații M. M. A. și A. I. au pătruns, prin spargerea geamului lateral în autoturismul marca Ford Tranzit, nr. de înmatriculare_, care se afla parcat pe . din municipiul B., aparținând persoanei vătămate Elekes A..
În timp ce inculpatul O. A., asigura paza locului, inculpații M. M. A. și A. I. au sustras din interiorul autoturismului mai multe bunuri constând în pendulare, aparate filetat marca Bosh Sosmax și . burghie marca Sosmax și . tip bormașină, precum și două prelungitoare electrice, cauzând o pagubă în valoare totală de aproximativ 30.000 lei.
În noaptea de 08/09.11.2006, inculpatul M. M. A., prin spargerea geamului lateral față, a pătruns în autoutilitara marca Renault M., cu nr. de înmatriculare_, parcat pe . din municipiul B., aparținând persoanei vătămate N. I., de unde a sustras un radio-CD marca Panasonic, în valoare de 500 lei.
Bunul sustras a fost depistat în autoturismul în care se aflau cei trei inculpați și predat părții vătămate pe bază de proces verbal.
În noaptea de 08/09.11.2006 în timp ce inculpatul O. A. asigura paza, inculpații M. M.-A. și A. I., prin spargerea geamului culisant al portierei dreapta spate, au pătruns în autoturismul marca Matiz, culoare albă, cu nr. de înmatriculare_, aparținând societății . SA, parcat pe . din municipiul B., de unde au sustras două boxe audio marca Pionner, un bax de bere Heineken la cutie, un bax de bere Golden Brau la cutie, o geacă, patru tricouri și alte articole promoționale, aparținând persoanelor vătămate B. M. A. și . SA.
O parte din bunurile sustrase (două boxe, două tricouri, seturi pahare, halbe, pixuri, manșete, desfăcătoare bere, doze de bere) au fost depistate în apropierea locuinței inculpatului O. A. și restituite persoanei vătămate B. M. A. pe bază de proces verbal.
În noaptea de 08/09.11.2006 în timp ce inculpatul O. A. asigura paza, inculpații M. M.-A. și A. I., prin spargerea lunetei, au pătruns în autoturismul marca Opel Zafira, de culoare gri metalizat, nr. de înmatriculare CP-121MX, parcat pe .. 147 din municipiul B., aparținând persoanei vătămate Milani Fabio, de unde au sustras 1.500 pungi de plastic, 10 kg de bomboane și obiecte de îmbrăcăminte, cauzând un prejudiciu în valoarea totală de 3.000 lei.
O parte din bunurile sustrase ( două pungi de hârtie și bomboanele sustrase) au fost depistate în autoturismul în care se aflau cei trei inculpați și restituite persoanei vătămate Milani Fabio, prin reprezentant C. G., pe bază de proces verbal.
În aceeași noapte de 08/09.11.2006 în timp ce inculpatul O. A. asigura paza, inculpații M. M.-A. și A. I. au pătruns, prin spargerea portierei dreapta față și a gemului fix spate, în autoturismul marca F. Marango, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare CP-839MX, parcat pe .. 147 din loc. B., aparținând persoanei vătămate Zardo Bruno, de unde au sustras un aparat foto marca canon și mai multe scule electrice pentru găurit, tăiat, filetat marca Meto, Bosch, Einhel, AEG, Hitachi, UPAT-PL, în valoare totală de 9000 lei.
Bunurile sustrase au fost depistate și restituite persoanei vătămate Zardo Bruno, prin reprezentant C. G., pe bază de proces verbal.
În noaptea de 25/26.11.2006, inculpatul M. M. A. a pătruns, prin escaladare și spargerea geamului, în sediul barului Bulevard Cafe, aparținând persoanei vătămate ., situat pe .. 22, municipiul B., de unde a sustras un televizor LCD marca Platinium, o stație amplificare ONKYO, un DVD marca JVC, sticle cu băuturi alcoolice, o instalație laser și suma de 198 lei, cauzând un prejudiciu în sumă totală de 10.000 lei.
Bunurile sustrase au fost predate inculpaților O. A. și A. I., o parte din ele fiind depistate de organele de cercetare penală și restituite persoanei vătămate.
În noaptea de ne 08/09.11.2006, în timp ce inculpatul O. A. a asigurat paza locului, inculpații M. M. A. și A. I. au pătruns, prin spargerea geamului culisant al portierei dreapta spate, în autoturismul marca Matiz, culoare albă, cu nr. de înmatriculare_, aparținând societății . SA, care se afla parcat pe . din municipiul B..
Din interiorul autoturismului, inculpații au sustras mai multe bunuri constând în două boxe audio marca Pionner, un bax de bere Heineken la cutie, un bax de bere Golden Brau la cutie, o geacă, patru tricouri și alte articole promoționale, bunuri aparținând părților vătămate B. M. A. și . SA.
În aceeași noapte și aplicând același mod de operare, inculpații M. M.-A. și A. I., au pătruns în autoturismul marca Opel Zafira, de culoare gri metalizat, nr. de înmatriculare CP-121MX, parcat pe .. 147 din municipiul B., aparținând persoanei vătămate Milani Fabio.
În timp ce inculpatul O. A. asigura paza locului, coinculpații M. M.-A. și A. I. au sustras din interiorul autoturismului 1.500 pungi de plastic, 10 kg de bomboane și obiecte de îmbrăcăminte, cauzând un prejudiciu în valoarea totală de 3.000 lei.
Ulterior, inculpații și-au îndreptat atenția spre autoturismul marca F. Marango, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare CP-839MX, aparținând persoanei vătămate Zardo Bruno, care se afla, de asemenea parcat pe .. 147 din municipiul B..
După spargerea portierei dreapta față și a gemului fix spate, inculpații M. M.-A. și A. I. au pătruns în interiorul autoturismului, și în timp ce inculpatul O. A. a asigurat paza locului, au sustras mai multe unelte electrice pentru găurit, tăiat, filetat marca Meto, Bosch, Einhel, AEG, Hitachi, UPAT-PL, în valoare totală de 9000 lei.
O parte din bunurile sustrase au fost depistate de către organele de cercetare penale și restituite persoanelor vătămate.
Reținând vinovăția inculpaților, în baza probelor administrate în cauză, instanța de fond i-a condamnat la pedepsele arătate mai sus, având în vedere și antecedentele penale ale acestora, precum și multitudinea actelor materiale săvârșite de inculpați.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a luat act de faptul că persoanele vătămate N. I., Bruno Zardo și Fabio Milani, prin reprezentant convențional C. G., nu s-au constituit părți civile în cauză.
Sub aspectul acțiunilor civile promovate în cauză de către persoanele vătămate Elekes A., B. M. A., . SA, ., prin reprezentant legal M. P., instanța a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 Noul cod civil privitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate, precum și a vinovăției, pentru a fi angajata răspunderea civila delictuala a inculpaților, ca temei pentru obligarea la plata daunelor.
Instanța a reținut existența unei fapta ilicite constând în infracțiunile de furt calificat analizate în cauză, prejudiciul cauzat prin spargerea autoturismelor persoanelor vătămate și sustragerea unor bunuri, legătura directă de cauzalitate dintre acțiune și prejudiciu precum și vinovăția inculpaților sub forma intenției directe.
Cu privire la pretențiile civile formulate în cauză, de către persoana vătămată Elekes A., din conținutul mijloacelor de probă analizate în cauză se desprinde faptul, că prin acțiunea inculpaților M. M.-A., A. I. și O. A. acesta a fost deposedată de mai multe bunuri constând în bormașini, pendulare, aparate filetat marca Bosh Sosmax și . burghie marca Sosmax și . prelungitoare electrice, în cuantum total de totală de 30.000 lei.
Întrucât bunurile sustrase nu au fost recuperate, prejudiciul cauzat persoanei vătămate nefiind reparat, instanța a admis pretențiile civile formulate în cauză și va obliga inculpații la plata, în solidar, a sumei de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat.
Sub aspectul pretențiilor civile formulate de persoanele vătămate B. M. A. și . SA, instanța constată faptul că prin acțiunea inculpaților M. M.-A., A. I. și O. A. au fost sustrase mai multe bunuri din autoturismul marca Matiz, culoare albă, cu nr. de înmatriculare_, aparținând celor două persoane vătămate.
Cu privire la bunurile sustrase, s-a constatat faptul că o parte dintre acestea au fost recuperate de către organele de cercetare penală și predate persoanei vătămate B. M. conform procesului verbal de predare-primire întocmit la data de 10.11.2006, în urma depistării lor în posesia inculpatului O. A. ( fila 232 dup).
În consecință, întrucât o parte din prejudiciul cauzat persoanei vătămate a fost reparat în natură, instanța a redus pretențiile civile formulate în cauză de partea civilă B. M., de la nivelul sumei de 800 lei la cuantum de 500 lei, urmând ca inculpații să fie obligați la plata în solidar a sumei stabilită cu titlul de daune materiale.
Totodată, a dispus obligarea inculpaților la plata, în solidar, a sumei de 329,23 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat persoanei vătămate . SA, prin spargerea geamului autoturismul marca Matiz, culoare albă, cu nr. de înmatriculare_
Cu privire la acțiunea civilă formulată de persoana vătămată ., prin reprezentant legal M. P., instanța a constatat faptul că, în urma activității infracționale desfășurată de inculpatul M. M. A. la data de 25/26.11.2006, persoana vătămată a fost prejudiciată prin sustragerea mai multor bunuri, printre care un televizor LCD marca Platinium, o stație amplificare ONKYO, un DVD marca JVC, sticle cu băuturi alcoolice, o instalație laser și suma de 198 lei, cauzând un prejudiciu în sumă totală de 10.000 lei.
O parte din bunurile sustrase au fost depistate și restituite persoanei vătămate conform procesului verbal de predare primire întocmit la data de 30.01.2007 (fila 234 dup).
Întrucât, pretențiile civile formulate de persoana vătămată ., prin reprezentant legal M. P., la nivelul sumei de 7.500 lei au avut în vedere împrejurarea potrivit căreia o parte din bunurile sustrase au fost restituite în urma depistării lor, instanța va admite acțiunea civilă formulată în cauză și a dispus obligarea inculpatului M. M. A. la plata sumei de 7.500 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel:
- inculpatul M. M. A., solicitând a se constata că infracțiunile ce fac obiectul prezentului dosar sunt concurente cu cele reținute și sancționate în dosarul nr._/197/2013, solicită includerea în contopire și a pedepsei de 4 ani și 8 luni aplicată prin soluția adoptată în dosarul menționat anterior. Astfel, solicită a fi avute în vedere în procedura de contopire a pedepsei de 2 ani și 6 luni, cele două pedepse de 3 ani, precum și pedeapsa de 4 ani și 8 luni.
În ce privește aplicarea sporului, întrucât s-a considerat ca lege penală mai favorabilă Codul penal din 1968, solicită a nu se mai aplica un spor, având în vedere faptul că de la săvârșirea infracțiunilor și până la acest moment procesual a trecut o perioadă suficientă de timp, astfel încât ecoul produs de fapte s-a mai stins. În subsidiar, solicită reducerea sporului aplicat de instanța de fond și solicită deducerea perioadei cuprinsă între data de 23.11.2007 și până 19.04.2011.
- inculpatul O. A., solicitând desființarea sentinței penale atacate cu privire la cuantumul pedepselor, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin.1 Cod de procedură penală, constată că apelul inculpatului M. M. A. este fondat, iar apelul inculpatului O. A. este nefondat, pentru următoarele motive.
Faptele comise de inculpați, împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția inculpaților au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
Încadrarea juridică dată activității infracționale este legală.
În ceea ce privește apelul inculpatului M. M., Curtea reține că, având în vedere starea de recidivă a inculpatului, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal anterior, acet fapt atrăgea descontopirea pedepselor rezultante anterioare la care a fost condamnat inculpatul, repunerea lor în individualitate și apoi din nou contopirea lor cu pedepsele aplicate în prezenta cauză - iar nu cu pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, cum a procedat instanța de fond.
Instanța de fond trebuia se aplice inculpatului, în cauza dedusă judecății pedepsele pentru infracțiunile comise – trei infracțiuni de furt calificat, din care una în formă continuată, fără a dispune contopirea numai a acestor infracțiuni, iar rezultanta să fie contopită cu celelalte fapte concurente ale inculpatului, repuse în individualitatea lor, cum în mod eronat a procedat instanța de fond.
Astfel, se va înlătura din sentință aplicarea dispozițiilor art. 33, art. 34 alin. 1 lit. b, art. 35 Cod penal anterior, privind contopirea pedepselor de 2 ani, 2 ani și 2 ani și 6 luni și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Cod penal anterior, sub acest aspect apelul inculpatului fiind întemeiat.
În ceea ce privește contopirea pedepsei de 4 ani și 8 luni aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1730 din 26 iunie 2014 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 543/..2014 a Curții de Apel B., curtea reține că instanța de fond la procedeul contopirii nu a avut în vedere și această sentință penală, astfel că realizarea contopirii, pentru prima dată în calea de atac a apelului, nu este posibilă, având în vedere și Decizia nr. 70/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, astfel că acest motiv de apel al inculpatului M. nu este fondat.
Cu privire la deducerea perioadei cuprinsă între data de 23.11.2007 și până 19.04.2011, solicitată de către inculpat, Curtea arată că această perioadă a fost executată din pedeapsa de 5 ani aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1217/2007 a Judecătoriei B.. Cu toate acestea, această pedeapsă a făcut obiectul analizei în sentința penală nr. 123 din 03.03.2013 a Judecătoriei Bârlad, astfel că acest motiv al apelului inculpatului este nefundat.
Instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 36 raportat la art. 34 art. 35 Cod penal anterior, prin care s-a dispus contopirea următoarele pedepse:
- pedepsele de 2 ani, 2 ani, 2 ani și 6 luni aplicate prin sentința apelată,
- două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului M. M. prin sentința penală nr. 123/07.03.2013 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin nerecurare la data de 16.04.2013, stabilește pedeapsa cea mai grea în cuantum de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul în cuantum de 1 (un) și 6 (șase) luni închisoare, urmând ca în final inculpatul M. M. A. să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Cod penal anterior, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei a omis a dispune anularea mandatului de executare nr. 171 din 16.04.2013 al Judecătoriei Bârlad și emiterea unui nou mandat de executare, sub acest aspect apelul inculpatului M. fiind fondat.
În ceea ce privește apelul inculpatului O. A., Curtea arată că inculpatul este recidivist postexecutoriu, potrivit cazierului judiciar al acestuia – filele 18, 19 dosar fond – acesta fiind condamnat anterior la mai multe fapte penale care vizau patrimoniul persoanei și pentru infracțiunea de tâlhărie. Văzând mențiunile cazierului judiciar al inculpatului, activitatea infracțională multiplă a acestuia, precum și faptul că în cauza dedusă judecății inculpatul a fost cercetat pentru alte trei infracțiuni contra patrimoniului, Curtea apreciază că pedepsele aplicate de instanța de fond sunt legale și temeinice, ca și aplicarea sporului de pedeapsă, motiv pentru care apelul este nefondat.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, analizând apelul potrivit art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul M. M. A., sub aspectul modalității contopirii pedepselor și a anulării mandatului de executare și în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O. A. și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariile avocaților desemnați din oficiu se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală inculpatul O. A. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar în baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală celelalte cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală admite apelul declarat de inculpatul M. M. A. împotriva sentinței penale nr. 2970 din 17.12.2014 a Judecătoriei B., pe care o desființează cu privire la modalitatea contopirii pedepselor și a anulării mandatului de executare al inculpatului M. M. și rejudecând cauza în aceste limite:
Înlătură din sentință aplicarea dispozițiilor art. 33, art. 34 alin. 1 lit. b, art. 35 Cod penal anterior, privind contopirea pedepselor de 2 ani, 2 ani și 2 ani și 6 luni și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Cod penal anterior.
În baza art. 36 raportat la art. 34 art. 35 Cod penal anterior, contopește următoarele pedepse:
- pedepsele de 2 ani, 2 ani, 2 ani și 6 luni aplicate prin sentința apelată,
- două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului M. M. prin sentința penală nr. 123/07.03.2013 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin nerecurare la data de 16.04.2013, stabilește pedeapsa cea mai grea în cuantum de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul în cuantum de 1 (un) și 6 (șase) luni închisoare, urmând ca în final inculpatul M. M. A. să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b teza a II-a Cod penal anterior, privind exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
Dispune anularea mandatului de executare nr. 171 din 16.04.2013 al Judecătoriei Bârlad și emiterea unui nou mandat de executare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O. A. împotriva aceleași sentințe.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe inculpatul O. A. să plătească statului 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
Pt.M. Ș., aflată A. C. M.
În concediu de odihnă, semnează
Vicepreședinte instanță
E. B.
GREFIER
Pt.R. G., plecată
din instanță, semnează
Grefier șef secție penală
D. B.
Red.ACM/06.07.2015
Dact.BN/08.07.2015/ex.2
Jud.fond.C.T.
← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 458/2015. Curtea de... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... → |
---|