Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 691/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 691/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 15-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 691/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 15 octombrie 2015
Instanța constituită din:
- Completul de judecată A3
- Președinte - N. Țînț - judecător
- Judecător- N. H.
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL C. împotriva sentinței penale nr. 20 din 07 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 08 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 15 octombrie 2015, când,
C U RT E A,
Constată că, prin sentința penală nr. 20/07.07.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosar penal nr._, în baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpaților A. N. și A. G., din infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută și pedepsită de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților A. G., fiul lui V. și M., născut la data de 10.11.1971 în orașul Întorsura Buzăului, județul C., cu domiciliu în orașul Întorsura Buzăului, ., județul C., posesor C.I. . nr._, CNP_, agricultor, fără antecedente penale și A. N., fiul lui V. și M., născut la data de 25.02.1979 în municipiul S. G., județul C., cu domiciliu în orașul Întorsura Buzăului, ., județul C., posesor C.I. . nr._, CNP_, agricultor, cu antecedente penale, sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată N. H., cu domiciliul în orașul Întorsura Buzăului, ., județul C..
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. Județean de Urgență B., cu sediul în municipiul B., .. 25-27, județul B., a fost lăsată nesoluționată.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost confiscată de la inculpatul A. N. toporișca cu coada ruptă, cu lungimea de 19 cm și cu tăișul lamei de 7 cm, depusă la camera de corpuri delicte a Poliției orașului Întorsura Buzăului, conform dovezii . nr._ din data de 13 iunie 2014.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, persoana vătămată N. H. a fost obligată să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, în data de 13.04.2014, în jurul orelor 20,00, persoana vătămată N. H. s-a deplasat până la terenul său, unde martorul B. P. avea grijă de oile sale, pentru a îl ajuta pe acesta să aducă oile acasă.
Între timp, inculpații A. N. și A. G. au observat că oile persoanei vătămate au trecut pe terenul lor și au decis să ceară socoteală de la aceasta, motiv pentru care s-au deplasat până la locul unde se aflau animalele lui N. H.. Înainte să își părăsească imobilul, A. N. a luat asupra sa o toporișcă, iar A. G. un băț lung de aproximativ 1 – 1,5 m.
După ce au ajuns la fața locului, inculpații au avut o discuție contradictorie cu persoana vătămată, în urma căreia inculpatul A. N. și-a pierdut cumpătul și a lovit cu toporișca în direcția persoanei vătămate N. H. care, la rândul său, s-a apărat și a parat lovitura cu bățul pe care îl avea în mână. În urma loviturii, coada toporiștii s-a rupt în două, iar partea cu tăișul lamei a căzut pe brațul stâng a victimei, cauzând acesteia o tăietură superficială. Cei doi s-au îmbrâncit și lovit reciproc, până în momentul în care inculpatul A. G. i-a aplicat persoanei vătămate, din spate, o lovitură cu bățul în zona capului, în urma căreia aceasta a căzut la pământ.
După ce persoana vătămată a căzut, inculpații au continuat să o lovească cu bățul și cu coada ruptă de topor, pe spate, în zona toracelui și a coastelor, după care s-au îndreptat spre casă.
În scurt timp după terminarea altercației, a ajuns la fața locului și fiul persoanei vătămate, martorul N. H. jr., alertat fiind de către mama sa care, la rândul ei, a fost apelată telefonic de inculpatul A. N..
Martorul N. H. jr. și-a condus tatăl acasă, până la domiciliul său, unde a anunțat organele de poliție, după care și-a dus tatăl la spitalul din orașul Întorsura Buzăului de unde l-a transportat la S. C. Județean de Urgență B..
Conform actelor medicale întocmite în cauză, leziunile suferite de persoana vătămată au necesitat pentru vindecare 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt reținută mai sus rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv din declarațiile persoanei vătămate coroborate cu declarațiile martorilor B. P. și N. H. jr., precum și cu actele medicale emise de S.M.L. C. și I.M.L. Târgu M..
Inculpații nu au recunoscut fapta reținută în sarcina lor și au prezentat o stare de fapt diferită de cea reținută de P., respectiv, instanță. Astfel, aceștia au susținut că persoana vătămată a devenit recalcitrantă și l-a lovit pe inculpatul A. G. cu bățul pe care îl avea asupra sa, după care a încercat să îl lovească și pe A. N. care a intervenit în apărarea fratelui său, însă nu a reușit întrucât acesta a parat lovitura cu mânerul toporului care s-a rupt în două. Conform afirmațiilor inculpaților care, de altfel, au rămas consecvente pe tot cursul procesului penal, A. N. a lăsat toporișca ruptă pe jos și a smuls bățul din mâinile persoanei vătămate cu care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, pe spate, pe brațe și probabil în zona capului.
De asemenea, inculpații au susținut că A. G. nu l-a lovit pe N. H., ci a rămas lângă martorul B. P. ca să îl împiedice pe acesta să intervină în altercație și să îl lovească pe fratele său.
Însă, declarația inculpaților nu este susținută de nicio altă probă administrată în faza de urmărire penală și în cursul judecății. Din contră, este contrazisă de declarația martorului ocular B. P. care a confirmat varianta persoanei vătămate, arătând că inculpatul A. N. a inițiat conflictul verbal prin lovitura pe care a intenționat să o aplice persoanei vătămate. Apoi, raportul de expertiză medico-legală nr. 4462/A1/362/20.01.2015 întocmit de I.M.L. Târgu M. descrie o plagă tăiată la nivelul brațului stâng al persoanei vătămate care s-ar fi putut produce numai în modalitatea descrisă de N. H., având în vedere că dacă inculpatul A. N. ar fi fost în defensivă, astfel cum a susținut, tăișul lamei nu ar fi putut atinge brațul victimei.
Plaga contuză perieto-temporală dreaptă constatată atât prin certificatul medico-legal nr. 688/A2/136 din 16 aprilie 2014, cât și prin raportul de expertiză medico-legală, confirmă că persoana vătămată a fost lovită în cap, din spate, de inculpatul A. G., astfel cum a relatat și martorul B. P..
În consecință, instanța de fond a înlăturat declarațiile date de inculpați, având în vedere celelalte probe administrate în cursul procesului penal.
S-a apreciat că este relevantă declarația persoanei vătămate N. H. care și în fața organului de cercetare penală, și în fața instanței de fond, a descris detaliat modalitatea de desfășurare a evenimentelor din data de 13.04.2014, iar declarația sa se coroborează cu depozițiile martorului B. P., singura persoană care, în afara părților, era prezentă la locul faptei, în momentul altercației, precum și cu depoziția martorului N. H. jr., care a ajuns la fața locului imediat după plecarea inculpaților, și cu actele medicale depuse la dosar.
Martorul B. P. a arătat că inculpații s-au dus pe terenul persoanei vătămate și i-au reproșat acesteia că a păscut cu oile pe terenul lor, după care au lovit-o pe victimă de mai multe ori, cu toporișca și cu bățul. Declarația martorului N. H. jr. este un mijloc de probă care, deși în mod indirect, confirmă susținerile persoanei vătămate întrucât acesta a observat leziunile corporale ale victimei și a văzut toporișca cu coada ruptă la locul faptei. De altfel, acest martor a aflat de actele de violență exercitate împotriva tatălui său, prin intermediul mamei sale care a comunicat cu inculpatul A. N. însuși.
Certificatul medico-legal eliberat de S.M.L. C. și expertiza medico-legală întocmită de I.M.L. Târgu M. descriu leziunile suferite de victimă, arătând că aceasta a prezentat multiple excoriați și echimoze cranio-toracice și ale membrelor, o plagă contuză parieto-temporală dreaptă, o plagă tăiată la nivelul brațului stâng, precum și o disjuncție acromioclaviculară dreapta gradul III.
Expertul a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, contondent, de formă alungită și cu corp tăietor despicător, urmată de lovire de suprafețe dure, precizând, de asemenea, că poziția ipotetică victimă-agresori putea fi aceea de față în față pentru leziunile produse cu corpul tăietor-despicător și cu agresorul în spatele victimei pentru cele produse cu corp contondent.
Tot din actele medicale rezultă că leziunile traumatice au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale și viața victimei nu a fost pusă în primejdie.
Tribunalul C. a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor, procurorul de caz considerând că obiectul tăietor-despicător folosit de A. N., multitudinea loviturilor aplicate, precum și zonele vitale vizate ar conduce la concluzia că inculpații cel puțin au acceptat moartea persoanei vătămate N. H..
În schimb, instanța de fond a apreciat că din modalitatea de comitere a faptei, atitudinea inculpaților, numărul loviturilor aplicate și zona corporală vizată de actele de violență, nu rezultă dincolo de orice dubiu, intenția fraților A. de a suprima viața persoanei vătămate.
În primul rând, s-a menționat scopul pentru care A. N. a luat toporișca înainte de a se deplasa la locul unde se afla persoana vătămată, respectiv nu acela de a îl omorî pe N. H., ci de a distruge gardul acestuia, astfel cum s-a afirmat în faza de urmărire penală. Deși în fața instanței de fond inculpații au susținut că s-au înarmat pentru a se apăra de câinii victimei, totuși este mai plauzibilă explicația inițială, nu numai pentru că a fost dată în perioada imediat următoare incidentului, dar și pentru că reacția obișnuită a unei persoane în stare de nervozitate și agitație este, mai mult decât probabil, în sensul arătat.
În al doilea rând, modul în care inculpatul A. N. ținea toporișca, cu ambele mâini, oblic și ridicat până la nivelul capului, astfel cum însăși persoana vătămată a descris în fața instanței de fond, nu indică indubitabil intenția acestuia de a o lovi pe victimă într-o zonă vitală – în cap. Pentru a putea aplica o lovitură în zona capului, toporișca ar fi trebuit să fie ridicată deasupra capului. Mai mult, astfel cum a recunoscut în fața instanței de fond, nici măcar persoana vătămată nu și-a putut da seama în care zonă a corpului vroia să o lovească inculpatul cu toporișca. Desigur, nu se trece cu vederea că martorul B. P. a afirmat că N. H. a fost lovit în cap cu toporișca; totuși nu poate fi reținută în sarcina inculpatului A. N. întrucât nu este confirmată nici de victimă și nici de actele medicale menționate mai sus în cuprinsul cărora este descrisă o singură plagă tăiată care nu era situată în zona capului, ci la nivelul brațului stâng al persoanei vătămate, fiind cauzată cu un corp tăietor – despicător, posibil secure sau topor.
În al treilea rând, forma de vinovăție a inculpaților și atitudinea psihică a acestora față de faptă și urmările socialmente periculoase ale acesteia, nu poate fi dedusă dintr-un singur gest, ci acțiunea lor trebuie privită și analizată per ansamblu. Or, comportamentul inculpaților după lovitura aplicată cu toporișca și parată de persoana vătămată, nu indică faptul că aceștia ar fi intenționat să încalce dreptul suprem la viață a victimei. Ambii inculpați sunt tineri, în vârstă de 42, respectiv, 35 de ani, la data comiterii faptei și au avut asupra lor un corp contondent și unul tăietor (băț și toporișcă) cu care ar fi putut curma viața vecinului lor, chiar după ruperea cozii toporiștii – prin ridicarea bucatei cu tăiș, însă aceștia au exercitat actele de violență folosindu-se de băț și de coada ruptă a toporului. Desigur, fapta lor rămâne reprobabilă și prin natura sa, prezintă pericol social ridicat, însă nu justifică încadrarea juridică dată de P..
În al patrulea rând, astfel cum rezultă din declarația persoanei vătămate N. H. și depoziția martorului B. P., după ce victima a căzut la pământ, inculpații i-au aplicat lovituri în zona spatelui și a coastelor, astfel că deși ar fi avut posibilitatea, frații A. nu au vizat prin actele de violență exercitate, zone vitale ale corpului.
Apoi, în ceea ce îl privește pe A. G. se reține că acesta a folosit doar bățul care, în principiu, nu este apt de a cauza moartea unei persoane decât dacă loviturile aplicate cu acesta sunt de o intensitate foarte mare și vizează, în mod repetat, zone vitale ale corpului, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât inculpatul a aplicat o singură lovitură în capul victimei, după care a lovit-o pe aceasta, astfel cum s-a arătat mai sus, în spate și în coaste.
În ultimul rând, argumentul decisiv care pledează în favoarea inculpaților este detaliul relatat de martorul N. H. jr. conform căruia mama sa a fost sunată chiar de către inculpatul A. N. care i-a comunicat acesteia că o să o bată sau că a bătut-o pe persoana vătămată. Or, această atitudine nu este caracteristică unei persoane care se duce la victima sa cu gândul de a o omorî.
Pentru aceste motive, în baza principiului in dubio pro reo, văzând că din probele administrate nu reiese dincolo de orice dubiu că inculpații ar fi comis fapta cu intenția directă sau indirectă de a suprima viața victimei, ci, din contră, acestea indică faptul că frații A. au acționat cu intenția de a lovi și vătăma, a fost schimbată încadrarea juridică în sensul mai sus arătat, apreciindu-se că, în drept, fapta inculpaților A. G. și A. N. care în data de 13.04.2014, în jurul orelor 20,00, au exercitat acte de violență împotriva persoanei vătămate N. H., cauzând acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal.
Deși noua încadrare juridică vizează o infracțiune pentru care este necesară plângerea penală, nu a fost necesară aplicarea prevederilor art. 386 alin. 2 Cod procedură penală, întrucât poziția procesuală a persoanei vătămate a fost exprimată în mod clar, inițial prin declarațiile date în fața organelor de urmărire penală în 25.04.2014 și 11.12.2014, ocazii cu care aceasta a arătat că își menține plângerea și urmează a se constitui parte civilă în fața instanței de judecată, iar ulterior în cursul procedurii camerei preliminare și a judecății, când în repetate rânduri a afirmat în fața completului de judecată că s-a împăcat cu inculpații care i-au plătit suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale și înțelege să își retragă plângerea formulată.
Încă la primul termen de judecată fixat în cauză, persoana vătămată N. H. a învederat instanței că dorește să își retragă plângerea prealabilă, poziția sa fiind consemnată atât în cuprinsul încheierii de ședință din data de 15.04.2015, cât și în declarația sa din aceeași dată. Ulterior, în cuprinsul notelor de ședință depuse la data de 22.06.2015, persoana vătămată și-a reiterat solicitarea, arătând că nu dorește condamnarea inculpaților. Însă, la acel moment procesual, față de încadrarea juridică pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, retragerea plângerii nu avea niciun efect juridic.
Pentru lămurirea tuturor circumstanțelor de comitere a faptei imputate inculpaților, instanța de fond a considerat necesară administrarea unor probe relevante în cauză, iar starea de fapt s-a conturat abia după epuizarea întregului material probatoriu – aspect față de care nu au fost incidente nici prevederile art. 18 Cod procedură penală, motiv pentru care abia cu ocazia deliberării asupra fondului a fost posibilă și analiza încadrării juridice a faptei comise de cei doi frați.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul C., criticând-o sub aspectul schimbării încadrării juridice, apreciată ca neîntemeiată în raport cu starea de fapt relevată de probele administrate în cauză, de condițiile concrete de săvârșire a faptei care conduce la reținerea intenției de a ucide, încadrarea juridică corectă fiind de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal.
În memoriul depus la dosarul cauzei, a fost invocat faptul că, în practica judiciară, intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea actului care evidențiază poziția psihică a făptuitorului și de împrejurările în care s-a produs actul de violență și care pot să confirme sau să infirme intenția de ucidere. În concret, se apreciază că există intenția de a ucide în funcție de intensitatea loviturii, zona anatomică vizată, aptitudinea de a leza a obiectului cu care s-a acționat. Inculpații au prevăzut moartea victimei și, deși nu au urmărit acest rezultat, au acceptat posibilitatea producerii lui; în acest sens, a fost relevată intensitatea loviturilor aplicate de inculpați, care au acționat împreună, dedusă din gravitatea leziunilor produse victimei, precum și aptitudinea de a ucide a instrumentelor folosite la aplicarea loviturilor - corp tăietor (topor) și bâtă din lemn; declarația persoanei vătămate, din care rezultă că inculpatul A. G. a ridicat toporul să o lovească, care s-a rupt în momentul în care el a parat această lovitură, aspect care relevă intensitatea cu care a fost aplicată, dacă ne raportăm și la dimensiunile instrumentului folosit la săvârșirea faptei - coada ruptă de 7 cm., tăișul lamei de 7 cm., fiind susținută de cea dată de martorul B. P., care a relatat că "cel care avea în mână un topor, l-a lovit cu acesta pe N. H. în cap, eu cred că l-a atins cu muchia toporului, iar în urma loviturii s-a și rupt coada acestuia".
Cu privire la gravitatea leziunilor, s-a arătat că este important numărul zilelor de îngrijire medicală - 35-40 zile - care denotă că inculpații au lovit persoana vătămată, de mai multe ori, cu mare intensitate.
Toate aceste elemente materiale, coroborate cu atitudinea inculpaților, care au urmărit-o pe victimă și, ulterior agresiunii exercitate, au abandonat-o căzută la pământ, caracterizează poziția lor subiectivă și dovedesc că au acționat cu intenția indirectă de a ucide.
A doua critică formulată de apelantul procuror a vizat măsura confiscării dispusă de prima instanță. Față de dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, în condițiile încetării procesului penal, nu se mai justifică confiscarea, în baza art. 112 lit. b Cod penal, de la inculpat a toporului folosit la săvârșirea infracțiunii, fiind incidente dispozițiile art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală, impunându-se restituirea corpului delict către inculpat.
Cu ocazia judecării cauzei în apel, părțile nu s-au prezentat, nefiind administrate probe.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță reflectă o justă coroborare a probelor administrate în ceea ce privește succesiunea evenimentelor care au avut loc în data de 13.04.2014 și care s-au finalizat prin lovirea persoanei vătămate N. H..
În acest sens, se constată că, din coroborarea declarațiilor date de persoana vătămată cu cele ale martorilor B. P. și N. H. jr. rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că, în seara menționată, între inculpați și persoana vătămată a avut loc o discuție contradictorie generată de pătrunderea animalelor persoanei vătămate pe terenul inculpaților, care a fost urmată de acte de violență fizică, constând în aceea că inculpatul A. N. a lovit cu toporișca în direcția persoanei vătămate, aceasta a parat lovitura cu bățul pe care îl avea, ceea ce a determinat ruperea cozii toporului, partea cu tăișul căzând pe brațul stâng al victimei și cauzând o tăietură superficială; cei doi s-au îmbrâncit reciproc până în momentul în care inculpatul A. G. a lovit victima, din spate, cu bățul în zona capului, persoana vătămată căzând la pământ și continuând a fi lovită de cei doi inculpați cu bățul și coada toporului, pe spate, în zona toracelui și a coastelor; persoana vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile îngrijire medicală.
Relativ la încadrarea juridică dată faptei, în mod legal și temeinic prima instanță a procedat la schimbarea acesteia din infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută și pedepsită de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal, în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, apreciind că inculpații nu au acționat cu intenția de a ucide victima, ci cu aceea de a o vătăma.
Aprecierea formei de vinovăție cu care inculpații au acționat este strâns legată de modul concret în care aceștia au acționat, fiind corectă susținerea apelantului procuror în sensul că intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea actului care evidențiază poziția psihică a făptuitorului.
În cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.
Simpla împrejurare că actele de violență sunt exercitate folosindu-se un topor nu este suficientă pentru a susține, de plano, existența intenției de a ucide.
În speță, în cursul urmăririi penale nu s-a stabilit cu certitudine modul în care inculpatul A. N. ținea toporul în momentul în care a lovit victima, fiind reținut doar că ar fi fost vizată zona capului și că, prin lovitura dată de persoana vătămată cu bățul, coada toporului s-a rupt; o astfel de determinare ar fi fost extrem de importantă având în vedere că inculpații au susținut că A. N. a ținut toporișca cu ambele mâni de cele două capete, ceea ce ar justifica ruperea cozii în urma loviturii cu bățul dată de persoana vătămată și căderea părții cu lama de topor peste brațul stâng al acesteia; prima instanță a încercat să determine exact modul în care a fost lovită persoana vătămată, aceasta din urmă declarând expres că toporul a fost ținut oblic, cu ambele mâini, fiind ridicat în fața sa. Singurul care a arătat că victima ar fi fost efectiv lovită cu toporul în cap a fost martorul B. P., acesta învederând chiar și faptul că persoana vătămată a fost atinsă cu muchia toporului și că în urma loviturii, coada toporului s-a rupt; însă, sub acest aspect, depoziția martorului nu se coroborează cu declarația persoanei vătămate, care a arătat că a parat lovitura cu bățul, această acțiune a sa fiind cea care a rupt coada toporului.
Reținând modul de manipulare a toporului stabilit de prima instanță, loviturile ulterioare aplicate de inculpați cu bățul și coada ruptă de topor, precum și leziunile produse la nivelul capului, toracelui și membrelor, descrise în expertiza medico-legală (multiple excoriații și echimoze cranio-toracice și ale membrelor, o plagă contuză parieto-temporală dreaptă și o plagă tăiată superficială la nivelul brațului stâng), rezultă că actele de violență nu au fost de mare intensitate, fiind exercitate în condițiile în care părțile s-au agresat verbal și fizic reciproc, acest aspect fiind afirmat chiar și de persoana vătămată.
Niciuna dintre leziunile produse victimei nu a pus în primejdie viața acesteia și din niciuna dintre probele administrate nu a rezultat în mod cert intenția inculpaților de a suprima viața acesteia; deși ar fi avut posibilitatea, A. N. nu a lovit cu partea tăietoare a toporului către capul victimei; ruperea cozii toporului nu ar fi fost un impediment în materializarea intenției inculpaților de a ucide victima, dacă o astfel de atitudine psihică ar fi existat; or, ulterior acestui moment, deși inculpații au mai lovit persoana vătămată, nici zonele corporale vizate și nici intensitatea loviturilor nu conduc la concluzia existenței intenției - directe sau indirecte - de a ucide.
Cât privește numărul zilelor de îngrijire medicală, care, în opinia apelantului, ar denota că inculpații ar fi lovit victima de mai multe ori, cu mare intensitate, se constată că din raportul de expertiză medico-legală rezultă că timpul de îngrijire medicală necesar pentru vindecarea leziunilor traumatice este cel acordat în certificatul medico-legal inițial, adică 35-40 zile, calculate de la data producerii lor, în care se include și perioada de tratament chirurgical recomandat de medici specialiști; or, leziunea pentru care s-a recomandat operația în următoarele două săptămâni sau gimnastică medicală este disjuncția acromio-claviculară dreaptă, produsă prin mecanismul de lovire de suprafețe dure, posibil cădere pe umăr, așadar nu ca urmare a unei lovituri directe a inculpaților într-o zonă vitală.
Relativ la conduita ulterioară a inculpaților, în sensul că ar fi plecat lăsând victima căzută la pământ, nu este de natură a evidenția intenția lor indirectă de a suprima viața victimei întrucât, astfel cum a reținut și prima instanță, A. N. a fost cel care a anunțat-o pe soția victimei, care l-a trimis la locul în care rămăsese victima pe fiul său, N. H. jr.; atât acest martor, cât și B. P., au arătat că persoana vătămată era în picioare, în cauză nestabilindu-se că victima ar fi fost adusă și lăsată în stare de inconștiență de către cei doi inculpați.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel - vizând măsura confiscării - în mod legal prima instanță a aplicat dispozițiile art. 112 lit. b Cod penal.
Confiscarea specială, ca măsură de siguranță, este o sancțiune de drept penal, preventivă, care se ia de instanța de judecată față de persoanele care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a săvârșirii unei infracțiuni (acest rol revenind pedepselor), ci pentru a înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevăzute de legea penală.
Din dispozițiile art. 112 lit. b Cod penal rezultă că măsura de siguranță a confiscării speciale se dispune față de făptuitor și vizează un bun folosit la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Prin urmare, faptul că răspunderea penală a fost înlăturată ca urmare a retragerii plângerii prealabile nu are nicio relevanță asupra aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale.
Așa fiind, constatând că nu este incident niciun motiv de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul C. împotriva sentinței penale nr. 20/07.07.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosar penal nr._, pe care o va menține.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariile avocaților din oficiu asigurați intimaților inculpați, în sumă totală de 720 lei (câte 360 lei fiecărui avocat), se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției, se vor plăti Baroului B., urmând a fi incluse în cheltuielile judiciare avansate de stat, care urmează a rămâne în sarcina acestuia, conform dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul C. împotriva sentinței penale nr. 20/07.07.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosar penal nr._, pe care o menține.
Onorariile avocaților din oficiu asigurați inculpaților, în sumă totală de 720 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției, se plătesc Baroului B. și se includ în cheltuielile judiciare avansate de stat, care rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. Țînț N. H.
GREFIER
O. S.
Red. N.Ț./11.11.2015
Dact. O.S./11.11.2015
2 exemplare
Jud. fond: C. M. D.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 674/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
