Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 3250/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală
DECIZIA PENALĂ NR. 86/aP Dosar nr._
Ședința publică din data de 10 februarie 2015
Instanța constituită din:
Complet de judecată A9:
Președinte: M. Ș. - judecător
Judecător: C. G.
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul D. M. B. împotriva sentinței penale nr. 310/S din data de 07 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 27 anuarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 10 februarie 2015, când,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față,
Constată că prin sentința penală nr. 310/07.11.2014 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._ , au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat prin apărătorii aleși. În baza art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (12 acte materiale), raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 al. 2 lit. b – 76 al. 1 cod penal și art. 396 al. 10 cod procedură penală a fost condamnat inculpatul D. M.-B. la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren, pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. În baza art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (12 acte materiale) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 al. 2 lit. b – 76 al. 1 cod penal și art. 396 al. 10 cod procedură penală, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată. În baza art. 38 - 39 al. 1 lit. b cod penal și art. 45 al. 3 cod penal, au fost contopite pedepsele de mai sus și a fost aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 cod penal, a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g - cu referire la exercitarea funcției de conductor tren.
În baza art. 91 al. 1 – 92 al. 1 cod penal, a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei rezultante, pe durata unui termen de 2 ani și 6 luni. În baza art. 93 al. 1 lit. a-e, al. 2 lit. b, al. 3 cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. - să frecventeze un program de reintegrare socială stabilit și derulat de către serviciul de probațiune; - să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei B. sau a Fundației pentru promovarea sancțiunilor comunitare – Atelierul MFC B.. În baza art. 91 al. 4 Cod Penal, a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod Penal.
În baza art. 241 al. 1 lit. b cod procedură penală, s-a constatat că a încetat măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat prin încheierea nr. 38/UP/18.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului B., rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 20/CC/U/24.04.2014 pronunțată în același dosar de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel B..
În baza art. 112 al. 1 lit. e cod penal și 289 al. 3 cod penal a fost confiscată de la inculpat suma de 115 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
S-a constatat că următoarele bunuri constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei: - un mediu de stocare DVD – R –Omega – inscripționat PTBv /239MS/2014 – copie; - un mediu de stocare CD – inscripționat PTBv /246MS/2012 – copie; - un mediu de stocare CD – inscripționat PTBv /262MS/2014 – copie; - un mediu de stocare CD – inscripționat PTBv /254MS/2014 – copie.
S-a constatat recuperat prejudiciul produs prin comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.
În baza art. 274 al.1 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul să plătească statului 580 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 500 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin rechizitoriul din 30.05.2014 întocmit în dosarul 354/P/2014 al P. de pe lângă Tribunalul B. s-a dispus: trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. M.-B. sub aspectul comiterii infracțiunilor de: - luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (12 acte materiale); - abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (12 acte materiale); - cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal.
În fața instanței de judecată, la termenul de judecată din data de 23.10.2014, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 374 al. 4 Cod procedură penală și s-a consultat cu apărătorul său ales, inculpatul a învederat acestei instanțe că solicită judecarea cauzei potrivit acestei proceduri, declarând că recunoaște în totalitate faptele penale reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.
Din analiza probatoriului cauzei, instanța a reținut în fapt că persoanele din cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A. care ocupă funcții de conductor tren și șef tren, au atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, potrivit art. 4 și 5 din H.G. nr. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, republicată, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, modificată și completată. În speță, inculpatul D. M.-B., în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ocupând funcția de conductor tren în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., în mod direct și pentru sine, a primit sume de bani de la călători frauduloși, în legătură cu neîndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind pe aceștia:
1. În data de 15.06.2012, pe trenul IR 1750, a primit suma de 5 lei, de la investigatorul călător fraudulos B. C. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 15.06.2012, procesul-verbal din data de 01.10.2012 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 11.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
2. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 01.04.2014, procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
3. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. P. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 01.04.2014, procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
4. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 01.04.2014, procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
5. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 01.04.2014, procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
6. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos A. E. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 01.04.2014, procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
7. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos I. G. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 01.04.2014, procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
8. În data de 03.04.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos I. G. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 03.04.2014, procesul-verbal din data de 08.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
9. În data de 03.04.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos A. E. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 03.04.2014, procesul-verbal din data de 08.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
10. În data de 03.04.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 03.04.2014, procesul-verbal din data de 09.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
11. În data de 03.04.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 03.04.2014, procesul-verbal din data de 09.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
12. În data de 03.04.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului din data de 03.04.2014, procesul-verbal din data de 09.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 14.04.2014 privind identificarea făptuitorului).
Totodată, inculpatul, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, aflându-se în exercitarea funcției de conductor în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind călători frauduloși și a permis acestora călătoria cu mijloacele de transport pe calea ferată și prin aceasta a cauzat o pagubă S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., constând în prețul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren pentru distanța respectivă de deplasare și obținând pentru investigatorul călător fraudulos avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective:
1. În data de 15.06.2012, pe trenul IR 1750, privind călătoria investigatorului călător fraudulos B. C., pe ruta Sf. G. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 21,50 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
2. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta B. - S., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 11.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
3. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. P., pe ruta B. - S., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 11.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
4. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta B. - S., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 11.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
5. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta B. - S., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 11.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
6. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, privind călătoria investigatorului călător fraudulos A. E., pe ruta B. - S., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 11.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
7. În data de 01.04.2014, pe trenul IR 1644, privind călătoria investigatorului călător fraudulos I. G., pe ruta B. - S., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 11.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
8. În data de 03.04.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, privind călătoria investigatorului călător fraudulos I. G., pe ruta B. - S., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 05.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
9. În data de 03.04.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, privind călătoria investigatorului călător fraudulos A. E., pe ruta B. - S., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 05.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
10. În data de 03.04.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 05.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
11. În data de 03.04.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 05.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
12. În data de 03.04.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 05.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă).
La termenul de judecată din 23.10.2014, după audierea inculpatului și luarea concluziilor asupra cererii inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, instanța a admis cererea formulată de inculpat în considerarea atitudinii procesuale a inculpatului care, prin declarația dată în fața instanței și-a asumat integral răspunderea față de acuzația adusă prin rechizitoriu ,instanța constatând că față de poziția exprimată prin apărător în cursul procedurii de cameră preliminară inculpatul a renunțat la apărările formulate în acea etapă procesuală referitoare la provocarea, determinarea sa la comiterea infracțiunii de luare de mită și implicit a infracțiunii de abuz în serviciu.
Având în vedere materialul probatoriu administrat în cauză, respectiv: declarația inculpatului de recunoaștere în totalitatea a faptelor penale dată în fața instanței, procesele-verbale ale investigatorilor autorizați în cauză, procesele-verbale privind redarea situației reținute în mediul ambiental, procesele-verbale privind identificarea făptuitorului, precum și procesele-verbale privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru data și ruta respectivă, instanța a apreciat că în drept, fapta inculpatului D. M.-B. care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ocupând funcția de conductor tren în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., în mod direct și pentru sine, a primit sume de bani de la călători frauduloși, în legătură cu neîndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (12 acte materiale).
S-a apreciat că în drept, fapta inculpatului D. M.-B. care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, aflându-se în exercitarea funcției de conductor în cadrul S.N.T.F.C.„C.F.R. Călători” S.A., nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind călători frauduloși și a permis acestora călătoria cu mijloacele de transport pe calea ferată și prin aceasta a cauzat o pagubă S.N.T.F.C.„C.F.R. Călători” S.A., constând în prețul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren pentru distanța respectivă de deplasare și obținând pentru investigatorul călător fraudulos avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (12 acte materiale).
Relativ la solicitarea de schimbare a încadrării juridice din cele două infracțiuni în concurs real pentru care inculpatul a fost trimis în judecată într-o singură infracțiune - de luare de mită, este adevărat că cele două infracțiuni se întrepătrund sub aspectul elementului material, însă cele două infracțiuni se deosebesc prin relațiile sociale diferite periclitate dar și prin caracterul lor și implicit urmarea imediată produsă, infracțiunea de luare de mită este o infracțiune de pericol, în timp ce infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, rezultat care în speță s-a produs. Cât privește latura obiectivă – dacă pentru luarea de mită, latura obiectivă se realizează la primirea sumei, chiar dacă are ca scop încălcarea atribuțiilor de serviciu, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, latura obiectivă se realizează prin paguba produsă în patrimoniul părții vătămate. Pe cale de consecință, cele două infracțiuni nu pot constitui o singură infracțiune prin schimbarea încadrării juridice.
Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, față de care apărarea a solicitat înlăturarea art.13 din Legea nr. 78/2000, s-a susținut că nu se justifică reținerea art.13 având în vedere că prin săvârșirea acestei infracțiuni inculpatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, nu a urmărit obținerea unui folos material, banii au fost primiți urmare a luării de mită. Pe latură subiectivă, solicită a se analiza intenția inculpatului. Inculpatul a primit sume de bani și aceasta a fost intenția lui. Din probele administrate rezultă că inculpatul a realizat că procedând în acest mod, călătorul nu mai achită contravaloarea biletului de tren, situație în care nu se poate conchide decât că inculpatul, angajat al CFR timp îndelungat, a avut reprezentarea faptei sale.
Instanța, referitor la reținerea unei pluralități de acte materiale infracționale în forma continuată a infracțiunii de luare de mită, are în vedere activitatea infracțională concretă a inculpatului privită prin prisma atribuțiilor de serviciu în funcția de conductor tren. Astfel, potrivit reglementărilor interne și fișei postului, cu ocazia deservirii trenurilor, pe linie comercială, funcționarul respectiv are obligația verificării documentelor de călătorie a fiecărui călător din sectorul său de activitate, urmând a răspunde pentru fiecare astfel de călător depistat ca fiind fraudulos, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor concrete privind fiecare dintre aceștia, precum ruta de deplasare, clasa trenului unde a fost depistat, posibilitatea luării măsurilor concrete referitor la fiecare dintre aceștia etc. În speță, inculpatul D. M. B. a observat pe fiecare din călătorii frauduloși investigatori în cauză, luând act de lipsa documentelor lor de călătorie, sarcinile de serviciu având a fi puse în aplicare față de fiecare din călătorii frauduloși respectivi, prezența acestora în momentul depistării, în același loc și în același timp, nefiind în măsură să schimbe situația respectivă sub aceste aspecte.
În același sens, sub aspect subiectiv, intenția inculpatului în săvârșirea faptelor s-a format cu privire la situația fiecărui călător fraudulos, suma de bani obiect al mitei fiind primită de la fiecare dintre aceștia, direct sau, la cererea expresă a inculpatului, prin intermediul celorlalți călători frauduloși însoțitori, sarcinile de serviciu omise a fi aduse la îndeplinire privind pe fiecare dintre acești călători frauduloși, față de situația fiecăruia dintre aceștia inculpatul fiind pe deplin răspunzător. Așadar, rezultă că inculpatul și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a primit foloase, a avut reprezentarea că acele sume provin de la mai multe persoane și a recunoscut acest fapt, ca atare încadrarea juridică din rechizitoriu și sub acest aspect este corectă .
Vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției indirecte, astfel că instanța a realizat tragerea acestuia la răspundere penală. În acest context instanța a făcut deopotrivă aplicațiunea prevederilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală și ale art. 74 Cod penal privind criteriile de individualizare judiciara a pedepsei.
Astfel instanța, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei a avut în vedere: împrejurările concrete în care s-a derulat starea de fapt, respectiv comiterea unui număr ridicat de acte materiale, câte 12 pentru fiecare faptă penală, intervalul de timp în care s-a derulat activitatea infracțională - din 5.06.2012 la 03.04.2014, contextul în care au fost comise faptele – după ce anterior au fost efectuate cercetări penale față de numeroase persoane angajate ale SNCFR ocupând posturi similare celui ocupat de inculpat și pe fondul constatării unei corupții generalizate la nivelul SNTCF - CFR Călători SA și a unei frecvențe deosebite a faptelor de acest gen, fiind implicate multe persoane de la toate nivelurile societății; luând în considerare și natura infracțiunilor deduse judecății, infracțiuni care prin rezultatul produs prezintă un pericol social ridicat, împrejurarea că inculpatul a conștientizat în cursul derulării procedurii gravitatea acuzației prin adoptarea în fața instanței a unei poziții procesuale de recunoaștere și regret a faptelor, și nu în ultimul rând atitudinea inculpatului de acoperire a prejudiciului material produs părții civile.
Cât privește persoana inculpatului instanța a mai observat și cazierul judiciar al acestuia – fila 79 din care rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale, a lucrat la CFR o perioadă îndelungată, 25 de ani, pentru ultimii trei ani a primit de la locul de muncă calificativul „bine „ pentru activitatea profesională, din august 2014 s-a angajat cu carte de muncă – fila 102, demonstrând că este o persoană integrată social.
Circumstanțele personale anterior prezentate au fost reținute de către instanța de fond ca împrejurări ce diminuează gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, astfel că au fost valorificate de instanță ca și circumstanțe atenuante judiciare în condițiile art. 75 al. 2 lit.b Cod penal, cu aplicarea corespunzătoare a art. 76 al. 1 Cod penal.
În raport de toate circumstanțele reale și personale mai sus prezentate, instanța a apreciat că sunt îndestulătoare pentru reeducarea inculpatului următoarele pedepse: pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren, pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (12 acte materiale), raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, - pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (12 acte materiale) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 38 - 39 al. 1 lit. b cod penal și art. 45 al. 3 cod penal au fost contopite aceste pedepse și a fost aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 cod penal va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g - cu referire la exercitarea funcției de conductor tren.
Ca și modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut că în cazul inculpatului D. M.-B. sunt întrunite toate condițiile legale pentru a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instanța apreciind că inculpatul, care și-a asumat integral responsabilitatea față de cele întâmplate și a conștientizat pe deplin impactul acțiunii sale ilicite pentru societate, are reale posibilități de îndreptare, acesta a dovedit că s-a angajat deja cu forme legale la un alt angajator pe un cu totul alt loc de muncă decât cel ocupat la partea civilă, astfel că aplicarea pedepsei este suficientă, și chiar fără executarea acesteia, existând suficiente garanții că acesta nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o durată determinată. Așadar, în baza art. 91 al. 1 – 92 al. 1 cod penal, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante, pe durata unui termen de 2 ani și 6 luni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal inculpatul D. M.-B..
În motivarea apelului se solicită aplicarea unei pedepse orientată sub minimul prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, făcându-se și aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală și art. 75 alin. 2 din Codul penal, menținându-se beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Se solicită a se avea în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, gradul de pericol social scăzut al infracțiunilor, prejudiciul redus ce a fost produs părții civile, lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, nivelul de educație, situația familială și socială a acestuia, precum și conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii, dar și în cursul procesului penal. În ultimul cuvânt al inculpatului, acesta a solicitat efectuarea muncii în folosul comunității în localitatea de domiciliu.
În apel nu au fost administrate probe noi, iar inculpatul D. M.-B. nu a dorit să dea declarații în fața instanței de apel la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2015, raportat la dispozițiile art. 83 din Codul de procedură penală.
Examinând cauza potrivit art. 420 din Codul de procedură penală, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, se constată că apelul formulat este fondat pentru următoarele considerente :
Starea de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță. Din analiza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu recunoașterea învinuirii de către inculpatul D. M.-B., instanța de apel constată că prima instanță a avut în vedere la stabilirea stării de fapt toate probele administrate, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului la săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat.
Așa cum a stabilit instanța de fond, se constată că faptele inculpatului D. M.-B. care în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ocupând funcția de conductor tren în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., în mod direct și pentru sine, a primit sume de bani de la călători frauduloși, în legătură cu neîndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind pe 12 investigatori, călători frauduloși, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „luare de mită”, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (14 acte materiale). De asemenea faptele inculpatului D. M.-B. care în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, aflându-se în exercitarea funcției de conductor în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind călători frauduloși și a permis acestora călătoria cu mijloacele de transport pe calea ferată și prin aceasta a cauzat o pagubă S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., constând în prețul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren pentru distanța respectivă de deplasare și obținând pentru investigatorul călător fraudulos avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective, în cazul a 12 investigatori, călători frauduloși, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „abuz în serviciu”, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (14 acte materiale).
Potrivit art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în vigoare la data săvârșirii faptelor, faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care … c) este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.
Potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data săvârșiri faptelor, în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Conform art. 4 alin. 1 din HG nr. 203 din 12 mai 1994 republicată, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, constatarea contravențiilor se face de către șefii de stații, operatorii programatori, impiegații de mișcare, șefii de tren, șefii de manevră, conductorii de tren, magazinerii, veghetorii de încărcare, șefii depourilor de locomotive, șefii remizelor de locomotive, șefii reviziilor de vagoane, șefii de tură de la reviziile de vagoane, revizorii tehnici de vagoane, șefii secțiilor de întreținere a căii ferate, picherii, maiștrii, șefii de districte linii, lucrări de artă și clădiri, șefii secțiilor și districtelor de electrificare, centralizare și telecomandă din unitățile din structura S.N.C.F.R., pentru contravențiile săvârșite în sfera lor de activitate. Potrivit art. 5 din aceeași hotărâre, persoanele menționate la art. 4 alin. 1, cu excepția șefilor de manevră, magazinerilor și veghetorilor de încărcare, sunt în drept să aplice și sancțiunea pentru contravențiile constatate. În cazul contravențiilor constatate de organele de control împuternicite de Societatea Națională a Căilor Ferate Române, sancțiunile se aplică de șefii de tren sau de către conductorii de tren pentru contravențiile constatate în tren, iar pentru cele constatate în unitățile de cale ferată sancțiunile se aplică de șefii acestor unități.
Potrivit art. 2 pct. 7 din Hotărârea nr. 203 din 12 mai 1994, constituie contravenții la normele privind transporturile pe căile ferate române următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: călătoria fără legitimație de călătorie și refuzul de a plăti taxele tarifare de către călători, călătoria cu legitimație de călătorie nevizată la plecare, în cazurile în care viza este obligatorie, sau pe baza unei legitimații al cărei termen de valabilitate a expirat, ori care a fost eliberată pentru o stație de destinație ce a fost depășită sau care aparține unei alte persoane, în cazul legitimațiilor nominale ori ale căror date au fost modificate, precum și continuarea călătoriei întrerupte, în cazul când se folosesc legitimații care nu dau dreptul la întreruperi, dacă nu se achită pe loc tarifele corespunzătoare.
În speță deci, sunt incidente dispozițiile art. 7 lit. c) și respectiv art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, față de împrejurarea că inculpatul D. M.-B., în calitate de conductor tren, avea atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor și a obținut pentru sine un folos necuvenit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu.
Potrivit art. 75 alin. 2 din Codul penal, pot constitui circumstanțe atenuante judiciare: a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii; b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Instanța de fond în mod justificat a reținut în cauză circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b din Codul penal, având în vedere împrejurări legate de fapta comisă care diminuează periculozitatea infractorului, respectiv faptul că inculpatul D. M.-B. avea la momentul săvârșirii faptei vârsta de 46 de ani și nu are antecedente penale.
În aceste condiții, instanța de fond a făcut aplicarea și a dispozițiilor art. 76 din Codul penal, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită fiind reduse cu o treime.
Potrivit art. 289 alin. 1 din Codul penal, infracțiunea de luare de mită, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta. Potrivit art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, limitele se majorează cu o treime, minimul special fiind 4 ani închisoare. Urmare aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală și a dispozițiilor art. 76 din Codul penal, reducerea cu o treime a pedepsei de 4 ani conduce la un minim de 2 ani și 8 luni închisoare, minim care redus cu încă o treime conduce la minimul special aplicabil în cauză de 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare. Astfel pedeapsa aplicată de instanța de fond de 2 ani închisoare este orientată spre minimul special prevăzut de lege urmare aplicării textelor indicate mai sus.
Infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. 1 din Codul penal se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, deci minimul special este de 2 ani și 8 luni închisoare. Urmare aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală și a dispozițiilor art. 76 din Codul penal, reducerea cu o treime a pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare conduce la un minim de 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare, minim care redus cu încă o treime conduce la minimul special aplicabil în cauză de 1 an, 2 luni și 6 zile închisoare. Astfel pedeapsa aplicată de instanța de fond de 1 an și 6 luni închisoare orientată spre minimul special prevăzut de lege urmare aplicării textelor indicate mai sus.
În această situație instanța de apel constată că pedepsele aplicate inculpatului D. M.-B. au fost orientate spre minimul special indicat mai sus și nu se impune reducerea pedepselor aplicate pentru a fi egale cu minimul special, în contextul reținerii infracțiunilor continuate de luare de mită și abuz în serviciu cu 12 acte materiale pentru fiecare infracțiune, nefiind posibilă în orice caz coborârea pedepselor sub minimul special potrivit dispozițiilor noului Cod penal.
Potrivit art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cazul în care dispune suspendarea executării pedepsei, în dispozitiv se menționează și măsurile de supraveghere și obligațiile, prevăzute la art. 93 alin. (1) - (3) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecințele nerespectării lor și ale săvârșirii de noi infracțiuni și se indică două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prevăzută la art. 93 alin. (3) din Codul penal, după consultarea listei privind posibilitățile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probațiune. Consilierul de probațiune, pe baza evaluării inițiale, va decide în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate.
În cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate au fost indicate cele două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, respectiv: Primăria B. sau a Fundației pentru promovarea sancțiunilor comunitare – Atelierul MFC B.. În condițiile în care inculpatul D. M.-B. domiciliază în municipiul C., la cererea acestuia, instanța de apel va indica o entitate din comunitate ca fiind Primăria Municipiului C. în loc de Primăria B. deoarece condamnatul are posibilitatea de a presta munca neremunerată în folosul comunității chiar în localitatea de domiciliu, Primăria Municipiului C. figurând pe lista din „Baza instituțiilor din comunitate”, publicată pe site-ul Ministerului Justiției.
În aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, urmează a fi admis ca fondat apelul declarat de inculpatul D. M.-B. împotriva sentinței penale nr. 310/07.11.2014 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va desființează cu privire la entitatea din comunitate conform art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală și rejudecând, în baza art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, va indica una din entitățile din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, respectiv: Primăria Municipiului C. în loc de Primăria B.. Va menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate, urmând a face și aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul D. M.-B. împotriva sentinței penale nr. 310/07.11.2014 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o desființează cu privire la entitatea din comunitate conform art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală și rejudecând:
În baza art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, indică una din entitățile din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, respectiv: Primăria Municipiului C. în loc de Primăria B..
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2015
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. ȘerbanCristinel G.
Grefier
A. O.
Red.MȘ/12.05.2015
tehnoredact.AO/18.05.2015/6 ex.
jud.fond.M. G. D.
← Omorul calificat (art.189 NCP). Decizia nr. 151/2015. Curtea de... | Sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art.483... → |
---|