Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 450/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 450/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-06-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.450/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
- Complet de judecată A2:
Președinte – R. C. D. - judecător
Judecător – M. D.
- Grefier – C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror A. P. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat inculpatul R. J., împotriva sentinței penale nr.15/S din data de 09 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria S. G., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 02 iunie 2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 16 iunie 2015, când,
CURTEA
Asupra prezentei cauze penale, constată următoarele.
Prin sentința penală nr.15 din 9 februarie 2015 a Judecătoriei S. G. s-a dispus, în baza art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal din 1969, art.74 al. 1 lit. c, art.74 al. 2 raportat la art. 76 lit. d Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, condamnarea inculpatului R. J. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza art. 291 teza I Cod penal din 1969 cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal din 1969, art.74 al. 1 lit. c, 74 al. 2 raportat la art. 76 lit. e Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals privind un înscris oficial.
În baza art. 83 Cod penal din 1969 raportat la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 108/2011 a Jud. Târgu S., definitivă la data de 07.06.2011 prin nerecurare, pedeapsă care a adăugat-o la cele stabilite prin prezenta, rezultând pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare și, respectiv, 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal a contopit pedepsele astfel stabilite – 1 an și 8 luni închisoare și 1 an și 4 luni închisoare, și a aplicat pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând a executa 1 an și 8 luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal din 1969 raportat la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, a interzis inculpatului exercitarea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art.25 al. 3 Cod procedură penală a anulat înscrisul fals, respectiv permisului de conducere ._ aparent emis de autoritățile din Republica Serbia pe numele R. J. la data de 29.10.2012.
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria S. G. a reținut următoarele.
Prin rechizitoriul numărul 337/P/2014 din data de 05.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. G. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului R. J. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 și uz de fals prevăzut de art. 291 Cod penal din 1969, ambele cu aplic art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969, art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 12.11.2013, cu intenție a condus pe raza localității Ghidfalău din județul C. autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ fără a poseda permis de conducere, iar la solicitarea organelor de poliție, a prezentat permisul de conducere ._ care în realitate nu era emis de autoritățile din Republica Serbia, în vederea producerii unor consecințe juridice, respectiv pentru a justifica dreptul de a conduce pe drumurile publice.
Situația de fapt expusă mai sus a fost reținută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu (fila 8 dosar urmărire penală), adresa nr._/13/HAG din data de 06.01.2014 emisă de Biroul Național Interpol (fila 10 dosar urmărire penală), adresa nr._ din 13.01.2014 emisă de SPCRPCÎV (fila 12 dosar urmărire penală), adresa nr._ din 16.01.2014 emisă de Serviciul Criminalistic (fila 14 dosar urmărire penală), cazier judiciar inculpat (fila 16 dosar urmărire penală), declarație suspect/inculpat (filele 22-23 dosar urmărire penală), declarație martor (filele 28-29 dosar urmărire penală), permisul de conducere în litigiu, în original (fila 15 dosar urmărire penală), proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila. 7b dosar urmărire penală).
Inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale precum și în faza de judecată (filele 36-39).
În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale cu martorii G. I. (menționat în rechizitoriu) și Borcsa I., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate dosarului cauzei (filele 53-56).
La dosar a fost comunicată, din dispoziția instanței, fișa de cazier judiciar a inculpatului și sentința penală nr. 108 din 24.05.2011 a Judecătoriei Târgu S. definitivă prin nerecurare la data de 07.06.2011 (filele 24-29).
De asemenea, au fost depuse la dosarul cauzei raportul de evaluare efectuat de către Serviciul de Probațiune C. și caracterizarea întocmită de ..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada septembrie-octombrie 2012 inculpatul R. Joszef a obținut, prin intermediul unei persoane a cărei identitate nu a putut fi stabilită cu certitudine în urma cercetărilor, permisul de conducere cu ._ aparent emis de autoritățile din Republica Serbia pe numele inculpatului la data de 29.10.2012, permis valabil pentru categoria B. La momentul respectiv, inculpatul nu deținea permis de conducere în România, iar pentru obținerea permisului de conducere sârbesc nu a urmat niciun fel de cursuri și nici nu a susținut a vreun examen în acest sens, obținând permisul de conducere în schimbul prestării de munci sezoniere în cadrul unei ferme agricole dintr-o localitate din Republica Serbia, fermă administrată de o persoană numită ,,G.”.
Revenind în țară, inculpatul s-a folosit de acest permis pentru a circula pe drumurile publice, deși cunoștea că nu îndeplinește condițiile pentru deținerea unui permis de conducere valabil, acesta absolvind numai 3 clase și fiind anterior condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice.
Astfel, la data de 12.11.2013 inculpatul a fost oprit în trafic în timp ce conducea autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ pe drumurile publice din localitatea Z., jud. C.. În această împrejurare, inculpatul a prezentat organelor de poliție permisul de conducere cu ._, care a fost ridicat, existând suspiciuni cu privire la legalitatea obținerii lui, în urma verificărilor constatându-se că acesta nu posedă permis de conducere valabil.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere procesul verbal de sesizare din oficiu (fila 8 dosar urmărire penală) în conformitate cu care la data de 12.11.2013 organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Ghidfalău, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit în trafic autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ . La volanul autoturismului a fost identificat inculpatul R. Joszef, care, la solicitarea lucrătorilor de poliție, a prezentat permisul de conducere ._ aparent emis de autoritățile din Republica Serbia la data de 29.10.2012. Ulterior, cu ocazia verificărilor s-a stabilit că acest document nu este autentic.
În acest sens, instanța a avut în vedere că potrivit adresei nr._/13/HAG din 06.01.2014 emisă de IGPR – Centrul de Cooperare Polițienească Interpol (fila 10 dosar urmărire penală), în urma verificărilor efectuate în bazele de date din Republica Serbia s-a stabilit că nu există niciun document care să ateste emiterea permisului de conducere categoria B cu ._ prezumat a fi eliberat de autoritățile sârbe, inculpatul R. Joszef nefiind cunoscut în evidențele autorităților sârbe.
De asemenea, din cuprinsul adresei nr._/13.01.2014 emisă de Instituția Prefectului Județului C. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere.
Fiind ascultat, inculpatul nu a contestat faptul că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice din județul C., în plus arătând că începând cu luna septembrie 2013 până în data de 08.01.2014 a condus de mai multe ori autoturismul pe drumurile publice. Aceste aspecte rezultă și din declarațiile martorilor G. I. și Borcsa I., (filele 53-56, filele 28-29 dosar urmărire penală), care au confirmat că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice și în alte ocazii.
Cu privire la modalitatea în care a intrat în posesia acestui înscris inculpatul a arătat, atât în cursul urmăririi penale (filele 19, 22-23 dosar urmărire penală) cât și în faza de judecată (filele 36-39), că permisul de conducere i-a fost predat de o persoană pe nume ,,G.” în perioada septembrie-octombrie 2012, perioadă în care a prestat lucrări agricole pentru acesta. Inculpatul a arătată că nu a urmat cursurile unei școli de șoferi în Republica Serbia și nu s-a prezentat la vreun examen pentru a obține acest permis.
În apărare, inculpatul a invocat lipsa de vinovăție în sensul că nu a cunoscut caracterul contrafăcut al înscrisului, susținând că ,,G.” nu l-a remunerat pentru munca presată la ferma acestuia, în schimb i-a procurat un permis de conducere, asigurându-l că documentul este valabil atât în Serbia cât și teritoriul României, motiv pentru care a folosit permisul de conducere pentru a circula pe drumurile publice.
Instanța a apreciat că o astfel de apărare nu poate fi primită, de altfel chiar declarațiile inculpatului fiind ușor contradictorii. Astfel, inculpatul a susținut inițial că încă de la angajare administratorul fermei i-a spus că îi va procura un permis de conducere dacă va lucra timp de trei luni fără a fi remunerat la ferma acestuia, iar fotografia pentru permis i-a fost realizată după prima lună de muncă. În fața instanței inculpatul a revenit asupra acestor afirmații, susținând că la finalul perioadei contractuale ,,G.” a refuzat să-l remunereze în bani pentru munca prestată, oferindu-i în schimb un permis de conducere și numai în aceste condiții, fiind și oarecum constrâns, a acceptat această formă de retribuție.
Raportat la situația de fapt descrisă de inculpat – obținerea unui permis de conducere fără susținerea vreunui examen – instanța consideră că orice persoană, cu singura condiție a existenței discernământului, ar fi realizat că permisul procurat în aceste condiții nu a fost obținut în mod legal. Chiar în lipsa oricăror cunoștințe legale, este imposibil a se crede că, și într-o altă țară, s-ar putea obține un permis de conducere în mod legal fără a urma cursurile unei școli de șoferi și fără susținerea unui examen astfel cum încearcă să acrediteze inculpatul.
Mai mult, așa cum rezultă din declarația oferită în fața instanței, inculpatul era conștient că absolvind numai trei clase nu putea obține un permis de conducere valabil în România. În aceste condiții inculpatul a ales să eludeze dispozițiile legale care reglementează condițiile în care se poate obține un permis de conducere, urmărind și reușind să obțină un astfel de document, însă contrafăcut, într-un mod facil și fără îndeplinirea vreunei formalități, sperând în mod nejustificat că fapta sa nu va fi descoperită.
În raport de toate acestea instanța a considerat că nu există nici un fel de împrejurare care să vină în susținerea afirmațiilor inculpatului privind convingerea sa că permisul era autentic, motiv pentru care această apărare urmează a fi înlăturată, reținându-se în cauză că inculpatul a cunoscut în permanență caracterul contrafăcut al înscrisului.
Pentru aceleași motive, instanța nu a reținut eroarea de fapt cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și nici săvârșirea infracțiunii de uz de fals în forma de vinovăție a culpei.
Judecătoria a aprecait că, în drept, fapta inculpatului R. Joszef care la data de 12.11.2013 a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ pe drumurile publice din localitatea Z., jud. C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Sub aspectul laturii obiective, există o acțiune a inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice în condiții ilicite, caracterul ilicit rezultând din nerespectarea obligației ce îi incubă conducătorului auto de a avea permis de conducere corespunzător categoriei autovehiculului pe care îl conduce, acțiune ce a avut ca urmare crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, legătura de cauzalitate dintre acțiune și urmare rezultând din însăși materialitatea activității desfășurate de inculpat. Sub aspectul laturii subiective, acesta a acționat cu intenție directă.
Fapta inculpatului care, la aceeași dată, fiind oprit pentru un control de un echipaj al poliției în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitatea Z., jud. C., a prezentat agenților permisul de conducere ._ aparent emis de autoritățile sârbe, cunoscând că acesta este contrafăcut, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I Cod penal din 1969.
Sub aspectul laturii obiective, există acțiunea inculpatului de folosire a unui înscris oficial, prin prezentarea acestuia agenților de poliție, cunoscând că este falsificat, urmarea periculoasă, respectiv afectarea încrederii publice în veridicitatea înscrisurilor oficiale rezultând din materialitatea faptei. Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă, existând și scopul producerii de consecințe juridice.
Se constată că de la data săvârșirii infracțiunilor și până la soluționarea prezentei a existat o succesiune de legi penale, astfel că se impune alegerea legii penale mai favorabile, conform art. 5 noul Cod penal.
Având în vedere obligativitatea deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, care a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 20.05.2014, instanța, aplicând legea penală în mod global, a reținut că în mod evident raportat la instituțiile juridice incidente în cazul inculpatului, legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969. În acest sens, pe lângă faptul că în conformitate cu Noul Cod penal regimul sancționator al concursului de infracțiuni presupunere adăugarea unui spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, instanța a avut în vedere și tratamentul sancționator al recidivei care, în cazul noului Cod penal, vizează cumulul aritmetic în timp ce în Codul penal din 1969 aceasta este sancționată conform cumulului juridic, respectiv prin absorbție și aplicarea facultativă a unui spor. În consecință, instanța reține că încadrarea juridică dată faptelor sub aspectul aplicării art. 5 noul Cod penal este corectă.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art.52 Cod penal din 1969, referitoare la scopul pedepsei, precum și criteriile prevăzute de art.72 Cod penal din 1969, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, instanța a avut în vedere că infracțiunile deduse judecății sunt infracțiuni de pericol, iar urmările care pot deriva din conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis pot prezenta un grad ridicat de gravitate, în plus urmând a se reține și caracterul de obișnuință privind derularea acestei activități precum și intervalul mare de timp (aproximativ 3 luni) în care acțiunea s-a desfășurat, ceea ce demonstrează că fapta inculpatului nu a avut un caracter izolat. Pe de altă parte, instanța a avut în vedere că inculpatul s-a deplasat pe un drum puțin circulat și nu a fost implicat de-a lungul acestei perioade în producerea vreunui accident rutier, dar și faptul că a oferit o oarecare justificare a acțiunilor sale, respectiv a condus autoturismul pe drumurile publice cu scopul de a întreprinde mici activități comerciale aducătoare de venituri cu care să-și întrețină familia.
Cu privire la circumstanțele personale, instanța a reținut, pe de o parte, împrejurarea că inculpatul a mai suferit o condamnare pentru săvârșirea aceluiași gen de faptă, fiind recidivist. De asemenea, instanța a reținut și atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea atât la solicitările organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței la fiecare termen acordat în cauză, manifestând un interes ridicat în raport de situația sa, dar și atitudinea sinceră în privința faptului că a condus un autoturism pe drumurile publice, ceea ce a dus la justa soluționare a cauzei, în condițiile în care probatoriul sub acest aspect are la bază în principal declarațiile inculpatului și procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală. În raport de acestea, instanța a reținut incidența art.74 lit.c Cod penal din 1969, împrejurările arătate constituind circumstanțe atenuante.
În plus, instanța a avut în vedere aprecierile pozitive de care inculpatul se bucură în comunitatea în care trăiește, conform caracterizării depuse la dosar, dar și aspectele relevate de raportul de evaluare întocmit de serviciul de probațiune din care rezultă că inculpatul este căsătorit, are doi copii minori în întreținere, locuiește în condiții modeste, având o situație financiară precară, asigurându-și mijloacele de trai din ajutorul social sau prestând munci ocazionale, sezoniere, cu precădere în domeniul agricol. În raport de aceste, instanța a reținut în favoarea inculpatului și incidența art. 74 al. 2 Cod penal din 1969, în final aplicând acestuia câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa, într-un cuantum situat sub limita minimă prevăzută de lege, respectiv 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals privind un înscris oficial.
Instanța a reținut și faptul că ambele infracțiuni au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, fiind incidente dispozițiile art. 33 lit. a Cod penal din 1969 referitoare la concursul real de infracțiuni.
De asemenea, din analiza fișei de cazier a inculpatului, instanța a constatat că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare prin sentința penală nr. 108/2011 a Judecătoriei Târgu S., definitivă la data de 07.06.2011 prin nerecurare, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni, termen care nu era împlinit la data comiterii faptei deduse judecății (octombrie 2013).
În raport de acestea, ținând cont că după condamnarea la pedeapsa închisorii mai mari de 6 luni și înainte de executarea acesteia inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 37 lit. a Cod penal din 1969 privind recidiva postcondamnatorie.
În ceea ce privește regimul sancționator, s-a dat eficiență dispozițiilor speciale care guvernează instituția suspendării condiționate, constatându-se că, în conformitate cu prevederile art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alineatul 1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
Prin urmare, raportat la dispozițiile din acest Cod penal, și reținând că noile infracțiuni au fost săvârșite cu intenție în interiorul termenului de încercare, instanța, în baza art. 83 Cod penal din 1969 a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.108/2011 a Judecătoriei Târgu S., pedeapsă care se va executa alăturat celor aplicate prin prezenta, rezultând pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare și, respectiv, 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, a contopit pedepsele astfel stabilite – 1 an și 8 luni închisoare și 1 an și 4 luni închisoare, și a aplicat pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând a executa 1 an și 8 luni închisoare.
Cu privire la forma de executare a pedepsei, raportat la Decizia nr. 1/2011 a Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior, instanța a constatat că nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării în ceea ce privește pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare și nici o altă măsură cu conținut similar din reglementarea actuală (amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), astfel că inculpatul urmează a executa pedeapsa în regim de detenție.
Având în vedere că s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea, în baza art. 71 Cod penal din 1969 raportat la art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art.25 alin. 3 Cod procedură penală, a anulat înscrisul fals, respectiv permisului de conducere ._ aparent emis de autoritățile din Republica Serbia pe numele R. J. la data de 29.10.2012 (fila 15 dosar urmărire penală).
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termenul legal, inculpatul R. J., care a criticat-o sub aspect de temeinicie și legalitate.
În esență, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art.181 din Codul penal din 1969, corelativă dispunerii unei soluții de achitare, considerând că fapta este în mod vădit lipsită de pericol social.
A fost reiterată apărarea invocată în fața instanței de fond, conform căreia inculpatul nu ar fi cunoscut caracterul contrafăcut al permisului de conducere prezentat organelor de poliție la data identificării sale în trafic, având în vedere nivelul educației.
În fața instanței de apel nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, luând în considerare probele administrate, precum și principiile enunțate în art.417 și art.418 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel reține următoarele.
În primul rând, prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, aceasta rezultând din materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, precum și al cercetării judecătorești. În aceste condiții, Curtea își însușește pe deplin elementele de fapt expuse în sentința penală apelată, acestea reflectând pe deplin modalitatea de derulare a evenimentelor.
Având în vedere elementele factuale, prima instanță a procedat în mod corespunzător la încadrarea în drept a acțiunilor infracționale săvârșite de către R. J., reținând în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, prevăzută de art.291 din Codul penal din 1969, precum și cea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002.
În ceea ce privește aplicarea principiului legii penale mai favorabile, prevăzut de art.5 din Codul penal actual, Curtea are în vedere faptul că judecătorul de fond în mod corespunzător a identificat Codul penal din 1969 ca fiind mai favorabil inculpatului, luând în considerare regimul sancționator al concursului de infracțiuni, precum și cel al recidivei, care prevede posibilitatea aplicării pedepsei celei mai grele fără adăugarea vreunui spor în mod obligatoriu, precum și cumulul juridic în cadrul reținerii dispozițiilor privind recidiva postcondamnatorie.
În aceste condiții, luând în considerare și dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr.265/2014 a Curții Constituționale, se remarcă faptul că Judecătoria S. G. a aplicat în mod global legea penală identificată ca fiind mai favorabilă, respectiv Codul penal din 1969.
Raportat la critica adusă sentinței penale, instanța de apel constată că, în principal, nu a fost negată prin calea de atac promovată, vinovăția penală a inculpatului față de cele două infracțiuni care au format obiectul judecății, R. J. considerând însă că acestea au un grad de pericol sociale foarte redus, astfel încât se impune aplicarea dispozițiilor art.181 dinCodul penal din 1969.
Analizând această critică, prin prisma materialului probatoriu administrat, este evident că nu se poate aprecia că faptele inculpatului sunt în mod vădit lipsite de pericolul social specific unei infracțiuni pentru a se putea dispune o soluție de achitare și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Prin esența lor, infracțiunile de uz de fals și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere sunt infracțiuni de pericol, legiuitorul apreciind în mod abstract că prin comiterea lor se creează o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de legea penală.
Dincolo de faptul că inculpatul a uzat de un înscris pentru a justifica dreptul său de a conduce un autoturism, din modalitatea concretă de derulare a evenimentelor a rezultat că R. J. a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, fiind oprit de către organele poliției rutiere pentru încălcarea dispozițiilor legale privind viteza de deplasare în localitate.
Din modalitatea concretă de derulare a evenimentelor, precum și din scopul urmărit de către inculpat prin folosirea înscrisului falsificat, rezultă că acțiunile comisive evidențiate în starea de fapt au gradul de pericol social specific al unei infracțiuni, astfel după cum acestea au fost reglementate de către legiuitor.
Nu se poate considera că inculpatul nu a cunoscut caracter contrafăcut al permisului de conducere aparent emis de către autoritățile sârbe, având în vedere că acesta era conștient de faptul că pe teritoriul României nu avea posibilitatea de a obține în mod legal un permis de conducere, neavând studiile necesare promovării unui astfel de examen.
În aceste condiții, în contextul factual expus, se reține, dincolo de orice îndoială, că inculpatul nu s-a aflat într-o stare de eroare privind valabilitatea documentului prezentat organului de poliție, fiind evident că nu putea fi ”remunerat” pentru munca prestată cu un permis de conducere acordat fără a urma cursurile unui sistem de învățământ pentru obținerea permisului de conducere.
Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că inculpatul a condus autoturisme pe drumurile publice o perioadă îndelungată, pericolul pentru participanții la trafic find astfel evident.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a procedat la reținerea vinovăției penale a inculpatului, precum și a existenței în cauză a tuturor trăsăturilor esențiale ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, dispunând în consecință condamnarea acestuia.
În procesul de individualizare judiciară a celor două pedepse, instanța a aplicat în mod corespunzător criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal din 1969, orientându-se spre minimul special prevăzut de lege, urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c, art.74 alin. 2, raportat la art.76 lit.d Cod penal din 1969, luând în considerare și comportamentul procesual al inculpatului, caracterizările pozitive depuse la dosar, precum și concluziile raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune.
De asemenea, judecătoria a dat eficiență și dispozițiilor referitoare la sancționarea recidivei post-condamnatorii, luând în considerare condamnarea anterioară aplicată inculpatului prin sentința penală nr.108/2011 a Judecătoriei Târgu S..
În aceste condiții, hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, urmând a fi menținută prin respingerea apelului declarat în cauză de către R. J..
Corelativ, în conformitate cu art.275 alin.2 Cod procedură penală, apelatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, RESPINGE apelul formulat de inculpatul R. J. împotriva sentinței penale nr.15 din 9 februarie 2015 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul R. J. la 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. C. D. M. D.
GREFIER,
C. G.
Red./R.C.D./29.06.2015
Dact.C.Gh./29.06.2015
2 ex.
Jud fond/B. C. M.
| ← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 433/2015. Curtea de... → |
|---|
